Pagini

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Amendament la Proiectul de Lege, propus de doamna deputat Diana Tusa

Amendament iniţiat pentru proiectul Legii privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional

Text initial:

Art.17 – (1) Beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate, acestora, din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Text propus:

Art.17 – (1) Beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate, acestora, din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul a trei salarii minime brute pe economie.


Iniţiator: Diana Tuşa, deputat PNL

4 comentarii:

  1. Gresit! Fundamental gresit! Ce rezolva 'amendamentul' propus? Faceti un un efort de gandire.

    RăspundețiȘtergere
  2. Amendamentul nu reprezinta punctul de vedere al Sindicatului care a cerut, prin Comunicatul din 06.09.2009, anularea acestui articol din Proiectul de Lege.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pai da, domnule, eu ii spuneam doamnei cu amendamentul ca ar trebui sa gandesaca mai mult inainte de a lasa sa-i scape pasarica, pentru ca asa nu se rezolva nimic. Angajarea si salarizarea oamenilor, fie la stat, fie la privati, trebuie sa se faca numai pe criterii profesionale,de competenta, de efcienta, de productivitate a muncii, de importanta sociala etc, iar nu dupa criterii bolsevice si populiste! Ce face Guvernul asta e o mare, mare prostie, e un atentat la drepturile omului si la legislatia interna si internationala!

    RăspundețiȘtergere
  4. Consider ca propunerea facuta de dna. deputat PNL Tusa Diana este gresita deoarece ea nu are in vedere faptul ca diferenta dintre salariul mediu brut pe economie si totalul a trei salarii minime brute este relativ mica, chiar nesemnificativa.
    Sunt de parere ca sindicatul ar trebui sa ridice imediat exceptia de neconstitutionalitate a reglementarilor privind interzicerea cumulului pensiei cu veniturile realizate din munca. Aceasta cu atat mai mult cu cat, Decizia Curtii Constitutionale nr. 82 din 15 ianuarie 2009, precizeaza ca Guvernul nu este impiedicat sa promoveze, cu respectarea, printre altele, A PRINCIPIULUI NERETROACTIVITATII LEGII, masurile necesare cu privire la cumulul pensiei cu veniturile din munca, fara a preciza ca acest lucru se poate face printr-o lege asa cum afirma primul ministru.
    Asa cum sustineti in mod corect, situatia cadrelor militare disponibilizate in conditiile Ordonantei nr. 7 din 26 ianuarie 1998, este o particularitate in raport cu care trebuie sustinut ca interzicerea cumulului pensiei cu veniturile din munca, chiar si munca din sectorul bugetar, este o incalcare a principiului neretroactivitatii legii. Prin urmare cred ca ar trebui sustinuta exceptarea de la aplicarea reglementarilor privind cumulul pensiei cu veniturile din munca a cadrelor militare care la data intrarii in vigoare a acestor reglementari sunt salariate in sistemul bugetar.
    Pentru sustinerea acestora puteti consulta site-ul dmru.mapn.ro unde se afla postat "REFORMA RESURSELOR UMANE: DEMOBILIZAREA SI REINTREGAREA PERSONALULUI MILITAR"(pag. 78 si urm.).
    Baza motivarii acestor sustineri trebuie sa o constituie faptul ca Ordonanta nr. 7 din 26 ianuarie 1998 nu prevedea niciun fel de limitari a dreptului cadrelor militare disponibilizate de a se incadra in munca, inclusiv in sectorul bugetar.

    RăspundețiȘtergere

Va multumim pentru atentia pe care o acordati problemelor cu care se confrunta Sindicatul Militarilor.
Va informam ca din motive obiective, toate comentariile de pe acest site necesita interventia administratorului pentru a fi publicate. Termenul de interventie este de pana la 24 de ore.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.