CĂTRE,
-
PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI
Domnului Primar NICUȘOR DAN
Stimate
Domnule Primar,
-
JANDARMERIA ROMANA
DIRECTIA GENERALA DE JANDARMI A MUNICIPIULUI BUCURESTI
Împuternicit
Director General- Colonel STEGĂROIU IONEL-CĂTĂLIN
Subscrișii FEDERAȚIA
SINDICATELOR TRANSPORTATORILOR FEROVIARI din ROMÂNIA (FSTFR) pentru CSN
Meridian, prin RODRIGO GABRIEL MAXIM, PREȘEDINTE, SINDICATUL CADRELOR MILITARE
DISPONIBILIZATE (SCMD), pentru CNSC, prin MIRCEA DOGARU, PREȘEDINTE și UNIUNEA
SINDICATELOR din SPITALELE CFR (USS-CFR), pentru ANSF. prin DENISA POPOVICI,
PREȘEDINTE, vă facem cunoscut
ca în data de 24.01.2021 vom organiza o serie de manifestări publice de
protest (pichetări), între orele 11.00 -13.00,cu respectarea măsurilor de protecție sanitară
impuse de starea de alertă, cu până la 100 participanți, la fiecare din
obiectivele din Capitală, mai jos
menționate. Manifestațiile se îndreaptă împotriva consecințelor OUG nr.
226/2020 privind înghețarea salariilor și pensiilor și a altor măsuri care se
preconizează în domeniul financiar-bugetar!
-Sediile ambasadelor:
SUA, Bd. Liviu
Librescu,nr. 4-6,sector 1, pe trotuarul din fața intrării principale, persoane
de contact: Gl.(r) Iosif Bălan ( Vicepreședinte/SGI –SCMD), telefon 0786767700,
col(r) Valeriu Pricină(Vicepreședinte SCMD), telefon 0722131470 și adj.(r) Tudor
Laurențiu Dimitriu ( Președinte Filială SCMD), telefon 0722751368, col.(r) Vasile Vreme, tel: 0728496114 (Presedintele Ordinului Militar al Veteranilor din Teatrele de Operatii);
Reprezentanța Comisiei Europene în
România, strada Vasile
Lascăr nr. 1, pe trotuarul din fața intrării principale, persoane de contact:
Gigel Andrabulea (Președinte SLAPB), telefon 0727212801; Doru Albu (Primvicepreședinte
SUS CFR Călători), telefon:0766307597;
Ambasada Federației Ruse, Şoseaua Pavel D. Kiseleff 6, pe trotuarul din fața intrării principale, persoană de contact : Presedintele SCMD, prin delegat;
Ambasada Republicii China, Șoseaua Nordului 2, pe trotuarul din
fața intrării principale, persoană de
contact Dan Hazaparu (Președinte Fundația Română pentru Democrație prin Drept
(FRDD), afiliată Comisiei de la Veneția), telefon: 0728289057;
Ambasada Italiei, Strada Henri Coandă 9, pe trotuarul din
fața intrării principale, persoană de
contact: Francesco Michele Curecheriu (FF Est Construct), telefon: 0770113237;
Ambasada Franței, nr. 13-15, Strada Biserica Amzei, pe trotuarul din fața intrării principale, persoane de contact: cdor(r) Ilie Truță (vicepreședinte SCMD), telefon 0722857032 și col.(r) Aurel Vlad (Președinte Filială SCMD), telefon 0724294953;
Ambasada Republicii Federale Germania, Strada Căpitan Gheorghe Demetriade
6-8, pe trotuarul din fața intrării principale,persoane de contact: col.(r) Mircea Dogaru (Președinte
SCMD), telefon 0736601020, col.(r) Vasile Munteanu (Președinte Filială
SCMD), telefon 0740113566, Cornel Riegler (Președintele Sindicatului Tinerilor
Profesori), telefon 0724200444 și Miron Manega (Secretar UZPR/Certitudinea),
telefon 0735906798;
Ambasada Regatului Unit
al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, Strada Jules Michelet 24, pe trotuarul din fața intrării principale, persoane de contact: col (r) Dănuț Nistor (
Președinte Filială SCMD), telefon 0741143167 și col.(r) Ilie Marin Alexandru
(Președinte Filială SCMD), telefon 0745185370;
-Guvernul României-Palatul Victoria, în alveola de lângă
Muzeul de Geologie (vizavi de Muzeul ANTIPA)-Persoane de Contact –Maxim Rodrigo
Gabriel (Președinte FSTFR), telefon 0733692396, Cristescu Daniel (Vicepreședinte
SUS CFR Călători-FST Pitești), telefon: 0742665168, Dragoș Tănase (Președinte
SNPFC), telefon 0767698205, Denisa Popovici (Președinte USS CFR), telefon
0752278306, Dumitru Cojanu (Președinte Federația UNIREA a PENSIONARILOR), telefon
0730757735, Popa Edward Octavian Gelu ( FF EST Construct), telefon 0721741450;
-Palatul Cotroceni, la Monumentul LEU,
persoană de contact Mihai Curecheriu (Patron FF EST Construct), telefon
0724290451 și Gheorghe Diaconu ( FF EST Construct), telefon 0722389825;
-Sediile ministerelor:
a) Finanțelor Publice, Bulevardul
Libertății nr.16, pe trotuarul din fața intrării principale, persoane de
contact: Liviu Grab( Primvicepreședinte
FSTFR), telefon 0741027250, Huzum Ștefan (Lider Zonal FSTFR), telefon
0742651320, General(r) Constantin Năstase (Vicepreședinte SCMD), telefon:
0722381649; Dumitru Cojanu (Președinte Federația UNIREA a
PENSIONARILOR) prin delegat, telefon 0730757735 și Marius IDITA(Președinte
UNIPOL), telefon 0722882829;
b) Ministerul Transporturilor, Bulevardul
Dinicu Golescu 38, persoane de contact: Ceușan Ioan Dănel (secretar general
FSTFR), telefon: 0726165562, Iancu Mihai Cosmin (Lider Zonal FSTFR), telefon
0745236290, Lazăr Luminița (Primvicepreședinte FSTFR), telefon 0773996108,
Petrila Mihai (Primvicepreședinte FSTFR), telefon 0722616740, Isăilă
Dumitru (Vicepreședinte FSTFR), telefon 0784235436, Iosa Ovidiu (Președinte SUS
CFR Călători-FST Mecanici Teiuș), telefon 0788925234;
c) Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Strada
Demetru I. Dobrescu 2-4, pe trotuarul de vizavi de intrarea în minister, circa
50 participanți, persoane de contact: Dumitru Cojanu (Președinte Federația
UNIREA a PENSIONARILOR) prin delegat, telefon 0730757735, Idu Nicolae (Lider
Zonal FSTFR) , telefon: 0722301431, Stancu Florin (Secretar General SUS CFR
Călători-FST Piatra Olt),telefon: 0744219566, Cristescu Daniel (Vicepreședinte
SUS CFR Călători-FST Pitești), telefon: 0742665168;
d) Ministerul Afacerilor Interne, Piața
Revoluției, 1a în scuarul din dreapta monumentului Revoluției, persoană
de Contact: IULIAN SURUGIU (Președinte SNAP), telefon: 0723200699;
e) Ministerul Apărării Naționale, Strada
Izvor 110,pe trotuarul de la Hotel Marriott, persoană de contact; colonel(r) FLOREA
CRISTESCU(Vicepreședinte SCMD), telefon 0720114086;
f)Ministerul Fondurilor Europene,Strada
Menuetului 7,pe trotuarul vizavi de intrarea principală, persoane de contact;
Nechita Adrian(Primvicepreședinte FSTFR), telefon 0723388006, Pavăl
Marian(Lider Zonal FSTFR), telefon 0732627647, persoană de contact
Mihai Curecheriu(Patron FF EST Construct), telefon 0724290451, prin delegat;
g) Ministerul Sănătății, Strada
Cristian Popișteanu 1-3, pe trotuarul vizavi de intrarea principală, circa 50 participanți, persoane de
contact: Chifor Valentin(Președinte Uniunea TESA),telefon:0726759824;
h)Ministerul Mediului,Apelor și
Pădurilor,Bulevardul Libertății 12,pe trotuarul din
fața intrării, persoană de contact Constantin Alexandru(Președinte Federația
APEHID), telefon:0746036290;
-Sediul SRI, Bulevardul Libertății 14, MIRCEA DOGARU, PREȘEDINTE SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE (SCMD), telefon:0736601020, prin delegati, Mihai Curecheriu (Patron FF EST Construct), telefon: 0724290451, prin delegat si col.(r) Sorinel Sandu (presedinte filiala SCMD), tel: 0723354299, pe trotuarul din fața intrării principale;
și sediul
partidului de guvernământ: PNL, Strada Modrogan 1, pe trotuarul din fața sediului, persoană de
contact: Mihai Curecheriu(Patron FF EST Construct) telefon 0724290451, prin
reprezentant Ovidiu Cîrciumărița ,telefon 0731333338.
Participanții vor purta obligatoriu: mască și vor avea și
mască de rezervă.
Participanții vor avea steaguri,pancarde, fluiere și/sau
vuvuzele și portavoci etc.
Persoanele de contact vor avea însemnele organizațiilor
din care provin.
La fiecare obiectiv este suficient un însoțitor din
partea forțelor de ordine pentru momentul(ora 12.00) când la fiecare obiectiv
se va depune MEMORIUL comun cu revendicările sindicatelor, patronatelor și
organizațiilor participante.
p.CNSC, Președintele
SCMD, col (r)dr. Mircea Dogaru
p., CSN
Meridian, Președinte FSTFR, Rodrigo Gabriel Maxim,
p.ANSF, dr. Denisa
Popovici , Președintele USS CFR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu