joi, 5 noiembrie 2009

Comunicat cu privire la decizia Curtii Constitutionale a Romaniei, pronuntata in sedinta din 4 noimbrie 2009

Referitor la consecintele promulgarii « Legii », neconstitutionale si discriminatorii pentru toate categoriile de militari, « privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor - cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, care, in Cap. IV, art. 17-22, preia integral articolele din „Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 230/2008”, respinsa in ianuarie a.c. ca neconstitutionala prin decizia Curtii Constitutionale nr.82/2009, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate ii anunta pe toti membrii sai actuali, viitori, si simpatizanti, ca, in vederea protejarii lor si a imaginii si pozitiei Romaniei in raport cu tratatele internationale la care aceasta este parte, a luat decizia actionarii vinovatilor – initiatori, sustinatori si complici – IN INSTANTA, in urma constatarii ca actuala decizie a Curtii Constitutionale, exprimata in sedinta din 4 noiembrie a.c. intr-o cauza in care daduse deja verdict de neconstitutionalitate, este, in mod inexplicabil... NECONSTITUTIONALA!


In ceea ce priveste alegerile, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate recomanda tuturor membrilor si simpatizantilor sai, in numele idealului national de unitate si independenta a Romaniei, sa voteze un hotarat „NU” la referendumul care incalca Titlul VII (art. 150-152) al Constitutiei, urmarind intoarcerea natiunii romane la situatia si la prevederile Conventiei de la Paris din 1858, iar la prezidentiale sa nu voteze un candidat care ne discrimineaza, limitandu-ne dreptul la munca si incalcandu-ne drepturile dobandite, gandind si actionand neconstitutional, ca un veritabil caudillo.


Iar daca tot ne cere economii noul nostru stapan, Fondul Monetar International, pentru imprumutul pe care ni l-a bagat pe gat in scopul salvarii bancilor austro-germane de faliment, de ce nu renunta la extrem de costisitorul Guvern, la Presedinte si la monstruosul aparat prezidential, care ar putea foarte bine inlocuiti de catre un Director FMI pentru Romania? Referitor insa la Parlamentul Romaniei, avertizam aceasta noua si diabolica structura coloniala, care a dus la faliment aproape toate statele Americii Latine ca, „alcatuit din Camera Deputatilor si Senat”, „Parlamentul” este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii (Art. 61, al. 1 si 2 din Constitutie) si ca il vom apara prin orice mijloace constitutionale, impotriva oricarei tentative de legiferare, prin distrugerea sa, a dictaturii si a coruptiei.


Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate face apel catre toti membrii si simpatizantii sai, sa explice mancurtilor indobitociti de doua decenii de minciuni si hotie din avutul natiunii, hotie acoperita de lozinci de tip stalinist, menite sa-l intoarca pe roman asupra lui insusi, ca actuala putere, reprezentata de mandatarii (arendasii) FMI nu da legi prin care sa „ia de la bogati ca sa dea la saraci” ci legi prin care sa ia de la saraci ca sa dea la FMI. Asadar ne vedem pe calea justitiei, spunand in acelasi timp un NU hotarat propagandei cu damf de alcool si de ciori vopsite!


Honor et Patria! Vae victis!




SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
Comitetul Director

miercuri, 4 noiembrie 2009

In atentia membrilor si simpatizantilor Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate

Urmare a Comunicatului din 04.11.2009 al Curtii Constitutionale, prin care suntem instiintati printre altele ca, citam: "Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional este constituţională în măsura în care prevederile Capitolului IV din lege nu se referă la persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie”, (Lege inclusa in pachetul asupra caruia defunctul Guvern si-a asumat raspunderea), Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate va analiza situatia creata, urmand sa comunice in ziua de 05.11.2009, tuturor celor interesati, masurile care se impun.

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate considera aberanta aceasta decizie si acuza Curtea Constitutionala de renuntarea la calitatea juridica pe care o are, de cedare in fata presiunii politicului si de incalcarea propriului statut profesional precum si a Constitutiei Romaniei. Aceasta decizie este descalificanta pentru Curte, deoarece se incalca flagrant art. 41, alin. 1 al Constitutiei Romaniei care prevede ca „Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei, sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera”.

Din momentul in care Curtea Constitutionala a decis acordarea, prin incalcarea Constitutiei Romaniei, unui raspuns pozitiv la cererea politicului, dupa ce anterior anuntase oficial comunicarea raspunsului pentru intreaga natiune la 09.12.2009, din punct de vedere constitutional, Curtea Constitutionala si-a incetat existenta de drept.

In vederea actiunii in justitie, in plan intern si international, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate face apel la toate categoriile defavorizate ale militarilor in rezerva, indiferent de structura si ministerul din care au facut parte, sa intre in randurile sale.

Reamintim tuturor ca deviza noastra este: „Honor et Patria. Vae victis!”


PRESEDINTE,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

sâmbătă, 31 octombrie 2009

Pozitia Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate fata de alegeri


In conformitate cu Statutul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), membrii sindicatului, ca persoane fizice, pot avea orice optiune sau simpatie politica, pot face parte din orice partid, pot sprijini orice partid si candidatura, pot ei insisi candida in afara cadrului organizat al SCMD.

In situatia in care membrii SCMD candidati in alegerile prezidentiale, generale, locale, vor fi alesi, pe durata exercitiului mandatului, calitatea de membru al sindicatului, in conformitate cu Statutul, le este suspendata.

SCMD, ca persoana juridica, este echidistant fata de partidele politice, dar deschis dialogului. Va sprijini, in limitele legii, orice candidat in alegerile prezidentiale, generale, locale, care va inscrie in programul sau obiectivele SCMD si va oferi garantii solide asupra bunei sale credinte in sustinerea acestora. Pentru ca 20 de ani de minciuni electorale , de promisiuni niciodata onorate, ne-au facut precauti!

Fata de cele de mai sus, SCMD este dispus la un singur compromis: va sustine neconditionat campania oricarui cadru militar in rezerva, indiferent de partidul din care face parte, fie ca este, fie ca nu este membru al sindicatului, dar care nu si-a uitat profesia de baza si juramantul de credinta fata de Patrie.

SCMD va sprijini in alegerile europarlamentare candidati independenti, cu precadere diplomati si juristi.

SCMD recomanda tuturor candidatilor sa nu piarda nici o secunda din vedere interesul natiunii romane in toate domeniile – economic, social, politic, spiritual, in relatiile externe si cu romanii din afara granitelor – si faptul ca Romania este REPUBLICA si STAT NATIONAL UNITAR si SUVERAN!

miercuri, 28 octombrie 2009

Mesajul tip dominant pe care-l primim in aceste zile pe adresa Sindicatului Militarilor - il vor vedea oare politicienii si decidentii Romaniei?

Stimati domni ofiteri,

Ma numesc  Ioan Caescu, sunt capitan comandor in rezerva si am fost disponibilizat in baza OUG 7/1998. Initiva dumneavoastra de a infiinta sindicatul este meritorie si corespunde nevoii imperioase de a raspunde organizat unor initiative abuzive si periculoase ale unor politicieni, indreptate impotriva noastra, a militarilor.
Doresc sa ma inscriu in acest sindicat si va rog sa-mi trimiteti documnetele,  formularele si precizarile  necesare pentru aceasta.

Va rog sa-mi permiteti sa sugerez ca ar trebui sa li se atraga  atentia initiatorilor si sustinatorilor legilor salariilor si pensiilor unice ca daca militarii nu vor mai beneficia de salarii si pensii "speciale" ar fi normal ca intrega lor activitate sa se desfasoare nu dupa legi speciale, ci dupa Codul Muncii, la fel ca a tututror cetatenilor, fara obligatii neconditionate, fara privatiuni si fara restrangerea unor drepturi cetatenesti. Astfel, neexecutarea ordinelor, incalcarea consemnelor, dezertarea, refuzul indeplinirii misiunilor, refuzul de a lua parte la lupte ori de a participa la misiuni de razboi, de a se expune pericolului   de a fi raniti, de a-si periclita sanatatea ori de a-si pierde viata, riscurilor de orice fel, precum si multe altele sa nu mai fie considerate infractiuni, sa fie considerate simple si banale abateri disciplinare, sanctionate cu avertisment ori diminuarea salariului pe cateva luni, in conformitate cu prevederile Codului Muncii.

Am onoarea sa va salut,
Cpt.Comandor(rez) Ioan Caescu

Hotararea Curtii Constitutionale se amana pe 09.12.2009

28 octombrie 2009
COMUNICAT DE PRESĂ
În şedinţa din data de 28 octombrie 2009, Curtea Constituţională, sesizată în cadrul controlului anterior promulgării legii, prevăzut de art.146 lit.a) din Constituţie, cu obiecţiile de neconstituţionalitate referitoare la:
- Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional;
- Legea educaţiei naţionale;
- Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,
având în vedere complexitatea problemelor juridice ce fac obiectul examinării şi care necesită o analiză deosebit de atentă, a decis amânarea dezbaterilor pentru data de 9 decembrie 2009.
Biroul de presă al Curţii Constituţionale