“DUPA NOI POTOPUL” IN
VARIANTA BASESCU
- Comentarii pe
marginea unui penibil “joc” de-a mobilizarea -
(Urmare)
Partea a XIV-a
XVI. MARETIA SI ESECURILE GLOBALISTILOR IN ANII ‘90
“Portocaliul”
Traian Basescu, aflat intr-o perpetua campanie electorala are idei putine, dar
fixe si crancen sustinute. Una dintre acestea este ca “Cine nu este cu americanii este cu rusii !”. Sloganul este aberant,
in primul rand pentru ca un roman care are toti boii acasa si mai si gandeste
romaneste, nu poate tine nici cu americanii nici cu rusii ci cu …romanii. Asta
este traditia noastra, admirabil ilustrata de ultimul cronicar, Nicolae Stoica
de Hateg in “Cronica Banatului”. Omul descria atmosfera din tara in timpul
razboiului ruso-germano-turc din anii 1736-1739 purtat pe, si pentru teritorii
romanesti. Romanii banateni se aflau cu miile atat in armata imperiala germana
cat si in armata turca. Dar erau si organizati in sute de cete de haiduci care
pastrau legatura intre ele, fara a alege un conducator suprem si actionau in
interes romanesc, pe baza informatiilor primite de la soldatii celor doua
armate. Cu uimire notau spionii germani ca in satele romanesti vedeai la hore,
duminica, tineri in uniforme germane, turcesti sau in port haiducesc jucand
umar la umar chiuind si strigand: “Tine-o
Doamne tot asa/Tine-o Doamne n-o lasa/Nici cu turcul nici cu neamtul/Tine-o
Doamne tot asa”. Dictonul “divide et impera” aplicat invers, de jos in sus!
Iar romanii au prelungit atunci razboiul un an de zile, in interes romanesc.
In al doilea
rand dictonul basist este stupid deoarece de 70 de ani puterea pe pamant este
bipolara, la nivel statal, americanii si rusii actionand in deplina concordanta.
In al treilea rand este stupid deoarece ii priveste pe “americani” ca pe un tot
unitar. Or S.U.A. sunt fracturate in doua, de o parte aparatorii statului si ai
vechilor idealuri ale umanitatii, de cealalta neoconservatorii, cu alte cuvinte
comunist-globalistii nascuti din fuziunea conservatori-trotkisti, dovada si
culoarea portocalie adoptata ca rezultat al topiri rosului comunist in galbenul
simbolizand porumbul (corn), valoarea suprema a vechilor comunitati stabile de
farmer-i americani. In al patrulea rand dictonul basist este stupid, deoarece
este rupt complet de realitate, conflictul derulandu-se astazi nu intre state
ci intre statele care lupta pentru supravietuire, pe de o parte si
transnationalele care vor sa le distruga, substituindu-li-se.
Ce vor
reprezentantii transnationalelor? Inlocuirea puterii firesti, bipolare, cu monopolaritatea.
Un singur guvern mondial de tehnocrati, care sa decida utilizarea capitalului
mondial suprastatal, un singur stat vazut ca un super trust, cu subdiviziuni
administrative usor de manipulat, o singura natiune formata prin topirea
raselor, disparitia caracteristicilor etnice, culturale si religioase ale
popoarelor – natiunea mondiala de consumatori. O “natiune” asupra careia ei,
globalistii, sa aiba puterea de decizie: cum si cand se nasc oamenii, ce beau,
ce mananca, ce respira, cum si cat sunt instruiti, cum si cat au dreptul sa
munceasca, cum si cat au dreptul sa traiasca, experientele africane ale
“medicilor fara frontiera” demonstrand ca viata poate fi luata oricand,
legal-accidental, cum sa gandeasca si cata libertate de deplasare si de contact
interuman pot avea etc. Spre pilda astazi, un newyorkez scapa supravegherii
electronice permanente doar 6 minute din 90. Aceasta dementa analizata de Marx
la jumatatea sec. XIX este in fapt COMUNISMUL “visat” dar niciodata atins pana
acum.
Neoconservatorii
au intrat pe pozitii cheie in actiunea puterii bipolare de prefacere a Rusiei
si inlocuire a sistemului socialist cu liberalismul (capitalismul). Controlau
Uniunea Europeana la varf prin Francois Miterrand iar statul american prin
partidul republican aproape integral infestat, si prin marioneta George H. W.
Bush. Vicepresedinte in perioada consolidarii neoconservatorilor, adica in
mandatele lui Ronald Reagan (1981-1989) apoi presedinte exact in momentul cheie
(20.01.1989-20.01.1993). In aceste conditii nu numai Mihail Gorbaciov ci
omenirea intreaga parea a nu mai avea nici o sansa. Ei au intervenit in stil caracteristic
prin violenta si bai de sange exact in momentul prefacerii ultimului stat
socialist european – Romania. A fost o lovitura dubla, agresiunea
declansandu-se in Nicaragua si Romania, concomitant. In Asia, dupa ce scosesera
pe rusi din Afganistan (1988) au preluat controlul printr-un regim
“democratic”, marioneta. Analistii militari au sesizat imediat ca primul
obiectiv al noului conflict mondial era acapararea nu de catre imperii ci de
catre transnationale a ultimelor resurse clasice ale planetei: petrol, gaze
naturale, minereuri, apa potabila. Succesele au fost rapide: spargerea unitatii
imperiului rus in numele dreptului la independenta al popoarelor apoi stergerea
acestui drept in numele „drepturilor minoritatilor”. Conceptul rege a devenit
„discriminarea pozitiva”, adica acordarea de supradrepturi minoritatilor
folosite ca „pana de despicat” natiunile si statele. Spre pilda, pentru fosta R.S.S.
Moldoveneasca, a fost inventat conceptul de “popor gagauz, putin numeros”.
Intrucat gagauzii (turci selgiukizi crestinati) au fost stramutati, dupa 1791,
de catre rusi din Bulgaria in teritoriile romanesti din Dobrogea, Bugeac,
Transnistria etc, existand astazi si in Bulgaria, in Ucraina sau Romania nu
numai in R.S.S.M., am ridicat atunci intrebarea direct catre lansatorii
conceptului: ”Cate popoare gagauze putin numeroase exista… 4?” Inca nu am
primit raspunsul!
Mihail Gorbaciov
a fost inlaturat si inlocuit la conducerea conglomeratului rus cu mujicul betiv
si usor de manipulat, Boris Eltin. Pasii au fost urmatorii: o tentativa de puci
realizata de Comitetul de Stat de Urgenta, Gorbaciov fiind practic retinut in
Crimeea (dupa modelul Hrosciov) in zilele de 19-21 august 1991; armata si
serviciile au reactionat promt, „Banda celor 8 globalisti rusi in frunte cu
Vladimir Kriucikov, Dmitri Iazov si Ghennadi Ianaiev fiind arestata”; esecul a
dus la activarea lui Eltin, ales la 2 iunie presedinte al S.R.S.R. care a
fortat desfiintarea Tratatului de la Varsovia, declararea independentei
republicilor sovietice pana la 22 septembrie si dizolvarea oficiala a U.R.S.S.
la 25 decembrie 1991. In treacat fie spus, manipulat ani de zile de “Grupul de la Harvard”, Eltin
avea sa inteleaga in final, intre 2 vodci, ce prostie a facut, avea sa se
retraga din viata politica cedand functia de presedinte si misiunea refacerii
imperiului, premierului Vladimir Putin (31.12.1999) si avea sa moara, uitat de
toata lumea, la 23 aprilie 2007, ultimele lui cuvinte, transmise testamentar
rusilor fiind: „Iertati-ma !”.
Tratatul de la
Varsovia a fost desfiintat la 1 iulie 1991 si, dupa provocarea, in numele
“libertatii”, de conflicte interetnice si religioase in fostele republici, s-a trecut la faramitarea si adjudecarea lor
pe bucatele incepand cu tarile baltice care corespundeau ca dimensiuni,
profilului. Urmare a acestor succese si astazi de pilda piata de automobile din
Rusia este dominata (30%) de concernele Renault-Nissan (care a pus mana si pe „Dacia”
in Romania), Hyundai-Kia (12%) General Motors (7%) Volksvagen (6%). In plus
asociat cu AvtoVaz grupul Renault-Nissan a profitat de recentele masuri
intreprinse nu impotriva statului rus ci a concurentilor din Rusia pentru a
solicita lui Putin controlul total asupra asociatului sau rus care produce „Lada”.
Tot in urma masurilor „antirusesti” provocate de criza ucrainiana, Joe Kaeser,
seful CEO SIEMENS s-a prezentat in martie 2014 la Putin solicitand intrarea pe
piata ruseasca. Pentru a vedea care este interesul transnationalelor in zisa
criza, ce substrat au zisele masuri impotriva nu a Rusiei ci a magnatilor rusi
si cat le doare in cot de libertatea ucrainenilor, este suficient sa analizam
cazul ROSNEFT. In acest mare concern petrolier rusesc al lui Igor Secin,
British Petroleum avea deja 20% din actiuni. Bancile occidentale taind
finantarea directa a lui Secin, British Petroleum l-a „imprumutat” cu 2
miliarde USD, prin aceleasi banci occidentale, largindu-si astfel participarea
in ROSNEFT.
Marsul triumfal
al globalistilor in spatiul rus s-a izbit nu de rezistenta politicienilor ci de
rezistenta profesionista a complexului militar-industrial, a militarilor activi
si in rezerva, de unde obsesia lor, manifesta dupa 1998 pana astazi, de distrugere
a structurilor militare in toate statele tinta. De asemenea, de rezistenta
bisericii si a mentalului colectiv, imperial, rus.
Concomitent cu
spatiul rus, globalistii au declansat ofensiva in lumea petrolului, initiind
primul razboi din Golf impotriva demonizatului Saddam Hussein, fapt de
neinteles pentru cei ce stiau ca Saddam, ca si Bin Laden sau Gaddafi dealtfel,
era o creatie americana. Succesul a fost partial: petrolul Emiratelor si cel de
la Doha au fost adjudecate de transnationale, sub amenintarea cu bau-baul
Saddam dar Irakul nu a fost cucerit si NATO s-a destramat datorita intereselor
distincte si inca manifeste ale UE. In plus, in Afganistan s-a declansat
reactia islamica, prin talibani.
Succes total au
avut neoconservatorii in Cehoslovacia, unde beneficiau de sprijinul lui Vaclav
Havel si al altor quislingi gen: Dana Baschova, Pavel Bem, Antonin Berdych,
Rudolf Blazek, Jan Bubenik, Oldrich Cerny si Karel Schwarzenberg.
Prin Havel,
ultim presedinte al Cehoslovaciei, au obtinut, ca prim pas, federalizarea
extrema la 20 aprilie 1990, schimband denumirea tarii in R.F.C.S. (Republica
Federativa Ceha si Slovaca). Apoi intelegand ca un referendum pe criterii
religioase le-ar fi potrivnic, fortand constitutia, au obtinut separarea, ca si
odinioara Hitler, in Cehia si Slovacia, in iunie 1992.
Un esec
neprevazut gratie atat specificului romanesc constand in arta rasucirii la 180
de grade dar si in arta saririi calului, cat si rezistentei structurilor
militare, l-au inregistrat in Romania. Desi a fost agresata violent, Romania nu
a putut fi sparta la 22 decembrie 1989 nici pe 15 martie 1990 nici pe 13 iunie
1990 cand, pe langa fortele straine existente pe teritoriu, au adus alte 7000
de profesionisti in diversiune, beneficiind si de sprijinul neocominternistilor
care isi miorlaiau ... anticomunismul in „Golania”. Nimeni nu s-a intrebat
atunci nici de ce un cetatean strain ca Ion Ratiu, in loc sa umble cu cecuri la
purtator, avea sute de mii de dolari cash (un miner autentic si doi mineri
„acoperiti” i-au dat „tunul” la rezerva din casa de 80000 USD) de ce tinerii
pusi pe distractie si atatati de blandiene si constantinesti erau alimentati la
sediul PNTCD, de ce politrucii fenomenului erau platiti cu 30 USD/zi de lucru
si cu 40 pe timp de noapte, de ce au jucat prost ministrii apararii si
internelor, de ce militarii au fost dusi ca vitele la taiere la unitati cu
armamentul si munitia sigilate, in timp ce trupele de asalt „revolutionare” le
incercuiau etc. Dar, mai ales de ce au fost atacate peste tot birourile de
„evidenta populatiei”, incercandu-se incendierea arhivelor acestora! In aceste imprejurari, pe 14 iunie, intr-un Bucuresti
in flacari, au aparut minerii, rasturnand situatia. Globalistii aveau sa invete
din esec, utilizandu-i ei insisi pe mineri, in toamna lui 1991, cand Iliescu
trebuia debarcat pentru ca globalistul, initial prevazut, sa preia conducerea
Romaniei. Fara ezitare, la sfarsitul lunii iunie au mutat „Scenariul Bucuresti”
la Belgrad, mizand pe faptul ca Iugoslavia ar fi o prada mai usoara deoarece:
era deja federalizata, spre deosebire de Romania; avea forte militare
teritoriale apte sa se implice intr-un razboi de secesiune; existau de secole
animozitati (alimentate extern) pe criteriul segregarii bisericesti a sarbilor.
Socoteala a fost gresita pentru ca nu au tinut cont de caracterul sarbilor care
s-au batut intre ei dar si impotriva transnationalelor, rezultatul final fiind
acela ca sarbii aveau sa-si primeasca dusmanul traditional Rusia cu flori. Rezistenta
lor s-a prelungit un deceniu.
Nu s-a renuntat
cu totul la Romania, in toamna lui 1991 prevazandu-se debarcarea lui Ion
Iliescu si inlocuirea lui cu globalistul initial prevazut. Pus la punct in
vara, evenimentul prevedea declansarea actiunii in toamna prin manipularea
minerilor, care sa vina la Bucuresti, unde „intamplator” erau asteptati la
Cotroceni de „goarnele” civice. Afland inca din vara, un grup de tineri
patrioti, au difuzat in presa scrisa poezia „Dor de mineri”, in luna iulie,
relatand ceea ce avea sa se petreaca in septembrie. Pe 24 septembrie insa
nemultumirile minerilor din valea Jiului, stimulate de refuzul premierului
Petre Roman de a se duce acolo la discutii, dar si de punerea la dispozitie de
catre mana dreapta a premierului pe linie politica, numitul Traian Basescu,
secretar de stat la ministerul transporturilor, a 12 garnituri de tren, au
pregatit marsul asupra Capitalei. Structurile nu au fost alarmate, ministrii
apararii si internelor erau de negasit, soarta presedintiei si a Romaniei
pareau pecetluite, Iliescu fiind parasit de toata lumea. In aceste conditii,
asa cum avea sa apara, in 2005, povestea intr-o alta balada, in presa scrisa,
sub titlul „Balada lui Cozma ... Racoare”, un tanar ofiter din garda
prezidentiala a aparut desfigurat de teama, la poarta ministerului apararii,
convocandu-si prietenii la o tigara. Mesajul era: „Suntem tradati de toata lumea, nu se poate lua legatura cu ministrii de
resort,in doua ore si jumatate, vreo 12 mii de mineri vor fi in gara de Nord, de
unde in 10 minute ajung la Cotroceni pe jos. Acolo ii asteapta gaitele
democratiei inclusiv disponibilizati din armata, care cauta unghiurile moarte
pe unde se poate forta intrarea – De unde stiti?- De la comandantul Armatei a
3-a. Asta i-a oprit la Craiova, i-a dat jos din trenuri, s-a certat cu liderii
lor si a decis sa-i trimita inapoi pe la Turnu Rosu, cand a primit un telefon
de la guvern, a fost injurat de toti sfintii, i s-a cerut sa nu se bage ca asta
e problema sociala, deci sa le dea drumul spre Bucuresti. Omul, destept si
patriot, vazand ca nu da de nimeni pe linia noastra, a sunat direct la
Cotroceni si ne-a informat – Cati oameni aveti? – 800 – Adica tara a ajunsa sa
depinda de reactia a 800 de oameni! – Da, si nu vad ce-am mai putea face in doua
ore! – Invers ca in 13 iunie 1990. Retrageti tot ITB-ul de pe traseu si
dirijati garniturile pe Baneasa. Gara mica, ei multi si deja imbatati ca sa nu
gandeasca, va fi imposibil pentru cineva sa controleze situatia. Acolo ii
asteptati voi, daca aveti uniforma de miner – Avem de la munci, 3000. Stoc! –
Imbracati-le si dotati-le. In fiecare buzunar sa aveti o sticla de vodca ”.
Si au venit minerii si au inaintat spre centru, talazuind ca marea, din bordura
in bordura. Cand au ajuns la Palatul Victoria, s-a auzit strigatul: - „Intai pe astia, ca au scumpit parizerul!”
Cum ezitau, un ofiter din garda a aruncat o fumigena pe geam. Si a inceput balamucul.
Cureaua de transmisie a lui Silviu Brucan catre premier a iesit sa vada ce se
intampla dar a fost pocnit de minerii nemineri care s-au angajat artistic in
„lupta” cu colegii lor in uniforma. Omul a fost „salvat” ca si seful lui, Petre
Roman, amandoi fiind artistic scosi pe o fereastra dosnica, bagati intr-o
salvare, de gardistii care-i aparau „cu trupurle lor” si indepartati. Minerii
care aveau obiective strict economice si sindicale au continuat sa-si ceara
drepturle scapati de manipularea globalistilor intrati in deruta, dar furia lor
era acum indreptata impotriva guvernului. Aceasta este imprejurarea in care,
dupa negocieri cu Miron Cozma, Alexandru Barladeanu a anuntat pe 26 septembrie
demiterea guvernului Petre Roman. Experienta avea sa fie folosita dar nu in
Romania ci in Serbia, cand cei 3000 de mineri manipulati sa ia cu asalt palatul
lui Milosevici, reales presedinte, au fost dotati de globalistii sarbi cu AK-47.
Milosevici a cazut la 5 octombrie 2000 (mare succes al neoconservatorilo
americani in preajma alegerilor, valorificat ca atare) spre paguba noastra,
intrucat era roman dupa mama si vorbea romaneste in familie.
Cel mai mare
esec l-au inregistrat insa globalistii, prin pierderea alegerilor de catre
republicani in fata baiatului din cel mai sarac stat american Arkansas – Bill
Clinton, in toamna lui 1992. Un fost hippie, dragut, simplut dar dotat cu o
nevasta de fier. Drept urmare, toate tentativele neoconservatorilor de a smulge
petrolul iranian si irakian, cu forta, prin invazie militara, contra
„Democratie Coca Cola” s-au izbit de un refuz net. Au esuat si in spargerea
unitatii Canadei, prin proclamarea independentei Quebec-ului, in 1995 si a
Italiei prin proclamarea Republicii Federale a Padaniei, in 1996. Ca mic
succes, au inregistrat insa aducerea CDR-ului la putere, in Romania, si
impunerea ca presedinte a lui Emil Constantinescu desi Ion Iliescu a castigat
alegerile din 1996, apucand chiar sa fie felicitat de Bill Clinton. De
„lover-ul” Bill, au incercat sa scape in 1998, prin „scandalul Lewinski”, dar
procedurile de impeachement au fost stopate in Congres. A fost totusi suficient
sa obtina in luna octombrie dreptul de a bombarda Irakul, actiune la care au
participat doar SUA, Canada si Marea Britanie si care a fost anuntata de mine,
aflat atunci in Canada, cu o luna inainte, inclusiv in ceea ce priveste
consecintele – condamnarea de catre intreaga lume cu Franta si Rusia, mergand
pana la amenintarea cu retragerea ambasadelor din SUA. Eram acolo, alaturi de
alti 200 de militari europeni, cand pilotii escadrilelor de interventie erau
adusi la refacere, fiind complet debusolati. Se duceau sa bombardeze Bagdadul,
acolo luminile se aprindeau, vedeau femei si copii pe strazi, adica viitoarele
victime. A doua zi, aparea la posturile internationale Tarik Aziz,
smiorcaindu-se mai ceva ca Basescu si declarand: „Aseara bombardamentele americane, canadiene si britanice ne-au distrus
cea mai mare fabrica de gaz Sarin” (si in imagini aparea o scoala cu brate,
picioare si capete de copii, sfartecati de explozii) sau „Aseara, bombardamentele americane, britanice si canadiene ne-au distrus
cel mai important punct de comanda” si in imagini aparea o gradina
zoologica cu bucati de elefanti, girafe, tigrii si lei, imprastiate in toate
partile. Bietii „Rambo” se adunau ca oile, insarcinandu-l pe cel mai mare in
grad sa converseze cu noi, europenii pentru a afla raspunsurile. La fiecare
raspuns al nostru se consultau si veneau cu noul argument astfel: „- Din noiembrie, cand incepem sa serbam
Anul Nou, copii nostri vor primi bomboane si jucarii iar Saddam va primi
rachete. – Rachetele voastre nu-l vor atinge pe Saddam fiindca e in buncar. In
schimb vor omori copii. Scrie in constitutiile voastre, si la americani si la
canadieni ca n-aveti voie sa bruscati un copil ca va ridica politia. – Dar
Saddam trebuie sa cedeze. – De ce? – Pentru ca altfel pretul benzinei va
creste. – Voi canadienii, traiti vanzandu-le astorlalti, americanilor lemn si
energie electrica. – Asa e! – Si cine stabileste pretul la metrul cub de lemn
si la kw? – Noi! – De ce? – Pentru ca sunt ale noastre! – Dar petrolul al cui
e, al vostru sau al lui Saddam? – Al lui. – Si atunci, cine trebuie sa
stabileasca pretul? – Nu el, pentru ca e al lui? – De ce-l bombardati voi cu
rachetele, ca sa-i stabiliti pretul ? – Dar noi producem calculatoare. – Sa
fiti sanatosi! – El produce camile si feregele. Asta e cultura lui. Scrie la
voi in constitutii ca fiecare are dreptul la propria cultura si ca voi trebuie
sa i-o respectati?” La punctul asta, eroicii luptatori pentru democratie se
luau cu mainile de cap, la propriu, il clatinau si repetau in cor: „- Da, nu e bine ce facem! Nu e bine ce
facem!”. Drept urmare, reprezentantii Pentagonului ne-au rugat pe noi,
cobaii europeni, sa nu mai discutam cu eroii „democratiei”, ca nu-i mai recupereaza.
Si mai rau
stateau lucrurile cu luptatorii terestri din IFOR, KAFOR si alte minuni ale
implementarii democratiei globaliste. O doamna general, de la Pentagon, pe
langa care Codruta Kovesi ar parea o pitica subnutrita, imi ordona intr-o zi,
ca impreuna cu colegii romani, sa urmaresc un post de televiziune newyorkez
care transmitea un film superb facut de propaganda, cu titlul: „Vanati-l pe
Karagici !”. Era de parere, doamna general, ca noi romanii fiind mai isteti
i-am putea explica de ce obtin la public efectul contrar celui scontat. Zis si
facut! In primul episod, profesionist facut, vedem noi cum la baza NATO se
primeste informatia ca numitul Karagici s-ar ascunde in satul natal. Asistam la
pregatirile minutioase, la imbarcare si la plecarea Labradoarelor, la zbor si
la desantul pe o pajiste, pe care pastea o turma de vaci, pazite de un mos de
vreo 100 de ani. Il vedem pe batran, fugind speriat, cusma cazandu-i din cap,
il vedem inconjurat, facand pe el de spaima, cu pata latindu-se artistic pe
cracul nadragului, in timp ce „martienii” ii strigau in sarba sa nu se teama. Cu
greu, mosul a inteles ca strainii il cautau pe criminalul de razboi Karagici.
Atunci s-a transfigurat sub ochii privitorului. Parea alt om, cu alta statura.
Si intinzand miinile incrucisate spre a fi arestat, a spus: „- Eu sunt Karagici! – Te-o fi chemand pe
dumneata la fel, dar noi il cautam pe criminalul Radovan Karagici. – Da, da, eu
sunt Radovan Karagici, arestati-ma”. Din niste tufe, s-a itit figura unui
barbos, de vreo 40 de ani, care a inceput sa strige:”- Ce stati de vorba cu prostul ala batran! – Nu vedeti ca e senil!
Cum sa fie el Karagici? Eu sunt Radovan Karagici”. In cateva minute,
castile albastre au fost inconjurate de zeci de sarbi, care se ofereau
strigand: „Eu sunt Karagici !”.
Concluzia era de-a dreptul halucinanta. De un cretinism perfect, comentatorul
ii caina pe sarbi ca au fost imbecilizati de anii de opresiune „comunista”,
de-aia sunt refractari la „democratie”.
La al doilea
episod, castile albastre, cu o coloana de transportoare, intrau in satul
generalului Radko Mladici, spre al surprinde, tot in baza unui pont. Numai ca
drumul era barat de 7 babe, ca intr-un film usurel, de Sergiu Nicolaescu,
imbracate in negru, zbarcite la culme, stirbe, ce se zgaiau surde la
necunoscutii care veneau sa-l aresteze pe criminalul Mladici. Pe flancuri, prin
santuri, au inceput sa inainteze copii, nu mai mari de 10-12 ani, iar in spate
sa vina alte babe. Brusc, batranele si-au sfasiat bluzele, lasand la vedere
mandria lor de cu 60-70 de ani in urma, si-au inceput sa inainteze strigand: „Trageti!”. De pe laturi, copii aruncau
cu pietre. I-au dus kilometri, castile albastre ferindu-se de pietre si
incercand sa parlamenteze. Aceeasi concluzie cretina in genul „ – Iata ce-a
facut din bietii oameni, indobitocirea comunista!”
In al treilea
episod, o echipa de reporteri agata lumea pe strada, intr-un mic oras de
provincie, cu intrebarea: „Sunteti de
acord ca Radovan Karagici sa fie deferit justitiei pentru crime de razboi?”.
La care oamenii o luau la fuga instantaneu. In timp ce reporterii trageau
aceeasi concluzie despre consecintele „comunismului” un individ mai in varsta
si mai spalatel, s-a apropiat de ei vorbind in engleza: „Domnilor, ma uit la dumneavoastra de catva timp si constat ca sunteti
total dezinformati, in ceea ce ne priveste. Ca n-ati inteles nimic! Sunt de
decenii medicul acestei comunitati. Am fost de 6 ori arestat pentru
convingerile mele, pe vremea lui Tito, si de 2 ori de politia lui Milosevici.
Batut si umilit! Dar frica mi se face abia acum, vazandu-va pe dvs. Uitati,
aceea e casa mea. Va rog sa veniti cu mine, sa filmati ceva, ca sa intelegeti”.
Pe drum, omul explica: „Noi sarbii suntem
un popor profund religios. Nimeni n-a putut sa ne ia asta! Pe primul plan e Fecioara
cu Pruncul. Apoi vine Sfantul Sava – patronul nostru. Pe urma, ceilalti sfinti”.
Ajungand la casa a deschis usa si i-a pus sa filmeze dupa ea, unde se vedea un
tablou invelit itr-o carpa alba. L-a dezvelit. Era Fecioara cu Pruncul. Pe
urma, i-a pus sa filmeze peretele cu icoane. Erau toti sfintii acolo, cu Sf.
Sava, la mijloc. Dar deasupra, unde fusese fecioara, era altceva – portretul
lui Karagici! – „Acela este, acum,
Dunezeul poporului meu! Nu intelegeti ca pentru noi, incercati de fapt sa-l
ucideti pe Dumnezeu? Nu stiu cati sarbi mai sunt pe lume dar daca-l atingeti,
toti vom deveni dusmanii vostrii si va vom lovi oricand vom putea si oriunde pe
pamant!”.
A fost ultimul
episod pe care noi romanii am rezistat sa-l mai vedem fiindca deja incepuseram
sa ne pierdem controlul. Cascadele noastre de injuraturi, cu Pasti, Dumnezei si
Sfinti, presupun ca au constituit deliciul inregistrarilor. A doua zi m-am
prezentat la raport.
Tot atunci s-a
declansat, in media, pregatirea psihologica a occidentalilor pentru sfartecarea
programata a Romaniei in 1999. Au aparut valuri de articole in presa americana
despre mizeria din Romania, ilustrate cu aurolacii din Gara de Nord, desi, ca
primar, Traian Basescu (ce-i al lui, e al lui) facuse gara oglinda, (reintroducand,
sub pretextul taxei de intrare, paza), despre ororile “comunismului” si despre
incapacitatea romanilor, „popor neterminat”, de a construi ceva, concluzia
fiind nu numai ca romanii nu sunt buni de nimic, dar si impiedica minoritatile
active si pline de calitati sa creeze si sa prospere prin munca. Am atacat
violent liderul de campanie, ziarul american „The Gazette” printr-un material
de 16 pagini sub titlul „Paiul si barna”,
in „Luceafarul romanesc. Magazin al
romanilor din strainatate” (Montreal, An 8, nr. 95/1998). Ideea era ca
rebuturi sociale se gasesc in toate societatile si in toate timpurile, dovada
ca in orasele nord-americane, unde nu a fost „comunism”, mergi prin centru
sarind peste tineri beti sau drogati care zac pe trotuare si, cand fac ochi,
intind mana, cersind cateva monede. A doua zi am fost contactat de redactorul
sef care m-a intrebat daca sunt de meserie si ca trebuie sa inteleg ca ei nu au
nimic cu noi dar trebuie sa informeze opinia publica. I-am replicat: „- Opinia dvs. publica, habar nu are pe ce
continent este Romania. Dovada ca madam Tattweiler plasa acum cativa ani
Transnistria in Siberia. Au auzit cate ceva despre Ilie Nastase, Nadia Comaneci
si Ceausescu, in rest ... pata alba. Deontologia profesionala v-ar obliga sa
prezentati intai poporul, Tara, si pe urma sa cautati pete in Soare”. A
doua zi, omul m-a sunat sa ma intrebe daca sunt multumit. In ziar aparuse un
imens material pe mai multe pagini, elogios, sub titlul „Romania, Tara civilizatiei ortodoxe”.
Stoparea campaniei
antiromanesti ne-a adus noua romanilor, care eram acolo, sub aspect financiar
„fiii ploii”, un castig neasteptat. M-am trezit cu cei 42 de ofiteri ucraineni,
condusi de polcovnicul Nikolai Usakov, ca ma acosteaza indignati, avand in mana
acelasi ziar, care pretindea ca toate nenorocirile in spatiul exsovietic se
trag de la reminiscentele „comunismului” acesta continuand sa existe violent
datorita Armatei Rosii, militarii fiind retrograzi si bolsevici. Isi bazau
concluziile pe o fotografie aparuta in „Izvestia” unde, sub un arc de cerc format
din portretele tuturor liderilor rusi, de la Lenin la Eltin, aparea central,
portretul unui ofiter rus cu cascheta specifica pe cap. Am adunat toata gasca
de ofiteri polonezi, cehi, slovaci, unguri, lituanieni etc., ne-am tavalit cu
totii de ras, am negociat in sticle de vodca si tigari cu Usakov, si am pus
mana pe telefon, cerandu-l pe redactorul sef al ziarului: „- Domnule, sunt polcovnicul Nikolai Usakov, va sun de la baza de
instruire Saint Jean, in legatura cu articolul dvs. de azi. Suntem aici de
toate: ucraineni, polonezi, romani, unguri, cehi etc. Daca o asemenea tampenie,
se imtampla in oricare din tarile noastre, toti erati dati afara, pentru
incompetenta si incultura crasa. – Ce vreti sa spuneti? – Uitati-va la poza si
spuneti-mi ... care este primul om care a pasit pe Luna? – Armstrong! Toata
lumea stie! – Dar primul om care a zburat in Cosmos? - Aaaa... un rus. – Iuri
Gagarin. – Da, da asa e, Gagarin! – Ei bine, ala e militarul din poza. Parabola
era, dupa Izvestia, ca peste 4000 de ani, nici dracu nu o sa-si mai aduca
aminte de Lenin, de Brejnev sau de Eltin dar primul om care a zburat in Cosmos
va ramane in constiinta umanitatii cat timp va exista aceasta. N-ati inteles
nimic!”. A doua zi, ziarul aparea in pagina dubla cu materialul „Iuri Gagarin – primul om care a zburat in
Cosmos”, cerandu-si scuze de la cititori pentru interpretarea eronata si
anuntand ca redactorul responsabil a fost dat afara.
Astfel de
experiente au avut, cel putin pentru noi, romanii, consecinte neasteptate. Daca
Usakov a fost facut dupa doua luni general, noi, dupa un an si jumatate, cand o
delegatie NATO a cerut sa discute la Bucuresti, la Academia Militara, cu
absolventii de la Borden si Saint Jean, a constatat ca, din 241 mai erau in
activitate 18, in fapt 17, intrucat eu absolvisem 2 cursuri in acelasi timp.
Toti ceilalti fusesera trecuti in rezerva. Atunci, necopt fiind inca, am dat
vina pe rusi si pe UE, intrucat toti absolventii de la Moscova si Garmish au
fost, cum spun americanii, avansati si „postati”. Abia cand mi-a venit si mie
randul am inteles adevarul. Fuseseram selectati de neoconservatori pe post de
cobai, fuseseram testati si concluzia a fost ca avem prea multa carte ca
generatie, ca intelegem prea multe, ca reactionam la orice tentativa de
indobitocire, deci ca suntem periculosi. S-a scapat de noi rapid, sub lozinca
educatiei „comuniste” pentru a se face loc copiilor crescuti si indopati cu
lozinci, in ideea ca atunci cand astia se vor trezi, daca se vor trezi, va fi
prea tarziu pentru Romania.
Prima tentativa
din 1999, de dezmembrare a Romaniei, a avut loc in februarie, cand la Budapesta
superdemocrata s-a desfasurat un mare congres neonazist. Au participat
extremisti unguri din toate tarile mai putin din Romania. Astia trebuiau sa
vina la Bucuresti in mars, ca in cele doua capitale sa se raga concomitent
pentru autonomie. In aceste imprejurari, minerii care luptau inca pentru
drepturi, au fost manipulati din nou, pornind ei spre Bucuresti cu un Miron
Cozma care nu excludea, in declaratiile televizate, posibilitatea de a ajunge
ministru. De ce minerii s-au oprit la Olt, fataindu-se in sus si jos? Pentru ca
asta a fost ordinul! Fiind luati ca pretext, armata fusese mobilizata si
ungurii renuntasera la mars. De ce a fost arestat atunci Miron Cozma? Fiindca
serviciile fusesera informate ca, daca trece Oltul, la Ploiesti i se va alatura
regimentul de la Negoiesti al col. Ion Niculescu, singura unitate de elita, cu
adevarat profesionista a Tarii, Niculescu fiind cel care la inarmat, l-a adus
pe tancuri pe Sergiu Nicolaescu la televiziune, in 22 decembrie 1989, si a tras
cu tunurile in „blocul rusesc” de langa aceasta. Ba se mai zvonea si ca la
Universitate vor fi asteptati de sute de ofiteri in uniforma. Atat de mare era,
atunci, ura impotriva CDR-ului, coalitia distructiva, a minciunii si razbunarii!
Nu confirm dar nici nu infirm!
A doua tentativa
a fost in iunie 1999, cu ocazia Conventului Masonic planetar de la Bucuresti
cand lojile franco-belgiene au fortat dezmembrarea Romaniei. Ne-au salvat
democratii, adica militarii americani prin Marea Loja NATO si Marea Loja
Americana. Multumim Bill si Hilary Clinton!
A treia lovitura
s-a incercat pe 6 decembrie 1999 prin incriminarea lui Ion Iliescu si armatei
in ansamblu. Eram redactor sef al Editurii Militare cand un general, mare
profesor universitar spagar, a venit la ora 10 sa ma vrajeasca sa particip la
ora 13 la o lansare de carte la Cercul Militar, ca „moderator”. „Cum dracu moderator, la o lansare de carte?”,
mi-am zis, si simtind ca ceva pute, am dat tarcoale CMN pe la ora 12. Era o
desfasurare de servicii, romane si straine, prin zona, de mai mare dragul! Toti
panicati! Am tras si eu de limba pe un revolutionar si am aflat ca in prezenta
si a lui Ion Iliescu si a presedintelui Emil Constantinescu, liderii
revolutionarilor de la Timisoara, Cluj, Pitesti etc., urmau, zdravan manipulati
de baietii strecurati printre ei, sa acuze in bloc toata generalimea trecuta si
actuala, pe cantecul „Cine a tras in noi/Dupa 22?”, eu si un taranist, profesor
universitar, urmand sa fim papagalii de sacrificiu, pe post de moderatori. Drept
urmare, m-am dat lovit si am intrat in sala la 13.15. Totul era un urlet,
bietul profesor taranist mai avea un pic si facea infarct. I-am soptit ca, daca
vrea sa scape intreg, sa-mi tina isonul si am zbierat ca la infanterie „Liniste!”. Generalii au tacut,
„acoperitii” dintre revolutionari, nu: „ –
Nu te acceptam, esti militar! – Sunt cel mai civil dintre militari si cel mai
militar dintre civili! – Ne-ati adus sa ne manipulati! – Vreti sa ascundeti
adevarul ! – Unde sunt Iliescu si Constantinescu? – Nu sunt dar sunt
reprezentantii lor, Gelu Voican Voiculescu si Dorin Marian! Si aveti dreptate!
Nu e in Romania democratie! Nici macar anarhie! E tembelism! E dementa! Pai
unde dracu ati mai pomenit, in ce armata, ca un lt.col. sa urle si toata
comanda armatei sa taca si sa execute?”. In linistea care s-a lasat, le-am
explicat ca sunt istoric, evenimentele petrecute cu 10 ani in urma sunt
Istorie, deci trebuie analizate cu armele istoricului, adica apeland la
intrebarile: „ – Cine? Cand? De ce? Cum?
Unde?” si mai ales „- Cui foloseste?”.
Le-am mai explicat ca toate revolutiile, incepand cu cea franceza din 1789,
s-au desfasurat dupa acelasi tipic: „ –
Intai au fost VISATORII, care au murit cu pieptul dezvelit, pe baricade, iar
daca au supravietuit, vazand ce a iesit, ori s-au sinucis ulterior, ori si-au
luat lumea in cap. In valul doi au fost PROFITORII, care au iesit la revolutie
sa ciordeasca, de prin magazine, ajungand pana la colierul sau blana reginei
din Primaverii. In valul trei – INTAMPLATORII, care au iesit sa ia o paine sau
sa caste gura si acum revendica Delta Dunarii, pentru ca au facut revolutie.
Ultimii sunt INITIATII. Adica cei care stiu exact ce se petrece, ce se vrea si
in interesul cui si mana primele trei categorii la macel in prima faza,
ulterior la disperare. Va reamintesc, toate lectiile din cartile de istorie,
incep la prima pagina cu: Robespierre, Saint-Just, Marat, Danton etc., sunt
parintii revolutiei franceze. Dar dupa 30 de pagini, cand povestea se incheie,
constatam ca toti astia sunt morti si ni se spune cu tristete: Revolutia isi
devoreaza copii! Pai ce-au fost respectivii ... parinti sau copii?. Asta
trebuie sa aflam noi acum si o putem face pentru ca, din prostie, au facut o
greseala cat casa! In decembrie 1989 am fost numai noi in strada, unde am murit
ca prostii. Si cand noi eram prea ocupati sa strigam Libertate si Democratie,
n-am observat cum sobolanii ni se strecoara printre picioare si se infig in
cascavalul Puterii. Dupa care ne-au manipulat, aruncandu-ne bucuria in scarba,
inveninandu-ne si asmutindu-ne pe unii impotriva celorlalti. Acum au facut
imensa prostie sa ne aduca din nou fata in fata, fara intermediari. Dialogand,
punandu-ne cap la cap amintirile, vom scoate la lumina adevarul si le-am tras-o!
Dumneata, ala care tot tipi la generalul Paul. Ce ti-a facut Vasile Paul, pe
vremea aceea maior? - Pai a tras in noi in Piata. – Tacere! Dumneata inchide
ochii si incearca sa retraiesti momentul. Cand a inceput sa se traga, il vedeai
pe Paul? – Da! – Ce vedeai din el? – Cum adica? – Adica ce vedeai: ochii, gura,
nasul? – Nu, ceafa! – Adica omul era cu spatele la tine? – Da. – Si ce facea,
venea cu spatele spre tine? – Nu, pleca din Piata. – Si atunci cum tragea? – Cu
pistolul pe dupa ceafa? – Nu, nu tragea. – De unde veneau gloantele? – Din
lateral, dreapta. – Cine era acolo? – Nimeni. – Cine tragea? – Nu stiu!”. Asa
s-a derulat dialogul 4 ore, pe masura ce se scurgeau minutele, fiori de ghiata
incepand sa ne treaca pe toti. Iesea la lumina Adevarul! Finalul a fost
apoteotic! Revolutionarii si militarii s-au infratit din nou, hotarand sa faca
o comisie care sa lucreze permanent, in aceeasi componenta, cu mine
coordonator, dar viitoarele sesiuni sa se tina la Timisoara sau Cluj, daca voi
avea curajul. „– Va dau si in scris ca
vin! – Adica ce vreti sa spuneti? – Ca o a doua intalnire nu v-a mai fi! – Deja
zbarnaie telefoanele si-si dau pumni in cap, ca ne-au pus fata in fata si-am
ajuns din nou umar la umar. Iar cel care va plati, voi fi eu! – Sa incerce, va
lasam telefoanele! La primul semnal venim toti la Bucuresti si dam cu ei de
pamant!”. Nu i-am sunat dar acum e limpede de ce revolutionarii m-au
sprijinit in infiintarea sindicatului si de ce au sustinut toate actiunile
SCMD. Si nu i-am chemat deoarece, am scapat de consecinte facand publica
povestea sub titlul „Visatorii,
profitorii si initiatii”. Materialul l-a preluat fratele meu de cruce, un
mare istoric militar, lt.col. Ion Munteanu, si i-a dat drumul catre toata
presa, de la Cotroceni, deoarece era detasat in grupul special de analiza si
manipulare media al presedintelui de atunci. Horia Alexandrescu, un Ion
Cristoiu mai mic pe la curtile imparatesti, a muscat momeala, crezand ca e
ordin si i-a dat drumul in „Cronica Romana”, nr. 2099/08.12.1999. Bietul Horica
... a ramas fara jucarie! Cat despre fratele meu de cruce, a cazut prada
pandemiei care ne-a lichidat peste 4000 de militari patrioti, in prima parte a
postrevolutiei. Dumnezea sa-l odihneasca, a fost un mare patriot!
In anul 2000,
neoconservatorii ne-au „iertat” intrucat isi pregateau revenirea in forta in
SUA, actionand pana la falsificarea alegerilor, pentru impunerea ca presedinte
a lui George W. Bush. Consecinta a fost infrangerea catastrofala a CDR-ului in
Romania si infruntarea in prezidentiale, pe fondul urii antitaraniste a
populatiei, a lui Ion Iliescu si ... Corneliu Vadim Tudor! Cat despre revenirea
neoconservatorilor, despre Apocalipsa declansata de ei cu incepere din 2001, vom
discuta in cele ce urmeaza.
(VA URMA)
Col. (r) dr.
Mircea DOGARU,
Presedintele
SCMD
