marți, 24 octombrie 2023

 

UN PIOS OMAGIU

 

    Cu ocazia Zilei de 25 Octombrie, să aducem un pios omagiu amintirii Armatei Române! O Armata care s-a identificat, de la începuturi și până de curând, cu însuși Poporul Român, și ea și Poporul fiind desemnați prin același cuvânt –ȚARA!

    O Armată care, timp de două milenii, la început pe un spațiu imens, apoi din ce în ce mai restrans, a aparat, cu mari jertfe de sânge, interesele Poporului, rispindu-se, în anii din urmă, pentru interese străine și înlăuntru și în afară. Odihnească-se-n pace! S-a stins trădată și umilită!

Fie ca în deceniile care vin și Armata și Poporul să renască, împreună, din propria cenușă, ca Pasărea Phoenix!

Honor et patria! Vae victis!                                                                                                                  
Președintele S.C.M.D.
Col. (r) dr. Mircea Dogaru

 

luni, 23 octombrie 2023

 

SCMD SI COOPERAREA TRANSFRONTALIERA CU REZERVISTII SI PENSIONARII BULGARI
- In Atentia Sindicatelor Politistilor si Asociatiilor Pensionarilor Civili si Militari-

          Ideea cooperarii, nu numai cu omologii occidentali (initiata in scris, permanent si, direct, la Burxelles in 2011, Milano in 2018 si cu ocazia pichetarii ambasadelor in 2012 si dupa 2020), pe motivul ca, daca ne lasa sa fim distrusi, experimentul se va extinde si asupra lor, cu cei din Ungaria (2011), dar si, in mod special, cu cei din Bulgaria, ne-a venit firesc, in anii 2015-2016, cand partenerul nostru strategic a organizat la Sofia consfatuiri cu veteranii estici din teatrele de operatii NATO. Din Romania au participat doar delegati ai SCMD, ocazia fiind binevenita, fiindca am aflat atunci ca pensionarii bulgari, in frunte cu rezervistii, traiau deja cosmarul care ni se pregateste noua astazi.
          Nu mai este un secret pentru nimeni ca Romania si Bulgaria sunt rudele sarace ale UE si NATO si terenul de experimentare preferat (indeosebi Romania, datorita incompetentei si slugarniciei politicienilor) pentru toate initiativele antiumane si anti-NATO ale comunist-globalistilor, iar categoria sociala cea mai vanata este aceea a pensionarilor (considerati inutili), in frunte cu rezervistii, care sunt cobaii preferati, ca executanti fara cracnire, ai ordinelor tembele, ei provenind din “Marea Muta”.
         Spre deosebire de Romania, insa, bulgarii au legi clare, care nu iau sapte piei de pe cetatean pentru acelasi produs ori activitate si nu si-au distrus complet industria. Inca exceleaza in industria materialelor de constructie, confectiilor, armamentelor si munitiilor, alimentara, semintelor nemodificate genetic si inca sunt competititvi in legumicultura, viticultura, pomicultura si apicultura. Leva este stabila in raport cu euro, spre deosebire de leu, iar preturile, adaptate la veniturile lor mici, sunt inca de invidiat pentru noi. In plus, toate mall-urile, situate, ca in Occident, la periferia oraselor, sunt obligate sa vanda 33% marfa concurentiala bulgareasca. Mai mult, migratia bulgarilor in cautare de locuri de munca are loc inauntrul, nu in afara granitelor.
           Demarate in 2017 de dl. vicepresedinte SCMD, c-dor Ilie Truta, presedinte al Filialei 1 Constanta si soldate cu vizite reciproce si actiuni comune, tratativele cu organizatiile pensionarilor, civili si militari, din raionul (judetul) Silistra, au fost blocate in 2020 si 2021 de “Pandemia la ordin”, dar au fost reluate anul trecut.
            Anul acesta, dupa ce SCMD a inregistrat un prim succes prin organizarea de catre presedintele Filialei 2 Alexandria, dl. col. (r) Liviu Sorinel Sandu, pe 14 septembrie a.c., in comun cu asociatiile rezervistilor si veteranilor bulgari, la Svistov, unei actiuni la care au participat ca invitati si delegati ai tuturor filialelor, asociatiilor si uniunilor rezervistilor din Teleorman, s-a stabilit, de comun acord, pentru ziua de 18 octombrie a.c., oficializarea la Silistra a colaborarii SCMD cu organizatiile pensionarilor (si civili si militari), prin incheierea unui Protocol intre SCMD si “Organizatia Pensionarilor Raion Silistra). In prezenta televiziunilor bulgare si centrale si zonale, Protocolul a fost semnat de mine si de presedintele omolog Dimitranov Doncho. Au participat din partea SCMD si SNPPC-Constanta, patru delegati, cu dl. vicepresedinte c-dor Ilie Truta, care s-a remarcat inca o data pentru excelenta organizare a evenimentului, iar de la Bucuresti, d-na. vicepresedinte col (r) Caloian Monica, oferind deja consultanta juridica partenerilor bulgari si dl. secretar lt. col (r) Razvan Sirbu.
               Colaborarea presupune nu numai actiuni culturale si recreative comune, dar si consultanta si schimb de experti in diferite domenii. Ne intereseaza in mod deosebit modul in care rezervistii bulgari au reusit sa obtina fonduri europene pentru construirea de asezaminte (aziluri) proprii, pe care le administreaza prin filialele si prin cluburile lor.
           Daca Europa nu ne vrea in Schengen (dovedit intre timp vulnerabil) deschidem noi, prin rezervisti si pensionarii civili, un mini-Schengen, transfrontalier-dunarean, intentia noastra fiind sa stabilim, cu sprijinul unor inalti ierarhi din BOR (daca MApN si MAI nu viseaza decat cum sa ne mai loveasca), parteneriate cu omologii bulgari, de la Vidin la Silistra. Avem contacte si vom incerca sa stabilim parteneriate si cum omologii sarbi, iar dupa terminarea conflictului din nordul Marii Negre, cu omologii de peste Dunarea Maritima. Aici vom apela la implicarea filialelor noastre din Rep. Moldova, indeosebi la Filiala 1 Varnita-Tighina.
           Vom invita sa ni se alature toate asociatiile si uniunile pensionarilor civili, dar si sindicatele partenere, pe linia gasirii de locuri de munca, prestari servicii si noi activitati productive.
            Ce urmarim? Sa rezistam cat mai mult si cat mai multi razboiului psihologic si imagologic, declansat cu 14 ani in urma, continuat de toate guvernele si intretinut prin media, impotriva pensionarilor, indeosebi a rezervistilor, sa ne gasim singuri portitele de supravietuire, in conditiile in care, la noi, preturile la utilitati, alimente, medicamente, etc. sunt egale, sau mai mari decat in statele membre UE si NATO, iar veniturile salariale si pensiile, injositor de mici si considerate nu drepturi legitime, ci “pomeni”, de catre guvernele impostorilor politici.
             Atragem indeosebi atentia ca, in tara-cobai denumita Romania, dupa distrugerea structurilor SAOPSN si industriei de aparare, au urmat, deciziile luate pe repede-inainte, de a angaja comandanti vorbitori de limba engleza, din NATO, UE si Elvetia, soldati si agenti luati de pe strada, fara pregatirea necesara, cu singura conditie sa se afle la noi de minim 6 luni si am semnat acordul neconstitutional de permitere a armatelor private. Recenta bataie de joc prin includerea rezervistilor in asa -zisa lege de desfiintare a pensiilor speciale, votata si promulgata neconstitutional, in doua zile, ne intareste convingerea ca experimentul romanesc se va extinde in toate statele europene, urmarindu-se, in fapt, de catre comunism-globalism  atat desfiintarea armatelor statale din UE si inlocuirea cu armate private ale multinationalelor, cat si desfiintarea rapida a NATO, pe fondul actualelor si inexplicabilelor conflicte militare provocate!


Honor et patria! Vae victis!                                                                                                                 20.10.2023
Presedintele SCMD
Col(r) Dr. Mircea Dogaru

marți, 17 octombrie 2023

SESIZAREA AVOCATULUI POPORULUI

SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE

Sediul social: Bucuresti, str. Bogota,  nr. 6, Sector 1, 

Cod postal 013642

E-mail scmdjuridic@yahoo.com Site http://sindicatulcmd.blogspot.com

Telefoane mobile: 0736601143 , 0736600973

Cont: BRD, Agentia Carol, RO41BRDE441SV79262374410, Cod fiscal:26096263         

 

Nr. 112 din 17.10.2023                                                         Ex.nr.___

 

Catre

INSTITUTIA AVOCATULUI POPORULUI

Str.George Vraca nr.8, sector 1, Bucuresti

Email:petitii@avp.ro

 

            Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (în continuare SCMD), cu sediul in Bucuresti, str. Bogota,  nr. 6, Sector 1, in temeiul dispozitiilor art. 28, alin (2) din Legea nr. 62/2011, privind dialogul social, in numele membrilor sai de sindicat, a luat act de adoptarea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr 227/2015 privind Codul fiscal, raportata la Decizia nr.467/2023 pronunţată de Curtea Constitutională si a constatat ca prevederi din lege sunt în dezacord cu Decizia CCR 467/2023 prin care s-a dispus reexaminarea proiectului de lege.

 

In consecinta, vă înaintăm prezenta petitie la care va rugam sa ne formulati un raspuns si sa dispuneti masurile legale in conformitate cu atributiile dumneavoastra:

I.                    Cu ocazia intrarii in NATO, Romania si-a asumat obligatii si are drepturi care confera militarilor romani in activitate, in rezerva si in retragere, acelasi tratament juridic la pace si in stare de razboi.

Desi statutul NATO nu a fost modificat pana in prezent si este in vigoare si pus in aplicare in legislatiile tuturor tarilor membre NATO, prin exceptie, in Romania, modificarile legislative sus-mentionate determina un statut juridic diferit al drepturilor de pensie al cadrelor militare in rezerva si in retragere din intregul sistem de aparare, ordine publica si securitate nationala – Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Roman de Informarii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Telecomunicatii Speciale, Serviciul de Protectie si Paza, Ministerul Justitiei – Administratia Nationala a Penitenciarelor.

Pentru a justifica punerea in aplicare a Planului National de Redresare si Rezilienta, adoptarea in prezent a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr 227/2015 privind Codul fiscal incalca Tratatul Romaniei de aderare la NATO si implicit regulamentele NATO pentru tarile care fac parte din aceasta alianta.

In situatia actuala, in conditiile unor situatii conflictuale interstatale in plina desfasurare, toate aceste masuri creaza vulnerabilitati cu privire la increderea in sistemul militar si capacitatea de actiune atat a cadrelor militare active, dar si a cadrelor militare in rezerva, care in situatii de conflict pot fi reactivate/concentrate.

Pensiile de serviciu ale militarilor nu sunt „pensii speciale” pentru că sunt calculate după un anumit algoritm și într-un cuantum care să fie în acord cu statutul cadrelor militare in rezerva si in retragere din NATO,  avand in vedere ca in activitate exista incompatibilități, interdicții, riscuri profesionale deosebite.

Apreciem ca noua modificare legislativa nu a avut in vedere elementele care diferențiază regimul de pensionare al militarilor de regimul general al pensiilor, care asigură un tratament juridic specific acestora, motivat de existenta unor statute speciale stabilite de Parlament prin legi care impun atat militarilor obligații și interdicții pe care celelalte categorii de asigurați nu le au: interzicerea activităților ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-și crea o situație materială de natură să le ofere după pensionare menținerea unui nivel de viață cât mai apropiat de cel avut în timpul activității.

Deși titlul actului normativ este „Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal”, în fapt prin noile reglementări nu sunt avute in vedere prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, care prevede pentru ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate obligația de a nu efectua activități care contravin demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare, iar alin. (2) al aceluiași articol instituie pentru categoriile menționate de militari interdicția de a îndeplini alte funcții decât cele în care sunt încadrați, cu excepția cumulului prevăzut de lege, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, precum și interdicția de a fi asociat unic ori de a participa direct la administrarea sau conducerea unor organizații ori societăți comerciale, cu excepția numirii în consiliile de administrație ale regiilor autonome și societăților comerciale din subordinea Ministerului Apărării Naționale, din cadrul industriei de apărare sau în legătură cu aceasta.   

Modificarea legislativa nu poate ignora faptul ca, in activitate, cadrele militare in activitate din sistemul national de aparare, ordine publica si securitate nationala nu au executat ordine limitate in timp la durata programului normal de lucru si nu a existat posibilitatea compensarii muncii prestate cu timp liber sau plati suplimentare, ceea ce impune recunoasterea drepturilor prin acte normative conform specificului muncii prestate, importantei sociale si restrictiilor aferente, in conditii de stres si risc constant si crescut.

Adoptarea in prezent a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr 227/2015 privind Codul fiscal a determinat o diferentiere a regimului juridic de pensionare al cadrelor militare fata de regimul stabilit pentru alti asigurati, care nu sunt supusi acelorasi exigente, restrictii si riscuri. O asemenea interpretare tinde sa nege in substanta un drept prevazut de legiuitor in favoarea rezervistilor militari, inclusiv a membrilor nostrii de sindicat, devenit cert si lichid odata cu incetarea raporturilor lor de serviciu, care a fost recunoscuta si prin Decizia Curtii Constitutionale nr.20/02.02.2000, dosar nr. 5A/2000. Consideram ca orice masura reparatorie trebuie sa priveasca un just echilibru intre interesul general si imperativele protectiei drepturilor fundamentale ale persoanelor, echilibru care nu este mentinut ori de cate ori, prin diminuarea sau limitarea drepturilor patrimoniale, persoanele trebuie sa suporte o sarcina excesiva si disproportionata.

            Nu in ultimul rand, nu se are in vedere ca modificarile legislative determina o destructurare sustematica a intregului sistem de aparare, ordine publica si securitate nationala, prin trecerile masive in rezerva ale cadrelor militare in activitate si pe de alta parte cu diminuarea considerabila a interesului celor care opteaza pentru a urma studii cu specialitate militara si perioada efectiva cat acestia activeaza in viata militara.

            De asemenea, aratam că legiferarea cu încălcarea deciziilor Curții Constituționale este incompatibilă cu statul de drept, consacrat de prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție, constatând că dispozițiile art.1341 alin.(3) lit. b) și c) introduse în Codul fiscal prin Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 sunt neconstituționale, încălcând prevederile constituționale ale art.1alin.5, art.2 alin.2, art.4 alin.1, art.11 alin.1 si 2, art.16 alin.1 si 2, art.30 alin.6 si 7, art.31 alin.1 si 2, art.41 alin.2 si 3, art.42 alin.1 si 2, art.44 alin.1-4, art.53 alin.1 si 2, art.61 alin.1, art.115 alin.1-8, art.118 alin.1 coroborat cu art.61 alin.1, precum și cele ale art.147 alin.(4) privind efectul general obligatoriu al deciziilor instanței constituționale”.

Cât privește rolul Curții Constituționale, în sine, și efectul deciziilor pe care aceasta le pronunță, instanța constituțională a subliniat în mod consecvent că „este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România [art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992], cu plenitudine de jurisdicție în privința atribuțiilor sale. Totodată, întrucât nu poate fi separată de efectele de drept constituțional pe care aceasta le produce, decizia se prezintă ca un tot unitar sub aspectul naturii și efectelor sale juridice.

În capitolul „schimbări preconizate” din expunerea de motive a legii în discuţie se precizează că „întrucât pensiile de serviciu reglementate prin statute profesionale sunt considerate contrare fundamentului regimului de pensionare, prin noua reglementare se propun criterii și condiții concrete de exercitare a dreptului la pensia de serviciu, care au ca efect o redimensionare a cuantumului acestora”. Nu este explicat însă care dintre pensiile de serviciu sunt considerate contrare fundamentului regimului de pensionare și prin raportare la care dintre statutele profesionale se face comparația.

Menționăm că în prezent statutul cadrelor militare prevazut de Legea nr.80/1995 prevede criterii și condiții concrete privind pensia de serviciu, iar „dimensionarea” cuantumului pensiilor de serviciu ale cadrelor militare in rezerva si retragere nu este corelată cu calitatea de asigurat al sistemului public de pensii, ci cu statutul său profesional, cu regimul de interdicții și incompatibilități, cu riscurile activității desfășurate.

 

II.                 Referitor la modificările aduse structurii de impozitare stabilită de către legiuitor prin dispozițiile art. XVIII, anume prin art. 101 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care asigură o abordare progresivă a impozitării veniturilor din pensii, cu o cotă mai mică pentru veniturile mai mici și o cotă mai mare pentru veniturile mai mari, consideram ca acestea încalcă dispozițiile constituționale anterior menționate.

1. este nesocotit principiul impozitării uniforme care presupune că impozitul aplicat în cazul pensiilor ar trebui să fie uniform pentru toți pensionarii, indiferent de structura pensiei lor (contributivăsau necontributivă). Dacă se aplică cote diferite pentru componentele contributive și necontributive ale veniturilor din pensii, apare o discrepanță în tratamentul fiscal între pensionari, ceea ce estedis criminatoriu.

2. reflectă caracterul sancționator care influențează asupra valorii pensiilor: impozitarea progresivă conduce la o reducere indirectă a valorii pensiilor, care trebuie să se reflecte cât mai aproape de cuantumul indemnizației aferente funcției deținute la momentul pensionării.

3. creează discriminare între cadrele militare, deoarece unii pot avea o parte necontributivă mai mare decât alții în funcție de anumite criterii, cum ar fi: vechimea, gradul profesional, funcția exercitată (de execuție sau de conducere), o perioadă de activitate mai mare. Conform sistemului de impozitare progresivă, ratele de impozitare cresc odată cu creșterea veniturilor. Prin aplicarea de cote de impunerediferite în funcție de nivelul veniturilor, se realizează o apropiere a veniturilor între beneficiari. În acest caz, cadrele militare in rezerva si in retragere cu venituri mai mari plătesc un impozit mai mare, ceea ce duce la o apropiere a veniturilor lor, deși criteriile în funcție de care a fost determinată baza de calcul a pensiei au fost personale.

4. impozitul aplicat în integralitate promovează echitatea între generații, deoarece fiecare generație de cadre militare in rezerva este supusă aceleiași rate de impozit asupra întregului venit din pensie, indiferent de structura specifică a pensiilor. În schimb impozitul progresiv pe componentele constitutive ale pensiei creează inechitate inter generațională.

5. această structură de taxare constituie o discriminare pe baza sursei de venit, încălcând astfel principiul egalității, cadrele militare in rezerva si in retragere ar trebui să fie tratațe în mod egal în fața legii, indiferent de proveniența veniturilor lor (parte contributivă și necontributivă). Prin aplicarea de cote de impunere diferite în funcție de nivelul veniturilor, se realizează o apropiere a veniturilor între beneficiari. În acest caz, pensionarii cu venituri mai mari plătesc un impozit mai mare, ceea ce duce la o reducere a diferenței inițiale dintre veniturile lor, deşi la stabilirea cuantumului pensiei ar trebui să ţină cont de funcţia, gradul profesional dobandite până la finalul carierei (încălcându-se paragraful 110 din Decizia 467/2023).

Modalitatea de impozitare a pensiilor de serviciu introdusă prin noul art. XVIII încalcă dispozițiile art. 56 alin. 2 și 3 din Constituția României, care dispun:

(1) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale.

(2) Orice alte prestații sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situații excepționale.

Dispozițiile art. 56 alin. 2 și 3 din Constituție au primit explicație pe larg în art. 3 din Legea nr.227/2015, în cazul de față de interes fiind:

a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând prin nivelul impunerii condiții egale investitorilor, capitalului român și străin;

b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

Modificările aduse Codului fiscal nu respectă cele două principii mai sus amintite, care, transpuse în limbaj juridic civil, consfințesc principiul egalității de tratament juridic – art. 16 alin. 1 din Constituția României și principiul justei așezări a sarcinilor fiscale – art. 56 alin. 2 din Constituția României, dar și prevederile art. 6 din Legea nr. 24/2000.

Învederăm că orice modificare a sarcinilor fiscale trebuie să fie justificată de motive obiective, să se aplice unitar, să fie clară și predictibilă și să nu diferențieze contribuția fiscală pe criteriulgrupelor sau categoriilor de cetățeni.

Toate aspectele care privesc principiile fiscalității au fost analizate pe larg în Deciziile Curții Constituționale nr. 6/25.02.1993, Curtea Constituțională a stabilit că realizarea unor excepții la impozitarea veniturilor pe criterii sociale, categorii de funcționari sau, desigur, pe criteriile enunțate de art. 4 alin. (2) din Constituție este o încălcare a egalității cetățenilor în fața legii. ( ) O fiscalitate care se îndepărtează de la regulile general admise, cât privește baza și cotele impozabile, categoriile de venituri etc., devine o fiscalitate discriminatorie dacă introduce criterii care afectează egalitatea în drepturi a cetățenilor. Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni. În această viziune juridică, prevederea legală care introduce un spor de impozit de 30% numai pentru o anumită categorie de funcționari este discriminatorie și contrară prevederilor art. 16 alin. (1) și art. 53 alin.(2) din Constituție.

Prin Decizia nr. 1304/13.10.2009, Curtea Constituțională a reținut că principiul așezării juste a sarcinilor fiscale impune ca plata contribuțiilor să se facă în același mod de către toți contribuabilii prin excluderea oricărui privilegiu sau discriminări, astfel ca, la venituri egale, contribuția să fie aceeași.

Prin Decizia nr. 1394/26.10.2010, Curtea Constituțională reține că principiul constitutional amintit (justa aplicare a sarcinilor fiscale) implică un complex de condiții de care legiuitorul este ținut atunci când instituie anumite obligații fiscale în sarcina contribuabililor. Așa cum Curtea statua prin Decizia nr. 6/25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993, fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze […] pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni. Prin urmare așezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuși principiul egalității cetățenilor în fața legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situații identice și să țină cont, în același timp, de capacitatea contributiv a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situația individual și sarcinile sociale ale acestora (…) Natura veniturilor nu constituie, din perspectiva textului de lege criticat, un criteriu pentru instituirea unei reglementări diferite.

În primul rând amintim că nu există o dispoziție legală care să stabilească un sistem de impozitare diferit pentru veniturile obținute din pensii.Acest lucru sugerează că baza de calcul a pensiei este unitară, indiferent de proporția contributivă sau necontributivă, și este determinate pe baza carierei și contribuțiilor individuale. Prin urmare și impozitarea trebuie să fie uniformă. Prevederea care indică susținerea din bugetul de stat pentru o parte din această pensie, nu afectează caracterul unitar al pensiei. Așadar, indicația principală este că pensia de serviciu reprezintă un întreg, indiferent de sursa finanțării.

In al doilea rand, impunerea unor așa numite praguri valorice – salariu mediu brut sau net pe economie – pentru calcularea unor impozite, încalcă dreptul de proprietate pe care rezervistul militar îl are cu privire la cuantumul pensiei, drept prevăzut de art. 44 alin. 1 - 4 din Constituția României.

Implicit autoritatea legislativă recunoaște, prin indicarea acelor așa zise trepte  de impunere, cănu există posibilitatea calculării în mod legal a sumelor reprezentând contributivitatea în cazul pensiilor de serviciu, cel puțin pentru pensiile aflate deja în plată (însă și pentru viitorii pensionari beneficiari ai pensiilor de serviciu, inclusiv cele militare), dar cu toate acestea alege să impună nu una, ci două cote de impozitare, în dezacord cu limitele reexaminării legii potrivit art. 147 al 2 din Constituția României.

În lumina noilor, așa zise, cote de impozitare, pentru suma ce reprezintă diferența dintre venitul mediu brut pe economie și venitul mediu net pe economie, se va calcula un impozit de 15%, fără a fi luată în calcul posibilitatea ca eventuala componentă „contributivă” să se regăsească între cele două praguri stabilite sau poate chiar să le depășească, cu posibilitatea încălcării dispozițiilor art. 44 alin. 1 - 4 din Constituția României și cu evidenta încălcare a dispozițiilor art. 1 alin. 5, art. 15 alin. 1 și 2, art. 16 alin. 1 și art. 56 alin. 2 și 3 din Constituția României.

Defalcarea pe componente a unui venit și apoi impozitarea separată a acestor componente nu este o operațiune prevăzută în legea fiscală actuală, constituind în fapt o modalitate discriminatorie de impozitare/taxare a pensiei de serviciu, modalitate care încalcă dispozițiile constituționale precitate. Faptul că pensia de serviciu conține și o parte contributivă nu schimbă caracterul unitar și unic al venitului, căci, în caz contrar, legea ar trebui să prevadă noi cote de impozitare în cuprinsul art. 64 din Codul fiscal, care să fie reluate doar în art. 101 Cod fiscal, fapt care însă nu s-a realizat.

Învederăm în același timp că stabilirea ca etalon/prag valoric de la care se calculează treptele de impozitare trebuie să fie realizată în mod clar, precis, cu luarea în considerare atât a deciziilor Curții Constituționale, cât și a Constituției României. Indicarea ca și treaptă valorică a unui element fiscal fluctuant (salariul mediu brut/net pe economie), determină ca și cuantumul pensiei să aibă același regim fiscal și să difere de la an la an și să depindă de factorul politic într-o măsură mai mare decât permite legea factorului politic să stabilească în cazul restului cetățenilor României.

În sensul celor amintite anterior, Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 467/2023 că: stabilirea prin lege a unui impozit trebuie să respecte cel puțin patru criterii: echitate,proporționalitate, rezonabilitate și nediscriminare. Întrunirea cumulativă a acestor patru criterii legitimează din punct de vedere constituțional stabilirea unui impozit. Printr-o atare conduită, legiuitorul respectă întru totul dispozițiile art. 56 și 139 din Constituție, fără a afecta alte drepturi și libertăți fundamentale.

Acordarea suplimentului suportat din bugetul de stat [în privința pensiilor de serviciu] ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu cade în sfera de protecție constituțională a dreptului la pensie și a dreptului de proprietate, astfel că legiuitorul este liber să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcție de posibilitățile financiare ale statului. Curtea constată că marja de apreciere a legiuitorului cu privire la valoarea componentei necontributive a pensiei de serviciu sau a pensiei militare, stabilită în mod direct sau indirect (ca rezultat al aplicării unei sarcini fiscale), este foarte largă [Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020,paragraful 136].

Modalitatea de impozitare a pensiilor de serviciu introdusă prin noul art. XVIII încalcă dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituția României. Raportarea legiuitorului, în stabilirea unor așa zise praguri de impozitare, fie la venitul din „salariul mediu net pe economie”, fie la venitul din „salariul mediu brut pe economie” doar în cazul pensiilor de serviciu, constituie o încălcare a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. 1 din Constituția României.

Codul fiscal nu prevede la art. 64 tranșe sau cote de impozitare diferite pentru venituri rezultate din indemnizații sau pentru venituri rezultate din salarii. Impozitul se aplică pentru venitul realizat: asupra salariilor și veniturilor asimilate salariilor, asupra pensiilor, etc. Impozitul nu se aplică asupraunor componente ale venitului – parte contributivă sau necontributivă.

Prin amendamentele votate la legea pensiilor de serviciu se tinde la modificarea cotei unice de impozitare de 10% doar pentru veniturile rezultate din respectivele categorii de pensii, astfel încât modificarea dispozițiilor art. 101 din Cod fiscal încalcă și prevederile art. 16 alin. 1 din Constituția României – egalitatea în fața legii.

Statuarea altor cote de impozitare decât cele stabilite legal, printr-un artificiu legislativ, care încalcă toate normele în vigoare, instituie de fapt „o taxă suplimentară” asupra venitului reprezentat de pensia de serviciu. Legiuitorul are posibilitatea de a stabili cote de impozitare diferite, tot așa cum poate stabili (și a stabilit) categorii de venituri care nu sunt supuse impozitării. Însă în România, în prezent, nu există decât o cotă de impozitare unică - de 10% - prevăzută de dispozițiile art. 64 din Cod fiscal.

Textul dispozițiilor fiscale este neconform cu principiile prevăzute în art. 1 alin. 3 și 5 din Constituție, în special în ceea ce privește previzibilitatea și claritatea. În mod specific, textul nu oferă suficiente detalii și orientări cu privire la modul de calcul al părții contributive a veniturilor din pensii, care ar trebui să fie un element de bază în formula de calcul a impozitului.

Sub acest din urmă aspect, Curtea Constituțională a reținut doar că impozitarea nu poate avea un caracter sancționator, pentru că se ajunge practic la o regândire și o restructurare indirectă a înseși bazei de calcul a pensiei de serviciu, care, astfel cum s-a arătat, trebuie să reflecte o valoare cât mai apropiată de cuantumul indemnizației aferente funcției deținute la momentul la care s-a realizat pensionarea.

Noile procente de impozitare, anume de 15% și de 20%, sunt stabilite cu încălcarea limitelor reexaminării stabilite prin Decizia CCR nr. 467/2023, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 147 alin. 2 și 4 din Constituția României, dar și cu încălcarea art. 1 alin. 5 din Constituția României, în condițiile în care legiuitorul a înțeles să modifice dispoziții care nu au fost apreciate ca fiind neconstituționale, producând în fapt o modificare a legii în partea care nu a suferit critici de constituționalitate, legiferând în realitate, într-un nou sens.

 

III.              Din perspectiva tehnicii de redactare a normelor juridice, constatăm că ori nu au fost înțelese considerentele Deciziei nr. 467/2023 a Curții Constituționale, ori nu se dorește respectarea acestora, cu consecința încălcării, în ambele cazuri, a dispozițiilor art. 147 alin. 2 și 4 din Constituția României. Normarea prin aceeași dispoziție legală a unor situații juridice diferite, cu privire la una dintre aceste situații Curtea Constituțională deja statuând că nu poate face obiectul unor reformări sub aspectul condițiilor de acordare, încalcă principiul neretroactivității legii civile prevăzut de art. 15 alin. 2 Constituția României, cu raportare la art. 6 și art. 7 alin. 4 din Legea nr. 24/2000.

În acest context, Curtea Constituțională a reținut că nu poate achiesa la ideea potrivit căreia prestaţiile viitoare rezultate din decizia de pensionare reprezintă efecte viitoare ale acesteia, pentru că, în realitate, modul de calcul este un element definitiv dobândit şi consolidat, iar prestaţiile viitoare sunt realizate pe baza criteriilor avute în vedere la momentul emiterii deciziei. De  altfel, persoana, în măsura în care optează pentru pensionare, o face în considerarea condiţiilor existente şi stabilite prin lege la acel moment. Succesivitatea lunară a cuantumului pensiei nu poate fi calificată ca fiind o chestiune pendinte, în virtutea căreia statul să se prevaleze de a adopta reglementări de natură să reaşeze modul de calcul al pensiei, ci un drept dobândit în urma consolidării definitive a raportului juridic dintre stat şi beneficiar. Ca atare, drepturile legal câştigate anterior din actul pensionării nu pot fi afectate (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 120 din 15 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 26 martie 2007), iar noile criterii sau condiţii stabilite de legiuitor în privinţa pensionării nu pot fi aplicate cu efecte retroactive unei situaţie juridice definitive consolidate astfel cum rezultă din actul pensionării [Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, pct. h)].

Pentru motivele anterior expuse, vă rugăm să analizați asupra necesității sesizării Curții Constituționale în raport de criticile formulate.

 

Presedintele S.C.M.D.                                                    

                  Col.(r) dr. Mircea DOGARU

 

Familia indurerata anunta decesul, in data de 15.10.2023, la Spitalul de Oncologie Bucuresti, a sotului, tatalui si bunicului care a fost Col. rt. chim. LIVINT NECULAI

 Familia indurerata anunta decesul, in data de 15.10.2023, la Spitalul de Oncologie Bucuresti, a sotului, tatalui si bunicului care a fost  Col. rt. chim. LIVINT NECULAI, nascut la data de 23.04.1952 in comuna Codaiesti jud. Vaslui.  Dupa absolvirea in 1971 a Liceului militar "Stefan cel Mare" din Campulung Moldovenesc, a urmat cursurile Scolii Militare de Ofiteri Activi din Sibiu, specialitatea chimie militara, promotia 1974, iar in 1993 a absolvit Universitatea Nationala de Aparare si ulterior a masteratul de protectie antichimica militara.  A activat si a parcurs ierarhia militara in U.M. 01270 Focsani si U.M. 02470 Buzau, pana la iesirea la pensie in 2003. Pregatirile facute pe esaloane ierarhice l-au definitivat ca ofiter specialist de elita in arma chimie militara, arma de care a fost atasat constant intreaga sa cariera. Pentru activitatea depusa a fost recompensat cu ordine si medalii militare. De asemenea a fost participant impreuna cu efectivele militare la  multitudinea de activitati  specifice perioadei 1974-2003.  A fost membru al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate - Filiala Buzau-inca de la infiintarea acesteea si, ulterior, al Filialei 2 Sector 3 Bucuresti, si a participat cu daruire la toate activitatile sindicale.   Ceremonialul religios si militar va avea loc in data de 18.10.2023,  ora 11.00, la Cimitirul militar "Ghencea 3" Bucuresti . Trupul neinsufletit este depus la Capela Cimitirului "Ghencea 3"din data de 16.10.2023. Conducerea SCMD  si a Filialei 2 Sector 3 transmite condoleante familiei! Dumnezeu sa-l odihneasca in liniste! Vesnica pomenire a camaradului decedat! Regrete eterne!

joi, 12 octombrie 2023

 

MANIPULARE POLITICA DE DOI BANI PE PROIECTUL

L4, ASA-ZISA ”REFORMA A PENSIILOR SPECIALE”

-         Senatul Romaniei, 10 octombrie 2023 –

In atentia tuturor membrilor si aliatilor SCMD

 

Doamnelor si domnilor,

Va retransmitem rugamintea de a explica tuturor ficeacilor pe care ii cunoasteti, si politici si ”civici”, ca, in activitate, noi nu avem nici salarii ”minime”, nici ”medii pe economie”, nici ”nesimtite”, ci SOLDE. Fiindu-ne interzis, prin Constitutie, cuvantul ”munca”, noi avem solde pentru prestarea activitatii de sclav la ordin, 24h/24, adica 732 ore/luna, cu acceptarea riscului mortii, prin juramant, si renuntarea la toate drepturile civile, mai putin la acela de a-i vota pe ei, ”geniile” care ne fura, ne batjocoresc si ne tradeaza.

Explicati, mai ales imberbilor comunist-globalisti ca, daca vor, in numele ”echitatii”, soldele noastre de batjocura (pentru ca nici o lege a salarizarii nu s-a aplicat, din 2010, in SAOPSN) sau soldele noastre de rezervisti, si mai de ras (in urma celor 12 OUG-uri care ne-au distrus Legea 223/2015) sa accepte si ei sa duca viata noastra de ”munca fortata”, care presupune, dupa indeplinirea contractelor noastre de prestare a activitatii ”pana la limita de varsta in grad”, refuzul angajatorului (statul) de a-si indeplini partea sa de contract. Un refuz retroactiv! Si mai intrebati-i…”In care stat NATO se mai intampla ticalosia asta, inclusiv batjocura mediatica la adresa rezervistilor, declansata de Basescu in 2009 si ajunsa la cotele dementei astazi? PENTRU CA AICI ESTE CHEIA PROBLEMEI!”.

Esuand in repetatele incercari de a explica ciolaco-ciucilor, din 6 noiembrie 2021 si pana astazi, si direct si din strada, ca n-avem ce cauta nici in PNRR si nici in Proiectul L 4, ca platim, ca si civilii, 10% impozit, 25% CAS si, ilegal 10% CASS (cand avem asigurata gratuitatea actului medical, in sistemul nostru, prin legile-statut), ba, mai mult decat civilii, platim si 5% din NET pentru pensia privata (suplimentara) furata de LOV in 2017 (prin transformarea sa juridica in ”contributie individuala la bugetul de stat”), dar nu la Bugetul de asigurari sociale al civililor ci la bugetele noastre militare de asigurari sociale (la M.Ap.N. si M.A.I.) am solicitat, inca de acum 3 saptamani, si noi, SCMD si SNPPC sa participam la Sedinta Comisiilor intrunite ale Senatului, pe tema amendamentelor-surpriza, introduse de Guvern la L 4.

Pe 9 octombrie a.c., conform ”transparentei” ciuco-ciolace, in orele de program nu a aparut nimic pe site-ul Senatului referitor la L 4. Abia seara, ca hotii, au publicat ca, a doua zi, pe 10 Octombrie, vor fi dezbatute si votate amendamentele in cauza admise (Cand? Cum? De cine?), la orele 10.00, in sedinta comuna a 4 Comisii: Munca, Juridica, Aparare si de Constitutionalitate. Data si ora coincideau cu sosirea lui Zelenski in Romania, presedintele Ucrainei avand intre obiectivele vizitei si Parlamentul. Desigur, ”intamplator”!

Afland ”democratica” veste abia la orele 21.00, i-am alertat pe presedintii SNPPC si FSANP, hotarand impreuna sa-i contactam pe toti senatorii si consilierii cunoscuti, pentru a ne asigura participarea. Am fost informati insa ca, asa cum s-a transmis (De catre cine?) si partidelor si grupurilor parlamentare si confederatiilor, va fi o sedinta scurta, de 1 ora, pentru discutarea doar a noilor amendamente ciolaco-ciuce si nici un strain nu va fi acceptat in Parlament, datorita masurilor speciale, antiracheta si antisosoaca, luate pentru vizita lui Zelenski!

Cunoscand marfa, in dimineata zilei de 10 octombrie, eram impreuna cu domnii Mihai Zlat, vicepresedinte SNPPC si Cosmin Dorobantu, presedintele FSANP, salutati cu entuziasm de baietii din dispozitiv, la orele 09.00, in fata intrarii B3 a Senatului. La timp pentru a da peste c. 100 de elevi de liceu si tot peste atatia americani de origine asiatica, la coada, pentru vizitarea Parlamentului. Minciuna cu ”securitatea” cazand, am putut ajunge la sala de sedinta, obtinand participarea.

Dintre ministerele implicate, legal sau nu, lipseau tocmai singurii reprezentanti in masura sa abordeze pensiile militare – cei ai M.Ap.N. si M.A.I.!

S-au pus in discutie doar amendamentele ciolaco-ciuce referitoare, in primul rand, la magistrati si multipla impozitare care ne priveste si pe noi, rezervistii: 10% ce trece de 2000 lei, pana la 4200 (salariul mediu NET, cu care nu avem nici o treaba); 15% intre 4200 si 6789 lei (cat era salariul mediu BRUT acum aproape un an si cu care iar n-avem nici o treaba) si 20% ce trece peste 6789 lei. Banuim ca din BRUT. Dar care BRUT? Al nostru, real, sau cel stabilit (ca BRUT 1) prin OUG 114/2018 (in care intra si obligatiile angajatorului de c. 46%)? Si ce te faci cu cei iesiti dupa 15 septembrie 2017, carora li s-au calculat pensiile din NET? Pe urma de ce ministere care n-au competenta legala (Munca si Finante) au initiative legislative pe pensiile militare, supraimpozitandu-le, cand acestea nu sunt impozitate, nicaieri, in NATO? Oare ce parere va avea CCR despre aplicarea a 3 impozite diferite, pe aceeasi pensie? Poate ne explica mai clar domnii Ciolacu si Ciuca?

Circul s-a desfasurat intre tinerii comunisti-globalisti care viseaza egalitatea prin pauperizarea tuturor, acces liber la droguri si ”amorul liber” stil Ana Pauker si ”socialistii” de origine, indiferent ca-si zic astazi ”liberali” ori ”pesedei” sau udemeristi, care mimeaza doar, defuncta democratie occidentala. ”Auristii” erau la lansarea prematura a candidatului lor la Primaria Capitalei.

Doamnelor si domnilor,

Ni s-a permis sa vorbim in deschidere si toti trei am cerut excluderea rezervistilor din proiect, cu toate argumentele constitutionale, juridice si ale Tratatului de Aderare la NATO, pe care le sustinem de ani de zile. Ba am invocat si faptul ca, in mingea lor de ping-pong, zisa PNRR, noi nu figuram nici in minciuna numita de politicieni si teleasti ”pensii pe contributivitate”, nici in aceea zisa ”pensii de serviciu”! Suntem tangential amintiti, ca fiind altceva, cu ”pensii ocupationale”.

Exceptand USR-istii, spalati antiromaneste pe creier, cu gargara lor psihopat-egalitarista, si pe care s-au prefacut ca-i pun la punct, toti ceilalti ne-au plans de mila, dar ne-au ars la vot, pe motiv ca n-au ce face. In ceea ce-i priveste, va reamintim ca, i-am dat la cerere, noi, SCMD, ministrului Budai, intreaga argumentatie juridica a renegocierii PNRR, inca din noiembrie 2021 si ca, spre deosebire de celelalte state europene, desi ne-au tot mintit ca o fac, n-au renegociat nimic, dand vina, in ciuda evidentei si a documentelor pe care le avem, ba pe Banca Mondiala, ba pe CE, pe cererile NATO si, mai nou, pe ”recomandarile” FMI, ignorand faptul ca noi, sindicatele interesate, am avut contacte cu toti acestia si cunoastem adevarul.

Ieri, pe 11 octombrie, cu noaptea-n cap pentru programul lor obisnuit de ”munca”, senatorii au votat in plen ideile ciolaco-ciuce pentru care intreaga dinastie Kim s-ar imbolnavi de invidie.

Doamnelor si domnilor,

Decizionala fiind Camera Deputatilor, acolo se va duce batalia decisiva. Se va merge tot ca la Senat, pe surprindere, pe discutii in toate comisiile implicate, deodata si pe vot rapid in plen. Vom incerca sa participam la dezbateri si daca vom sti din timp ziua votului sa organizam macar o pichetare, cu toate fortele disponibile, la Camera Deputatilor. SCMD le pregateste si alte surprize! Pana atunci, va rugam sa transmiteti tutror celor interesati sa incerce sa-si raspunda la urmatoarele intrebari: De ce, doar in Romania, se ignora, in plin razboi care bate la usa NATO, conditiile Tratatului de Aderare? De ce doar in Romania militarii si politistii in activitate, sunt lasati la coada vacii cand e vorba de salarizare, umiliti, batjocoriti si distrusi psihic de ani de zile, cand e vorba de pensiile militare? Daca preturile la utilitati, hrana si medicamente sunt, in Romania, egale sau mai mari decat cele din toate statele membre NATO si UE, nu ar fi normal ca si salariile si pensiile civililor sa fie egale cu ale omologilor din UE iar ale militarilor si politistilor egale cu ale omologilor din NATO? Misiunea FMI la Bucuresti a fost de parere ca DA!

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU