miercuri, 30 octombrie 2024

 

MESAJ URGENT CATRE

PRESEDINTII TUTUROR FEDERATIILOR SINDICALE, SINDICATELOR, ASOCIATIILOR, UNIUNILOR, LIGILOR, FUNDATIILOR PARTICIPANRE LA MITINGUL DIN 25 OCTOMBRIE 2024

Doamnelor si domnilor,

In timp ce dvs. erati la negocieri cu Premierul, zecile de mii de manifestanti au votat in unanimitate urmatoarea decizie colectiva:

Fiecare structura sa elaboreze urgent, pe puncte, revendicarile pe care le are si sa le trimita SCMD, pe adresa de email – sindicatulmilitarilor@gmail.com sau platformacivica@gmail.com.

Am dat ca exemplu solicitarile noastre pentru SAOPSN:

§  Aplicarea in integralitatea sa a Legii salarizarii 153/2017, urmand ca imbunatatirile sa se faca ulterior, prin amendamente;

§  Aplicarea in integralitatea sa, asa cum a fost promulgata, a Legii 223/2015, a pensiilor militare de stat cu eliminarea tuturor ”consolidarilor” aduse, neconstitutional, prin OUG-uri;

§  Acordarea soldei de grad si drepturilor conexe si rezervistilor, asa cum s-a prevazut pentru activi, de OUG 26/2024, prin forma acceptata de rezervisti pentru Plx 540/2024;

§  Reintroducerea ”sporului de armata” pentru civilii angajati in structurile SAOPSN, deoarece au obligatii si restrictii similare cadrelor;

§  Trecerea industriei de aparare la M.Ap.N. si contractarea tehnicii militare si munitiei necesare la producatorii români, nu la muzeele ”Razboiului Rece” etc.

Toate propunerile dvs. vor fi unificate de noi si vor fi prezentate, de toti, drept conditii de angajare, candidatilor la Parlament si Presedintie, adica celor pe care noi ii angajam prin VOT, ii platim din taxele si impozitele noastre si le pretindem sa indeplineasa fisa postului – sa asigure bunastarea poporului român, nu a altora, in speta a marilor asasini economici mondiali. Cine nu e de acord, nu are ce cauta in politica, se poate intoarce la coada vacii, sa se intretina facand ce crede el ca stie mai bine.

p. Consiliul National al Societatii Civile (CNSC)

Presedintele SCMD,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Buna dimineata,doamna Gheorghe! ....... Nada invelita in martipan sau .......

 


Bună dimineața doamnă Gheorghe, bine v-ați trezit!

 Înainte de a agita mass-media pe ideea că ați descoperit apa caldă, trebuia să vă întrebați camarazii care au participat de la început la toate dezbaterile privind Plx 540/2024 !

Spre edificare repostâm avertismentul dat de SCMD la data de 11.09.2024. rezerviștilor și adresa SCMD către doamna președinte Nicoleta Pauliuc și ceilalți inițiatori, din data de 13.09.2024. privind eliminarea art. 59 indice 3 care refuză creșterea soldei de grad rezerviștilor din Parlament și Guvern ca NECONSTITUȚIONAL.

Inițiatorii au acceptat așa cum au acceptat și celelalte obiecții ale camarazilor dvs. din sindicate și Forumul Structurilor Asociative.

Forma agreată de toată lumea a fost valabilă până in ajunul dezbaterii, când exact cei care vor să blocheze proiectul au cerut inițiatorilor să-și asume și acest articol dacă tot au apucat să-l trimită în forma inițială a proiectului.

Evident că va fi eliminat la Senat (Cameră decizională) în comisii sau prin votul în plen.

Vă transmit respectuos rugămintea de a vă consulta cu colegii din Forum înainte de a vă mai contacta prietenii din mass-media!

 

Președintele SCMD,

Col.(r) dr. Mircea Dogaru



NADĂ ÎNVELITĂ ÎN MARȚIPAN SAU „PROIECTE FANTOMĂ DE LEGI

DEPUSE ÎN PARLAMENT”?

-Informare, pentru membrii SCMD,  privind discutiile de astazi, 11 septembrie 2024, de la Parlament-

Stimati camarazi,

Doamna senator Pauliuc, presedintele Comisiei de Aparare din Senat, a invitat la discutii la Parlament, la orele 14:00, reprezentanti ai sindicatelor din MAI, ai SCMD si ai tuturor structurilor asociative ale rezervistilor din MApN, MAI si Servicii.

Dupa declaratia data tot astazi, in Piata Obor, de Premier, ca, impreuna cu gl (r) Ciuca va avea discutii cu reprezentantii rezervistilor, am sperat ca ii vom intalni acolo pe cei

doi principali candidati, aliati si concurenti la prezidentiale. Ne-am intalnit insa, cu presedintii celor 2 Comisii de Aparare, din Camera si Senat, ambii PNL si cu parlamentari PNL, cu studii juridice, raportorul fiind domnul Fenechiu.

 Am crezut ca ne vor comunica marea „victorie” a cresterii plafonului de neimpozitare la 3000 RON si la rezervisti, asa cum este constitutional, pentru ca si noi facem parte din sistemul public de pensii. Pentru cei care nu inteleg, afirm ca, in Romania, ca peste tot in lume, exista doar doua sisteme de pensii: Public si Privat, ambele guvernate de diferite legi.

Am sperat ca au gasit solutia alinierii rezervistilor, ori prin OUG, or prin amendament la PLX 264/2024, la noile solde de grad ale militarilor si politistilor in activitate.

Ne-au prezentat insa, UN NOU PROIECT DE LEGE, de modificare a Legii 223/2015. Il vom prezenta pentru ca in esenta are un articol unic, privind introducerea, dupa Art. 59, a trei prevederi noi, vizand aplicarea cresterii soldelor de grad si de functie la rezervisti.

Am trecut cu vederea ca unul dintre semnatari, presedintele Camerei Deputatilor si-a anuntat retragerea din functie pentru a candida la FC Timis.

Am trecut cu vederea ca Art. 59/3, adica ultimul, este neconstitutional, menit sa asigure electoratul ca pensia domnului general Ciuca nu va creste, cand orice anulare a drepturilor decurgand din gradul militar se poate face numai prin hotarare judecatoreasca, pentru tradare, lasitate in lupta, sau genocid.

Si subsemnaul, si domnul gl. (r) Constantin Nastase, vicepresedinte SCMD si fost Sef al Directiei Financiare Generale a MApN, le-am multumit pentru minunata initiativa, dar, personal, mi-am exprimat nedumerirea ca, in loc sa fim legati de Plx. 262/2004, aflata in curs de finalizare, ni se promite o noua lege. Aceasta implica dezbateri in CES, la Consiliul Juridic, la ministerele de resort si Ministerul de Finante, la comisiile CamereiDeputatilor, votul in Camera, apoi dezbaterile la comisiile Senatului si votul in Senat.

Stiind ce urmeaza sa ni se intample la anul, am propus ca acest text sa apara in Monitorul Oficial, pana in 24 octombrie, ori ca lege, ori ca OUG, care sa-si faca efectul imediat, putand ulterior sa tot fie legiferat in Parlament asa cum au fost „legiferate” toate Ordonantele de Urgenta care au facut praf Legea pensiilor militare de stat.

Pana atunci, calendarul miscarilor noastre de protest contnua, in paralel cu dialogul cu GUVERNUL si cu MAJORITATEA PARLAMENTARA..

Personal, sunt inspaimantat de imposibilitatea intelegerii celor 2 partide pe biata suta de lei, care ar rezulta din ridicarea pragului de impozitare si la rezervisiti, dar, mai ales de declaratia dura din aceasta seara a Premierului, privind „Proiectele fantoma de legi depuse in Parlament”.

Vom raspunde parlamentarilor PNL in timpul solicitat, dar, la manifestatiile prevazute pentru 17 septembrie orele 10:30 la Sediul Central PNL si 12:30 la Sediul Central al PSD, vom solicita adoptarea, pentru mai multa siguranta a acestei initiative legislative, ori ca Lege, ori ca Ordonanta de Urgenta, pana la 24 octombrie.

 

Honor et Patria! Vae Victis!

 

Col (r) dr. Mircea Dogaru,

                                     Presedintele SCMD



SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE

Adresa: Bucuresti, str. Pajurei, nr. 13, Sector 1, cod postal 013152, Of. Postal 26 Cont:BRD, Agentia Carol, RO41BRDE441SV79262374410,  Cod fiscal: 26096263

Adresa e-mail: sindicatulmilitarilor@gmail.com

                         Nr. 87 din 13.09.2024

                                                                                                                                                                  

       Către,

                   Comisia de Aparare a Senatului României

 

 IN ATENTIA DOAMNEI PRESEDINTE,

SENATOR NICOLETA PAULIUC

 

Stimata doamna presedinte,

 Multumindu-va, inca o data, pentru initiativa legislativa avuta in ceea ce priveste aplicarea maririi soldei de grad si la cadrele in rezerva/retragere, va transmitem, conform solicitarii dvs., obiectiile si propunerile SCMD, la textul proiectului pe care noi il vedem perfect ca text de OUG :

 1. Art.593 trebuie sa dispara, intrucat este neconstitutional. Nu poti anula solda de grad parlamentarilor, ministrilor, secretarilor de stat etc. rezervisti, decat odata cu gradul si asta doar prin condamnare definitiva prin Justitie, pentru tradare, lasitate in lupta, genocid s.a.m.d. (vezi cazul V.A. Stanculescu). In plus, exceptandu-i pe nataraii Revolutiei si postRevolutiei, promovati in dauna militarilor valorosi, pentru ca purtau pe umeri un bocanc in loc de cap, noi, rezervistii, actionam astazi UNITAR SI SOLIDAR! Solidaritatea de breasla ne face sa ii sustinem si pe camarazii mentionati in Art.593, chiar daca, odata ce si-au vazut fundurile proptite in fotoliile de parlamentar sau ministru, unii dintre ei ne-au uitat.

2.      La Art.592 solicitam ca termenul de 90 de zile, acordat caselor de pensii sectoriale, pentru aplicare, sa fie redus la 30 de zile, pentru ca prima plata sa se faca in decembrie 2024. Altfel, vom prinde blocajul la pensii si salarii, care va fi instituit in Anul Genocidului, 2025.

3.     La Art.591 se scoate precizarea ca aplicarea se va face ”la cererea” beneficiarilor. Nu! SE VA FACE DIN OFICIU. Inamicii nostri de la Directiile Generale Financiare stiu exact cat si cum am fost furati in ultimii 15 ani, din nevoia de a-si manifesta slugarnicia fata de vremelnicii stapani interni/externi.

 Cu rugamintea de a transmite domnului presedinte al PNL ca vom sustine textul rezultat si ca text de Lege si ca text de OUG, cu ocazia pichetarii, pe data de 17 septembrie a.c., a sediului central al PNL, ramanand deschisi dialogului,

 

Va transmit sentimentele noastre de stima si aleasa consideratie,

 

Presedintele S.C.M.D.,  

                                      Col. (r) dr. Mircea DOGARU                                       

 

luni, 28 octombrie 2024

PRIMELE EFECTE ALE MARELUI MITING DIN 25 OCTOMBRIE A.C.

         Astazi, 28 octombrie, la orele 15:00 AM, in timp ce liderii sindicatelor si structurilor asociative ale rezervistilor din SAOPSN negociam cu initiatorii PLX 540/2024 amendamentele care vor fi supuse votului, s-a transmis decizia ca maine, 29 octombrie, la orele 8:30 AM, va avea loc sedinta comisiilor raportoare intrunite ale Camerei Deputatilor, al caror numar a fost redus de la 4 la 2 (Comisia de Aparare si Comisia de Buget-Finante).

        La orele 10:00 AM, Proiectul va intra in plenul Camerei Deputatilor, pentru vot, dupa care va pleca la Senat.

        Noi vom fi prezenti la dezbaterile din comisiile reunite, pentru ca nu cumva haiducii „jieni” si „rosii” domnesti sa ne mai ciunteasca din drepturi, ca de obicei, ori sa incurce lucrurile.

         Presupunem ca, daca ne intorcem in Piata Victoriei pe 29 noiembrie, in decembrie vom lua deja pensiile militare aliniate la soldele de grad/functie ale activilor, inmormantand cel putin 80% din prevederile ticaloasei si neconstitutionalei OUG 59/2017. Iar aliatii nosti civili isi vor vedea dreptatea solicitata in ceea ce priveste legislatia la salarii si pensii.

          Pana nu vedem textul in Monitor si sumele cuvenite in buzunar, nu credem! Ramanem cu „arma incarcata, in pozitie de tragere”! Ii rugam, insa, pe toti liderii structurilor asociative sa-si potoleasca „geniile”, sa nu-i mai insulte online, la adapostul anonimatului, exact pe initiatori. Pe noi pot sa ne injure cat vor, daca asta ii face sa se simta importanti, pentru ca oricum nu-i bagam in seama. „Acvila non capit muscas!”.

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele SCMD

Col (r) dr. Mircea Dogaru


joi, 17 octombrie 2024

INFORMARE PENTRU PARTICIPANTII LA MITINGUL DIN 25 OCTOMBRIE 2024

 Doamnelor si domnilor,

        Mitingul este organizat de SCMD si ROMIL, singurii responsabili, conform Legii 61/1991, pentru modul de desfasurare. El are un caracter social, exprimand nemultumirile rezervistilor, politistilor, angajatilor si pensionarilor civili, fata de legislatia incoerenta la pensii (si militare, si civile), neracordata, in ultimii 15 ani, la nici o lege a salarizarii, ci doar la bunul plac al guvernantilor, care se substituie Legislativului prin ordonante si ordonante de urgenta.
        Timp de 15 ani, SCMD si ROMIL (format tot din fosti membri SCMD), au acumulat experienta in domeniul organizarii manifestatiilor de protest. Ca atare, la sedinta de lucru de marti, 15 octombrie a.c., cu liderii structurilor asociative din SAOPSN, membre sau nu ale
Forumului, s-au propus si adoptat urmatoarele:

Masuri Organizatorice
         Pe 25 octombrie, intre orele 9:30 am – 12:30 pm, in Piata Victoriei, alveola centrala, se
va instala scena, inchiriata de SCMD, cu un sistem de sonorizare performant.
         Intre orele 12:30 – 13:00 pm, participantii din Bucuresti, Ilfov si cei veniti pe cont propriu din Tara, vor intra in zona de desfasurare, sub indrumarea politistilor, dinspre semaforul
de la Bd. Kiseleff.
          Participantii din Tara, veniti cu autobuze si microbuze, vor fi debarcati in parcarea TNT din Piata Victoriei, autobuzele si microbuzele urmand a fi parcate, pana la sfarsitul mitingului, in Piata Constitutiei.
          Mitingul va incepe la orele 13:00 pm. Defluirea se va face intre orele 15:30 – 16:00 pm.
          Delegatii sindicatelor si asociatiilor participante sunt rugati, in scopul depistarii „infiltratilor”, sa vina cu insemnele distinctive si sa stea grupati, avandu-i in interiorul grupurilor
pe membrii care nu au veste, brasarde, sepci, etc. si pe independentii, care li se vor alatura, pe 
baza de relatii personale.

           Presedintii sindicatelor si asociatiilor vor fi pe scena, sau langa scena, urmand a expune pe rand, doleantele participantilor.
           Nu vom permite nici o alunecare in politic, pentru ca 15 ani de promisiuni neonorate
ne-au ajuns. Din acelasi motiv, nu vom accepta nici o invitatie la dialog, la Guvern, pentru ca
epoca discutiilor s-a incheiat. Ne-am adresat tuturor, mai putin Papei de la Roma si dorim concretizarea imediata prin fapte!
           Mitingul se va desfasura sub stindardul Unitatii In Actiune a rezervistilor, politistilor,
sindicatelor si pensionarilor civili. Reinviem acea unitate in actiune, care a adus, prin CNSC,
peste 6 milioane de voturi, in 2012, USL si, in conditiile in care aceasta alianta a tergiversat aplicarea masurilor la care se angajasera presedintii ei prin semnatura, doar 3,5 milioane de voturi CNSC in 2016.
          La sfarsitul mitingului, se va supune aprobarii participantilor, o noua iesire masiva in
Piata Victoriei, pe data de 29 noiembrie, 2024, in vederea luarii masurilor necesare pedepsirii 
prin vot, la 1 Decembrie, a impostorilor unei autoproclamate clase politice, care isi vinde pe nimic, in interes propriu si in beneficiul marilor asasini economici mondiali, propriul popor.

          La miting vor participa, pe langa SCMD, Forum si celelalte structuri asociative din SAOPSN, delegatii ale marilor federatii ale politistilor si politistilor de penitenciare, ale ceferistilor si Uniunii sindicatelor din spitalele CFR, ale siderurgistilor, ale minerilor, silvicultorilor si ale altor sindicate si asociatii din CNSC. Vom fi din nou impreuna, ca in 2012, cand ne-am ridicat impotriva masurilor basiste, antinationale, iar actuala majoritate politica ne promitea marea cu sarea, adica rezolvarea tuturor nedreptatilor, pe care astazi le multiplica!

De ce impreuna, rezervisti, politisti, civili organizati sindical ori in asociatii?
           Din motive pragmatice, pentru ca nici o categorie socio-profesionala nu-si poate impune singura respectarea drepturilor legitime, conform contractelor de munca/de prestare a activitatii, sistematic si retroactiv incalcate de slugile autoalese, ale intereselor straine!

           Toti la un loc, putem schimba totul!
            Iar manipulatorilor care indeamna la defetism, le raspundem dand un exemplu ca votul nostru conteaza: ni s-a spus tuturor, de catre „geniile” Puterii, ca orice am face, ordinul stapanilor externi este ca primar general sa iasa Nicusor Dan, iar la Sectorul 1, Clotilde Armand.
SCMD a decis sa mobilizeze CNSC, adica toate sindicatele, patronatele si asociatiile inregistrate in Sectorul 1, dar si asociatiile de locatari si proprietari, pentru ca acest sector „sa nu devina o colonie a serviciilor franceze”. Si toti, impreuna, am reusit!
             Rezervistii sunt condamnati de toate partidele politice, in interes strain, la reprimare,
pana la disparitie „pe cale naturala”, fiindca incurca, prin pregatire si educatie, programul de
spoliere totala a Romaniei, de catre „latrones gentium”, adica de catre marii asasini econo
mici mondiali. Ne amagim noi ca suntem tari la vot, dar serviciile stiu ca si membrii familiilor noastre sunt dusi la dracu-n praznic, in cadrul emigratiei foamei, plus ca, la o speranta de viata de 62 ani, mortalitatea la noi, este de cca. 600/luna, fapt inregistrat, oficial drept „mari economii la bugetul de asigurari sociale” (gl. Maria Lupu dixit) al ministerelor noastre. Plus ca suntem tradati constant de cei generaliti pe suferintele noastre si de prostii fuduli, promovati in sistem inca din perioada pregatirii „revolutiilor spontane”, pentru a-i bloca orice capacitate de reactie. Suntem desconsiderati si transformati in cobaii tuturor experimentelor sociale. In cadrul razboiului psihologic si imagologic declansat impotriva noastra, dupa destructurarea intregii noastre capacitati de aparare, adica din 2009, se minte, constant, ca nu facem parte din sistemul public de pensii si ca n-avem contributivitate fiindca, in conformitate cu Legea, nu contribuim la bugetul civililor ci, mai mult decat civilii, la bugetele de asigurari sociale ale ministerelor noastre.

               Noua, militarilor si politistilor in activitate, rezerva si retragere, ni se fura intreaga
contributivitate, pe conditiile specifice de activitare, iar civililor li se fura contributivitatea pe anii rezultati din grupele de munca, mintindu-se ca nu a fost platita. Deocamdata! Urmeaza sa li se fure si lor, civililor, Pilonul II de pensii, fiindca noua ni s-a furat! Urmeaza sa le fie introdusa si lor impozitarea in trepte si la salarii, si la pensii, pentru ca noua ni s-a intamplat prin Legea 282/2023, in care nu aveam ce cauta ca subiecti, etc. Mai mult, ca suprema insulta, nu ni se mai recunoaste solda de grad (pe care ar vrea sa o transforme in "indemnizatie", adica in "pomana") de 7 luni fiind mintiti ca se va reveni asupra batjocurii, ori prin lege ori prin OUG. Este ca si cum medicii si inginerii ar primi pensii de lucratori la spatii verzi!
               Tot din realism, ii informam pe toti fudulii ca, daca politistii refuza sa pazeasca sectiile de vot, fiindca nu e treaba lor, s-au dus dracului alegerile! Daca politistii de penitenciare, sau cei de la Rutiera, stau cu mainile in san, incepe haosul! Daca METROREX, ori mecanicii de locomotiva, fac greva, in 3 zile cade orice guvern! Daca energeticienii si minerii intra in greva, interlopii cu gulere albe din Energie dau de dracu’, fiindca vor fi coto
nogiti de cei carora le-au vandut pe nimic sistemul nostru energetic, etc.

            In concluzie, rezervisti, politisti si civili, iesim toti in strada, pentru ca suntem supusi aceleiasi politici de spoliere a romanilor care, din 2025, va imbraca forme demente: inghetarea salariilor si pensiilor, concomitent cu cresterea pana la cer a preturilor, somaj, inventarea de noi taxe si impozite, dublarea TVA, etc. Numai impreuna vom reusi sa schimbam ceva! Fortei sindicatelor si asociatiilor civile, noi, rezervistii si politistii, le dam ceea ce le lipseste - o strategie si o tactica adecvate, plus specializarile noastre in razboiul hibrid, toate aplicate luptei dintre social si politic, dintre patrioti, pe de o parte, hoti si tradatori pe de alta. Impreuna si numai impreuna, vom putea reusi ca atat generatiile actuale de români, cat si România sa mai aibe o sansa!
           Sa respingem, asadar, otrava online a latrailor si idiotilor utili Puterii si sa iesim cu totii in strada, pe 25 Octombrie, daca vrem sa mai avem un viitor românesc, intr-o tara numita inca România, la care, fiii nostri risipiti sa se reintoarca, din proprie vointa, cu drag, acasa!


Honor et Patria! Vae Victis!

Col (r) dr. Mircea Dogaru
Presedintele SCMD