miercuri, 30 ianuarie 2013

Comunicat al presedintelui SCMD, la solicitarea d-lui presedinte al Consiliului Judetean Arges, pentru camarazii ale caror ajutoare sociale, botezate pensii, au crescut considerabil

Doamnelor si domnilor fosti rezervisti, actualmente ASISTATI SOCIAL, proveniti din “sistemul de aparare, ordine publica si penitenciare”,

Ati fost alaturi de noi in 2010 si ian. 2011, atunci cand am fost toti incriminati ca “nesimtitiii cu pensii nesimtite de 20 de milioane”, atunci cand s-a hotarat sa iesim “din sistem pe cale naturala” in maximum “6 ani” sau ca urmare a transformarii noastre in asistati social, cu veniturile diminuate cu 18-69%. Datorita actiunii Sindicatului in Justitie (victoria la ICCJ din 7 ianuarie 2011) si din strada (24 ianuarie 2011) operatiunea anticonstitutionala si antieuropeana numita “Recalculare” a fost lichidata. Au inventat insa impotriva noastra, prin OUG 1/2011, la fel de antieuropeana si anticonstitutionala operatiune numita “Revizuire”. Prin aceasta  si prin aberantele legi 119 si 263/2010, ne uneste un singur lucru: faptul ca, prin art. 6 al Legii 263 nu mai suntem PENSIONARI ci, asa cum a afirmat in decembrie d-na ministru Campeanu, ASISTATI SOCIAL, alaturi de fostii CAP-isti. Este motivul pentru care am pierdut toate drepturile conexe: la munca, pana la 65 de ani, la asistenta medicala si medicamente gratuite, la onoare si demnitate, pentru ca nu mai suntem militari in rezerva in privinta drepturilor ci pomanagii ai statului, ca hotii de “buna dimineata”, care, nemaiputand sa fure, primesc o pomana sociala de la stat. Noi, cei care am avut contracte individuale de sange cu statul! Ilegal, se vrea sa primim pomana de la Casa Nationala de Pensii, a celor 1,7 milioane de pensionari reali cu contributie individuala. 

Noi, SCMD, refuzam si pomana si statutul de pomanagiu, indiferent cat de mare este acesta pomana! Din calculele noastre, peste 37500 de rezervisti (MApN, MAI, SRI) primesc, sub numele de “pensie” un ajutor social mai mic cu 18-64% fata de cuantumul fostei pensii militare, care si-a incetat existenta in decembrie 2010. Pe o baza de calcul total diferita, jumatate din cei ramasi (pana la cifra de 144.500 pensionari existenti cand a inceput nebunia), primesc aceeasi suma sau cu 1-2 lei mai mult, fapt ce constituie o aberatie din punct de vedere matematic. Restul, primiti aleatoriu, asa zise pensii cu de la 1 milion pana la de 20 de ori mai mult. O parte dintre cei aflati in ultima situatie au inteles ca trebuie sa-si apere dreptul la statutul de militar in rezerva, natura juridica a venitului ca pensie militara de stat, deoarece statul este obligat sa-ti dea pensia dar nu si ajutor social. Ajutorul social il da Puterea cat are interesul, dar vi-l poate suspenda oricand (ca la revolutionari, de exemplu) perfect legal!

Dvs., celor pacaliti pe cuantum, si care va  autoconvingeti ca  ati merita mai mult decat camarazii cu aceleasi date, va atrag atentia ca SCMD lupta si pentru protectia dvs. Din ianuarie 2011, noi am atentionat regimul Basescu, ca ceea ce vi s-a dat, este drept castigat, drept patrimonial, bun dobandit si vom ataca orice tentative de a vi se lua acest drept, in calitatea noastra de europeni, daca dreptul a fost dobandit legal, asa cum s-a exprimat dl Victor Ponata, si nu prin manarie de culise.

Sustinem, fata de dl. ministru Dusa, care a fost insarcinat de Premier, sa gestioneze si sa gasesca solutii in criza pensiilor militare, ca este urgent necesar sa se adopte doua OUG care vor facilita reintoarcerea noastra la statutul de pensionar militar de stat si despartirea de fostii CAP-isti si alte categorii de asistati social:


  •  Ordonanta prin care ni se restituie noua, tuturor, dar si pensionarilor civili, dreptul neingradit la munca, pana la varsta de 65 de ani. Este firesc, deoarece statul iti poate da pensie pentru ce ai muncit si salariu pentru ce muncesti de acum incolo, dar nu salariu si ajutor social. Reobtinand acest drept, facilitam reobtinerea statutului nostru de pensionari militari de stat.
  • Ordonanta prin care solicitam inlaturarea discriminarii dintre noi (adica arezultatului actiunii “dezbina si stapaneste”) si revenirea celor loviti abuziv de legislatia Basescu – Boc- Oprea- Blaga – Seitan - Ialomitianu, la un cuantum identic cu acel al ultimei pensii militare din dec. 2010. Acesta Ordonanta a fost elaborata in comun de reprezentantii structurilor active din MApN, MAI, SRI, Ministerul Muncii, SCMD si ONG-urile militarilor in rezerva, vizand strict reparatii pentru cei napastuiti, fara a aduce vreo atingere celor favorizati in urma procesului de dezbinare a Corpului rezervistilor, intreprins de slugile lui Basescu, Oprea si Blaga. Atragem atentia tuturor neincrezatorilor ca textul este facut public de noi si le sta la dispozitie.
  • Proiectul Legii pensiilor militare de Stat (Legea Dobritoiu-Dusa), elaborat in aceleasi conditii, de noi toti, vizeaza reconexarea noastra, a tuturor la statutul de pensionar militar de stat si de rezervist cu toate drepturile. Nu prevede nici o scadere ci, dimpotriva, o aliniere la sistemul de pensii existente in tarile membre NATO.
  • In concluzie, stimati camarazi, noi nu consideram pe nimeni, mai bun sau mai cu stea in frunte decat altul, solicitam dreptate pentru intrega noastra categorie socio-profesionala, am aparat si aparam si interesele dvs. considerandu-va victime nevinovate ale politicii divide et impera si ale ambitiilor personale ale unor fosti capitani in rezerva, actualmente generali cu 4 stele in rezerva, din fruntea ONG-urilor militare, care fac dosnic sau pe sub sortulet propria lor politica pe seama dvs.

Rugamintea noastra este sa nu va lasati prada zvonurilor lansate de penalii care au slujit in mod dezgustator regimul tiranic Basescu si la MApN si la MAI si SRI si care, astazi, se tem ca vor raspunde in fata legii pentru cat au deturnat din bugetul si proprietatile imobile ale celor trei structuri.

SCMD apara, asadar, in mod profesionist, interesele tuturor celor care au depus, fata de natiunea romana, juramantul de sange, adica juramantul militar si, conform Constitutiei (Art. 118 al. 1) interesele intregii natiuni romane, adica ale tuturor categoriilor socio-profesionale si de varsta care constituie societatea cetatenilor Romaniei.

Dumnezeu sa va ajute sa intelegeti, Dumnezeu sa ne ajute sa invingem, pentru dreptul nostru al tuturor si pentru viitorul Romaniei!

Honor et Patria! Vae victis!

Data: 30.01.2013

PRESEDINTELE SCMD.
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

duminică, 27 ianuarie 2013

COMUNICAT DE PRESA



Subiect:                Ordonante promise
In atentia:            Liderilor USL

De Craciun, d-na ministru Campeanu a rupt, in sfarsit, pisica, destramand minciuna basista ca 4.8 milioane de “activi” sustin prin munca lor 6,5 milioane de pensionari. Intrebata insistent de dl. Gadea, a marturisit ca pensionari sunt numai 1,7 milioane, restul, adica 4,8 milioane fiind “asistati social”, identificati ca “fostii CAP-isti” si “fostii militari”. Speram sa aiba curajul sa marturiseasca si FMI-ului ca se dau ajutoare sociale ilegal, din Casa Nationala de Pensii. Ne-am bucurat, pentru ca am sperat ca este limpede pentru toata lumea ca obiectivul nostru, al sindicatului rezervistilor, este sa redevenim rezervisti, adica pensionari ai statului, cu toate drepturile. 

Ne-am intristat insa, vazand ca d-na ministru confunda legea cu ordonanta, incurcand Proiectul Legii pensiilor militare de sat cu Proiectul Ordonantei reparatorii pentru cei ale caror venituri au fost pe nedrept diminuate prin succesivele operatiuni ilegale declansate impotriva noastra de Boc, Seitan, Oprea si Blaga. Intre timp, am constatat ca textele acestora, inregistrate peste tot, au disparut, pur si simplu, cu greu, dl Gl Constantin Nastase reusind sa faca rost, de unde nu ne asteptam, de Proiectul Legii pensiilor militare, la care au lucrat jumatate de an impreuna experti de la MApN, MAI, ONG-urile militarilor, SCMD si ai Ministerului Muncii. Il vom reintroduce in circuit!

La Iasi, pe data de 24 ianuarie a.c., interpelat de delegatii SCMD, dl. Ponta, facand aceeasi confuzie, a spus ca aceasta problema este ca si rezolvata, fiindu-i incredintata cu puteri depline  “lui Mircea”. Evident, este vorba despre dl. Mircea Dusa, fost ministru al MAI, actualmente ministru al Apararii, care, ca expert, a putut constata haosul si gravele ilegalitati comise la ambele ministere, in acest domeniu, de catre oamenii regimului Basescu.

Suntem de acord ca anchetele trebuie sa aduca la lumina adevarul si ca cei vinovati trebuie sa plateasca penal, conform legii. Daca ni se cere sprijinul vom coopera, cu datele pe care le avem, dar nu aceasta este problema noastra! 

Noi solicitam ca Proiectul Legii pensiilor militare de stat sa fie dezbatut de urgenta in Parlament. Cei care au marit, de pilda, numai la Armata, dupa declaratia lui Boc si Seitan, ca se vor face mari economii, de 4 ori bugetul pentru rezervisti, in conditiile in care am inregistrat peste 4100 de decese in ultimii doi ani si doar circa 400 de treceri in rezerva, iar majoritatea “pensiilor” noastre sunt scazute cu o treime, sa raspunda in fata Parlamentului sau a cui o fi cazul, daca o mai fi cazul!...

Pana la aparitia Legii insa, intrucat murim in acelasi ritm sustinut, cate “250 pe luna”, spre bucuria d-nei Gl. Maria Lupu, care inregistreaza “mari economii la fondul de pensii”, solicitam, in continuare, ceea ce solicitam de un an de zile USL-ului: nu una ci doua OUG. Prima, in beneficiul tuturor pensionarilor din Romania, militari sau civili, care sa abroge infamantul Cap. IV din Legea 329/2009, ce ne limiteaza anticonstitutional, dreptul la munca. A doua OUG, promisa ca iminenta, la 2-3 zile,  in septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 2012 si amanata pentru dupa votarea bugetului pe 2013, se refera la revenirea cuantumului “ajutoarelor “ date fostilor militari discriminati, la nivelul pensiilor militare din 2010. Pentru ca ni se pare imoral ca slugile si complicii lui Oprea si Blaga sa beneficieze, in continuare, de foloase necuvenite, acordate pentru sustinerea regimului Basescu, numai pentru ca s-au strecurat ca sobolanii pe corabia invingatoare, in timp ce noi, dezmostenitii, noi cei care am sustinut fosta opozitie, 24 de ore din 24, in strada, in media, in sectiile de vot, sa suferim in continuare.

Si pentru ca textul Ordonantei de urgenta, asupra caruia au cazut de acord toti cei care au lucrat la Proiectul Legii, pare a fi fost uitat de toata lumea, sau a fi disparut de peste tot, il repunem in circulatie, rugandu-i pe toti prietenii adevarului, pe toti oamenii de bun simt, sa-l retrimita pe orice cale, tuturor deputatilor si senatorilor USL, tuturor membrilor Guvernului, tuturor celor care s-au angajat, ca oameni politici, alaturi de noi, societatea civila, in lupta pentru daramarea regimului Basescu, repararea abuzurilor si anularea sechelelor acestuia.



PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

miercuri, 23 ianuarie 2013

In atentia tuturor membrilor SCMD



Deoarece, in plin audit, "lupii" si "chesnoii" continua sa emita decizii de revizuire prin care “pensiile” amputate ale fostilor militari si politisti continua sa scada,  SCMD a depus, ca si anul trecut, la cele doua ministere, in atentia ministrilor de resort, urmatoarele solicitari:

marți, 22 ianuarie 2013

In atentia tuturor membrilor SCMD

Privind discutiile clarificatoare care au avut loc in ziua de luni, 21.01.2013, la sediul Prefecturii Arges, intre reprezentantii USL si SCMD

Domnul Col. (r) Dita Puiu, fost comandant de unitate, actualmente jurist, membru al Filialei 1 Pitesti, a anuntat saptamana trecuta ca intentioneaza sa se lege cu lanturi de portile MApN, in semn de protest pentru tergiversarea emiterii ordonantelor de guvern, pe care le solicitam. Actiunea urma sa fie sprijinita prin deplasare la Bucuresti de membrii filialelor SCMD din Pitesti, Curtea de Arges, Campulung Muscel si Targoviste.
In urma discutiilor avute cu presedintele SCMD si cu dl. vicepresedinte coordonator al Zonei Sud, s-a ajuns la concluzia ca se bate la porti deschise, ministrul Apararii ca si ministrul de Interne de altfel, implicandu-se déjà direct in rezolvarea rapida si legala a situatiei rezervistilor. 

In consecinta s-a convenit declansarea unui dialog cu conducerea  si parlamentarii USL Arges. In cursul dialogului, care a avut loc ieri si la care, din partea Biroului Operativ a participat secretarul  general interimar al SCMD, dl. Gl. Fl. Aer. (r) Balan Iosif, s-a constatat ca disfunctiile provin, din pacate, din necunoasterea realitatii de catre aliatii nostri, acestia facand aceeasi confuzie intre ordonanta si lege (Proiectul Legii pensiilor militare de stat), ca si d-na ministru Campeanu.

S-a expus pe larg situatia noastra, decurgand din pierderea statutului de rezervist, transformarea in asistati social si arondarea ilegala a asistatilor social la fondul de pensii, fapt cu consecinte si asupra dreptului nostru la munca si asupra legislatiei inca in vigoare, privind drepturile rezervistilor si ale familiilor lor la asistenta medicala si medicamente gratuite.

S-au punctat sintetic consecintele ilegalitatilor comise impotriva noastra de catre reprezentantii regimului Basescu, inclusiv Gabriel Oprea, conducerea USL si parlamentarii USL Arges asumandu-si in unanimitate sarcina sustinerii in USL si Guvern a promovarii rapide a celor doua ordonante de urgenta cerute de SCMD, iar in Parlament a Proiectului Legii pensiilor militare de stat. In acelasi timp au promis ca vor prezenta domnului Ponta si protestul pe care dl Col. (r) Dita Puiu il sustine in forma actuala, sprijinit de filialele SCMD Arges si Dambovita.
Este de dorit ca astfel de discutii edificatoare sa aiba loc peste tot,  deoarece noi nu ne dorim boicotarea USL si a actualului Guvern ci contracararea unei propagande abjecte, facuta impotriva noastra de cei vinovati, si lamurirea aliatilor nostri asupra situatiei reale, in conditiile in care in ultimii doi ani au decedat, numai de la MApN, peste 4100 rezervisti.

Honor et Patria! Vae victis!


BIROUL OPERATIV AL SCMD

luni, 14 ianuarie 2013

Spre informarea membrilor SCMD


              Astazi au fost trimise Premierului si dnei ministru al Justitiei urmatoarele solictari, referitoare la repararea nedreptatilor la care am fost supusi:











          Tot astazi, a fost inmanata, personal dlui ministru al Apararii, "Invitatia la dialog social" , materialul care a fost depus oficial, saptamana trecuta, la registratura MApN.

               Acesta se refera la discriminarea la care este supus SCMD in relatia cu Cercurile Militare. Intrucat in material se aduc acuze unor Directii ale ministerului, acesta poate fi consultat, de catre membrii SCMD, la presedintii de filiale carora le-a fost inaintat prin Nota interna.

               Au mai fost prezentate dlui ministru, Plangerea Filialei 1 Botosani, referitoare la atitudinea unor juristi, reprezentanti ai MApN in instante si cazul lt.col. (r) Nenestean Ioan, din Borsa, Maramures.

              Presedintele SCMD afirma ca tot ceea ce trebuie facut la nivelul celor doua ministere - MApN si MAI - este pe cale sa se infaptuiasca. Daca vor mai fi obstructii sau basme cu dezacordul FMI, propunerea sa, ce va fi formulata in cursul zile de maine, este sa fim pregatiti pentru un dialog cu Premierul, similar celui de la 1 Mai 2012.

luni, 7 ianuarie 2013

In atentia membrilor SCMD din Bucuresti si Ilfov proveniti din structurile MAI

Reclamand nedreptatile comise si ilegalitatile facute in disponibilizarea lor, jandarmii, pompierii si politistii de frontiera, disponibilizati in anii 2011-2012, vor sa picheteze Guvernul Romaniei pe data de 9 ianuarie 2013, incepand cu orele 10.00 (adunarea se va face intre orele 09.00 – 10.00, punctul de adunare fiind in apropiere de sediul BRD, langa Piata Victoriei).
Intrucat avem in filialele SCMD numerosi membri apartinand acestor categorii socio-profesionale, suntem de acord ca acestia sa-si sustina colegii, fara a arbora insemnele sindicatului.

Ii anuntam insa pe toti disponibilizatii ilegal din Ministerul de Interne, prin reforma d-nilor Blaga si Igas, ca suntem in dialog cu MAI din ianuarie 2012, in dialog cu noul ministru si ca am prevazut ca si situatia domniilor lor sa fie reparata prin lege. Ii vom tine la curent cu rezultatul noilor negocieri.

Intre timp, lansam oferta si domniilor lor, din partea partenerului nostru, firma deprotectie si paza ARES, de a raspunde solicitarii acesteia privind angajarea a 30 de profesionisti protectie si paza pentru aeroportul Henri Coanda Bucuresti.

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU