REACTIA SCMD LA CAMPANIA MEDIATICA
IMPOTRIVA REZERVISTILOR
-
In
atentia “surzilor” si “orbilor” –
Ieri, 24 noiembrie a.c., s-a desfasurat la Bucuresti,
in conditiile legale impuse de masurile anti pandemie, marsul de protest organizat
de SRR-Decembrie ’89, sprijinit, din partea CNSC, si de SCMD, pe directia “Casa
Scateii”, Palatul Victoria, Ministerul Muncii. Prezente, televiziunile,
eliberate de constiinta prin argintii dati de Iuda, adica 40 milioane Euro, sprijin
anti Covid, s-au intrecut in a dezinforma telespectatorii privind situatia
militarilor si politistilor in general si a rezervei in mod special! Evident,
cu sprijinul unor “specialisti” scosi din uz de un pol de ani, gen stimata
doamna PARCALABU. S-a afirmat ca si pensiile rezervistilor au crescut cu 14%,
in momentul in care Guvernul a hotarat sa-i traga pe sfoara pe pensionarii
civili.
Nu domnilor presari “liberi”! Pensiile militarilor nu
au crescut si nu vor creste, pentru ca OUG-urile inspirate de calaii lor,
aflati in slujba intereselor straine, vizand demolarea fortelor armate si a
Tarii, nu numai ca au distrus Legea pensiilor militare de stat, legiferand
discriminarea si dubla impozitare in ceea ce-i priveste (in perspectiva, tripla
impozitare prin “taxare”), dar si INGHETAREA PE VIATA (OUG 59/2017)! Se accepta
ca pensiile miitare nu sunt “speciale” dar, cu larga complicitate a
magistratilor, se utilizeaza “argumentul” ca rezervistii sunt prea multi. Si,
de fiecare data, se aduc in sprijin, pensiile magistratilor militari, care sunt
obtinute pe o lege civila, Legea 303/2004 a magistratilor. Si, pentru ca inca
mai exista magistrati militari, toti ceilalti, adica magistratii civili, pretind
ca au parte de aceleasi riscuri si restrictii ca ale militarilor. Ati intalnit vreun
caz de magistrat neimplicat sau nenumit politic? Ati intalnit vreun caz de magistrat
mort ori ranit, pentru interesele stapanilor, in Afghanistan sau Iraq, Kosovo
sau Bosnia, Mali sau Angola etc.?
Pentru toate acestea si pentru ca multi membrii SCMD care
au obtinut in ’90, statutul de revolutionar, ciuntit (financiar) prin
OUG-95/2014, care a retras militarilor dreptul la recunostiinta natiunii, stabilit
prin Legea 341/2004, SCMD a sprijinit, ieri, marsul de protest al SRR-Decembrie’89,
trimitandu-si membrii-delegati in cele trei puncte: “Casa Scanteii” (prefectura
si SSPR), Guvern si Ministerul Muncii. La Secretariatul de stat, care nu mai
are astazi treaba cu 1989, ci cu fantomele anilor de ocupatie sovietica, SCMD
nu a depus documente. Am admirat, insa, abilitatea secretarului de stat, dl.
Puiu Nicolae Fesan, care a raspandit cereri-tip, spre multiplicare si
completare, celor care isi voiau drepturile deja confirmate prin semnatura Presedintelui
Romaniei, fapt care a facut ca majoritatea participantilor s-a ramana pe loc. Inclusiv
revolutionarii, membri ai SCMD.
L-am intrebat pe dl. Fesan daca au sansa sa obtina dreptate.
Raspunsul a fost clar: “Numai prin Justitie!”. Acea Justitie care
isi bate joc de rezervisti, de zece ani. Macar a fost sincer! La fel de sincer
ca dl. CIUCA, ministrul Apararii, care, in plina carantinare, cere voturi prin
garnizoane, gen Craiova, Pitesti si, mai nou, Constanta, promitand ca n-o sa
vedem nimic, nici macar cei 5%, aliniere cu inflatia, care trebuiau sa ni-i dea
inca din 2016.
L-am pomenit pe dl. Ciuca, pentru a vorbi de
Constanta. Daca delegatii nostri de la Mangalia au fost retinuti de catre Politie,
la Lazu, dl. vicepresedinte SCMD, cdor. Ilie TRUTA a reusit sa vina cu un mare
numar de delegati de la Constanta, sporind numarul participantilor SCMD in fata
Guvernului. Ii multumim oficial si ii indemnam, pe aceasta cale, pe toti
rezervistii constanteni sa iasa la vot pe 6 Decembrie, in sprijinul celor care
se lupta pentru drepturile noastre in Parlament SI CARE SE MAI REGASESC PE
LISTE: domnii senator Tit-Liviu BRAILOIU si deputati George VISAN si Radu
BABUS. In locul domnului senator Stefan MIHU, cel care a introdus amendamentele
de revenire la Legea 223/2015 si care s-a retras scarbit, le recomandam sa il
sustina pe noul campion al drepturilor noastre, dl. cdor.(r) Felix STROE.
Domnului prim-ministru i-au fost trimise oficial, si a
confirmat primirea, documentele vizand intoarcerea Legii 223/2015 la forma
initiala, promulgata si cele 11 puncte programatice ale SCMD, acceptate de
Presedintie, vizand reafirmarea drepturilor rezervistilor.
La Ministerul Muncii, in lipsa doamnei ministru,
bolnava de Covid-19, s-a discutat cu dl. secretar general adjunct, Petronel
MUNTEANU, caruia i s-au inmanat solicitarile noastre privind recunoasterea
lipsei de jurisdictie a Ministerului Muncii asupra militarilor si politistilor
in activitate, in rezerva si in retragere, dar si solicitarea de a nu mai
amesteca, pe viitor, in proiecte legislative, pensiile militare cu cele civile
si pe acestea din urma cu ajutoarele sociale, indemnizatiile de merit si rentele
viagere. Politistii de alaturi, adica de la minister, au iesit sa ne aplaude,
desi, din pacate, dl. Coarna nu era printre noi. Candideaza!
Ca sa incheiem rotund aceasta informare, ii atentionam
pe “surzi” si “orbi” sa incerce sa priceapa ca nu exista decat doua moduri de
viata, complet diferite, civil si militar, militarii renuntand, prin Juramant,
la drepturile omului, doua tipuri de salarizare conceptual diferite (civilii avand
contracte de munca normata la 8 ore, militarii - contracte de activitate la
ordin, 24h/24h) si, prin urmare, legislatii la pensie total diferite, deoarece
obligatiile de seviciu ale militarilor continua si in rezerva si, in anumite
domenii, pana la moarte!
Atentionam prin prezenta ca argumentul cu multimea
rezervistilor care trebuie asociati celor cu “pensii speciale”, tine de genocid,
in conditiile in care, fara SARS COV2, mortalitatea la rezervisti este, de 10
ani, de cca. 600/luna. Drept care nu vom mai ezita, de aici inainte, sa dam in
judecata pe mancatorii de lokum (o specie de rahat turcesc) in media, la adresa
noastra, indiferent cine sunt!
Honor et Patria! Vae Victis!
Presedintele SCMD,
Col.(r)dr.
Mircea DOGARU
Bucuresti,
25 noiembrie 2020