marți, 30 noiembrie 2010

Cateva consideraţii personale privitoare la MAREA SARBATOARE NAŢIONALA


Eu nu stiu cat de lichea, cat de prost sau cat de rauvoitor poţi sa fii ca să te indoieşti – sincer sau nu – de faptul ca 1Decembrie este data cea mai importantă din toată istoria noastra naţională şi s-o pui , cu tipica  seninatate mediatico-politică (ca să n-o numesc altfel!) a momentului, în discuţie.
Aşa e, ca sunt şi alte date de o importanţa stralucitoare în cronologia noastra milenara, dar momentul astral cand pe hărţile atât de convulsionate ale Lumii te-ai aşezat ca STAT ÎNTREG şi reprezentat de toate madularele şi organele tale fireşti – citiţi provinciile alcatuitoare fireşti – reunite într-o organică vie, într-un corp viu, coerent antropo-geo-politic şi cultural, recunoscut şi, apoi, respectat ca atare, nu poate fi comparat, mai ales prin subevaluare, cu nimic altceva.
Sigur ca s-ar cuveni ca de Întai Decembrie să ne comemorăm exemplara jertfă întregitoare şi pe excepţionalii ei înfăptuitori, să ne lăudăm neasemuita realizare care fu „ pohta pe care au pohtit-o”, în veac, toţi adevaraţii români, să ne reamintim că PATRIA nu este o fragilă feminitate de iubit, ci  SUMA TUTUROR VALORILOR produse de românitate în toată existenţa ei pe pământul ( în ŢARA) de aşezare, cu mult înaintea oricăror altora cu false pretenţii întai stătătoare, SUMĂ AXIOLOGICĂ de cunoscut în amănunţime, de respectat fără rezerve, de trait şi de muncit în numele ei, sporind-o necontenit şi punând-o în rezonanţă creatoare cu  SUMA VALORILOR LUMII .
Îndraznesc, totuşi, să afirm că varianta encomiastă este îndreptăţită, este necesară, dar nu este suficientă tocmai din cauza stării limită in care ne aflăm şi a amintitei şi primejdioasei, deloc întâmplătoare, puneri în discuţie.
Iată de ce, dincolo de lumini şi de calde emoţii, eu îndrăznesc, aşa cum spuneam, să vă trag pentru cateva clipe, stimaţi confreri,  în zona de umbră, de cenuşiu, a unor PARADOXURI PUSE IN LUCRARE CHIAR DE NOI ÎNŞINE, paradoxuri a caror funcţie desfaşurată ne-a adus, după opinia mea, până „pe marginea prapastiei” şi, din păcate, care naşte şi monştrii împingători, pe la spate, în hăul fără întoarcere.  Iată – intr-o ordine pe care o puteţi stabili dumneavoastră – cateva dintre aceste  PARADOXURI pe aliniamentul cărora avem pretenţia, de mult prea multă vreme, că ne organizăm şi ne slujim apărarea,  în sensul cel mai larg şi mai naţional cu putinţă  :

·                     Producem galcevi elitiste mai complicate, mai „academice” şi mai pretenţioase decât oriunde altundeva, în Lume, dar din vâltoarea cărora aproape niciodata nu ne alegem cu vreo opera critica, filosofică, sau practic –aplicativă, de mare valoare.
·                     Suntem „creatori” de procese şi denunţuri publice, în serie largă, dar nu pentru a sancţiona, exemplar, infracţiuni şi crime, ci pentru a tranşa dispute de interese, sau priorităţi de gaşcă politică.
·                     Avem – se spune şi cred că aşa şi este – mari înzestrări, mari haruri de la Dumnezeu , dar toate eşecurile noastre probează, descurajant, folosirea acestora în totala contră a naturii şi a potenţialului lor.
·                     Dam dovadă de o mistuitoare sete, ca a unor rătăciţi în pustie, pentru recunoaşteri de merite, pentru primiri de laude şi mulţumiri, dar numai pentru propria preţioasă persoană, nu şi pentru ceea ce reprezentăm, ca entitate înfăptuitoare, împreună, neînţelegând că ocultarea sau chiar negarea meritelor ÎNTREGULUI  mistuie, fara de urmă şi urmare, contribuţia reală, efectivă, a farâmei care suntem fiecare dinte noi.
·                     Tânjim, tot strict individual, după „pantheon”, după monument şi inscripţie comemorativă, până intr-acolo încât unii dintre noi ar fi în stare să ordone testamentar lipirea epoleţilor de general pe suprafaţa braţelor crucii, la cimitir.
·                     Urâm retoric lichelismul, gudureala, pupindosismul, dar livrăm, azi, uneia dintre cele mai antiromâneşti puteri politico-administrative din câte au existat şi ne-au condus, o mulţime de cozi de topor, companii şi batalioane de atacatori virulenţi ai puţinilor patrioţi care ne-au mai rămas, atacatori care îşi semnează „ curajul” în cel mai curat stil farfuridiano-brânzovenist : „O dăm anonimă !”.
·                     Râdem cu superioară gomă, ca de proşti exemplari, la spectacolul pe care-l dau Conu Leonida cu Efimiţa lui, dar încremenim în halat şi-n papuci în faţa oricărei chemări la ripostă, la acţiune şi, ca să ne oferim circumstanţe morale atenuante, ne prefacem a fi de acord cu exhibatorii de bale otrăvite, cu practicanţii vulcanizării de false etichete pe frunţile celor mai buni dintre noi.
·                     Îl iubim pe Eminescu, dar le cumpărăm enormele tiraje (ca să ne plasăm în acord cu „lecturile” zilei, îmbogăţindu-i) mediocrilor care au încercat şi încearcă să pună chiar şi pe statuia de posteritate a Sfântului Român de Geniu înveninata cămaşă a lui Nessus. 
·                     Vrem democraţie, vrem libertate, vrem dreptate, dar toată conştiinţa noastră încape, în campaniile electorale, printre pachete cu orez, cu zahăr şi printre sticle cu ulei, în cuprinsul unei amărâte găleţi de tablă.
·                     Fiecare ştie, cu amănuntul, ce trebuie făcut, dar împreună nu ne reuşeşte mai nimic (problema constă în faptul că de la a şti ce trebuie, la a face cum trebuie e mare distanţă).
·                     Toţi suntem miloşi, omenoşi, dar cine pică pe stradă acolo ramâne, în spitale dacă nu „dai” mori cu zile, bătranii ni se sinucid de urât, de mizerie şi de părăsire, mulţimea copiilor abandonaţi sau lăsaţi în voia soartei de părinţi care au uitat ca-i mai au este îngrijorător de mare, serviciile de la noi, pentru noi, sunt de-a dreptul o sursă de nebunie, etc.
·                     Toţi pretindem că suntem bine educaţi, dar politeţea directă, concret aplicată, cu amănuntul, frecventată majoritar, e mai rară in cotidian decât sunt papagalii vorbitori în Padurea Baneasa.
·                     Toţi suntem neapărat şi „domni”, dar prea mulţi dintre noi scuipă oriunde şi pe orice şi - gest de mare graţie -  îşi sufla nasul cu deştele, pastrand curată batista din buzunar.
·                     Cam prea boieri, din fire, ne-am descoperit, postrevoluţionar, blazoanele  pe botul maşinii, acolo unde i se citeste merţanului marca, trecând de la droagă direct la caleaşcă aurită.  Nu mai conteaza că exigenţele meseriei, ori nevoile stringente ale vieţii ne-ar fi impus achiziţionarea, cu titlu de urgenţă, a cu totul altor scule, cu mult mai folositoare şi mai productive. Cu aceeaşi înaltă „filosofie”la bază  am facut şi împrumuturi,  investind paralele grele şi greu restituibile in avere imobilă, nu in avere aducătoare de venit, de profit.
·                     Suntem cu toţii – cel puţin declarativ – mari admiratori ai ordinii, ai eficienţei şi ai civilizaţiei occidentale, în vreme ce colaborarea , conlucrarea şi dialogul social, ne sunt, de cele mai multe ori, invectiva, răsteala, insulta şi, adesea fară nici o trecere, pumnul în dinţi şi bâta în creştet.
·                     Este deosebit de interesant faptul ca toţi ne pretindem citiţi, educaţi, cultivaţi, dar, dupa doua păhărele băute, zvarlim la petreceri – în cele mai fiţoase saloane posibile – încalţările de mii de euro şi ne punem pe lipăit cu foc manele. Lasă că în prea multe dintre vilele de lux, a căror finisare de cinci stele a costat cât bugetul de la „educaţie, armată şi învăţământ” pe toată perioada guvernarii Boc,   dai cu tunul după o biată carte – fie ea şi de bucate.
·                     Ca părinţi de fii şi de fiice acuzăm cu strigaturi ascuţite  posturile Tv. pentru mizeria şi vulgaritatea programelor lor, dar „ratingul” – obrazul nostru pitulat în telecomandă – nu ne iartă!  Ba, mai mult, ne  trădează şi ne acuză.
·                     Suntem, integral, stralucitor de cinstiţi, de oneşti, chiar dacă averea Ţării – de la ultimul sătuc de munte şi până în buricul Capitalei – parcă a înghiţit-o o gaură neagră (o fi aceea anunţată de NASA, pe undeva, prin preajma Pământului).
·                     Ne dăm în vânt ( nu în Vântu!) după lideri politici cu carură euro-atlantică, dar în cabina de vot i-am ales pe Băsescu şi pe Boc, pe Vanghelie şi pe Popoviciu şi, dacă vor mări căldarea de la zece la douăzeci de litri, îi vom alege încă odată.
·                     Fluturăm, mândri nevoie mare de noi, diplome atestatoare de licenţe, de masterate, de doctorate -  unele obtinute pe la „inalte porţi” universitare – în timp ce, la lucru, incompetenţa, neprofesionalismul, gafele surpătoare, ne ies la suprafaţa „realizărilor” precum iese spuma grasă deasupra ciorbei de oase, în oala care dă în clocot.
·                     Niciunul dintre noi nu mai doreşte ce-a fost, dar suma vieţii noastre rezumă astăzi, acum,  în tot ceea ce este, un rău cu mult mai mare decât acela care a fost şi de pe urma căruia am rămas cu o avere considerabilă, fără datorii externe, ba şi cu ceva parale de încasat de ici- de colo.
·                     Toţi suntem  la o adică si patrioţi, vezi bine, dar rezultatul patriotismului nostru este cu totul alceva decat este acela produs de patrioţii lumii căreia pretindem că i ne-am integrat şi ăia, nu ştiu din ce cauză, n-au piepţii murdari cu praf de cărămidă.
·                     Nu ştiu dacă există printre noi cineva care să nu reclame, cu vehemenţă, respect, dar până şi pe Eminescu l-am numit „cadavrul din debara”, iar ceea ce au realizat generaţiile recente (mai ales!) negăm violent, cu nepăsarea pentru muncă şi pentru roadele ei a trântorului,  cu imbecila seninătate a aceluia care habar nu are cum se fac lucrurile care te satură, te acoperă şi îţi fac viaţa frumoasă.   
·                     Ne fascinează eroii şi martirii altora, îi glorificăm şi îi înstatuim chiar şi pe aceia care au luptat crud, sângeros, împotriva noastră şi în timpul acesta mormintele ne dispar sub bălăriile nesimţirii, monumentele ni se năruie de la sine (sau sub lucrarea binevoitoare a mâinii concetăţeneşti „prietene”), iar în cărţile menite să ne educe copiii, frivolele zilei ( sau mai bine ale nopţii) şi VIP-urile de zgârci şi de lipici se lăfăie cu poze şi cu articole mai mari decât acelea rezervate lui Ştefan cel Mare sau lui Arghezi.
·                     Tot ţăranul român gurăie şi stucheşte de mama focului cu privire la starea în care a ajuns, dar tot el a făcut praf şi pulbere dotările fostelor CAP-uri, fermele de producţie intensivă ( care nu aveau nici o vină că existau de-a gata) şi, mai rău, şi-a vândut şi ultima bucăţică de pământ de la gură, de multe ori nici măcar pe un pumn de arginţi.
·                     Mai zicem noi, românii, că suntem mari iubitori de animale, dar nu e loc unde să nu le chinuim, să nu le barbarizăm fără milă, pe maidane, in ogrăzi sau – vai! – chiar in grădinile zoologice sau in asezamintele  zise de ocrotire ( pe bani grei, mai mult furaţi!), iar şoselele noastre mustesc de sângele şi carnea vietăţilor abia strivite.
·                     Nu cred să existe român care să nu fi auzit zicala „ codrul frate cu românul”, dar pe toţi versanţii, în toată ţara, îşi ridică spre cer cariile milioanele de cioturi ale dementei noastre furii defrişatoare.
·                     Ne clamăm solidaritatea, compasiunea civică şi în acelaşi timp stăm ciopor – cu berea sau cu ţuica-n mână – pe prispa cârciumii rămasă neatinsă de viitura care duce spre neant casele vecinilor noştri.
·                     Ne enerveaza extrem comportamentul concetaţenilor noştri ţigani, care sunt cum sunt nu cu de la ei stare, nu cu de la ei încapaţânare în materie de comportament şi deprinderi, ci pentru că noi, românii, nu le dăm, de-a gata, toate cele de nevoinţă, dar ne încuscrim şi ne amestecăm sângele cu ei, le acordăm ca poliţişti sau procurori protecţia noastră,  le cerşim favorul electoral ca politicieni, le adoptăm culoarea din limbaj şi ritmul din gâjâitură şi orăcăială.
·                     Ca să ne dăm, la rându-ne , elitişti, ne-nghesuim pe la lansările unor mai mult sau mai puţin elitişti ( a fi elitist, în general, nu înseamnă a fi şi un autentic elitist român !) care şi-au permis, sub coaja unui occidentalism vopsit, pe bune şi consistente parale, să terfelească fără nici o jenă valorile şi sistemele de valori naţionale şi să acţioneze chiar pentru distrugerea lor sistematică.
·                     Noi „ iubim munca, travaliul „ – cum bine zicea Nenea Iancu, dar ca muncitori, ca tehnicieni şi ca ingineri cu pretenţii am îngăduit ca fabricile şi centrele de producţie ridicate peste tot în Ţară, cu mari sacrificii şi dureri, de părinţii noştri sau chiar de noi înşine, să fie transformate, cu adevărat, în „mormane de fiare” şi vândute, apoi, pe bani buni, la kilogram sau tonă, de infractorii veniţi din toate zările străinătăţii  şi botezaţi de noi „investitori”.
·                     Acceptăm „ să trăim bine” prin fel de fel de „institute” zise de cercetare  şi prin tot felul de ONG-uri zise „academice”, finanţate şi din afară, dar, de la un cârd de vreme, mai vârtos şi mai consistent, dinlăuntru, prin greu de înţeles „danii” prezidenţiale, din înjurarea, mutilarea şi falsificarea Istoriei noastre recente şi prin injurierea acelora care au înfăptuit-o – multi dintre ei trăind, încă, prin familiile noastre şi fiind departe de a merita, pe drept, vinovăţia de „bolşevism”, de „stalinism „ sau de „totalitarism”.  Lupta împotriva comunismului (!?) a devenit, din păcate, pentru prea mulţi dintre noi, un mijloc de trai cotidian, cu avantaje pe măsura grozaviilor mincinos mixate şi atribuite.
·                     Facem reformă folosind ca materii prime mizeria, dezordinea, dicteul contraorganic FMI .
·                     Dorim redresări miraculoase acceptand soluţii antisociale şi de contrasens faţă cu realitatea românească în devoluţia ei.
·                     Vrem apărare şi securitate desfiinţând şi batjocorind atât instituţiile apărării, cât şi pe toţi aceia care le-au slujit şi le slujesc, cu mari sacrificii şi renunţări.
·                     Tânjim de dorul şi de nevoia păcii  trimiţându-ne tinerii să lupte in zări de lume unde nu ni se află vreun inamic real, dar tocmai prin acest gest absurd dobândindu-l, inventându-l, pe gratis.
·                     Năzuim să trăim, în sfârşit, într-un STAT DE DREPT !, dar acceptăm , complice, acte normative vădit neconstituţionale, alcătuite în totalul dispreţ al obligatoriilor norme UE, pentru mizerabilul motiv că ne satisfac interese de partid, de grup clientelar, sau chiar individuale.  
·                     Tânjim după un viitor stenic, promiţător  – pe care să apucăm să-l mai şi trăim – fără un respect real pentru proiectul realist, rezolvitor, pentru ţinerea de cuvânt şi pentru nevoia imperioasă de finalizare, chiar cu preţul sacrificiului personal ( l-am uitat cu desăvârşire!).
·                     Ne închinăm Puterii actuale cum n-am făcut-o nici măcar în faţa lui Ceauşescu ( era un festivism fară conţinut şi fară consecinţe legate de vreun adevăr îmbrăţişat efectiv !) şi-i acceptăm „bonusurile” în grade , decoraţii, funcţii, atribuiri de contracte şi avantaje clientelar – spoliatoare, participând, astfel, la tăierea stâlpilor de susţinere ai construcţiei noastre etico-morale şi fără să blocăm în vreun fel din ce în ce mai numeroasele ei „licenţe” antiromâneşti şi antistatale. 
·                     Dispreţuim şi denunţăm public învârteala, descurcăreala, ipostaza de „băiat deştept”, dar  înfăţişăm, în mizeria noastră tot mai lăfăitoare, o inerţie reacţională  greu de categorisit  în faţa producţiei de averi colosale (tip Udrea-Cocoş) tocmai în vremuri de criză şi de dezastru economico-social PROVOCAT.
·                     De dragul unei pretinse păci sociale şi al unei imagini de buni europeni, de fideli practicanţi ai ineptei tabule care este zisa „Corectitudine politică” acceptăm, de atâtea decenii, tutela ştrangulatoare a unor minoritaţi ai căror lideri – dupa ce au obţinut tot ceea ce normele europene prevăd în materie de drepturi  - se străduiesc să anuleze, pas cu pas, legitime câştiguri istorice ale românităţii , obţinute cu enorme sacrificii şi suferinţe. Tolerăm, cu inexplicabilă încremenire, amestecul în chestiune al  jocului politic fără îndoială trădător, un joc care vinde ceea ce aparţine unei istorii mult prea dureroase, în schimbul înnodării unor sforării de culise.
·                     Pentru a izbuti să fim, până la urmă, pe fond, mai nimic, suntem, de regulă, mai catolici decât Papa, mai moderni decât îşi permit nemţii să fie şi, nu în ultimul rând, mai anticomunisti şi mai procapitalişti,  în sărăcia noastră lucie, decât au fost Churchill şi Antonescu, la un loc.
·                     Aprindem, pios, milioane de lumânări şi de candele tocmai parcă pentru a lumina mai bine spaţiul de viaţă marcat şi aglomerat peste tot cu dovezile necredinţei noastre patente.
·                     În intervalul îngust dintre pretenţiile şi speranţele noastre am instalat, cu nepăsare lacom – consumistă, de prea multă vreme, ca pe o fatalitate a ineficienţei, nu bunurile produse de noi, ci pe acelea produse de alţii şi vândute nouă, cu tot cu falsele şi nesănătoasele lor ingrediente, pe bani foarte grei.
·                     Am cerut şi cerem servili, iresponsabil concesivi, împrumuturi uriaşe,  doar pentru a le arde ( prin furt „legal” practicat) sau pentru a le defeca – scuzaţi termenul , dar nu i-am găsit „altă rimă” ! – prefăcându-ne a nu observa CINE, CÂT şi CÂND  va plăti, cu asupra măsură  şi cu asupra îndesare, cosmicele lor rate şi dobânzi – adică nici mai mult, nici mai puţin decât înşişi COPIII NOŞTRI.
·                     Purtăm, iată, fuduli nevoie mare, robele celei mai înalte „curţi de drept” – aceea dincolo de judecăţile căreia orice mârâială ar trebui să înceteze – ascunzând sub faldurile lor prezumat sacre  cornetele cu seminţe de floare făcute din paginile martirizatei noastre Constituţii.
·                     Ne dăm luptători, ne dăm voinici şi eroici, dar am scos un urlet general de bucurie tâmpă când trepăduşii acelora care ne vor fără apărare au anunţat triumfalist desfiinţarea stagiului militar obligatoriu, adică i-au chiuretat bărbatului românesc din fiinţă adevărata şi indispensabila lui componentă de luptător. Am cunoscut, din nefericire, şi militari aflaţi în  lejer acord cu ideea acestei crime, neînţelegând că popoarele care nu renunţă cu nici un preţ la luptă – marile popoare luptătoare -  nu pot fi, până la urmă , învinse ( sunt multe exemplele demne de cel mai adânc respect) nici de cele mai dotate maşinării militare. Acelea sunt popoare adevărate şi ele îşi merită , în Lume, pe deplin,  atât Patria, cât şi , fără prihană, viitorul.
·                     Pe aliniamentul unei tot mai precare combativităţi le-am cerut scuze multora  pentru răul pe care li l-am făcut, împinşi nu de substanţa firii noastre ci, mai degrabă, de ascuţişul baionetelor pe care Istoria făcută de alţii ni le-a proptit de prea multe ori în coaste, în cefe. Le-am ridicat memoriale şi le-am deschis, pe pământul nostru, muzee. N-am pretins din păcate niciodată scuzele care ni se cuveneau de la aceiaşi, după ce consângenari de-ai lor ne-au venit cândva, ieri sau chiar azi, pe caii de fier ai duşmanului, ca să uşureze spolierea noastră, să ne dicteze „idealuri” şi „norme”, să ne impună demolări şi revizuiri, să ne ofere modele pentru „ forme fără fond”, să ne livreze, la cheie, „bolşevismul” şi „stalinismul”, să ne organizeze un sistem carceral care să toace, la propriu, tot ceea ce avea mai preţios uman românitatea şi, nu în ultimul rând, să ne declanşeze „revoluţii” şi „reforme” cu dezastru programat.
·                     Dorim cu disperare un viitor destept, vizionar, eficient, dar tăinuim cu plebee complicitate o competiţie socială trucată, cumpărată, negociată, şi ne mândrim cu faptul că nu mai avem repetenţi, iar din şcolile noastre de toate gradele absolvenţii ieşiti sunt cu mult mai numeroşi decât candidaţii prezentaţi la intrare.

                                                          ***
         
Mă opresc aici, deşi traista cu „piese” şi „scule” paradoxale româneşti nu s-a uşurat chiar de tot. Sper să nu fi supărat pe cineva anume, pentru că eu nu mă adresez aici fiecăruia, ci mai cu seamă nouă, tuturor, cu speranţa unei posibile solidarităţi ivite din tăietura usturătoare a ranei proaspete. În plus, eu mărturisesc faptul de a mă simţi parte a fiecăruia dintre „paradoxurile” descrise, cum Dl. Liiceanu nu s-a simţit, la vremea respectivă, deşi a dovedit-o faptic ulterior, măcar literă în cuprinsul celebrului ( dar atât!) său „Apel către lichele”.
Toate cele bune!

Vicepreşedinte SCMD, Valeriu Pricină    

vineri, 26 noiembrie 2010

RASPUNSURILE M.A.N. SI M.A.I. LA "PUNCTUL NOSTRU DE VEDERE"

In atentia tuturor membrilor SCMD si a tuturor celor interesati


Cu ocazia manifestarilor de protest si comemorative din ziua de 25 Octombrie 2010, SCMD a depus la Bucuresti, la Presedintie, la Curtea Constitutionala, la Ministerul de Interne si, a doua zi, pe 26 octombrie si la Ministerul Apararii Nationale, documentul intitulat “”Punctul nostru de vedere””.
Prin bunavointa domnului Col. Nicolae Popa, seful Sectiei Relatii cu Publicul, am primit raspunsul Ministerului Apararii Nationale, exprimat de catre Directia pentru Relatia cu Parlamentul si Asistenta Juridica a MApN, careia ii multumim pentru promptitudine.
In mod ciudat de la MAI, desi documentul a fost depus pe data de 25 Octombrie a.c. de catre delegatia care a purtat discutii cu Dl. Chestor Dan Fatuloiu, Secretar de Stat, ni se transmite un raspuns la acelasi document parvenit prin actiunea Filialei SCMD Satu Mare si Institutia Prefectului - jud. Maramures.
In asteptarea raspunsului de la Presedintie si Curtea Constitutionala, va prezentam alaturi de ”Punctul nostru de vedere””, pe care il puteti vizualiza, si spre comparatie, raspunsul Ministerului Apararii Nationale si al MAI.
Va rugam sa le cititi si sa trageti concluzile care se impun.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Dogaru Mircea



Procesul verbal al sedintei Comitetului Director din ziua de 25.11.2010



PROCES VERBAL

Incheiat astazi, 25.11.2010, in sedinta Comitetului Director al SCMD:

Sunt prezenti urmatorii membri ai Comitetului Director:
1.     Dogaru Mircea
2.     Balan Iosif
3.     Pricina Valeriu
4.     Monac Constantin
5.     Cobuz Elena
Lipsesc urmatorii membri ai Comitetului Director:
1.     Apostol Catalin - motivat
2.     Winzer Anisoara – vicepresedinte cu activitatea suspendata.

Sunt invitati:
a)     Membri ai grupului juridic al SCMD:
1.     Cristescu Florea
2.     Sorina Oprea
3.     Caloianu Monica
4.     Iancu Vasile Valerica
b)    Alti invitati:
1.     Swider Paul – Presedintele Comisiei de Cenzori
2.     Icleanu Dragos – Responsabil cu organizarea echipei de control economico financiar
  
Se trece la ordinea de zi:

1.     Membrii din grupul juridic al SCMD, prezenti la sedinta, impreuna cu Secretarul General al SCMD, col. Monac Constantin si Vicepresedintele pe probleme juridice, Lt. Col. Cobuz Elena, au analizat problemele juridice ridicate de filiale,  legate de situatia proceselor SCMD si consecintele hotararilor instantelor de judecata privind Hotararea Guvernului nr. 735/2010. Situatia a fost analizata de catre grupul juridic, impreuna cu Comitetul Director. Comitetul Director a hotarat, in unanimitate de voturi urmatoarele:
·        Grupul juridic va intocmi situatia la zi, in detaliu, a proceselor pe rol ale SCMD si a proceselor in care SCMD sprijina alte structuri organizatorice ale militarilor. Aceasta situatie va fi prezentata pe pagina juridica a SCMD.
·        Se constituie un grup de permanenta la sediul SCMD dintre avocatii SCMD, grup care va stabili si afisa un program de consultanta pe probleme juridice si va mentine legatura permanenta intre avocatii SCMD si Vicepresedintele cu probleme juridice al SCMD. Termen: 07.12.2010.

2.     Forma primara a ROF a fost finalizata de catre comisia constituita special in acest scop de catre Departamentul Organizare al SCMD, condus de catre Col Tudor Marian.  Se supune la vot si se aproba in unanimitate ca aceasta forma a ROF sa fie pusa  la dispozitia tuturor membrilor Comitetului Director si a membrilor grupului juridic, spre analiza si studiu. Sedinta Comitetului Director in care urmeaza sa se analizeze acest proiect se va desfasura in ziua de 02.12.2010. Pe 07.12.2010, se va desfasura o noua sedinta a Comitetului Director, la care vor fi chemati sa participe toti membrii comisiei de elaborare a ROF, pentru a le multumi pentru munca desfasurata si pentru a adopta forma  finala a proiectului. In urma acestei sedinte ROF-ul va fi trimis tuturor filialelor   pentru ultime propuneri. Se supune la vot si se aproba in unanimitate.

3.     In ceea ce priveste activitatile SCMD preconizate pentru Ziua Nationala: Presedintele SCMD a dat un comunicat in acest sens. S-au cerut din teritoriu materiale ajutatoare. Se propune si se aproba in unanimitate sa se ia legatura cu Comenduirea Garnizoanei Bucuresti, in scopul depunerii unei coroane de flori in numele SCMD, in cadrul ceremoniei oficiale de la Bucuresti. Dl. Pricina propune sa organizam o sesiune de comunicari privind istoria si consecintele evenimentelor care au dus la Marea Unire din 1918. Membrii Comitetului Director nu aproba aceasta propunere.

4.     Se trece la ultimul punct. Se analizeaza componenta Comisiei de control privind activitatea economico financiara a SCMD. Se propune completarea Comisiei de control, anterior stabilita din expertii Cristian Anton, Stroe Viorica, Otilia Frantu, Jianu Dan, Chelu Marin, Icleanu Dragos, cu urmatorii:

·        Dl Bumbuc Adrian Paul – Filiala Braila
·        Dl. Fluieras Aurel – Filiala Calarasi
·        Dl. Mosor Sorin Ion – Filiala 2 Sector 3 Bucuresti

Acestea au fost toate propunerile filialelor SCMD pentru aceasta Comisie.
Comisia isi va incepe lucrarile in plen, luni, 29.11.2010, la orele 09.00. Se supune la vot si se aproba in unanimitate.

Sedinta se incheie.

Pentru conformitate, semneaza:

1.     Dogaru Mircea
2.     Balan Iosif
3.     Pricina Valeriu
4.     Monac Constantin
5.     Cobuz Elena

marți, 23 noiembrie 2010

COMUNICAT PRIVIND ACTIUNILE SCMD PE DATA DE 1 DECEMBRIE 2010
Rugam Birourile Operative ale filialelor sa ia masuri ca pe data de 1 Decembrie 2010, SCMD sa fie prezent pretutindeni, in Capitala si in Tara, la actiunile aniversare si omagiale organizate cu prilejul Zilei Nationale a Romaniei.
O delegatie a SCMD, condusa de catre Presedintele SCMD va participa la sarbatorile de la Alba Iulia si va depune acolo o coroana, in numele SCMD, in amintirea eroilor razboiului de intregire si a martirilor cauzei nationale.
BIROUL OPERATIV AL SCMD

luni, 22 noiembrie 2010

Scrisoare deschisa poetului Marian Ilie


Cum poti, draga Mariane,  sa crezi toata aceasta mizerie legata de presupusele fraude ?

Dac-as vrea sa "pun botul" chiar m-as preta la niste firfirici, cand am avut oferte grase si chiar in acest moment sunt imbiat cu "integrari" mai mult decat spectaculoase?

Chiar n-a contat ce-am facut noi - Eu si Mircea - nu doar ca oameni de lupta, de cateva decenii, in carti, la "Pro Patria", la TVRM, in presa scrisa si, in ultimul an, in Sindicatul acesta pe care daca nu-l moseam noi, un grup de fondatori, NU-L INVENTA NICIUNUL DINTRE ACEIA CARORA AZI LE CURG BALELE CA SA-L PREIA SI SA-L FOLOSEASCA IN BINECUNOSCUTUL STIL TICALOS ROMANESC?    

Chiar nu conteaza faptul ca pana l-am pus pe picioare AM CHELTUIT MAI MULTE ZECI DE MILIOANE de lei (vechi, da) DIN BANII DE FAMILIE, eu fiind mai mult decat sarac in raport cu marile probleme pe care le am ?

Chiar nu conteaza ca pentru a realiza din nimic imaginea cauzei noastre  -  
n-avem nici un sprijin de nicaierea ! - a trebuit sa invit prin “locatii placute“, sa le zicem de lux, in Bucuresti si in afara, fel de fel de "relatii utile", cat nu mi-am invitat nevasta in ultimii 30 de ani?

Chiar nu conteaza ca, pentru a lovi in hienele astea, PUBLIC, NU LA COLT DE PARC SAU LA INTRARE DE COMALIMENT, EU SI MIRCEA
NE-AM FACUT DUSMANI CAT PENTRU SAPTE VIETI?

Chiar nu conteaza ca sunt urmarit, ascultat, ca intru la mine pe ulita, seara, cu frica si ca mi-au umblat "demonstrativ" la masina, ca sa "ma prind", smulgandu-mi pe jumatate radioul si turnand pe podea, la sofer, niste benzina d-aia puturoasa, cu care se da foc (te rog sa ma crezi ca nu delirez, am mare experianta si in trecut am mai fost "lovit" cu o "cafea" care m-a facut leguma vreo doua luni)?

Chiar nu conteaza ca niciunul dintre cei care insinueaza prapastii N-A FACUT ABSOLUT NIMIC NOTABIL PENTRU CAUZA SINDICALA, in afara de faptul minim de a plati o meschina cotizatie de care se face un caz apocaliptic ?

Habar nu ai cata rabdare am avut noi, cei din Comitetul Director, cu gramatica mai mult decat relativa, la propriu, si cu emotionalitatea mai mult decat accentuata, ale acestei D-ne Winzer, care are, pe langa “licente” evident disjunctive in raport cu cauza, un fel mai mult decat confuz, dezarticulat ideatic, de a intelege lucrurile.  

Eu nu pot sa cred ca, asezate pe cantarul dreptei judecati, niste posibile marunte balbaieli de inceput in materie de achizitii de veste, rechizite, flaxurele si turumbele, DAR PENTRU CARE EXISTA ACTE IN REGULA, POT ATARNA CU MULT MAI GREU DECAT ENORMUL EFORT, COMPLEX, INTELIGENT ZIC EU, EFICIENT DUPA CUM SE VEDE CLAR, PENTRU A IMPUNE PE PIATA DIALOGULUI SOCIAL FIRAVA NOASTRA STRUCTURA ATAT DE ATACATA DIN TOATE PARTILE.

Eu nu pot sa cred, Mariane, ca nu pricepi cat de infiltrati am fost, la ordin, inca din prima zi, ca impotriva Sindicatului si a liderilor lui s-a declanst o ofensiva intensa, fara minime scrupule, de cea mai joasa speta - ASA CUM SUNT, DE FAPT, ACEIA CARE AU ORDONAT-O SI, MAI ALES, ACEIA CARE, DIN MIJLOCUL NOSTRU, O DESFASOARA.

Ce sa mai dorim, Mariane, in aceste conditii cand purtatori de semn ostasesc romanesc se dovedesc a fi, in numar atat de mare, NISTE LICHELE PATENTE, de o factura pe care nici Liiceanu n-a "ghicit-o". Ce sa inteleg din faptul ca aceia care ne ataca pe tot felul de site-uri, prin mail-uri fioroase si care crapa de grija banilor Sindicatului (?!?!) nu stiu ca primul lucru de onoare pe care-l face CAUZASUL ADEVARAT, atunci cand constata ca un confrate pare a gresi, VINE FATA-N FATA CU ACESTA  PENTRU A SE LAMURI CU PISTOALELE, ADICA CU DOCUMENTELE, PE MASA, dar nu asa cum a facut un alt analfabet cu ifose - l-am numit pe Grozea - care a venit, in haita, sa insinueze fraude, bazandu-se pe colportaje si informatii total eronate.

Stii ce s-ar  intampla daca noi am fi slabi si ne-am retrage? Sindicatul ar deveni o brigada cu organizare teritoriala la dispozitia echipei sinistre Oprea-Basescu. Se doreste asta? Cine crezi tu ca, daca noi ne-am da la o parte, ar castiga partida la un eventual Consiliu National? Ar castiga-o oamenii de bine? Mariane, nu suntem nici noi simpli plutasi pe apele tulburi ale "meseriei" si pot sa-ti spun ca, intr-o proportie insemnata, filialele sunt manipulate de "patriotii" aflati in slujba lui M100 sau a Cotroceniului.

Vrei sa-ti jignesc inteligenta ta vie, capacitatea intuitiva specifica poetului adevarat care esti, experienta de diplomat militar, cultura, si sa te plang pentru ca nu intelegi toate aceste lucruri atunci cand ii raspunzi, patetic si aprobativ, altui "coleg" care ma uimeste - e vorba de Dl. Col. Pricopi? Vrei sa cred ca esti in stare sa batjocoresti un intelectual, un istoric de exceptie, un analist al celor mai subtile fenomene, un om de un curaj exemplar, ca Mircea Dogaru, acordand prioritate unor gauri psiho-mentale negre, atat la propriu cat si la figurat? Vrei sa cred ca la taraba sinistrei noastre existente social-politice tu cumperi marul putred in locul aceluia de aur?

Nu, nu pot sa cred toate aceste lucruri fara a-mi afirma, firesc, indreptatit, indoiala pe care ti-am mai comunicat-o. Sper ca  in ceea ce te priveste sa nu pierd, PE MAI NIMIC, chiar daca multi dintre noi visam, cu o vanitate tipic tribala, profund provinciala, "stele de aur", o prezenta ca a ta in Agora Lirica a iluziilor mele.

Dreptatea, Mariane, e de partea noastra, chiar daca e posibil ca, in nebunia asta, sa mai fi si gresit, pe ici, pe colo, dar in mod sigur fara nici cea mai mica umbra de rea intentie. Nu vom dezerta PENTRU CA SI LEGEA ESTE DE PARTEA NOASTRA.

Cu sinceritate, inca prietenul tau,
Valeriu Pricina.

duminică, 21 noiembrie 2010

Proces verbal al sedintei Comitetului Director al SCMD - 19.11.2010


Incheiat astazi, 19.11.2010, in sedinta Comitetului Director al SCMD.

Participa urmatorii membri ai Comitetului Director:
1.     Col. (r) Dogaru Mircea
2.     Gl. Bg. (r) Balan Iosif
3.     Col. (r) Pricina Valeriu
4.     Lt. Col. (r) Apostol Catalin

Lipsesc motivat de la sedinta:
1.     Col. (r) Monac Constantin
2.     Lt. Col. (r) Cobuz Elena

Lipseste nemotivat:
3.     Lt. Col. (r) Winzer Anisoara


Biroul Operativ a decis convocarea de urgenta a Comitetului Director, in baza situatiei anuntate de Filialele 1 Piatra Neamt (presedinte Gl. Zapor Ioan) si Filiala 1 Bacau (Presedinte Col. Pricopi Gelu), care declara imposibilitatea de a mai continua activitatile curente, datorita debusolarii membrilor filialelor, in urma campaniei de zvonuri si calomnii privind cheltuirea de catre Comitetul Director si Birourile Operative ale Filialelor a banilor din cotizatii, pana la comunicarea rezultatului controlului intern intreprins de “”Echipa de control economico financiar intern””.

Opinia membrilor Comitetului Director, prezenti la sedinta, ramane aceea exprimata la sedinta din data de 16.11.2010, potrivit careia toata discutia iscata in jurul modului cum au fost efectuate anumite cheltuieli din fondul SCMD, este o diversiune, ea nefiind sustinuta cu probe ci numai cu colportaje. Totul face parte din planul de destructurare a SCMD din exterior cu sprijin intern.

Se ia nota de situatia existenta la cele doua filiale, considerandu-se ca este dreptul membrilor de sindicat sa-si exprime ingrijorarea, indoiala, neincrederea, dar si dreptul statutar al Comitetului Director de a lua masuri de urgenta pentru a stopa diversiunea produsa exact in momentul in care actiunile in justitie ale SCMD pentru blocarea legilor aberante privind pensiile militare se apropie de finalizare.

La acest punct, vicepresedintele cu probleme media declara ca este vorba de o agresiune concertata, imagologica si psihologica, ce a reusit sa manipuleze, sa incite si sa descurajeze pe unii dintre membrii sindicatului. Acestia au fost adusi in situatia de a nu mai considera asa cum se cuvine uriasul efort organizatoric, juridic, diplomatic si de imagine facut de la infiintare si pana astazi de liderii sindicatului, pe suportul totalitatii membrilor de buna credinta.
In acest sens propune, in baza Statutului SCMD, Art. 14, al. 3, Art. 18, aln. 3 si Art. 22 al. 1, discutarea pozitiei si activitatii dnei Vicepresedinte cu probleme pentru cadrele militare  femei, Anisoara Winzer.
Constatandu-se ca dna Winzer, prin modul cum a inteles sa participe la actiunile Comitetului Director, sa sprijine scopurile si obiectivele Sindicatului, a incalcat  Art. 13, al. b, c, si d din Statut, facandu-se, cu voie sau fara voie, un exponent al adversarilor SCMD.
Din acest motiv se propune si se voteaza in unanimitate suspendarea pe termen de un an din functia de vicepresedinte.
Comitetul Director va analiza atitudinea ulterioara a doamnei Winzer si, dupa caz, va retrage sanctiunea sau va actiona in justitie, dupa finalizarea verificarilor Echipei de control economico financiar intern.

La ultimul punct aflat pe ordinea de zi, presedintele SCMD a informat despre stirile alarmante venite de la unii dintre membrii de sindicat de la Sectorul 1 Bucuresti, care au fost chemati la Centrul Militar de Sector, unde li s-au inmanat adeverintele de venit in copie, pline de indvertente, omisiuni, absente, inexactitati, solicitandu-li-se imperativ sa semneze cererile de recalculare a pensiei in baza Legii 119/2010. In aceasta situatie s-a votat in unanimitate, ca luni, 22.11.2010 sa fie convocati, la orele 17.30, expertii financiari si persoanele in cauza, cu documentele amintite, care sunt datate, acestea constituind probe ale continuarii activitatii de recalculare pe perioada suspendarii HG 735/2010, spre a fi folosite in justitie.

In final, s-a decis in unanimitate ca dna Winzer Anisoara sa fie instiintata in scris, prin posta, deorece si fizic si telefonic a intrerupt legatura cu Comitetul Director, asupra deciziilor luate.

Sedinta se incheie.

Col. (r) Dogaru Mircea

Gl. Bg. (r) Balan Iosif

Col. (r) Pricina Valeriu

Lt. Col. (r) Apostol Catalin

CATRE APROPIATII SI SUBORDONATII MAIORULUI GABRIEL OPREA, MEMBRI AI SCMD

 Doamnelor si domnilor,

Nu m-as fi adresat dumneavoastra pe aceasta cale daca nu as fi constatat ”succesurile” nescontate si colaterale pe care le-ati obtinut in campania de denigrare a conducerii SCMD: subminand increderea in “coloneii” care apara imaginea SCMD, ati determinat un numar foarte mare de cadre in rezerva si in retragere sa nu se alature SCMD, ba chiar si membri ai Sindicatului sa li se alature si, in conditiile in care SUSPENDAREA HG 735/2010 este fapt implinit de peste o luna, sa se adreseze unor pescuitori in ape tulburi, individual sau pe “companii”, sa le “apere” interesele contra sume astronomice. Majoritatea s-au trezit cand au constatat ca li se pretind sume echivaland cu cotizatia la SCMD pe…60 de ani, ca sa castige ceea ce au deja: suspendarea. Altii au aflat, ca si ANCMRR (pe 16 noiembrie) ca actiunea lor in instanta este fara obiect, pentru ca suspendarea HG 735/2010 s-a produs deja, si au dat banii degeaba!

Episodul ne-a ingrozit, aratandu-ne cat de mari sunt disperarea militarilor, orgoliul nesustinut de fapte si egocentrismul unora, rezultatul “spalarii” creierelor” practicata de politic in ultimii 20 de ani, dezinformarea, increderea oarba in “grade” si “functii”, etc. toate facandu-i victime sigure ale manipularii dar si cat de mari sunt aroganta, prostia, si lacomia dumneavoastra, cei ce luptati pentru rasplati iluzorii, impotriva propriilor dumneavoastra interese.

Intr-un ultim efort de a va trezi la realitate (considerati-l avertisment), va reamintesc urmatoarele:
1.     V-ati infiltrat de la inceput, din ordin, determinand zeci de membri ai grupului de initiativa sa se retraga. Nu v-am oprit pentru ca un SINDICAT este un organism democratic, din care orice persoana ce indeplineste conditiile poate face parte, la cerere, deci nu aveam, legal, dreptul sa va respingem. Dar, impotriva tuturor asteptarilor sefilor dvs. si eforturilor depuse, dupa 10 luni de impotriviri, SCMD a fost inscris legal, prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, la 18 august 2009. ATI FOST INVINSI!
2.     Intelegand pericolul transformarii SCMD intr-o MISCARE DE REZISTENTA NATIONALA, sefii v-au cerut stoparea coagularii in sindicat a cadrelor provenind din toate structurile sistemului national de aparare. Ati incercat sa stimulati vechile animozitati dintre “Armata”, “Militie” si “Securitate”, dar inteligenta, interesul si hotararea oamenilor au fost prea mari. In ciuda declaratiilor unor fanfaroni manipulati si ale unor canalii santajabile, Sindicatul are membri peste tot: MApN, MAI, Justitie, Transporturi, STS, SPP, SIPA, SIE, SRI, etc., de la subofiteri la generali. ATI FOST, DIN NOU, INVINSI!
3.     Prin zvonuri, calomnii, scenarii sinistre, manipularea orgoliilor, etc, ati incercat limitarea numerica a SCMD la un mic grup, usor de manipulat, usor de distrus. V-ati impotrivit mereu intemeierii de noi filiale, apoi ati lansat ideea fuzionarii filialelor.  O filiala cu 50-200 membri, care se cunosc intre ei, este operanta. Una cu 1.000 ar fi ca Partidul Comunist cu 4,5 milioane de membri. Ar exista doar in teorie, permitand unui mic grup de persoane sa-si faca mendrele. SCMD va avea la sfarsitul acestei luni 82 de filiale, 85 de filiale pana la sfarsitul anului si peste 10.000 de membri, intrarile, in pofida actalei dvs actiuni disperate de denigrare fiind de 500 de noi membri/saptamana. Interesant este faptul ca organismul din care faceti parte, MApN, ramane codas. In continuare, majoritatea membrilor care se inscriu in SCMD sunt de la MAI si celelalte structuri ale sistemului national de aparare. Asadar, ATI ESUAT DIN NOU!
4.     Apeland la idiotii care si-au luat gradele pe “deciuplina militara”, adica pe servilism dezgustator, atunci cand nu si le-au cumparat direct, cu bani, ne-ati dat in cap cu “demnitatea” si “onoarea” de militar, evident cu demnitatea si onoarea sclavilor, pentru a ne impiedica sa ne ridicam impotriva MApN si MAI, adica a ministrilor de resort care numai interesele celor doua institutii si pe cele nationale nu le servesc!... Astazi, SCMD are mai multe procese in care partile acuzate de discriminare, incalcarea Constitutiei si a legislatiei europene sunt MapN si MAI. ATI ESUAT DIN NOU!
5.     Ati impins nebunia calomniei pana la a afirma ca am fost cu familia la Bruxelles pe banii SCMD, pentru a ne impiedica sa sesizam forurile internationale. La ora actuala, Secretarul General al NATO, presedintii comisiilor si grupurilor parlamentare europene au fost sesizati de grave incalcari de catre stapanii dvs a principiiilor de drept international, presedintii celor doua Camere ale Parlamentului Romaniei fiind somati sa raspunda Parlamentului european. Asadar ATI ESUAT!
6.     Ati incercat sa determinati SCMD (si inca nu ati renuntat) sa renunte la obiectivele sale si sa-l transformati in infrastructura politica a unui partid fantoma, prin care numitii Gabriel Oprea si Traian Basescu incearca sa-si perpetueze la nesfarsit monopolul puterii in Romania. ATI ESUAT!
7.     Ati incercat sa ne stopati actiunea de lamurire a parlamentarilor asupra nedreptatilor care se fac militarilor in rezerva si in retragere, dar, cu toata aceasta impotrivire, in Parlamentul Romaniei s-au ridicat voci declarand ca reprezinta interesele SCMD si au fost elaborate zeci de amendamente la legile care au ca obiect desfiintarea statutului nostru de militari si distrugerea noastra. A trebuit ca grupul “independentilor” sa-si dea arama pe fata si SA VOTEZE DE 5 ORI IMPOTRIVA INTERESELOR MILITARILOR, rezultatul fiind aparitia unei motiuni simple impotriva stapanului vostru si a doua motiuni de cenzura impotriva stapanului stapanului vostru. Asadar, desi batalia parlamentara continua, pana acum ATI ESUAT! Atat de rau incat, in loc sa-i atacati, macar de forma pe numitii Oprea, Boc, Roberta Anastase, etc, ati inceput sa atacati, dezvaluindu-va identitatea, pe Dogaru, Pricina, Apostal, Monac, Cobuz, Tudor, etc.
8.     Cand de peste un an se desfasoara o ofensiva fara precedent, imagologica si de razboi psihologic impotriva militarilor, voi ati executat ordinul imbecil de a-i ataca pe toti cei care au trecut, mediatic, la contracarare. Daca va imaginati ca militarii in rezerva si in retragere, membri sau nu ai SCMD si cetatenii Romaniei sunt in masa tampiti, va inselati. Adica Dogaru, Pricina, Monac, Tudor, etc. le apara interesele si voi ii atacati? Nu va faceti iluzii din pricina catorva decrepiti sau devorati de orgolii care stau la caldura sau pe marginea santului si maraie, rosi de ambitii prostesti sau atrasi de promisiuni, impotriva celor care isi pierd slujbele, isi pun familiile in cap, fiind pe drumuri in fiecare sambata si duminica, luptand pentru drepturile tuturor… ATI ESUAT!
9.     Ati incercat sa sabotati procesele SCMD si mai ales rezultatele care au inceput sa se intrevada dar… ATI ESUAT! Ca noua premiera istorica, SCMD, el insusi o premiera istorica, este pe cale de a spulbera in justitie (in Tara si, mai ales in afara) marsavia  prezidentiala si iluziile furtocratiei. O prima actiune de anulare a HG 735/2000 a avut loc. In caz de esec vor urma altele pana la 7 februarie 2011. Vom fi invinsi? Vom merge la CEDO nu inainte de a ne confrunta in instanta, pentru ultima data in Romania, in martie, cu Curtea Constitutionala, pe aceeasi tema. In interes meschin, personal, veti boicota in continuare, interesul general? Aveti grija “napoleonilor” ca cine seamana vant, culege furtuna!
10.                       Ati incercat sa sabotati acceptarea SCMD de catre miscarea sindicala.     V-ati dat peste cap (zvonuri, calomnii, diversiuni, atragerea in cursa a liderilor, amenintari, etc) sa impiedicati premierele istorice din 25 si 27 octombrie a.c. – iesirea in strada a rezervistilor impotriva Presedintelui, Curtii Constitutionale, ministrilor de resort si…FMI! JALNIC ESEC! Decapitarile la varf din Politie si Jandarmerie sunt o consecinta directa a acestui esec! La fel turbarea dvs!
11.                       Ati incercat dezagregarea SCMD inainte de 25 octombrie a.c. ATI ESUAT!

Doamnelor si domnilor,

Calomniati, calomniati, ca poate va iese pe nas! Activitatile dvs. in folosul … stapanilor si doar al stapanilor, se desfasoara pe telefoanele filate, pe Internet (mai greu acum, pentru ca nu va mai permitem sa varsati otrava pe blogurile SCMD) si la colt de strada. La mica barfa! Din decenta, majoritatea membrilor nu va raspund pe limba dvs, ca sa pricepeti: “Hai sictir, ba!” respectiv “Hai sictir, fa!”. Dar sunt si minti slabe care pun botul la acuzele dvs, uitand ca de o parte sunt fapte palpabile, de cealalta doar veninul barfelor.
Ca SCMD a fost obligat sa se organizeze, din miscare, luptand, este adevarat! Ca au fost greseli inerente oricarui inceput, este adevarat.
Dar prioritatile SCMD sunt actiunile si procesele in justitie, interesul comun, nu plecarea urechilor la latratul cotarlelor!
Oricum, va multumesc! Stimulat de dvs., impreuna cu ceilalti colegi care au ridicat crucea acum mai bine de un an, am hotarat ca a venit timpul trecerii la organizarea armatei de luptatori care este SCMD.
Am apelat la zecile de experti pe care ii avem in capitala. Regulamentul de organizare si functionare este aproape finalizat, in baza Statutului SCMD, a propunerilor Consiliului National al Reprezentantilor tinut la Alba Iulia si a celor venite pana in ultima clipa de la filiale. La fel Codul media al SCMD. Se lucreaza la proceduri si la definitivarea echipei de control economico financiar intern.
Toate documentele vor fi trimise filialelor pentru ultime completari, inaintea redactarii si pregatirii pentru tipar.
Filmele documentare si clip-urile nu publicitare ci care sa exprime corect pozitia, actiunile si punctul nostru de vedere sau cele proclamate in Piata Constitutiei (27.10.2010) sunt in faza de finalizare de montaj. La fel cel care va demonstra natiunii ca minciuna veche de 20 de ani a luat sfarsit, ca, prin sindicatele lor, militarii in rezerva, politistii (activi), lucratorii din penitenciare si revolutionarii lupta impreuna pentru LIBERTATE SI INTERESUL NATIONAL. Vom inunda cu ele, spre disperarea stapanilor dvs, televiziunile si internetul.
Iar cand rezultatul controlului financiar intern, care va incepe din 25.11.2010, executat de experti de necontestat, va fi trimis filialelor, vom declansa actiunea de supunere a dvs. oprobiului public. Pentru ca va cunoastem! Stim ca ati primit ordin de atragere a mintilor slabe, de stimulare a orgoliilor, de compromitere a caracterelor puternice, de santajare, racolare sau inlocuire a persoanelor incomode din conducerile filialelor SCMD, de provocare  a convocarii unui Consiliu national fara alt obiectiv decat rezultatul barfei, colportarii zvonurilor, calomniilor si aparenta satisfacere a unor ambitii. Pentru ca ceea ce nu stiti dvs dar stim NOI, este ca nu se mai incearca desfiintarea SCMD ci preluarea sub control de catre “Grupul de la Bucuresti”, avanpost al “Clubului de la Roma” Va faceti iluzii!

Doamnelor si domnilor,

Ceea ce slujiti dvs este o Romanie fara romani. O Romanie in care, dupa ce li s-a luat totul, romanii sa plece sau sa “paraseasca sistemul”, dupa cum a declarat Jigodia cea Mica! O Romanie fara patide si fara sindicate reale, fara armata si servicii reale, “aparata” de 10 brigazi … NATO, cu un lider ex PSD sau ex PNL – surpriza, santajat si pus de Prizonierul de la Cotroceni, o Romanie impartita in 15 regiuni si macroregiuni, 16 cu Bucurestiul care va fi impartit si el in zeci de arondismente, toate autonome fiscal la modul absolut (nu vom mai plati datoriile ca nu vom avea cu ce dar nici de ce, pentru ca am dat teritoriul cu toate resursele), cu un guvern-fantoma de “uniune nationala” si un presedinte de carton, dirijat de un inalt functionar european pe nume Basescu, o Romanie “pacificata” prin doua legi minune: Legea AMNISTIEI pentru 1989, care va lichida asociatiile si sindicatele revolutionarilor deveniti inutili si incomozi, aruncand totodata un nemeritat si definitiv oprobiu asupra militarilor, si Legea AMNISTIEI FISCALE. Aceasta va anula urmarirea pe viitor a hotilor interni si externi care se vor putea bucura in deplina libertate de tot ceea ce au jefuit in ultimii 20 de ani, transformandu-i definitiv pe hoti in “elita” economica, sociala si politica pe deplin “purificata”, iar pe noi in sclavi de-a pururi. Va felicit dar va interzic sa raspundeti “Servesc Patria” pentru ca voi nu ati servit si continuati sa nu serviti Patria ci calaii sai!
Acestea fiind spuse va previn:
Nu incercati sa ne rezervati soarta lui Vantu pentru ca prin buzunarele noastre bate, oricum, vantul! Nu incercati sa ne rezervati soarta lui Miron Cozma pentru ca nu vom repeta niciodata greselile lui (dovada esecurile dvs in tentativa de implicare a noastra in “Actiunea cascheta” si in Operatia “Chemarea la Revolutie a Capitalei”)! In viata suntem un pericol activ si adversari de neinvins pentru stapanii dvs si stapanii stapanilor dvs. Morti … vom deveni un pericol mortal pentru aceiasi, fiindca legendele nu pot fi invinse.
Prin NOI, Miscarea Nationala de Rezistenta impotriva marilor asasini economici mondiali si a slugilor lor interne exista si in Romania! Prin NOI si prin multi altii alaturi de care ne vom regasi pe aceeasi baricada la momentul oportun. Sa inteleaga sacalii ca lupii sunt lupi iar lupul este dublul simbol al neamului nostru traco-roman!
Drept care, doamnelor si domnilor, va urez “Noroc bun!” si “Sa traiti bine!”.
Vremea alegerii apelor a inceput!

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. MIRCEA DOGARU

joi, 18 noiembrie 2010

Informare catre filiale in urma desfasurarii sedintei Comitetului Director al SCMD in ziua de 16.11.2010


Au participat urmatorii membri ai Comitetului Director:

5.     Lt. Col. (r) Cobuz Elena


Au lipsit dna Vicepresedinte demisionar Winzer Anisoara si, motivat, dl. Lt. Col. (r) Apostol Catalin, plecat in delegatie la Constanta.

Au participat ca invitati dna contabila, Perianu Stela si dl Col. (r) Icleanu Dragos, responsabil cu alcatuirea si coordonarea Comisiei de verificare financiara interna.

Prin votul membrilor Comitetului Director prezenti, s-a  admis prorogarea termenului prevazut in Hotararea din 04.11.2010, in data de 16.11.2010.

S-a trecut la dezbaterea punctelor inscrise pe ordinea de zi, prevazute de Hotararea Comitetului Director din 04.11.2010:

Contabilul SCMD, dna Perianu Stela, a prezentat la primul punct al ordinii de zi, situatia la 31 oct. 2010 a veniturilor si cheltuielilor, defalcarea pe capitole si pe fiecare cheltuiala in parte, precum si soldul la respectiva data; situatia cu sumele de bani alocate fiecarei filiale a SCMD si decontul acestora
Raportul scris, Registrul jurnal si situatia sumelor de bani transferate la filiale, cu fisele de decont, au fost predate Comitetului Director, urmand a fi verificate de  catre Comisia interna de control financiar, coordonata de dl Col Icleanu Dragos.
S-a votat necesitatea transparentei in ceea ce priveste toate categoriile de cheltuieli, urmand ca sinteza raportului comisiei sa fie trimisa filialelor, iar raportul sa poata fi consultat la sediul central de catre orice membru al SCMD care doreste acest lucru.
In sprijinul Comisiei, pana la 05.12.2010, dl Col Monac Constantin, secretar general, dl Lt Col Apostol Catalin, vicepresedinte trezorier, dna contabil Perianu Stela si dl Col. Icleanu Dragos vor elabora o sinteza cu veniturile si cheltuielile SCMD.
La propunerea dl Gl Balan Iosif, care a aratat necesitatea existentei unei proceduri de achizitii, dl Col Icleanu Dragos, s-a angajat ca, pana la urmatoarea sedinta a Comitetului Director, sa elaboreze proiectul de procedura de achizitii care sa fie supus aprobarii Comitetului Director si trimis ulterior BO ale filialelor, spre consultare.
Cu privire la raportul vicepresedintelui trezorier, de incadrare a unui economist (atributiile trecute in Anexa 1), Comitetul Director a aprobat oferta dl. Col Icleanu Dragos de a indeplini, gratuit, aceasta functie, 2-3 luni, pana la angajarea unei persoane competente.

La urmatorul punct al ordinii de zi s-a stabilit algoritmul de constituire si elaborare a regulamentului de functionare a Comisiei de control intern economico financiar, formata  din specialisti recunoscuti, membri ai  SCMD
 Comitetul Director a aprobat lista de propuneri prezentata de Col Icleanu Dragos, in numele filialelor din garnizoana Bucuresti (expertii: Cristian Anton, Stroe Viorica, Otilia Frantu, Jianu Dan, Chelu Marin) dar a insistat ca in afara celor nominalizati sa se solicite filialelor din provincie inca 3-4 specialisti, in mod deosebit filialelor care cred zvonurile destabilizatoare privind existenta unor cheltuieli nejustificate, ale caror nume sa fie comunicate SCMD pana la 22.11.2010, orele 12.00.
Controlul va incepe pe data de 25.11.2010.
Procedura de control prezentata de col Icleanu Dragos a fost aprobata in unanimitate  (Anexa 2).
S-a votat ca raportul in detaliu sa fie prezentat Comitetului Director, putand fi consultat la cerere, la sediul central al SCMD, de catre orice membru al SCMD interesat. Numai la sediul central, deoarece va contine si datele personale ale membrilor SCMD.
Sinteza raportului, semnata de catre toti membri Comisiei, va fi trimisa tuturor filialelor, pentru a curma actiunea de destabilizare si distrugere a Sindicatului, initiata din exterior, cu sprijin intern, pe aceasta tema.
Presedintele SCMD declara ca din acest moment va da in judecata orice persoana, membru sau nu al sindicatului, care mai raspandeste calomnii in ceea ce priveste activitatea Comitetului Director, chiar daca este sau a fost membru al acestuia. Nici o persoana nu are voie sa angajeze SCMD in justitie, potrivit legislatiei in vigoare, fara procura sau delegatie din partea reprezentantului legal al SCMD - Presedintele. Nici o persoana nu are voie, conform legislatiei in vigoare si a Statutului SCMD, sa uzurpe atributiile Comitetului Director, ale Biroului Operativ, ale Presedintelui, ale Birourilor Operative si ale Presedintilor de filiale, convocand in numele acestora, una sau mai multe filiale, la adunari exceptionale.
S-a comunicat ca activitatea de intocmire a ROF-ului intr-o prima forma, coordonata de catre dl Col. Tudor Marian si de dl Comisar Sef Racasan Stefan, se apropie de finalizare. Forma finala a ROF-ului va fi trimisa filialelor spre completare si Comitetului Director, in acelasi scop.
Presedintele a comunicat ca actiunea de desfiintare sau preluare a Sindicatului de catre forte politice se desfasoara in forme din ce in ce mai disperate si violente cu concursul inclusiv al unor servicii straine:
·        Intrega activitate a SCMD este boicotata, exemplu elocvent fiind activitatea juridica: au aparut actiuni in justitie, in numele SCMD, care nu apartin SCMD, au aparut vanatori de fraieri care cer inclusiv membrilor de sindicat sa se grupeze in numar semnificativ si sa plateasca individual sume exorbitante pentru a initia actiuni inutile de suspendare a Hotararii de Guvern 735/2010, deja suspendata, sau de anulare a acesteia, cand SCMD a actionat deja si in acest sens. Pe langa deruta, neincredere in avocatii SCMD si escrocare, astfel de actiuni ii vor aduce pe cei pacaliti in situatia ANCMRR-ului care a primit in justitie raspunsul: actiunea dvs este fara obiect deoarece HG 735/2010 este deja suspendata;
·        Pe langa presedintele SCMD, vicepresedintele trezorier si vicepresedintele cu relatia media, au inceput sa fie atacate in mod trivial si acuzate in mod absurd, in stilul bine cunoscut al anilor 50 si alte persoane: dna vicepresedinte cu probleme juridice, pentru ca a fost invitata de mai multe filiale la adunarile generale, dl secretar general, coordonatorul comisiei de redactare a ROF-ului, vicepresedintele cu probleme organizatorice, unii presedinti de filiale, membrii Secretariatului Tehnic, etc. Deci cum se afirma cineva in interesul SCMD, cum este terfelit de Fabrica de zvonuri si calomnii;
·        Persoane neautorizate de Comitetul Director si echipe de agitatori si manipulatori incearca sa provoace dezicerea membrilor de filiale de conducerea acestora, a presedintilor de filiale de conducerea centrala, sau schimbarea Birourilor Operative ale filialelor cu persoane care in viitor sa faciliteze luarea sub control politic si extern al SCMD. Va trebui sa rugam filialele sa ne anunte rapid despre aparitia agitatorilor itineranti in zona;
·        De aceea s-a hotarat elaborarea rapida a tuturor documentelor baza pentru buna functionare in ansamblu si departamental al SCMD si trimiterea lor spre completare catre filiale.

La urmatorul punct al ordinii de zi, Secretariatul Tehnic a prezentat documentele solicitate si care au fost puse la dispozitia coordonatorului Comisiei de verificare interna

·        Situatia personalului tehnic platit de SCMD pe baza de conventii civile sau de prestari servicii. La acest punct , dl Col Pricina a solicitat plata cu ora (40 lei /ora) a unui expert in montaj filme, care sa ajute operatorii nostri in realizarea clipurilor si filmelor document cu activitatea si pozitia SCMD in problemele care ne privesc, filme ce vor fi trimise gratuit tuturor televiziunilor, inclusiv locale si vor fi postate pe Internet;
·        Contractele de utilitati in derulare la zi, raportul privind situatia site-urilor de Internet ale SCMD (Anexa 3), evidenta la zi a bunurilor achizitionate de SCMD (mijloace fixe si obiecte de inventar);
·        S-a prezentat situatia bunurilor achizitionate si existente la sediul central, urmand ca pana la urmatoarea sedinta Secretariatul Tehnic sa prezinte situatia bunurilor achizitionate si aflate la Filiale.


La urmatorul punct al ordinii de zi s-a prezentat situatia numerica a membrilor de sindicat per ansamblu si pe filiale, constatandu-se urmatoarele:
·        Exista o crestere medie de 500 de membri noi pe saptamana, chiar in conditiile actuale de agresiune de imagine fara precedent asupra SCMD;
·        Exista filiale cu numar de membri intre 20 si 200, dar si filiale cu un numar de peste 350 de membri;
·        S-a reconfirmat necesitatea cresterii numarului de filiale, in special in Bucuresti, tinandu-se cont de informatiile care ne-au parvenit privind situatia Romaniei in 2011: Guvern de “”uniune nationala””, 40 de arondismente in Bucuresti, in locul Sectoarelor, 16 regiuni cu autonomie fiscala totala in locul judetelor, reducerea SRI, MAI si MApN la simple caricaturi, securitatea Romaniei urmand a fi asigurata de … NATO, declararea Romaniei stat multicultural in loc de national, etc.
·        Un numar de 1150 de membri ai SCMD nu se afla in evidenta filialelor ci in evidenta directa a SCMD, prin Secretariatul Tehnic. La acest punct s-a votat ca toti sindicalistii neafiliati sa fie treptat luati in evidenta de catre filialele din judetul de domiciliu, iar grupurile de initiativa din Teleorman si Harghita, care depasesc cu mult numarul necesar, sa fie ajutate sa se constituie rapid in Filialele 1 Alexandria si 1 Miercurea Ciuc.

Ca ultim punct pe ordinea de zi,
la propunerea Secretariatului Tehnic si a presedintilor filialelor din Bucuresti care isi desfasoara activitatea la sediul central, propunere sustinuta si de filialele 1 Botosani si 1 Calarasi, s-a discutat si s-a decis reorganizarea Secretariatului Tehnic, in care sa fie cooptat si dl Cpt Cdor (r) Sirbu Razvan, si stabilirea unor atributii clare pentru membrii acestuia.
De asemenea, la propunerea vicepresedintelui cu probleme juridice si a dl Comisar Sef Racasan Stefan s-a votat constituirea unei permanente cu experti juristi la sediul central al SCMD, care sa raspunda prompt solicitarilor de natura juridica ale membrilor SCMD si sa asigure legatura permanenta a dnei Cobuz Elena cu avocatii si casele de avocatura din Bucuresti si din tara, angajati de catre SCMD.

Honor et Patria! Vae victis!

Presedintele SCMD,
Col. (r) dr. Dogaru Mircea