vineri, 5 mai 2023

NEGOCIERI CU MINISTRUL APARARII NATIONALE, DL. ANGEL TALVAR

 Joi, 4 mai 2023, la orele 10, dupa 3 luni de amanari, o delegatie a CSN Meridian s-a prezentat, in componenta anuntata, la sediul MApN, reprezentand formatiunile sindicale nemultumite de modul in care Puterea intelege sa rezolve problemele legate de investitii si legislatia privind salarizarea si pensiile cadrelor militare, de politie si civililor din structurile componente ale SAOPSN: SCMD, Federatia Sindicatelor din Aparare “Unirea” si Federatia Sindicatelor Libere ale Salariatilor Civili din Unitatile MApN.

    Discutiile s-au purtat cu dl. ministru Angel Talvar, dl. secretar de stat Eduard Bachide, gl. mr. Valeriu Rosu si c. 20 de cadre de conducere din Directiile MApN implicate in problematica abordata. In ceea ce ma priveste, am tinut, in absentia, locul, la prezidiu, dl-ui Ion Popescu, presedintele CSN Meridian.
     Delegatiile sindicatelor s-au prezentat unitar, sustinadu-se reciproc si completandu-si solicitarile cu argumente juridice.
      Subliniind ca discutiile noastre cu responsabilii militari, indiferent de grad si functie, au fost si vor ramane perfect inutile, deoarece domniile lor cunosc realitatea la fel de bine ca si  noi, dar nu sunt decidenti, avand doar optiunea sa spuna “Am inteles!”, la orice aberatie politica, am salutat prezenta factorului politic, adevaratul decident, care, de prea multe ori a hotarat, in ceea ce ne priveste, in necunostinta de cauza. Si ne-am oferit sprijinul profesionist in orice situatie, noi, rezervistii, politistii si civilii, nefiind incorsetati nici de ierarhie, nici de ordin, nici de stricta disciplina militara.
      Problemele sustinute de noi, ca obligatorii pentru indeplinirea misunilor asumate prin Tratatul de Aderare la NATO, detensionarea situatiei si stoparea diminuarii efectivelor de profesionisti din SAOPSN, in actualul context amenintator pentru flancul estic al NATO, au fost urmatoarele:
      - Aplicarea imediata a Legii 153/2017, a salarizarii, in forma promulgata, pentru tot personalul din SAOPSN, militari, politisti si civili, care a ajuns un fel de “Cenusareasa” a Codului si Ministerului Muncii. Dupa aceea acceptam discutii pentru o noua lege a salarizarii, in stricta conformitate cu prevederile Tratatului de Aderare. Am exemplificat prin pierderea de catre SAOPSN a 21000 cadre specializate numai prin OUG 59/2017 si pericolul pierderii a inca 11000 in contextul actual. Ca si prin catastrofala reducere a specialistilor din Industria de Aparare, de la 246000 in 1990 la c. 9000, inclusiv cei din Aviatie, astazi;
      - Trecerea intregii Industrii de Aparare de la haoticul Minister al Economiei la MApN, pentru ca, pana acum, doar profiturile au fost privatizate, investitiile ramanand Armatei, iar pozitia guvernelor a determinat o continua distrugere, in interes concurential-strain, a propriilor capacitati de productie, productia proprie fiind inlocuita cu achizitii mult prea costisitoare fata de calitate;
      - Revenirea asupra Legii 168/2020, prin acordarea continutului cu titlul, in sensul recompensarii tuturor celor care au indeplinit misiuni de lupta si pe teritoriul national, nu doar in afara acestuia, si nu cu o suma fixa la salariu/pensie, care devine derizorie in conditiile inflatiei galopante, ci procentuala;
      - Gradul militar fiind proprietate, acordarea soldei de grad, recent marita, nu doar celor in activitate, ci si rezervistilor;
      - Eliminarea CASS si pentru cadrele in activitate si pentru rezervisti, in conditiile in care avem, prin legile-statut ale militarilor si politistilor, asigurata gratuitatea actului medical si a medicatiei;
       - Renuntarea la prorogarea neconstitutionala a platii ajutoarelor salariale si la confiscarea contributiei suplimentare la CAS, transformata prin furt calificat in “contributie individuala la bugetul de stat”.
         Deoarece marea prioritate a Guvernului, potrivit dl-ui ministru o constituie rezolvarea problemei pensiilor militare, am solicitat:
         - Aplicarea prevederilor Tratatului de Aderare si in ceea ce priveste obligatiile asumate de guverne privind pensiile rezervistilor si drepturile conexe , cu atat mai mult cu cat salarizarea si legislatia la pensii sunt strict de competenta guvernelor nationale, potrivit documentelor pe care le avem de la CE si Banca Mondiala. Ar fi absurd sa crezi ca acestea si-ar permite, doar in cazul Romaniei, sa ceara incalcarea Tratatului de Aderare la NATO. In mod similar, solicitam respectarea Constitutiei si a recomandarilor Consiliului Europei privind dreptul militarilor in activitate de a constitui si la noi, ca in toate statele membre UE, sindicate.
         - Considerand drept aberatii propagandistice interne asa-zisele “ordine” ale CE si Bancii Mondiale, am precizat ca renegocierea PNRR era permisa pana la 30 aprilie a.c., data fiind situatia de criza si conflictuala aparuta dupa 2021, dar guvernele noastre nu  au facut nici un demers in acest sens, desi SCMD a inaintat ministrului Muncii intreaga argumentatie juridica necesara inca de acum 2 ani, am solicitat si solicitam scoaterea rezervistilor din procentul de 9.4% din PIB, prevazut in PNRR si din asa-zisul proiect al “Legii Pensiilor Speciale”, in care, juridic, nu avem ce cauta, contractele noastre fiind de cu totul alt tip decat cele ale civililor, datorita interdictiei constitutionale de folosire a cuvantului “munca” in ceea ce ne priveste;
      - Aplicarea Legii 223/2015 in integralitatea sa, asa cum a fost promulgata, si eliminarea “consolidarilor” care au denaturant-o, prin cele 10 OUG-uri dovedite, intre timp, ca fiind neconstitutionale, altfel, problemele, discriminarea si starile de nemultumire vor continua, acutizandu-se pe masura adancirii inechitatilor intre noi si intre noi si civili, inclusiv prin acordarea unor procente diferite din rata inflatiei.
      - Promisiuea ca pensiile in plata nu vor fi micsorate este caduca, deoarece inghetarea lor in conditiile unei inflatii inspaimantatoare inseamna, in fapt, o scadere catastrofala. Cu atat mai mult cu cat cosul supravietuirii a fost stabilit luna trecuta de CES a fi de 4053 lei NET per capita.
         Timpul nu ne-a permis sa-i atragem atentia dl-ui ministru ca noua “formula” acreditata de Ministerul Muncii, prin racordarea aberantelor puncte de “pensii” sau de “referinta” la salariul mediu (6789 lei) si impartirea la 35 de ani vechime completa, inseamna pentru toate pensionarele aflate in plata, si pentru toti rezervistii, pilotii civili, otelarii, minerii, scafandrii si alte categorii, pierderea a peste 40% din cuantum si nici sa contracaram propaganda ticaloasa a stergerii intregii cariere militare, de dragul manipularii fudulilor sa adopte “formula” civila, citand concluzia din 2016 a dl-ui deputat Adrian Solomon, fost si actual presedinte al Comisiei de Munca din Camera Deputatilor: “- Bre, ne credeti pe toti idioti? Adica vreti sa acceptam ca 65% din jumatate e mai bine decat 80% din tot?”. Am avut insa timpul sa solicitam ca, macar pe viitor, reprezentantii MApN, daca nu pot sa se si sa ne apere, inclusiv cei din Directiile platite pentru asta, fiindca executa ordine politice contrare si in perfect dezacord atat cu realitatea cat si cu obligatiile asumate in cadrul NATO, macar sa adopte o politica de neutralitate amiabila, fata de noi. Adica sa ne sprijine discret cand ne batem pentru drepturile legale ale lucratorilor din SAOPSN, fie militari si politisti in activitate, fie in rezerva sau retragere, fie civili in activitate ori pensionari!
         Apreciem asadar ca fiind pozitiva discutia avuta cu dl. ministru Angel Talvar! Benefica pentru urmatoarele 3 saptamani, adica pana la rotativa guvernamentala, cand o vom lua, ca de obicei, de la capat. Dar o apreciem si ca un semnal pentru presedintii celor doua partide ale “majoritatii”, sa renunte la jocul politicianist cu noi. Pentru ca, de la promisiunile facute cu incepere din 1997, transpuse in legi dupa 2001 si neaplicate, adica neonorate nici pana astazi, ne-am cam saturat! Ne-am saturat sa fim militari si politisti NATO numai declarativ! Vrem sa fim tratati ca atare si in realitate! Altfel, ingrijorarile partenerilor nostri occidentali, exprimate fata de toate delegatiile noastre, privind starea de spirit reala din SAOPSN, vor capata noi motive sa se adanceasca!


Honor et patria! Vae victis!
Col(r) dr. Mircea Dogaru
Presedintele SCMD


 


miercuri, 3 mai 2023

Istoria reala, la Muzeul Taranului Roman, sambata 6 mai a.c. - dezbatere publica, incepand cu orele 12.00

In cadrul obligatiilor asumate de Sindicatul Cadrelor Militare in Rezerva si Retragere (SCMD) fata de societatea civila si partenerii din Sectorul 1 al Capitalei, Departamentul de Aparare prin Cultura al SCMD, prin reprezentantul sau dr. Robert Stanciugel, organizeaza discutiile "fara ura si fara partinire" pe tema arealului romanesc, alaturi de Muzeul Taranului Roman, Institutul Fratii Golescu si Asociatia Culturala "Pro Basarabia si Bucovina". In discutie - trecutul si prezentul romanilor balcanici.

La aceasta activitate sunt invitati sa participe toti doritorii de Adevar.



marți, 11 aprilie 2023

 

MAI SCHIMBATI PLACA, BAIETI!
NOTA
CATRE “IDIOTII” VECHI SI NOI!

                                                                                                                                         In plina epoca de idiotizare a omenirii, realizata si la noi prin presedinti si ministri extern impusi, nu alesi, ”Petrov”, dupa ce a mintit, in decembrie 2010, ca nu se atinge de salariile bugetarilor si de pensii, le-a facut praf in ianuarie 2011, pensiile militarilor scazand chiar si cu 70-80%. Dar s-a trezit cu protestele unui sindicat al rezervistilor care si-a asociat, pe orizontala, sindicatele civile. Proteste in strada, in Parlament, in media! Atunci a dat serviciilor ordinul de distrugere! Si camarazii s-au pus pe treaba, crezandu-se vesnici, neacceptand ca le va veni randul sa intre in tagma noastra, a celor considerati balast social.
     Parte din liderii SCMD au fost amentintati, parte santajati, parte ametiti cu promisiuni de “generalire”. Basca strecuratii cu misiune in interior, de tipul celor care, batand campii cu gratie, il omoara pe Putin astazi, seara de seara, pe la televiziuni! Lor li s-au alaturat, benevol, “idiotii”.
Adica bunii de nimic, promovati, inainte si dupa 1989, pe criteriile lacomiei, invidiei, imposturii, slugarniciei si prostiei fudulului, tocmai pentru ca Romania si structurile sale militare sa poata fi furate ca in codru si distruse “pas cu pas”!
     Pentru subsemnatul, betivii lui Basescu, esuati ca analisti, jurnalisti, patrioti pseudo-legionari, etc., au imaginat, in scop de compromitere, pe pincipiul calomniei (Minte, minte, ca poate se prinde), o “NOTA”, ceva intre “Raport” si “Nota informativa”, pe care noi, in decembrie 2011, in Congresul nostru (CNR), am numit-o, in hazul general, “Gheara de pisica”. Pentru ca, in scop de autentificare, gheraisera niste arabescuri, pe post de semnaturi, care pareau facute de celebrul si total nedizidentul “Motan Arpagic”.
       Cum dracovenia circula online, le-am transmis atunci, in singurul limbaj pe care il intelegeau, ceva de genul… “Bai idiotilor, v-a prajit samagonul creierul? Afirmati ca am fost trecut special in rezerva, cu ordinul de a distruge SCMD! Pai, desi n-am vrut, ca majoritatea camarazilor, a trebuit sa plec, dupa mai multe mutari pe orizontala, ca restructurarea imi scadea mereu functia sub grad, iar ordinul era ca nu poti sta pe functie mai mare sau mai mica decat gradul! Asa ne-au distrus structurile militare, la cererea NATO! Dar asta se intampla in 2004, ori SCMD-ul aveam sa-l intemeiez tot eu, cu un grup de rezervisti prieteni abia peste 5 ani si jumatate. Adica aveam misiunea sa distrug ceea ce, in 2004-2008, nu-i trecea nimanui prin cap, nici mie, ca ar putea exista? Voi chiar nu mai aveti neuroni?”.
        Drept urmare, si-au mai cioplit, pe ici pe colo, “capodopera”, au mai scurtat-o si au ajuns la varianta a doua, pusa in circulatie in 2014, anul in care se angajasera sa distruga SCMD, ca veneau alegerile. Mai mult de mila lor, le-am atras atunci, din nou si respectuos atentia…”Bai idiotilor, hotarati-va! Ori sunt ofiter de la porumb, cum zice stapanul vostru, Basescu, ori facut la apelul bocancilor, fiindca bocancul este singurul vostru reper, la care va raportati pentru ca va tine loc de organ al gandirii, ori ofiter al elitei, adica de Intelligence, ca sa-i maimutarim pe stapanii strategici! Adica am fost spion al rusilor, pe care i-am tradat fiindca m-a cumparat SRI-ul, pe care l-am tradat, fiind racolat de serviciile Armatei? Ar rezulta ca nu serviciile rusesti sunt cele mai tari din lume, astazi cand nici Mossad-ul nu mai este ce-a fost, ci serviciile Armatei României, fapt ce nu poate explica de ce au fost distruse in halul asta si România, si structurile sale militare, ajunse astazi bataia de joc a tuturor analfabetilor politici? Si nici de ce, daca i-am tradat pe rusi, mai traiesc!”.
        Despre fundamentalistul ortodox Dughin nu mai spun nimic pentru ca, dupa o incursiune recenta la emisiunea d-lui Ciutacu, in care am povestit ca ideologul Eurasiei ne-a fost adus, dupa o descindere la SCMD a unui general de la Pentagon (ulterior raportor direct si discret pentru România si R. Moldova), de catre consilierul nostru american cu doua pasapoarte, unul de Nevada, si altul de la Departamentul de Stat, pentru cunoscatori, toti “idiotii” au amutit!
         Cum insa, astazi, doar SCMD, sindicatele din CSN Meridian, FSNPPC, FSANP si USS-CFR se mai bat pentru drepturile romanilor, civili, militari si politisti si pentru dreptul României la existenta, in conditiile tradarii finale a clasei politice, prin promovarea PLx 143 si a PLx 144/2023, in spatele diversiunii despre PNRR, CE, Banca Mondiala si “Pensiile Speciale”, “idiotii” au relansat ofensiva, raspandind din nou, online si entuziast, aceeasi ciorba reincalzita. Spre deliciul impotentilor, adica al celor care au uzurpat si in viata civila si in structurile militare, functii, titluri universitare si grade, pentru a ajuta ofensiva corporatista sa ne distruga total, manipulati fiind, indeosebi pe criteriul fuduliei prostului care-i uraste cu patima pe toti cei care reprezinta ceea ce el doar pretinde a fi. Si tremura de excitatie, fericiti ca pot improsca cu noroi, redistribuind “Nota” vechilor “Idioti”, care ingrasa pamantul la Ghencea, ori zac pleostiti in zeama dementei senile, balmajind… “Cine ma, KGB-istul ala? Pai ala vrea sa ajunga ministru, ca intoarce banii cu lopata!”.
          Ce poti sa le raspunzi noilor “idioti” ca sa priceapa? Ca de 14 ani si inaintasii lor si ei se inversuneaza sa ma vada ba ministru, ba senator sau deputat la fiecare serie de alegeri si eu nu ma dau dus? Ca n-am batut palma nici cu George Simion, ca din nou periculosul Dan Diaconescu, nici cu partidul lui Surugiu, ca sa devin o problema pentru manipulatorii alegerilor? Ca degeaba sunt disperati ca noi avem si ei nu? Pentru ca, in ceea ce ma priveste, din 2009, de cand Basescu ne-a luat, neconstitutional, dreptul la munca (recastigat de SCMD pentru toti pensionarii in 2014), n-am reusit sa ma mai angajez nicaieri. Drept urmare, n-am nici indemnizatii de creatie, nici alte surse de venit pe care mi le atribuie, iar la televiziuni ma duc sa ma lupt pentru drepturile tuturor, inclusiv ale lor, ale “idiotilor” vechi si noi, pe barba mea, cu tramvaiul si metroul, ca nici trotineta n-am!
          In 2014, le-am raspuns vechilor “idioti”, citand cuvintele celebrului Johnny Raducanu, asaltat de jurnalisti ca, in loc sa vanda tara CIA-ului, Mossad-ului, AVO, BND-ului, etc., ca toata lumea buna, ar fi servit, ca un criminal, serviciile nationale si care, de pe scara avionului, s-a intors si, in lumina reflectoarelor, a tunat catre magma acefalilor… “Hai sictir!”.
         Noilor “idioti” le-as putea raspunde cu expresia academica atat de draga elitistilor lui Iohannis, care poate fi precedata de cuvantul “Multa”, incepe cu “M” si se termina cu “E”! Sau, cum ii transmiteam lui Basescu, pe vremea cand betivii lui ne faceau KGB-isti… “Cine zice, ala e!”. Fapt confirmat, intre timp!
         Cum suntem insa in preajma sarbatorilor pascale, nu le pot transmite “idiotilor” prezentului decat… “Pofta buna, domnilor, la ceea ce mancati, pe seama mea si a SCMD! Dar va previn, in tragica situatie cand rusii ar ajunge la Bastroe, sa nu veniti la noi, ca veniti degeaba! Noi suntem cu Trump, care, daca va salva, din nou, America, ne va salva, implicit si pe noi, de pe marginea prapastiei!”.

Pana atunci,
Pasteti fericiti!
Col(r) dr. Mircea Dogaru
Presedintele SCMD


joi, 6 aprilie 2023

 

DESPRE JALBA NR. 78 (4468)/2023 A ”MAGISTRATILOR”

In loc de …

Moto:

Pensiile militare s-au instituit

prin Legea 1712/1864.

Cele civile, prin legea Nenitescu

în…1915. Pensiile ”magistratilor”

s-au rupt de cele civile prin Legea 142/1997

(Ucenic vrajitor – Valeriu Stoica)

 

”Respectul” pe care ”magistratii” il poarta rezervistilor se manifesta doat atunci cand drepturile obtinute de ei prin juridica autoidentificare cu acestia, le sunt amenintate. Atunci curg telefoanele si emisarii catre SCMD (care a umplut instantele cu zeci de mii de actiuni, in ultimii 14 ani) cum ca ar trebui sa facem ”front comun”. Ba ne mai copiaza si reactiile fata de abuzurile Puterii!

A atacat SCMD in Justitie, in ianuarie trecut, OUG 130/2021, pe motivul, clar si pentru orbi, ca militarii si politistii, atat in activitate cat si in rezerva ori retragere, n-au de ce sa plateasca CASS deoarece au asigurate gratuitatea actului medical, a medicatiei si tratamentelor, in sistem propriu, prin Legile organice ale Statutelor… Hop si magistratii pensionari, la o luna dupa noi! Numai ca ei sunt ”stapanii inelelor”, pardon, ai dosarelor! Si-au tras 3 infatisari succesive, rapide si au castigat definitiv, la Curtea de Apel Craiova, pe 17 ianuarie a.c., cu o saptamana inainte sa ne dea noua primul termen, tot ce am cerut noi: restituirea banilor abuziv retinuti pentru CASS, cu dobanda, actualizare cu inflatia si penalitati. In perspectiva procesului cu SCMD, ca sa nu obtinem acelasi lucru, Guvernul s-a hotarat sa dea si rezervistilor inapoi doar sumele retinute, cu taraita si dublu impozitate, marsavie numita de media obedienta – ”crestere de pensii”.

Au facut SCMD si sindicatele politistilor scandal pe tema includerii pensiilor militare in PNRR si in reforma ”pensiilor speciale”… Hop si ei, pe motivul pe care il auzim de 14 ani ca ei apar in Constitutie. ”Ei si?”, le raspundem noi, tot de 14 ani – ”Si noi figuram tot acolo, in acelasi capitol si inaintea voastra”!

A depus SCMD Apelul catre deputati, cu nr. 56(990)/2023… Hop si ei, au inregistrat ”Jalba cea Mare”, cu nr. 78(4468)/2023, semnata de 4 doamne – presedinti ai asociatiilor magistratilor pensionari, cu nume care ne dau fiori (Ciuca, Roman, Iordache si Kibedi), pe motiv ca sunt (deasupra Constitutiei, Guvernului, Parlamentului si Presedintelui, adica egalii lui Dumnezeu, deocamdata) de neatins, fiindca asa au decis tot ei, prin CCR. Si, ca de obicei, au recurs, uitand recentele apeluri la noncombat si solidaritate, la supremul lor argument… Ce daca rezervistii nu sunt ”speciali”, sunt o mare de oameni, cca. 198.559, in anii 2019-2020, in timp ce bietii ”magistrati” nu erau decat 4468 la pensie in ianuarie a.c.!

Am putea sa le replicam ca mai mult de 184.000 de pensii militare, din care jumatate sunt pensii de urmas (adica jumatati de pensii) nu exista in SAOPSN, chiar daca, prin neaplicarea Legii salarizarii, politizarea excesiva si dezgustarea profesionistilor de meserie, numarul rezervistilor creste an de an cu mii sau zeci de mii (ex. 21.000 in perioada 6 iulie-15 septembrie 2017), cu fiecare OUG care face praf pensiile militare. Si aceasta pentru ca, guvernele, lovindu-ne sistematic de 14 ani si transformandu-ne in monstrii natiunii, indeplinesc si astazi sarcina trasata mediatic de tov. col. rtg. Traian Basescu de a ne ajuta sa parasim ”pe cale naturala, sistemul”. Ne ducem cate 600 pe luna, incat pana si groparilor li s-a facut mila de noi, astfel ca de 3 ani nu ne mai iau taxa de cimitir. Ca sa ne stimuleze!

Am putea sa replicam ca, din ianuarie a.c. si pana astazi, numarul pensionarilor ”magistrati” s-a dublat, cei care au parasit sistemul de frica pierderii privilegiilor inexplicabile, ingrosand tagma banoasa a avocatilor si lasand impartirea (ne)dreptatii pe seama stagiarilor lor utecisti – macoveisti.

Am putea sa replicam ca, doar la M.Ap.N. si M.A.I. exista peste 108.000 pensii militare sub cosul minim, necesar supravietuirii, stabilit de CES, in timp ce la  ”magistrati” nu exista nici una. Dar ne-a venit o idee mult mai buna, pe care o pasam deputatilor familiarizati cu aritmetica. Le vom sugera sa se adreseze si Casei Nationale de Pensii si Caselor Sectoriale de Pensii Militare, deoarece, dupa Legea 142/1997 si, in deosebi dupa Legea 303/2004, ”magistratii” cocoseaza si Bugetul de asigurari sociale  al civililor si ”Fondul de pensii militare”. Cu alte cuvinte, ca, insumate, pensiile celor cateva mii de ”magistrati” depasesc, in cuantum, zecile de mii de pensii militare.

Ne bazam ”suspiciunea rezonabila” pe faptul ca pensionarii ”magistrati” arondati la Casa Sectoriala de Pensii a M.Ap.N., pe lege civila, in numar de  cateva sute, aproape dubleaza media pensiilor militare, de la 2750 lei, la 4900, in conditiile in care aceasta Casa plateste pensii ”magistrale” de 41.000 lei, comparativ cu pensii militare de 484 lei, 555 lei, 569 lei, etc. Mai mult, am depistat in 2018 la CCR, un ”magistrat” cu aproape 100.000 lei pensie pe luna. In timp ce pensiile ”magistratilor”, spre deosebire de cele militare care stagneaza din 2017, au continuat sa creasca odata cu cresterile salariale, s-a ajuns la situatia absurda ca peste cea mai mare pensie militara, de 17.000 lei, a actualului Premier (general, fost sef S.M.A.), sa se afle pe lista pensiilor militare 22 de pozitii, cu de la 1 la 200 de beneficiari ”magistrati”, net superioare.

Pe cale de consecinta, pensiile ”magistratilor” umfla procentul de 9,4% din PNRR, grevand asupra Bugetului de stat, nu pensiile militare.

Spre deosebire de pensiile civile ale ”magistratilor”, rezervistii se inscriu in cei 2,5% din brut stabiliti obligatoriu de catre NATO, pentru SAOPSN, fiind asigurate integral prin contributiile militarilor si politistilor in activitate la ”Fondul de pensii militare”. La acesta, rezervistii au cotizat intreaga viata activa, atat 25% din Brut, CASS, cat si 5% din Net, contributia lor la pensia privata, sterpelita de LOV prin OUG 59/2017, cand a transformat-o, juridic, cu binecuvantarea ”magistratilor” in ”contributie individuala la Bugetul de stat”!

Cum de au ajuns ”magistratii” sa aiba, pe lege civila 22 de pozitii peste cea mai mare pensie militara, doar la Casa Sectoriala a M.Ap.N.? Cum s-au rupt, pe criterii securisto-politice si de decizii obligatorii, la ordin si la adapostul ”inamovibilitatii” lor de masa civililor, atat in ceea ce priveste veniturile salariale cat si pensiile?

Declansat in 1997 (Legea 142) de confratele Valeriu Stoica, pe atunci ministrul (in)justitiei, transformarea ”magistratilor” in supracetateni, s-a definitivat, cu sprijinul Serviciilor, prin Legea 303/2004, in numele deplinei ”identitati” sub aspect juridic, intre ”magistratii” pensionari si rezervisti, deoarece domniile lor ar infrunta ”aceleasi riscuri” si ar suporta ”aceleasi privatiuni” ca si noi. S-a acceptat chiar daca nu se cunoaste nici un caz de ”magistrat” mort in aplicatii la Cincu, alergand interlopii pe strada sau insotind convoaiele aliatilor strategici prin campurile minate ale talibanilor! O ”identitate” unilaterala deoarece s-a aplicat numai dinspre ei spre noi si in profitul lor exclusiv! Cand am cerut-o si invers, si-au batut joc de noi, in numele ”inamovibilitatii” si al respingerii oricarei forme de control, in cvasitotalitatea proceselor. Cand actiunile noastre in justitie s-au dovedit ”beton armat” si n-au indraznit sa ni le respinga pe ”lipsa calitatii procesuale”, au ramas ”in pronuntare”. Un an, doi, trei, noua… pana la calendele grecesti! In situatia cand am castigat, au intervenit, dupa faza de executor judecatoresc, prin aberanta ”intoarcere la executare”.

De ce scriem intre ghilimele cuvantul ”magistrat”? Nu din considerente jignitoare, ci, pentru ca (in)justitia in Romania este unica pe planeta Terra. In toate statele normale, ”magistrati” sunt doar judecatorii, suverani in salile de judecata, care se subordoneaza ministrului Justitiei, cariera lor fiind girata de CSM. Asa era si la noi pe vremea cand aveam Stat! Astazi, sfidand orice idee de drept, de dragul banilor si al ”Justitiei la ordin”, recent reinstituita in interes exclusiv extern, au fost proclamati ”magistrati” si procurorii, care sunt doar jumatati de avocat, fiind exclusiv acuzatorii cetateanului si tin de Ministerul Public, cariera lor trebuind girata de un Consiliu Superior separat, al Procurorilor. Asa cum a fost dintotdeauna! Basca faptul ca, pe criterii politice, de sinecura, au fost vopsiti ca ”magistrati”, prin ”asimilare” o serie de sinecuristi! Astfel ca, doar la noi, in sala de judecata se afla in fata judecatorului inculpatul, condamnat dinainte si la ordin si avocatul care nu conteaza, iar in spatele judecatorului troneaza procurorul care si acuza si decide, putandu-l ”salta” inclusiv pe judecator din propria sala (vezi cazul Mustața).

Deprofesionalizarea si, acum, externalizarea Justitiei (prin Plx 144/2023) galopeaza astazi pe urmele deprofesionalizarii si externalizarii Apararii, Ordinii Publice si Securitatii Nationale, ale deprofesionalizarii Sanatatii, Invatamantului, Transportului, ale deprofesionalizarii sau disparitiei prin emigrare a inginerilor, tehnicienilor, maistrilor si muncitorilor calificati, in conditiile distrugerii totale a industriei etc.

Niste ”magistrati” profesionisti ar intelege ca, nefiind proprietar ci doar administrator, Guvernul, secondat de Legislativul, in egala masura deprofesionalizat, nu poate instraina pe nimic toate bunurile natiunii, nu poate distruge Statul prin lichidarea sau vinderea, astazi, a ultimelor proprietati si resurse aducatoare de venituri sigure si nu poate promova, decat ca act de tradare consimtit, Plx 143/2023! Iar in ceea ce priveste ”jalba” catre deputati, semnata de doua doamne exjudecator si doua exprocuror, niste profesionisti autentici nu ar putea vorbi despre ”venituri din pensii”, fie civile fie militare, pentru ca pensia nu este un venit ci o RESTITUIRE, un DREPT PATRIMONIAL, adica un DREPT DE PROPRIETATE, dobandit de civili in baza unor contracte de munca, normata la 8 ore (platite 160 ore/luna, exclusiv sarbatorile legale) si de rezervsti in baza unor contracte de prestare a activitatii de militar/politist, la ordin, prin juramant de sange (732 ore/luna, inclusiv sarbatorile legale, cu plata doar pentru 160 de ore). Pot exista juridic, asadar, functie de tipul de contract si de obligatii, doar doua legi ale pensiilor – una ”civila” pentru toti civilii, inclusiv ”magistrati” si alta militara pentru toti rezervistii! Ca sa nu mai spunem ca exista doar doua sisteme de pensii, public si privat, in cadrul celui public trebuind sa functioneze, prin legi proprii, subsistemele civil si militar.

Ar fi bine ca domnii magistrati sa se reprofesionalizeze, intelegand ca, provenite din venit impozitat, pensiile nu mai pot fi impozitate, cu atat mai mult suprataxate, pentru ca s-ar ajunge la dubla si tripla impozitare. Si ar trebui sa respinga orice lege a pensiilor civile care nu defineste nici ”pensia” nici ”pensionarul”, amestecand de-a valma pensiile cu indemnizatiile de merit, rentele si ajutoarele sociale, pentru a se justifica minciuna basista cu 5 milioane de pensionari, cand, in realitate, sunt sub jumatate.

Atragem, asadar, atentia parlamentarilor ca incepe sa miroase, a ceea ce dl. Iohannis isi dorea de mult si enunta drept ”stat esuat”! Si daca vor sa-si faca datoria fata de cei multi, care i-au mandatat, ar trebui sa inceapa restructurarea cu domeniul (in)justitiei, de la care decurg, prin blocarea normalitatii, toate relele, din momentul in care ”magistratii” si-au impus statutul de supracetatean!

Cu respect dar si cu neincredere

Col. (r) Mircea DOGARU

Presedintele S.C.M.D.