joi, 2 aprilie 2015

Precizari cu privire la Proiectul Legii Pensiilor Militare de Stat





PRECIZARI
Cu privire la Proiectul Legii Pensiilor Militare de Stat
- In atentia tuturor celor interesati -

Doamnelor si domnilor,
Deoarece, in ultimele zile, au aparut pe bloguri tot felul de aberatii aruncate, in scopul autobagarii in seama, la adapostul anonimatului, de tot felul de “bufnite” si alte pasari de prada, oripilate de ideea ca Legea Pensiilor Militare de Stat chiar apare, punand capat haosului benefic pentru unii, se cuvin facute unele precizari.
Nu exista unul, doua, noua sau mai multe proiecte, ci UNUL SINGUR. Un Proiect care nu este nici “al lui Dusa”, nici “al lui Dogaru”, cum nu a fost nici “al lui Dobritoiu”.
Este Proiectul menit sa inlature haosul legislativ instaurat, in ceea ce ne priveste, de regimul Basescu-Boc, la care au lucrat impreuna reprezentantii activilor din sistem si ai rezervistilor, in cursul anului 2012.
Este Proiectul de care a raspuns, din ordinul premierului, domnul ministru Dusa, in 2013.
Este Proiectul abandonat la inceputul lui 2014 si reluat, ca urmare a tratativelor cu SCMD, in august 2014, cu promisiunea ca va face parte din seria legilor reparatorii, intrate in dezbaterea parlamentara, in perioada 03 septembrie – 07 octombrie 2014, sub responsabilitatea presedintelui de Comisie senatoriala, ulterior ministru, dl. Liviu POP.
Este Proiectul abandonat la 01 octombrie 2014, cand, in perspectiva alegerilor, senatorii au fost trimisi in concediu, fapt ce a atras actiunea de pichetare a sediului central al PSD, de catre SCMD, in timpul campaniei electorale.
Este Proiectul pe care, in aceste imprejurari, dl. ministru Dusa, la solicitarea unor generali, l-a retras de la Comisia de Munca a Camerei Deputatilor spre consultare.
Este Proiectul pe care si l-a asumat dl. viceprim-ministru, gl.(r) dr. Gabriel Oprea care, la data de 13 ianuarie 2015, a convocat la Guvern ministrii si secretarii de stat de resort, precum si sefii directiilor de specialitate din toate structurile sistemului si presedintii sindicatelor. Comisia constituita atunci, avand drept misiune eliminarea tuturor discriminarilor, a elaborat forma actuala a Proiectului asupra careia toata lumea a cazut de acord la 12 februarie a.c., asumandu-si-o prin semnatura.
In doua zile, cu toate semnaturile necesare, Proiectul trebuia trimis de la Guvern Comisiei de Munca a Camerei Deputatilor, spre inregistrare.
Intrucat au trecut peste 30 de zile si evenimentul nu s-a produs, ba, mai mult, presedintele Comisiei de Munca a Camerei Deputatilor a fost schimbat, de teama unei noi amanari a dezbaterii legislative, a reactionat singura persoana din comisie, care nu se subordoneaza cuiva, nici pe linie administrativa, nici pe linie politica, presedintele SCMD. In numele SCMD si al tuturor rezervistilor, acesta a transmis un apel, avand in anexa Proiectul, catre toti deputatii si senatorii, indiferent de culoare politica, sa si-l asume ca initiativa. Au raspuns pozitiv presedintele si vicepresedintele Comisiei pentru Egalitate de Sanse din Camera decizionala, deputatii Stefan Petru Dalca si, respectiv, dna. Liliana Minca. Acestia au strans semnaturi la Camera Deputatilor, in timp ce la Senat, s-a ocupat, nemijlocit, seful Grupului parlamentar PC-PLR, dl. senator Dumitru Pelican. Pentru nestiutori, domnia sa este si seful doamnei senator Cristiana Anghel, care a avut si domnia sa mai multe interventii in plen, in favoarea noastra.
Proiectul a fost inregistrat la Camera Deputatilor cu nr. 313/28.03.2015, trimis la Consiliul Legislativ, care  l-a trimis la Senat, intrand in procedura de vot.
Actiunea presedintelui SCMD nu a facut decat sa impulsioneze asumarea Proiectului si intrarea in procedura de urgenta, prin scurtarea timpului din punct de vedere procedural.
Luand nota de aceasta realitate, va las pe dvs. sa trageti concluziile necesare pe tema actiunilor persoanelor care bat campii si se agita inutil, autobagandu-se in seama, post factum, dandu-va si propunandu-va, de circa o luna de zile, cele mai bizare informatii si initiative legate de Proiectul Legii Pensiilor Militare de Stat.
Sa dea Dumnezeu ca Sarbatorile Pascale sa fie fericite pentru toata lumea si, in mod deosebit, fericite pentru rezervisti!

Honor et Patria! Vae Victis!

Presedintele SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Pentru a vizualiza stadiul, in Parlamentul Romaniei, al Proiectului Legii Pensiilor Militare de Stat, click aici:http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=14789

miercuri, 1 aprilie 2015

DEMERSUL RUSINOS AL UNUI ALT GENERAL


DEMERSUL RUSINOS AL UNUI ALT GENERAL
- In atentia d-lui Gl.mr.(r) Victor CONSTANDA, vicepresedinte al ANCMRR-

Domnule general,
Cu respectul cuvenit gradului care v-a fost acordat, in imprejurari si pentru merite necunoscute mie, referitor la Comunicatul nr.4/31.03.2015, semnat de dvs., imi permit sa va semnalez unele aspecte care nu fac cinste CV-ului dvs. publicat pe pagina ANCMRR.
Ca nu sunteti de acord cu “mesajul” adresat presedintelui Romaniei de un vicepresedinte al SCMD este dreptul dvs. Dar ca un absolvent al Facultatii de Drept, specializat in Drept International, sa inceapa cu o dezinformare care falsifica realitatea este de neacceptat. “Grupul autointitulat” Muntenia Sud al SCMD chiar exista, persoana pe care o atacati, dl. col. (r) Victor POPESCU, fiind vicepresedinte al SCMD si coordonator al Grupului de filiale Muntenia Sud.
Care este relatia conducerii centrale a ANCMRR cu filialele care i-au mai ramas in teritoriu este, iar, o problema interna a acestui ONG si nu ne intereseaza. Nu putem accepta, insa, minciuna referitoare la filiala dvs. “Posada” - Curtea de Arges, despre care spuneti: Cu profunda indignare constatam ca, in asa zisa delegatie, a fost inclusa fictiv (pe hartie)”. Daca lucrurile ar sta asa, de ce l-ati mai chemat pe presedintele acestei filiale la Bucuresti sa-l certati cu manie proletara? Spre stiinta dvs., membrii acestei filiale, ca in multe localitati din tara, sunt si membri ai filialei locale a SCMD. Cum ramane, asadar, cu aceasta “afirmatie absolut neadevarata, care nu are nici o legatura cu Asociatia noastra”?  
Referitor la insultarea gratuita a  celor, nenumiti, care “au uitat juramantul militar, nu mai au nimic din respectul pe care trebuie sa-l ACOREDE calitatii de cadru militar si care, prin aberatiile lor se erijeaza in salvatori ai tuturor rezervistilor militari”, va marturisesc faptul ca nu pot sa va raspund, pentru ca nu cunosc sensul verbului “a acoreda”. Dar dvs. sunteti “profesor universitar” si, probabil, stiti mai bine decat mine ca manifestarile si aprecierile pot fi “proferate” si nu injuriile / insultele, sau ca, pe langa “rezervistii militari”, ar exista si rezervisti nemilitari. Afirm, insa, cu tarie, ca, fara existenta si lupta SCMD, toti “rezervistii militari”, care nu stiu decat sa-si proslaveasca sefii si sa pocneasca din calcaie la orice aberatie, ar fi umplut astazi cimitirele patriei sau si-ar fi plans soarta, in pumni, pe la colturi de bloc, ramanand in situatia oferita lor de regimul Basescu – Boc, pe care l-ati ridicat in slavi la vremea respectiva si pe care nu-l criticati nici astazi.
In ceea ce ne priveste, noi nu am atacat niciodata organizatia din care faceti parte, intrucat, majoritatea membrilor sunt si membri ai SCMD care, in plus, cuprinde rezervisti si din MAI, SIE, STS, SRI, etc.. Exceptie face riposta pe care, satul de insultele si amenintarile liderului dvs., am dat-o in calitate de istoric militar. Am afirmat ca doua structuri din vremea ocupatiei staliniste, create de Armata Rosie si politrucii Komintern-ului, au rezistat si in epoca postdecembrista, la nivel de conducere: Uniunea Scriitorilor si Asociatia Rezervistilor. Am facut, insa, intotdeauna, o diferenta neta intre membrii ANCMRR care ne-au sprijinit in procesele absurde intentate de dvs. SCMD –ului si grupul minoritar din conducere care, depasind cadrele comportamentului stalinist, atinge culmile basismului in incercarea de a-si aroga drepturi de reprezentare absoluta a rezervistilor si drepturi de natura sindicala, nefiresti pentru un ONG. In fapt, va inspaimanta ideea ca vom contesta, in calitate de sindicat, dreptul dvs., exclusiv, de acces la “cercurile militare”, bazele, statiunile de odihna si tratament ale Armatei, ca si “dreptul” de a propune rezervisti spre avansare, in care ati exagerat, nepermis de mult, fabricand generali din fruntasi, sergenti si capitani.
Pentru orice nelamurire aveti in sensul celor de mai sus, va rog, respectuos, sa consultati articolul publicat, in replica, de domnul col.(r) Remus Macovei, fost membru ANCMRR si, la data aceea (26 ianuarie 2014), vicepresedinte SCMD si coordonator al filialelor SCMD din Zona de Sud-Est, sub titlul “Demersul rusinos al unui general”. Este un titlu pe care mi-am permis astazi sa-l reiau, spre readucere aminte.
Domnule general,
Daca “onoarea” si “respectul” de corp se traduc la dvs., absolvent al Facultatii de Drept,  prin incercarea hilara de a ataca, la 6 ani dupa pronuntare, o Hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila privind existenta SCMD, dati-mi voie sa am dubii asupra corectitudinii intregului dvs. CV si sa privesc drept o insulta la care nu merita sa dau riposta juridica necesara, deocamdata, pana nu ma lamuresc asupra aspectelor medicale, urmatoarea afirmatie: Prin modul in care se manifesta, caracteristic DE ALTFEL ACESTEI STRUCTURI ILEGALE cre este S.C.M.D., aduce prejudicii grave onoarei militare, interesului national, statului de drept si demnitatii militare.
In rest, sa auzim numai de bine! Va urez Sarbatori Pascale fericite, sanatate si sa va bucurati in tihna, chiar daca nemeritat, ca atatia altii, de roadele luptei SCMD pentru drepturile militarilor si politistilor, dar si ale intregii natiuni, rapite de un presedinte de onoare al Asociatiei din care faceti parte, sub al carui “inalt patronaj”, in loc sa taceti cel putin, ne-ati martelat, pe noi, luptatorii, incercand, in mod absurd, sa pareti ceea ce nu ati fost si nu sunteti!

Presedintele SCMD,
Col.(r) dr. Mircea DOGARU


vineri, 27 martie 2015

FELICITARI DE ZIUA UNIRII (27 MARTIE 1918)
ADRESATE MEMBRILOR S.C.M.D. DIN ROMANIA DE EST AFLATA INCA SUB OCUPATIE SI CELORLALTI EROI AI REZISTENTEI ROMANESTI DE PE NISTRU (1990-1992)
Fratilor,
Asa cum voi v-ati varsat sangele in luptele cu invadatorii Armatei a 14-a, ai Districtului Militar Odesa si cu tradatorii de la Chisinau si Tiraspol, dand Istoriei eroi de legenda ca martirul Filea si generalul Gamurar, in urma cu 97 de ani inaintasii vostri, cei 300.000 de militari disponibilizati din armata rusa, condusi de martiri si eroi ca Murafa, Pantea si Catele, au reusit prin jertfa lor sa readuca la trupul Tarii o mica parte din pamanturile romanesti rapite de tarii rusi, parte botezata de Alexandru I “Basarabia”. Si au facut-o luptand nu numai impotriva Rusiei Albe si Rusiei Rosii, a Ucrainei Albe si Ucrainei Rosii dar si a intereselor Germaniei si Austro-Ungariei.
Militarii si nu politicienii au infiintat, in plina revolutie rusa, la 1 mai 1917, in orasul romanesc Odesa, in cadrul Congresului Ostasesc, Comitetul Central Ostasesc, organul de conducere al luptei pentru libertatea romanilor dintre Prut si Nistru, stabilind strategia: Autonomie – Independenta – Unire. Ei au decis la 16 iulie, convocarea ulterioara la Chisinau, a adunarii reprezentative a tuturor cetatenilor.
Comitetul Central Ostasesc a convocat la Chisinau la 21 noiembrie 1917, Sfatul Tarii cu delegati romani (105), ucraineni (15), evrei (14), rusi (7), bulgari (2), germani (2), gagauzi (2), polonezi (1), armeni (1), greci (1). In conditiile scoaterii Romaniei din lupta si ale ocupatiei germano-austro-ungaro-bulgare nu au putut proclama Unirea ci Autonomia (2 decembrie 1917) sub numele Republica Democratica Moldoveneasca. Ei au rezistat, cu armele, ofensivei declansata de Stalin prin “Sovietele Frontului Roman al Flotei din Marea Neagra si Regiunea Odesa” al caror Comitet Central Executiv (RUMCEROD), in frunte cu tradatorul Mihail Bruhis au creat FRONTODELUL, ca organ pentru “conducerea luptei revolutionare pe frontul roman (Stalin inca nu inventase denumirea de “moldovean” pentru romanii basarabeni – nn) si in Basarabia”. Impotriva fortelor lui Bruhis care, si-a asumat “plenitudinea puterii si comanda trupelor de pe Frontul roman si zona limitrofa frontului”, Comitetul Central Ostasesc si Sfatul Tarii au cerut ajutor Antantei (21 decembrie 1917) care a delegat Romania sa intervina cu doua divizii comandate de generalul Coanda pentru paza obiectivelor de stat ale proaspetei republici.
Simbolic, la 24 ianuarie 1918, de ziua Micii Uniri, inaintasii dvs., prin Sfatul Tarii, au proclamat Independenta Republicii Democratice Moldovenesti, alegandu-l presedinte pe Ion Inculet. Apoi, au declansat strategia unirii pe judete cu tara. Parlamentele locale din Balti (3 martie 1918), Soroca (13 martie) si Orhei (25 martie) au votat aceasta unire inainte ca Sfatul Tarii s-o consfinteasca prin vot la 27 martie 1918. Rezolutia transmisa lumii preciza: “Republica Moldoveneasca (Basarabia), in hotarele sale dintre Prut, Nistru, Dunare si Marea Neagra si vechile granite cu Austria, rupta de Rusia acum o suta si mai bine de ani din trupul vechii Moldove, in puterea dreptului istoric si a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele sa hotarasca soarta lor de azi inainte si pentru totdeauna, se uneste cu mama sa Romania”.
In numele acestui drept sfant, s-au jertfit numai militari 381000 in anii celui de-al doilea razboi mondial, au fost lichidati sau trimisi in Siberii peste 1000000 de romani basarabeni, si v-ati risipit sangele pe Nistru, tradati sau abandonati si de Chisinau si de Bucuresti, voi, fratii si camarazii nostri.
In numele tuturor jertfitilor nostri de ieri si de astazi, in numele victoriilor noastre de odinioara si al celor viitoare, pe care le asteptam, ingaduiti-ne sa va uram, in aceasta zi aniversara, viata lunga, cu bucurii si implinirea tuturor sperantelor.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE S.C.M.D.,


Col. (r) dr. Mircea DOGARU

joi, 19 martie 2015

Legea pensiilor militare de stat


In atentia tuturor militarilor si politistilor 
activi si in rezerva


Stimati camarazi, 
Urmare a apelului facut de conducerea SCMD catre doamnele si domnii deputati si senatori, indiferent de culoare politica, Proiectul Legii pensiilor militare de stat, conturat in 2012, finalizat la 12.02.2015, prin contributia a 4 ministri, 10 secretari de stat, reprezentantilor directiilor juridice si financiare din toate structurile sistemului national de aparare, ordine publica si siguranta nationala, precum si ai sindicatelor, a fost asumat de presedintele Comisiei pentru egalitate de sanse din Camera Deputatilor, dl. deputat de Arad, Stefan Petru Dalca si vicepresedintele acestei comisii, dna deputat de Botosani, Liliana Minca. Aducem multumiri pe aceasta cale Filialelor noastre din Arad si Botosani pentru sprijinul acordat acestora in campania electorala din 2012 si solicitam tuturor militarilor si politistilor activi si in rezerva din cele doua judete sa-i sprijine si sa colaboreze cu domniile lor in continuare, pentru ca omul sfinteste locul.
Pe langa un mare numar de deputati, care au semnat initiativa, aceasta a fost asumata si de un numar de senatori de culori politice diferite, la initiativa constantului aparator al militarilor, senatorul patriot Dumitru Pelican, presedintele grupului parlamentar reunit PC-PLR din Senatul Romaniei. Intrucat lista este inca deschisa, o vom afisa in forma finala, ca sa stiti exact cine merita recunostinta noastra.
Cu ocazia inscrierii, liderii Comisiei pentru egalitate de sanse au organizat o conferinta de presa la care au participat ca invitati presedintele SCMD si vicepresedintele cu probleme de media Col (r) Valeriu Pricina.
Raspunzand intrebarilor, am argumentat necesitatea uniformizarii legislative in ceea ce priveste categoria noastra socio-profesionala, politica de genocid dusa impotriva noastra de regimul Boc-Basescu, atacurile manipulatorii ordinare declansate, la limitele razboiului psihologic si imagologic, impotriva noastra si discriminarile la care am fost supusi, incepand cu 2008, si suntem supusi si astazi, cand o incalificabila OUG pe cale de a deveni lege (OUG 95/2014) falsificand grosolan Istoria ii exclude pe militari si pe adolescenti din Legea Recunostintei, pentru evenimentele din decembrie 1989. Daca tot s-a inventat categoria "luptatorilor cu rol decisiv" atunci, acestia nu pot fi decat militarii, fara actiunea carora Traian Basescu s-ar fi ocupat in continuare astazi de blugi, tigari si "Rapirea din serai", achizitionate de la Ali din Amsterdam, iar "marii" politicieni aflati in atentia DNA-ului, ar fi aclamat cu mandrie patriotica si revolutionara realegerea la al 20-lea Congres a "tovarasului" ... Nicu Ceausescu.
S-a subliniat si ca suntem parte integranta a societatii romanesti, cu toate cele bune si cu toate cele rele, avand si noi uscaturile noastre, care ne insulta mai mult sau mai putin anonim pe toate "feisbucurile", speriate ca si-ar putea pierde beneficiile cazute asupra lor ca o pleasca, pentru servilism politic, in conditiile in care camarazi de ai nostri s-au sinucis (cazul mr. Breban Felician din Satu Mare) ca urmare a masurilor represive, si-au dat foc la Cotroceni, acuzand dictatura basista (cazul Lt Col. Petre Morjan), ori au decedat in aceleasi conditii ca regretatul General Mihail Popescu. Dumnezeu sa-i odihneasca pe martiri! Dumnezeu sa-i ierte pe complici, ca nu stiu ce fac!
Solicitam tuturor parlamentarilor Legea care readuce normalitatea in sistemul militar.  Solicitam camarazilor activi si in rezerva din toate structurile sistemului sa-si mobilizeze reprezentantii in Parlament, indiferent de culoare politica, pentru sustinerea prin vot a Proiectului, in forma actuala. In ceea ce ne priveste, vom solicita direct si sub toate formele Premierului Romaniei, sa fie de acord cu acest proiect sustinut de ministrii de resort ai domniei sale, si sa nu mai conditioneze avizul Guvernului de iluziile politicianiste ale propriilor consilieri legate de himerice alegeri. In conditiile in care exista documente oficiale care atesta ca rezervistii mor cate 250 pe luna, este esential ca aceasta lege sa apara acum, pentru ca vaduvele noastre sa stie ca sotii lor nu s-au sacrificat degeaba.

Honor et Patria! Vae victis!


PRESEDINTELE SCMD,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU


marți, 17 martie 2015

Scrisoare deschisa parlamentarilor Romaniei

Subiect: Proiectul Legii pensiilor militare de stat

Doamnelor si domnilor deputati si senatori,
Ne adresam dvs. deoarece, pe de o parte, Parlamentul este, constitutional, unicul reprezentant al poporului, iar pe de alta parte pentru ca actualul spectacol procuratorial risca sa lase Guvernul fara membri si partidele fara conducere.
Categorie socio-profesionala aparte, dintotdeauna in Romania moderna, cu legi specifice pentru atributii si privatiuni specifice, militarii si politistii au avut cel mai mult de suferit in urma haosului legislativ produs in sistemul de pensii de Guvernarea Basescu-Boc. Ni s-a inventat o inexistenta contributie la Casa Nationala de Pensii, noi contribuind in propriul sistem, am fost asimilati ca rezervisti, in mod aberant asistatilor social, iar haosul generator de grave discriminari intre noi, continua. Suntem la ora actuala, sub incidenta a zece legi contradictorii, care adancesc an de an discriminarea. Este motivul pentru care luptam pentru uniformizarea legislativa si revenirea la normalitate, printr-un Proiect al Legii pensiilor militare de stat.
Elaborat in cursul anului 2012, printr-un efort comun al specialistilor structurilor active din Armata, Interne si servicii, dar si din sindicate si ONG-uri, acesta a fost tergiversat din ratiuni politicianiste, de diversi responsabili ai Guvernelor Ponta, pana la inceputul anului in curs, cand, din inititiva ministrilor de resort si a secretarilor de stat, inclusiv din ministerele Muncii si Finantelor, definitivarea proiectului a fost efectuata in comun de reprezentantii celor doua componente ale sistemului - cea activa si cea in rezerva. Din punctul dvs. de interes, luand in calcul activii, rezervistii si familiile lor, actualul proiect rezolva, fara a aduce atingere bugetului, problemele la circa 1 milion de votanti stabili.
Pe data de 12 februarie a.c., proiectul trebuia sa se intoarca la Comisia de munca a Camerei Deputatilor, unde, avand toate avizele, urma sa fie introdus la dezbateri. Nu a ajuns iar presedintele acestei Comisii a fost schimbat. Drept urmare, vi-l trimitem direct, atentionand ca a fost unul dintre proiectele societatii civile cu influenta decisiva asupra rezultatului alegerilor din 2012, dar si a celor din noiembrie 2014. Celelalte, sustinute de societatea civila, vi le vom semnala la momentul oportun, cu accent pe aberanta OUG 95/2014 care ii discrimineaza din nou pe militari, proclamand revolutia incheiata pe 22 dec. 1989 la orele 12.00.
Asigurandu-va de dorinta noastra sincera de a coopera in interesul Romaniei cu toti politicienii responsabili, va transmitem rugamintea, inclusiv in numele tuturor camarazilor decedati intre timp, de a sprijini acest act de normalitate si de dreptate istorica, asumandu-vi-l ca initiativa legislativa, indiferent de culoarea dvs. politica, in scopul dezbaterii cu celeritate.
Va prezentam:

  1. Proiectul Legii pensiilor militare de stat.
  2. Expunere de motive propusa de SCMD.
Cu multumiri anticipate,

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU