Pagini

vineri, 28 septembrie 2012

Precizari privind planul de masuri si alte activitati de pregatire a Consiliului National al Reprezentantilor SCMD (CNR)


     
In aceasta perioada filialele actioneaza in baza planului de masuri privind pregatirea CNR. Fiecare filiala convoaca adunarea generala stabilind datele cerute privind nr. real de membri, bilantul activitatii, completarea (acolo unde este cazul) a BO, etc.

Orice activitate de alt tip ramane la latitudinea filialelor.

Filialele din Bucuresti si Ilfov nu vor si nici nu pot sa organizeze o singura adunare generala, a unei megafiliale, pe tot Bucurestiul, asa cum s-a inteles, ci o intalnire cu reprezentantii USL, cu care fiecare filiala a incheiat protocoale, la care sa fie invitati si ministrii de resort, conform celor stabilite de conducerea SCMD la tratativele cu cei trei copresedinti ai USL, spre a se analiza modul in care fiecare parte si-a indeplinit obligatiile asumate, de la declansarea campaniei de alegeri locale si pana in prezent.

Separat, filialele din Bucuresti au inceput sa-si tina propriile adunari generale pentru a furniza Comitetului Director atat datele de bilant necesare intocmirii raportului anual, cat si propunerile necesare stabilirii strategiei SCMD pentru perioada urmatoare.

In ceea ce priveste “consiliile consultative”, constatam ca si aici au aparut unele confuzii, drept pentru care facem urmatoarele precizari:

  •  In baza planului de masuri adoptat de CD dupa ultimul CNR, fiecarui vicepresedinte, membru al CD, i s-a stabilit o zona de responsabilitate, urmand ca presedintii de filiale din teritoriu sa il tina pe acesta la curent cu problemele pe care respectivele filiale le au. Spre exemplu, filialele din Sud Vest, cad, la ora actuala, in zona de responsabilitate a dl. Vicepresedinte Col. (r) Varban Aurica, iar cele din Bucuresti si Ilfov a d-lui Vicepresedinte cu probleme organizatorice (inregistrat ca atare la tribunal) Gl. Fl. Aer. (r) Balan Iosif, care a preluat si atributiile Secretarului general, pe durata suspendarii dl. Col. (r) Monac Constantin. Deci orice problema au filialele respective, presedintii lor le aduc la cunostinta celor doua persoane. 
  • In mod poate nefericit s-a folosit termenul de “consiliu consultativ”, in sensul ca presedintii filialelor teritoriale se constituie intr-un fel de consiliu al vicepresedintelui responsabil de zona, pentru a-l tine in permanenta la curent pe acesta cu problemele aparute si cu propunerile filialelor respective. Din neintelegerea exacta a situatiei, presupunem ca unele filiale au considerat ca s-au creat in sindicat structuri regionale extrem de periculoase pentru coeziunea si unitatea sindicatului, in aceste momente cand batalia dusa de membrii CD si de presedinte are ca scop promovarea intr-un termen scurt a doua ordonante de urgenta guvernamentale in favoarea celor cu pensii scazute si inscrierea la Camera Deputatilor sau la Senat a proiectului Legii pensiilor militare de stat.

Prezentele precizari constituie un raspuns dat tuturor colegilor care si-au exprimat pozitia in scris, acuzand, din neintelegere, imaginare tentative de spargere a unitatii sindicatului.

Honor et Patria! Vae victis!

Biroul Operativ al SCMD

duminică, 23 septembrie 2012

Romania şi SUA: prezidenţialităţi eşuate


          

Omul nepotrivit...

            În urmă cu mai bine de 10 ani, Traian Băsescu părea să rămână un politician şi un om de afaceri local, instalat temeinic, cu toată familia, în lumea românească, mai mică, dar plină de recompense materiale, pe care a ştiut foarte bine cum să le obţină – aproape toate pe căi obscure, în dispreţul oamenilor şi al legii. Pe Petre Roman, ca director al campaniei sale electorale, l-a sabotat sistematic, Roman obţinând la prezidenţialele din 2000 de trei ori mai puţine voturi decât propria sa grupare politică, iar după scurt timp, în 2001, i-a furat tot partidul, Partidul Democrat; a traficat case şi terenuri contra autorizaţii de funcţionare, şi-a aprobat singur, ca primar al Capitalei, repartizarea şi cumpărarea unei vile de lux în centrul oraşului; s-a aflat în spatele a tot felul de firme, firmuliţe şi afaceri deocheate cu statul, cum au fost dezmembrarea, tăierea şi vinderea la fier vechi a unor nave mai vechi, dar şi contracte grase de reparare a altor nave, oferite de Ministerul Transporturilor, condus de Traian Băsescu, unor firme particulare aparţinând lui...Traian Băsescu (?!); tot felul de alte afaceri de familie, prin opt firme, cu cartofi din Turcia, împrumuturi bancare restituite parţial, pulpe de pui din America reexportate sub formă de şniţele în Anglia (carnea de pui americană cumpărată de Băsescu nu se putea opri în Anglia, fiind veche, congelată de ani şi interzisă la import de către britanici), produse lactate, fier vechi, transporturi, contracte de închiriere ilegale în imobile de lux revendicate de foştii proprietari, sau obţinute de la RAAPPS fără să mai deţină calitatea de demnitar, consultanţă, îngheţată, havane; apoi, ca primar, demolări de mii de chioşcuri şi mici afaceri de familie, precedate de sponsorizări consistente pentru campania electorală la Primărie, de la două mari firme străine de supermarketuri; asfaltări, borduri şi 648 WC-uri ecologice instalate în Bucureşti de colegii de prăduială Radu Berceanu şi Adrian Videanu; megaescrocherii imobiliare, de zeci de milioane de euro (afacerea Parcul Bordei) etc. etc. Şi...
           
...la locul nepotrivit: Palatul Cotroceni

            şi, către sfârşitul lui 2004, trăznetul a lovit din senin! Lucrurile au luat, aparent, o întorsătură cu totul neaşteptată. La fel ca şi în 2000, la alegerile pentru Primăria Bucureştiului, în ultima zi posibilă din punct de vedere legal, la 2 octombrie, prin retragerea pe „motive de sănătate” a lui Th. Stolojan, candidatul-surpriză al Alianţei DA (PNL-PD) la prezidenţiale a ajuns Băsescu; a fost prea târziu ca adversarii săi politici să mai poată face o campanie negativă, sau de oricare alt fel, împotriva sa. Apoi, la 12 decembrie a câştigat alegerile prin fraudă, scoaterea adepţilor „portocalii” în stradă, la fel ca şi la Kiev, şantaj şi presiuni externe asupra contracandidatului său, Adrian Năstase. Câştiga pentru a doua oară o poziţie-cheie în administraţia ţării, după ce îl învinsese „miraculos” (citeşte fraudă electronică) pe Sorin Oprescu în 2000, la Primăria Bucureştiului, la câteva zecimi de procent, şi urma să câştige iarăşi, prin fraudarea voturilor emigraţiei, al doilea mandat prezidenţial peste cinci ani, în 2009. Povestea sa de succes, ca simplu politician local şi afacerist mai mărunt al locului, cu căţel, purcel, familie, partid propriu, planuri de viitor şi acareturi în lumea românească, s-a evaporat instantaneu, odată cu ea şi îndatoririle sale constituţionale, sau faţă de bunăstarea românilor. Cealalte „reuşite” ale sale, din 2000, 2004 şi 2009, au afirmat surse israeliene, s-au datorat „contractului de lucru” obţinut în 1998 la Washington, cu angajatori din top managementul american. Apoi, atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 din SUA au decis şi soarta politică a lui Traian Băsescu, l-au propulsat, puţin mai târziu, direct la Palatul Cotroceni. În anii 2001-2004 administraţia neoconservatoare George W. Bush a pornit războaiele în lumea islamică şi Orientul Mjlociu (Afganistan, Irak), a denunţat unilateral tratatul antirachetă ruso-american, vechi de 30 de ani, a lansat o operaţiune strategică gigantică – încercuirea Rusiei post-sovietice la frontierele sale directe, prin instalarea unor regimuri „portocalii” în ţări ale fostei URSS, precum şi o ofensivă politico-diplomatică cu obiective economice în arealul geografic Marea Neagră-Caucaz-Marea Caspică, cu resurse petroliere, gaze naturale şi căi de tranzit intercontinental. Toate acestea au fost mană cerească pentru Băsescu. Marea şansă a vieţii sale. De la 13 decembrie 2004, a doua zi după ce a câştigat prezidenţialele şi a declarat  public, că relaţia cu Washingtonul va fi prioritatea mandatului său, şi până astăzi, Băsescu a respectat scrupulos „contractul de lucru” cu angajatorul american. Astfel, cu excepţia Marii Britanii, Băsescu a trimis numărul cel mai mare de soldaţi în Irak şi Afganistan, dintre toate ţările Europei; a susţinut politic şi diplomatic, împotriva Rusiei, regimurile „portocalii” din Ucraina şi Georgia, pe ultimul inclusiv cu armament şi muniţii; a refuzat orice detensionare sau ameliorare a relaţiilor politice cu Moscova, astfel obligându-i pe români să plătească cele mai ridicate preţuri din Europa pentru gazul natural rusesc, miliarde de dolari în plus, între 2005 şi 2012; în repetate rânduri a insultat Rusia, sau a provocat conflicte diplomatice deschise cu liderii de la Kremlin. A fost „căpşunarul” român cu un contract de lucru în străinătate. A muncit cu seriozitate, ca mercenar angajat să promoveze interese străine în propria sa ţară, şi a respectat înţelegerea cu patronul. La rândul lui, de la 12 decembrie 2004 şi până astăzi, angajatorul american – până în 2008 fosta administraţie Bush jr., iar apoi responsabili de politică externă americană, ca vicepreşedintele Biden, sau birocraţi de la Departamentul de Stat – l-a susţinut  necondiţionat pe Băsescu la putere. Inclusiv după  Referendumul de la 29 iulie, când a ignorat lecţia exemplară de democraţie primită de la români, şi votul masiv (82,57%) al acestora pentru demiterea sa.

Băsescu – preşedintele copy paste
           
            Analiza comparativă a prestaţiei prezidenţiale a lui Băsescu vreme de opt ani relevă că aceasta a avut o sursă de inspiraţie unică şi este copia fidelă a demersului lui George W. Bush jr., în primii săi şase ani la Casa Albă. În egală măsură, şochează asemănarea izbitoare a momentelor-cheie din mandatele celor doi preşedinţi şi „prieteni buni” (Bush, aprilie 2008, la Bucureşti), de la victoria electorală, şi până la erodarea completă, politică, publică şi morală, a celor două personaje, exact cu doi ani înainte de finalul celui de al doilea mandat. Astfel,
           
            1. În America, majoritatea vastă a americanilor a decis că Bush jr. a fost cel mai nepopular preşedinte din istoria ţării, cu cea mai slabă prestaţie dintre toţi cei 42 de precursori ai săi la Casa Albă. În mod absolut identic, cu o majoritate chiar şi mai zdrobitoare decât în cazul fostului preşedinte american - 12% faţă de 19% - românii l-au clasificat pe Băsescu drept cel mai nepopular preşedinte din istoria de 37 de ani a prezidenţialităţii româneşti. Recent, „Washington Times” arăta că, sub Băsescu, majoritatea populaţiei s-ar întoarce în epoca lui Nicolae Ceauşescu, fostul lider comunist fiind favoritul nr. 1 al românilor în sondaje (53%), faţă de ceilalţi trei preşedinţi români de după 1990. Acelaşi ziar prestigios din capitala SUA consemna şi faptul că, la fel ca şi Bush jr., Băsescu a fost şi cel mai slab preşedinte din şirul celor patru preşedinţi ai ţării. În România ultimilor ani reformele democratice şi de liberalizare a pieţei au eşuat;  economia de piaţă a împământenit definitiv o cultură a corupţiei capitaliste; societatea, împărţită net între o elită bogată şi săraci, adică marea majoritate a populaţiei, este învrăjbită; au apărut nemulţumiri şi o reacţie negativă a majorităţii faţă de Uniunea Europeană, iar toate aceste fenomene negative, afirma „Washington Times”, s-au petrecut în timpul administraţiei Băsescu. Comenta astfel un cititor din România pe marginea celor apărute în gazeta americană: „Cu cât Băsescu va sta mai mult la Cotroceni, cu atât ratingul lui Ceauşescu va creşte continuu. În curând vom ajunge să se întâmple la fel şi cu Gh. Gh. Dej şi, de ce nu, pentru că el a plătit datoria de război a României în doar 14-15 ani şi i-a scos pe ruşi din ţară, România putând să se dezvolte economic după aceea, fără monitorizare străină şi să împrumute bani pentru a construi fabrici şi uzine, nu pentru a se distra cu ei o clică îmbogăţită peste noapte, în frunte cu preşedintele ţării” (sic!) ;

            2. După 11 septembrie 2001, după pornirea războiului împotriva terorismului internaţional şi invazia şi eşecul din Irak, deci pe la începutul lui 2004, atunci când i-a înfruntat pe criticii săi, în absolut toate ocaziile Bush a repetat, de sute de ori, aceeaşi propoziţie: „Sunt un preşedinte în vreme de război” (I’m a war president, I’m a war president). Aceste cuvinte, crede publicistul american Gary Kamiya, au acţionat ca o vrajă, au avut un efect hipnotic asupra publicului, disperat ca America să-i găsească şi pedepsească grabnic pe vinovaţi, eventual pe autori, sau măcar pe cineva din spatele atentatelor, în orice caz să fie vorba de nişte islamici... Pe de altă parte, pentru Băsescu media şi publicul românesc au consacrat expresia: preşedintele – jucător. Profund greşită. În lupta politică, Băsescu nu este un „preşedinte – jucător”. Nu se joacă. Este exact ca Bush. Băsescu a fost din primele sale clipe la Palatul Cotroceni un „preşedinte pentru vremuri de conflicte şi războaie”. A declanşat imediat confruntări externe cu reprezentanţi ai Moscovei la Bruxelles şi cu lideri ai Uniunii Europene; a trimis un număr ridicat de soldaţi români în Orientul Mijlociu – mai ridicat decât al tuturor celorlalţi est-europeni – pentru prima oară după 60 de ani, sub Băsescu, un soldat român a căzut în războiul deschis din Irak, în aprilie 2006; a pornit conflicte interne cu toate celelalte ramuri ale puterii, cu propriul său Prim-Ministru, cu Parlamentul şi cu Justiţia; cu litera şi spiritul Constituţiei; cu opoziţia social-democrată sau liberală. A fost provocător, arţăgos, de multe ori a împins lucrurile la extrem, o bună perioadă de timp aceste tactici conflictuale i-au adus un câştig important de imagine la un public stresat, frustrat şi pus pe gâlceavă oriunde şi oricând, la piaţă, la volan, pe internet şi în cabina de votare. În esenţa lucrurilor şi păstrând proporţiile, la fel ca Bush jr., Băsescu a fost un „preşedinte în vreme de război”. Un război ticluit şi provocat de el însuşi – „Războiul românilor împotriva românilor”. În confruntarea politică din România, Băsescu a dovedit cu prisosinţă că „ucide” politic, cu sânge rece, în „execuţii” publice. „Execuţii” regizate de o medie clientelară; de o justiţie aservită de la cele mai înalte niveluri şi până la comandouri de tineri procurori trimişi să terorizeze populaţia satelor, exact la fel după cum detaşamentele de asalt S.A. înfiinţate de Hitler imediat după ce a luat puterea, în 1933, au terorizat oraşele şi satele Germaniei; de servicii secrete strict controlate şi ele, a căror activitate principală şi ilegală este să scruteze îndeaproape populaţia şi să aducă dovezi „compromiţătoare” împotriva tuturor; în sfârşit, de tot felul de agenţii şi departamente, instrumente personale ale unui „preşedinte în vremea războiului românilor contra românilor”, de şantaj şi pentru întocmirea de dosare penale pentru politicieni din opoziţie, oameni de afaceri care nu „cotizează”, lideri sindicali, publicişti importanţi etc.;

            3. Pe plan extern, şi Bush şi Băsescu şi-au câştigat aceeaşi reputaţie negativă, prin faptul că ambii au adus prejudicii grave de imagine ţărilor lor. Percepţia internaţională a administraţiei neoconservatoare Bush jr. s-a înrăutăţit considerabil după invadarea Irakului, influenţa SUA a intrat în declin chiar şi printre aliaţii lor tradiţionali. Antiamericanismul a luat proporţii necunoscute în trecut, şi-a aflat originea, în cea mai mare măsură, în politica neinspirată a preşedintelui Bush jr. în Irak şi s-a manifestat din Marea Britanie, Polonia şi România, până în lumea musulmană şi ţările Americii Latine; din Asia Centrală, Pakistan şi Indonezia, şi până în Coreea de Sud. Din anul 2003 şi până în 2008, procentul europenilor occidentali care au dorit ca Statele Unite să conducă destinele lumii a scăzut dramatic, de la 64% aproape de 20 %, la fel încrederea în Bush s-a diminuat cu zeci de procente. Majoritatea publicului, din întreaga lume, a crezut că administraţia Bush jr. a acţionat numai pentru interesele sale, ignorându-le pe ale aliaţilor euroatlantici, ceea ce a amplificat opoziţia generală faţă de unilateralismul SUA în afacerile internaţionale. Tratamentul prizonierilor islamici la Bagdad şi la Guantanamo a provocat pretutindeni o reacţie atât de negativă, încât fostul consilier pentru Securitatea Naţională, Zbigniew Brzezinski, a apreciat că simbolul Americii nu mai este Statuia Libertăţii, ci temniţa de maximă securitate de la baza militară americană din Cuba. Totodată, sprijinul public pentru NATO s-a diminuat, în paralel cu intrarea Americii într-un con de umbră, precum şi cu transformarea treptată a organizaţiei dintr-una militară, într-una de control politic, pază, intervenţie şi securitate. Cu Băsescu, lucrurile au stat exact la fel. Anunţul făcut la inaugurare, că axa Washington – Bucureşti va fi vectorul exclusiv al politicii externe a României în viitor, a stârnit imediat critici vehemente la principalele Cancelarii vest-europene, a dus la instaurarea aproape spontană a unei carantine politice şi diplomatice împotriva României, în vestul şi estul Europei. A început lungul „îngheţ” al politicii externe româneşti, de aproape opt ani. În aceşti opt ani, câştigurile firave de imagine obţinute de preşedinţi şi guvernări anterioare, apropierea de puternica Franţă şi alte ţări mai importante din vestul continentului; rezultatele pozitive, puţine câte au fost, obţinute în cursului procesului de preaderare, aderarea propriuzisă de la 1 ianuarie 2007, toate acestea s-au risipit treptat, anihilate de performanţa negativă generală a administraţiei Băsescu. România preluată de acesta în decembrie 2004 a involuat mult pe plan intern, la fel pe plan extern, deficitul de imagine internaţională a ţării este astăzi mai adânc şi, aparent, mai de neremediat ca oricând în trecut. După aproape şase ani de la intrarea în Uniunea Europeană, absorbţia fondurilor europene continuă să nu se întâmple şi va împinge, probabil, Bruxellesul către gestul radical al suspendării lor; porţile spaţiului Schengen rămân zăvorâte; cooperarea regională este aproape zero; proiectele de dezvoltare şi integrare continentală zac neatinse, cel mult în stadiul de studii de fezabilitate, şi sunt resuscitate ocazional, în cazul investigaţiilor nu ştiu cărei comisii sau comisar UE, sau ale mediei. Împreună cu cele ale ţării, reputaţia şi imaginea externă ale instituţiei prezidenţiale sunt pulbere. În ce priveşte imaginea negativă pe plan internaţional adusă ţărilor lor, Statele Unite şi România, între Bush jr. 2006-2008 şi Băsescu 2012 s-a instalat un semn de egalitate perfectă;
           
            4. Bush jr. şi Băsescu au ajuns preşedinţi în aceleaşi condiţii  contestate şi neelucidate nici până astăzi, victoriile lor electorale rămân suspectate că s-au produs în urma unor fraude, presiuni şi şantaje. Astfel, la 7 noiembrie 2000, la West Palm Beach, existând bănuiala că republicanii ar fi fraudat alegerile, cazul a ajuns în Curtea Supremă a statului Florida,  decizia a întârziat o lună, s-a procedat la o a treia numărare a voturilor, mecanică. În final, după presiuni insuportabile, Bush jr. a avut câştig de cauză, a devenit preşedinte cu voturile electorilor, dar cu peste jumătate de milion mai puţine voturi populare la nivel naţional, decât adversarul său democrat, caz unic în istoria de peste 200 de ani a alegerilor prezidenţiale americane. La fel, la Bucureşti, pe traiectoria setată (locked up) probabil undeva în Virginia, Maryland, sau District of Columbia încă din 2000 (câştigarea Primăriei Capitalei) şi 2001 (câştigarea Pd-ului), Băsescu a revenit în forţă în 2004, a vorbit de fraudarea electronică a alegerilor şi a ameninţat cu o mare revoltă „portocalie” în Piaţa Universităţii (scenariul ucrainean);  s-a linştit brusc cu două zile înainte de turul II, a anunţat la ultima apariţie televizată, la B1 TV, că „România va rămâne ancorată în politicile SUA”, ticluite, ziceam mai sus, în Virginia, Maryland sau District of Columbia; ambasadorul efemer american la Bucureşti, Jack Dyer Crouch II  (specialist în „revoluţii portocalii” în fostul spaţiu ex-sovietic, spuneau surse ale vremii), s-ar fi întâlnit cu contracandidatul Adrian Năstase chiar în seara lui 12 decembrie, cu o oră sau două înainte de închiderea turului II (afirmau aceleaşi surse), tur II pe care Băsescu l-a „suflat” pe ultimul metru PSD-ului şi candidatului său şi a ajuns, astfel,  preşedintele României.  La fel în 2009, l-a învins pe pesedistul Mircea Geoană tot în turul II şi tot „la fotografie”. A câştigat halucinant, cu voturile umflate ca număr ale emigraţiei de la Paris (oficial, un vot la fiecare 13 secunde, cât timp urnele au stat deschise!), la câteva zecimi de procent, după ce pierduse, exact la fel ca Bush jr. în 2000, voturile la nivel naţional, adică cele din ţară (?!) Din 2000 şi până în prezent, cariera prezidenţială şi, în general, politică a lui Traian Băsescu, susţinută de cercuri interesate de la Washington, a fost şi rămâne o fraudă imensă. Şi o insultă la adresa democraţiei, a alegerilor libere într-un stat european membru al Uniunii Europene şi al NATO, precum şi la adresa poporului român.

            5. Un episod mai puţin cunoscut sau mediatizat din preocupările lui Bush jr. după ce a ajuns preşedinte, este că a preluat de la tatăl său,  fostul preşedinte George Bush sr., îndeletnicirea de a întocmi şi păstra dosare ale politicienilor şi altor oameni influenţi, pentru a compromite, şantaja şi înlătura adversari, la necesitate. Surse americane ale vremii au afirmat că Bush tatăl, fost director al CIA, a fost, la rândul lui, profund impresionat de eficienţa cu care, timp de patru decenii, Edgar Hoover, creatorul FBI, a folosit sute şi sute de documente reale şi fabricate, pentru a elimina, compromite, sau şantaja adversari şi personalităţi publice incomode (Charlie Chaplin, John Lennon, Eleonor Roosevelt, soţia preşedintelui Roosevelt, fostul preşedinte John Kennedy etc.), sau pentru a se apăra de acuze şi dezvăluiri împotriva sa (homosexualism, este îngropat în Cimitirul Congresului, de la Washington, la câţiva paşi de „prietena” sa, domnul Clyde Tolson, fost prim-adjunct al său la Birou, mai mulţi congresmani americani au cerut, ultima oară în 2001, ca sediul central al FBI-ului din Washington, D.C. să nu mai poarte numele lui, J. Edgar Hoover, „o pată pe această clădire...”). Din 2006 şi până către sfârşitul lui 2008, aceste dosare compromiţătoare l-au ajutat decisiv pe Bush jr. să „liniştească” adversari din Congresul SUA, senatori ori reprezentanţi care au cerut demiterea sa (impeachment) şi, în cele din urmă, să supravieţuiască la Casa Albă până la încheierea mandatului. La Bucureşti, clona prezidenţială Băsescu a îmbinat în mod strălucit experienţa trecutului său comunist, ca informator de frunte al fostei securităţi şi membru local important al partidului unic, cu experienţa noului prezent capitalist, experienţă veche din 1935, pe filiera Hoover, FBI – Bush tatăl, CIA – Bush fiul, şi a instaurat în România cel mai eficient şi mai temut sistem de supraveghere, şantaj şi control politic din toată Europa de Est, de după căderea comunismului. „Dosariada naţionlă”, să-i spunem aşa, inaugurată de Băsescu la debutul primului său mandat, în decembrie 2004, continuă şi astăzi, după opt ani, şi a costat România zeci de miliarde de lei noi din banii publici, în infrastructuri şi ore-lucru la Preşedinţie, Parlament, Guvern, ministere, CSM, procuraturi, parchete, DNA (imediat după instalarea Guvernului USL, la 7 mai trecut, DNA a anunţat că are nevoie şi că va achiziţiona sisteme şi aparatură de monitorizare video/audio ultrasofisticate...), ANI, tribunale, judecătorii, instanţe superioare, poliţie, penitenciare, servicii secrete, mii şi mii de mandate de interceptare şi milioane de ore de înregistrări şi ascultare ( în iulie-august, la solicitarea poliţiei politice DNA, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a aprobat de 80 de ori mai multe mandate de ascultare vizând demnitari, decât în aceeaşi perioadă a anului trecut!), secretizări, filaj pedestru, auto şi electronic, comunicaţii terestre şi spaţiale etc. Se monitorizează telefonia fixă şi mobilă, internetul şi e-mailurile populaţiei, se instalează instrumente de supraveghere în maşini personale, se verifică conturi personale de bancă, tranzacţii locale şi internaţionale, au apărut instrumente biometrice de spionaj instalate în locuri publice etc. Şi, bineînţeles, totul se întâmplă în numele luptei contra corupţiei şi al luptei pentru reabilitarea justiţiei în România, dar absolut nimeni nu este convins şi nu ştie unde este linia de demarcaţie – dacă există vreuna – între ceea ce spune un preşedinte mincinos, la fel de mincinos ca modelul său, Bush jr., şi realitate. Iar realitatea revoltătoare a „Dosariadei naţionale” este că, astăzi, zeci, sute de adversari politici care nu au fost de acord cu regimul dictaturii personale a lui Traian Băsescu şi al camarilei sale de hoţi, au toţi dosare penale, suportă tot felul de restricţii şi umilinţe, sunt privaţi de drepturi constituţionale şi civile, sunt terorizaţi, sau au înfundat puşcăriile;

            6. Imediat după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, Bush jr. şi echipa de neoconservatori din jurul său au acaparat naţiunea înspăimântată americană şi au făcut-o să-i urmeze, fără întrebări, în praful şi bezna din plină amiază, de după prăbuşirea turnurilor gemene din New York. Din acea zi, administraţia a refuzat orice dialog cu toată clasa politică, inclusiv colegii republicani, a ignorat orice hotărâre judecătorească, a ignorat Curtea Supremă şi Congresul; şi-a depăşit atribuţiile constituţionale  prin crearea Curţii de supraveghere a informaţiilor externe, o agenţie total secretă; a spulberat libertăţile civile ale poporului american prin alte acţiuni legislative neconstituţionale (Patriotic Act 1 şi Patriotic Act 2). Pentru a controla nemijlocit justiţia, Bush jr. a destituit un număr de şapte magistraţi superiori de la Curtea Supremă şi Ministerul Justiţiei, au urmat apoi demisiile altora, iar Congresul a tăcut mâlc şi nu a investigat nimic. A făcut două numiri dintre oamenii săi de casă la conducerea Curţii Supreme, a numit 61 de judecători la Curţile de Apel, precum şi alţi 261 la Curţile districtuale. Le-au urmat alte 324 de numiri în tot sistemul judiciar, la toate nivelurile, şi-a asigurat, astfel, pentru o bună perioadă de timp, aproape şase ani, controlul discreţionar asupra întregului sistem judiciar american. În România, de aproape opt ani, Traian Băsescu procedează exact la fel. O Curte Constituţională aservită l-a scăpat recent de la demitere, controlul său asupra justiţiei, la toate nivelurile (Consiliul Superior al Magistraturii, parchete, procuraturi, instanţe judecătoreşti etc.), îngreunează enorm strădania Guvernului Ponta şi a opoziţiei USL, ajunsă la putere, de a urgenta debăsificarea justiţiei, a administraţiei, a întregii Românii, aşa cum s-a întâmplat, demult, cu denazificarea în Germania, în primii ani postbelici, 1945-1947; 

            7. În timpul preşedinţiei lui Bush jr., serviciile de informaţii americane au trecut prin vremuri foarte grele. CIA a trebuit să culeagă informaţii, spre a afla, apoi, că  beneficiarii nu sunt interesaţi de ele. A fost nevoită să asculte argumente fabricate pentru pornirea războiului în Irak şi să tacă, deşi ştia că evidenţa faptelor arată cu totul altceva. Din pricina încurcăturilor făcute de oamenii lui Bush jr., a pierdut agenţi operativi. A fost învinuită şi arătată la nesfârşit cu degetul pentru acţiuni ilegale în Europa, unde s-au emis mandate de arestare pe numele lucrătorilor ei – şi acum, la 19 septembrie,  după mai bine de opt ani, Curtea de Casaţie a Italiei a confirmat condamnările, în lipsă, în cazul celor 23 de agenţi CIA judecaţi în 2004 pentru răpirea, la Milano, a unui cetăţean egiptean. Spus în câteva cuvinte, agenţia a fost „Cenuşăreasa” administraţiei, a ajuns „o armată personală a lui Bush, folosită pentru proiecte secrete” şi „a fost transformată într-un fel de unitate de comando a preşedintelui”, afirmau încă din 2005 surse din interiorul serviciilor. Citatul biblic de la intrarea în foaierul clădirii CIA, din Langley, statul Virginia: „Şi vei şti adevărul şi adevărul te va elibera”, a fost dat uitării de către Bush jr., pretins practicant al Bibliei. Minus citatul din Biblie de adineaori, toate acestea sună foarte cunoscut şi aici, pe Dâmboviţa, unde şi Băsescu, exact la fel ca “bunul său prieten” Bush, a înlăturat şi el de la conducerea agenţiilor de informaţii directori care vedeau lucrurile altfel, şi-a subordonat şi a transformat comunitatea de informaţii naţională într-un serviciu propriu, pentru susţinerea şi apărarea intereselor sale politice, sau personale. Acest gen de situaţii abundă de peste şapte ani, este de o gravitate deosebită faptul că, în ultimii doi ani,  de când aproape întreaga societate românească l-a repudiat, sau i-a devenit ostilă, Băsescu a folosit şi foloseşte în aşa fel serviciile secrete, încât echilibrul dintre securitatea naţională, şi drepturile constituţionale şi libertăţile civile ale cetăţeanului român a fost rupt;

            8. „A fost o piesă de teatru absurd, dar solemnă şi venerabilă. Membrii presei au fost conduşi în sală încolonaţi doi câte doi, întocmai ca şcolarii într-o excursie la Grădina Zoologică. Preşedintele a refuzat să răspundă la întrebări din sală şi a ales reporteri de pe o listă pe care o avea în buzunar. Dialogul care a rezultat a fost atât de bombastic, încât nici el nu a mai putut rezista şi, într-un moment de-a dreptul jenant, i-a scăpat pe gură porumbelul, că întreaga seară a fost regizată în prealabil. Nu numai că ziariştii s-au întrecut între ei să-i pună întrebări aprobate anterior, dar au mers atât de departe, încât au părut că sunt aplaudaci angajaţi, fluturând mâinile pe sus şi glumind în scaune, ca să dea impresia de naturaleţe şi a unei conferinţe de presă spontane”. Sună ca o conferinţă de presă a lui Nicolae Ceauşescu din anii ’80 din secolul trecut, anii cei mai negri, ai dictaturii comuniste, nu? Nu. În realitate, astfel a arătat o întâlnire a lui Bush jr. cu presa la Casa Albă, la 3 martie 2003, în relatarea publicaţiei new yorkeze „Vanity Fair”, numărul din iunie 2003! După atacurile de la 11 septembrie 2001 şi până la invazia Irakului, în martie 2003, Bush jr. a redus la tăcere aproape toată mass-media, nimeni nu a întrebat şi nu a comentat nimic despre pregătirile pentru război. Lipsit de analize şi dezbateri în presă şi la televiziuni asupra politicii internaţionale, publicul american a rămas ancorat în clişee excepţionaliste, false şi dăunătoare. Aliniat lui Bush şi neoconservatorilor săi, megaimperiul mediatic al lui Rupert Murdoch – televiziunile Fox News Channel şi Fox Television Station, cu 20 de posturi acoperind peste 40% din teritoriul SUA, reţelele internaţionale Sky, National Geographic şi Fox Kids, plus 130 de ziare, printre care „The New Yorker”, „New York Post”, „Washington Times”, „Wall Street Journal” şi „London Times” – a privat publicul de adevăratele ştiri şi dezbaterea corectă. Au fost subordonate  reţele de radio naţionale şi puse să realizeze emisiuni „live”, în realitate adunări populare pentru susţinerea războiului organizate de sindicate („Rally for America”). Au fost acaparate reţelele de radio în limba spaniolă pentru populaţia hispanică din SUA (Clear Channel FM, cu acoperire 50% din teritoriu şi peste 70% din hispanici). Negăsind în Irak arme de distrugere în massă, Bush a inventat, pentru americani, arme de confuzie în massă, adică ştiri fabricate. Cu excepţia câtorva publicaţii şi televiziuni care au rezistat, media a fost o mascaradă, care a durat până către începutul lui 2005. A fost, astfel, creat cetăţeanul neinformat al Statelor Unite ale Americii. După cum, la fel ca şi Bush jr., Băsescu a reuşit să controleze o bună parte din media românească şi să o transforme tot într-o mascaradă. Într-un fel, i-a venit mai uşor să facă acest lucru, decât modelului său prezidenţial de la Washington. La sfârşitul lui 2004 a ajuns preşedinte în România, o ţară cu o populaţie prea puţin sau deloc informată, cu instituţii democratice fragile, cu o guvernare şi un Parlament sub presiunea continuă a intereselor politice şi economice şi, mai ales, cu o mass-media nevertebrată, înfometată” etern şi în perpetuă căutare de sponsori. Băsescu a fost şi rămâne, deocamdată, susţinut de mai multe televiziuni, de ziare, agenţii de presă şi, bineînţeles de câteva lichele abjecte, croite de vremuri, interese şi propria lipsă de caracter, după chipul şi asemănarea lichelei prezidenţiale.

            9. Între 5 decembrie 2005 şi 10 iunie 2008 au existat şapte iniţiative oficiale pentru demiterea (impeachment) lui Bush jr. Cea mai importantă a fost ultima, cu 35 de capete de acuzare împotriva preşedintelui, votată la 25 iulie cu 251 pentru, faţă de 166 contra. Şi totuşi, aparent inexplicabil, în continuare nu s-a întâmplat nimic, al doilea mandat al lui Bush a expirat la 20 ianuarie 2009, odată cu el şi obiectul iniţiativei de demitere. Că lucrurile vor evolua astfel, s-a prefigurat încă din 2006, cînd democraţii au câştigat ambele Camere ale Congresului, dar Nancy Pelosi, lidera Camerei Reprezentanţilor, a afirmat limpede că demiterea preşedintelui nu este o prioritate pe agenda de lucru a noii majorităţi din Cameră şi de la Senat („off the table”). De ce oponenţii lui Bush jr. au renunţat la îndepărtarea sa, deşi ar fi putut s-o obţină uşor? Au existat, în acei ani, tot felul de explicaţii, nici una pe deplin satisfăcătoare. Răspunsul trebuie căutat, mai degrabă, într-o situaţie mai veche, cu un impact major, de durată, asupra instituţiei prezidenţiale americane. În 1974, după scandalul Watergate şi declanşarea procedurilor de impeachment, fostul Richard Nixon a fost primul preşedinte din istorie forţat să plece de la Casa Albă înainte de expirarea mandatului. Acest fapt a avut consecinţe profunde, politicienii şi, mai ales, publicul american au înţeles că dispun de un instrument politic nou şi puternic, pentru a înlătura „din mers” şefi ai Executivului care ar duce politici contrare intereselor naţiunii. De 40 de ani încoace cuvântul impeachment a fost readus în actualitate în repetate rânduri, în vremea mandatului lui Bill Clinton, a lui Bush jr şi, în această primăvară, a lui Obama, ultima oară pe motivul folosirii neautorizate a forţei militare în Libia. Şi totuşi, în toate trei cazurile, demiterile nu s-au întâmplat, pentru că establishmentul politic american a mai înţeles ceva, ceva foarte serios: că înlăturarea preşedinţilor în funcţie echivalează, cumva, cu un act de „regicid”, că ”regicidul” destabilizează, pe mai multe decenii, echilibrul „natural” într-un sistem pretins democratic şi că acelaşi „regicid” nu este o pildă civică bună pentru absolut nimeni, politicieni, sau poporeni; că demiterea dă cetăţeanului obişnuit o senzaţie excesivă de forţă politică, că nu este şi nu trebuie să devină o practică curentă pentru remedierea erorilor din managementul executiv suprem, oricât ar fi ele de evidente; în sfârşit, că demiterea erodează periculos imaginea, autoritatea şi prestigiul Casei Albe, ca simbol al forţei instituţiei prezidenţiale americane în lumea întreagă. Dată fiind alianţa politică şi militară dintre România şi SUA, preţuită la Washington, precum şi susţinerea făţişă de care preşedintele român beneficiază de opt ani, în toate ocaziile, este posibil ca de acelaşi tratament, al neacceptării înlăturării sale din funcţia de preşedinte în timpul exercitării mandatului, să fi beneficiat şi Băsescu, din partea decidenţilor de politică externă americană. Dacă această „filosofie” a establishmentului politic american, privind „inamovabilitatea” preşedinţilor în cursul mandatelor, contrară deopotrivă şi Constituţiei Statelor Unite şi Constituţiei Românei, a fost în această vară exportată şi aplicată la Bucureşti şi l-a salvat pe Băsescu după Referendumul naţional de la 29 iulie, atunci democraţia a primit o lovitură grea în România. La fel imaginea Americii în acestă ţară, cu consecinţe imprevizibile pe termen mediu, sau mai lung...

            Ar fi multe, foarte multe de zis. Spre a încheia, am spune doar că Băsescu s-a impregnat în asemenea măsură de ideea parteneriatului cu fosta administraţie americană, încât până şi cuvintele, retorica şi stilul său de conducere au început să semene cu cele ale lui Bush, de acum câţiva ani. Îl priveai pe preşedintele de la Bucureşti şi aveai senzaţia că vezi un film cu preşedintele de la Washington în anii 2002-2006, în vremea pregătirii războiului, a invaziei şi a împotmolirii din Irak. Spunea Bush că luptă contra terorismului şi că securitatea Americii se joacă în Irak? Spunea şi Băsescu, mai ales când erau americani de faţă, că „securitatea României depinde de rezolvarea situaţiei din Irak”(?!). Spunea Bush că luptă în Irak pentru democratizarea acelei ţări? Spunea şi Băsescu la 4 iulie, pe şoseaua Kisseleff, sau la alte ocazii, că românii se află în Irak „cu scopul democratizării”. A controlat Bush o bucată de vreme Congresul? Se zbate şi Băsescu, de când se ştie preşedinte, să controleze Parlamentul. A crezut Bush că militarismul său „macho” va compensa nemulţumirile americanilor, provocate de situaţia internă? La fel a crezut şi Băsescu, maimuţărindu-se în haine de camuflaj la televiziuni, la întâlniri cu soldaţi români, acasă, ori în Irak. S-a opus Secretarul de Stat (Prim-Ministrul SUA) Colin Powell purtării războiului şi a fost nevoit să demisioneze? Întrucât Primul-Ministru Tăriceanu a ridicat, în vremea mandatului său, problema retragerii militarilor români din Irak, şi Băsescu l-a vrut demisionar. Când lucrurile au început să meargă prost în Irak, s-a închis Bush jr. în biroul său şi a încetat orice dialog cu toată clasa politică, inclusiv cu proprii republicani, a ajuns cel mai izolat preşedinte din timpurile moderne ale Americii? La fel face şi Băsescu, a evitat orice dezbatere democratică cu un veto copie xerox din stilul prezidenţialităţii imperiale a lui Bush jr., nu a discutat situaţia dificilă din Irak cu nimeni, cu opoziţia, sau cu Alianţa DA, cea care l-a adus la putere;  s-a închis astăzi în cercul lui tot mai strâmt de penali, impostori, foşti tovarăşi de furăciuni, muieri deocheate, clienţi cu foamea-n gât, magistraţi şantajaţi şi şantajabili s.a.m.d. A ignorat Bush opinia publică şi a mers înainte în Irak?  A ignorat-o şi Băsescu, deşi majoritatea românilor ar fi vrut să-i vadă pe soldaţi întorşi acasă etc. Băsescu a fost şi a rămas clona lui Bush jr., cel mai slab şi mai nepopular preşedinte din toată istoria americană, detestat de propria sa naţiune şi detestat pretutindeni, în lume. Bush, poreclit “Vandalul global”, despre care reputatul Pew Research Center, de la New York, în sondajul “Global Attitudes”, efectuat în 2007 în 47 de ţări ale lumii, releva că a fost considerat cel mai nepopular preşedinte american din toate timpurile. “Vandalul global” Bush jr. a fost şi rămâne modelul patetic şi sursa total neinspirată de inspiraţie” politică şi morală pentru Băsescu, „Vandalul local” din România.

Epilog

            Ca preşedinte, Bush jr. a debutat cu un rating de popularitate foarte bun, de peste 50%, l-a menţinut până la încheierea primului mandat, cu o cifră record de 90% după 11 septembrie 2001. După începutul lui 2005, cu toată împotmolirea din Irak şi scandalul cu tratamentul prizonierilor islamici la  închisoarea Abu Ghraib, din Bagdad şi la baza Guantanamo, din Cuba, ratingul său a scăzut foarte puţin, americanii au continuat să-i dea credit şi  să-l susţină. Apoi, spre sfârşitul verii, din motive numai de ea ştiute, Natura s-a dezlănţuit, aproape ca niciodată în trecut. Cel mai ucigător şi mai distructiv uragan tropical din ultimele decenii, uraganul Katrina, a lovit Florida şi statele de la Golful Mexic, a urcat înspre Nord până sus, în Kentuky, a culcat la pământ pomi în Manhattan, la New York şi s-a domolit abia în Canada, în Ontario şi în regiunea Côte Nord, din Quebec. La New Orleans digurile au cedat, apele oceanului au intrat 20 km în interior, peste 1.800 de oameni au pierit în furtună şi inundaţii, autorităţile au fost complet depăşite. Bush jr., personal, a fost acuzat de management defectuos, lipsa unei viziuni de lider în momente grele pentru ţară şi de rasism. „Katrinagate” a devenit cuvântul anului 2005 şi, din acel moment, ratingul lui a coborât catastrofal, a ajuns la 19% şi nu şi-a mai revenit niciodată, până când a părăsit Casa Albă. La Bucureşti, în 2007 Băsescu a obţinut un scor formidabil la Referendumul pentru demiterea sa, 74,48% dintre alegători au decis ca el să rămână în scaunul prezidenţial, peste doi ani mulţi ameţiţi au votat iarăşi pentru el şi i-au asigurat al doilea mandat la Palatul Cotroceni. Ratingul lui s-a menţinut la cifre relativ ridicate, între 35% şi 50% şi apoi a venit iarna năpraznică din ianuarie – februarie 2012, o iarnă cum românii nu mai văzuseră de 60 de ani. Exact la fel ca şi Bush jr., Băsescu şi guvernul său au fost complet depăşiţi. Pe un ger cumplit, de -32,5° Celsius, ratingul lui s-a prăbuşit la 10-11%, o ţară întreagă i-a cerut demisia. Apoi, la Referendumul de la 29 iulie, 87,52% dintre participanţi, adică 7,4 milioane de oameni, au votat demiterea sa, în prezent ratingul său este sub 10% şi va rămâne acolo atâta vreme cât va ocupa, ilegal, funcţia de preşedinte.

            Uraganul tropical Katrina SUA 2005 şi iarna siberiană România 2012 au provocat prăbuşirea definitivă a lui Bush jr. şi a lui Băsescu în minţile oamenilor. Toţi analiştii media, toţi politologii şi toţi experţii în instituţii prezidenţiale din lume nu pot explica, în nici un chip, de ce Mama Natură dezlănţuită, două fenomene naturale extreme şi perfect antinomice, căldura şi frigul, absolut fără nici o legătură cu îndeletniciri omeneşti de orice fel, societate, politică etc., au anunţat sfârşitul pentru aceşti doi preşedinţi.      
Doi preşedinţi detestaţi şi repudiaţi de propriile lor popoare...


a.s. (asistat social)
Vasile  Grădişteanu

15 septembrie 2012

         

miercuri, 12 septembrie 2012



NOI PARTENERI CNSC

Doamne si domnilor presedinti de federatii sindicale, sindicate, asociatii, uniuni, fundatii,
           
In aceasta saptamana, asumandu-si prin semnatura si stampila, programul de actiune numit “Platforma Civica”, au devenit membrii ai CNSC: “Fundatia Romana de Democratie prin Drept”, Presedinte: dl. Dan HAZAPARU si „Asociatiile Romanilor din Australia de Sud”, Presedinte: dl. Lucian TUDOR.

Uniti, vom invinge!


Presedintele SCMD
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

luni, 10 septembrie 2012


O delegatie de experti ai Comisiei de la Venetia
a venit in Romania


In atentia tuturor membrilor SCMD:

            Comisia de la Venetia pentru Democratie prin Drept a Parlamentului Europei a adoptat “Codul de bune practici pentru referendum”, care prevede la Art.7, ca in tarile UE, in materie de referendum, nu se recomanda “prag-cvorum de prezenta”. Adoptat la 27 noiembrie 2008, in cadrul sesiunii 1042, de catre Comitetul ministrilor al UE, acest Cod a devenit obligatoriu prin Decizia CM 172T/2008.
            Actuala delegatie de experti ai Comisiei de la Venetia ancheteaza in Romania modul in care s-a desfasurat referendumul, ca urmare a plangerilor guvernului si ale CNSC, prin Fundatia Romana de Democratie prin Drept.  Delegatia va stabili daca a fost, sau nu, respectata legislatia europeana care prevaleaza, dupa care, in circa o saptamana Comisia de la Venetia isi va publica concluziile.
            In aceste conditii, pentru a participa direct la eforturile europene de salvgardare a democratiei in Romania, intre SCMD si Fundatia Romana de Democratie prin Drept, (care reprezinta in Romania Comisia de la Venetia), ambele membre ale CNSC, s-a incheiat prin decizia Biroului Operativ, urmatorul protocol suplimentar de colaborare:




joi, 6 septembrie 2012

Presedintele copy-paste

Poporul roman se simte dupa referendum ca japonezii dupa Hiroshima. Nu mai vrea sa auda de politica! Daca maine ar fi alegerile, nici 12% nu s-ar mai duce la vot. De ce? Nu numai din dezgust sau de frica ci dintr-un acut sentiment al inutilitatii! Pentru ca poporul roman a fost mintit, batjocorit, furat ca in codru!

 Doi ani si jumatate de proteste, procese, ne-au dat speranta ca vom scapa de Regimul Basescu, cel care a incalcat grav toate articolele Constitutiei, vaduvindu-ne de dreptul la munca, la sanatate, la invatatura, la trai decent, la viata. Cu ocazia referendumului, am constatat ca ni s-a luat si dreptul la exprimare prin vot. Mai mult, am simtit pe propria piele ca ultimul comunist din Romania (asa cum s-a declarat in 2004) si consilierii sai fii sau nepoti ai vechilor kaghebisti se poarta cu noi ca pe vremea ocupatiei soviet-bolsevice! Suntem hingheriti parca de politia Anei Pauker, reincarnata in doamnele Macovei  si Kovesi, pentru ca am indraznit sa votam.

Depasind limitele bunului simt, frizand de-a dreptul dementa, logica basista, sustinuta de toti latraii de serviciu, asa zisi politicieni sau pseudojurnalisti,  a lansat enormitatea unei lovituri de stat orchestrata de unicul reprezentant al poporului - Parlamentul.

Poporul nu da lovituri de stat, el face revolutii! Loviturile de stat le dau tiranii, impotriva vointei populare, impotriva democratiei, impotriva Parlamentului, ca reprezentant al poporului, cu ajutorul slugilor puse in fruntea justitiei si a serviciilor de informatii, contrainformatii si diversiune.

La 6 iulie 2012, Traian Basescu a fost suspendat legal din functia de presedinte iar Parlamentul a decis legal, fapt recunoscut si de CCR, organizarea referendumului pentru demitere. Ilegale au fost incalcarea Art.10 din Legea 3/2000, care prevede ca pentru demiterea presedintelui Romaniei nu este nevoie de prag electoral si incalcarea “Codului de bune practici pentru referendum” al Comisiei de la Venetia pentru democratie prin drept, adoptat de Comitetul ministrilor UE prin Decizia nr.172 T/27.11.2008.

CCR, structura politica si nu profesionala, formata din indivizi numiti de regimul Basescu sau santajabili, a comis un abuz de drept, sprijinindu-l pe Demis sa dea o lovitura de stat bazata exclusiv pe valetii numiti in fruntea structurilor de justitie, DNA si a serviciilor de informatii, contraionformatii si diversiune.

Calcarea in picioare a democratiei in Romania, prin anularea de catre 6 persoane a votului legal exprimat de 8.6 milioane de romani a fost nu numai permisa ci si aplaudata de liderii europeni. De ce? De ce in Romania s-a aplaudat inlocuirea fortei dreptului cu dreptul fortei? De ce s-a intervenit brutal asupra Guvernului si presedintelui interimar obligandu-i sa accepte un prag electoral inexistent in restul UE? O cifra veche de 10 ani a cetatenilor cu drept de vot, cand se stie ca cifra actuala este mai mica cu 4 milioane? O erata a CCR trimisa ilegal de un singur individ care nu avea dreptul sa o faca, plus doua succesive micsorari ale timpului destinat de CCR verificarilor, de la 12 septembrie la 31 apoi la 21 august, etc? Din dragoste de Basescu? In nici un caz, pentru ca turma liderilor europeni a dovedit in ultimii ani ca il respinge pe presedintele jucator. Pentru ca actuala UE de expresie germane seaman al naibii de mult cu cel de-al treilea Reich si cu Uniunea Sovietivca a Planului Valev, dar aproape de loc cu ceea ce proclama la 9 mai 1950 Declaratia Schuman? Este o explicatie dar nu singura! Pentru ca Basescu, spre a scapa el si acolitii de dreapta rasplata a justitiei, a promis cedarea de catre subcolonia Romania, a ultimelor resurse ale natiunii romane, in schimbul sustinerii lui la putere impotriva vointei nationale? Este o explicatie plauzibila dar nu suficienta (deoarece acelasi lucru l-au promis si ceilalti). Pentru ca in jocul mafiei internationale a energiei Basescu a fost instruit de aripa Americana cea mai dura, neoconservatoare, adepta rapirii resurselor popoarelor prin razboi (“lovituri preventive”) aripa reprezentata ieri de cimpanzeii Bush, iar astazi de vicele Joe Biden, care si-a trimis hoarde de bisnitari pe post de diplomati in Europa de Est? Ar fi si aceasta o explicatie, sustinuta de faptul ca la 10 mai 2005, Joe Biden i-a dat lui Basescu sa citeasca in Comisia de politica externa din Congresul American, discursul tinut cu o zi mai inainte de Bruce Jackson, facand din el un presedinte copy-paste! Este o explicatie si aceasta, care ne apropie cat de cat de adevar. Pentru ca presedintele Traian Basescu, desi nimeni nu-i neaga inteligenta, a ajuns in fapt o clona a prostovanului G. W. Bush, adica un presedinte copy-paste.

In anul 2006, venind la putere democratii, 360 de milioane de americani l-au acuzat pe Bush junior de minciuna, de genocid, de agresiune nejustificata asupra unei tari straine, de subordonarea serviciilor secrete, de devalizarea bugetului de stat (13 miliarde USD disparute din bugetul alocat armatei americane n-au putut fi justificate nici pana astazi), de conducere in stil mafiot, de dictatura personala de tip fascist sau nazist. Cam toate aceste acuze i s-au adus in ultimii doi ani si lui Traian Basescu. Bush junior, a fost la un pas de a-si incheia atunci cariera politica si de a infunda puscaria. Pasul nu a fost facut insa pentru ca al treilea om in stat, Nancy Pelosi nu a ridicat mana. De ce? Exact pentru motivul pentru care votul a 8.6 milioane de romani nu a contat in Romania. Mult trambitata democratie Americana nu are prevazuta in Constitutie arma referendumului. Mult trambitata democratie Americana a constatat ca institutia prezidentiala a fost atat de terfelita de Cazul Nixon, incat le-au trebuit trei decenii ca sa o spele de pacate. America nu mai vrea demiterea unui presedinte si nici sa intre in capul poporului ideea ca-l poate demite pe presedintele nebun, hot sau ticalos. O chestiune la care au aderat si vesticii, in primul rand germanii, cu alte cuvinte concurentii la jefuirea sistematica a subcoloniei Romania. Se permite ca presedintele unui stat european sau asiatic sau sud merican sau african sa fie arestat prin tradare de catre puternici lumii, dar nu de catre propriul popor! Este strict interzis sa se permita popoarelor sa ajunga la concluzia ca-si pot demite presedintii pentru ca azi, maine, ar putea fi demis si Fuhrer-ul Merkel.

Iata de ce a fost salvat Traian Basescu de cei care nu-l iubesc! Iata de ce i s-a permis sa dea o lovitura de stat si inca i se permite sa ameninte nu numai opozantii ci intreg poporul roman care nu-l mai iubeste... Datorita principiului “Corb la corb nu-si scoate ochii”. Datorita tristei realitati ca si in asa zisele democratii euroatlantice, democratia nu este pentru catei, adica pentru popor, ci pentru cei putini si autoalesi. Iata de ce, la nunta sfidatoare a Ebei care se face vinovata de acelasi lucru ca si Adrian Nastase (pentru ca in Romania justitia se aplica din doi in doi, sau cu masura dubla) au fost prezenti, alaturi de “Nasul”, care purta vesta de protectie si ASR Printul Paul al Romaniei si sotia sa Lia a Romaniei! Pentru ca dincolo de aberatiile analistilor damboviteni pe seama acestor persoane se afla realitatea pe care Traian Basescu o cunoaste – stransele legaturi personale dintre printesa Lia si atoputernica Nancy Pelosi, salvatoarea lui Bush junior si a echipei lui.

Da, democratiile occidentale au incalcat in picioare principiile europene si legislatia europeana in cazul Basescu! Da, si-au batut joc de Romania, dar nu de dragul lui Basescu ci pentru a-si apara propria mare Minciuna. Mai devreme sau mai tarziu, Basescu va fi retras tot de catre ei, pentru ca nu este o persoana care sa poata fi manipulata. Va fi fortat sa-si dea demisia, din motive de sanatate, sau din cine stie ce motive aiuristice. Dar va fi protejat, el si acolitii sai, asa cum au fost protejati Bush junior si echipa lui, tinuti fiind departe de justitia pamanteana si de furia populatiei, spre a fi ascunsi cu discretie in Istorie. Pentru ca acest moment, dorit de noi toti, adica de cei 90% dintre romani care nu sunt nici hoti, nici complici, nici slugi, nici prosti fuduli, sa vina cat mai repede, in timp ce Demisul va face ceea ce stie mai bine, adica sa insulte, sa ameninte, sa calce in picioare Constitutia, si noi, societatea civila, trebuie sa facem ceea ce stim: sa protestam impotriva repetatelor incalcari ale drepturilor noastre, 24 de ore din 24. Numai impreuna, noi si Basescu, conlucrand, adica injurandu-ne zilnic cu slugile lui disperate de frica, vom putea produce mult asteptatul moment al demisiei si al adevaratei schimbari. Pentru ca au trecut 22 de ani de la agresiunea externa concentrica asupra Romaniei, din decembrie 1989, si noi inca ne strigam in strada nevoia de Libertate si Democratie!

Oare chiar nimeni nu se intreaba de ce?

Dr. Mircea DOGARU
Expert al Uniunii Camerelor Expertilor Europeni


marți, 4 septembrie 2012

Senatorul Ioan Ghise la pichetul SCMD, 03.09.2012

Luni, 3 septembrie, in acord cu domnul senator Ioan Ghise, SCMD a organizat pichetarea Palatului Cotroceni, la Monumentul Leu, intre orele 17.00-19.00.  La ora 18.10, coloana celor care zilnic protesteaza in jurul Palatului s-a oprit la monument iar dl. senator a prezentat doua documente, care, votate in unanimitate si semnate de catre cei prezenti, au fost introduse astazi in Parlament, in vederea dezbaterii in cele doua Camere.
Va prezentam mai jos textul celor doua documente.

Presedintele SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Noi, cetăţeni români, participanţi la Referendumul din 29 iulie 2012, şi initiatori ai plimbării democratice în jurul Palatului Cotroceni, facem cunoscută public

DECLARAŢIA  de la COTROCENI

La Referendumul pentru demiterea preşedintelui României au participat peste 8,5 milioane de cetăţeni care şi-au exprimat liber şi constituţional dreptul de a vota.
Voinţa poporului se exprimă prin vot şi reprezintă valoarea suveranităţii, astfel cum este consacrată şi de prevederea art. 21 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului:
Voinţa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat;”, ceea ce ne obligă să

SOLICITĂM
PARLAMENTULUI ROMÂNIEI:

1.                Să respecte supremația Constituței, obligativitate imperativă menționată în legea fundamentală a României la art. 3 alin 5 și, pe cale de consecinţă, respectarea dispozițiilor constituționale cu privire la referendum,  dispoziții ce nu impun în cuprinsul lor ”cvorumul” ca o condiție de valabilitate a referendumului.
2.                Să constate că rezultatul Referendumului a fost favorabil demiterii lui Trăian Băsescu din funcţia de preşedinte al României, cu votul a peste 87% din numărul total al participanţilor la referendum.
3.                Să constate că, urmare a declarării de către CCR a referendumului din 29 iulie 2012 ca NEFIIND VALABIL, Trăian Băsescu continuă să se afle în situaţia de PREŞEDINTE SUSPENDAT, conform Hotarârii nr. 33/2012 a Parlamentului, astfel  că,
In mod NECONSTITUŢIONAL si ILEGAL, prin aplicarea Hotărârii nr. 6/2012 a Curţii Constituţionale, urmare a publicării acesteia în Monitorul Oficial, Trăian Băsescu, cu ajutorul unor ofiţeri SPP au ocupat Palatul Cotroceni, unde se află sediul Administraţiei Preşedinţiale a României şi s-a intitulat Preşedinte al României, fapt care conduce la anularea principiilor

STATULUI DE DREPT DEMOCRAT.

Această gravă situaţie trebuie înlăturată de Parlamentul României, ca garant al suveranităţii poporului, prin:
1.    Finalizarea Referendumului pentru demiterea presedintelui Romaniei, conform prevederilor art. 3 din Hotararea nr. 34/2012 a Parlamentului, în raport cu  pct. 3 din Dispozitivul Hotărârii nr. 6/2012 a Curtii Constitutionale.
2.    Parlamentul trebuie să constate că potrivit art. 147 alin. (4) raporta la art. 147 alin. (1) din Constituţie, NUMAI Deciziile CCR privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor din legi, ordonanţe şi regulamente ale Parlamentului se publică în Monitorul Oficial şi sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, NU şi hotărârile CCR, ele fiind doar acte în constatare.
3.    Parlamentul este obligat să constate şi să respecte dispoziţiile constituţionale, care, neimpunând în cuprinsul lor ”cvorumul” ca o condiție de valabilitate a referendumului, nu permit Curţii Constituţionale  să aprecieze valabilitatea sau nevalabilitatea vreunui referendumul, ci doar să confirme rezultatele acestuia.
4.    Parlamentul să constate că trebuie VALIDAT rezultatul Referendumului conform procesului-verbal al BEC, în sensul că Trăian Băsescu a fost DEMIS DIN FUNCŢIA DE PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI prin voinţa a 7 400 000 de cetăţeni români dintrei cei 
8 500 000 de cetăţeni care au participat la referendum, ceea ce reprezintă 87% din total de participanţi. 

SOLICITĂM Parlamentului României, în considerentele obligaţiei constituţionale de garantare a statului de drept şi in calitate de unic organ reprezentativ suprem al poporului roman, suveran, să constate că hotărârea CCR nr. 6/2012 a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor constituţionale prevăzute la art. 146 lit. ) şi 147
şi, pe cale de consecinţă, să împlinească, prin decizia sa, voinţa poporului exprimată la referendumul din 29 iulie 2012, constatând că Traian Băsescu a fost demis din funcţia de  preşedinte al României.


Bucureşti, 2 septembrie 2012

Autori: Ioan Ghise, senator şi Ion Ciochină, jurist

 
SOLICITARE CATRE PARLAMETUL ROMANIEI

Noi, cetatenii romani, adunati azi, aici, la Cotroceni, langa statuia LEU,

Constatam ca :

1.              Referendumul pentru demiterea presedintelui Romaniei a fost initiat prin vointa politica a parlamentarilor alesi de romani.
2.              Poporul roman l-a demis prin referendumul din 29 iulie 2012 pe domnul Traian Basescu din functia de presedinte al Romaniei;
3.              Curtea Constitutionala a Romaniei prin hotararea a sase judecatori( dintre care patru numiti de Basescu) a incalcat vointa a 7,5 milioane de romani in mod abuziv, neconstitutional si nelegal.
4.              Traian Basescu desi este suspendat, exercita, functia de presedinte al Romaniei, in mod ilegal si incalcand vointa poporului prin abuzurile de drept din Hotararea nr.6/2012 a Curtii Constitutionale.

Noi, participantii la aceasta adunare populara SOLICITAM Parlamentului Romaniei,  urmatoarele:
1.  sa continue actiunea inceputa prin suspendarea presedintelui,
2.  sa nu se dezica de aceasta actiune dupa referendum,
3.  sa sustina in continuare aceasta cale prin vointa sa politica,
4.  sa implineasca prin decizia sa vointa poporului exprimata la referendum pentru a constata ca fostul presedinte al Romaniei,  Traian Basescu a fost demis de catre poporul roman.

Imputernicim delegatia noastra, formata din

·      Ioan Ghise, senator
·      Ion Ciochina, jurist
·      Dogaru Mircea, istoric

sa prezinte Parlamentului prezenta solicitare.

Bucuresti, 2 septembrie 2012