miercuri, 30 iunie 2021

INFORMARE

 

MANIFESTATIA DIN 29 IUNIE 2021

-         In atentia membrilor SCMD/CNSC –

 

Manifestatia a fost organizata de FSTFR, in Parcul CFR, intre orele 10.30-12.30, impotriva politicii guvernului de destructurare a CFR-Calatori, dupa desfiintarea CFR- Marfa. Au fost prezenti delegati ai unor structuri din CNSC si CSN Meridian, inclusiv SCMD. In mod surprinzator, au fost prezente principalele televiziuni, care au primit, din partea noastra, programul de revendicari SCMD/CNSC, aceleasi din 24 ianuarie si pana astazi, depus de noi la toate manifestatiile, impotriva politicii de austeritate pe seama patronatelor, salariatilor, pensionarilor, discriminatorii la adresa rezervistilor si vadit antinationala in ceea ce priveste ultimele active ale statului roman.

Au fost prezenti liderul si viceliderul grupului parlamentar AUR din Camera Deputatilor, domnii deputati George-Nicolae SIMION si Ringo DAMUREANU, ultimul un vechi si apropiat colaborator al SCMD, care si-a pastrat si calitatea de presedinte al Sindicatului National “Forta Legii”.

Deputatii si-au asumat raspunderea actiunii in vederea rezolvarii solicitarilor noastre pe linie sindicala.

Constatandu-se ca in aceasta tara se actioneaza oficial in interes strain, ca motiunea de cenzura nu va trece, s-a lansat propunerea ca la prima ordonanta, emisa de guvern impotriva oricareia dintre structurile socio-profesionale participante, sa raspundem prin mobilizare generala si iesirea in strada, in Piata Victoriei. Intre timp, am aflat ca guvernul are pregatite 20 de ordonante, care vor distruge si salarii si pensii si locuri de munca si vor pune in vanzare pe nimic ultimele active ale statului. Sfatul nostru catre toata lumea este ca nimeni sa nu mai viseze cai verzi pe pereti si negocieri fructuoase cu cei care au misiunea clara a distrugerii statului roman si sa ne pregatim toti, fara exceptie, pentru iesirea, democratica, in strada, in scopul afirmarii drepturilor noastre si ca profesionisti si ca romani la existenta europeana decenta!

 

Honor et Patria! Vae Victis!

 

Presedintele SCMD,

         Col.(r)dr. Mircea DOGARU

30 iunie 2021


                    









miercuri, 23 iunie 2021

Antrenamente de Sfintii Petru si Pavel

 

ANTRENAMENTE SCMD/CNSC

DE SFINTII PETRU SI PAVEL

-         In atentia tuturor membrilor SCMD/CNSC –

 

Doamnelor si domnilor,

In conditiile cresterii nesimtite a preturilor, guvernul comunist/globalist al Romaniei a inceput seria taierii indemnizatiilor, sporurilor salariale “necuvenite” si pensiilor, contrazicandu-si propriile declaratii, date pentru prosti. Primii loviti sunt, ca de obicei, cobaii militari. Vaduvele si copiii militarilor cazuti (piloti si infanteristi) in misiuni NATO pe teritoriul Romaniei trebuie sa restituie indemnizatiile de urmas. Este doar inceputul, pentru ca va urma scoaterea rezervei din “anvelopa proprie” (unde am cotizat si cotizam direct la bugetul de stat) si aruncarea noastra, fara bani, pe biata anvelopa (Casa Nationala de Pensii) a civililor.

In actualele conditii, noi incepem pregatirile pentru ceea ce va urma. Deja loviti, prin lichidarea CFR-Marfa in interesul investitorilor austro-germani, ceferistii vor iesi sa protesteze in Parcul CFR, marti, 29 iunie a.c., cu incepere de la ora 10.30. Programul de revendicari este acelasi, inaintat de SCMD/CNSC la toate manifestatiile, din 24 ianuarie a.c. si pana astazi. Facem apel la toti membrii SCMD/CNSC din Bucuresti si Ilfov, care pot sa participe, sa vina in sprijinul FSTFR, dar cu insemnele proprii sindicatului din care fac parte. Ideea de unitate pe orizontala a tuturor structurilor socio-profesionale ii ingrozeste si pe “cîții” nostri si pe ”cioloșii” lor!

 

Honor et Patria! Vae Victis!

 

Presedintele SCMD,

         Col.(r)dr. Mircea DOGARU

Bucuresti,

23 iunie 2021

joi, 17 iunie 2021

 

MESAJ CATRE FANII MANIPULATI AI ”FANATIK.RO”

Doamnelor si domnilor,

De la 1 ianuarie, anul in curs, toata media romaneasca ar fi trebuit sa atace ”la baioneta” criminala OUG 226/2020, data hoteste, in Ajunul Anului Nou, care transfera criza provocata de impotenta Guvernului, pe umerii nostri, falimentand patronate, aruncand zeci de mii de oameni in somaj, inghetand salariile si pensiile, in conditiile in care preturile cresc in mod catastrofal, ca urmare a vinderii pe nimic a ultimelor active ale statului, catre straini. Au ripostat atunci doar sindicatele, cei mai vocali fiind, in numele CSN MERIDIAN, dl. Rodrigo Maxim Gabriel, presedintele FSTFR si subsemnatul, ca presedinte al SCMD si purtator de cuvant al CNSC.

Din ordin sau lipsa de profesionalism, toata media, in mod deosebit cea on-line, a pus batista pe tambal inventand ”breaking-news”-uri despre accidente, ”dive”, COVID-19, etc., ”FANATIK.RO” aruncand pe piata, in acest context, fake-ul: ”Scandalos. Pensii speciale de jurnalisti pentru generalul Pavel Abraham, meteorologul Romica Jurca sau colonelul Mircea Dogaru”! Evident, in scop de manipulare si pentru stimularea urii prostilor, fiindca, in ”Tara prostilor fuduli”, orice gogoman uraste cu patima tot ceea ce nu poate fi sau nu e in stare sa faca, el insusi!

De ce avem ”suspiciunea rezonabila” ca au actionat din ordin? Pentru ca, orice publicist, fie si submediocru, ar fi verificat stirea, dandu-i un telefon colegial d-lui Doru Dinu Glavan, presedintele UZPR si ar fi aflat urmatoarele: desi numitul colonel (r) Dogaru a avut o contributie decisiva la obtinerea de catre jurnalisti a dreptatii legislative, prin convingerea comisiilor parlamentare ca, in baza cotizatiilor lor, acestia au dreptul, ca si scriitorii, la o indemnizatie de merit de la Uniune (care nu are nici o legatura cu idea de pensie ca drept patrimonial dobandit), el insusi, chiar daca avea dreptul, nu a cerut-o si nu o are! Mai mult, ca a refuzat si functia de conducere propusa de Adunarea Generala a UZPR, pentru ca o considera incompatibila cu functia de lider sindical mai mult decat incomod pentru Putere!

Pe 27 ianuarie a.c., UZPR a dat o ”Dezmintire” in ceea ce ne priveste, transmisa intregii media si pe care o gasiti pe site-urile Uniunii, ale publicatiei acesteia, ”Certitudinea”, dar si ale SCMD (cu data de 28 ianuarie a.c.).

De ce se produce, in aceste zile, o relansare a fake-ului, generator de ura dirijata impotriva SCMD si a presedintelui acestuia? Poate si pentru ca SCMD, in lupta sa constanta pentru apararea drepturilor militarilor si politistilor in activitate, in rezerva si in retragere, ale cetatenilor Romaniei in general si ale natiunii romane si statului sau, la existenta, a contracarat si ”legile Pandemiei”, prin inventarea ”pichetelor in serie” si pichetarii ambasadelor, transmitand adeziunea sa la ”Miscarea vestelor kaki”, anticomunist/globalista, dezvoltata impotriva tradatorilor politici si militari, deocamdata in Franta, Germania, Olanda, Italia si SUA.

Pentru stricarea bucuriei actualilor postaci, republicam ”Dezmintirea” UZPR, nu fara a ne exprima uimirea ca fake-ul a ajuns sa-i bulverseze si pe fostii spioni si contraspioni romani, care atat au luptat pentru Tara, incat au adus-o in starea in care este! Din ce in ce mai ”slaba”, pe masura ”ingrasarii” conturilor lor! Oare sa nu mai recunoasca, vechii profesionisti, ”gulgutele” adversarilor, odata ”marsrutizati” spre rezerva? Sau pun si ei umarul la transformarea Romaniei, in ceea ce ”vestele kaki” franceze numesc ”stat esuat”?

Cu infinita scarba,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Presedintele SCMD

 

 Comunicat UZPR referitor la col.(r) Mircea DOGARU

 Întrucât, în spațiul public online, se vehiculează ideea că dl. Mircea Dogaru, colonel în rezervă, cercetător istoric și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, ar avea surse de venit provenind de la UZPR, facem, la solicitarea sa, câteva precizări necesare.

Dl. Mircea Dogaru este membru vechi și important al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, plătitor de cotizație. Nu e retribuit de UZPR sub nicio formă de plată, pentru vreo activitate în cadrul Uniunii. Nu primește nici indemnizația de ziarist pensionar (50% din valoarea pensiei), deși ar avea dreptul să o primească, UZPR fiind uniune de creație și utilitate publică. Nu a solicitat niciodată această indemnizație.

Precizăm, de asemenea, că dl. Mircea Dogaru nu deține nicio funcție de conducere în UZPR, el refuzînd, de altfel, să candideze la vreo astfel de funcție, deși avea susținere.

Am făcut aceste precizări pentru a împiedica, pe viitor, perpetuarea unor știri eronate sau false, care afectează imaginea membrilor UZPR.

UZPR – Departamentul de Comunicare

Publicat de SCMD la 10:24 https://resources.blogblog.com/img/icon18_email.gif https://resources.blogblog.com/img/icon18_edit_allbkg.gif 

Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

marți, 15 iunie 2021

 

SINGURA SOLUTIE PENTRU REVENIREA LA NORMALITATE A PENSIILOR MILITARE DE STAT

-         Analiza facuta pe baza celor auzite in Guvern si scapate in media de necoptul ministru Cristian Ghinea –

De ani de zile, parlamentarii onesti, indiferent de culoare politica, ne spun ca nu pot face nimic in ceea ce ne priveste pentru ca se impotriveste M.Ap.N., invocand lipsa de bani. Si acesta este adevarul... suntem singura structura socio-profesionala calcata in picioare de propriul minister, care sfideaza si Constitutia si Tratatul de aderare la NATO, indiferent de apartenenta si personalitatea ministrului! Iar Sistemul fiind unitar, situatia se rasfrange si asupra rezervistilor din M.A.I. si S.R.I. Si suntem singura tara din lume in care militarul, politistul, spionul care a speriat America, odata trecuti in rezerva, devin ”Inamicul public nr. 1”! De ani de zile se dau recomandari-ordin celor in activitate sa evite orice contact cu noi. Ca sa nu afle ce-i asteapta, pentru ca, atata timp cat au arma in mana, sunt periculosi!

Cine sunt cei mai tari decat ministrii, premierii, presedintii si Curtea Constitutionala? Mafia kaki, de care SCMD-ul vorbeste inca de la infiintare! De aici ura celor vinovati si a lingailor lor, lacomi si fuduli, impotriva SCMD! Cine o constituie? Pai ia amintiti-va... in Decembrie 1989 – februarie 1990, cand fraierii manipulati inca mureau pe strazi, cine statea pe sub birouri si, avand pixul in mana, isi acorda grade peste grade, mai ceva ca Tom Degetel, pietricelele? ”Baietii destepti” din directiile generale Financiara, Juridica si Resurse Umane ale M.Ap.N.! Iar practica a continuat, alde Maciu, Fratila, Rosu, etc., generalindu-se pentru marile victorii obtinute impotriva... Rezervei. Mai cartind, mai incercand sa se fofileze, omologii lor din M.A.I. si S.R.I. au trebuit sa se alinieze, pentru ca M.Ap.N., sub semnatura ”primarului” cocotat politic pe post de ministru, coordoneaza Sistemul, unic si unitar, de Aparare, Ordine Publica si Securitate Nationala!

De ce le-a mers si le merge? Pentru ca, orbiti de fudulia romaneasca a prostului, pe fondul ”Principiului caprei”, multi civili nu vor sa priceapa ca militarii si politistii au, la salarii si pensii, alta ANVELOPA decat a lor! De la care ei nu vor putea beneficia niciodata, nici macar de 1 ban! Din aceasta ANVELOPA se platesc dotarea, inzestrarea, instruirea, salariile, pensiile, chiriile, deplasarile, etc. Or, luptand cu pixul, ”baietii destepti” kaki au hotarat sa-si taie partea leului, dandu-si ”oscaruri” peste ”oscaruri”, adica sporuri peste sporuri. Stie cineva, comparativ cu operativii, mergand pana la seful S.M.A., ce salarii au birocratii kaki din cele 3 structuri? Stie cineva ce pensii au? Pana la de 10 ori mai mari decat ale celor care si-au riscat viata zilnic, in aer, pe apa, sub apa, in ger, pe camp sau pe strada ori ca ”umbre” vandute de proprii lor sefi? Si s-au acoperit mintindu-i pe militarii si politistii in activitate ca nu le pot mari soldele din pricina pretentiilor rezervistilor. Si alegandu-si dintre rezervisti complici, adica alergatori dupa grade de maresal in retragere, dupa pensii calculate din burta, prin OUG 1/2011 (”scafandrii de Vaslui” sau ”genistii” de Bosnia), dupa indemnizatii, gratuitati si cota parte la distribuirea ”pe spranceana” a locurilor de cazare la bazele militare de tratament si agrement! Cu aceste avantaje ii prostesc la greu si in interes propriu presedintii acestora, pe membrii simpli ai ONG-urilor rezervistilor, pe care i-au adus sub acelasi papuc- papucul ministrului Apararii!

Ca lucrurile stau asa, au dovedit-o toate auditurile (ramase fara urmari) Curtii de Conturi, cu incepere din 2012. Toate textele legislative care ne-au bagat, la propriu, in pamant (cate 500/600 rezervisti pe luna) in ultimii 12 ani, au fost clocite nu de Bruxelles, nu de politicieni, ci de ”jienii” nostri care se impotrivesc oricarei normalizari a situatiei, lovind Legea 223/2015, prin OUG-uri, dinainte de a fi aplicata. Pentru ca aplicarea ei, asa cum a fost promulgata, ar fi facut sa sara in ochi marea discrepanta dintre ceea ce au ”baietii destepti” si ceea ce ar fi trebuit sa aiba! Ei si complicii lor!

Pe cale de consecinta, pentru noi, ceilalti, adica marea masa sacrificabila, situatia este fara iesire, intrucat mafiotii in cauza, stiindu-se penali, isi apara, in fapt, pielea! Pentru tot ceea ce au facut, in folosul lor, ca slugi ale mafiei internationale a armamentelor, si impotriva noastra! Pentru miile de morti cauzate deja de politica lor fata de rezervisti si pentru cele ce vor urma! Fiindca de 2 ani ii baga sub nas lui ”Ciuca al nostru” reluarea ideii, pusa in practica de Basescu (prin Legea 119/2010 si Legea 223/2010 adica prin ”Frauda parlamentara Anastase”) de anulare a statutului nostru de rezevist si aruncare a noastra (fara banii de pensii), ca milogi, pe Casa Nationala de Pensii (CNP). Prin gaselnite neconstitutionale gen ”Secretariatul de Stat pentru Rezervisti” sau ”Comisia” arondata Camerei Deputatilor! Totul cu complicitatea batranilor UTC-isti din fruntea ONG-urilor favorizate ale rezervistilor, care, la 115 ani, inca mai viseaza grade, functii, importanta sociala si parvenire politica!

SCMD a stopat initiativele de mai sus cu ajutorul unor parlamentari PSD si USR care, ciudat, nu se mai regasesc in actualul Parlament. Potrivit ”scaparii” televizate a sinistrului fondurilor europene, Cristian Ghinea, de sambata 12 iunie a.c., se pare, insa, ca au gasit solutia! Ca pe vremea lui Basescu, banii de pensii militare vor ramane in Sistem, pentru noi achizitii de epave nezburatoare si neplutitoare, dar aducatoare de spagi si de sprijin politic extern pentru mentinerea slugilor strainatatii la putere, iar noi, rezervistii, vom fi aruncati, din nou, prin fals si uz de fals, pe CNP. Ni se vor inventa retroactiv contributii la CNP, care n-au existat fiindca noi am platit, de 10 ori mai mult decat civilii, nespecificat, direct la bugetul de stat. In fapt, acolo se duc nu numai impozitele si contributiile noastre (inclusiv pentru pensia privata) ci si toate miliardele produse anual de Sistemul de Aparare, din servicii, dobanzi, chirii si vanzare de produse (de la arme, munitii, pulberi la publicatii). Macar Basescu avea o scuza, M.Ap.N. reprimind inapoi din ce dadea statului doar 0,86 – 0,94 %. Asta o spunem ca sa afle si tot prostul fudul si manipulat ca nu el ne-a tinut si ne tine pe noi, din nemunca lui, ci noi din munca de sclav prestata 24 h/24 si botezata ”activitate la ordin” l-am tinut si-l tinem pe el sa stea pe sant, cu trascau-n nas si sa faca politica!

Astazi Apararea reprimeste 2% iar pensiile si salariile, conform celor declarate noua de ”Ciuca al nostru”, nu depasesc jumatate din suma. Si atunci, de ce o fac? Nu cumva ca sa fie pe placul Mafiei internationale a armelor?

Ca sa stricam placerea celor care se bucura ca militarii si politistii raman fara asa zisele pensii ”speciale”, in fapt solde de rezervist, ii avertizam ca vom cadea pleasca pe casa lor de pensii, pe care o vom cocosa, pentru ca nu e pregatita si pentru noi! Cat vor trai, civilii nu vor mai vedea mariri de pensii, nici macar cu inflatia! Si ca sa stricam bucuria si omologilor lor kaki, le explicam inca o data ca SCMD s-a luptat pentru redobandirea statutului de rezervist si din urmatorul motiv: daca sistemul civil de pensii se prabuseste, pensiile militare de stat raman in picioare cata vreme vom mai avea fie si o fictiune de stat si macar un rudiment de Armata, Politie si Servicii! Daca ne arunca din nou, pe post de pomanagii pe CNP, sa nu se mire deci nici fudulii rezervistilor ca pensiile nu le vor mai creste nici macar cu viagra, pentru ca aia nu au bani nici pentru ei! Garantat vor scadea insa prin diverse ”recalculari”, ca la 1 ianuarie 2011! Ba, mai mult, ca sa nu ”caraie”, pe viitor, noua propaganda de tip comunist/globalist lucreaza din 2014 la terfelirea imaginii si transformarea lor in ”comunisti” si ”criminali” care ar fi ”tras in popor”, ca de-aia si-a cerut ”scuze”, Ciuca al lor, in decembrie, anul trecut. Istoria se repeta!

In aceste conditii, solutia pentru rezervisti ar fi sprijinirea Schimbarii politice, in sensul promovarii unui ministru al Apararii care sa-si ia rolul in serios si sa reformeze Sistemul in spirit occidental. De pilda, sa desfiinteze toate functiile militare din cele 3 Directii vinovate fata de noi, inlocuindu-i pe titularii frecatori de pix, prin concurs, cu juristi, finantisti si manageri de meserie, civili. Cu excluderea rezervistilor pentru functiile respective si precizarea expresa a interdictiei activarii/reactivarii noilor titulari! Pentru aceasta trebuie sa renuntam insa la statul pe coada si oracaitul neproductiv, practicat de fuduli la coltul blocului sau on-line si sa iesim in strada, cat ne mai tin balamalele! Toti, impreuna cu aliatii nostri civili si strigand la unison: ”Jos ministrii – slugi ale intereselor straine! Afara cu ”jienii”! Dreptate pentru rezervisti! Dreptate nationala!”. Cu alte cuvinte, sa ne alaturam acum, nu la spartul targului, ca de obicei, Miscarii ”vestelor kaki” din Franta, Germania, Olanda, Italia si SUA! Ceea ce si face SCMD, pe care toate ”geniile” care il injura si il denigreaza din impotenta proprie ori interes, il copiaza, de ani de zile, fara talent!

Mesajul nostru ramane...”Mai bine un sfarsit cu groaza decat o groaza fara de sfarsit!”.

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

luni, 7 iunie 2021

Un posibil raspuns ....

 

UN POSIBIL RASPUNS DAT DE REZERVISTI

SLUGILOR IDIOATE ALE

COMUNISM – GLOBALISMULUI

 

Se spune din batrani ca, atunci cand un nebun arunca o piatra in lac, o suta de destepti sar dupa ea!

Nu ales, ci extern impus, Traian Basescu s-a angajat, ca sa se mentina, sa cumpere la greu tehnica mlitara buna de casat a stapanilor, la pret de ultimul racnet in materie. Dar sistemul nu dispunea, pe vremea lui, de cei 2,38% din PIB,  cum ne angajaseram prin Tratatul de aderare la NATO! Nici macar de cei 2% de astazi, ci doar de 0,86-0,94%! Asta era “ANVELOPA MILITARA”, pentru ca tot ce castiga sistemul (din vanzari de armament, munitii, pulberi, alte productii proprii, servicii, chirii, dobanzi) se ducea si se duce direct la bugetul de stat. Nespecificat! Ca si taxele, impozitele si contributiile “benevole” ale militarilor si politistilor, inclusiv cele pentru pensiile militare de stat! Si atunci, prin “Frauda parlamentara Anastase”, adica prin Legea nr.263/2010 (niciodata votata), luandu-i statutul, Basescu a aruncat Rezerva (fara partea de “anvelopa” care prevedea pensiile militare de stat) pe Casa Nationala de Pensii, la care contributiile noastre nu au ajuns niciodata. Iar prin manipularea idiotilor pe “principiul caprei” si pe cel comunist al “egalitatii burtii”, a reusit sa intoarca behaitul oilor impotriva propriilor caini de paza,  inoculandu-le dragostea fata de haitele de lupi. Si idiotii s-au bucurat, nedandu-si seama ca, aruncati pleasca pe casa lor de pensii,  rezervistii i-au cocosat. De aici, taierile ilegale de pensii, in primul rand militare, devenite, tot ilegal, “ajutoare sociale lunare”.

Cand SCMD a declansat lupta in strada, in media si in Parlament, Basescu a ricanat: “Stiu ca vor castiga in Justitie! Matematic vor castiga, dar peste 4-5 ani si pana atunci le-am luat banii!”.

Am castigat, este adevarat, dar nu in Justitia care nu exista in Romania ci, iluzoriu, prin impunerea Legii 223/2015, niciodata aplicata integral, pentru  ca a fost distrusa de sistemul creat de Basescu, prin OUG-uri. Si, in fata actiunilor noastre tot mai aplicate, Basescu a aruncat, in cadrul razboiului psihologic si de imagine, declansat impotriva Rezervei, piatra in balta. A explicat idiotilor, prin ”declaratii politice” televizate, care i-au adus un greu proces cu SCMD, ca actualii rezervisti nu sunt militari adevarati, n-au fost niciodata, neluptand nicaieri, ci au stat doar prin popote si pe la cules de porumb etc. Militari adevarati nu ar fi, in viziunea lui, nici macar aia care au indeplinit misiuni de lupta, fie si NATO, in Tara. Nici chiar veteranii din Al Doilea Razboi Mondial. Cu atat mai mult cei care si-au varsat sangele prin Vietnam, Coreea, Angola, inainte de 1990. Sunt doar cei de astazi, care merg in “teatre de operatii”, sub umbrela si interes american.

Departe de noi gandul de a minimaliza meritele camarazilor angajati acum in “misiuni de mentinere a pacii”, in tari prea bogate in petrol, gaze naturale, metale si alte resurse, botezate “teatre de operatii”, unde ii sprijina pe comunisti-globalisti sa dea la schimb, pe bogatiile alora – “Democratia Coca - Cola”! Dar nu putem ramane impasibili in fata noilor “Idei Ciuce”, extremist-comuniste, ca Romania n-ar fi avut Armata, Politie si Servicii de Intelligence adevarate niciodata, pana la structurile de jucarie, de astazi.

Pe cale de consecinta, incercam sa indemnam putinii neuroni ai idiotilor actuali, coplesiti de “argumentele” propagandei neoconilor romani (mai feroci decat cei Occidentali, datorita excesului de zel al slugii proaste) sa se concentreze asupra realitatii privind mult hulita Rezerva, care nu vrea sa-si depaseasca, in ciuda COVID-19, ritmul constant al mortalitatii, de 500-600 rezervisti/luna …

·         Actualii detinatori de pensii militare de stat, botezate propagandistic “speciale” sau “nesimtite”, sunt cei care, in 1968, s-au impotrivit exportului de “Democratie a Samagonului”, in Cehoslovacia. Cu alte cuvinte, reprezentand Armata, Politia si Serviciile Nationale, acuzati astazi, retroactiv, de “comunism” si apartenenta la Tratatul de la Varsovia, ei sunt cei care, amenintand cu rezistenta armata, au intors spatele zisului Tratat, au dat cu flit rusilor, separand Romania de corul de slugi sovietice, format din madam Merkel si nemtii sai, polonezi (care s-au rupt abia 15 ani mai tarziu), unguri, bulgari si tradatorii cehi care, atunci, au calcat in picioare batrani, femei, copiii si tineri la Praga. Aceleasi slugi i-au slujit cu exces de zel, spre deosebire de romani, Fratelui mai mare, rasaritean, pana in 1991, pentru ca astazi, prin falsificarea Istoriei, sa ne fie prezentati drept modele de europenism.

·         Rezervistii de astazi, lasati fara cap in Decembrie 1989, au produs schimbarea, pastrand si Romania intacta, cu speranta ca integrarea ca egali si nu ca slugi, in Occident, va aduce Romaniei viitorul meritat. Cu alte cuvinte, lor isi datoreaza averile, functiile, “pregatirea” si sperantele de parvenire toti idiotii care, astazi, ii injura.

·         Rezervistii de astazi, prin profesionalismul lor dovedit, sunt cei care au introdus Romania in NATO, care este, totusi, un Tratat Militar! Ei sunt cei care, in anii 1990-2007, au convins, prin actiunile lor derulate sub steagurile ONU si NATO, ca locul de drept al Romaniei este in NATO si in UE.

Iar daca realitatile mai sus infatisate nu sunt suficiente, sa mai adaugam ca, prin abnegatia lor, fara sa le fie casa-casa si masa-masa, turisti in propriile lor familii, in slujba, la ordin 24h/24, rezervistii de astazi sunt cei care, decenii de-a randul, au creat Romania industriala, au salvat-o de la dezastre naturale (inundatii si cutremure), au hranit-o, culegand recoltele, in timp ce detinatorii de astazi, de asa-zise “pensii minime”, invarteau trascaul pe marginea santului, facand politica si fotbal, au incalzit-o, radicand centrale si scotand carbunele din mine, i-au dat milioane de apartamente, dar si sosele, cai ferate, poduri si autostrazi si, dupa ce si-au acoperit propriile cheltuieli de inzestrare, dotare, instruire, salarizare si pensii, au dat, la sfarsitul fiecarui an, miliarde de lei bugetului de stat. Iar astazi, daca isi apara drepturile, o fac nu numai pentru a feri de dezatru “anvelopa civila” (Casa Nationala de Pensii), prin ramanerea lor in “anvelopa miitara” (Casele Sectoriale ale MApN, MAI si SRI), ci si pentru a apara natiunea de politica falimentara, antiromaneasca si inumana, dusa, din lacomie si servilismul slugii proaste, de exponentii neaosi, plini de zel, ai comunism-globalismului! Care exponenti, prin prostia lor agresiva, prin micimea personalitatii, sufletului si gandirii lor, au reusit imposibilul … Sa ne faca sa il regretam pe “nebunul“ care a aruncat primul, piatra! Pe ala, cel putin, il puteam respecta ca adversar!

 

Honor et Patria! Vae Victis!

 

Presedintele SCMD,

            Col.(r)dr. Mircea DOGARU

Bucuresti,

7 iunie 2021