luni, 13 mai 2019


PICHETAREA REPREZENTANTEI COMISIEI EUROPENE
BUCURESTI – MIERCURI 15 MAI 2019, ORELE 09.00 – 11.00
-         In atentia membrilor S.C.M.D. din Bucuresti si Ilfov –
Doamnelor si domnilor,
LADPM ne anunta organizarea unei pichetari de protest, pe tema legislatiei pensiilor militare, in fata reprezentantei Comisiei Europene din str. Vasile Lascar nr. 31, miercuri 15 mai 2019 intre orele 09.00 – 11.00 si ne solicita participarea.
Transmitem tuturor membrilor SCMD din Bucuresti si Ilfov disponibili, rugamintea de a da curs invitatiei! Motivatia este urmatoarea:
1.     la comisiile Camerei Deputatilor se afla in dezbatere un proiect de lege a impozitarii, marca Orlando Teodorovici, care, pe principiul caprei, stimuland ura impotriva celor cu pensii colosale anunta ca tot ceea ce trece de 10.000 lei la pensii va fi impozitat cu 90% (ceea ce este o imposibilitate, deoarece inseamna confiscare si-i are in vedere pe magistrati). In subsidiar si in fapt, se anunta reimpozitarea pensiilor de la zero, ceea ce inseamna ca amaratii cu pensii sub 2000 lei vor pierde 10%, iar noi, ceilalti, cu pensii peste 2000 lei, pierdem automat 200 lei (prin impozitarea celor 2000 de lei scutiti pana acum). Vina va fi aruncata pe ONG-urile rezervistilor, care in Consiliul de Yes-mani inventat de Gabriel Les au inghitit gulguta, propunand saptamana trecuta chiar impozitarea cu 90% a pensiilor ce trec de 8000 sau 6000 lei;
2.     in proiect se afla o noua lege (deloc necesara) a pensiilor militare de stat, varianta Dragnea, care va cuprinde, mascat, prevederile Art. 40 din OUG 57/2015 si OUG 59/2017, cu disparitia definitiva a OMM, a pensiei suplimentare, raportarea calcului la brut, etc. in schimbul enuntului revenirii la pragul de 100%.
SCMD considera, in continuare, ca singura sansa pentru rezervisti este invocarea in plan intern si international a deplinei identitati de tratament juridic intre pensionarii magistrati si rezervisti, statuata de deciziile CCR si ICCJ, care ar curata Legea 223/2015 de toate mizeriile impuse prin OUG-uri.
Honor et patria! Vae victis!
Presedintele SCMD
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

miercuri, 24 aprilie 2019

Deciziile CD


DECIZIILE COMITETULUI DIRECTOR AL SCMD
ALBA – IULIA, 18-19 APRILIE 2019
Intrunit statutar la Alba Iulia, in perioada 18-19 aprilie, in vederea dezbaterii problemelor legate de CNR Aniversar, Comitetul Director al SCMD a decis, in unanimitate, urmatoarele:
·        Lucrarile CNR Aniversar se vor tine la Alba Iulia, in perioada 16-18 august 2019, dupa cum urmeaza: vineri - 16.08 – sosirea participantilor; dupa amiaza – prezentarea rapoartelor; sambata – 17.08, dimineata – lucrari; dupa amiaza – momentul aniversar si cina festiva; duminca – 18.08, dimineata; Rezolutie CNR apoi pranzul festiv.
·        La momentul aniversar se vor acorda membrilor fondatori ai SCMD (in viata si cu cotizatia la zi), filialelor si tuturor membrilor SCMD, prin presedintii de filiale, urmatoarele distinctii
o12 insemne pentru membrii fondatori ai SCMD;
o Insigne SCMD pentru toti membrii cotizanti la zi;
oDiplome pentru toti membrii SCMD, cu specificarea calitatii (membru fondator filiala, presedinte, membru BO, membru);
o400 diplome de onoare, acordate, prin presedintii de filiale, personalitatilor media, politice, liderilor CNSC etc. ce au sprijinit si sprijina activitatea SCMD;
oCupa suport tip paralelipiped sau prisma, cu imagini de la manifestatiile SCMD, pentru fiecare filiala (in loc de placheta);
oSecretariatul general al SCMD si presedintii de filiale vor verifica, impreuna cu seful Compartimentului Financiar, numarul membrilor cotizanti la zi pana la data 14.05.2019, pentru a efectua comenzile de materiale. Cei care vor indeplini conditiile ulterior se incadreaza in suplimentul prevazut de 10%.
·        CD si BO filiale se vor informa reciproc, operativ, asupra tuturor evolutiilor legate de problemele de interes juridic si nu numai, pentru membrii SCMD, pentru a se putea reactiona mediatic si pe langa factorii politici de decizie, in mod concertat;
·        Departamentul Juridic va pregati situatia proceselor castigate de SCMD pentru membrii sai, pe spete juridice.  Orice solicitare de informatii de factura juridica privind situatia proceselor castigate de SCMD se va face, insa, de catre membrii SCMD, prin presedintii de filiale, direct la Departamentul Juridic. S-a luat decizia nepulblicarii numelor si datelor membrilor SCMD care au castigat definitiv si irevocabil in Justitie, data fiind aparitia a 2 cazuri, cand, in mod ticalos, la peste o luna de zile dupa ce hotararile definitive si irevocabile au fost executate, beneficiarilor li s-au luat inapoi drepturile printr-o aberatie juridica, numita “intoarcere la executare”;
·        SCMD va continua colaborarea in cadrul CNSC cu organizatiile din tara si din strainatate pentru sustinerea, pana in 2020, a propriului program “Centenar”, combatand, astfel, orice manifestare iredentista care urmareste destramarea unitatii national-statale a Romaniei. Cu sprijinul vicepresedintilor responsabili de zona si presedintilor de filiale, cartile “Intre Alba-Iulia si Trianon” si “Secuii, poporul furat” vor fi donate bibliotecilor de licee, colegii, universitare, judetene si municipale din Banat, Crisana, Transilvania, Maramures si celor ale comunitatilor romanesti din afara granitelor.

Secretariatul General al SCMD

luni, 22 aprilie 2019

marți, 16 aprilie 2019

Comentarii pe marginea O.M. 46/14.03.2019



“SA TRAITI BINE, MAI TOVARASI!”
-         Comentarii pe marginea O.M. 46/14.03.2019 -
Expresia din titlu este imprumutata. Apartine unui general adevarat, care cunoaste toate dedesubturile distrugerii sistematice si programate, in interes strain, a rezervei Sistemului National de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala. Nu-i dam numele, ca sa ne mai poata lumina si altadata!
In ceea ce ne priveste, avertizam de trei ani ca s-a primit ordinul desfiintarii puzderiei de ONG-uri militare, prin amalgamarea intr-o megastructura care sa fie pusa sub controlul politicului, plan bazat pe manipularea orgoliilor (fuduliei), servilismului, lacomiei si ambitiilor nefondate ale unora.
Anul trecut s-a incercat adunarea tuturor ONG-urilor rezervistilor MApN sub un secretariat, ori subsecretariat de stat pus sub comanda unui general in rezerva, pocnitor din calcaie pe la Cotroceni. Ideea a cazut pentru ca s-a impotrivit SMA, care a cerut subordonarea de catre el a noii structuri, printr-un general activ.
Drept urmare, ministrul Apararii, personaj politic paralel cu domeniul militar, a inventat, prin O.M. 46/14.03.2019, publicat in MO cu numarul 244/29.03.2019, cu intrare in vigoare in aceasi zi, un asa-zis “Consiliu consultativ al militarilor in rezerva si in retragere”.
Din textul Ordinului M46, scris in “limba Dancila”, aflam la Art.1, ca respectivul Consiliu “isi desfasoara activitatea ca organ consultativ in scopul asigurarii ministrului apararii nationale”. Coada frazei (“a consultantei de specialitate in domeniile de interes specific militarilor in rezerva si in retragere”) nici nu mai conteaza, fiind atasata aiurea. Rezulta ca dl. ministru, vinovat de toate relele abatute asupra noastra, prin OUG-urile arhicunoscute si pe care SCMD l-a dat in judecata, va fi “asigurat” de catre noul Consiliu. De ce anume asigurat? Putem doar presupune ca de obedienta si servilismul respectuos al respectivilor membri!
La Art.2, aflam ca respectivul Consiliu “functioneaza la nivelul Cabinetului ministrului, pe langa structura de consilieri”, evident politici ai ministrului politic al Apararii Nationale. In mod profund democratic si agramat, activitatea sa va fi “sprijinita si coordonata” (ori e sprijinita, ori e coordonata – n.n.) de catre un consilier desemnat de ministrul Apararii Nationale. Deci, intrare clara sub papuc, si nu direct sub papucul ministrului, ci al unui tuter de incredere al acestuia!
La Art.3, aflam ca respectivul Consiliu este “compus din militari (inclusiv soldati si fruntasi? – n.n.) trecuti in rezerva sau in retragere din MApN, recunoscuti (De catre cine? De catre politic? – n.n.) pentru expertiza si experienta lor in domeniile de intreres specifice”. Ale cui interese specifice? Ale presedintelui, Guvernului? Sau e vorba de expertiza si experienta respectivilor in domenii ca AVC, prostata, Alzheimer etc?
Tot democratic, numarul consilierilor “se stabileste de catre ministrul apararii, la propunerea secretarului de stat (tot politic – n.n.) pentru relatia cu Parlamentul si calitatea vietii personalului.”. Desemnarea va fi facuta de catre “structurile asociative”, dar nu singure, ci impreuna cu “consilierul coordonator” si cu avizul secretarului de stat mai sus amintit, “cu aprobarea ministrului apararii nationale”. Adica, tovarasul candidat va trece prin 3 filtre politice, de interes. Curat democratic!
Activitatea respectivilor oameni de paie se va desfasura doar in baza aprobarii ministrului, la propunerea consilierului si cu avizul secretarului de stat amintiti. Se va desfasura “in sedinte sau in anumite situatii, in grupuri de lucru tematice (ca la Cantarea Romaniei? – n.n.), constituite din numarul de persoane, propus de consilierul desemnat.”. Mai mult, “modalitatea de desfasurare a activitatii va fi stabilita in metodologia aprobata de ministrul apararii nationale (scris cu litere mici peste tot “Apararii Nationale” – n.n.), la propunerea consilierului prevazut la Art.2, cu avizul secretarului de stat”.
Ca bomboana sa fie pusa pe coliva …. dreptului constitutional de exprimare al rezervistilor, “accesul la informatiile vehiculate in cadrul Consiliului se face cu respectarea prevederilor actelor normative din domeniul informatiilor clasificate”.
In plus, doritorii de pupat mana calailor politici sunt informati ca “participarea la activitatea Consiliului este optionala si neremunerata”. Atunci, de ce s-ar duce, daca nu au acces la nimic, au voie sa spuna doar “Am inteles!” si sa faca sluj gratis in fata unor “pulifrici” politici, ca s-o citam pe d-na Lia Olguta Vasilescu, calaul sef al rezervistilor. Se vor duce din fudulie si ca sa se simta bine, adulandu-se reciproc si injurand SCMD fiindca nu pricep de ce lumea se strange sub steagul acestuia.
Si, in conditiile astea, ne mai intreaba unii, “Noi de ce nu am pus botul?”. Ce sa le spui? Ca nu suntem ai MApN? Ai MAI? Ai SRI etc., ci ai tuturor rezervistilor? Ca suntem sindicat si nu ONG? Ca tot raul ne vine, de 10 ani, de la directiile Generala Juridica si Financiara ale MApN, care ne tot taie drepturile, umflandu-si-le, proportional, pe ale lor, cu diferite “Oscaruri”, sau sa le spunem simplu, camaradereste … “Ba, ati trait degeaba!”.
SERVIM PATRIA!
Onoarea si Patria! Vai de cei invinsi!
Presedintele SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

luni, 15 aprilie 2019

PENSII MILITARE


PENSII MILITARE
UN NOU SENATOR PE “LISTA ALBA” A SCMD

De la Targu Mures, dl. col.(r) Tiberiu Vasile Nagy Petroniu, presedintele Filialei 1 SCMD Targu Mures, ne-a transmis materialul pe care il veti putea regasi in link-ul de mai jos, referitor la pozitia senatorului PNL, dl. Cristian Chirtes.

Honor et Patria! Vae Victis!
Presedintele SCMD,
Col.(r) dr. Mircea DOGARU


https://realitateademures.net/cristian-chirtes-pnl-mures-sustine-pensiile-de-serviciu-pentru-militari/