"Stiu ca vor castiga in justitie dar, pana atunci, le-am luat banii."
(Traian Basescu, 2010)
Nu cred ca lumea
a uitat cuvintele din "Motto", rostite in 2010 de individul care a
uzurpat si uzurpa in continuare dupa demiterea legala, prin Referendum, functia
de presedinte al Romaniei. El este cel care a incalcat deliberat Constitutia
tarii si legile europene, in razboiul ticalos de imagine si psihologic,
declansat nu numai impotriva rezervistilor ci a intregii natiuni romane!
Poate ca in
decursul timpului, am gresit, atacandu-i pe ministeriabilii si functionarii
prinsi intre ciocan si nicovala, adica intre ordinul presedintelui
"jucator", pe de o parte, si legislatie plus propria lor constiinta.
Ticalosi sunt doar aceia care au adaugat ordinului, propriul lor interes!
In ceea ce ne
priveste, in perioada 2005-2012, Traian Basescu ne-a rapit succesiv statutul,
adica dreptul la onoare si demnitate, dreptul la munca, la o batranete
linistita, la sanatate si viata! A facut-o si anticonstitutional si
antieuropean, asa cum a fraudat si alegerile prezidentiale si Referendumul. Iar
astazi, in deplina impunitate, fraudeaza in continuare Constitutia, permitandu-si
sa-si subordoneze, pe mai departe Justitia, sa pedepseasca si sa infiinteze
partide. In Romania, regimul tiranic Basescu, sprijinit pe servicii secrete,
forte paramilitare, procurori si judecatori obedienti, inca subzista, ba, mai
mult, se intareste pe zi ce trece! Constatam cu stupefactie rebasificarea
tarii, prin principalele instrumente ale Puterii, intr-o Romanie care, gratie
si ajutorului nostru, ar trebui condusa de USL, adica de fosta opozitie, de la
Everestul celor 70 procente castigate in alegeri.
In ceea ce-i
priveste pe rezervisti, SCMD-ul s-a impotrivit cu succes in Parlament, in
justitie si in strada, in tara si in afara granitelor, celor 3 R:
"Recalculare". "Revizuire", "Regularizare"!
Astazi insa, la
10 luni dupa ce USL-ul a castigat guvernarea si dupa ce ne-a promis ca
"de-a doua zi" legile strambe vor fi abrogate, un nou val de decizii
de "Revizuire" ne lovesc de-a valma, indiferent de cuantumul
ajutorului social primit pe post de pensie, in locul dreptatii promise. Este si
ilogic si periculos pentru soarta Romaniei, care astepta "dreptatea pana
la capat"!
Guvernul, in
persoana viceprim-ministrului Gabriel Oprea, ne-a promis in 2 martie
a.c.stoparea discriminarii prin cele doua ordonante solicitate pentru sistarea
discriminarii si reintrarea in legalitate, iar conducerea USL a decis la 4
martie a.c., pe baza Memoriului inaintat de SCMD, ca prevederile celor doua
ordonante sa fie cuprinse intr-o lege reparatorie in regim de urgenta, angajamente
in acest sens lundu-si fata de noi, alaturi de dl. viceprim-ministru si
ministrii Apararii si Internelor si presedintii celor doua Comisii de aparare
din Senat si Camera Deputatilor.
Dracul basist
si-a varat insa de la inceput coada, printr-un manevrier de culise (stim cine,
cum, de unde si de ce), in locul textului votat in USL pe 4 martie, fiind
promovata la Camera Deputatilor o caricatura de text, fara regim de urgenta, pe
data de 5 martie a.c. Nici o problema ...Acesta putea fi amendat in Comisiile
Senatului si Camerei, pe data de 31 martie, legea putand fi deja votata. Astazi
insa s-a ajuns la situatia in care dl. viceprim-ministru si domnii ministri
solicita presedintelui Comisiei de aparare a Senatului sa dea drumul Proiectului
la vot si spre Camera, in timp ce acesta solicita Guvernului sa-i trimita inapoi
Proiectul, avizat. Evident, Dracul basist si-a varat din nou coada, Proiectul
disparand intre Senat si Guvern asa cum a disparut si Proiectul Legii pensiilor
militare de stat de la Ministerul Apararii, la cinci minute dupa ce dl.
Dobritoiu a predat functia, incat SCMD-ului i-au trebuit doua saptamani sa-l
recupereze la cererea noului ministru, dl. Mircea Dusa, fiind sprijinit de
fostul consilier minsterial, d-na avocat Simona-Luminita Sirbu!
In aceasta
situatie, Comitetul Director al SCMD a decis sa organizeze pe data de
19.04.2013, o "conferinta de presa-manifestatie", in centrul Capitalei,
pentru a lamuri definitiv mass media asupra legitimitatii solicitarilor noastre
si a veni in sprijinul acelora dintre membrii Guvernului sau Parlamentului care
lupta pentru transpunerea in practica a deciziei USL si pentru aparitia legii
reparatorii. Gratie eforturilor conjugate, speram ca aceasta sa intre in regim
de urgenta in Parlament, miercuri, 10.04.2013. Avem nevoie insa de sustinerea
tuturor membrilor de sindicat valizi pentru a convinge media, pe data de 19 si
in zilele urmatoare. Reafirm ideea ca-i vom apara pe toti cei ce s-au angajat
sa se implice decisiv in eliminarea pe cale legala a discriminarii, in cazul
categoriei noastre socio-profesionale. Celor care mai au obiectii in ceea ce
priveste includerea in lista noastra a d-lui viceprim-ministru Gabriel Oprea,
le reamintesc toamna anului 2010, cand, in cursul celebrului scandal "Erga
omnes", provocat de actiunea in justitie impotriva HG 735/2010, aratam la
toate posturile de televiziune documente atestand implicarea directa a lui Emil
Boc si a ministrului Predoiu in actul de justitie, prin ordine date si
ministrilor si judecatorilor, cum sa interpreteze, in defavoarea noastra legea.
Din fericire, am castigat definitiv la ICCJ pe 7 ianuarie 2011, in recursul
formulat de MApN si MAI, desfiintand ilegala operatiune de "Recalculare".
Telespectatorii isi amintesc faptul ca ascundeam antetul documentelor
respective, desi erau nesecrete. Astazi, pot face, in premiera, marturisirea ca
proveneau ... de la MApN!
In concluzie,
conducerea SCMD nu a abandonat lupta, lupta in continuare, utilizand inclusiv
mijloacele inamicului basist, si orice tentativa de denigrare a acesteia nu
poate fi considerata decat o manevra basista de destructurare a principalului
adversar al Demisului ramas in picioare - SCMD, organizatorul pentru actiune a
societatii civile.
Pe noi, ca
militari, nu ne intereseaza jocul de glezne basist, nici ping-pong-ul cu Proiectul
legii reparatorii, ci rezultatul concret. In acest sens, ii atrag respectuos
atentia d-lui prim ministru ca societatea civila din Romania a luptat pentru
debarcarea Demisului si nu pentru "Coabitare"! Motivul este cat se
poate de simplu si rational: nu poate exista "coabitare" intre un om
sanatos si un bolnav, decat ca relatie medic-pacient! Or, dl. Ponta nu este
medic ci jurist si, drept urmare, incepe sa devina periculoasa pentru Romania
si nejustificata, mentinerea in atributii a "omului bolnav"!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU