Pagini

miercuri, 22 februarie 2023

 

SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE

Adresa: Bucuresti, str. Pajurei, nr. 13, Sector 1, cod postal 013152, Of. Postal 26

Cont:BRD, Agentia Carol, RO41BRDE441SV79262374410, Cod fiscal:26096263

Adresa e-mail: sindicatulmilitarilor@gmail.com

Nr. 38 din 22.02.2023

                                                                                                      

 

Catre,

CONFEDERATIA SINDICALA NATIONALA MERIDIAN

 

In atentia domnului presedinte Ion POPESCU

 

Subiect: Proiect de raspuns la solicitarea M.Ap.N. de a trimite problematica pe care o va

              ridica delegatia Confederatiei la negocierile cu ministrul Apararii nationale.

 

     S.C.M.D. propune ca la discutiile cu noul ministru al Apararii Nationale sa fie abordate toate solicitarile facute in ultimii 2 ani de catre Confederatie in CDS, CES si la negocierile cu fostul ministru dl. Vasile Dîncu, ministrul Muncii, ministrul Finantelor Publice si primul ministru, dupa cum urmeaza:

Ø Eliminarea pensiilor militare, prin renegocierea PNRR, din procentul de 9,4% din PIB dar si din proiectul legislativ privind pensiile de serviciu (Art. IX) deoarece, juridic, acestea nu au nici o legatura cu Bugetul de asigurari sociale, Casa Nationala de Pensii, ministerele mentionate si comisiile de Munca din Parlament;

Ø Aplicarea integrala a Legii 223/2015, a pensiilor militare, in forma promulgata si eliminarea tuturor modificarilor, adica  a asa-zisei ”consolidari”, adusa prin ordonante de urgenta (57/2015, 59/2017, 114/2018, etc.) declarate neconstitutionale de CCR;

Ø Incetarea discriminarii rezervistilor prin aplicarea unor procente sensibil mai mici decat la pensionarii civili din alinierea cu inflatia/rata inflatiei prin OUG-uri de tipul 130/2021 si Ordonanta ”Trenuletul” si remedierea situatiei;

Ø Excluderea rezervistilor de la orice intentii de plata a CASS, stabilite prin legi neconstitutionale, sau ordonante, in conditiile in care Legile-Statut ale militarilor si politistilor prevad, pentru ei si familiilor, gratuitatea actului si tratamentului medical;

Ø Racordarea pensiilor militare la noua grila de plata a soldei de grad, gradul fiind proprietatea detinatorului, deoarece s-a ajuns la situatia ca un caporal – rezervist voluntar sa primeasca lunar pentru stat acasa, 500 de lei solda/grad, in timp ce, spre exemplu premierul actual, dl. gl. (r) Nicolae CIUCA, primeste la acest capitol, ca rezervist, 65% din 85% din 438 lei – solda de grad;

Ø Alinierea M.Ap.N. la armatele tuturor statelor membre UE, prin acceptarea conform Constitutiei si recomandarilor Parlamentului European, introducerii in Statutul cadrelor militare a dreptului de organizare a acestora in sindicate;

Ø Aplicarea integrala a Legii salarizarii, 153/2017, in SAOPSN, inainte de a se promova o noua lege;

Ø Stabilirea egalitatii, sub aspect financiar, intre militarii si politistii care au indeplinit misiuni de lupta in afara granitelor tarii si pe teritoriul national;

Ø Acceptarea propunerilor de acordare a unui spor salarial civililor din structurile militare, care au aceleasi obligatii si restrictii ca si cadrele in activitate, spor care sa se regaseasca si in calculul pensiilor lor;

Ø Renuntarea la intentia de scoatere la licitatie a ultimelor actiuni ale Industriei de Aparare si investirea rapida in relansarea productiei proprii de pulberi, munitii si armament.

 

Cu multumiri,

Presedintele SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu