DISTRUGEREA
SAOPSN “PAS CU PAS”
-REPERE ISTORICE-
V
6.
“Golaniada” si “Golania Romantica” (22 aprilie – 20 mai 1990)
Cu secesionistii si
“chicosii” pusi cu botul pe labe de demonstratiile militare in Ardeal, cu Mihai
Viteza care voia sa reediteze “rebeliunea generatiei tinere” din 1941, dar care
a fost oprit sa vina la Bucuresti, preconizata inlaturare a lui Ion Iliescu, a
fost initiata, prin manipularea studentilor, inca bine organizati. Erau
romantici, inflacarati, crezand in “Revolutie”, “libertate” si “democratie”,
dar erau manipulati de proprii profesori, care se transformasera din activisti
PCR fundamentalisti, peste noapte, in “europenisti” si “civici” si de sefii de
an, fosti lideri ai UASCR (Uniunea Asociatiilor Studentilor Comunisti din
Romania), de facultate, sau de centru universitar, care actionau la dubla
comanda.
Strategii “revolutiilor spontane” stiau ca, o data deschisa “Cutia Pandorei”,
trebuiau sa gestioneze niste crize ce aveau sa se declanseze implacabil:
miscarea nationala (si au facut-o inventand si controland pana astazi
toate partidele “patriotice”), sindicala (si au facut-o stimuland
presedintii a 4 mari Confederatii sa ciordeasca patrimoniul UGSR, ca sa-i poata
santaja), reactia militarilor (si am vazut cum au actionat impotriva lor
inca din 1975) si miscarea studenteasca. Cu studentii, ametiti de
sloganul care inlocuia competenta cu “minunatul tineret” a fost mai usor deoarce, dupa miscarile studentesti
din 1970-1972, s-a dat ordinul infiltrarii de baieti din Servicii
(locotenenti-majori acoperiti), legendati ca provenind din mediul muncitoresc,
membri PCR, motiv pentru care au fost “alesi” sefi de an, de UASCR pe
facultate, pe centrele universitare, etc. Erau depistabili pentru ca toti aveau
cu 6-8 ani mai mult decat colegii lor de grupa si de an. Iar in 1990, regizorii
au selectat dintre ei doua modele de figuri emblematice, ca viitoare capetenii
ale miscarilor de tineret: 1. figura christica, sau guevarista pentru
“turbulenti” si 2. figura angelica pentru domnisoarele si doamnele care
preferau modelele rafaelite, tip Giuliano Gemma, alias Montgomery Wood.
Manipulati sa iasa in
strada pe 22 aprilie 1990, studentii habar n-aveau ca relanseaza “Scenariul
Bucuresti”, sub lozinca aplicarii “Punctului 8 de la Timisoara”,
adica “Jos comunismul!”, egal – “Jos Iliescu!”. Habar n-aveau ca
fac jocul serviciilor straine, care voiau sa-si impuna fiecare (tragandu-se
reciproc pe sfoara) candidatul. Iar pentru serviciile germano-austro-ungare
devenise de interes Mihai Argesanu, cel care, de dragul unei Coroane de care
era strain si pe care n-o dorise in tinerete, era gata sa sacrifice si Ardealul
si Crisana si Maramuresul si Banatul. Studentii, cu sinceritatea tineretii,
voiau ca “România sa fie bine si tot românul sa prospere”, adica sa traim ca-n
Occident. Nu sesizau ca Occidentul voia sa iasa din criza de sistem pe spinarea
noastra, jefuindu-ne ca-n codru. Si iarasi habar n-aveau ca hulitul comunism nu
existase niciodata, nicaieri in lume, nici chiar in URSS, deoarece Stalin si
Partidul Bolsevic (adica “Partidul celor multi”) proclamasera in 1936 victoria
definitiva a socialismului si trecusera la lichidarea comunistilor, care
pana in Mexic si SUA, nu s-au oprit din fuga. Iar in România, Ceausescu tot
inventa, din Congres in Congres, noi forme de socialism, comunismul
proclamandu-l “viitorul de aur al ominirii”, care avea sa se instaleze candva,
la Pastele Cailor.
Toti “anticomunistii” de ieri si de azi,
care l-au tot pomenit pe Marx, fara sa-l fi citit vreodata, desi a fost si este
studiat cu sfintenie in universitatile Occidentului, ar fi inteles de la acest
filozof al Globalismului ce insemna in viziunea sa “comunismul’. Ar fi stiut
ca, spre turbarea lui Stalin, Marx, scriind “Kapitalul”, nu “Proletarul”, a
definit “Socialismul”, sub numele de “Modul de productie asiatic”, drept o
aberatie istorica, in care mijloacele de productie erau proprietate comuna, dar
exista exploatarea omului de catre om, exercitata de o artistocratie
birocratica, de functii, care tindea sa devina de nume, cu o ierarhie
piramidala, avand in frunte un leader care, innebunit de boala puterii, avea sa
se considere zeu, transmitandu-si puterea ereditar. In viziunea lui, comunismul
avea sa apara pe cale pasnica (nu prin revolutie), in cea mai dezvoltata tara
capitalista (SUA, nu feudala Rusie), prin concentrarea la varf a capitalurilor,
care aveau sa exceada Statul, iar acesta, devenind inamic, trebuia sa dispara.
Exact ce se intampla astazi, cand, sub numele de “globalism”, un grup de
dementi, detinatori ai finantelor mondiale, vor sa decida cati si cat avem
dreptul sa traim, cat sau daca avem voie sa muncim, ce iubim, cum ne distram,
ce mancam, daca si cum ne tratam, etc. Si-ar fi dat seama atunci, bietii
studenti, fosti utecisti, sau membri de partid, ca joaca rolul hotului, care
striga “Hotii!” si n-ar mai fi proclamat “Golania”, adica Piata Universitatii –
“Zona libera de comunism”, ci “Zona libera de socialism”!
Pe 22 aprilie, studentii
au manifestat pasnic in Piata Universitatii, retragadu-se la timida interventie
a militienilor, inca jenati de numele de “politisti” si inca timorati de ceea
ce traisera in 22 Decembrie 1989! Pe 23 aprilie… la fel, desi intre ei au
aparut figuri noi, “revolutionari” si nu numai.
Pe 24 aprilie, manipulatorii n-au mai avut rabdare si s-a produs incidentul
declansator. In mijlocul manifestantilor a aparut, in uniforma, cu chef de
scandal, “corbul” Cico Dumitrescu, cel depistat, sub Ceausecu, drept “influencer”
al sovieticilor, de Contrainformatiile militare, datorita microfonului instalat
in “cucul” de la cascheta, taman cand avea o discutie interesanta, pe litoral,
cu atasatul militar al Moscovei. Ceausescu il daduse afara din Armata,
Post-revolutia l-a facut amiral! El s-a luat la harta cu un personaj interesant
care, timp de doua decenii, s-a prezentant drept doar “protectorul revolutionarilor”,
apoi s-a erijat in “revolutionar” si dusman de moarte al lui Iliescu.
Injuraturi, imbranceli, scuipaturi, etc. “Cico” s-a dus in CFSN si i-a urlat lui Iliescu
despre “golanii” care au ocupat Piata Universitatii si l-au agresat.
Manipulat, Ion Iliescu a explicat la randul sau: “Sunt unii care le plang de
mila catorva golani care provoaca dezordine in centrul orasului”. Asta a
fost semnalul! Au aparut portavocile si statiile de amplificare din timp pregatite,
etichetele cu “Golan” si s-a nascut, la fel de “spontan” ca si “Revolutia” –
“Golania”.
“Cruciada” anticomunista a
propagandistilor pro-germani, care opreau “civilizatia” la granita rasariteana
a catolicismului, pe Carpatii Orientali (vezi scrierile cercetatorului din RFG
Viorel Roman), s-a transformat in “Golania-da”, in care studentii au devenit o
minoritate.
Doamnele civice ale
Revolutiei l-au convins pe Milica (viitorul presedinte-marioneta Emil
Constantinescu) sa deschida balconul Universitatii de la facultatea lui si toti
“civicii” lui Soros s-au perindat pe acolo, toti superintelectualii GDS-isti,
toti saltimbancii Revolutiei Televizate care, prin discursuri inflacarate, au
atras elevi, oameni simpli de toate varstele si tineri de toate formatiile si
culorile, sedusi de viata de tabara la cort, dar si infractori de toate
tipurile si ocupantii canalelor, atrasi de multime. S-au bulucit, bineinteles,
si agentii tuturor Serviciilor interne/externe, artisti, poeti, cantareti, etc.
Muzica, discursuri mobilizatoare, urale, amor juvenil, dormit la cort, Gavroche,
mancare de la sediul PNT, pe cale de a deveni si “CD”, “civici” cat cuprinde,
dar si adeptii “regelui” de la PNL, cantecul antiimperialist al lui Carmen,
transformat de Vali Sterian in bocet anticomunist, pana cand Paturca a lansat
“Imnul Golanilor”! ”Golania-stat in stat”, promovata de televiziunile straine,
dar si de TVRL, al carul “L” ar fi trebuit sa insemne nu “Libera”, ci ocupata
de interese straine. Entuziasm, du-te vino, peste 50.000 de participanti zilnic
la orele de maxima audienta, gratie “tragatorilor”, platiti cu $30/zi si
$40/noapte, sa atraga noi adepti, pana cand doi mineri si un locotenent-colonel
CI-st, in uniforma de miner, vor da un “tun” acasa la Ion Ratiu, ciordindu-i
$80.000 cash. Multi tineri s-au trezit atunci intrebandu-se… “De cand umbla
occidentalii cu zeci de mii de dolari cash la ei, in loc de cecuri, in zone de
conflict?”.
Spectacolul a fost profesionist regizat, dupa toate regulile, pana la 20 mai
1990. Atunci au avut loc alegerile castigate inspaimantator de clar de Iliescu
si de FSN, care, cu marinimie, le-au dat saci de voturi si lui Ion Ratiu si
Radu Campeanu, ca sa vada strainii ca avem “democratie”. Organizatorii
declarati si mare parte a “civicilor” s-au retras din Piata, pentru ca nu
puteau contesta “democratia”. Studentii au intrat in sesiune, profesorii au
fost obligati sa revina la catedre, iar cei care aveau (inca), serviciu si
veneau numai seara, s-au retras si ei,
pentru ca disparuse tot hazul. Atunci a luat sfarsit “Golania Romantica” a
“tinerilor frumosi si liberi” (parintii spalatilor pe creier de astazi), care
incepusera sa sesizeze ca “ceva e putred in Danemarca”.
7.
“Fake-Golania” versus România (21 mai – 13 iunie
1990)
Din
21 mai, au ramas in strada, pe langa naucii intarziati, initiatii, durii
partidelor de opozitie, profesionistii straini mai vechi si cei nou-patrunsi cu
nume românesti, infiltratii serviciilor noastre, tradatori sau patrioti,
diversi gura casca si pleava orasului. Au inceput violentele, escalandand pana
la incendieri de masini si cladiri (tinta erau Birourile de Evidenta a
Populatiei), tentative de ocupare a Televiziunii si cladirilor oficiale.
Grupuri militar-instruite au aparut si la Cotroceni si in Piata Orizont, in
fata Ministerului Apararii Nationale.
Populatia
Capitalei, in marea majoritate, nu a muscat momeala. Mai mult, a sprijinit
militarii si personalul civil din MApN si MAI, in egala masura alarmat, sa
ajunga la unitati. Unde au stat blocati, cu armele sigilate. Nici garda nu avea
munitie de lupta.
In
seara zilei de 13 iunie si in noaptea care a urmat, Capitala ardea, parand un
oras cazut sub asediu si ajuns prada hoardelor. Ministrul Apararii era in
strainatate si nimeni nu si-a asumat raspunderea in locul sau. Cel de Interne a
fost de negasit, fiind nu se stie unde, la o “cafeluta”, timp de trei zile. Ca
doctorand al Coanei Leana, careia-i aducea omagii, in uniforma de general, la
Televiziune, an de an, pe 7 ianuarie, Mihai Chitac avea si motive sa faca pe
mortul in papusoi.
In
aceasta situatie, “Creierul” Serviciilor din CFSN a apelat din nou la mineri.
Acestia nu au fost pe 13 iunie in Bucuresti. Aveau sa apara in dimineata zilei
de 14 iunie si, potrivit propriilor declaratii, nu Miron Cozma ii conducea.
8. Sfarsitul “Scenariului Bucuresti” (14 –
15 iunie 1990)
“A
treia Armata a tarii” – minerii, adusi de “cea de-a doua Armata” – CFR-istii,
ale caror trenuri inca existau si inca functionau cu viteze “supersonice” fata
de cele de astazi, au intrat in actiune, in zorii zilei de 14 iunie si, timp de
doua zile, au cutreierat orasul. Din nefericire, profesionistii care
actionasera in 13 iunie, batandu-se cu Politia, s-au dat la fund si, la
“Kilometrul Zero al Democratiei” au ramas doar cei care n-aveau nici o treaba.
Tot din nefericire, cutreierand Capitala cu manie proletara, minerii i-au
agresat pe toti cei care, dupa imbracaminte sau coafura, li se pareau suspecti.
Amicul nostru, ziaristul Miron Manega, de la UZPR si “Certitudinea”, poarta si
astazi sechelele. Dar ziaristii fara frontiere si-au strans toti jucariile si
au plecat, in mare graba… la Belgrad.
Pe
16 iunie, distrugerea României, orchestrata de mintile bolnave si revansarde
germano-austro-ungare esuand, “Scenariul Bucuresti” s-a mutat asadar la Sud de
Dunare si a inceput “Sangeroasa destramare a Iugoslaviei”, admirabil
descrisa si analizata in cartea cu titul omonim de catre atasatul nostru
militar de acolo. S-a produs, cu alte cuvinte, distrugerea, de decenii
proiectata, a unuia si aceluiasi popor, caruia-i curge acelasi sange prin vene
(slavo- român), care vorbeste aceeasi limba (zisa “sarbo-croata”) si pe care
nu-l fragmenteaza decat bisericile (ortodoxa, catolica si musulmana), care sunt
rezultatul ocupatiilor straine, cum spunea, inca la 1848, omologul croat al lui
Avram Iancu, banul Anton Jelačić. Spre deosebire de noi, care am avut
inteligenta sa respingem, la 1859, darul otravit al Europei politice
(Moldo-Vlahia, care ar fi devenit Moldo-Vlaho-Transilvania), proclamand România
la 11 Decembrie 1861, ei au acceptat (ca si cehii) numele impus de oculta
politica europeana – “Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor”, in loc sa-si
spuna “Slavonia” si au fost desfiintati de doua ori ca stat, de catre Marile
Puteri, in veacul trecut.
Despre
drama lor, dar si a noastra ca militari, ca popor si ca Tara, prinsi intre doua
razboaie declansate si purtate inclusiv pe pamant românesc, la Sud de Dunare si
pe amble maluri ale Nistrului, vom vorbi insa cu alta ocazie…
(VA URMA)
11 martie 2024 Col.(r) dr.
Mircea Dogaru
