Pagini

joi, 29 februarie 2024

 

ADUNAREA GENERALĂ

A FILIALEI 1 RÂMNICU VÂLCEA

A  S.C.M.D.

Pe 28 februarie a.c. la orele 15.00, a fost convocata, de catre dl. presedinte col. (r) Dumitru COPĂCEANU, la sala de sedinte a Bibliotecii judetene ”Antim Ivireanul”, Adunarea Generala a Filialei 1 Ramnicu Valcea a S.C.M.D.

Din partea conducerii S.C.M.D. au participat presedintele sindicatului, doamna vicepresedinte col. (r) CALOIAN Monica si, din partea Secretariatului General, dl. col. (r) Adrian ȘTEFAN.

S-a subliniat participarea filialei la ultimele actiuni de protest din Capitala ale S.C.M.D., dupa care discutiile s-au axat strict pe problemele juridice: situatia proceselor pe rol si, mai ales, scopul, actele necesare si strategia noii actiuni in justitie, pe discriminarea rezervistilor, pregatita de S.C.M.D., impotriva celor care, din noiembrie 2021 si pana la sfarsitul lui 2023, au fost de acord ca este aberanta includerea rezervistilor in PNRR si in proiectul Legii 282/2023, au promis rezolvarea situatiei si nu s-au tinut de cuvant.

S-a pus in discutie si problema sustinerii de catre S.C.M.D. la alegerile de anul acesta a unor persoane, membri de sindicat sau rezervisti in general, indiferent de partidul pe listele caruia candideaza, cu exceptia USR, daca sunt eligibili.

Biroul Operativ Central al S.C.M.D. aduce multumiri domnului col. (r) Dumitru COPĂCEANU si membrilor B.O. al Filialei, pentru efortul organizatoric si pentru initiativa.

Delegatia de la Bucuresti a donat Bibliotecii judetene, din partea Departamentului Aparare prin Cultura (D.A.C.) al S.C.M.D., 2 (doua) exemplare din Raportul pregatit de românii timoceni, banateni si aromâni, in 1918, pentru Tratativele de pace, republicat prin grija istoricului militar dr. Robert STANCIUGEL.

Totodata, in numele D.A.C., presedintele S.C.M.D. s-a angajat sa obtina conditiile necesare, organizarii unei expozitii de pictura, a artistilor consacrati, membri ai Filialei, la Bucuresti.

In anexe, prezentam imagini de la discutii.

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele S.C.M.D.

Col. (r) dr. Mircea DOGARU










luni, 26 februarie 2024

 

                            DISTRUGEREA SAOPSN “PAS CU PAS”
                                                -REPERE ISTORICE-

                                                               II


3. “Asteptati numai sa mai creasca copiii nostri, ca o sa va luam capetele la toti!”, sau… Cand s-a pecetluit soarta actualilor rezervisti?

         La intrebarea din titlu, nu stim raspunsul! Banuim doar ca in deceniile de pregatire a “revolutiilor spontane” din Estul Europei, cand cei mai tineri dintre noi, cei de astazi, nu erau nascuti, ori se jucau cu lopatica la “gradi”, iar actua-
lii “matusalemi” isi faureau visuri de locotenent. Dar ne amintim cand am aflat! Pe parcursul derularii “Scenariului Bucuresti”.
         Scenariul Bucuresti” a fost denumirea data de presa de la Belgrad tentativelor de destramare a României din prima jumatate a anului 1990.
          Pe 16 februarie 1990, prin reconfirmarea gl. V.A. Stanculescu in functia de ministru al Apararii Nationale, in fata unei revolte de necontrolat a militarilor, “Corbii” din armata au fost trimisi din nou acolo unde-i trimisese Ceausescu, cel ce a vrut, dar n-a putut sa-i execute, ca venea ambasadorul Drozdenko “la cerere” si, amenintandu-l, le comuta pedeapsa – la cosul de gunoi al Istoriei.
                  Imediat s-a produs reactia pusa, propagandistic, pe seama invinsilor “Corbi”. De ce pe seama pro-sovieticilor? Pentru ca lor nu le putea conveni victoria “Lazărilor” si pentru ca, pe 18 februarie, adica dupa numai 2 zile, s-au organizat in Piata Victoriei o mare manifestatie “democratica”, la care “doamnele civice ale Revolutiei” si-au adus toti catelandrii pe care-i manipulau (parintii tefelistilor de astazi), sub lozinca “Minunatul tineret”, care trebuia sa-i inlocuiasca pe nenorocitii aia de competenti, pardon, de “comunisti”. Iar la aceasta manifestatie, a stralucit unul dintre cei mai celebri generali ai CFSN, plecat locotenent-major la studii, la Moscova si revenit comandantul Scolii de Ofiteri de Securitate de la Baneasa. Cocotat pe un TAB, el a dat semnalul: “Il vreti pe Iliescu jos?”.
                 Provizoriul Iliescu trebuia sa dispara pentru a face loc celui din timp pregatit, asa cum s-a intamplat cu efemerii care au asigurat tranzitia in Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, sau RDG. Numai ca, o data vita doborata, lupii nu s-au inteles pe prada!
                  Sovieticii il voiau presedinte pe Vladut Nisipeanu, adevaratul coleg de studentie, chiolhane si nebunii al lui Gorbaciov, a carui biografie avea sa-i fie transferata, mediatic, ulterior, de catre manipulatori, lui Iliescu.
                   Neoconii (globalistii, sau comunistii) americani l-au trimis pe specialistul lor in “comunismul” European, el insusi doctor in marxism, fiul unor “eroi” ai Kominternului, cu nume schimbat din “itsky” in “eanu”. Asta please din România (cu voie) in anii 70, fiind strecurat in SUA prin Mexic, apoi implementat de Deep State ca “expert” pe langa Departamentul de Stat. Stralucitul reprezentant al “think tank”-ului AGORA, a ajuns, din pacate pentru el, prea tarziu la Bucuresti, primele 50 de locuri fiind ocupate pe liste.
                    Mitterand si Serviciile franceze bateau cu pumnul in masa, ca locul lui Iliescu era sortit frumosului care ratase sansa de a deveni ginerele lui Ceausescu. Era tot fiul unui erou internationalist al brigazilor din Spania, generalit la Moscova, parcat la hotel Moskva si platit cu 7,000 ruble lunar, pe durata celui de-al II-lea Razboi Mondial, si caruia rusii ii dadusera la inceput un nume unguresc, pentru a-l trimite in ‘56 in Guvernul de la Budapesta, apoi unul romanesc, aclimatizandu-l in România.
                     Britanicii mizau pe “Hamlet”, olandezii, mai parsivi (data fiind apartenenta rudelor acestuia la PCUS, sau la Partidul Comunist Ungar), pe domnul “Fa-te ca lucrezi!”.
                    Germanii n-aveau candidat. Ei voiau doar haos, razboi civil, caderea nu numai a lui Iliescu, ci a tuturor, ca promisesera ungurilor Transilvania si tot ceea ce obtinusera de la Habsburgi, ca slugi fidele, in 1867.
                    Cine erau “doamnele civice ale Revolutiei?”, cele care aveau sa intemeieze “AC, PAC si CAC”, cum vituperau patriotii in presa de scandal? Pai, niste intelectuale fine, care cerau “controlul societatii civile asupra Armatei”! “Maurul”, adica militarii, isi facuse datoria, acum trebuia pus cu botul pe labe. Habar n-aveau bietele “dame” ca in toate statele occidentale, real democratice, “Societatea civila” nu e aia care n-are pistoale, ci este constituita din cei care, prin Constitutie, nu au voie sa faca politica – militarii, politistii, clerul, magistratii, sindicatele!
                     Prima “doamna civica”, de meserie secretara PCR a Facultatii de Istorie din Bucuresti pana in 22 decembrie 1989, avea sa urle, o luna mai tarziu, in Aula Academiei Române, la delegatii MApN: “Pai sigur, voi, militarii, ati ramas conservatori, ca intotdeauna, COMUNISTILOR! ASTEPTATI NUMAI SA CREASCA COPIII NOSTRI (adica tefelistii – n.n.), CA O SA VA LUAM CAPETELE LA TOTI” (Ceea ce ni se si intampla, astazi, cu incepere din 2009)! Bietul presedinte al Academiei ii convocase pe toti istoricii romani, civili si militari, care urmau sa participle in toamna lui ‘90, la Congresul Mondial de Istorie de la Madrid, fiindca “civicii” de atunci, refuzau sa-i permita participarea academicianului patriot, Stefan Pascu, pe motiv ca fusese mai “comunist” decat ei. Or, istoricii militari (in uniforma) obiectasera ca 38 de mari savanti ai lumii acceptasera, cu un an in urma, invitatia lui Pascu de a participa la o Masa Rotunda (“Romanitate Occidentala si Romanitate Orientala”), in interesul nostru deci veneau sa-l onoreze pe omologul lor academician, nu pe ilustrul necunoscut propus de distinsa “doamna civica”. Ei concluzionasera: “Noi nu facem politica, dar suntem de parere ca izmenele se spala in familie, iar in afara, trebuie sa fim toti romani, slujitori ai Istoriei României si atat!”.
                     Urmat de intreaga delegatie militara, maiorul lider de grup, s-a indreptat spre masa prezidentului, cerandu-i scuze pentru miscarea necontrolata a bratului drept, pentru ca, instinctiv, isi cauta arma pe care regreta ca n-o are la el, apoi s-a intors spre cei circa 100 de participanti, mobilizati de viitorul fost-sot al doamnei Alina Mungiu Pippidi, deveniti peste noapte, din “tovarasi” – taranisti, liberali, sau “civici” in buna traditie a parvenitismului si pupincurismului romanesc: “Sa nu cracniti, ca erati toti de fata si m-ati sustinut cand am cerut sa facem Istorie. Arheologie, Limbi Clasice, ca de aia eram la  Facultatea de Istorie, ori astia ne omorau cu Psihologie, Pedagogie, Pedagogia Copilului Mic, Filozofie, Istoria Filozofiei, Economie Politica, Socialism Stiintific, etc. Si cand eterna secretara de partid a racnit la noi… SA VA IASA DIN CAP CA ATI VENIT AICI SA AJUNGETI SAVANTI! SAVANTII SUNTEM NOI! VOI N-O SA FITI NICI MACAR PROFESORI!... Si ati auzit ce raspuns mi-a dat cand am intrebat-o… Dar nu va suparati, de ce am dat atunci noi examen la Faculatea asta, cu 25 de candidati pe un loc? -  CA SA AJUNGETI ACTIVISTI AI PARTIDULUI IN DOMENIUL STIINTELOR SOCIALE. MISIUNEA MEA, A NOASTRA (Si l-a aratat pe distinsul tovaras Lucian Boia, viitorul demitizator de serviciu al Istoriei romanilor, pe atunci specialist in Programul PCR), ESTE SA FACEM DIN VOI BUNI ACTIVISTI!.. Si atunci cine-i de vina, tovarase presedinte al Academiei, noi, sau fosta noastra secretara de partid, care ne reproseaza, astazi, ca am fi ajuns ceea ce s-a jurat, cu martori, ca va face din noi?”!
                   Respectiva “doamna civica” avea sa conduca Romania, din spatele lui Emil Constantinescu, in anii 1996-2000 si, trecand de la rachiu alb la whisky si de la “Carpati” de Sf. Gheorghe la “Kent”, a facut-o atat de bine, ca, vrand sa dea in politisti si in militari, i-a pus in gura Tapului, chestia aia cu fidelii lui Iliescu, ce ar face bisnita cu “bestiile” sarbe (pe vremea aia sarbii erau declarati criminali, nu rusii, pe care-i curta toata lumea) prin Clisura Dunarii. Drept care, a venit val-vartej la Bucuresti (4 ore cu totul), Directorul CIA, sa-i atraga bietului Milica atentia ca tot pe acolo ii inarmau si ei pe ailalti si nu mai e cazul sa candideze.
                    Peste ani si ani, la inmormantarea “doamnei civice”, au fost prezenti doar istoricii militari, familia, Razvan Theodorescu, Emil Constantinescu si ceva curiosi. Nu si secretarii de stat, consilierii, ministrii, senatorii, sau deputatii pe care-i facuse si care mai mananca si astazi ce nu trebuie, inclusiv la Davos.
                   A doua “doamna civica a Revolutiei” era soacra Numarului II din serviciile de spionaj franceze (dupa moartea ei, avea sa fie inlocuita de un ginere), pazita de securisti ca pe Sfintele Moaste. A aparut la televizor,  pe 22 decembrie 1989, pe un TAB, fataindu-si caciulita si povestind cum a fost ea eliberata din beciurile Securitatii, dupa ocuparea de catre “revolutionari” a Televiziunii (“Am invins!”, “Mircea, fa-te ca lucrezi!”, etc.), dar a fost devoalata de comandantul aeroportului Otopeni, in 24 februarie 1990, cand tot felul de ziaristi fara frontiere si “donatori” straini ii invadasera anticamera, racnind in toate limbile pamantului ca militarii au tras, au facut si au dres. Pierzandu-si controlul de nervi, omul a urlat la ei in româna “Ba, vreti adevarul? Vi-l dau, da sa dea dracu sa nu publicati, ca o sa vedeti voi! Compania TAROM (Azi facuta bucati si mulsa ca o vaca – n.n.) e organizata pe normele OACI, adica internationale. Orice telefon primim se inregistreaza pentru cazuri de amenintare terorista – Gica, baga ba caseta aia din 22 decembrie!”. Si le-a mai precizat: “Veti auzi ca suna scurtul militar. Convorbirea are loc intre mine, care ma prezint si o doamna, CU O JUMATATE DE ORA INAINTE CA CEAUSESCU SA IASA IN BALCON”. Toti ziaristii au tacut, semn ca invatasera instantaneu limba româna, si s-a auzit: “(Robot -) Aeroportul International Bucuresti-Otopeni, 22 decembrie 1989, orele 11:14 AM. Trrrr! Trrrrrr! (Voce - ) Sa traiti! Sunt comandantul Aeroportului International Bucuresti-Otopeni, locotenent colonel… (Voce de femeie – ) Va ordon sa inchideti imediat Aeroportul… Dar cine sunteti, cucoana si cum de folositi telefonul asta? – Aici tovarasa Doina Cornea (“Na, ca mi-a scapat!” n.n.), va ordon sa inchideti imediat Aeroportul International Bucuresti-Otopeni, in numele noului presedinte al Republicii Socialiste România si secretar general al Partidului Comunist Român, tovarasul Corneliu Manescu! Altfel, veti raspunde in fata judecatii poporului!”. Ziaristii fara frontiere au descoperit pronto ca au alta treaba, comandantul a fost trecut pe linie moarta, doar noi ce am mai publicat episodul, la inceput cu pseudonim, apoi cu numele si gradul reale.
                    A treia “doamna civica a Revolutiei”, fata de legionar, pe care il renegase, schimbandu-si numele, dama bine in tinerete, s-a lansat in literatura, facandu-i pe toti bosorogii Uniunii Scriitorilor sa-i manance din palma, cu o poezie dedicata “Partidului”, la implinirea varstei de 40 de ani (partidul, nu ea!). In viziunea ei artistica, PCR-ul ii sugera un barbat matur, viril, care o rascolea profund. Ajunsa pupila lui Gogu Radulescu (membru CPEx), celebrul Mecena care sustinea cu fonduri nu numai comunitatea evreiasca, ci si elita scriitoriceasca, aceea care avea sa se produca la TVR in glorioasele zile ale manipularii decembriste, la chiolhanurile organizate pe mosia lui de la Comana. Aici, viitorilor actori ai revolutiei televizate, li se incurca printre picioare, nevinovatul si total nedizidentul cotoi al poetului Gelu Naum, numit “Arpagic”. Fara sa vrea, cotoiul i-a asigurat doamnei, prin manipulare, statura de “dizidenta”. Exact in anul 1989, cand Elena Ceausescu a consacrat-o pe distinsa poeta, publicandu-i operele in volum, in 600.000 de exemplare, in Bibilioteca Pentru Toti, la ordinul adevaratului ei sef – Gogu Radulescu!
                    Toate cele trei “doamne civice ale Revolutiei”, in timp ce-i balacareau pe militarii de care nu mai era nevoie si ii faceau uitati pe naivii de care se folosisera ca “revolutionari”, adunau sute de semnaturi de la autoproclamata “elita” pentru eliberarea din puscarie a tovarasului Gogu Radulescu, dar si a “bietilor tineri”, adica a celor 9 teroristi pregatiti in Ungaria, care apucasera nu numai sa fie arestati, ci si condamnati pe viata si care incepusera sa-si scrie Memoriile, in draci, la parnaie. Numele lor inca n-au fost uitate, chiar daca incursiunea doamnei Macovei si a ciracilor domniei sale, “noaptea, ca hotii”, in arhivele SIPA, a facut curatenie-bec!
                     Nebunia declansata pe 18 februarie 1990, nu a fost potolita nici de politisti, nici de militari, fiindca “Lazarii”, ori primisera ordin de la stapanire sa nu actioneze, ca sa nu se puna rau cu baietii lui Gorbaciov, ori erau timorati, ori gasisera alta cale de a-l indeparta pe nedoritul Iliescu. Taticul profesionistilor strecurati in CFSN a adus minerii, care, pentru prima data, au pus pe fuga, pe 19 februarie, pe toata lumea. Inclusiv clanurile de miliardari bruneti de astazi, aflate atunci la inceputuri.
                     De ce au fost adusi minerii? Din ura fata de Sistemul de Aparare, care trebuia acuzat de populatie ca nu si-a facut datoria. Cum nu te puteai lua direct de Armata atunci, care era (inca) favorita Nr. 1 a populatiei, s-a indus ideea ca a fost opera prosovieticilor comunisti, ca numai astia apelau la detasamentele inaintate ale clasei muncitoare.
                    Concluzia? Daca tot se reformau “Serviciile”, in SRI, SIE, STS, SPP, etc., hai sa-i dam afara pe toti profesionistii, pardon, pe “tortionarii comunisti”, sa-i inlocuim cu copiii nostri curati, cu cas la gura, etc. Si au fost dati afara pe capete toti profesionistii specializati pe URSS, Israel si Ungaria! Degeaba faceau coada la Ministerul Apararii, sa-i ia Armata, ca, avand familii de intretinut, vor fi obligati sa-si uite juramantul militar (chestie, astazi la moda) si sa se vanda cui ii vrea. Si dusi au fost! Era la moda lozinca “Ce ai facut in ultimii cinci ani?”. Eroi au fost proclamati doar cei care tradasera mult inainte, alde Pacipa, Raceanu, Haiduc-Forrestier, etc., lansandu-se imbecilitatea ca astia il “tradasera pe Ceausescu, nu Romania”, contribuind la caderea “comunismului”, care n-a existat niciodata, nicaieri in lume, nici in URSS (Stalin proclamase in 1936 Victoria definitiva a socialismului, iar partidul lui se numea bolsevic, adica al celor multi, nu comunist), dar se instaleaza astazi, “pas cu pas”, de la Covid incoace, sub numele de “globalism”.
                   Sute de cadre militare au trecut atunci in rezerva si din Armata, pentru ca, in focul evenimentelor, cadristii, juristii, finantistii, etc. la Centru, s-au generalit unii pe altii, banalizand gradul, iar politicii au primit diplome de la “Facultatea de Arme Intrunite”, devenind marii generali (rtg) pro-NATO de astazi, care au comandat formatiuni existente doar pe hartie, eventual o secretara si un telefon, ori, astia mai noi, ar fi participat la batalii care n-au avut loc! Dar, sa continuam, pentru ca si “Scenariul Bucuresti” a continuat...



                                                                                          (VA URMA)

   
25 februarie 2024                                                                                                                                      

                                                                                                                                                                  


                                                                                                                                                                   Col(r) dr. Mircea Dog

vineri, 23 februarie 2024

DISTRUGEREA SAOPSN “PAS CU PAS”

 DISTRUGEREA SAOPSN “PAS CU PAS”

-REPERE ISTORICE-

I

Preambul

-1989 – Efectivele MApN – 326.000. Se adauga efectivele MAI cu trupe de Securitate si Militia – 129.000.
-1991 – Manfred Wörner stabileste pentru 2005, ca efective ale Armatei – 52.500, jumatate femei.
-2023 – Efective MApN – 35.800 forte terestre
                                           – 5500 forte navale
                                           – 10.700 forte aeriene
                Efective MAI – 28.000 jandarmi (S-a incercat desfiintarea lor in 2018)
                Industria de Aparare – 246.000 civili si militari calificati in 1989
                                                     – 9000, din care ROMARM – 5000, In 2023

1. Distrugeri in faza “pregatirii de artilerie” a “revolutiei spontane”

-1975 – Interdictia de a mai recruta in serviciile de informatii si contrainformatii “crema faculatilor”.
           – Se fac “recrutari” doar din productie, cu minim 3 ani de munca.
           – Introducerea “dosarelor” la facultatile de stiinte sociale > media de intrare scade de la 8-10 la 5-5.66.
- 1978 – Tradarea lui I.M. Pacipa. Consecinte:    
                                  – 7.000.000.000 USD pierdere economico-financiara;
                                  – 5000 de profesionisti din Servicii – disponibilizati;
                                  – Zeci de agenti disparuti in misiune;                       
                                  – Introducerea dosarelor de “muncitori” (recrutarea din productie) si la scolile militare si trimiterea la Academia Militara nu a ofiterilor buni, care solicitau, ci a incompetentilor de care unitatile cautau sa scape. Toate au contribuit la scaderea capacitatii de reactie la nivel central, in 1989.
-1980 – Congresul Mondial de Stiinte Istorice la Bucuresti. Participare internationala, aproape exclusiv militara. Se
                stabileste locul Romaniei in strategia “revolutiilor spontane”. Tinerii istorici militari romani sunt sfatuiti de viitorii parteneri strategici: “Mai baieti, voua va merge mintea, dar stati cuminti, ca inca nu este vremea voastra… Sunt doi, Romanov si Gorbaciov. Amandoi sunt buni, dar noi mizam pe al doilea. A fost de doua ori la Casa Alba si ne-am inteles. Cand asta va ajunge la Kremlin, totul se va schimba la rusi si a doua zi la voi. Atunci va veni vremea voastra! Tineti minte si folositi, numai pentru voi!”.
-1980 -1985 – Este epoca “defectarilor” masive din Serviciile de Informatii si a recrutarilor de catre Serviciile occidentale si sovietice  reprezentanilor economici a diplomatilor si indeosebi a ofiterilor din MApN cu misiuni in strainatate.
-1985 - 1986 – Criza economica, extern provocata, duce si la o criza a echipamentului militar. Se da ordin ca militarii sa nu mai stea imbracati in uniforma la cozi, sa nu mai care sacose, sute de cadre fiind vanate de ministrul Constantin Olteanu si trecute in rezerva pentru asta. In ianuarie, 1990, cand s-a dat ordinul ca militarii si politistii sa umble numai in uniforma, au fost luati in suturi la cozi de babe – “Pai sigur, voi aveati magazine speciale! Ce? A mai vazut cineva militari pe la cozi de ani de zile?”. In razboiul psihologic si imagologic declansat inca inainte de 1989 impotriva fortelor armate nationale, s-a mers pana aici, in vederea nasterii unui sentiment        de ura al populatiei, impotriva militarilor, care erau respectati, in baza unei traditii bimilenare.
-1985 – Lansarea lui Mihail Gorbaciov, cu “Glasnosti” si “Perestroika”. Amintindu-si sfaturile din 1980, istoricii militari analizeaza rapid distrugerea Romaniei pana in 1985, prin orientarea tuturor productiilor, vandute pe nimic, spre achitarea datoriilor externe de dezvoltare, boicotul comercial care a dus la blocarea industriei extractive, grele, alimentare, comertului exterior, agriculturii, sanatatii, decaderea invatamantului si agresarea istorio-grafiei nationale prin teoriile de sorginte sovietica ale “protocronismului”, “dacismului” si “moldovenismului”, stabilind ca tradatorii sunt grupati in jurul lui Ion Popescu -Puturi si Ilie Ceausescu. Comparand situatia cu debarcarea Aliatilor in Normandia, ei concluzionau ca, dupa o actiune violenta in 1987, extern provocata undeva in centrul tarii, va urma, in 1989, agresarea Romaniei la toate frontierele de catre fortele speciale ale celor doua Tratate (NATO si Varsovia), lichidarea prin impuscare a lui Ceausescu si incercarea de dezagregare teritoriala a Romaniei. Au semnat in ordinea gradelor, primii semnatari devenind chiar CI-istii care i-au prins. Ministrul fiind agent al intereselor straine, au urmat masurile coercitive impotriva tuturor, ultimii patru aflati deja in ancheta, fiind salvati de evenimentele din decembrie, 1989.
-1988 – DIA a fost practic blocata prin retragerea tuturor atasatilor militari de la post, ramanand doar cel de la Belgrad, care avea sa anunte, in iunie1989, ce se va intampla in decembrie. Vinovat? Un obscur CI-ist, care i-a “lucrat” prin Tudor Postelnicu, direct la Elena Ceausescu si care, dupa 1990, a fost transformat, in scop de gestionare prin manipulare a patriotismului, in mare autor de romane stiintifico-fantastice, pe linia “dacismului” prosovietic.
     – Ceausescu a luat decizia rechemarii in tara a tuturor reprezentantilor romani din strainatate si inlocuirea lor. Pana la moartea sa, nu a reusit sa schimbe pe nimeni, deoarece nu el conducea Romania, ci, din umbra sa, prin intermediul Elenei Ceausescu, tripleta Gogu Radulescu – Stefan Voicu (Katz) – Tudor Olteanu.
-1989 – mai-decembrie – Circa 120.000 de luptatori commando, proveniti din familii mixte, antrenati in lagarele din Ungaria, Austria, Germania, s-au vorbitori nativi de romana, din Serviciile acestor tari, ori din cele sovietice si croate, s-au rulat in Romania ca “turisti”pentru recunoasterea obiectivelor la care aveau sa actioneze in decembrie. Cu sprijinul tradatorilor si agentilor din fruntea serviciilor si politicului Romaniei, care au rupt complet, informativ, conducerea statului, de realitate!
     – Prea tarziu, patriotii din Serviciile Militare au reactionat, alcatuind zeci de “brigazi” din cate doi specialisti de-ai lor si cate un istoric militar (unii scosi de sub ancheta), care au luat la rand garnizoanele din S-V, V si centrul tarii, pentru a le spune cadrelor “Adevarul si numai adevarul”, in scopul pregatirii lor pentru cele ce vor urma. Au fost retrasi pe 16 decembrie, cand evenimentele erau deja clare.

2. Distrugeri in timpul “Razboiului Stelelor”, pe fondul “Revolutiei Televizate”

-1989 – 17 decembrie – “Radu cel Frumos”. La Timisoara incepe lichidarea militarilor chemati la alarma. Primul impuscat al “Revolutiei”, fruntasul Zduria Adrian. Incepe, asadar, “Revolutia Romana”, declansata de un pastor iredentist ungur, pregatit de MOVE (conform declaratiilor propriei neveste) – László Tőkés. Grupuri straine de oras vor ataca unitatile militare de pe Calea Girocului, in timp ce in centru, pe fondul spargerii vitrinelor si crearii dezordinii de catre “bisnitari” sovietici si unguri, veniti de peste granita, revolutionarii romani il aclamau pe tovarasul prim-secretar Balan.
            – 18 decembrie – George Soros este fotografiat stand de vorba cu Saul Bruckner (Silviu Brucan), la Bucuresti, in fata intrarii la Facultatea de Istorie (condusa pe linie politica PCR de Zoe Petre si Lucian Boia).
            – 19 decembrie – Lt. col. Vladimir Putin, seful retelei sovietice din RDG, este vazut in holul hotelului Athenee Palace din Bucuresti.
            – 21 decembrie – Incep actiunile in Capitala.
            – 22 decembrie – Cu secretarii de partid in frunte si CI-istii pe margine, platformele industriale sunt aduse la CC, la mitingul lui Ceausescu, unde se actioneaza psihotronic si fizic asupra multimii.
                                          – Decapitarea armatei prin lichidarea ministrului Vasile Milea arunca militarii in bratele “Revolutiei”. Ordinul de retragere in unitati nu este executat, revolutionarii urca pe tancuri. Sub lozinca “Armata e cu noi!”, se incearca declansarea razboiului civil, proclamandu-se “Securistii-teroristi”.
                                          – Iredentistii unguri initiaza “Razboiul de Secesiune”, atacand cladirile Militiei, inchisorile si cladirile oficiale, torturandu-i si ucigandu-i cu salbaticie pe reprezentatii autoritatii de stat (vezi Cazul Agache).
                                          – Televiziunea este ocupata de initiati, care declanseaza spectacolul, fiind inconjurata de mase de naivi, chemati s-o apere, cand era suficient sa scoti o fisa la etajul 10 al Palatului Telefoanelor si o amuteai. Se declanseaza isteria televizata, pe fondul careia, printre zecile de mii de simulatoare aduse din timp de Sergiu Nicolaescu, profesionistii straini trag “punt ochit, punct lovit”! Doar Armata pierde 272 de militari, alte cateva sute fiind raniti. Noaptea se ridica cele zece superelicoptere de pe vase RSS Ucraina, stationate pe Dunare, bagand spaima in Alecseni, Boteni si Otopeni, pe fondul “Razboiului Stelelor”.
                                          – Dubla decizie televizata a lui Iliescu, adus pe sus pe marea scena de la CC – “Numesc al Apararii Nationale pe tovarasul Victor Atanasie Stanculescu”, este anulata de initiati, in urletele corului batranilor KGB-isti, dirijati de capitanul dezertor Mihai Lupoi – “Nu! E tovarasul Militaru aici!”.
                                           – Ministerul Apararii este ocupat de batranii agenti GRU, adusi din rezerva sau din retragere (“Corbii”), in frunte cu Nicolae Militaru (Lapadat), care se autoproclama ministru, impotriva lor actionand insa, desi momentan erau “aliati”, mai tinerii agenti MI6 si CIA (“Lazarii”). Se forteaza declansarea “Razboiului Civil”, sub lozinca lichidarii “securistilor-teroristi”, in cadrul
 “Revolutiei Televizate”. Situatia este salvata de generalii Iulian Vlad si Stefan Guse, care controleaza evenimentele din sediul CC si refuza, tot televizat, ofertele de ajutor sovietic, ultimul, ca Sef al MStM, dand ordinul sa se traga in orice forta intra in tara. De mentionat ca “Revolutia Televizata” incepe si se desfasoara fara masurile obligatorii de inchidere a granitelor si de “protejare” a ambasadelor straine.
                                           – Celor 10.000 de luptatori straini din Capitala (informatie USLA) li se alatura, cu misiuni precise, “ziaristii fara frontiere”, adusi de la Otopeni la Hotelul Flora, de un istoric militar si care se raspandesc imediat in toate punctele unde aveau sa se petreaca evenimente.
                                            – Decapitata, Armata transmite, prin ofiterii patrioti, ordinul “Pe teritoriul Romaniei nu se executa nici un ordin care nu emana de la Stanculescu, sau Guse!”. Ordin intarit de securistii patrioti, care transmit – “E atat de grava situatia, ca pana maine dimineata s-ar putea sa nu mai avem Tara!”.
                                            – Simulatoarele aduse de la Berlin isi fac treaba, ca si hologramele proiectate pe cer si pe radare, printre ele, tintasii profesionisti si cele zece superelicoptere sovietice, semanand moartea.
                                            – Chiar daca unele diversiuni reusesc (cazurile Trosca, Otopeni, Sibiu, Nuta si Mihalea, etc.), razboiul civil scontat nu se produce. Sute de luptatori Spetznatz, Omon, KEOD, etc. sunt lichidati la Timisoara (unde un comando unguresc isi lichideaza proprii raniti, care urlau in limba maternal in spitale), la trecerea convoiului de masini Lada peste Olt, de tunurile ltcol. Dumitru Cioflina, sau la Bucuresti. Potrivit lui Sergiu Nicolaescu, cadavrele lor au fost ingropate in cimitirele eroilor, sub cruci fara nume la inceput, sau cu nume inventate ulterior.
                                         – “Lambada” esueaza, chiar daca militarii continua sa fie lichidati de lunestisti pana la jumatatea lunii ianuarie.
                                            – Regizorii externi insceneaza, pentru naivi, dupa “fuga” lui Ceausescu de pe acoperis, odiseea peregrinarii acestuia prin tara, tradat de toata lumea. In fapt, este luat prizonier, tinut intr-un TAB, la helioportul din MApN, dus la Targoviste, unde i se insceneaza procesul.
           – 25 decembrie – Spectacolul dramatic regizat la Televiziunea Romana ocupata, dar proclamata “Libera”, nu spune ca viitorul general Voinea, pe post de avocat aparator, va duce cu el (asa cum avea sa marturiseasca intr-o emisiune la RTV) ordinul de lichidare, scris de Brucan. La Targoviste se organizeaza un simulacru de proces, incalcandu-se orice principiu de drept, Ceausestii sunt condamnati si imediat executati de trei parasutisti, fara ca noi sa vedem scena finala, cand Presedintele se indreapta spre zid cantand “Internationala” si incaseaza gloantele strigand “Traiasca Repubilca Socialista Romania, libera si independenta!”. Urmeaza dansul salbatic al bucuriei induse si manipulari televizate despre crime odioase comise si eroi imaginari, fondul unui vechi cantec guevarist, compus de Carmen, in 1973 si transformat de partenerul sau Vali, intr-un bocet adaptat momentului 89 – “Doamne, vino Doamne!”.
                                          – Concluzia pentru regizori este ca au avut de a face cu o intreaga generatie de militari din toate structurile, MApN, MAI si Servicii, care, fara conducere, au fost in stare sa actioneze pe orizontala, in camp tactic, aparand populatia si aparati de populatie, reusind, in final, sa stopeze scenariul. Acestia trebuiau, in mare graba, indepartati, in care scop… 
             – Ianuarie, 1990  – Se apeleaza la vechea formula bolsevica a “sovietelor de ostasi”, incercandu-se destructurarea Armatei la baza, prin “democratizare”, inventandu-se “CADA”. Lupii occidentalizati riposteaza cu “GAMA”! Adica, “Democratia si Armata/baba si mitraliera”. Destui ofiteri tineri naivi, sau manati de visul “bastonului de general” din ranita, se lasa manipulati, dandu-i lui Nicolae Militaru ocazia sa initieze retinerea si lichidarea lor. Sunt salvati in extremis de o echipa a televiziunii militare, condusa de maiorul Valeriu Pricina, care se afla in relatii bune si cu generalul Stefan Guse si cu generalul V.A. Stanculescu si era cunoscut de toata Armata.
                – Februarie, 1990  – Comanda Armatei, convocata la sala de sedinte a MStM, din parc, este dezarmata, sala este inconjurata de parasutisti, care anunta cunoscutii din unitatile Capitalei ca vor fi obligati sa traga, pentru ca ei insisi sunt incercuiti de niste necunoscuti imbracati complet in negru. Ca Militaru a chemat toata conducerea “Revolutiei”, in frunte cu Iliescu, si ca doar politicii colonelului Aradavoaice s-au baricadat in sediul CPS, scotand mitralierele pe ferestre. De la maior la general, prizonierii din sala striga “Jos Militaru!”. Zeci de capitani, in fruntea unor trupe compozite, anunta atacarea Ministerului Apararii, pentru eliberarea cadrelor de comanda. Cel mai trasnit plan a fost conceput de fortele de la Otopeni, care prevedeau deplasarea legendata a unei coloane de tancuri, TAB-uri si camioane cu trupa, chipurile spre Ghencea, apoi pe Bujoreni spre Academia Militara, debarcand infanteria in Piata Orizont, ca sa atraga, lovind poarta principala cu foc, coloana de tancuri a generalului Safta, TAB-urile la Caminul Haiducul, pentru atragerea rezervei tancuri, cele trei tancuri proprii, urmand sa sparga zidul intre cladirea Ministerului si a Arhivelor Militare, pentru a patrunde direct in prezidiu. Plangand de disperare, colonelul Gheorghe Aradavoaice, contactat telefonic, pentru alertarea parasutistilor, a reusit sa-I linisteasca pe toti, cerandu-le sa astepte trei ore si sa faca ce vor daca generalul Militaru nu va fi debarcat si, din fericire, a fost, ministru fiind reconfirmat generalul V.A. Stanculescu. 
                                              
                                                 
                                               
           

                                                                                                             (VA URMA)
            
           

 

   
Col(r) dr. Mircea Dogaru

vineri, 16 februarie 2024

 

ARGUMENTELE SCMD (EVIDENT, NU TOATE) PENTRU NOUA ACTIUNE IN JUSTITIE

-         In atentia tuturor membrilor SCMD –

Doamnelor si domnilor,

Sa uitam ”lăcrămațiile” inutile ca ne-ar fi impozitat gresit pensiile in 3 trepte. Ca ne-ar fi ciupit cativa lei in plus, fara sa constientizam ca ne-am declara, astfel, de acord cu impozitarea progresiva aplicata, discriminatoriu, numai noua, cobailor de serviciu! Asta pana cand, daca noi nu reactionam va fi introdusa si la pensiile civile si la salarii! Este o pierdere de vreme, in folosul guvernantilor, asa cum au fost si actiunile induse noua in baza Deciziei 650/2022 a CCR, ca vom face praf OUG 59/2017. Entuziastii manipulati n-au citit Decizia care prevedea ca interdictia suspendarii/eludarii actiunii unei legi organice este valabila doar pentru VIITOR. Adica de la 15/28 decembrie 2022 INAINTE nu INAPOI. Este motivul pentru care ne-au inclus, neconstitutional in Legea 282/2023 si vor, tot neconstitutional, sa ne reimpuna CASS printr-o noua lege, deja initiata!

In ceea ce ne priveste, SCMD continua sa atace neconstitutionalitatea ”implementarii” noastre, din ordin extern, de servicii si din exces de zel intern si in PNRR si in Legea 282/2023! Asa cum continua minciuna inexistentei ”contributivitatii” noastre. Ne bazam actiunea la CNCD si in Justitie pe urmatoarele:

·        Declaratiile cvasiunanime ale politicienilor, inclusiv ale premierilor si ministrilor Ciucă, Ciolacu, Budai, Câciu, Tâlvăr, etc., ca ”pensiile militare nu sunt pensii speciale” (inregistrari si inscrisuri);

·        Declaratiile oficiale ca sunt 6 categorii de pensii botezate mediatic ”speciale”, insumand cca. 10.000 de beneficiari, rezervistii nefiind inclusi;

·        Declaratia Bancii Mondiale ca pensiile militare au fost facute deja praf prin OUG-uri si nu mai este cazul, mai ales in contextul international actual;

·        Declaratia Comisiei Europene ca problema salarizarii si pensiilor priveste strict Guvernul României;

·        Acceptul delegatiei FMI, la dialogul cu confederatiile sindicale, din 2023, ca salariile si pensiile (civile si militare) ar trebui sa fie in România egale cu ale omologilor din UE si NATO, in conditiile in care preturile la utilitati, medicamente, alimente etc. sunt similare sau chiar mai mari la noi;

·        Declaratiile unor ministri si secretari de stat din Ministerul Muncii ca nu au competenta asupra pensiilor militare si ca am fost inclusi aiurea si in PNRR si in Legea 282/2023;

·        Declaratiile scrise de la M.Ap.N., de la nivel sef Directie Generala Financiara (gl. Maria Lupu) la ministru (Vasile Dâncu) despre contributiile noastre la CAS, dar pentru ”bugetul de asigurari sociale” al ministerelor noastre;

·        Dovada ca avem o contributivitate mai mare decat cei 25% ai civililor, prin transformarea de catre LOV (OUG 59/2017) a contributiei la ”pensia suplimentara” in ”contributie individuala la bugetul de stat”;

·        Dovada scrisa ca pensiile militare se platesc din bugetele propriilor ministere, ca si salariile, instruirea, dotarea, inzestrarea, deplasarile si intretinerea in teatrele de operatii ale celor in activitate. Este si ratiunea existentei Caselor Sectoriale de Pensii Militare;

·        Cererea, juridic argumentata, a excluderii rezervistilor si din PNRR si din Legea 282/2023, inaintata de SCMD ministrului Muncii in noiembrie 2021 (inregistrare video si text inregistrat), premierilor, presedintelui, deputatilor si senatorilor sau ambasadelor (texte inregistrate si depuse oficial la fiecare miting);

·        Inregistrarile video ale pozitiilor noastre in comisiile mixte ale Senatului si Camerei Deputatilor, pe aceasta tema sau in fieful d-lui Ciolacu de la Buzau;

·        Dovezile existentei a 3 norme diferite de aplicare ale aceleiasi legi (223/2015), in functie de anul trecerii in rezerva. Etc. etc.

Adaugand pozitiile SCMD exprimate in media, cu regularitate, facem imposibile declaratiile mincinoase ale politicienilor de tipul … ”Nu am stiut!”, in conditiile in care i-am informat permanent despre bataia de joc in forma continuata la adresa rezervistilor, iar unul dintre motivele demiterii d-lui Vasile Dâncu, l-a constituit si declaratia domniei sale ca este ”haos” in domeniul pensiilor militare, fapt pentru care va lua masurile ce se impun!

Consideram ca, in ceea ce priveste cariera, salarizarea, pensiile si drepturile conexe ale militarilor si politistilor, suntem in mod constant bataia de joc a unui grup infractional constituit care se erijaza in clasa politica. Daca mizeriile aplicate noua, retroactiv, prin eludarea contractelor noastre (indeplinite de rezervisti de ani de zile) de prestare a activitatii, reusesc, ele se extind apoi si asupra civililor, adica a tuturor categoriilor socio-profesionale. Pentru ca acesta este obiectivul comunismului, astazi botezat globalism - imputinarea si egalizarea in saracie lucie a oamenilor, in scopul instituirii controlului total asupra dreptului lor la viata!

Vom utiliza intreaga experienta juridica dobandita de SCMD din 2010 si pana astazi, pentru ca le cunoastem deja modul de a gandi, reactiile si tehnicile de manipulare a fuduliei prostilor de serviciu. La procesul impotriva ministrilor Apararii si a Directiilor Generale vinovate, ne-au prins pe picior gresit, cerandu-ne, de azi pe maine, dovezile calitatii de membru ale tuturor membrilor SCMD. Va rugam sa transmiteti tuturor ”geniilor” care, fara sa se informeze, bat campii in ceea ce ne priveste ca un proces declansat de SCMD ca RECLAMANT, prin semnatura presedintelui sindicatului, ii include pe toti membrii de sindicat, statutar inregistrati si desfasurarea sa are loc numai la Bucuresti, deoarece aici este sediul sindicatului. Iar hotararea definitiva a tribunalului este opozabila, adica se aplica numai membrilor de sindicat inscrisi pana la data inceperii procesului. Este motivul pentru care, pana la prima infatisare in tribunal ne-am gandit, in baza experientei cu procesul aflat pe rol la ICCJ, ca ar fi bine sa avem toate declaratiile si actele doveditoare ale tuturor membrilor SCMD, cele aflate la ICCJ nemaifiind valabile. Sute de membri au decedat intre timp, dar alte sute de noi rezervisti s-au inscris!

Va mai transmitem rugamintea sa comunicati tuturor celor interesati ca diversele actiuni inutile in care sunt atrasi rezervistii si care par logice la prima vedere, apartin nu unor sindicate ci unor ONG-uri care-i au ca presedinti de onoare tocmai pe ministrii de resort, dati in judecata de SCMD! Care ministri aloca zeci de milioane de lei anual, din bugetele ministerelor, pentru intretinerea respectivelor ONG-uri, in scopul impiedicarii sustinerii generale a singurului sindicat existent al rezervistilor proveniti din toate structurile SAOPSN, ca arma legala, independenta si apta de lupta pentru drepturi – SCMD!

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

miercuri, 14 februarie 2024

 

DOCUMENTE NECESARE PROCESULUI S.C.M.D. PE DISCRIMINARE

-         In atentia B.Op. ale filialelor si a presedintilor Grupurilor de initiativa –

Doamnelor si domnilor,

Dupa cum stiti, din 6 noiembrie 2021, S.C.M.D. a actionat si actioneaza, cu argumente juridice, la toate structurile de decizie, impotriva includerii neconstitutionale a rezervistilor si in PNRR si in proiectul legislativ, devenit intre timp Legea 282/2023. Intrucat aceasta lege ne discrimineaza in mod grav atat fata de civili, cat si intre noi, in functie de data trecerii in rezerva, S.C.M.D. a initiat procedurile necesare actiunii la C.N.C.D. si in Justitie. Procesul ii include pe toti membrii S.C.M.D, conform Statutului, nefiind necesare actiuni individuale.

In baza experientei cu procesul S.C.M.D. impotriva ministrilor si ministerelor vinovate de aparitia neconstitutionalelor OUG-uri 57/2015, 59/2017, 114/2018, aflat pe rol la I.C.C.J., cand instanta ne-a cerut, la solicitarea M.Ap.N., actele doveditoare ale calitatii de membru S.C.M.D., va rugam sa luati masuri din timp pentru ca toti membrii filialelor/grupurilor dvs. sa descarce si sa completeze Declaratia de mai jos, in 2 exemplare. Cand operatiunea va fi incheiata, cate un exemplar va ramane la dvs., celelalte urmand a fi trimise cu confirmare de primire sau predate direct la Secretariatul general al S.C.M.D.

Membrii S.C.M.D. din Tara/strainatate care nu fac parte, deocamdata din filiale, vor trimite prin posta documentul la sediul central al S.C.M.D.

Al doilea document necesar, dovedind calitatea de membru, este o copie xerox dupa Legitimatia de membru S.C.M.D., fata-verso. In situatia in care sunt membri care nu au legitimatie, pentru ca au pierdut-o ori s-a deteriorat, vor trimite/depune copie xerox dupa dovada de plata a cotizatiei.

Totodata, intrucat legitimatiile noastre expira anul acesta, va rugam sa ne transmiteti numarul estimativ de legitimatii noi, de care aveti nevoie la fiecare filiala/grup, pentru a da comanda necesara la tipografie.

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele S.C.M.D.

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

 

DECLARAȚIE

Subsemnatul/a ………………………….., cadru militar în rezervă/retragere, provenit din (M.Ap.N, S.R.I., M.A.I., S.T.S., S.P.P., S.I.E. etc.) ………, cu o vechime în activitate de ……..ani, membru al S.C.D. din anul ……., domiciliat în ………………………………………………………………………, mă consider profund nedreptațit/ă și discriminat/ă de Legea 282/2023 pe care o consider, în ceea ce privește rezerviștii, care nu au ”pensii speciale”, inițiată ilegal procedural, neconstituțională și discriminatorie, fiind îndreptațit/ă să solicit daune morale și reparații materiale.

Pe cale de consecință, solicit conducerii S.C.M.D. să inițieze acțiunea la C.N.C.D. și în Justiție împotriva celor vinovați!

 

    Data ……………..                                                               Semnătura,

luni, 5 februarie 2024

 

PRECIZARI JURIDICE PENTRU NOII MEMBRI AI SCMD

          Despre SCMD


          SCMD a devenit “Persoana juridica” (Dosar 26479/299/2009) prin Sentinta Civila nr. 83/18.08.2009 a Judecatoriei Sectorului 1, Bucuresti, fiind inscris in Registrul special la pozitia 2114.09.2009.
          S-a infiintat ca unic sindicat al rezervistilor proveniti din toate structurile SAOPSN, in baza Constitutiei Romaniei, art. 40 al. 1, a Recomandarii Consiliului Europei, nr. 1575/2002 si a Legii 54/2003 a sindicatelor, la care se racordeaza Statutul sau.
          Certificatele eliberate anual de Judecatorie atesta ca “este reprezentat de presedintele Dogaru Mircea”, in relatiile cu autoritatile statului, sau cu terti. Asadar, juridic, prin semnatura, stampila, declaratii publice, subsemnatul reprezinta doar membrii SCMD.
           In urma aderarii la Federatia Nationala a Muncii, in cadrul CSN Meridian, prin dobandirea calitatii de presedinte executiv al FNM, presedintele SCMD poate reprezenta si sindicatele Federatiei, in relatia cu Guvernul si Parlamentul, ca urmare a delegarii de catre presedintele FNM.
            Orice actiune juridica a SCMD se deschide prin semnatura presedintelui SCMD si ii acopera doar pe membrii SCMD. Spre exemplu, noi nu am atacat prima “Ordonanta Trenulet”, ci OUG 114/2018, pe care se baza aceasta. Am atacat-o ca neconstitutionala, deoarece invoca o lege si neaplicata si abrogata (284/2010) si am castigat ajutoarele salariale, doar pentru membrii SCMD. Pentru ca hotararea sa ramana definitiva si sa se aplice, instanta a cerut opinia CCR. Doamna Col.(r) Caloian Monica a pledat magistral, fara drept de apel, la CCR, pe 6 octombrie 2021, CCR ramanand in pronuntare. Dar este in pronuntare si in ziua de astazi! De ce si cat va mai dura pronuntarea? Raspunsurile sunt cele pe care le banuiti si dvs. si sunt de natura politica interna/externa, nu juridica.
             Confuzia, pe care unii o fac, pe principiul “erga omnes”, adica daca a castigat SCMD in Justitie, e valabil pentru toti, a pornit de la victoria noastra nu impotriva unei legi, ci a unui act administrativ care isi permitea sa adauge la lege – HG 735/2010, privind aplicarea Legii 119/2010, care ne distrugea. HG-ul a disparut ca act administrativ, dar a fost introdus prin penala OUG 1/2011 (pe care multi o confunda cu Legea 263/2010), ca norme de aplicare ale ”Legii Anastase”. Astfel s-a introdus DISCRIMINAREA in interiorul SAOPSN, intre noi si a noastra fata de civili. SCMD a ripostat prin obtinerea in Parlament a legilor reparatorii 241/2013 (redusa de la opt articole la doua, apoi la unul singur) si 223/2015, distrusa, chiar dinainte de aplicare, printr-o serie de OUG-uri, incepand cu OUG 57/2015 si sfarsind cu actuala Lege 282/2023.
              De ce ne-au inclus, astazi, neconstitutional, alaturi de cele 6 categorii socio-profesionale acuzate in mod premeditat-ticalos de media ca ar avea “legi speciale”? Tot din ordin intern/extern! Si asta, desi SCMD a demonstrat juridic, inca din 6 noiembrie 2021, tuturor Dumnezeilor acestei tari si forurilor tutelare europene si euro-atlantice, ca n-avem ce cauta nici in PNRR, nici in zisa Lege 282?!!! Pentru ca nu tin seama de nici un principiu de drept si au ordinul sa distruga complet Rezerva, ca periculoasa pentru asasinii economici ai Romaniei! Curiosii sa-i intrebe pe domnii ministri de resort, ca ei semneaza toate aberatiile si initiativele anti-Rezerva si antinationale, elaborate, din ordin intern/extern de Directiile noastre generale, juridice, financiare si Relatia cu Parlamentul.

          Apel catre toti membrii SCMD


          Va transmitem, pe cale de consecinta, stimati camarazi, rugamintea de a explica nemembrilor de sindicat urmatoarele:
* Sa nu se mai dea de ceasul mortii, pentru ca pesedintele SCMD nu vorbeste si in numele lor, deoarece, ei nefiind membri, SCMD nu ii poate reprezenta juridic;
* Juridic, nu ii poate reprezenta NIMENI, decat ei insisi, individual, asistati de un avocat, platit contractual din buzunarul propriu;
* Daca anumite ONG-uri declanseaza “procese colective”, o fac doar pentru a le cere datele personale, ca sa-si obtina calitatea de “utilitate publica”, ce le aduce indemnizatii serioase presedintilor lor si acoperirea cheltuielilor (chirii, deplasari, birotica, etc.). Doar la MApN sumele alocate in acest scop au fost, in 2021, de 30 de milioane lei. Fondurile provin din banii ministerelor, impotriva carora, ONG-urile de “ultilitate publica” ale rezervistilor… “lupta”! In Justitie se vor trezi tot singuri si-si vor plati avocatii pe baza de contracte individuale;
* “Lipsa calitatii juridice active“ invocata de unii judecatori care vor sa scape de dosar, nu insemana ca SCMD nu exista juridic, ci ca i-a dat pe domnii ministrii, sau ministerele de resort, fara motiv, in judecata. Expresia ca reclamatii “n-au calitate juridica pasiva”, nu inseamna ca ministerele nu exista, ci ca n-au culpa care li se atribuie. La ultima infatisare, in procesul cu SCMD al ministrilor si Ministerului Apararii, avocatul lor a sustinut nu numai ca n-au cailtate juridica pasiva ei si activa noi, ci si ca Instanta nu are calitatea necesara sa-i judece, procesul ajungand la ICCJ;
* De la infiintare, SCMD este atacat de catre serviciile de specialitate, prin campanii de dezinformare, acuze aberante si manipularea orgoliilor rezervistilor, urmarindu-se distrugerea sa. De 15 ani, SCMD rezista profesionist si castiga proces dupa proces impotriva ONG-urilor manipulate, care-i neaga existenta legala, desi propaganda “snecherilor” profesionisti il declara mort, ca pe Putin si armata lui. Astia, cel putin, sunt atat de morti incat, mai nou, ameninta Franta, Anglia, Germania, desi n-ar mai avea nici soldati, nici tehnica de lupta. Si sunt destui fazani care pun botul la propaganda teleastilor, sustinuta de generali in rezerva, sau in retragere, ONG-isti.
* Ca sa li se ocupe timpul si sa li se dea de lucru, rezervistii sunt trimisi periodic “dupa iepuri”! Spre exemplu, sa intenteze (individual) actiuni impotriva OUG 59/2017, in baza unei decizii obligatorii a CCR din 28 decembrie 2022, care preciza ca un OUG nu poate suspenda/anula efectele unei Legi organice, fiind in acest scop necesara tot o lege. De aia s-a si dat noua Lege 282/2023! Dar n-au citit ca valabilitatea era PENTRU VIITOR! Nu pentru trecut, astfel ca efectele OUG-urilor impotriva noastra inca se produc. Intamplator, OUG 59 este cu 5 ani mai veche decat respectiva decizie. Bietii manipulati si-au pierdut timpul degeaba! Ba unii au murit fericiti ca, in plina legislatie a “AUSTERITATII” (care inseamna taieri de peste tot, nu bani in plus), ei vor primi retroactiv banii ciorditi de ministere, macar cu incepere din 2017.

Astazi, manipularea merge, mediatic, pe doua cai:
* Sa ceara rezervistii trecerea pe calculul civil, pe “puncte”, al pensiei, ca o sa se umple de bani printr-o aplicare in trecut, pe contracte incheiate demult, a unor prevederi actuale, prin recalculare, in situatia stergerii conditiilor speciale de munca/activitate, a majoritatii sporurilor si a impartirilor nu la 20 de ani vechime, sau la 30, ci la 35. Noi ii sfatuim sa astepte luna septembrie, cand Legea 360/2023 nu se va aplica, pentru ca deja se invoca interdictia FMI si o “gaura” de 15 miliarde. Iar daca se va aplica, totusi, civilii vor fi in situatia noastra, a cobailor militari si politisti, de la 1 ianuarie 2011;
* Deschiderea de actiuni (individuale) pe ideea greselilor de calcul. Lasand la o parte faptul ca toate Casele Sectoriale au publicat, in baza legii 282/2023, modalitatea de impozitare in trepte, actionand asa, NE-AM DECLARA, IMPLICIT, DE ACORD CU IMPOZITAREA PE CELE 3 TREPTE. Si, o data noi, cobaii rezervisti, acceptand IMPOZITUL PROGRESIV, masura se va extinde asupra tuturor pensiilor civile si a tuturor salariilor. Nu si a profiturilor!

          Cum actioneaza SCMD


          In acord cu asociatiile magistratilor, SCMD a anuntat inca din decembrie trecut, ca-i va actiona la CNCD si in instanta pe initiatorii Legii 282/2023 pentru DISCRIMINARE! In baza Deciziei obligatorii a CCR Nr. 467/208/2023! Discrimiarea noastra, a rezervistilor, fata de civili (deocamdata), dar si discriminarea intre noi, prin calcularea diferita (desi Legea este unica), atat a pensiilor, cat si a impozitarii, in functie de NET, BRUT-ul 1, sau BRUT-ul 2 si de data trecerii in rezerva: inainte de OUG 59/2017, intre OUG 59/2017 si OUG 114/2018 si dupa OUG 114/2018.
           Ii chemam in Justitie pe initiatorii Legii, inclusiv ca grup infractional constituit, deoarece, prin fals si  uz de fals, ori omisune voluntara, ne considera intreaga pensie, NECONTRIBUTIVA, desi avem documentul oficial al MApN, emis la ordinul ministrului Vasile Dancu, privind plata unui CAS de 25%, dar nu la pusculita civililor, ci la bugetul militar de asigurari sociale, pensiile noastre fiind platite nu din bugetul civil de asigurari sociale, ci din bugetele ministerelor noastre, ca si soldele/salariile, dotarea, inzestrarea, instruirea, actiunile in teatre de operatii, etc. Si tot de acolo, din banii nostri, se asigura plata si intretinerea celor peste 5000 de soldati straini aflati pe teritoriul nostru.
          Inca din decembrie, am declansat actiunea de strangere a materialului probatoriu, adresele noastre catre Casele Sectoriale de Pensii fiind facute publice spre a putea fi folosite de toata lumea. Vom face publice toate demersurile pe care le intreprindem si, in final, actiunea la CNCD si plangerea prealabila, utilizand toate argumentele juridice de care rezervistii, separat de magistrati, pot dispune!
 
           
Stimati camarazi,


           Mai atrageti, va rugam, atentia nemembrilor de sindicat, ca, tot ca de obicei, cand SCMD se apropie de ADEVAR, propaganda slugilor neocone bastinase, sare cu bocancii pe noi, cu sprijinul generalilor de opereta, numiti politic si al slugilor acestora, care sar calul in executarea ordinelor externe. Spre exemplu, ii sfatuiesc pe rezervistii noi (cei iesiti de spaima in ultimii ani), sa nu aiba de a face cu SCMD, iar daca au apucat sa adere la SCMD, sa iasa repede, ca or sa le dea lor, in secret, ceea ce merita! Sau declara, asa cum o fac de ani de zile, ca SCMD e “mort”! Ca si armata lui Putin!
            Este adevarat ca, la o mortalitate calculata a rezervistilor de peste 600 pe luna, ne-au disparut si noua, pe capete, vechii membrii fondatori ai sindicatului sau ai filialelor, pentru ca asta este obiectivul Puterii, de la Basescu citire incoace – “sa parasim, pe cale naturala, sistemul”, deoarece, cum zice noul Gheorghita al Armatei, suntem “nationalisti”, adica nerecomandabili, dar noii rezervisti, care gandesc, se inscriu in sindicat. Pentru ca, vorba poetului, SCMD este “Un mort frumos, cu ochii vii/Ce scanteie-n afara!”. Si, ca sa citam si doi clasici inca in viata, unul al PSD si celalalt… Presedintele tarii, inca suntem in stare sa “dam la tot cartierul”, ceea ce ofereau, academic, sustinatorii lui Iohannis si Catu, opozitiei!


Honor et patria! Vae victis!
Col. (r) dr. Mircea Dogaru

 

duminică, 4 februarie 2024

S-A MODIFICAT CUMVA JURAMANTUL MILITAR

S-A MODIFICAT CUMVA JURAMANTUL MILITAR
DOMNULE PRESEDINTE KLAUS WERNER IOHANNIS?


          Domnule Presedinte,
          Subsemnatul, Dogaru Mircea, colonel al Armatei Romane din anul 2000, ma adresez dvs. in legatura cu insultele inimaginabile aduse Rezervei Armatei Romane, al carei “comandant (fost) suprem” sunteti, de catre numitul gl. Gheorghita (al II-lea) Vlad, cocotat politic in functia de sef al SMA. Reamintindu-va faptul ca actuala Rezerva are in exclusivitate “vina” de a fi convins partenerii de astazi sa accepte Romania in NATO, in urma cu 20 de ani, va declar ca nu imi permit sa comentez cele intamplate. Aceasta, deoarece stiu ca in structurile militare, oricat ar fi de imbecil, “Ordinul se executa si nu se discuta!”, iar un cadru militar nu are voie sa iasa in public, fara ordin, cu opiniile personale, pe care le dezbate cu nevasta la un sprit.
           Intrucat, cu decenii in urma, am depus Juramantul Militar, care prevedea, ca si astazi (Legea 446/30.11.2006, aparuta in MO Nr. 990/12.11.2006): “Jur sa-mi apar Tara, chiar cu pretul vietii!”, va adresez, cu respectul datorat functiei pe care o detineti, intrebarea din titlu. Asadar, s-a modificat cumva Juramantul Militar si noi nu stim? Cu alte cuvinte, textul citat a fost inlocuit, eventual, cu: “Jur sa-mi pup in fund stapanii, chiar cu pretul Tarii!”?
            Daca numitul Gheorghita (al II-lea) Vlad si-a exprimat o opinie personala, fara sa-si dea seama ca implica, de la inaltimea functiei, intregul SAOPSN si pe dvs. personal, inseamna ca nu corespunde nefericitei numiri politice acordate si VA SOLICIT DEMITEREA IMEDIATA A NEFASTULUI PERSONAJ!
             Va reamintesc domnule Presedinte ca sute, daca nu mii de rezervisti se afla incadrati in partidele majoritatii care va sprijina, multi dintre ei fiind si in Parlament. De asemenea, ca se apropie alegerile, fapt ce presupune transformarea tuturor cadrelor in activitate, in rezerva si in retragere din SAOPSN, in adversari potentiali ai ziselor partide. In situatia in care nu reactionati, va garatez ca vom avea suficienta forta sa determinam votul majoritar in asa fel incat coalitia pe care va bazati sa nu mai pupe Parlamentul!

 


Am onoarea sa va salut,
Col(r) Dr. Mircea Dogaru
Presedintele SCMD
Presedinte Executiv al FNM