Stimaţi confreri întru nobilă luptă,
Aşa a fost, în istorie, în multe şi bogat consemnate împrejurări. Vin, însă, în faţa dumneavoastră şi va spun cu toată luciditatea şi cu totă răspunderea adunate de mine, până azi, în prag de bătrâneţe : noi, românii, AM PIERDUT, DIN PĂCATE, RĂZBOIUL, şi l-am pierdut , fără luptă adevărată, poate pe cel mai important din toată cuprinderea noastră de existenţă zisă milenară.
Nu este momentul, acum, să mă explic, pentru că o fac de prea multă vreme peste tot acolo unde sunt lăsat şi pentru că, nu-i aşa, eu dau, tot de prea multă vreme , vorba cronicarului, "samă de ale mele câte scriu" şi spun. Mă aprobaţi, nu mă aprobaţi, aceasta este convingerea mea şi n-o negociez cu nimeni. Există, însă , un "dar", ca în mai toate situaţiile de viaţă. În graba lor lacomă, ucigaş de cinică, satanică până la urmă, "STRĂLUCIŢII PROIECTANŢI" şi-au împins forţele cu atâta vigoare înainte, cu atâta netulburată siguranţă, pentru a câştiga "blitz" numitul război, încât şi-au permis să lase în urmă NEANGAJATE şi, deci, NECÂŞTIGATE, mai multe bătălii de etapă. AICI MAI EXISTĂ ŞI PENTRU NOI O ŞANSĂ ! S-o exploatăm, deci, trecând peste impulsiile păcătoasei firi româneşti, fire în ai cărei colţi ascunşi s-a flendurit de atâtea ori, mai ales în momentele cheie, cămaşa din zale mâncate de rugină a bietei noastre solidarităţi.
Constat că nici n-am întemeiat bine "unitatea" noastră de luptă ( nu mă refer în aceste rânduri la fondatori ! ) , că au şi apărut "mijlocaşii la închidere", cârcotaşii "dăştepţi" care-şi asumă imediat curajul de care au fost în stare alţii, maeştrii aşezării înfipte pe picioarele dindărăt. Ca purtător de cuvânt îmi permit să le spun acestora, o singură dată şi răspicat, că nu avem vreme pentru mofturile lor. Îi vom ignora pentru că am întemeiat această idee sindicală fără scopuri ascunse. Noi ştim cu maximă exactitate atât pentru ce am propus această strângere de rânduri, cât şi pentru ce ne-am străduit să-i conferim fiinţă juridică. In sindicatul acesta trebuie să uităm ce zodii am purtat pe epoleţi şi în ce scaune de autoritate şi comandă, mai mari sau mai mici, "şezum şi plânsem", tot vorba cronicarului. În sindicatul acesta ne asumăm doar misiuni comune, tratate CA BĂTĂLII DE CÂŞTIGAT împreună, împotriva siniştrilor "STRĂLUCIŢI PROIECTANŢI" şi a valeţilor lor dinlăuntru, mai mult sau mai puţin aleşi.
Dacă o ARMATĂ ROMÂNĂ nu vom mai putea strânge şi aşeza durabil în bătătura Patriei vreodată (românii nu realizează nici acum că nu distrugerea infrastructurii economico-sociale civile , care mai poate fi refăcută, este marca disoluţiei statului lor, ci distrugerea, DUPĂ PLAN, a sistemului de apărare românesc), măcar să ne câstigăm o cinstită şi ordonată retragere, precum şi dreptul la un apus demn. Acţiunea, prin toate mijloacele susţinute de lege ( Legea Fundamentală mai este, incă, în părţile ei care ne privesc, dreaptă !) primează. Ceasul al doisprezecelea s-a mistuit, de o bună bucată de vreme, dincolo de orizont.
Am - cu speranţă şi încredere - onoarea să vă salut !
SM Valeriu Pricină
Notă : "SM" înseamnă "Sindicalist Militar"
Am - cu speranţă şi încredere - onoarea să vă salut !
SM Valeriu Pricină
Notă : "SM" înseamnă "Sindicalist Militar"
Frumos scris, d-le Pricina.
RăspundețiȘtergereViermele neincrederii roade insa adanc in fiinta romanului, pentru ca prea adesea a fost pacalit...
...sau poate pentru ca stie ca oricand va avea ocazia, nu se va da in laturi sa pacaleasca...
Oricare ar fi substratul carcotelii unora, trebuie sa nu renuntam la a face din SCMD un model de solidaritate si de actiune in folosul militarilor si al societatii... Sa fie oare un ideal prea greu de atins? Foarte tare as vrea sa cred ca nu.
Domnule Pricina, nu aveti de nici un fel dreptate. Pentru ca sunt atat de categoric, inca de la inceput, o sa va si explic.Pe intelesul dumneavoastra.
RăspundețiȘtergereAm salutat cu totii (ma rog, aproximativ, cu totii) inlaturarea lui Ceausescu si a comunismului-oficial. Dar, in buna noastra credinta, ne-am limitat la atat. Nu ne-am inchipuit cat de nemasurate pot fi neobrazarea, nesimtirea si perfidia celor care isi schimba pielea dar naravul, ba. Nu ne-am inchipuit ca solidaritatea, de care foarte frumos vorbiti, de altfel, va duce la salvarea clicii comuniste si a obiceiurilor mafiote ale acesteia. Chiar nu ati vazut cat de rapid membrii fostei nomenclaturi comuniste s-au regrupat? Chiar nu stiti ce s-a petrecut cu membrii Consiliului Politic Superior sau cu cei ai multor consilii politice? Stiu mai bine decat multi ca aici este cheia problemelor referitoare la coruptia, la indecenta si, mai ales, la imoralitatea cu care se confrunta societatea romaneasca, in general, si armata, in special.
Domnule Pricina, de asta imi este teama si va suspectez.
Nu de ceea ce ati fost "inainte" dumneavoastra, membrii grupului de initiativa pentru crearea SCMD, imi este teama ci de ceea ce voiti a deveni.
Nu de trecut imi este teama, desi cand imi amintesc ma infior, ci de ceea ce vreti sa faceti: inca un grup de manevra si presiune la dispozitia unor initiati! Ceea ce este ispaimantator este ca acest potential grup este unul disciplinat si instruit militareste.
Inca mai sper ca rezolvarea problemelor noastre sa fie facuta altfel.
Mai sper, de asemenea, ca oamenii luminati la cap sa va ocoleasca, daca nu pentru ce ati fost, macar banuind cam unde vreti sa ajungeti.
Am si cateva intrebari la care, in ignoranta mea, nu am stiut unde sa caut pentru a afla raspunsuri:
1.Cand a avut loc primul Consiliu National al Reprezentantilor la care au fost imputerniciti domnii Dogaru si Moise sa conduca SCMD?
2.Cand va inceta starea de provizorat a SCMD? Veti organiza alegeri pentru structurile de conducere centrale si teritoriale ale SCMD?
3.Despre ce euroregiuni vorbiti in statut?
4.Aveti in intentie modificarea actualului statut, in viitorul apropiat (6 luni-un an)?
5.Aveti in viziune o strategie de transformare a luptei sindicale in lupta politica? Ca, stim foarte bine, doar aceasta asigura suucesul!
Stimata doamna care ati postat la ora13.38,
RăspundețiȘtergereMarturisesc ca si eu mi-am pus cam aceleasi intrebari si aceleasi indoieli m-au framantat ca si pe dvs. Dar am hotarat sa pornesc de la ideea ca initiatorii acestui proiect sunt in primul rand bine intentionati. Si, mai ales, constat in fiecare zi cum se loveste in noi din toate partile, si nu vad alta solutie decat aceea de a fi organizati si solidari. In plus, pe doi dintre cei implicati activ ii cunosc bine, pentru unul sunt in stare sa bag mana in foc. Am incrdere ca de data asta nu vom mai lua teapa.
Sunteti un exemplu tipic pentru cei despre care vorbesc in apel. Introduceti suspiciuni pe care documentele de constituire postate de noi le infirma clar. De la cine trebuia sa cerem aprobare cand ideea constituirii sindicatului ne apartine noua, fondatorilor si in primul rand Presedintelui Dogaru? Nu credeti, pe de alta parte, ca daca am fi dorit sa parvenim ocult ne-am trezit cam tarziu, de vreme ce eu, de pilda, am detinut functii foarte importante in sistemul de comunicare si presa militar?
RăspundețiȘtergereNu credeti ca va cam lasa logica de rusine? Este ultima oara cand va raspund. Un ostean adevarat si un om care nu are misiune sa bage fitile nu se da pe dupa un jalnic anonimat. Vedeti-va de treaba si lasati-ne pe noi sa ne-o facem pe a noastra. Si mai uitati-va pe la emisiunile unde spunem raspicat, de ani de zile, adevaruri de mare gravitate pe care nu are curajul sa le rosteasca nimeni, ca sa constatati singur cat de penibila este insinuarea la care va pretati.
Daca sunteti sub sarcina ca sa faceti un astfel de serviciu nu stiu cum de va mai suportati. Identificati-va ca sa-mi pot cere iertare daca am gresit. Daca n-o faceti primiti va rog si o invitatie personala ( nu in numele Sindicatului !) la sorginte. Am oroarea! Val Pricina
Domnule Pricina, de ce mi-a fost frica nu am scapat! Folosind stilul si expresiile pe care le-as fi dorit de mult uitate, nu faceti nimic altceva decat sa imi intariti si mai mult convingerea ca nu am gresit deloc in comentariul precedent.
RăspundețiȘtergereImi pare rau ca nu ati inteles mare lucru din ce v-am spus anterior: probabil vedeti in jur numai dusmani, tot ceea ce nu va convine trebuie condamnat, distrus. Sa va spun eu ce inseamna asta? Nu mai discerneti intre bine si rau, intre adevar si minciuna, intre amic si inamic. Un bun manager selecteaza, cu predilectie, parerile contrare ideilor lui pe care le analizeaza si incearca sa vada relationari, determinari, implicatii etc (http://injustitie.nervure.com/numer/2003/07/6.htm). Nu va repeziti ca un apucat de streche asupra celui care a emis o parere diferita avand un singur obiectiv : sa ii aratati cat de destept este unul si cat de prost sau rauvoitor, dupa caz, este celalalt. Chiar nu vreti sa intelegeti ca va confruntati cu o grava problema de imagine si, poate, nu numai atat?
Si pentru ca faceti niste afirmatii care se doresc convingatoare si imposibil de contrazis, va propun sa facem doua neinsemnate analize de text.
In primul rand, daca tot spuneti ca ati "detinut functii foarte importante in sistemul de comunicare si presa militara", banuiesc ca aveti si oarece pregatire in comunicare si relatii publice. Din acest punct de vedere, v-as ruga sa extrageti mesajul cuprins in urmatorul citat, preluat de pe pagina web a SCMD unde a fost postat de catre Comitetul Director si sa explicati membrilor "aceptati si simpatizanti" in ce daravera se baga:
"In ceea ce priveste alegerile, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate recomanda tuturor membrilor si simpatizantilor sai, in numele idealului national de unitate si independenta a Romaniei, sa voteze un hotarat „NU” la referendumul care...iar la prezidentiale sa nu voteze un candidat care ne discrimineaza, limitandu-ne dreptul la munca si incalcandu-ne drepturile dobandite, gandind si actionand neconstitutional, ca un veritabil caudillo". Este simplu sau aveti nevoie de sprijin?
In al doilea rand, imi crapa obrazul de rusine citind randurile de mai jos, extrase din acelasi comunicat al Comitetului Director:
"Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate face apel catre toti membrii si simpatizantii sai, sa explice mancurtilor indobitociti de doua decenii de minciuni si hotie din avutul natiunii..."
Vreau sa va spun cu claritate: nu mi-au placut niciodata discursurile bombastice si goale de continut. Seamana cu discursurile extremistilor, de orice fel ar fi ei. Si cu cele ale celor pe care, cu mandria unui personaj de-al lui Alecsandri, ii numiti caudillos. Aflu, din acest text, ca limbajul de tip CVT isi are mai multi adepti decat ma asteptam!
A! Era sa-mi scape: care este chestia cu cele doua decenii de minciuni si hotie? Este o figura de stil sau exprima o sincera nostalgie dupa celelalte decenii?
In final, domnule Pricina, vreau sa va mai spun urmatoarele: sunteti persoane publice, atat dumneavoastra cat si ceilalti membri ai Comitetului Director, in consecinta ar trebui sa va comportati ca atare. Daca ati hotarat sa comunicati in blogosfera, invatati regulile acestei societati. Nu sariti la bataie pentru orice comentariu. Lasati sa treaca o vreme, apoi raspundeti, cu mintea clara, nu sub imboldul primului impuls. De asemenea, daca doriti sa evitati postarile anonime, aveti la dispozitie aceasta optiune: numai pentru cei autentificati. Si o sa vorbiti singuri. In legatura cu problema anonimatului, nu inteleg de ce va intereseaza asa mult persoana mea atata vreme cat ideile mi le apreciati ca toatal lipsite de valoare. Cu ce v-ar incalzi? Vreti neaparat sa ma aratati cu degetul, sa ma condamnati cu toata puterea, sa ma supuneti oprobiului public? Ceva mai mult decat "dati-l in sorgintea ma-sii"?
Personal nu va port pica nici dvs., nici celorlalti. Eu mi-am capatat dreptul de a ierta. Dumneavoastra, in schimb, NU!
Dle Anonim, subscriu 100% la opiniile dumneavoastră, cred că suntem din acelaşi film...
RăspundețiȘtergereDomnul Anonim ar trebui sa ne cam lase in pace. Daca nu-i convine ce se intampla pe acest blog si in acest sindicat nu-l obliga nimeni nici sa citeasca si nici sa-si insuseasca ideile celor "nestiutori" si "neinitiati" in tainele comunicarii si ale managementului organizational. Sa-si pastreze "eruditia" pentru sine
RăspundețiȘtergereIn afara de a comenta si critica sub masca anonimatului a mai facut ceva util in viata lui, in actual context destul de confuz si tulbure de la un timp incoace?
A incercat macar o data sa si construiasca ceva? Sau toata viata doar a daramat ce au facut altii.
Se vede de la distanta ca nu are nimic comun meseria armelor si viata de militar.
Daca este asa de curajos de ce nu se prezinta tuturor si de ce nu are curajul sa-si expuna opiniile sub propria semnatura? ...
Dar de fapt nici nu merita sa ne pierdem timpul cu asemenea ANONIMI. Se pare ca sunt platiti sa ne distraga atentia de la adevaratele probleme cu care ne confruntam.
Cine seamana vant culege furtuna. PA LA REVEDERE STIMATE DOMNULE ANONIM!!
D-le Mircea cel Mahnit, nu mai fiti asa de radical in a pune etichete genul "platit să.." şi altele din acelaşi film. Ce facem, intram in logica de campanie a lui Băsescu, aia cu toţi cei care sunt impotriva sa sau au ceva de marait şi işi pun probleme, sunt vânduti mogulilor, grupului Grivco şi alte imbecilităţi din filmele nord - corerene? Omul are dreptate în ceeace spune, sunt o mie de nuanţe aici.
RăspundețiȘtergereStimata doamna,
RăspundețiȘtergereSe vede ca sunteti o persoana instruita, in toate sensurile cuvantului. Se mai vede ca sunteti undeva acolo sus, unde vantul nu va atinge, ocrotita fiind din toate partile. Probabil aveti de impartit ceva personal cu d-l Pricina, pe care eu nu-l cunosc, ca, dealtfel, nici pe d-l Dogaru.
Chiar daca discursul lor este mai bombastic si mai patimas decat ar trebui, macar au initiat ceva concret care sa ne puna in miscare. Si pentru asta ii apreciez si ii urmez.
Aveti solutii mai bune? Iesiti cu ele la interval!
Basescu, pe care-l aparati cu inversunare in comentariul dvs, la modul subliminal, e un personaj cu totul sinistru in peisajul politic al ultimilor 65 de ani.
Interesant!
RăspundețiȘtergereCitind raspunsurile date "Anonimului" mi-am oprit pornirea initiala de a adera la acest sindicat. Mai astept.Pacat!
Psihologie de doi lei, asta faceti. Pe cine vreti sa pacaliti?
RăspundețiȘtergereOare nu este destul ca majoritatea societatii civile ne critica pentru pensiile speciale (dupa unii nesimtite).
RăspundețiȘtergereOare altceva mai bun si mai nobil nu avem de facut dacat sa ne aratam cat de interesanti suntem si sa criticam ceea ce altii incearca sa faca, sa salveze pe linia de plutire bruma de respect pe care societatea civila o mai are pentru armata.
Ce este rau ca dorim sa muncim pentru un trai decent pentru noi si familiile noastre? De ce trebuie sa fim condamnati pentru acest lucru.
Sa deschida si dl Basescu,Boc si alti ingineri doctori in te mai miri ce, o afacere de avergura in care sa angajeze personal militar disponibilizat pe care sa-l plateasca corespunzator competentelor si muncii depuse. Unde sunt locurile de munca pe care ni le ofera la privat? Daca am ocupat un loc de munca la stat l-am ocupat prin examene dure de competenta si n u prin pile sau spagi.
Oare nu este destul ca majoritatea societatii civile ne critica pentru pensiile speciale (dupa unii nesimtite).
RăspundețiȘtergereOare altceva mai bun si mai nobil nu avem de facut dacat sa ne aratam cat de interesanti suntem si sa criticam ceea ce altii incearca sa faca, sa salveze pe linia de plutire bruma de respect pe care societatea civila o mai are pentru armata.
Ce este rau ca dorim sa muncim pentru un trai decent pentru noi si familiile noastre? De ce trebuie sa fim condamnati pentru acest lucru.
Sa deschida si dl Basescu,Boc si alti ingineri doctori in te mai miri ce, o afacere de avergura in care sa angajeze personal militar disponibilizat pe care sa-l plateasca corespunzator competentelor si muncii depuse. Unde sunt locurile de munca pe care ni le ofera la privat? Daca am ocupat un loc de munca la stat l-am ocupat prin examene dure de competenta si n u prin pile sau spagi.
nicu,ardeal, Domnule Pricina ,mai am inca respectul pentru lucrul bine facut.Dar cu pareri sincere de rau ,venite din partea unui ardelean molcom,va intrb :cu relatiile din presa ce le aveti ,de ce nu a-ti reusit pana acum sa apareti pe un post public de tv ,de ce nu chiar cel national ,pentru ca avem dreptul ,ca si noi platim degeaba la acest post.O sa vedeti domnule ca cei proveniti din militie .secu..etc isi vor rezolva ca de atatea ori problema iar noi ramanem cu valurile facute impotriva curentului.Stati deageaba la Bucuresti.Va salut inca ,cu respect.
RăspundețiȘtergereIncepand de maine militarii Armatei Romane vor fi in concediu fara plata timp de 12 saptamani. Sambata si duminica! Cand voi spune copiilor ca mosul nu a venit pentru ca e in concediu fara plata, nu ma vor crede pentru ca ma vor vedea plecand in fiecare dimineata la serviciu?
RăspundețiȘtergereCum voi putea explica celor de la banca ca nu am baii de rata ca sunt in concediu fara plata, dar nu pot sa merg la ei dimineata pentru ca sunt la serviciu?
NICU SI ARDEAL
RăspundețiȘtergereSTIMATE D-LE "NICU SI ARDEAL", m-ati numit cumva in "functia" pe care o detin in Sindicat ca sa aveti dreptul sa ma faceti aspirant la stima dvs. ?
Ati avut cumva initiativa Sindicatului si eu va dezamagesc fara sa stiu?
Primesc, oare, vreun salariu pentru care trebuie sa dau socoteala?
Ati alergat dvs. si altii cativa care deja ne dau lectii de tot felul si ne preseaza in fel si chip, cu tot felul de invective si etichete, pentru a pune pe picioare Sindicatul?
Nu cumva noi, acestia care ne-am strans si am fondat actiunea sindicala, chiar meritam respectul dvs., al acelora care n-ati cheltuit nici bani, nici timp si nici curaj pentru a intreprinde ceva, oricat v-a ars de la spate "comandantul suprem" (o persoana care este un multiplu de Iliescu, pana la scadenta numita Basescu) ?
Chiar credeti ca nu ne puteam constitui intr-un grup de initiativa care sa actioneze in justitie doar in propriul lui interes ?
Chiar credeti ca aveam nevoie pentru a ne apara interesele de toata galagia asta iscata in cel mai curat si traditional stil valah?
Chiar credeti ca atat eu, cat si Dl. Mircea Dogaru, la cati dusmani avem printre "patriotii" superpusi, vorba lui Eminescu, care nu sunt de acord, de atatia ani de zile, cu prestatia nostra publica, mai aveam nevoie sa le sporim numarul chiar cu niste "bineintentionati camarazi de arme", mult mai avizati in probleme (fireste!) si mult mai destepti ca noi?
Chiar credeti ca nu putem rupe pisica in orice moment lasand balta actiunea care, iata, ni se intoarce impotriva in stilul stramosesc in care trebuie rasplatita orice fapta buna (cititi , va rog, pedepsita !) ?
Stimate "ardeal"(sau "nicu"), noi suntem o mana de oameni care mai visam intru realitatea unei confrerii de arme, a unei solidaritati salvatoare, fie si in ultima clipa. Noi stim limpede ce avem de facut! ACTIONAM DEJA IN SI PRIN JUSTITIE, UTILIZAM DEJA TOTE INSTRUMENTELE STATULUI DE DREPT, evitand, pe cat posibil, uzul mai stiu eu caror "relatii " televizionistice pt. a intra in marea gavareala fara rost (nu sunteti satul de "incendiarele" abordari si "dezvaluiri" cotidiene fara absolut nici un rezultat benefic, concret? ) .. Decat sa ne luati pe noi la rost pentru fictive comoditati (!?) sau (vai!) grave neexecutari de sarcini sindicale, mai bine indreptati-va armele in directia care trebuie ( DACA N-AVETI CUMVA , DOAMNE FERESTE, ALTE ORDINE SI MISIUNI ! ).
Nu ne confundati, d-le "nicu" si "ardeal" cu gloriosul Oprea care de cate ori BASESCU la datorie (datoria lui, fireste !) mai incaseaza cate o noua stea de aur ( le-a luat pe toate, dar i se par, evident, mult prea putine in raport cu enormele merite ale statuii sale vii).
Mai ganditi-va si, daca puteti, va rog sa va raspundeti DOAR PT. DVS., CU MAXIMA SINCERITATE, LA INTREBARILE MELE DE MAI SUS.
Onoare si Patrie!
S.S.M. Valeriu Pricina (SSM inseamna "simplu sindicalist militar")
D,le Colonel ,cu zmerenie asa cum am fost educat ,va cer scuze.Cred ca nu m-am putut face inteles de dv.Nu simpatizez cu nimeni mai ales astazi cand dupa 5 ani de munca intr-o institutie publica sunt nevoit sa o iau de la capat.Nu pot sa spun niciunui camarad vorbe de ocara mai les in aceste vremuri grele si tulburi. Sunt convis ca intrprindeti tot ce se si ca de multe ori va vine ca mie sau altor colegi sa lasati dracului toate initiativele.Nici prin gand nu mi-a trcut vreodata ca a-ti fondat actiunea cu ganduri ascunse.Va rog cu respect sa nu fiu comparat cu un sef de camin militar(gen oprea).Am fost sef birou operatii de M.U. ,nu Ingaduiti-mi inca odata sa-mi cer scuxe deoarece cand am scri randurile respective veneam dupa oadevarata lupta cu un primar nemernic din clica lui boc si a marinarului .O sa vedeti domnue colone sambata pe toti nenorocitii si handicapatii in marele oras al Adealului cluj .Spun un singur lucru:Jos cu toti nenorocitii din toata politica romaneasca.P.S. va informez ca am un baiat sublocotenent si ma gandesc cu ingrijorae la viitorul. Am onoarea sa va salut si sa nu fiti suparat pemine.izmanar.
RăspundețiȘtergereDOMNULE VALERIU PRICINA,
RăspundețiȘtergerecarcotasi au existat din toate timpurile, iar domni care sa chibiteze de pe margine de asemenea.
Pur si simplu nu trebuie sa fie luati in seama caci de indicatii pretioase s-a cam saturat toata lumea.
Va respect pentru initiativa, pentru timpul care il daruiti unei cauze comune, aceea ca trebuie sa fim respectati.
Nu am cerut privilegii ci pur si simplu dreptul la o existenta demna pe care sa ne o asiguram prin munca cinstita.
Nu este cazul sa ne consumam energia cu discutii sterile ci sa o conservam pentru actiuni care se cer imediat.
Dezbinarea nu ne ajuta, uniti vom constituii un glas care va fi luat in seama.
DOMNULE VALERIU PRICINA,
RăspundețiȘtergerecarcotasi au existat din toate timpurile, iar domni care sa chibiteze de pe margine de asemenea.
Pur si simplu nu trebuie sa fie luati in seama caci de indicatii pretioase s-a cam saturat toata lumea.
Va respect pentru initiativa, pentru timpul care il daruiti unei cauze comune, aceea ca trebuie sa fim respectati.
Nu am cerut privilegii ci pur si simplu dreptul la o existenta demna pe care sa ne o asiguram prin munca cinstita.
Nu este cazul sa ne consumam energia cu discutii sterile ci sa o conservam pentru actiuni care se cer imediat.
Dezbinarea nu ne ajuta, uniti vom constituii un glas care va fi luat in seama.
nicu ardeal d,le colonel va rog sa scuzati a aparut cuvantul "izmana'.Acesta era atribuit lui oprea pupincuristul lui baselu.
RăspundețiȘtergere