DISTRUGEREA
SAOPSN “PAS CU PAS”
-REPERE ISTORICE-
IV
5.
Pregatirea “Golaniadei” si reactia militarilor
Pe fondul derularii “Scenariului
Bucuresti” s-au lansat in campanii mediatice furibunde partidele zise
“istorice”, care n-aveau nici o legatura cu fostii national-taranisti,
liberali, social-democrati, etc., decat numele, fiind o combinatie la varf a
oamenilor de paie ai serviciilor engleze, austriece, ungare, franceze, ori
sovietice cu tradatorii serviciilor române. Pentru coloratura, au aparut din
emigratie, cu misiuni precise si cu aere de sponsori, figuri proclamate de
media emblematice, talonate la varful partidelor de grupari ale DIE, pe cale de
a deveni SIE.
Foarte activ a devenit PNT,
ulterior si “CD”, “sponsorizat” de Ion Ratiu (Nici o legatura de rudenie cu
marele memorandist), nepot al fostului ambasador la Londra, Tilea, suspectat de
a fi devoalat englezilor date despre Armata Română, pe care acestia le-ar fi
trimis aliatilor sovietici, pe durata razboiului. Se spunea ca era insurat cu o
baroana unguroaica si a fost talonat de vicepresedintele PNT, de meserie maior
DIE, Liviu Petrina. Baroana, potrivit zvonurilor, era cea cu banii, pentru a nu
se face legatura intre zecile mii de dolari “cash” ai lui Ratiu si MI6. Oficial,
partidul era condus de un fost sportiv, pomadat, rujat, pensat, niciodata
insurat, fost carator de mapa al primei entitati care ar fi purtat ciorapi de
nylon, pe sub nadragi, in politica româneasca.
In fruntea liberalilor
reinventati ca partid, a ajuns, ca revenit din emigratie, unul din fratii
Campeanu, Radu (fost membru PCR, insurat cu tovarasa maior Dina, de la DIE,
potrivit informatiilor rautacioase aparute in presa), cel emigrat cu “voie” si
revenit, sub coordonarea Ioanei Bratianu, cu misiunea de a restaura
regalitatea, in beneficiul cetateanului elvetian Mihai Argesanu, pe care
pacalitii epocii l-au numit si inca il mai numesc “Majestatea Sa Regele Mihai”.
Biata marioneta,
nerecunoscuta niciodata de Hohenzollerni, trecea drept fiul lui Carol II,
potrivit principiului de drept ca un copil nascut intr-o casatorie il are drept
tata pe sotul mamei. Se nascuse la 25 octombrie 1921, la 5.5 sau la 7.5 luni,
deoarece casatoria printului Carol cu Elena a Greciei a fost aranjata politic
la 10 martie 1921 la Atena si celebrata la Bucuresti la 10 mai, mama fiind usor
gravida cu seful garzii regale a regelui Greciei. Citind presa vremii, veti
vedea cum s-au intrecut somitatile medicale sa spuna ca un copil se poate naste
normal la 5 luni, sau la aproape 8, ceea ce n-a impiedicat contemporanii sa-i
spuna, in bascalie, “Mihai Viteza”. Cat despre tata, Carol se casatorise legal,
prin Biserica, la Odessa, la 31 august 1918, conform Numarului de inregistrare
444 din Registrul Casatoriilor, cu Ioana Valentina Lambrino (Zizi), de pretinsa
ascendenta imperiala bizantina. Casatoria a fost celebrata de preotul Meletie
Sarovschi, asistat de diaconul Alexandru Braduceanu, martor fiind baronul Henri
Serdici si ofiterii imperiali Eugen si Sergiu Meletievici Sarovski si
Constantin M. Sensov, plus observatori ai Consulatului Român de la Odessa.
Istericii il fac pe Carol “dezertor”, uitand ca, la 31 august 1918, armata română
nu mai exista de 4 luni, fiind demobi-lizata, iar România era ocupata, cu
statut de invinsa, de trupele germano-austro-ungaro-bulgaro-turce, dupa Pacea
de la Buftea-Bucuresti. Aceiasi nefericiti sustin ca, in baza “Legii
morganatice”, casatoria lui Carol cu Zizi, care nu putea fi desfiintata decat
de Consistoriul bisericesc, ar fi fost anulata de un tribunal civil la 29
martie 1919. Numai ca “Legea morganatica” a fost strecurata de Ionel Bratianu
abia la 8 ani dupa casatoria cu Zizi, in 1926, in Codul Civil, Cap. IV, Art.
13. Din casatoria perfect legala a rezultat un fiu, Carol Mircea Grigore,
nascut la 8 ianuarie 1920, mama si fiul fiind, datorita tentativelor de
asasinat, obligati sa se refugieze mai intai in Franta, apoi in Marea Britanie.
Acesta avea sa fie recunoscut de toate marile instante europene (Curtile de
Casatie si Justitie), in perioada 1954-1961, din Portugalia, Franta si Marea
Britanie, drept intaiul nascut legitim al Regelui Carol al II-lea si custode al
averii acestuia, decedat in 1953. Mostenirea lui Carol II a fost impartita dupa
cum urmeaza: 25.6% sotia legitima (Elena Lupescu), 37.2% Carol Mircea Grigore
si 37.2% Mihai. Educat ca viitor suveran, stapanind la perfectie 6 limbi
straine plus română (fara accent), Carol Mircea Grigore, recunoscut “de
Hohenzollern” si Print “Al României”, a fost tatal Printului Paul de
Hohenzollern “Al României”, fiind cu greu inmormantat (dupa 9 luni de la
deces), in 2006, la Cozia, in prezenta Cavalerilor Ordinului Mihai Viteazul si
a catorva mii de rezervisti si simpli cetateni. Si, ca sa terminam o data cu
“printii” si “printesele” inventate de PDSR (ulterior PSD), fostul rasfatat al
lui Hitler si Stalin s-a cuplat in 1948, dupa plecarea din tara, aranjata de el
insusi cu Petru Groza (Vezi Arhivele
Nationale, S.A.N.I.C., Col. Consiliul de Ministri, Dos. 174/1947), care i-a
asigurat o renta de $200.000/an, cu Printesa Anne de Bourbon-Parma, de meserie
sora medicala. Au locuit un an la fratele acesteia, in Danemarca, apoi la
bunicul din Grecia. Nu s-au putut casatori deoarece, in 1949, nu se stia nimic
de soarta sotiei lui Mihai, Nerissa Jane Irene Bower-Lyon, din Casa Regala
engleza, casatorie care a avut loc la Primaria Azuga, la 7 septembrie 1939, la
orele 9:30, mireasa fiind gravida in luna a 7-a. Dupa cum nu se stia nimic nici
de soarta copilului nascut in luna noiembrie, botezat Nicolae Vasile. Ori
Grecia era si este stat teocratic, Biserica avand ultimul cuvant in privinta
casatoriilor. Abia in 1978, spionajul românesc a lamurit situatia, I.M. Pacipa,
in raportul sau strict secret catre Ceausescu, Nr.P/802/15 mai, a demonstrat ca
Irene fusese rapita de la Savirsin, cu copilul, de divizia SS din Transilvania
in retragere, fiind ulterior lichidata, iar copilul incredintat unui general SS
al carui fiu de aceeasi varsta murise, fiind identificat drept “cetateanul West
german Dieter Stenzeleit”, instrumentist la Opera din Dortmundt. Cu Ana, care
n-a fost niciodata regina, Mihai, Voievodul de Alba Iulia, care n-a fost
niciodata rege (Carol II n-a abdicat, fiind recunoscut drept rege in exil), a
avut cinci fete care, potrivit constitutiilor monarhice ale României, nu au si
n-ar fi avut nici un drept, chiar daca Mihai ar fi fost rege din 1949 si pana
la moarte. Lasand la o parte faptul ca, din 1938, titlul oficial al sefului
statului era “Conducatorul” si, pe durata absentei din tara a lui Carol II, functia
era detinuta de Ion Antonescu, diversilor habarnisti entuziasti le recomandam
sa citeasca Art. 82-83 ale Constitutiei din 1866, Art. 77-78 ale Constitutiei
din 1923 si Art. 34-35 ale Constitutiei din 1938. Carol I a avut o fiica numita
Maria-Margareta, de care nici un român n-a auzit, pentru ca nu a reprezentat
niciodata nimic. Puterea se transmitea ereditar, doar din tata in fiu, iar in
absenta unui mostenitor baiat, se apela la fratii monarhului, sau copiii de
frate, care trebuiau sa treaca la religia ortodoxa si sa invete limba română.
Asa avea sa ajunga rege Ferdinand, nepot de frate al lui Carol I, desi nu a
respectat conditiile.
Potrivit statutului familei
regale, daca regele in functie, ori printii mostenitori, renuntau la drepturi,
pierdeau numele “de familie”, care era “Al României” (fiindca cel “de
Hohenzollern” ii fusese retras lui Ferdinand, ofiter german, pentru intrarea României
in razboi impotriva Germaniei, in 1916), fiind obligati sa-si aleaga un nume de
familie obisnuit. In 1926, Carol si-a argumentat in fata lui Ferdinand si a lui
Ionel Bratianu, decizia de renuntare, cu urmatoarele cuvinte: “Si asa, in
douazeci de ani, România, ca toate tarile din jur, va deveni republica! Si
atunci, de ce sa nu-mi traiesc viata asa cum vreau?”. Revenit in 1930, prin
referendum, si-a reobtinut numele si calitatea regale. In acest interval insa,
a trait ca simplu cetatean, sub numele de Carol Caraiman. Din 1937, fratele
Regelui Carol II, Printul Nicolae, a trait toata viata sub numele de Nicolae
Bran, iar Mihai, dupa renuntarea sa, inclusiv pentru eventualii urmasi, la
orice drept de mostenire (30 decembrie 1947), a deveni Mihai Argesanu. Deci,
juridic, asa-zisa “custodele Coroanei”, fiica Printesei Anne de Bourbon-Parma
si a numitului Mihai Argesanu, a devenit, prin casatorie, “Duda” si atat! Asta
daca nu acceptam ca presedintii de republici, sau de partide, pot face printi
si printese, regi si regine! Asadar, “Mihai Argesanu, om de afaceri elvetian”,
semnat ca atare cu ocazia a trei vizite in România lui Ceausescu, in Cartea de
Aur a Muzeului de Istorie al RSR, umarit de comunitatile evreilor- români refugiati
in Franta si in SUA, pentru insusirea bunurilor lor, in timpul efemerului “Stat
National Legionar” (14 septembrie 1940 – 21 ianuarie 1941), a fost cel care a
solicitat de trei ori audienta lui Nicolae Ceausescu, in fapt Coanei Leana, cu
ocazia declaratelor sale tranzitari ale României spre Bulgaria. Si a avut
succes de fiecare data! Prima data a cerut cuplului prezidential sa-l retraga
pe Valentin Ceausescu de la studii din strainatate, deoarece presa engleza
incepuse sa rada ca “Printul Rosu” s-ar fi incurcat cu “Printesa” Margareta,
iar in celelalte doua ocazii, a solicitat stoparea procesului aproape castigat
de România impotriva sa, privind soarta celor 43 de tablouri, proprietate de
stat, ciordite de el, furt aruncat de propaganda in carca defunctului Carol al
II-lea.
Pana in iunie 1989, Mihai a
primit renta de $200.000, la valoarea din 1938, carata la Versoix, “cash”, de
curieri diplomati, ofiteri DIE, astazi generali in retragere. I-a fost anulata
de Ceausescu, deoarece fostul favorit al lui Stalin si calau al lui Antonescu,
isi tradase angajamentul de a nu ataca niciodata România, declarandu-se “intru-totul
de acord” cu “Declaratia de la Budapesta”, semnata, in final, de
circa doua sute de intelectuali nauci români, din emigratie, apoi din Tara,
inclusiv saltimbanci ai “Revolutiei Televizate”, adica persoane private, cu
oficialitati ungare, acceptand constituirea de autonomii pe criterii entice in
Transilvania. Ba, manipulat de Serviciile germano-austro-ungare, Mihai l-a
concurat la Televizunea ungara pe Francois Mitterand, care, in octombrie 1989,
facea deja spume acolo ca Franta solicita partea leului dupa victoria
“Revolutiei” din România. Banii lui Soros au facut restul!
La Bucuresti, saltimbancii
in cauza, se transformasera peste noapte, din barzi ai lui Ceausescu si ai PCR,
in “regalisti” si “europenisti”, pe bani Soros, urmati de alti intelectuali ai
lui “Peste Prajit”, din spirit de turma. Aveau curaj pentru ca ii stimulau
noile cartite ale Serviciilor straine, recrutate la varf in Serviciile Române,
sau dintre militari, in perioada 1980-1985. Toti aveau sa fie facuti generali
si lansati in politica si administratie, dupa 1990, acuzandu-i retroactiv de
“comunism”, sau chiar de “genocid”, pe proprii lor camarazi, ramasi credinciosi
inca, juramantului depus fata de Tara. Degeaba a venit Radu Ciontea la
Bucuresti cu planul unguresc de smulgere a Transilvaniei si Banatului, cu
numele ungurilor si tradatorilor bastinasi, care urmau sa ocupe toate
functiile, de la primar de sat la… guvernator! Degeaba a aratat el ca banii si
propaganda au corupt “telectualii” ardeleni, pe ideea manista, ca vor trai fara
sa faca nimic, precum Ewing-ii din Dallas, pentru ca ei ar fi cu “civilizatia
europeana”, cu Viena, nu cu “Miticii” de la Bucuresti si cu “ocupantii” – adica
Armata, Politia si Serviciile Române! A fost “sfatuit”, exact de tradatori, sa
plece si sa se tina de PUNRT, adica de partidul sectar transilvanean de tip
manist.
In aceste imprejurari,
Mihai Argesanu a facut, dupa esecul lui “Martie Negru”, cerere sa vina in România,
ca turist, in perspectiva “Golaniadei”. I-a fost respinsa la solicitarea unui
colonel-magistrat patriot, pe 12 aprilie 1990. Cu 10 zile inainte de declansarea
“Golaniadei”! Din acest moment, batalia s-a purtat mediatic, in imensitatea
presei scrise. Diverse grupuri de patrioti, intre care “NOI”, au lansat sute de
articole, in care au prezentat adevarul despre Mihai, Brucan , Soros, “damele”,
saltimbancii si “ganditorii” dialogului social, inundand Transilvania cu
mesajul: “Caragiale a lansat nu unul, ci doua personaje celebre: Mitica,
adica baiatul istet, smecherul de Capitala, pe care il intalnesti si la Paris
si la Londra, Berlin, Viena, Budapesta, sau la Moscova si idiotul, boul baltii,
Marius Chicos Rostogan, cu mintea ramasa la Zolferino ghe vale! Decideti ce
vreti sa fiti… Mitici sau Chicosi? Pentru ca noi, români mureseni, bistriteni,
clujeni, satmareni, banateni, am decis! Vom fi cei mai ai dracului Mitici ai României
si ai Europei!”. Sau, pentru ca se urmarea si spargerea Bisericii Nationale
prin relansarea gaselnitei politice a “Unirii cu Roma” – “Noi nu suntem
greco-catolici, ci, mai rau, romano-catolici. Drept care, in deplina cunostinta
de cauza, afirmam ca aceasta nu este crestinism, ci o alta religie, mai aproape
de Dumnezeul razboiului, din Vechiul Testament. O religie a supunerii oarbe, a
dominatiei prin spaima, cu domurile ei inalte care te strivesc, a urii
dementiale a inchizitorilor impotriva a tot ce inseamna firescul umanitatii, a
transformarii omului in rob, sub alternativa arderii pe rug, garotarii, ori
sfasierii de catre caini de lupta, fara vreo legatura cu iubirea propavaduita
de Iisus. Catolicismul este tot ceea ce au invatat din crestinism barbarii
germanici crestinati intr-o noapte de Papii de la Roma/Ravenna, dupa 476 e.n., care
au ambitionat sa devina, in locul imparatului depus de Odoacru (Romulus
Augustulus), sefi supremi si spirituali si laici ai Europei. O religie care s-a
dovedit mai intransingenta decat arianismul, de care ne-a salvat, in veacul IV,
pe noi, esticii, culmea, tocmai Occidentul, ramas atunci, ortodox. Este o
combinatie, pe traditie germanica, intre Dumnezeu Tatal si Wothan, intre Iisus
si Thor, intre nevinovata Maria Magdalena si democrata Cicciolina!”.
Cu Bucurestii in deriva, ca
scena de actiune a tuturor tradatorilor, Serviciilor straine, agentilor “Action”
ramasi din Decembrie ’89 si a celor 7000 de noi infiltrati sub identitati
false, românesti, situatia a fost din nou salvata, in Transilvania si, in
general, in Tara, ca in Decembrie 1989, de doi generali patrioti – Stefan Guse,
Comandatul Armatei a 2-a Moldova si Paul Cheler, Comandantul Armatei a 4-a
Transilvania. Buzaul si Clujul au salvat Capitala si Tara. Cei doi s-au pus in
secret de acord, la Targu Mures si, din clipa in care a esuat “Martie Negru”, toate
orasele si oraselele penetrate, dintre Carpatii Orientali si granita de Vest,
au vazut “ce n-a vazut Parisul” – paduri de tancuri si elicoptere (de aici
ideea interesatilor externi de distrugere galopanta a lor, in anii care au
urmat, pe considerentul ca e armament sovietic!). Au organizat aplicatie dupa
aplicatie! Si, atentie! Toate diviziile acestor Armate aveau regimente de
tancuri nu T34 (alea erau in Sud, la Dunare), ci T55 si sofisticatele T72, cu
ochire dirijata automat. Pe unde au trecut atunci tancurile, elicopterele si
infanteria română, “zdrentarosii” s-au ascuns ca guzganii! Cum sa nu devina,
din acest moment, Armata Română, principalul obiectiv al distrugerii, in
strategia neoconilor, care voiau sa puna mana, gratis, pe toate resursele României?
Ramasa fara sprijinul
“Majestatii Sale” si fara secesiunea Ardealului, “Golaniada” s-a declansat,
printr-o penetrare si manipulare mediatica fara precedent a unei manifestatii
pasnice, studentesti, la 22 aprilie 1990 si avea sa dureze 53 de zile…
(VA URMA)
7 martie 2024
Col.
(r) dr. Mircea Dogaru
