vineri, 16 februarie 2024

 

ARGUMENTELE SCMD (EVIDENT, NU TOATE) PENTRU NOUA ACTIUNE IN JUSTITIE

-         In atentia tuturor membrilor SCMD –

Doamnelor si domnilor,

Sa uitam ”lăcrămațiile” inutile ca ne-ar fi impozitat gresit pensiile in 3 trepte. Ca ne-ar fi ciupit cativa lei in plus, fara sa constientizam ca ne-am declara, astfel, de acord cu impozitarea progresiva aplicata, discriminatoriu, numai noua, cobailor de serviciu! Asta pana cand, daca noi nu reactionam va fi introdusa si la pensiile civile si la salarii! Este o pierdere de vreme, in folosul guvernantilor, asa cum au fost si actiunile induse noua in baza Deciziei 650/2022 a CCR, ca vom face praf OUG 59/2017. Entuziastii manipulati n-au citit Decizia care prevedea ca interdictia suspendarii/eludarii actiunii unei legi organice este valabila doar pentru VIITOR. Adica de la 15/28 decembrie 2022 INAINTE nu INAPOI. Este motivul pentru care ne-au inclus, neconstitutional in Legea 282/2023 si vor, tot neconstitutional, sa ne reimpuna CASS printr-o noua lege, deja initiata!

In ceea ce ne priveste, SCMD continua sa atace neconstitutionalitatea ”implementarii” noastre, din ordin extern, de servicii si din exces de zel intern si in PNRR si in Legea 282/2023! Asa cum continua minciuna inexistentei ”contributivitatii” noastre. Ne bazam actiunea la CNCD si in Justitie pe urmatoarele:

·        Declaratiile cvasiunanime ale politicienilor, inclusiv ale premierilor si ministrilor Ciucă, Ciolacu, Budai, Câciu, Tâlvăr, etc., ca ”pensiile militare nu sunt pensii speciale” (inregistrari si inscrisuri);

·        Declaratiile oficiale ca sunt 6 categorii de pensii botezate mediatic ”speciale”, insumand cca. 10.000 de beneficiari, rezervistii nefiind inclusi;

·        Declaratia Bancii Mondiale ca pensiile militare au fost facute deja praf prin OUG-uri si nu mai este cazul, mai ales in contextul international actual;

·        Declaratia Comisiei Europene ca problema salarizarii si pensiilor priveste strict Guvernul României;

·        Acceptul delegatiei FMI, la dialogul cu confederatiile sindicale, din 2023, ca salariile si pensiile (civile si militare) ar trebui sa fie in România egale cu ale omologilor din UE si NATO, in conditiile in care preturile la utilitati, medicamente, alimente etc. sunt similare sau chiar mai mari la noi;

·        Declaratiile unor ministri si secretari de stat din Ministerul Muncii ca nu au competenta asupra pensiilor militare si ca am fost inclusi aiurea si in PNRR si in Legea 282/2023;

·        Declaratiile scrise de la M.Ap.N., de la nivel sef Directie Generala Financiara (gl. Maria Lupu) la ministru (Vasile Dâncu) despre contributiile noastre la CAS, dar pentru ”bugetul de asigurari sociale” al ministerelor noastre;

·        Dovada ca avem o contributivitate mai mare decat cei 25% ai civililor, prin transformarea de catre LOV (OUG 59/2017) a contributiei la ”pensia suplimentara” in ”contributie individuala la bugetul de stat”;

·        Dovada scrisa ca pensiile militare se platesc din bugetele propriilor ministere, ca si salariile, instruirea, dotarea, inzestrarea, deplasarile si intretinerea in teatrele de operatii ale celor in activitate. Este si ratiunea existentei Caselor Sectoriale de Pensii Militare;

·        Cererea, juridic argumentata, a excluderii rezervistilor si din PNRR si din Legea 282/2023, inaintata de SCMD ministrului Muncii in noiembrie 2021 (inregistrare video si text inregistrat), premierilor, presedintelui, deputatilor si senatorilor sau ambasadelor (texte inregistrate si depuse oficial la fiecare miting);

·        Inregistrarile video ale pozitiilor noastre in comisiile mixte ale Senatului si Camerei Deputatilor, pe aceasta tema sau in fieful d-lui Ciolacu de la Buzau;

·        Dovezile existentei a 3 norme diferite de aplicare ale aceleiasi legi (223/2015), in functie de anul trecerii in rezerva. Etc. etc.

Adaugand pozitiile SCMD exprimate in media, cu regularitate, facem imposibile declaratiile mincinoase ale politicienilor de tipul … ”Nu am stiut!”, in conditiile in care i-am informat permanent despre bataia de joc in forma continuata la adresa rezervistilor, iar unul dintre motivele demiterii d-lui Vasile Dâncu, l-a constituit si declaratia domniei sale ca este ”haos” in domeniul pensiilor militare, fapt pentru care va lua masurile ce se impun!

Consideram ca, in ceea ce priveste cariera, salarizarea, pensiile si drepturile conexe ale militarilor si politistilor, suntem in mod constant bataia de joc a unui grup infractional constituit care se erijaza in clasa politica. Daca mizeriile aplicate noua, retroactiv, prin eludarea contractelor noastre (indeplinite de rezervisti de ani de zile) de prestare a activitatii, reusesc, ele se extind apoi si asupra civililor, adica a tuturor categoriilor socio-profesionale. Pentru ca acesta este obiectivul comunismului, astazi botezat globalism - imputinarea si egalizarea in saracie lucie a oamenilor, in scopul instituirii controlului total asupra dreptului lor la viata!

Vom utiliza intreaga experienta juridica dobandita de SCMD din 2010 si pana astazi, pentru ca le cunoastem deja modul de a gandi, reactiile si tehnicile de manipulare a fuduliei prostilor de serviciu. La procesul impotriva ministrilor Apararii si a Directiilor Generale vinovate, ne-au prins pe picior gresit, cerandu-ne, de azi pe maine, dovezile calitatii de membru ale tuturor membrilor SCMD. Va rugam sa transmiteti tuturor ”geniilor” care, fara sa se informeze, bat campii in ceea ce ne priveste ca un proces declansat de SCMD ca RECLAMANT, prin semnatura presedintelui sindicatului, ii include pe toti membrii de sindicat, statutar inregistrati si desfasurarea sa are loc numai la Bucuresti, deoarece aici este sediul sindicatului. Iar hotararea definitiva a tribunalului este opozabila, adica se aplica numai membrilor de sindicat inscrisi pana la data inceperii procesului. Este motivul pentru care, pana la prima infatisare in tribunal ne-am gandit, in baza experientei cu procesul aflat pe rol la ICCJ, ca ar fi bine sa avem toate declaratiile si actele doveditoare ale tuturor membrilor SCMD, cele aflate la ICCJ nemaifiind valabile. Sute de membri au decedat intre timp, dar alte sute de noi rezervisti s-au inscris!

Va mai transmitem rugamintea sa comunicati tuturor celor interesati ca diversele actiuni inutile in care sunt atrasi rezervistii si care par logice la prima vedere, apartin nu unor sindicate ci unor ONG-uri care-i au ca presedinti de onoare tocmai pe ministrii de resort, dati in judecata de SCMD! Care ministri aloca zeci de milioane de lei anual, din bugetele ministerelor, pentru intretinerea respectivelor ONG-uri, in scopul impiedicarii sustinerii generale a singurului sindicat existent al rezervistilor proveniti din toate structurile SAOPSN, ca arma legala, independenta si apta de lupta pentru drepturi – SCMD!

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

miercuri, 14 februarie 2024

 

DOCUMENTE NECESARE PROCESULUI S.C.M.D. PE DISCRIMINARE

-         In atentia B.Op. ale filialelor si a presedintilor Grupurilor de initiativa –

Doamnelor si domnilor,

Dupa cum stiti, din 6 noiembrie 2021, S.C.M.D. a actionat si actioneaza, cu argumente juridice, la toate structurile de decizie, impotriva includerii neconstitutionale a rezervistilor si in PNRR si in proiectul legislativ, devenit intre timp Legea 282/2023. Intrucat aceasta lege ne discrimineaza in mod grav atat fata de civili, cat si intre noi, in functie de data trecerii in rezerva, S.C.M.D. a initiat procedurile necesare actiunii la C.N.C.D. si in Justitie. Procesul ii include pe toti membrii S.C.M.D, conform Statutului, nefiind necesare actiuni individuale.

In baza experientei cu procesul S.C.M.D. impotriva ministrilor si ministerelor vinovate de aparitia neconstitutionalelor OUG-uri 57/2015, 59/2017, 114/2018, aflat pe rol la I.C.C.J., cand instanta ne-a cerut, la solicitarea M.Ap.N., actele doveditoare ale calitatii de membru S.C.M.D., va rugam sa luati masuri din timp pentru ca toti membrii filialelor/grupurilor dvs. sa descarce si sa completeze Declaratia de mai jos, in 2 exemplare. Cand operatiunea va fi incheiata, cate un exemplar va ramane la dvs., celelalte urmand a fi trimise cu confirmare de primire sau predate direct la Secretariatul general al S.C.M.D.

Membrii S.C.M.D. din Tara/strainatate care nu fac parte, deocamdata din filiale, vor trimite prin posta documentul la sediul central al S.C.M.D.

Al doilea document necesar, dovedind calitatea de membru, este o copie xerox dupa Legitimatia de membru S.C.M.D., fata-verso. In situatia in care sunt membri care nu au legitimatie, pentru ca au pierdut-o ori s-a deteriorat, vor trimite/depune copie xerox dupa dovada de plata a cotizatiei.

Totodata, intrucat legitimatiile noastre expira anul acesta, va rugam sa ne transmiteti numarul estimativ de legitimatii noi, de care aveti nevoie la fiecare filiala/grup, pentru a da comanda necesara la tipografie.

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele S.C.M.D.

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

 

DECLARAȚIE

Subsemnatul/a ………………………….., cadru militar în rezervă/retragere, provenit din (M.Ap.N, S.R.I., M.A.I., S.T.S., S.P.P., S.I.E. etc.) ………, cu o vechime în activitate de ……..ani, membru al S.C.D. din anul ……., domiciliat în ………………………………………………………………………, mă consider profund nedreptațit/ă și discriminat/ă de Legea 282/2023 pe care o consider, în ceea ce privește rezerviștii, care nu au ”pensii speciale”, inițiată ilegal procedural, neconstituțională și discriminatorie, fiind îndreptațit/ă să solicit daune morale și reparații materiale.

Pe cale de consecință, solicit conducerii S.C.M.D. să inițieze acțiunea la C.N.C.D. și în Justiție împotriva celor vinovați!

 

    Data ……………..                                                               Semnătura,

luni, 5 februarie 2024

 

PRECIZARI JURIDICE PENTRU NOII MEMBRI AI SCMD

          Despre SCMD


          SCMD a devenit “Persoana juridica” (Dosar 26479/299/2009) prin Sentinta Civila nr. 83/18.08.2009 a Judecatoriei Sectorului 1, Bucuresti, fiind inscris in Registrul special la pozitia 2114.09.2009.
          S-a infiintat ca unic sindicat al rezervistilor proveniti din toate structurile SAOPSN, in baza Constitutiei Romaniei, art. 40 al. 1, a Recomandarii Consiliului Europei, nr. 1575/2002 si a Legii 54/2003 a sindicatelor, la care se racordeaza Statutul sau.
          Certificatele eliberate anual de Judecatorie atesta ca “este reprezentat de presedintele Dogaru Mircea”, in relatiile cu autoritatile statului, sau cu terti. Asadar, juridic, prin semnatura, stampila, declaratii publice, subsemnatul reprezinta doar membrii SCMD.
           In urma aderarii la Federatia Nationala a Muncii, in cadrul CSN Meridian, prin dobandirea calitatii de presedinte executiv al FNM, presedintele SCMD poate reprezenta si sindicatele Federatiei, in relatia cu Guvernul si Parlamentul, ca urmare a delegarii de catre presedintele FNM.
            Orice actiune juridica a SCMD se deschide prin semnatura presedintelui SCMD si ii acopera doar pe membrii SCMD. Spre exemplu, noi nu am atacat prima “Ordonanta Trenulet”, ci OUG 114/2018, pe care se baza aceasta. Am atacat-o ca neconstitutionala, deoarece invoca o lege si neaplicata si abrogata (284/2010) si am castigat ajutoarele salariale, doar pentru membrii SCMD. Pentru ca hotararea sa ramana definitiva si sa se aplice, instanta a cerut opinia CCR. Doamna Col.(r) Caloian Monica a pledat magistral, fara drept de apel, la CCR, pe 6 octombrie 2021, CCR ramanand in pronuntare. Dar este in pronuntare si in ziua de astazi! De ce si cat va mai dura pronuntarea? Raspunsurile sunt cele pe care le banuiti si dvs. si sunt de natura politica interna/externa, nu juridica.
             Confuzia, pe care unii o fac, pe principiul “erga omnes”, adica daca a castigat SCMD in Justitie, e valabil pentru toti, a pornit de la victoria noastra nu impotriva unei legi, ci a unui act administrativ care isi permitea sa adauge la lege – HG 735/2010, privind aplicarea Legii 119/2010, care ne distrugea. HG-ul a disparut ca act administrativ, dar a fost introdus prin penala OUG 1/2011 (pe care multi o confunda cu Legea 263/2010), ca norme de aplicare ale ”Legii Anastase”. Astfel s-a introdus DISCRIMINAREA in interiorul SAOPSN, intre noi si a noastra fata de civili. SCMD a ripostat prin obtinerea in Parlament a legilor reparatorii 241/2013 (redusa de la opt articole la doua, apoi la unul singur) si 223/2015, distrusa, chiar dinainte de aplicare, printr-o serie de OUG-uri, incepand cu OUG 57/2015 si sfarsind cu actuala Lege 282/2023.
              De ce ne-au inclus, astazi, neconstitutional, alaturi de cele 6 categorii socio-profesionale acuzate in mod premeditat-ticalos de media ca ar avea “legi speciale”? Tot din ordin intern/extern! Si asta, desi SCMD a demonstrat juridic, inca din 6 noiembrie 2021, tuturor Dumnezeilor acestei tari si forurilor tutelare europene si euro-atlantice, ca n-avem ce cauta nici in PNRR, nici in zisa Lege 282?!!! Pentru ca nu tin seama de nici un principiu de drept si au ordinul sa distruga complet Rezerva, ca periculoasa pentru asasinii economici ai Romaniei! Curiosii sa-i intrebe pe domnii ministri de resort, ca ei semneaza toate aberatiile si initiativele anti-Rezerva si antinationale, elaborate, din ordin intern/extern de Directiile noastre generale, juridice, financiare si Relatia cu Parlamentul.

          Apel catre toti membrii SCMD


          Va transmitem, pe cale de consecinta, stimati camarazi, rugamintea de a explica nemembrilor de sindicat urmatoarele:
* Sa nu se mai dea de ceasul mortii, pentru ca pesedintele SCMD nu vorbeste si in numele lor, deoarece, ei nefiind membri, SCMD nu ii poate reprezenta juridic;
* Juridic, nu ii poate reprezenta NIMENI, decat ei insisi, individual, asistati de un avocat, platit contractual din buzunarul propriu;
* Daca anumite ONG-uri declanseaza “procese colective”, o fac doar pentru a le cere datele personale, ca sa-si obtina calitatea de “utilitate publica”, ce le aduce indemnizatii serioase presedintilor lor si acoperirea cheltuielilor (chirii, deplasari, birotica, etc.). Doar la MApN sumele alocate in acest scop au fost, in 2021, de 30 de milioane lei. Fondurile provin din banii ministerelor, impotriva carora, ONG-urile de “ultilitate publica” ale rezervistilor… “lupta”! In Justitie se vor trezi tot singuri si-si vor plati avocatii pe baza de contracte individuale;
* “Lipsa calitatii juridice active“ invocata de unii judecatori care vor sa scape de dosar, nu insemana ca SCMD nu exista juridic, ci ca i-a dat pe domnii ministrii, sau ministerele de resort, fara motiv, in judecata. Expresia ca reclamatii “n-au calitate juridica pasiva”, nu inseamna ca ministerele nu exista, ci ca n-au culpa care li se atribuie. La ultima infatisare, in procesul cu SCMD al ministrilor si Ministerului Apararii, avocatul lor a sustinut nu numai ca n-au cailtate juridica pasiva ei si activa noi, ci si ca Instanta nu are calitatea necesara sa-i judece, procesul ajungand la ICCJ;
* De la infiintare, SCMD este atacat de catre serviciile de specialitate, prin campanii de dezinformare, acuze aberante si manipularea orgoliilor rezervistilor, urmarindu-se distrugerea sa. De 15 ani, SCMD rezista profesionist si castiga proces dupa proces impotriva ONG-urilor manipulate, care-i neaga existenta legala, desi propaganda “snecherilor” profesionisti il declara mort, ca pe Putin si armata lui. Astia, cel putin, sunt atat de morti incat, mai nou, ameninta Franta, Anglia, Germania, desi n-ar mai avea nici soldati, nici tehnica de lupta. Si sunt destui fazani care pun botul la propaganda teleastilor, sustinuta de generali in rezerva, sau in retragere, ONG-isti.
* Ca sa li se ocupe timpul si sa li se dea de lucru, rezervistii sunt trimisi periodic “dupa iepuri”! Spre exemplu, sa intenteze (individual) actiuni impotriva OUG 59/2017, in baza unei decizii obligatorii a CCR din 28 decembrie 2022, care preciza ca un OUG nu poate suspenda/anula efectele unei Legi organice, fiind in acest scop necesara tot o lege. De aia s-a si dat noua Lege 282/2023! Dar n-au citit ca valabilitatea era PENTRU VIITOR! Nu pentru trecut, astfel ca efectele OUG-urilor impotriva noastra inca se produc. Intamplator, OUG 59 este cu 5 ani mai veche decat respectiva decizie. Bietii manipulati si-au pierdut timpul degeaba! Ba unii au murit fericiti ca, in plina legislatie a “AUSTERITATII” (care inseamna taieri de peste tot, nu bani in plus), ei vor primi retroactiv banii ciorditi de ministere, macar cu incepere din 2017.

Astazi, manipularea merge, mediatic, pe doua cai:
* Sa ceara rezervistii trecerea pe calculul civil, pe “puncte”, al pensiei, ca o sa se umple de bani printr-o aplicare in trecut, pe contracte incheiate demult, a unor prevederi actuale, prin recalculare, in situatia stergerii conditiilor speciale de munca/activitate, a majoritatii sporurilor si a impartirilor nu la 20 de ani vechime, sau la 30, ci la 35. Noi ii sfatuim sa astepte luna septembrie, cand Legea 360/2023 nu se va aplica, pentru ca deja se invoca interdictia FMI si o “gaura” de 15 miliarde. Iar daca se va aplica, totusi, civilii vor fi in situatia noastra, a cobailor militari si politisti, de la 1 ianuarie 2011;
* Deschiderea de actiuni (individuale) pe ideea greselilor de calcul. Lasand la o parte faptul ca toate Casele Sectoriale au publicat, in baza legii 282/2023, modalitatea de impozitare in trepte, actionand asa, NE-AM DECLARA, IMPLICIT, DE ACORD CU IMPOZITAREA PE CELE 3 TREPTE. Si, o data noi, cobaii rezervisti, acceptand IMPOZITUL PROGRESIV, masura se va extinde asupra tuturor pensiilor civile si a tuturor salariilor. Nu si a profiturilor!

          Cum actioneaza SCMD


          In acord cu asociatiile magistratilor, SCMD a anuntat inca din decembrie trecut, ca-i va actiona la CNCD si in instanta pe initiatorii Legii 282/2023 pentru DISCRIMINARE! In baza Deciziei obligatorii a CCR Nr. 467/208/2023! Discrimiarea noastra, a rezervistilor, fata de civili (deocamdata), dar si discriminarea intre noi, prin calcularea diferita (desi Legea este unica), atat a pensiilor, cat si a impozitarii, in functie de NET, BRUT-ul 1, sau BRUT-ul 2 si de data trecerii in rezerva: inainte de OUG 59/2017, intre OUG 59/2017 si OUG 114/2018 si dupa OUG 114/2018.
           Ii chemam in Justitie pe initiatorii Legii, inclusiv ca grup infractional constituit, deoarece, prin fals si  uz de fals, ori omisune voluntara, ne considera intreaga pensie, NECONTRIBUTIVA, desi avem documentul oficial al MApN, emis la ordinul ministrului Vasile Dancu, privind plata unui CAS de 25%, dar nu la pusculita civililor, ci la bugetul militar de asigurari sociale, pensiile noastre fiind platite nu din bugetul civil de asigurari sociale, ci din bugetele ministerelor noastre, ca si soldele/salariile, dotarea, inzestrarea, instruirea, actiunile in teatre de operatii, etc. Si tot de acolo, din banii nostri, se asigura plata si intretinerea celor peste 5000 de soldati straini aflati pe teritoriul nostru.
          Inca din decembrie, am declansat actiunea de strangere a materialului probatoriu, adresele noastre catre Casele Sectoriale de Pensii fiind facute publice spre a putea fi folosite de toata lumea. Vom face publice toate demersurile pe care le intreprindem si, in final, actiunea la CNCD si plangerea prealabila, utilizand toate argumentele juridice de care rezervistii, separat de magistrati, pot dispune!
 
           
Stimati camarazi,


           Mai atrageti, va rugam, atentia nemembrilor de sindicat, ca, tot ca de obicei, cand SCMD se apropie de ADEVAR, propaganda slugilor neocone bastinase, sare cu bocancii pe noi, cu sprijinul generalilor de opereta, numiti politic si al slugilor acestora, care sar calul in executarea ordinelor externe. Spre exemplu, ii sfatuiesc pe rezervistii noi (cei iesiti de spaima in ultimii ani), sa nu aiba de a face cu SCMD, iar daca au apucat sa adere la SCMD, sa iasa repede, ca or sa le dea lor, in secret, ceea ce merita! Sau declara, asa cum o fac de ani de zile, ca SCMD e “mort”! Ca si armata lui Putin!
            Este adevarat ca, la o mortalitate calculata a rezervistilor de peste 600 pe luna, ne-au disparut si noua, pe capete, vechii membrii fondatori ai sindicatului sau ai filialelor, pentru ca asta este obiectivul Puterii, de la Basescu citire incoace – “sa parasim, pe cale naturala, sistemul”, deoarece, cum zice noul Gheorghita al Armatei, suntem “nationalisti”, adica nerecomandabili, dar noii rezervisti, care gandesc, se inscriu in sindicat. Pentru ca, vorba poetului, SCMD este “Un mort frumos, cu ochii vii/Ce scanteie-n afara!”. Si, ca sa citam si doi clasici inca in viata, unul al PSD si celalalt… Presedintele tarii, inca suntem in stare sa “dam la tot cartierul”, ceea ce ofereau, academic, sustinatorii lui Iohannis si Catu, opozitiei!


Honor et patria! Vae victis!
Col. (r) dr. Mircea Dogaru

 

duminică, 4 februarie 2024

S-A MODIFICAT CUMVA JURAMANTUL MILITAR

S-A MODIFICAT CUMVA JURAMANTUL MILITAR
DOMNULE PRESEDINTE KLAUS WERNER IOHANNIS?


          Domnule Presedinte,
          Subsemnatul, Dogaru Mircea, colonel al Armatei Romane din anul 2000, ma adresez dvs. in legatura cu insultele inimaginabile aduse Rezervei Armatei Romane, al carei “comandant (fost) suprem” sunteti, de catre numitul gl. Gheorghita (al II-lea) Vlad, cocotat politic in functia de sef al SMA. Reamintindu-va faptul ca actuala Rezerva are in exclusivitate “vina” de a fi convins partenerii de astazi sa accepte Romania in NATO, in urma cu 20 de ani, va declar ca nu imi permit sa comentez cele intamplate. Aceasta, deoarece stiu ca in structurile militare, oricat ar fi de imbecil, “Ordinul se executa si nu se discuta!”, iar un cadru militar nu are voie sa iasa in public, fara ordin, cu opiniile personale, pe care le dezbate cu nevasta la un sprit.
           Intrucat, cu decenii in urma, am depus Juramantul Militar, care prevedea, ca si astazi (Legea 446/30.11.2006, aparuta in MO Nr. 990/12.11.2006): “Jur sa-mi apar Tara, chiar cu pretul vietii!”, va adresez, cu respectul datorat functiei pe care o detineti, intrebarea din titlu. Asadar, s-a modificat cumva Juramantul Militar si noi nu stim? Cu alte cuvinte, textul citat a fost inlocuit, eventual, cu: “Jur sa-mi pup in fund stapanii, chiar cu pretul Tarii!”?
            Daca numitul Gheorghita (al II-lea) Vlad si-a exprimat o opinie personala, fara sa-si dea seama ca implica, de la inaltimea functiei, intregul SAOPSN si pe dvs. personal, inseamna ca nu corespunde nefericitei numiri politice acordate si VA SOLICIT DEMITEREA IMEDIATA A NEFASTULUI PERSONAJ!
             Va reamintesc domnule Presedinte ca sute, daca nu mii de rezervisti se afla incadrati in partidele majoritatii care va sprijina, multi dintre ei fiind si in Parlament. De asemenea, ca se apropie alegerile, fapt ce presupune transformarea tuturor cadrelor in activitate, in rezerva si in retragere din SAOPSN, in adversari potentiali ai ziselor partide. In situatia in care nu reactionati, va garatez ca vom avea suficienta forta sa determinam votul majoritar in asa fel incat coalitia pe care va bazati sa nu mai pupe Parlamentul!

 


Am onoarea sa va salut,
Col(r) Dr. Mircea Dogaru
Presedintele SCMD
Presedinte Executiv al FNM