luni, 18 august 2014

LA MULTI ANI!

Cu ocazia implinirii a 5 ani de existenta, astazi, 18 august 2014, uram SCMD, adica tuturor membrilor sai trecuti si prezenti, un calduros LA MULTI ANI!

Fie ca spiritul combativ al SCMD, sindicat al militarilor care a aparat si apara in justitie, in parlament, in strada si in media, drepturile acestei categorii socio-profesionale speciale, dar si ale natiunii romane, ca misiune trasata constitutional, sa se pastreze si in continuare!

La comunicarea existentei oficiale a SCMD, s-a transmis oficial, la 6 oct. 2009, presedintelui Romaniei, urmatorul mesaj: "Din acest moment, in aceasta tara, nu va fi << Nimic de noi, fara de noi si in absenta noastra!>>" Noi nu suntem purtatori ai sfintelor moaste, pe la aniversari de circumstanta. Am fost si ramanem, pana la capat, militari care recunosc un singur stapan - natiunea romana!

LA MULTI ANI SCMD! SUCCES SCMD!

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

miercuri, 13 august 2014

Condoleante

Biroul Operativ Central si Secretariatul General al SCMD transmit d-lui Col. (r) Pricina Valeriu sincere condoleante la trecerea in nefiinta a tatalui sau, dupa o lunga si grea suferinta. 
Colonelul (r)  Dumitru Pricina era  membru al SCMD din 2009.
Inmormantarea va avea loc maine, 14 august a.c., ora 13.00, in comuna natala Chiojdu, Jud.Buzau.
Dumnezeu sa-l odihneasca!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) Mircea DOGARU


luni, 11 august 2014

LIMITELE SOLIDARITATII
In atentia membrilor S.C.M.D. si a tuturor celor interesati

In conformitate cu Art. 118 al. 1 din Constitutia Romaniei, militarii sunt aparatorii democratiei constitutionale. Asumandu-ne aceasta misiune am fost si suntem impotriva oricaror manifestari tiranice, dictatoriale, manifestari care debuteaza de obicei prin tentativa de limitare a dreptului la libera exprimare si suprimarea libertatii presei. Vom fi solidari, prin urmare, cu orice mijloc media, amenintat din acest punct de vedere, chiar daca ar fi vorba despre postul de televiziune B1” sau despre „Evenimentul Zilei”, intrucat suntem de parere ca slugilor tiraniei trebuie sa le oferi suficienta funie sa se spanzure singure. Nimeni nu ar fi putut face o propaganda mai eficienta impotriva regimului Basescu decat domnii Cristoiu, Turcescu, Moraru, doamna Pora etc., prin prestatiile domniilor lor de un cinism fara limite, si nimeni nu ar fi putut atrage mai bine atentia asupra mascaradei de proces Voiculescu si a soartei „Antenelor” decat valurile de venin care s-au revarsat stalinist, in numele urii viscerale a trogloditilor, pe micul ecran, la B1 Tv, in ultimele zile.

Pe data de 8 august a.c., amintind pana la identitate vremurile Anei Pauker, un complet de judecata, orb la orice marturie sau document in favoarea acuzatilor, a decis, ca odinioara tovarasa Sidorovici (nevasta „buretelui” imbibat de sangele democratiei” permanente - Brucan) in procesele „criminalilor de razboi”, executia publica a lotului Voiculescu. Intre altele s-a decis si confiscarea sediului de pe sos. Bucuresti-Ploiesti, unde functioneaza „Antenele”. Este legitima, asadar, reactia de revolta a ziaristilor de la „Antene” care acuza ca se incearca lichidarea posturilor si suntem solidari cu ei, din principiu, nu pentru faptul ca ne-au sprijinit constant revendicarile de la 1 iulie 2010 pana la 1 martie 2012, uitandu-ne apoi si omitandu-ne tot constant, fara sa intelegem de ce, din toate retrospectivele. Ii sprijinim, insa profesionist, noi neputand reactiona fara sa cunoastem datele reale despre inamic. Or, in cazul in speta, decisa de un tribunal „globalist” (comunist), confiscarea se face in numele si in beneficiul statului care devine proprietar, de catre organele statului. Iar proprietatile statului sunt administrate de guvern. Prin urmare, pastrarea contractului de functionare in cladirea respectiva a „Antenelor” nu este la latitudinea lui Traian Basescu ci la discretia premierului. Drept dovada, in aceeasi zi, 8 august 2014, la cateva minute dupa verdict, Victor Ponta a anuntat: „Voi face totul ca jurnalistii Antenei 3 sa-si poata desfasura activitatea”. Ca jurnalistii amenintati nu l-au crezut si au organizat dupa metoda SCMD (concomitent in Capitala si in toata tara) „plimbari” de protest, este explicabil ! Au exemplul nostru! Domnul Ponta ne-a promis, in urma cu doi ani si jumatate, sub semnatura, satisfacerea unor cerinte minime ale noastre si ale aliatilor nostri, pana la data de 9 noiembrie 2012, data inceperii precedentei campanii electorale. Au trecut doi ani si jumatate, ne aflam in fata altei campanii electorale, decisiva pentru Romania si promisiunile se inscriu inca la categoria „speranta”: sistarea discriminarii dintre noi, redarea demnitatii si statutului de rezervist prin atotcuprinzatoarea „Legea pensiilor militare de stat”, reacordarea dreptului nelimitat la munca, prin abrogarea Cap. IV din Legea 329/2009, o lege reparatorie (P 951) pentru piloti, grefieri, diplomati, etc., repunerea in plata pe Legea Recunostintei, redarea macar a dreptului la calatorii gratuite pentru ceferisti, etc. Avand acest trist exemplu, jurnalistii au organizat „plimbarea” la care au participat din solidaritate reprezentanti ai tuturor structurilor societatii civile. De ce s-a organizat la Palatul Cotroceni si nu la Palatul Victoria? Pentru ca jurnalistii nu cred, probabil, in incetarea paguboasei si antinationalei „coabitari” care a anulat principiul „Dreptate pana la capat”, precum si toate sperantele romanilor, prin distrugerea USL.

Intrutotul de acord cu jurnalistii „Antenelor” pana acum, le atragem totusi atentia asupra unor aspecte: 1. „Antenele” nu au fost tinta a vreunei razbunari ci victime colaterale; 2. Basescu nu este un geniu malefic ci o sluga malefica a celor ce au decis in urma cu 25 de ani sa execute Romania; 3. Dan Voiculescu nu a fost condamnat, ca in anii ocupatiei staliniste, pe motiv de „Antene” ci pe motiv de Romania. Dovezile?

Generalul Victor Atanasie Stanculescu, considerat erou in decembrie 1989, pentru ca a participat la mascarada juridica de tip stalinist, soldata cu asasinarea lui Ceausescu, a fost acuzat in mod aberant pentru participare la genocid si subminarea economiei nationale si condamnat in 2008, sub presedentia lui Basescu si guvernarea lui Tariceanu. In fapt a fost condamnat pentru „Banca Bali”, afacerile Londra, Air Antares, etc., tinta fiind capitalul acumulat. Ar fi trebuit sa fie pentru detinatorii de capital romanesc un exemplu, in conditiile in care ridicarea unei clase de mijloc in Romania a fost stopata prin masurile luate de Petre Roman, Isarescu, Stolojan si Basescu. Chiar credeau ca cei ce ne-au adus „Democratia Coca Cola” in interesul lor, ne-au distrus toate capacitatile de productie si ne-au furat ca in codru, vor permite existenta unor investitori romani? Sub presedintia lui Basescu si guvernarea lui Ponta, au fost condamnati apoi, sub acuze puerile, Adrian Nastase, Gigi Becali, Decebal Traian Remes, „baroni” locali si, iata, acum Dan Voiculescu. Tinta? Deposedarea de capitalul acumulat!

Daca un italian, un american, un grec sau un patagonez ar fi cumparat ICA pe pretul unei cutii de chibrituri, ar fi dat tot personalul afara, ar fi vandut la bucata tot inventarul plus pamantul, ar fi demolat cladirile, lasand la fata locului o pajiste pe care sa pasca troscotul caprele, si-ar fi pus palma in fund si ar fi disparut cu un „tun” de o suta de mii de ori mai mare decat investitia, totul ar fi fost O.K. Asa s-a intamplat la Combinatul de la Calarasi, in Zona Libera Giurgiu, la IMGB, etc. Si presa a urlat fericita, dupa politicieni, ca „ne-am privatizat”. Voiculescu a indraznit sa acumuleze capital romanesc si sa-l investeasca in Romania, in interes romanesc, fapt pentru care exportatorii de globalism/comunism au decis sa-l pedepseasca. Si au facut-o dupa ce au bagat spaima si in politicienii si in magistratii romani, vizita lui Joe Biden la Bucuresti de anul acesta, soldandu-se, asa cum anticipasem, cu saltarea a 10 judecatori, 5 procurori si 42 de oameni politici. Chiar nu intelegem ca ordinele vin de afara? Ca dictonul USL-ului in care ne-am pus sperantele, „Dreptate pana la capat” s-a soldat pana acum cu arestarea a zeci de lideri USL in frunte cu doi presedinti de partide USL (Nastase si Voiculescu) si ca zisa „dezbracare” a candidatilor la presedintie, anuntata de sluga penibila Basescu, face parte dintr-un plan? Suntem in masura sa anuntam in premiera, saltarea in perioada imediat urmatoare a inca unui presedinte, a doi vicepremieri, a inca patru ministri si continuarea actiunii politiei politice la nivel de lideri. Cand pe baza asemanarilor cu perioada ocupatiei staliniste, SCMD-ul si societatea civila au anuntat existenta si actiunea politiei politice, autoproclamatii elitisti s-au ofuscat pentru ca acum sa simta ca urmeaza sa-i  cada victime. Ca in anii ’50, cand adevaratii tortionari si tradatori au fost judecatorii si procurorii pe post de acuzatori publici in slujba Anei Pauker, sluga de atunci a „Globalismului Rosu”! Azi Globalismul si-a tras nuanta Portocalie dar metodele si obiectivele au ramas aceleasi.

In noiembrie vom constata ca nu mai avem Guvern, partide, Parlament, candidati la presedintie, clasa politica si ca vor veni reprezentantii stapanilor sa ne „salveze” guvernandu-ne pe parti. Adica nu vom mai avea nici tara! Asta daca nu ne trezim acum in ceasul 14, daca nu vom refuza sa fim angrenati in penibilele planuri politice dambovitene, fie ca vizeaza un unic si de tot rasul candidat al „dreptei”, fie un improbabil „tur doi – Ponta - Tariceanu”, daca nu vom respinge angrenarea noastra, sub pretextul solidaritatii, in actiuni care vizeaza jocul politic, nu libertatile si dreptatea sociala. Este motivul pentru care am transmis d-lui Ponta rugamintea sa-si retraga, de dragul Romaniei, candidatura. Pentru ca macar Guvern stabil sa avem in lunile octombrie-decembrie!

Daca nu am fi fost afectati si noi de consecintele inexplicabilei si dezastroasei „coabitari” am fi incercat poate, acum, sa contracaram ordinele venite din afara, sugerand ca solutie ALTERNATIVA NATIONALA, alternativa la intreaga autoproclamata clasa politica, aflata in plin proces de dezagregare la ora actuala. Cata vreme problema se pune nu numai pentru rezervisti ci si pentru intreaga societate civila, la nivel strict existential (locuri de munca, salarii si pensii decente, acces neprohibitiv la actul medical si medicamente, rezistenta in fata cresterii aberante a taxelor si impozitelor, etc.) ne rezervam insa dreptul de a sta in expectativa, de a nu ne implica in extrem de murdarul si periculosul, pentru tara, joc politic actual, urmarind satisfacerea, acum, pana in campania pentru prezidentiale, a obiectivelor noastre legitime. Cu atat mai mult cu cat inca nu a aparut candidatul, si educat si inteligent si matur si diplomat si patriot, care sa se constituie intr-un garant real al democratiei autentice si sa declanseze operatiunea salvatoare de repunere a Romaniei pe fagasul normalitatii! Pana atunci, solidaritatea noastra se va manifesta strict la nivelul dreptatii sociale, al drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Presedintele S.C.M.D.
Col (r) dr. Mircea DOGARU


joi, 7 august 2014

SCRISOARE DESCHISA PREMIERULUI VICTOR PONTA



 Domnule prim-ministru,
In virtutea bunelor relatii de cooperare in interes national, de odinioara, ma simt moral obligat sa va aduc la cunostiinta ca, in sedinta din 06 august a.c., Comitetul Director al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) a decis urmatoarele: “Daca pana la 30 septembrie a.c. nu se vor indeplini promisiunile facute rezervistilor de catre formatiunile politice care au alcatuit USL (respectiv daca nu vor fi adoptate de Parlament legile solicitate de rezervisti) SCMD va organiza pichetarea sediului central al PSD pe o perioada nedeterminata, incepand cu 1 octombrie a.c.”.
Este o ultima consecinta fireasca a renuntarii la conceptul “Dreptate pana la capat”, care v-a adus sustinerea intregii Societati civile, si a inlocuirii acestuia cu un concept din arsenalul UDMR, care promoveaza egalizarea calaului cu victima – “COABITAREA”. Inutila in conditiile in care natiunea romana v-a oferit sansa unei majoritati neasteptate in Parlament si extrem de periculoasa, “COABITAREA”, de care astazi “demisul” Basescu isi bate joc, pentru a va diminua personalitatea politica, a anihilat cu totul si promisiunile si bunele intentii si, in final, insasi USL-ul, asa cum va atrageam atentia in urma cu doi ani. La adapostul sau, scapati de necesara “debasificare”, cei ce si-au batut joc de toate categoriile socio-profesionale si de varsta ale natiunii romane, au condus si conduc, in continuare, ministerele, facand din ministrii dvs. niste simple marionete si din promisiunile dvs., ramase neonorate, simple vorbe goale. Mai mult, insistand in “coabitare”, ambele grupari ale fostului USL au primit si spalat, ca la “Nufarul”, gruparile politice antinationale basiste, fapt ce face la ora actuala ca discursul dvs. politic sa fie confundat cu discursul marionetei basiste Boc.  Spre exemplu, Legea 263/2010 a sistemului unitar de pensii, promovata prin frauda parlamentara Anastase, pe care o declarati atunci o aberatie juridica, promitand ca o veti schimba  “a doua zi” dupa ce veti accede la putere, a devenit astazi “buna”, aritmetica fiind gresita, adica modalitatea de aplicare. De asemenea, legile speciale (atentie, legi si nu pensii speciale) pentru categoriile socio-profesionale a caror munca nu poata fi cuantificata la gramada si a caror restabilire ati promis-o, ar primi, ca in discursul lui Boc, un “veto” din partea FMI. Este o aberatie, intrucat avem o legatura permanenta cu dl. Guillermo Tolosa, directionalul FMI pentru Romania si Bulgaria si stim ca lucrurile stau exact pe dos. Locurile de munca promise scad in loc sa creasca, salariile au ramas taiate, revenirea treptata si cu pasi mici la nivelul 2010 fiind botezata “marire”, pensiile, indemnizatiile si ajutoarele sociale, care se incadreaza juridic diferit sunt inca amestecate de-a valma, pentru a se perpetua cretina imagine basista a “omului slab” (4,2 milioane de activi) care ar duce in spate “omul gras” (5,4 milioane de “pensionari”) etc. Plus faptul ca lichidarea fizica a “beneficiarilor”, adica “parasirea pe cale naturala a sistemului” continua, de la rezervistii loviti exclusiv initial, extinzandu-se, insa, si spre alte categorii cum ar fi pilotii, grefierii, diplomatii, revolutionarii, actorii si sportivii performanti de altadata.
In ceea ce ne priveste, suntem singurii care am reusit sa obtinem, partial, cateva reparatii: “amnistierea” fiscala, prin lege, de doua ori si revenirea la cuantumul de acum 4 ani al pensiei, inghetat pana la moarte. Legea 241/2013, smulsa guvernului dvs. si presedintiei intr-un moment tensional culminant, nu este insa decat un paleativ. Suntem in continuare sub incidenta a 7 legi care se bat cap in cap, avem inca statutul de “asistati social”, de unde decurge lipsa tuturor drepturilor dobandite, incepand cu dreptul la munca si terminand cu dreptul la asistenta sociala si medicamente gratuite in sistemul nostru, putem fi loviti oricand de o noua “recalculare”, in baza Art.4 al OG1/2011, neabrogata, discriminarea extinzandu-se prin asimilarea grupelor noastre de munca cu cele ale civililor (HG 1019/2010, extensie a HG 1294/2001 si M 132/2011).
V-am cerut revenirea la normalitate prin abrogarea Cap. 4 din Legea 329/2009, dar proiectul legislativ PLX 109/2012, care reacorda pensionarilor dreptul la cumul al pensiei cu salariul, ajuns in faza votarii in Senat (camera decizionala), a ramas nesupus la vot datorita preocuparii parlamentarilor de a trimite o scrisoare inutila “demisului” Basescu spre a se retrage, in ultimele doua sedinte de lucru.
V-am cerut sa inlaturati haosul, prin abrogarea tuturor legilor si articolelor de lege care ne privesc, odata cu promulgarea Legii pensiilor militare de stat, care reprezinta punctul culminant al colaborarii dintre USL si reprezentantii structurilor active si in rezerva ale intregului sistem national de aparare. Dar proiectul este blocat la Camera Deputatilor, Comisiile de munca si buget-finante asteptand un singur lucru pentru a face raportul de trimitere in procedura de vot – avizul Guvernului, adica semnatura dvs. si a dnei ministru Rovana Plumb, care este de acord. In absenta acestui aviz, suntem supusi, in continuare, abuzurilor legislatiei Boc, fiind executati si noi, rezervistii, si pensionarii civili, prin aberante “recalculari” vizand anularea partiala sau totala a drepturilor conferite de grupele de munca.

Domnule prim-ministru,
Cu groaza am asistat, in ultimii doia ani, alaturi de o natiune perplexa, la ofensiva basista vizand spargerea USL si la terfelirea imaginii dvs. si a celorlalti lideri in care ne-am pus sperantele.
Cu groaza am vazut cum acestia deprind discursul basist, metodele basiste si se angajeaza intr-o lupta fratricida in detrimentul nu numai al lor, ci al nostru, al tuturor, adica al Tarii.
Cu groaza am vazut cum structurile de politie politica basiste au declansat ofensiva, din chiar ziua Referendumului, vanand taranii pe campuri, ca la “1907”, pentru indrazneala de fi mers la vot, dezvoltand-o apoi in directia proceselor contrafacute si demolarii clasei politice sub pretextul stavilirii “coruptiei” pe care insisi basistii o adusesera la perfectiune, executand in justitie comenzi politice, in dispretul oricarei notiuni de drept si readucand, in prim plan, trista realitate a anilor ’50 – detinutii politici. Culpe inventate, lipsa de probe, ordine de condamnare si condamnari ale caror motivatii sunt date dupa ce respectivii si-au executat pedeapsa. Adrian Nastase, Gheorghe Becali, Decebal Traian Remes, gl. Dumitru Cioflina, mai recent si sub ochii nostri, Dan Voiculescu, sunt numai cateva exemple. Exemple din curtea dvs., loviti sub ochii dvs. si ai ministrilor dvs. de resort, de justitia inca “macovee”. Iar madam Macovei are tupeul sa candideze la presedintie, in timp ce Kovesi, Morar, Haineala si-au desfasurat opera de politie politica basista fara nici o ezitare. Extrem de grav, avem 131 de cazuri vizand structurile militare din care 11 au fost disjunse, un lot de 10 plus gl. Chelaru Mircea in asazisul proces al “Caselor pentru generali”, cand este vorba de acuze de abuzuri in serviciu, de pilda, facute in 2007 de oameni care erau in rezerva inca din 2004, de preturi de terenuri din 2008, extrapolate in 1997 sau in 1976 etc. Este vorba, in fapt, de ministri ai Apararii, sefi de Stat Major General, sefi ai DGIA si ai Directiilor Centrale, perceputi de Basescu drept adversari in perioada suspendarii sale, oameni pe care se razbuna.  Cu o singura exceptie - omul  care aduna toate neregulile – amiralul Marin, fostul sau favorit, implementat in functia de sef al SMG.
Pentru toate acestea si multe altele, CD al SCMD a luat decizia enuntata. Vom face apel, ca de obicei, si la aliati care se afla, ca si noi, in procese cu Guvernul. Va reamintesc solicitarile facute in mesajul din 7 august 2014 (Votam, nu votam sau …… nu mai contam?), in privinta cerintelor minime ale “Contractului social”, semnat cu dvs. la 14 iulie 2012 si a caror rezolvare ati promis-o inca de la mitingul nostru din 1 mai 2012, pana la 9 noiembrie 2012. Cum e “mai bine mai tarziu decat niciodata”, va solicitam ca cerintele minimale ale rezervistilor, CFR-istilor, pilotilor, diplomatilor, grefierilor, revolutionarilor etc. sa constituie prioritatea Guvernului din acest moment pana la 30 septembrie a.c.

Domnule prim-ministru,
In incheiere, va atrag atentia asupra urmatoarelor: presedintia Romaniei este compromisa prin detinerea functiei, de doi ani de zile, de catre o persoana demisa cu si fara “prag electoral”; Parlametul Romaniei este compromis prin componenta (in mare procentaj, lacatusi, tinichigii si alti specialisti ….”auto”), prin faptul ca nu au anulat niciun abuz legislativ basist dar si prin eforturile basiste de a-l transforma din unic reprezentant al poporului in dusmanul democratiei; clasa politica este compromisa gratie eforturilor basiste de acuzare si arestare de-a valma a liderilor tuturor partidelor, deocamdata, exclusiv din curtea fostului USL. Guvernul, cu toate slabiciunile pe care le are si pe care Basescu le exploateaza in sensul acuzelor de lipsa de profesionalism, este singura institutie stabila, deocamdata, si care tine departe primejdia de a fi declarati stat neguvernabil, readucand in actualitate necesitatea “salvarii” noastre pe parti, adica a dezintegrarii Romaniei preconizata inca din zilele sangeroase ale lui Decembrie’89. Este esential ca Guvernul sa ramana stabil, cu dumneavoastra in fruntea lui pana in 2016. De dragul Romaniei va transmit rugamintea personala de a iesi din capcana in care ati fost aruncat de lacomia, ambitiile sau spaimele unora dintre colaboratorii dvs. profesionist manipulati si de a va RETRAGE CANDIDATURA DE LA PRESEDINTIE. Sustineti orice candidat despre care considerati ca ar putea fi, ca presedinte, un partener onest pentru dvs. ca premier. Dar, in numele intereselor Romaniei si ale natiunii romane, retrageti-va pentru ca in lunile octombrie – decembrie, macar Guvernul Romaniei sa existe si sa asigure stabilitatea si speranta de Tara.

Cu regret,
Presedintele SCMD,
Col.(r) dr. Mircea Dogaru

vineri, 1 august 2014

JOCUL DE-A MOBILIZAREA 20

“DUPA NOI POTOPUL” IN VARIANTA BASESCU
- Comentarii pe marginea unui penibil “joc” de-a mobilizarea -
(Urmare)
Partea a XX-a
XX. „UCRAINA” – TINUTUL ROMANESC DE ” LA MARGINE”
Incheiat in defavoarea otomanilor, razboiul ruso-germano-turc din 1736-1739 a fost urmat si de reglementari teritoriale in nordul Marii Negre, Rusia largindu-si granita prin Tratatul de la 12 septembrie 1740 de la Istambul incheiat cu participarea, ca observator, a partii germane. Tratatul se intitula „Statutul pentru stabilirea de catre Rusia a granitei Rusiei si Turciei si a granitei Moldovei pe Bug”. Prin acesta, Rusia isi adjudeca un teritoriu de „la Margine” (in rusa „u Craina”) de 44.500 km2, de la sud de Kiev pana la Marea Negra, intre cursurile inferioare ale Bugului si Niprului. Artizanii au fost tarina Ana Ivanovna (1730-1740) si favoritul sau, generalul Munnich. Acestia au imaginat planul care depasea viziunea lui Petru I cel Mare de a acapara toate teritoriile romanesti dintre Nipru si Nistru, vizand intreaga Moldova pana la Carpati dar si Muntenia, Dobrogea si teritoriile romanesti dintre Balcani si Dunare. Moartea tarinei si succesorii slabi care au urmat la tron au lasat lucrurile in suspensie pana la preluarea puterii de catre Ecaterina a II-a cea Mare (1762-1796). Armata rusa ajunge la Bugul inferior abia in 1764, in contextul pregatirii noului razboi cu Poarta (1768-1774), incepand inventarierea teritoriului. In 1766, agentul Andrei Konstantinov raporteaza ca intre Bug si Nipru, in „u Craina” nu exista „supusi” rusi si se vorbeste „doar romaneste”. Principala fosta cetate turca Ozu sau Oceakov era un oras ridicat, in 1587, de domnul Moldovei, Petru Schiopu, despre care spionul Daniel Krwonn, un suedez in slujba Moscovei, raportase, la 1709, ca este locuit de romani si foarte putin tatari, greci sau turci. Intre 1587 si 1709, informatorii straini Geovani Botero, Giovani Antonio Magini si Niccolo Barsi il descrisesera ca pe un „oras vlah”, adica romanesc, aflat in componenta Tarii Moldovei.
In 1769, tarina decide lichidarea independentei cazacilor si integrarea acestora in armata rusa. Drept urmare, capitanii (hatmanii/atamanii) cazacilor jura credinta si semneaza incadrarea cu grade de capitani si colonei in armata rusa. Numele lor sunt: Topa, Scapa, Taranu, Moldovan, Munteanu, Basarab, Procopie, Dragan, Desalaga, Ignat, Gologan, Ciorba, Vornicu, Abaza, Pavel Poloboc, Vasile Cociubei, Constantin Turculet, Apostol, Chigheci, Grigoras, Bogdan, Radu, Focsa, Grigorcea, Bocsa. Oare ce simt, in acest moment, citind aceste nume „ucrainene”, istoricul „demitizator” Lucian Boia, analistii si politicienii lui peste si pupezele de televiziune care oracaie de 25 de ani ca n-avem nici o treaba cu actuala Transnistrie, care n-ar fi apartinut niciodata Romaniei. Mai rau, nu numai Transnistria intreaga (69.000 km2) ci si Ucraina istorica au fost parte integranta a Tarii Moldovei, de la 1455/1456 pana la 1740 (Ucraina) si 31 decembrie 1791 (Transnistria).
Tarina grupeaza cazacii „margineni” in doua regimente numite: unul „Muntenesc”, sub comanda colonelului Grigore Buhatel, pe loc si al doilea, „Moldovenesc”, dislocat la Kiev, Simara si Orenburg, ca baza de recrutare pentru regiunea Ekaterinoslav, sub comanda colonelului Lungu.
In restul Moldovei dintre Bug si Carpatii Orientali, ocupata de rusi in cursul razboiului amintit (1768-1774), prin persuasiune, promisiuni si cumparare cu bani, tarina organizeaza un corp de armata romanesc format din voluntari. Tradand intentia de ocupare a restului teritoriului Moldovei dintre Bug si Carpatii Orientali acest corp primeste un statut, in fapt o proiectata Constitutie a viitoare Moldove ocupate, intitulat „Invatatura a insasi stapanitoarei mariri Ecaterina a II a, talmacita pe limba moldoveneasca din ordinul maresalului Petru Al. Rumeantev, cu osardia si cheltuiala mitropolitului Gavril, de Toma, al doilea logofat”. Acest corp romanesc de voluntari (un demn precursor al Diviziei Tudor Vladimirescu) de cca.12.000 de luptatori, era comandat de nepotii tradatorului domn aclimatizat rus, Dimitrie Cantemir, Constantin si Dumitrascu (fiii lui Antioh), avea un drapel de lupta pe care figurau stema imperiala rusa alaturi de bourul Moldovei, uniforme romanesti si biserica proprie cu serviciu in limba romana.
In 1783, tarina lanseaza proiectul de „Regat al Daciei” prin care se dorea gruparea, sub autoritatea arhiducelui Constantin, propus rege, toate teritoriile romanesti aflate sub suzeranitate otomana. Pentru implementarea lui, lichidand primejdia turco-tatara din spatele frontului, rusii cuceresc, in 1787, Crimeea.  Aceasta este perioada cand, pe raportul lui Alexandru Mavrocodat, din 1786, tarina decide infiintarea, in fosta „Ucraina” dintre Bug si Nipru, a unei constructii administrativ statale, sub numele de „Moldova Noua”. Evolutia politica si militara, adjudecarea, in 1791, a teritoriului Moldovei dintre Bug si Nistru si faptul ca deschide zona Bug–Nipru ca teritoriu de colonizare pentru romanii si aromanii cu atributii militare din fosta Militargrenze (granita militara) a  Imperiului Romano-German, pe masura ce Habsburgii inaintau spre sud, in Serbia, o face sa opteze, temporar insa, pentru numele.......”Noua Serbie”. O „Noua Serbie” locuita, acum,  si de romani si de aromani si in care functiona, ca armata, ...”Polcul de husari moldoveni”.
Elementul romanesc dintre Nistru si Bug fusese intarit, inca din 1736-1739, de luarea in robie si asezarea aici, de catre generalul Munnich, a cca.100.000 tarani romani, barbati, femei, copii din Muntenia si teritoriile moldovenesti dintre Nistru si Carpatii Orientali. Mai radical, contele Panets, in 1774, ii propusese tarinei stramutarea intregii populatii romanesti a Moldovei dintre Nistru si Carpatii Orientali, dincoace, in teritoriile romanesti dintre Nistru si Nipru. In paralel, au fost adusi si colonisti rusi de dincolo de Nipru. La 1793, facand un recensamant in fosta „Ucraina” dintre Nipru si Bug, devenita „Noua Serbie”, mitropolitul Gavril si preotul Ivanov constatau ca, din 67 de sate ale regiunii Oceakov, 49 erau curat romanesti, restul mixte, romano-ruse, dar marii proprietari de pamant erau, in continuare, romani: Ion si Nicolae Cantacuzino, Teodor Rosetti, Ilie Catargiu, Sava Badiul, Scarlat Sturdza, Cristea Manuil, Ion Macarescu, Ion Iliescu, Teodor Sabau, Manuil Saul, Ion Cananau, George Craciun, Anton Pascal, Pintilie Hagila, Vasile Dodon, Teodor Romanescu, Emanoil Bals etc.
Dupa 1769, asadar, teritoriile de „la Margine” ale Moldovei au devenit cele dintre Bug si Nistru, cazacimea libera mutandu-si aici centrul de greutate,consilierul Sumakov raportand ca, in continuare, situatia etnica se pastreaza, de-a lungul litoralului Marii Negre, intre Crimeea si Nistru majoritatea locuitorilor fiind romani. Dupa cucerirea Transnistriei, ultimii cazaci independenti, in frunte cu generalul Ciorba, coloneii Mandra, Ghinea si Branca, jura credinta intrand in armata tarista. Ei vor fi organizati, in 1802, ca noua cazacime de la Bug, sub numele de Corpul Voznesensc, de catre tarul Alexandru I (1801-1825). Astazi, Transnistria istorica, de 69.000 km2, a fost redusa, administrativ teritorial, la 25.100 km2, din care 20.900km2 formeaza regiunea Odessa, formal in Ucraina, dar sub control rusesc, iar 4.200 km2, formal, apartin Republicii Moldova, dar sub numele de, inca, RASSM, constituie o enclava a Moscovei.
Nenorocire mare pentru minunatii nostri elitisti! Parca ii aud cum urla: „De unde si pana unde, cazacii, romani? ” Pai, hai sa vedem! „Cazac” sau, corect, „cosaq” inseamna in tatara „pribeag” si in turca „lotru”, cu alte cuvinte „haiduc”. Cazacirea la pragurile Niprului a fost un fenomen similar celei din NV-ul spatiului romanesc, adica haiducirii din mlastinile Tisei – fuga taranilor romani de pe mosii in zonele de margine, in randul comunitatilor romanesti vechi dar rare din „No man’s land”. Este vorba despre tarani romani, fugiti printre obsti satesti romanesti vechi aflate, in cazul „Ucrainei”, in zonele de margine sau de granita, disputate Tarii Moldovei, initial de Uniunea polono-lituaniana si de tatari, apoi de Imperiul Otoman si Rusia. Zona vizata a fost „pragurile Niprului” („za porojie”), din care cel mai important poarta, si astazi, numele de VOLOSKII, adica „Romanesc”. Aici, pe loc uscat, adica SEC, se facea adunarea de obste pentru deciziile importante, de unde numele de „SECE”. Oamenii se ocupau cu agricultura, vanatoarea, pescuitul, apoi, ca oameni liberi cu drepturi militare, cu mercenariatul sau raziile pe cont propriu in teritoriile tataro-otomane si polone. Militar, erau organizati pe „centurii” adica „sute”, de unde in pronuntie slava, „sotni”. Erau condusi de capitani, numiti dupa romanescul hatman (derivat din germanul hauptman) – atamani. Fenomenul incepe datorita devastarilor provocate de razboaiele cu tatarii, turcii si polonii, spre sfarsitul domniei lui Stefan cel Mare (1457-1504) si ia amploare in secolul XVI. In 1574, Cancelaria polona il informa pe Maximilian II de Habsburg (1564-1576) ca numitii cazaci sunt „nu numai din tinuturile noastre, ci si din cele ale Moscovei, Valahiei si din tarile Luminatiei voastre”, adica erau romani fugari de pretutindeni, inclusiv din Transilvania. Acelasi fenomen se intampla dincolo de Nipru, intre Don si Nipru, cazacimea de pe Don fiind formata, insa, din rusi si romani colonizati din ratiuni militare, cu incepere din 1482-1487, de Moscova. Este motivul pentru care, tot in 1574, mare vizir, Mehmed Sokoll, informa cancelariile europene ca „saraciti,     s-au unit moldoveni, munteni si moscoviti si au facut multe pagube......... musulmanilor nostri”. Un an mai tarziu, Stefan Bathory, principe al Transilvaniei (1571-1583) si rege al Poloniei (1575-1586), ii informa pe Habsburgi ca, in ansamblu, cazacii de o parte si de alta a Niprului sunt „oameni proveniti din diferite popoare, rusi, romani si chiar supusi de-ai nostri”, adica polonezi si lituanieni. Cei de la pragurile Niprului, insa, declara  Cancelaria polona, in 1578, sunt „cei mai rai dintre moldoveni”. Pe unii dintre sefii „marginenilor” (ucrainenilor), polonezii au reusit sa-i atraga, prin cumparare cu ranguri boieresti, acestia ingrosand, prin deznationalizare, sleahta polona (familiile Ivanenco, Dumitrasco, Apostol, Afendie, Armasevski, Tomski, Brazuhi etc.). Majoritatea, insa, au ramas romani legati de domnia Tarii Moldovei.
Prima incercare de unificare a tuturor obstilor volohe cazacesti sub un singur hatman, a fost facuta de un os domnesc, pretendentul la tronul Moldovei in 1563, Dimitrie Wizniovietcki, nepot de fiica a lui Stefan cel Mare. A fost, insa, invins de Despot Voda, la 6 noiembrie, „la pod la Vercicani, pre Siret”, predat turcilor si executat in Galata. Romanii cazaci l-au adus, apoi, sub conducerea atamanilor Loboda si Nadabaicu (in falsele istorii.....Nelevaico), in 1572, pe unul de-al lor si l-au pus Domn – Ion Voda cel Cumplit (1572-1574). Abia fratele acestuia, insa, Ioan Nicoara Potcoava (Cretul), adus de atamanii Ceapa si Sah, avea sa impuna titlul, pentru un veac si jumatate, de Domn al Tarii Moldovei si capitan al Marginii. A fost urmat de „domnisorii” si domnii Petru Cazacul, Constantin Potcoava, Constantin Lacusta, Petru Schiopul, Ioan Lungu din Lapusna, Ioan Cazacul, Stefan Razvan, Mihai Viteazul etc. pana la Gheorghe Duca. Nefiind domni, ci doar hatmani (atamani) recunoscuti de intreaga cazacime, s-au ilustrat din vremea lui Ion Voda cel Cumplit si pana la sfarsit, pe langa cei mentionati, Ion Nadabaicu, urmat de Ion Grigore Loboda (1593-1597), pe care polonezii au vrut sa-l inlocuiasca cu Tihon Baibuza, apoi Samuila Chisca, Ion Sarcu, Ion Opara, Trofin Romanul (Volosanin), Ioan Sarpila, Timotei Zgura, Dumitru Hunu si, ultimul, Danila Apostol (1727-1734).
Seria atamanilor romani a fost intrerupta de Bogdan Hmelnitcki (1648-1654), boiernas polonez rasculat impotriva regelui, cel care a avut nefericita idee, in 1653, de alipire a „Marginii” la Rusia. Si aceasta deoarece, nefiind roman, s-a incuscrit cu domnul si protectorul sau, Vasile Lupu (1634-1653), la disparitia acestuia fiind vanat si de polonezi si de turci. Hmelnitcki era polonez, dar adjunctii sai erau Toader Loboda, polcovnic de Pereiaslav, Martin Puscariu de Poltava, Ioan Burla de Gdansk, Pavel Apostol de Mirgorod, Ieremia Ganju de Uman si Dumitrascu Raicea de Pereiaslav. In plus, sub el, comandantii Regimentului de elita cazacesc, „Slobodean”, adica al „Libertatii”, au fost generalii de brigada Dimitrie Bancescu si Varlaam Buhatel. In tratativele cu Rusia, Hmelnitcki  a folosit, pe post de diplomati, pe Pavel Apostol, Dumitrascu Raicea, Grigore Gamalie de Lubensk, Ion Ursu-capitan de Poltava si Grigore Cristofor- capitan de Raskov.
La sfarsitul sec.XVII, dupa Gheorghe Duca, succesiunea au asigurat-o hatmanii Stefan Movila, Dimitrie Cantacuzino si Ene Draghinici. Cazacii, marginenii sau „ucrainienii” romani au luptat, intre Nistru si Nipru, impotriva polonezilor, sub Bogdan si Timus Hmelnitcki, fiind considerati de Samuel Kussevicz, starostele de Lemberg, drept „urmasii dacilor si au puternice virtuti militare”. In batalia de la Liov „cohortele de veterani ale dacilor transnistreni (Veteranae Dacorum Transnistrianorum) au luptat in centrul liniei de foc”. In batalia de la Zborov (1649), numai cazaci transnistreni au fost 10.000, iar in cea de la Beresztecko (1651), 4000. Ulterior, au luptat alaturi de suedezi, impotriva rusilor, participanad, sub conducerea lui Apostol Chigheci, cca. 8000 in batalia de la Leahovici (1706) si 4000 in batalia de la Poltava (1709). Ultimul mare hataman, Danila Apostol, a fost comandantul regimentului de la Mirgorod, dupa tatal sau, Pavel Efrem si bunicul sau, Apostol. Este descris de uzurpatorul sau, Mazepa, nu ca „ucrainean”, nu ca „moldovean” ci, clar, ca „roman”, drept „Apostol, de obarsie valaha, barbat din tata merituos in armata, ostas bun, din toti polcovnicii cel mai vechi, cel mai batran nobil, castigand cinstirea si dragostea tuturor regimentelor”. A murit la Sorocinti, la 17 ianuarie 1734, succedandu-i fiul sau Petre, polcovnic de Lubni, care avea sa se integreze ca general de brigada in armata rusa. Celalalt fiu, Pavel, polcovnic de Mirgorod, s-a casatorit in 1736, cu fiica generealului  rus Matei Muraviov, urmasul sau fiind celebrul diplomat, scriitor si mason rus Ioan Muraviov Apostol (1762 – 1851).
„Ucraina” istorica asadar, sau teritoriile de „la Margine” ale Tarii Moldovei au insumat 44.500 km2 (u Craina propriu-zisa) si 69.000 km2 (Transnistria), adica un total de 113.500 km2 de pamant romanesc, rapit Tarii Moldovei de Rusia. Un teritoriu in care domnii Moldovei au intemeiat orasele intre Moghilau, pe Nistru (1600) si Oceakov, pe Nipru. Si-au stabilit garnizoanele la Lerici (1455), apoi la Caffa si Mangop (1473-1474), au dat danii boierilor (ex. Boierii Jora sau Golia si Movila etc.). Toponimele si hidronimele romanesti au fost, in ultimele doua secole, slavizate, populatia supusa unui regim intens de deznationalizare, in special in epoca bolsevica, iar termenul „u Craina” a ajuns sa desemneze o alta realitate geopolitica si etnostatala, nu neaparat datorita Rusiei.
Ajunsa la Nistru in 1791, Rusia, prin Tarul Alexandru I, a incercat sa ia tot teritoriul ramas Moldovei, dar si Muntenia intreaga, dintr-o singura lovitura, in 1807, la tratativele cu Napoleon I. Francezii s-au impotrivit la Tilsit, apoi la Erfurt, declarand ca principatele nu sunt teritorii turcesti, Rusia trebuind sa solicite, contra pacii, de la turci, teritorii din „Casa Islamului”. Asa s-a inventat termenul „Basarabia”. Initial, astfel se numea o fisie ingusta de pamant, litorala Dunarii maritime, fosta „Vlahie” dunareana, pomenita in secolul sec.IX-XII de bizantini, de la varsarea Siretului, pana la Chilia, adjudecata, in 1343-1345, de domnul muntean, Basarab I si fiul sau, Nicolae Alexandru, de la Principele Dimitrie (tatar crestinat). In 1807-1809, rusii au scris pe harti „Basarabia”, intre Siret si Nistru, intre Chilia si Hotin, prezentandu-l drept teritoriu turcesc, cucerit de turci, de la unul, Stefan cel Mare, in 1484. Cum francezilor li s-a parut suspecta aceasta Basarabie atat de mare, rusii si-au cerut scuze reducand „Basarabia” la teritoriul de 45.630 km2, dintre Prut si Nistru, Chilia si Hotin.
Interesant este ca Circulara lui Alexandru I catre generalii armatei rusesti de ocupatie din Principatele Romane dateaza din 1807, cu cinci ani inainte de smulgerea (28 mai 1812) celei de a treia halci din trupul Tarii Moldovei. Si mai interesant este faptul ca este deosebit de actuala, deoarece recomandarile se axeaza pe cunoasterea psihologiei colective si a tarelor elitei politice romanesti: „Administrand Basarabia, trebuie cugetat sa se aseze fundamentele uni edificiu mai intins. Poporul acestei provincii trebuie sa primeasca binefacerile unei administratii parintesti si liberale, ca astfel sa fie atrasa, cu dibacie, atentia popoarelor limitrofe asupra fericirii ei.
Bulgarii, moldovenii, muntenii si sarbii au o patrie ....... sa le usuram calea sa o afle!Trebuie sa exaltam prin toate mijloacele aceste populatiuni spre a le aduce la telul ce ne propunem.
Pentru a ajunge la intemeierea unui stat slav, trebuie sa le promitem independenta, barbatilor influenti recompense pecuniare iar decoratiuni si titluri convenabile pentru ceilalti!
„Basarabia” a fost rapita la 28 mai 1812 datorita manevrelor sefului spionajului rus pentru Europa de SE, Manuc Bey, ulterior refugiat si lichidat, la Hancesti, de mafia bancar financiara europeana deoarece voia transformarea noii provincii intr-o Elvetie a Orientului. „Libertatile” au durat doar pana la 28 februarie 1828, cand tarul Nicolae I a infiintat, prin decret, „Institutul pentru administrarea Oblastiei Basarabia” prin care autonomia a fost suprimata, institutiile romanesti suprimate si inlocuite cu cele guberniale, iar limba romana  fost interzisa, fiind inlocuita de rusa (se putea folosi doar „in caz de necesitate”). Restul teritoriului romanesc extracarpatic urma sa fie cucerit, tot pe bucati, Moldova dintre Prut si Siret, apoi cea dintre Siret si Carpati, la fel Muntenia si Oltenia, conform „Planului Prozorovski”, elaborat la 15 aprilie 1810, in vigoare si astazi, cele patru urmand sa devina gubernii in cadrul unei Federatii ruso-slave. Ca sa extrapolam termenii, aceasta federatie prevedea urmatoarele „euroregiuni”:
  1. Regatul Daciei, cu Muntenia, Moldova pana la Prut, Transilvania, Oltenia, Bucovina si Dobrogea cu Delta Dunarii;
  2. Regatul Bulgariei, cu Rumelia si Macedonia;
  3. Un Regat al Ungariei;
  4. Un Regat Sirbo-Croato-Sloven;
  5. Un Regat al Greciei cu Thessalonic;
  6. Constantinopolul cu Stramtorile.
Proiectul a fost stopat de declansarea Revolutiei de la 1848 si de actiunea serviciilor germane si austriece, apoi austro-ungare care aveau propriile lor obiective pe seama Rusiei. In plina revolutie europeana republicana, serviciile germane si austriece au lansat, in Galitia, sloganul „ Nu sunteti rusi, ci ruteni.”, proclamand dreptul la existenta al „Republicii Rutene” de la Liov  la Nipru. Voiau sa ia Rusiei 1000.000 de km2 inventand o „natiune culturala” in care sub numele de „rutean” sa intre, de-a valma, romani, fosti romani deznationalizati prin rusificare (fostii „pruteni” sau „brotnici” deveniti „ruteni”), rusi, polonezi, fosti romani deveniti polonezi prin deznationalizare (gorali), traci slavizati (hutanii sau hutulii), traci sau lituanieni, letoni, estoni, finlandezi, slovaci, tatari, greci si gotii, inca subzistand in Crimeea. Reactia romanilor a fost prompta. Asa cum astazi se impotrivesc trimiterii de catre „ucraineni” sa lupte la Donetk, la 1848 s-au impotrivit „Miscarii rutenesti” din Galitia, cerand separarea Bucovinei de aceasta.
In 1849, Habsburgii au fost salvati in fata secesiunii nobililor unguri, botezata „revolutie”, de catre rezistenta armata a romanilor si interventia trupelor tariste. Drept multumire, din 1850, „Miscarea ruteneasca” a devenit, nu numai sovin antirusa, ci si sovin antiromaneasca.  In fruntea ei a fost pus fostul agent al lui Lajos Kossuth, hutanul Lucian Cobilita.
Dupa realizarea dualismului (1867), „Miscarea ruteneasca” a trecut la pregatirea secesiunii fata de Rusia a teritoriilor de la Vest de Caucaz, ideologi fiind evreii polonezii Markim Saskievici, Iacob Holovatki si Ivan Varghilovici. Conceptul doctrinar era dreptul „natiunii rutene” la un „stat Rutenia”  de 5 milioane de suflete, intre Muncaci si Nipru in care, in ceea ce ne priveste, pe langa teritoriile romanesti deja inglobate de rusi sau germani, urmau sa intre si Maramuresul intreg, nordul Ardealului si nordul a tot ceea ce mai ramasese din Moldova. Adica ceea ce a incercat sa ne rapeasca, ulterior, Nikita Hrusciov, intre 1944 si 1954.
Prin manipulare sau cumparare cu promisiuni cu bani, elevii si studentii tineri de la Liov au fost organizati in Asociatia „Provita”, adica „Desteptarea”, o organizatie „ruteana” cu caracter violent antirus, antiroman si antipolon. Replica rusa a venit, prin infiintarea, la Kiev, de catre Ohrana tarista, a unei asociatii „rutenesti”, prorusa, „HROMADA”.
In 1869, imparatul Franz Josef a intemeiat un serviciu special, cu fonduri imense, condus de contele Franz Stadion, sa orienteze miscarea PROVITA in directia secesiunii fata de Rusia dar si impotriva miscarilor de eliberare polona si romana. Alaturi de el, in fruntea luptei pentru „limba ruteana”, „poporul rutean” si „Republica Rutenia”, s-au aflat, ca adjuncti, „rutenii” Popovici, Branzan si Cucuruz. Ei au editat, la Liov, ziarele de propaganda „Holovna Rada Ruska” sau „Rada Swietojurka” si „Zorja Halycka”.
In 1894, l-au adus de la Kiev la Liov pe istoricul falsificator, Mihail Hrusevski. Sustinut de Miron Corduba, acesta a solicitat renuntarea la termenul de „rutean” si inlocuirea cu cel de „ucrainean”, adica „la marginean”. Era o preluare dupa termenul de „ucrainti”, cum le spuneau, in graiul popular, romanii, „marginenilor” in general si, in mod deosebit, romanilor rusificati. In 1894 asadar, Hrusevski si gasca lui sponsorizeaza serviciile austro-ungare la care s-au asociat cele germane, au inventat notiunile de popor, natiune si limba „ucrainene” („la marginene”), ba chiar si o istorie ucraineana, proiectand-o in trecut. Tot ei au decis ca la viitoarea tara, „Ucraina”, sa fie atasate: Maramuresul intreg, de la nord de Viseu; tot teritoriul romanesc dintre Muntii Gutai si Apa Turului, tot Ardealul de Nord, Bucovina intreaga si nordul Basarabiei.
 Oficial, in 1914, la Berlin, in perspectiva razboiului, Kaiser-ul Wilhelm II a infiintat si sponsorizat „Asociatia pentru eliberarea Ucrainei”, vizand secesiunea teritoriilor dintre Carpatii Padurosi si Caucaz, fata de Rusia. Se explica de ce razboiul a fost declansat in Galitia de catre fortele germano-austro-ungare.
La 27 februarie/12 martie 1917, s-a declansat revolutia in Rusia, tarul Nicolae II abdicand la 15 martie. Reactia germano-austro-ungara a fost prompta – organizarea, la Kiev, a Radei centrale, in frunte cu Mihail Hrusevski, care proclama autonomia largita a „Ucrainei” in cadrul Rusiei.
La 14 septembrie 1917, rusii au proclamat Republica. Germanii au reactionat prin aducerea lui Lenin, agentul lor, din Finlanda la Petrograd si sponsorizarea Insurectiei Bolsevice (25 octombrie/7 noiembrie). Lenin le-a acordat dreptul la secesiune, prin „Declaratia drepturilor popoarelor din Rusia” (2/15 noiembrie 1917) si a dat mana libera Germaniei in teritoriile de Vest ale Imperiului fost tarist, prin Pacea de la Brest-Litovsk (20 noiembrie/3 decembrie). Germania a construit, imediat, „Ucraina Mare” cu centrul la Kiev ca baza de operatii, promitandu-i lui Hrusevski atasarea, ulterioara, a Transcarpatiei, Bucovinei, Galitiei si Basarabiei. Reactia rusa s-a produs prinStalin, comisar al guvernului, insarcinat cu „drepturile popoarelor”, care le-a declarat, imediat, „contrarevolutionare”, pe toate cele care si-au proclamat independenta si, la 11/24 decembrie 1917, la Harkov, a proclamat „Republica Sovietica Ucraineana”. La 31 ianuarie 1918, Congresul General Unit al Sovietelor din Rusia a anulat „Declaratia drepturilor popoarelor” prin „Declaratia drepturilor poporului muncitor si exploatat”, iar recent infiintata Armata Rosie a zdrobit fortele lui Hrusevski, la Pskov, Talin si Narva. In mare graba, Germania si Austro-Ungaria au proclamat (9 februarie 1918) constituirea, din Galitia si Bucovina, a unui regat autonom in cadrul Austro-Ungariei si au smuls Kievului promisiunea de furnizare a unui milion de puduri de grau contra sprijin militar. Drept urmare, la 18 februarie 1918, trupele germano-austro-ungare au invadat „Ucraina” si au ocupat Kievul, restaurand autoritatea lui Timosenko......pardon, a lui Hrusevski. In sprijinul „democratiei” de atunci, englezii au organizat, la 3 marie 1918, desantul de la Murmansk, germanii profitand pentru a-l unge pe generalul Skoropadski, hatman al Ucrainei, la 30 aprilie 1918. Au urmat evenimentele cunoscute care au condus la destramarea Austro-Ungariei si capitularea Germaniei si razboiul civil din spatiul rus, proiectat inca din 1912, de masoneria europeana, pentru 1920, drept „Teritoriu de experimenare  a ideilor socialiste”. In razboiul civil, romanii, fosti cazaci, au luptat, ca de obicei, atat de partea rusilor care i-au deznationalizat prin celebrii Frunza/Frunze si Ceapa/Ceapaev, cat si de partea „albilor”, ultimul ataman liber cunoscut in istorie fiind romanul Nestor Mahna, pe care noi l-am invatat in istoriile falsificate ca „ucraineanul” ..... „Mahno”.
La 29 noiembrie 1918, la Kiev, s-a proclamat RSS Ucraineana, bolsevicii preluand, drept extrem de utila, nascocirea germano-austro-ungara. Acesteia aveau sa-i ataseze si alte teritorii romanesti, dar si teritorii rusesti in partea de rasarit, facand ca lucrurile sa fie aproape imposibil de descalcit astazi.
Dar despre toate acestea si multe altele, in cele ce vor urma...........
(VA URMA)
Col.(r) dr. Mircea Dogaru,

Presedintele SCMD