marți, 2 noiembrie 2010

Informare catre toti membrii SCMD


UNDE SUNT BANII DUMNEAVOASTRA? In contul central al SCMD, in zecile de conturi ale trezorierilor de la filiale, in obiecte patrimoniale, bunuri si servicii, achizitionate cu facturi si chitante legale. Pana la ultimul leu!

Va reamintesc faptul ca atunci cand am fost contactat de catre actualul Secretar General, pentru a face parte alaturi de alti militari (pe care toata lumea pare sa-i ignore astazi) din grupul de membri fondatori ai SCMD, eram inspector de integritate in cadrul Agentiei Nationale de Integritate. Deci stiu mai bine decat oricine cum trebuie cheltuiti legal banii si ce inseamna raspunderea gestionarii lor.

Am fost atacat pe baza de confuzie de persoane, ca fost contabil sef in M.Ap.N., pentru un trecut care nu-mi apartine, de catre o gasca de persoane care stau pe margini si lanseaza zvonuri privind cheltuielile nejustificate, neeconomicoase, neoportune, etc. Ba nici nu stiu sa citeasca transformand articolul de cazare de la Alba Iulia, in articol de investitie de cazane!

In urma acestei manifestari de rea credinta, va informez ca am introdus norme metodologice privind incadrarea cheltuielilor sindicatului, si este de tot rasul faptul ca cei care le-au atacat si au afirmat ca sunt paranoice, si-au atacat in fapt fostii sefi, pentru ca sunt preluate din M.Ap.N.

Pentru a curma orice agitatie si speculatie despre cheltuirea banilor in SCMD, voi solicita in Comitetul Director, in afara Raportului Comisiei de Cenzori, un audit financiar extern, dar imi rezerv dreptul, pentru ca asa este corect, sa-i chem in justitie individual pe toti cei care au initiat si intretinut aceasta campanie murdara si, deoarece auditul extern este foarte scump, vinovatii si nu SCMD sa plateasca costurile.

In plus, prostia agresiva, rautatea maladiva, ambitia nejustificata, tradarea, trebuiesc sanctionate, altfel se va alege praful si de noi, ca militari, si de noi, ca tara, si de sperantele puse in SCMD de catre tot mai multi romani.

In loc sa exploatam succesul de imagine dobandit in urma actiunilor noastre initiate in ultima luna, trebuie sa facem fata manevrelor ticaloase ale celor care declanseaza isteria autodistructiva, urmand un scop clar si precis: executarea ordinului expres de distrugere a SCMD.

In incheiere, va rog, stimate colege si stimati colegi, sa va uitati cu mare atentie la persoanele din jurul dumneavoastra, care vorbesc despre “”onoare””, “”cinste””, “”demnitate””,  si sa incercati sa va raspundeti singuri cate parale fac si daca faptele lor le justifica sau nu vorbele.

Nu uitati ca cei atacati sau ignorati sunt cei care au creat din nimic un sindicat, i-au dat un statut public, i-au dat o imagine, l-au impus autoritatilor, inclusiv Guvernului si Presedintelui Romaniei.

Am onoarea sa va salut!

 VICEPRESEDINTE TREZORIER AL SCMD,
Lt. Col. (r) ec. APOSTOL Catalin


duminică, 31 octombrie 2010

COMUNICAT DE ""EXTREMA URGENTA""

CATRE TOTI MEMBRII SCMD SI MAI ALES CATRE CEI DIRECT INTERESATI (DIN ORDIN)

“”APOCALIPSA”” DUPA 25 OCTOMBRIE

De comun acord cu dl. Secretar general Constantin Monac, am hotarat in Biroul Operativ (despre care in mod ciudat unii membri SCMD, necunoscand Statutul, pretind ca nu stiu ce inseamna), sa convocam Comitetul Director de doua ori, in saptamana 1-7 nov. a.c.:
  • In ziua de 01.11.2010, orele 17.00, pentru a face bilantul participarii membrilor SCMD la actiunile comemorative si de protest din zilele de 25 si 27 oct. a.c.;
  • Joi, 04.11.2010, pentru a discuta probleme legate de mai buna organizare a conducerii centrale si a legaturilor operative cu filialele. Aceste probleme au aparut atat in cadrul campaniei declansata de putere si slugile sale pentru impiedicarea manifestarii noastre din 25 Octombrie, cat si in cursul activitatilor noastre, din perioada 22-27.10.2010, cand s-au sesizat disfunctii si neajunsuri. Ii instiintez pe toti membrii SCMD ca eu am impus la precedenta sedinta a Comitetului Director sistarea oricaror discutii pe teme interne pana dupa realizarea obiectivului nostru principal: impunerea SCMD ca forta sindicala de prim rang in Romania, prin manifestarile din 25 si 27 oct, obiectiv realizat.

Orice alta opinie referitoare la obiectivele noastre pentru saptamana in curs este dictata ori de o paranoia de tip napoleonian ori de prostia agresiva ori de, mai curand, domnul Gabriel Oprea in persoana, prin oamenii sai de casa infiltrati in SCMD, in scopul razbunarii.

Domnul Gabriel Oprea a fost obligat sa scrie “”inchis”” pe Ministerul Apararii Nationale, in ziua de 25 Octombrie, trimitand acasa si registratura (‘”Punctul nostru de vedere”” nu a putut fi depus si inregistrat la M.Ap.N., decat a doua zi dimineata, pe data de 26.10.2010) desi mintise Primaria Generala a Capitalei (pentru a ni se interzice pichetarea M.Ap.N.) ca desfasoara activitati comemorative cu strainii in incinta ministerului. Faptul ca l-a decorat pe Emil Boc de Ziua Armatei, faptul ca si-a avansat toti sponsorii si colegii de partid de la fruntasi si caporali, la colonei si generali in rezerva, la Cercul Militar (unde noi nu avem acces) in aplauzele servililor cu un cer de stele pe umeri si plini de “”onoare”” si “”demnitate””, nu l-a racorit! A dat ordin strict infiltratilor si slugilor din MApN si STS sa puna umarul la distrugerea Sindicatului. Am verificat acest lucru in emisiunea de la ANTENA 3 din 28.10.2010, cand, atacand Primaria Slatina pentru deturnarea angajamentelor privind utilizarea terenurilor de la Armata, am fost atacat in direct, nu cu argumente ci cu insulte de catre una din trompetele dlui Gabriel Oprea. In prostia lui, individul nu si-a dat seama ca ii inscrie stapanului numele in “”Afacerea Slatina””!

Doamnelor si domnilor colegi,

Am creat impreuna un organism de care nu numai dl Oprea si presedintele Romaniei se tem ci si stapanii lor din afara. Presedintele primise in mod expres sfatul sa nu se desfasoare vreo activitate a militarilor in rezerva, ostila FMI si Puterii din Romania, pe data de 25 Octombrie. Am fost amenintati, am fost “”sfatuiti de bine””, o campanie abjecta s-a desfasurat mediatic in afara dar si in interior de catre cei intrati in sindicat cu misiune, pe temele bine stiute, pe care le utilizeaza profesionistii inca din vremea descalecatului de pe tancurile rusesti: banii, achizitiile, agresivitatea presedintelui si a purtatorului de cuvant, lipsa de onoare si demnitate a actiunii, etc. In cadrul acestei campanii, presedintele si vicepresedintele cu relatia media si-au pierdut slujbele (la privat) datorita interventiei directe a dlui Oprea, cel pe care va reamintim, Presedintele Romaniei l-a considerat atat de bun in calitate de “”sef al mafiei lui Nastase”” incat a tinut sa si-l aduca in propria ograda, probabil pe acelasi post, secretarul nostru general a fost deja amenintat, iar unul dintre vicepresedinti avertizat cu desfacerea contractului de munca.

Catei de curte santajabili sau numai lipsiti de simtul realitatii au dat declaratii de “”desolidarizare””! Bine ca s-au solidarizat cu decoratiile si gradele in rezerva date bocilor si afaceristilor din curtea prezidentiala! Dupa trei zile de discutii dure cu reprezentantii PDL ai Primariei Generale, protestul nostru a avut loc in Capitala, in trei puncte:
  • La Cotoceni (mai corect Golden Blitz);
  • La Curtea Constitutionala;
  • La Piata Revolutiei, unde manifestantii nostri, printr-o delegatie condusa de domnii colonei in rezerva Stefan Adrian si Valeriu Pricina si dl. Gl (r)  Marcu Tudor, au fost invitati la discutii de catre dl Secretar de Stat MAI, Dan Fatuloiu si de catre noul ministru al Muncii.

Posturile de televiziune nu au dat mai nimic din aceste manifestari, nici “”Punctul nostru de vedere””, nici “”Juramantul”” nostru, dupa cum nu au dat nimic din ce s-a petrecut in realitate pe 27 octombrie, cand presedintele SCMD, presedintele Federatiei sindicatelor din Politie si presedintii Sindicatelor revolutionarilor au aparut umar la umar pe scena, declarand incheiat balciul care se desfasoara de 20 de ani in Romania. Nu s-a dat nimic despre “”Proclamatia din Piata Constitutiei””, nimic despre respingerea de catre reprezentantii natiunii a actualei puteri si a FMI. Din fericire, toate aceste evenimente, au fost profesionist filmate si deja transpuse in videoclipuri de operatorii nostri, care au muncit zi si noapte. Pentru valorificarea imgologica a evenimentelor si a rolului extrem de important avut de SCMD in Bucuresti si in tara, a fost convocata sedinta Comitetului Director de luni, 01.11.2010. In ceea ce priveste sedinta de joi, Comitetul Director a fost convocat pentru a se pronunta in privinta propunerilor prezentate la ultima sedinta, privind cooptarea de specialisti in sprijinul tuturor vicepresedintilor SCMD si crearea unor structuri organizatorice, viabile, care sa “”alarmeze”” rapid si sa coordoneze afluirea in conditii optime spre Bucuresti a filialelor in caz de necesitate. Data fiind reactia domnului Oprea si ordinele precise date probabil infiltratilor domniei sale din SCMD, consider ca bunul simt, interesul tuturor si realitatea dura a “”reformelor”” concretizate in legi care ne distrug pe toti, lasandu-ne nu numai fara posibilitati de subzistenta, dar si fara calitatea de militar pentru trecut si pentru viitor, nu mai ajung. Voi cere convocarea tuturor membrilor fondatori pentru joi, 11.11.2010, in fata carora toti membrii Comitetului Director si ai Comisiei de Cenzori vor trebui sa raporteze ce au facut personal pentru Sindicat, de la data de 05.05.2009 si pana in prezent. Pentru ca este inadmisibil ca, in timp ce unii isi sacrifica slujbe, cariere, familii, timp, energie, lucrand 24 din 24 de ore pentru Sindicat, altii sa stea pe fund acasa si sa se ocupe cu balacareala pe Internet a BO ale Filialelor si a membrilor Comitetului Director. Pentru ca este inadmisibil ca unii sa execute ordine contrar statutului de membru SCMD, creand false probleme, cu sprijinul diversilor “”anonimi”” sau al unor persoane usor influentabile. Activitatea unui membru de filiala se desfasoara in cadrul filialei si al grupurilor de specialisti. Nu imi amintesc sa fi propus cineva crearea unui departament de “”barfe, smenuri, susanele”” si nici nu cred ca ar fi productiv, ba dimpotriva. Este valabil si pentru activitatea membrilor fondatori si ai Comitetului Director care ar face mai bine, daca au in mod cinstit nelamuriri, sa-si sune colegii, nu sa iasa cu fundul la drum, agitand filialele si persoanele mai putin analitice. Asa ar fi normal, nu numai statutar. Voi cere membrilor fondatori sa analizeze activitatea celor pe care i-au desemnat prin semnatura sa-i reprezinte in primul Comitet Director, si sa propuna masurile care pot fi luate in conditiile date pentru creserea capacitatii organizatorice, de reactie si a coeziunii SCMD. In ceea ce priveste Comisia de Cenzori, reamintesc tuturor celor care au uitat, ca in urma cu exact un an eu am propus sa fie formata din membri din afara Capitalei, din filiale apropiate, iar aceasta idee a fost reconfirmata la Alba Iulia. Pe actualul presedinte al Comisiei de Cenzori, presedintele Filialei 1 Calarasi, l-am anuntat atunci, din sedinta, telefonic. A fost preferata Filiala 1 Calarasi, pentru ca era prima constituita in afara Bucurestiului, iar celelalte doua care i-au urmat, Filiala 1 Bihor si Filiala 1 Botosani erau prea indepartate. Din banii alocati ca Filiala, Filialele 1 Calarasi si 1 Craiova si-au confectionat primele veste, sepci si bannere cu insemnele SCMD. Desi eu as fi preferat vestele Filialei 1 Craiova, care erau kaki, majoritatea a hotarat ca cele albastre, ale Filialei 1 Calarasi sa fie adoptate de toata lumea. In aceste conditii, am rugat Filiala 1 Calarasi sa confectioneze centralizat cat de multe veste si sepci poate, pentru manifestarile sindicale din mai si iunie a.c., platite din fondurile SCMD si nu ale Filialei. Tot la cererea majoritatii, exprimate si la Alba Iulia, am acceptat achizitionarea aparaturii necesare unui ministudio de filmare, pentru ca nu poti duce cu succes un razboi de imagine fara armele adecvate si fara proprii tai operatori profesionisti.

Munca noastra s-a bazat si trebuie sa se bazeze pe incredere totala intre membrii SCMD, dar si pe izolarea, care vad ca este tot mai necesara, a infiltratilor. Voi cere membrilor fondatori acceptul de a dezvolta Departamentul “”siguranta, informatii si protectia informatiilor”” la nivelul tuturor filialelor. Ii voi ruga pe toti presedintii BO si voi cere Secretariatului Tehnic sa ia masuri de curmare a comentariilor postate de anonimi, “”Napoleoni”” si infiltrati pe blogurile noastre.

Pe dl. Oprea il intereseaza cine sunt generalii, chestorii, amiralii, contraamiralii, membri ai SCMD. Este motivul pentru care se cere cu disperare ca documentele financiare, adica listele de membri cotizanti, sa fie facute publice si pentru FSB si pentru CIA si pentru tata Leana.  Sa-si puna pofta in cui! Orice membru SCMD poate obtine orice informatie si are acces la orice document, la sediul central (fara sa poata face copii transmisibile). In ceea ce priveste pe doritori, nu au decat sa organizeze o spargere la sediul central, dar tot nu vor obtine ceea ce ii intereseaza. O buna parte a personalitatilor SCMD nu fac si nu vor face parte din Filiale, fiind strict si in interesul SCMD, protejate (in termen de specialitate, vorbim despre senatori, deputati, primari, personalitati politice…””sub acoperire”” ca membri ai SCMD).

In concluzie, stimate colege si stimati colegi, faza romantica a actiunii noastre a luat sfarsit! Nu numai pentru din ce in ce mai multi militari in rezerva, dar si pentru din ce in ce mai multi roamani de toate varstele si de toate profesiile, SCMD se contureaza a fi ultima speranta! Nu avem dreptul sa ne lasam coplesiti de insulte, atacuri nedemne, care se adreseaza nu ratiunii ci orgoliului nostru! Nu avem dreptul ca profesionisti sa dam satisfactie unui grup infam de mafioti kaki sau albastri si slugilor lor cu mai mult orgoliu prostesc si ambitie nefondata decat cu creier. Nu vom lua masuri impotriva nimanui, ii vom lasa pe ratacitii nostri ca, dupa ce se vor face de ras, sa se intoaca singuri acasa, dar in viitoarele noastre actiuni de contracarare, vom tine seama nu numai de gunoiul extern ci si de praful de sub presul nostru. Multumesc inca odata tuturor celor care au participat in Capitala si in Tara la evenimentele din 25 si 27 octombrie, tuturor celor care au avut si au initiative demne de preluat si dezvoltat in interesul SCMD.

Vom creste ritmul intemeierilor de filiale noi, pentru ca momentul ianuarie 2011, cand minciunile “”recalculatorilor”” pensiilor noastre vor iesi la iveala sa ne gaseasca pregatiti. Pentru ca dincolo de interes, va trebui sa oferim tuturor militarilor activi, in rezerva si in retragere si, mai ales tuturor romanilor, un ideal si un obiectiv de lupta – salvarea Romaniei pentru romani! Aceasta este misiunea noastra. Daca am fost si ne consideram cu adevarat militari! Slugile si santajabilii n-au decat sa-si conserve, in continuare, “”onoarea”” si “”demnitatea”” in grandioase manifestari de decorare si avansare in grad a bocilor! Oricum realitatea va desparti in curand graul de neghina.

Pe data de 1 Decembrie 2010, am promis, noi, cei prezenti la Cotroceni, ca vom defila in uniforma militara pe strazile Capitalei si in principalele orase ale tarii. Nu mai este mult pana atunci. Va invit sa ne sfatuim si sa hotaram sa facem cum este mai bine pentru Tara!

Ingaduiti-mi sa inchei, reafirmandu-mi totala adeziune fata de cuvantul care, strigat de mii de voci si pe 25 Octombrie si pe 27 octombrie, i-a inspaimantat si continua sa dea frisoane “”stapanilor”” externi si slugilor lor interne – “”UNITATE””!

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTE SCMD,
Col. (r) dr. Dogaru Mircea

31 octombrie 2010, Bucuresti, Sediul central

joi, 28 octombrie 2010

PARLAMENTUL EUROPEAN nu ne-a uitat

Reamintim membrilor SCMD si simpatizantilor despre faptul ca si in timpul vacantei de vara am depus la Comisia de petitii a Parlamentului European documentele intitulate:
1.    “VREM SA MUNCIM” si "APEL LA RATIUNE".

Am primit atunci asigurarile ca petitiile noastre vor ocupa un loc important pe agenda Comisiei parlamentare Euopene, asigurari ce prind roade in aceste zile prin faptul ca:
  • .    Avem informatii ca respectivele petitii “sunt in lucru””ele fiind date spre studiu si analiza fiecarui parlamentar european, membru al Comisiei;
  • Avem dovada ca cele doua documente au fost trimise de catre Parlamentul European presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului Romaniei cu rugamintea de a se analiza si trimite “Puncte de vedere”.
.     Pentru a se redacta si trimite aceste ”Puncte de vedere” documentele au fost difuzate catre membrii Birourilor Permanente, presedintii Comisiilor de aparare, ordine publica si siguranta nationala si ai Comisiilor de politica externa din Senat si Camera Deputatilor, proces ce se afla in desfasurare in aceste zile.
                                                                                          
Ne exprimam deplina incredere in efecte favorabile noua.

Col (r) dr. Constatin MONAC
SECRETAR GENERAL AL SCMD

AVERTISMENT CATRE TOTI MEMBRII SCMD

Intrucat justitia este clar dependenta de politica, in Romania, infatisarea noastra la Tribunal din data de 26 oct. 2010, in procesul intentat d-nilor Boc si Seitan pe Proiectul Legii sistemului unitar de pensii a fost amanat pana saptamana viitoare.

Proiectul va fi discutat in Senat - care nu a apucat sa-l voteze, si facem toate demersurile necesare pentru ca toate categoriile de militari sa fie excluse si sa ramanem cu Legi ocupationale distincte (164/2001, 179/2004), eventual imbunatatite. In ceea ce priveste procesul de “recalculare” a pensiilor in baza Legii 119/2010, adica de prostirea noastra pentru a cere desfiintarea propriului nostru statut, acesta este, pentru moment, suspendat. Dovada? Pe fluturasii care vin prin posta, luna aceasta, nu mai este prezent textul indemn de a merge la CMZ/CMJ pentru semnarea cererilor sinucigase. Nu mai este prezent, pentru ca ar constitui un caz penal! Procedura este suspendata! Demersul juridic isi urmeaza cursul firesc: recurs din partea Guvernului si actiune in justitie in vederea anularii Normelor (HG 735/2010) din partea noastra.

Orice proces declansat individual de un membru al sindicatului pe aceasta tema este in acest moment inutil. Daca insa exista membri care vor sa o ia de la inceput cu dl. Avocat Ciorbea sau cu alte celebritati, pentru a se asigura in plus, nu avem nimic impotriva. Fiecare este liber sa procedeze cum considera. Ii avertizam insa pe aceia dintre membrii SCMD care vor sa o ia de la inceput, pe cont propriu, ca deja procesele individuale au fost pierdute si ca in situatia in care SCMD castiga si respectivii nu, este mai mult decat posibil ca lor sa li se aplice hotararea de tribunal data in procesul individual. In aceasta situatie desi sunt membri SCMD, nu vor beneficia, spune legea, de rezultatul proceselor castigate de SCMD.

Reamintim tuturor celor interesati ca pe data de 24 octombrie a.c., de la Consiliul Europei a sosit pe adresa domnului Mircea Geoana si a doamnei Roberta Anastase, presedintii celor doua Camere, un document imperativ prin care li se cere sa raspunda, in baza memoriilor SCMD, la actele de incalcare a Cartei Drepturilor fundamentale a UE, prin legile neconstitutionale si antieuropene referitoare la militari.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r)  dr. DOGARU MIRCEA

miercuri, 27 octombrie 2010

Indisciplinatii comunica



Indisciplinatii care si-au permis sa critice Cotrocenii si FMI, de Ziua Armatei, in loc sa fie alaturi de adevaratul erou Emil Boc, cu ocazia decorarii sale si a altor slugi ale dictaturii, anunta pe aceasta cale ca au comis tradarea: s-au adresat Consiliului Europei, demonstrand prin petitii ca banda Basescu-Boc-Oprea-Udrea incalca in Romania toate drepturile omului si cetateanului prevazute de Carta Fundamentala a Drepturilor UE.
Cadoul primit de Ziua Armatei de respectiva banda a constat intr-o cerere de raspuns a Consiliului Europei, insotita de copii ale petitiilor noastre (in limbile engleza si romana) adresate Parlamentului, prin presedintii celor doua Camere.
Consiliul Europei asteapta raspuns. Si noi!

Honr et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. DOGARU MIRCEA