miercuri, 30 august 2017

COMITETUL DIRECTOR AL S.C.M.D.
Comitetul Director al S.C.M.D. isi va desfasura lucrarile in 14-15 septembrie a.c. in locatia stabilita. Ordinea de zi este urmatoarea:
1.     Reactia S.C.M.D. fata de noul “Experiment Romania” impus de Bruxelles Guvernului, in ceea ce priveste conditia de militar activ si in rezerva. Vor fi analizate urmatoarele masuri anticonstitutionale, antinationale si anti-NATO, fata de care structurile active care nu au avut reactii:
·        Coeficientii de salarizare, de batjocura, impusi structurilor militare de Legea salarizarii unitare;
·        Pericolul pentru unitatea nationala si existenta Romaniei, reprezentat de Art. 11 al Legii salarizarii unitare;
·        Discriminarea in interiorul sistemului, introdusa de Art. 40 al OUG 57/2015;
·        Discriminarea intre rezervisti si pensionarii civili si dubla impozitare a pensiilor militare, introduse prin OUG 59/2017;
·        Discriminarea militarilor si insultele aduse prin OUG 95/2014;
·        Razboiul imagologic si psihologic sustinut impotriva militarilor si politistilor activi si in rezerva, de intreaga clasa politica si acoperitii din intreaga Media ai acesteia;
·        Analiza si masuri de rezolvare a situatiei in interes militar si national.

2.     Prezentarea si dezbaterea raportului Departamentului Juridic al S.C.M.D.:
·        Actiuni in justitie in interesul membrilor S.C.M.D.;
·        Apararea S.C.M.D. in justitie;
·        Initierea procedurilor impotriva ministrului Muncii;

3.     Situatia financiara a S.C.M.D.;
4.     Stadiul reorganizarii filialelor si intemeierii de filiale noi;
5.     Convocarea C.N.R.;
6.     Dezbaterea propunerilor din teritoriu, transmise prin domnii vicepresedinti coordonatori de zona;
7.     Diverse.


Biroul Operativ Central al S.C.M.D.

vineri, 25 august 2017

Către,
MINISTERUL MUNCII SI JUSTITIEI SOCIALE
-          In atentia doamnei ministru Lia Olguta Vasilescu -
cu sediul in Bucuresti, str.Demetru I.Dobrescu nr.2, sector 3, cod postal 030167

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (în continuare SCMD), cu sediul in Bucuresti, str. Bogota,  nr. 6, Sector 1, in temeiul dispozitiilor art. 28, alin (2) din Legea nr. 62/2011, privind dialogul social, in numele membrilor sai de sindicat, in temeiul Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, modificata si completata ulterior, formulam prezenta
PLANGERE ADMINISTRATIVA PREALABILA
avand in vedere urmatoarele motive:
In contextul discutiilor legate de pensiile speciale in mass-media, incepand cu luna iulie 2017, la nivelul Ministerul Muncii si Justitiei Sociale – personal de doamna ministru Lia Olguta Vasilescu - au fost formulate aprecieri si comparatii nefondate referitoare la rezervistii militari, care au determinat o perceptie incorecta cu privire la activitatea cadrelor militare si modul de stabilire al pensiilor militare, intre care exista o legatura directa de cauzalitate.
Fata de aceasta constatare, va rugam sa ne comunicati urmatoarele:
1.      Dupa intrarea in vigoare a Legii nr.223/2015, Ministerul Muncii si Justitiei Sociale a mai fost competent in domeniul pensiilor militare de stat ?
2.      Este adevarat ca au fost date ca exemplu pensii calculate pentru magistrati iesiti la pensie ca fiind ale cadrelor militare trecute in rezerva/retragere?
3.      De ce s-a mentionat ca baza de calcul a pensiilor militare este de 80%, in conditiile in care este de notorietate ca OUG 57/2015 a scazut acest procent la 65%?  De ce nu s-a facut nicio referire la modul de calcul al pensiilor militare din statele membre NATO, unde baza de calcul este stabilita la 75-80%?
4.      De ce s-a mentionat ca plafonul depaseste 100%, cand aceeasi ordonanta mai sus-aratata limiteaza plafonul de calcul la 85%?
5.      Care este ratiunea pentru care s-a apreciat ca o crestere a salariilor activilor conduce la aceeasi crestere a cuantumului pensiilor, in conditiile in care este stiut ca actualizarea pensiilor priveste numai anumite elemente salariale, nu toate elementele ce compun salariile activilor?
6.      De ce nu s-a mentionat niciodata ca exista diferente mari si foarte mari intre cuantumul pensiilor celor trecuti in rezerva dupa 01.01.2016 si cei trecuti inainte de aceasta data, mai ales inainte de anul 2001, diferente care cu siguranta nu ar conduce cu ocazia actualizarii pensiilor la un cuantum al acestora mai mare decat al salariilor in plata?
Raspunsurile la punctele enuntate mai sus consideram ca sunt necesar a fi date, in conditiile in care exista - din punctul nostru de vedere - o diferenta clara intre afirmatii si realitate.
In drept, ne intemeiem prezenta pe dispozitiile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, modificata prin Legea nr.76/2012, coroborate cu dispozitiile art.1 din Intaiul Protocol Aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale ale Omului, in care Romania este parte, intrucat consideram ca suntem vatamati in drepturile noastre prin modificarile legislative/afirmatii neconform cu realitatea.

Presedintele S.C.M.D.                                                     

Col.(r) dr. Mircea DOGARU

joi, 24 august 2017

APEL CATRE PENSIONARII CIVILI
Doamnelor si domnilor,
IMPREUNA
Impreuna, civili si militari, am construit, spetindu-ne, o Tara! Tara de care si-au batut joc tradatorii, distrugand-o sistematic, jefuind-o ca-n codru si inchinand-o strainilor pentru a fi pastrati in fruntea jafului. Si asta pentru ca, impreuna, am cazut prada minciunilor despre “Libertate” si “Democratie” lansate in decembrie 1989 de profitorii din tata in fiu ai tuturor regimurilor din Romania. Impreuna ne-am pierdut locurile de munca si civile si militare, impreuna am fost aruncati de tradatori in afara Istoriei, ca balast social care trebuie sa “paraseasca pe cale naturala sistemul”. Impreuna ne-am vazut copiii si nepotii indepartati de noi, de Tara si de realitate prin programe scolare antinationale, prin televiziuni care glorifica nu munca ci nesimtirea, furtul si desfraul. Impreuna ne-am trezit, in iarna acestui an, fata in fata cu nepotii nostri spalati pe creier, ajunsi soldati ai multinationalelor, care ii storc asa cum o faceau odinioara cu negrii, fara sa le dea in schimb nici macar oglinzi sau margele, etc.
Dar tot impreuna ne-am ridicat in 2011, cand ne-am constituit, de Ziua Internationala a Muncii Decente (7 octombrie), Consiliul National al Societatii Civile (CNSC), impotriva dictaturii basiste. Impreuna am dat jos guvernele Boc si Ungureanu, impreuna am adus la putere, prin vot decisiv, USL-ul. USL-ul care ne-a tot promis marea cu sarea si ne-a tot amanat infaptuirea celor promise pana in 2014, cand, impreuna, i-am dat o lectie lui Ponta. Impotriva noastra si a dreptului nostru la viata, a aparut, prin crima si tradare, Guvernul Ciolos al multinationalelor, hotarat sa instraineze tot ce ne-a mai ramas iar pe noi sa ne ajute sa parasim mai repede sistemul, pentru ca suntem martori incomozi ai ceea ce a fost, pana nu de mult, Romania. Impreuna ne-am ridicat si am adus la putere coalitia PSD-ALDE, pentru ca am votat un Program de salvare nationala, astazi abandonat.
La 28 decembrie 2015, S.C.M.D. a iesit singur in Piata Victoriei impotriva Guvernului Ciolos cerand nu numai drepturile militarilor si politistilor ci si, in ceea ce va priveste, dreptul la punctul de pensie de 45% din salariul mediu si a 13-a pensie pentru cei cu mai putin de o mie de lei pensie. Cu o conditie – despartirea pensiilor de ajutoarele sociale. Pentru ca impreuna suntem insultati de 10 ani, mintindu-se ca 4 milioane de cetateni activi duc in spate 5,5 milioane de pensionari. Impreuna trebuie sa rasturnam aceasta minciuna generatoare de haos si nedreptate. Ce legatura au 3,3 milioane de asistati social si beneficiari de indemnizatii viagere de merit, cu ideea de munca, de contract de munca sau cu sfanta contributivitate miorlaita pe la televiziuni de diversi politruci? Nici una… Decat, poate, dorinta de a masca furtul Fondului de Pensii Civile, al Fondului de Pensii al Cooperatiei Mestesugaresti, asa cum atacul general impotriva noastra, a militarilor si marea de laturi care ni se arunca-n cap astazi, vor sa mascheze incercarea de a fura si Fondul de Pensii Militare, pe care noi, rezervistii il alimentam inclusiv prin decesul nostru, cate 500 de morti pe luna.
Din tolba de minciuni a tovarasei profesoare Lia Olguta Vasilescu a tasnit, stingher, un singur adevar – de cresterea punctului de pensie la 1.000 de lei, au beneficiat doar 2 milioane de cetateni. Acestia sunteti dvs., pensionarii civili, cu un adaos de 8000 pensionari civili pe “legi speciale” – magistratii, pilotii civili, grefierii, diplomatii, functionarii publici din Parlament si Curtea de Conturi. Iar noi, militarii si politistii suntem circa 186.000, numar care va creste pana la 15 septembrie spre 250.000, gratie OUG 59/2017, tradatoare de tara, care va distruge Serviciile Speciale si ceea ce a mai ramas din Armata si Interne. O invitatie lansata de Olguta Vasilescu lui Vladimir Putin, ca, la marile manevre ale Armatei Rosii din 15 septembrie, sa treaca si Prutul.
Impreuna am iesit in strada in 24 ianuarie si 6 martie 2016, impreuna va trebui sa iesim din nou, la sfarsitul acestui an in strada, pentru ca Istoria se repeta punct cu punct, dupa scenariul din 2010.
NU VA FACETI ILUZII CU LEGEA PENSIILOR
Din 2014, guvernele au promis in fiecare an o noua Lege a salarizarii si o noua Lege a pensiilor. Si, tot an de an nu au facut decat sa mareasca, prin ordonante de urgenta, indemnizatiile si salariile Presedintelui Romaniei, membrilor Guvernului, parlamentarilor, presedintilor consiliilor judetene si primarilor. Totul culminand cu Art. 11 al Legii Vasilescu, ce le da alesilor locali dreptul sa-si fixeze singuri salariile. Restul, vor primi mariri cu taraita pana in 2022, cand vor constata ca puterea de cumparare a salariului lor e la 50% fata de 2016. Pentru ca preturile au crescut déjà nesimtit de mult si vor mai creste, ca si dolarul si euro fata de leu, ceea ce inseamna ca Legea Vasilescu nu-i fericeste pe salariatii romani ci tot transnationalele. Asa se va intampla si cu Legea pensiilor.
Va promit cresterea punctului de pensie, cate un pic in fiecare an pana in 2022, cand jumatate dintre noi nu vom mai fi si cand oricum, euro va avea alta valoare iar cosul zilnic va ajunge de marimea unui cosulet cu ghiocei.
In plus, au utilizat déjà metoda “dezbina si stapaneste”, asmutindu-va pe dvs. impotriva noastra cu minciuni despre pensiile militare dar si pe noi impotriva dvs. Pentru ca, in timp ce pensiile civile se aliniaza cu rata inflatiei prin indexare si cresc prin cresterea punctului de pensie, pensiile militare, carora li se acorda ori indexare ori crestere procentuala, acum nu mai cresc, doar se indexeaza cu jumatate din indexarea acordata dvs. Mai mult, daca toate pensiile se calculeaza pe baza salariului brut, cele ale militarilor si politistilor se vor calcula pe baza salariului net, adica dupa impozitare, urmand a mai fi impozitate odata, ca pensii. In plus, noua ne-au fost confiscate pensiile private, instituite in 1967, drept “contributii la pensie suplimentara” de 25% din net si atat anii cat si banii obtinuti prin munca in calitate de civili, desfasurata dupa trecerea noastra in rezerva.
Ceea ce se intampla cu pensiile nu are nici o legatura cu principiile de drept, contributivitatea (si noi am contribuit mai mult decat civilii, dar la Casele noastre de Pensii nu la cea Nationala) sau dreptatea ci cu manipularea de tip stalinist pe teoria “matului care e la fel de gros” – “de la fiecare dupa posibilitati… fiecaruia (nu dupa munca depusa, ci) dupa nevoi”.
Intrucat, va propunem sa iesim din nou impreuna in strada, dupa 1 octombrie, cand va veti fi lamurit si dvs. asupra cacialmalei pe care v-o trage Olguta Vasilescu prin zisa Lege a sistemului unitar de pensii, va punem la dispozitie cateva date asupra pensiilor militare de stat.
ADEVARUL DESPRE PENSIILE MILITARE
Interzicand sa se recunoasca realitatea, Constitutia Romaniei admite in fapt (Art. 42 Al. 1 si 2) ca activitatea militarilor este “munca fortata”. Din aceasta cauza noi nu suntem prevazuti in Codul Muncii, activitatea noastra de pregatire pentru lupta, interventii si lupta, neputand fi normata. Noi suntem la dispozitie 24 de ore din 24, avem privatiuni, admitem prin juramant posibilitatea de a muri in timpul serviciului si avem, ca activi, un singur drept – acela de a spune “Am inteles”! Ca rezervisiti, obligatiile noastre de serviciu, adica militare, continua, pensia noastra fiind in fapt solda de rezervist, juridic legata de solda activilor. Este motivul pentru care avem, in toate tarile lumii si in Romania din 1864, o Lege a pensiilor militare de stat separata de civili si acesta este motivul pentru care nu se va putea face niciodata o lege unitara care sa-i cuprinda si pe militari.
Exista, asadar numai doua tipuri de pensie, civila si militara, in prima categorie intrand si “specialii” dvs. magistrati, piloti civili, diplomati, grefieri, functionari publici din Parlament si Curtea de Conturi. Ei au cotizat unde ati cotizat si dvs., au avut munca normata ca si dvs., orice depasire a normei fiind platita, in timp ce noi … NU!
Pensiile dvs. cresc cu punctul de pensie, ale noastre dintotdeauna cu un procent stabilit pe categoriile care intra in componenta pensiei, din cresterea soldelor activilor. Dovada ca Vasileasca, Dragnea si toti bogdanchirieacii v-au mintit cand au spus ca, daca unui colonel activ ii creste salariul cu 3.000 lei si unui rezervist ii creste tot cu atat pensia, sta faptul ca, in iulie a.c. au crescut soldele de functie ale activilor cu 15% iar pensiile militare cu nici un ban.
Am intrat intr-un pact militar, nu politic, numit NATO, in 2004, angajandu-ne sa dam Apararii 2,38% din PIB si sa aliniem salariile si pensiile, in masura posibilitatilor, la omologii din NATO. Dam 2% din PIB, despre salariile omologilor din NATO nu va spunem nimic, ca ne este rusine cu ale noastre, iar despre pensii va spunem urmatoarele:
In cele 3 Americi, Australia si Europa de Vest, contractele de activitate ale militarilor si politistilor se fac pe 20 de ani, dupa care, la 38-40 de ani sau 45, depinde de cand au semnat, ies la pensie. Daca vor, pot sa mai lucreze in calitate de civili si au la dispozitie centre de reconversie profesionala pentru asta. Noua ni se iau toate drepturile si suntem huliti cu manie proletara, pentru ca politicienii nostri nu cunosc legislatia NATO, fiind aserviti majoritatea Maicii Rusia si ideii de Ivan Turbinca.
In toate statele NATO, pensia militara de stat se calculeaza cu 75-85% din ultima solda bruta sau din media ultimelor 6 solde. La noi se calculeaza 65% din media a 6 luni consecutive din ultimii 5 ani si Olguta va minte ca avem baza de calcul de 85%. Nu! Asta este baremul peste care nu putem trece si motivul pentru care ni s-au furat si banii proveniti din pensia suplimentara, contributia la pensia civila si grupele de munca (trebuie sa stiti ca degeaba avem, fie civili fie militari, 50, 60 de ani de munca, ce trece de 36 de ani este pierdut ca bani, chiar daca ai avut contributie). Mai mult, noua ni se va calcula pensia din net nu din brut, fara sa depasim, de pilda, salariul din 1956, cand era 200 de lei, daca am iesit atunci la pensie. Pentru ca in mintea doamnei profesoare, salariile nu evolueaza 100 de ani, drept care si pensiile trebuie sa ramana pe loc.
V-au aratat pensii ale magistratilor, adica ale celor care “distrug destine” in dispretul legii si le si place chestia asta, cum spunea procurorul “Portocala”, pensii intre 30.000 si 70.000 de lei pe luna si au mintit ca sunt ale militarilor. Pensiile astea vor ramane tot atat, dar distrug la fel ca si Boc “pensiile nesimtite de 30 de milioane” ale militarilor. Boc spunea “pensii nesimtite de 20 de milioane”, dar astia au indexat milioanele lui Boc cu rata inflatiei. Cum au reusit magistratii sa fie singurii necuprinsi in nici un proiect de lege unitara? Catarandu-se in spatele nostru si explicand CCR ca “militarii si magistratii” au “obligatii si interdictii pe care celelalte categorii de asigurati nu le au” plus “riscul pe care il implica exercitarea profesiilor respective”. Asadar, magistratii ar avea ca si militarii “obligatii si interdictii severe, precum si riscuri sporite”, pensiile magistratilor si militarilor fiind astfel indisolubil legate. V-am citat din Decizia CCR nr. 20/02.02.2000. Si va intrebam … stiti vreun exemplu de magistrat mort sau ranit in Bosnia, Kosovo, Afganistan, Irak etc. ? Ca exemple de militari si politisti va putem da destule. Si inca o intrebare… daca magistratii si militarii nu pot fi separati, de ce i-au separat Boc prin Legea 119/2010 si Vasileasca prin OUG 59/2017?
Exemplele ar putea continua dar nu e cazul. Ati mirosit si dvs. diversiunea si pericolul. In fata primejdiei desfiintarii statului, daca Biserica Nationala este batjocorita prin “Diversiunea Pomohaci”, ultimele structuri de rezistenta militara sunt slabite, cu riscul desfiintarii flancului sudic al NATO, prin “Diversiunea pensii militare nesimtite”.
CE VA PROPUNEM?
Va propunem stimati camarazi, tocmai pentru ca impreuna am construit o Tara si tocmai pentru ca nu mai avem viitor, sa ne mai ridicam impreuna la lupta pe 7 octombrie, pentru drepturile noastre si ale natiunii romane la existenta si pentru drepturile inconstientilor nostri copii si nepoti, la un viitor romanesc, intr-o tara numita inca Romania.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
In Unire sta puterea!

Presedintele S.C.M.D.

Col. (r) Mircea DOGARU

miercuri, 23 august 2017

CATRE
         CAMERA DEPUTATILOR

           Domnului Deputat Dorel-Gheorghe CAPRAR
Presedintele Comisiei pentru Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala

Domnule Presedinte,

In virtutea obligatiilor dvs. constitutionale, va solicitam sa analizati aspectele de neconstitutionalitate, mai jos prezentate, ale OUG nr. 59/2017, initiata ilegal de d-na ministru al Muncii, a carei competenta pe domeniul militar a incetat la 1.01.2016 si sa procedati in consecinta in vederea sesizarii Curtii Constitutionale .

SESIZARE DE NECONSTITUTIONALITATE

OUG promovata de ministrul Muncii si, prin urmare, Legea de aprobare a OUG sunt neconstitutionale deoarece:
1.     Incalca dispozitiile Art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care “interzice tratarea in mod diferit a persoanelor aflate in situatii comparabile” (vezi Dosar CEDO/ 18.02.1991 Fredin contra Suedia nr. 1, seria A, nr. 192 si Dosar/23.11.1993 Van der Mussele contra Belgia, seria A, nr. 70) in speta comparabilitatea dintre magistrati si militari;
2.     Incalca stabilirea comparabilitatii de mai sus de catre Decizia CCR nr. 20/02.02.2000 (in Dosarul 5A/2000) care a decis ca: “nu se poate identifica o ratiune suficienta care sa justifice aplicarea unui tratament diferit magistratilor fata de cadrele militare permanente…, diferenta de regim juridic ce se creeaza intre pensia magistratilor si pensia militarilor, constituie … o incalcare de catre legiuitor a egalitatii de tratament juridic, ceea ce in absenta unei determinari obiective, este contrar prevederilor Art. 16 Al. 1 din Constitutie”;
3.     Incalca urmatoarele prevederi ale Constitutiei Romaniei:
·        Art. 1 Al. 5 privind “respectarea Constitutiei, a suprematiei sale”;
·        Art. 2 Al. 2 privind interdictia pentru un grup sau o persoana sa exercite “suveranitatea in nume propriu”;
·        Art. 4 Al. 1 privind obligatia de a apara “unitatea poporului roman si solidaritatea cetatenilor sai”, impotriva militarilor desfasurandu-se o dezgustatoare campanile de denigrare si umilire;
·        Art. 11 Al. 1 si 2 privind obligativitatea statului de “a indeplini intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte”, or, indemnul lansat prin OUG de Ministerul Muncii catre militari si politisti este sa treaca in rezerva pana la 15 septembrie a.c., ceea ce va duce la prabusirea flancului sudic al NATO;
·        Art. 16 Al. 1 si 2 privind egalitatea cetatenilor in fata legii, militarii si politistii fiind discriminati atat fata de magistrati cat si fata de pensionarii civili prin calcularea pensiei lor din net si nu din brut si prin anularea cresterii, care se face la civili prin cresterea punctului de pensie, militarii urmand sa aiba doar indexare cu rata inflatiei, iar civilii si indexare si crestere;
·        Art. 30 Al. 6 si 7 care interzic incitarea la discriminare si prevad ca libertatea de exprimare, in mod deosebit in media, nu poate prejudicia “demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine”;
·        Art. 31 Al. 1 si 2 privind dreptul cetatenilor la informare corecta, deoarece s-a mintit si se minte ca: Legea 223 care, in fapt, nici nu se aplica, aplicandu-se Art. 40 din defuncta OUG 57/2015, ar fi fost facuta “pe genunchi” de generalul Oprea, cand, in fapt, s-a lucrat 3 ani la ea de catre toate structurile specializate ale activilor si rezervistilor din Armata, Interne si Servicii, sub coordonarea ministrilor Corneliu Dobritoiu (PNL) si Mircea Dusa (PSD), a fost votata de toate partidele parlamentare, inclusiv de Liviu Dragnea si Lia Olguta Vasilescu si promulgata de dvs. la 1 iulie 2015; se arata pensii ale magistratilor si se minte ca sunt ale militarilor, se minte ca baza de calcul este 80% cand, in fapt, la militari este 65%, ca limita stabilita este 100% cand real este 85%, motiv pentru care, prin furt calificat, fals si uz de fals, au fost “topite” in pensia militara de stat, atat pensia privata (suplimentara), obligatorie pentru militari din 1967, cat si pensia civila pe baza de contributivitate la Casa Nationala de Pensii, transformata retroactiv in vechime militara; se minte ca datorita militarilor nu pot fi platite pensiile mici, cand militarii nu-si primesc pensia de la Casa Nationala ci din acumularile proprii, in cadrul sistemului, acumulari care sporesc continuu inclusiv prin decesul lor, cate 500 pe luna;
·        Art. 41 Al. 2 si 3 privind dreptul la protectie sociala si prestarea muncii in conditii deosebite sau specifice care prevad media zilei de lucru pentru civili de 8 ore, militarii, in schimb, fiind in activitate 24 de ore din 24, plata facandu-se insa doar pentru 8 ore;
·        Art. 42 Al. 1 si 2a privind interdictia ca “activitatile pentru indeplinirea indatoririlor militare” sa fie asimilate cu “munca fortata”;
·        Art. 44 Al. 1, 2, 3, 4 privind dreptul la proprietate, deoarece proiectele ministrului Muncii privind pensiile ignora complet definitia pensiei ca drept patrimonial dobandit in baza unuia sau mai multor contracte de munca incheiate; in mintea d-sale tot pensii ar fi si cele 3,3 milioane de indemnizatii de merit, inclusiv ale parlamentarilor, si ajutoarele sociale stabilite din “burta”, pentru nemunca, fara vreo legatura cu hiperbolizata contributivitate, cu punctul de pensie sau cu ideea de salariu;
·        Art. 53 Al. 1 si 2 privind conditiile restrangerii exercitiului unor drepturi (ex. dreptul la munca) sau al unor libertati;
·        Art. 61 Al. 1 conform caruia Parlamentul este “unica autoritate legiuitoare a tarii” un ministru substituindu-se si intregului Guvern si Parlamentului;
·        Art. 115 Al. 1, 2, 4 si 6 privind abilitarea Guvernului de a da ordonante si OUG cu motivarea urgentei care, aici, nu se sustine;
·        Art. 118 Al. 1, coroborat cu Art. 61 Al. 1 conform carora “Armata se subordoneaza exclusiv vointei poporului” nu Guvernului, care nu poate da ordonante de urgenta impotriva legilor sale organice ca institutie specifica a statului, etc.

Domnule Presedinte,

Va atragem, in plus, atentia ca respectiva OUG legifereaza dubla impozitare prin stabilirea pensiei militarilor, care urmeaza a fi impozitata, nu din brutul impozabil ci din net, dupa impozitare, si ceea ce este absurd, legifereaza INEXISTENTUL la modificarea Art. 59 din Legea 223/2015 prin precizarea ca, daca in urma indexarii cu rata inflatiei “rezulta un cuantum al pensiei mai mic, se pastreaza cuantumul pensiei aflat in plata”. Mai mult, militarii constituie singura categorie socio-profesionala cu obligatii de serviciu si dupa trecerea in rezerva, motiv pentru care, pensiile militare sunt, in fapt, solde de rezervist, strict legate de cresterea soldelor activilor. In mod justificat ele sunt actualizate cu cresterile salariale la militarii in activitate, pentru ca, in caz de necesitate, rezervistii sunt obligatoriu concentrati, refuzul atragand condamnarea penala in Tribunalul Militar si, in caz de razboi, glontul.
                   In numele membrilor S.C.M.D., rezervisti proveniti din toate structurile Armatei, Intenelor si Serviciilor, dar si al aliatilor nostri din cadrul Societatii Civile Organizate (CNSC) asteptam actiunea si raspunsul dvs.
         
Am onoarea sa va salut,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Presedintele S.C.M.D.

marți, 22 august 2017

Solicitarea SCMD inregistrata astazi, 22.08.2017, la Guvernul Romaniei



Catre,
GUVERNUL ROMANIEI


In atentia:      Domnului Prim-Ministru MIHAI TUDOSE
Subiect:        Legea pensiilor militare de stat


Domnule Prim-Ministru,

Constatand ca sunteti total dezinformat in privinta legislatiei din statele membre NATO si, in mod deosebit, din Romania, in domeniul pensiilor militare de stat,

Fiind, in calitate de rezervisti, de circa o luna de zile tinta programata si victimele sigure ale unui razboi imagologic si psihologic de neinteles, declansat de ministrul Muncii si sustinut, in dispretul adevarului, de cvasitotalitatea mijloacelor media,

Va solicitam o audienta pe aceasta tema, pentru a va pune la dispozitie toate dovezile necesare reconsiderarii opiniei dvs.

Dorim ca la aceasta intrevedere, pe langa delegatii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, sa participe si presedintii structurilor sindicale aliate din MAI, dupa cum urmeaza:
·         SNPPC - Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual
·         UNIPOL - Uniunea Nationala a Politistilor
·         EUROPOL
·         PRO LEX
·         DIAMANTUL - Sindicatul Politistilor din Romania

Este inadmisibil sa ajungem subiect de discutie si sa ni se decida soarta, in absenta noastra!
                                                                    
Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. DOGARU MIRCEA

vineri, 18 august 2017

Către,
MINISTERUL MUNCII SI JUSTITIEI SOCIALE
-         In atentia doamnei ministru Lia Olguta Vasilescu -
cu sediul in Bucuresti, str.Demetru I.Dobrescu nr.2, sector 3, cod postal 030167

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (în continuare SCMD), cu sediul in Bucuresti, str. Bogota,  nr. 6, Sector 1, in temeiul dispozitiilor art. 28, alin (2) din Legea nr. 62/2011, privind dialogul social, in numele membrilor sai de sindicat, in temeiul Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, modificata si completata ulterior, formulam prezenta
PLANGERE ADMINISTRATIVA PREALABILA
avand in vedere urmatoarele motive:
Instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare nu a reprezentat un privilegiu, ci o compensatie partiala a inconvenientelor care rezulta din rigoarea statutelor speciale carora trebuie sa se supuna militarii, care sunt mult mai severe si mai restrictive decat pentru celelalte categorii de beneficiari ai sistemului de pensii:
-         Interzicerea activitatilor care le-ar putea aduce venituri suplimentare;
-         Riscul pe care il implica exercitarea profesiilor de catre cadrele militare din toate structurile de aparare, ordine publica si securitate nationala, pe plan intern si extern;
Reglementarea prevazuta de Legea nr.223/2015 nu a constituit o incalcare a principiului egalitatii in fata legii ci o diferentiere a regimului juridic de pensionare fata de regimul stabilit pentru alti asigurati, care nu sunt supusi acelorasi exigente, restrictii si riscuri. O asemenea interpretare tinde sa nege in substanta un drept prevazut de legiuitor in favoarea membrilor nostrii de sindicat, devenit cert si lichid odata cu incetarea raporturilor lor de serviciu, care a fost recunoscuta si prin Decizii ale Curtii Constitutionale – ex. Decizia CCR nr.20/02.02.2000, dosar nr. 5A/2000. 
In acest context, adoptarea OUG nr.59/2017, care a modificat Legea nr.223/2015 sau declaratiile neconforme cu realitatea ale ministrului muncii:
o   Incalca art.14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care interzice tratarea in mod diferit a persoanelor aflate in situatii comparabile (in speta militari si magistrati);
o   Incalca Decizia CCR nr.20/2000, dosar 5A/2000, care a decis ca nu se poate identifica o ratiune suficienta care sa justifice aplicarea unui tratament diferit intre pensia magistratilor si  pensia militarilor;
o   Incalca prevederile Constitutiei Romaniei: art.1 alin.5, art.2 alin.2, art.4 alin.1, art.11 alin.1 si 2, art.16 alin.1 si 2, art.30 alin.6 si 7, art.31 alin.1 si 2, art.41 alin.2 si 3, art.42 alin.1 si 2, art.44 alin.1-4, art.53 alin.1 si 2, art.61 alin.1, art.115 alin.1, 2,4 si 6, art.118 alin.1 coroborat cu art.61 alin.1.
Nu in ultimul rand, nu este avut in vedere faptul ca militarii constituie singura categorie profesionala cu obligatii de serviciu dupa trecerea in rezerva, intrucat in caz de necesitate rezervistii sunt obligatoriu concentrati, refuzul constituind infractiune sanctionata de Codul penal.
Apreciem ca in situatia noastra sunt aplicabile dispozitiile art.60 din Coventie, potrivit caruia „nicio dispozitie din prezenta conventie nu va fi interpretata ca limitand sau aducand atingere drepturilor omului si libertatilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricarei parti contractante sau oricarei alte conventii la care aceasta parte contractanta este parte”.
Precizam ca incepand cu anul 2010, legislatia adoptata a avut in vedere pe de o parte reducerea chetuielilor publice, iar pe de alta modificarea legislatiei in domeniul pensiilor militare, modificari care au afectat profund atat moral cat si material aceasta categorie profesionala.
Nemultumirile noastre sunt legate de neintelegerea sau intelegerea defectuoasa a naturii juridice a pensiilor militare, strans legata de particularitatile activitatii tuturor cadrelor militare din sistemul national de aparare, ordine publica si securitate nationala, pe care le putem sintetiza astfel: activitatea nu s-a limitat in timp la durata programului normal de lucru si nu a existat posibilitatea compensarii muncii prestate cu timp liber sau plati suplimentare; exercitarea prerogativelor constitutionale de aparare, ordine publica si securitate nationala se caracterizeaza prin continuitate; institutiile publice au obligatia legala de a asigura realizarea drepturilor prin dispozitiile in vigoare referitoare la specificul muncii prestate, importanta sociala si restrictiile aferente; expunerea cadrelor militare la un grad ridicat de stres si risc.
          Consideram ca orice masura reparatorie trebuie sa priveasca un just echilibru intre interesul general si imperativele protectiei drepturilor fundamentale ale persoanelor, echilibru care nu este mentinut ori de cate ori, prin diminuarea sau limitarea drepturilor patrimoniale, persoanele trebuie sa suporte o sarcina excesiva si disproportionata.
In drept, ne intemeiem prezenta pe dispozitiile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, modificata prin Legea nr.76/2012, coroborate cu dispozitiile art.1 din Intaiul Protocol Aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale ale Omului, in care Romania este parte, intrucat consideram ca suntem vatamati in drepturile noastre prin modificarile legislative/afirmatii neconform cu realitatea.
Presedintele S.C.M.D.                                                    

          Col.(r) dr. Mircea DOGARU