miercuri, 22 iunie 2011

Scrisoare deschisa membrilor si simpatizantilor SCMD


Razboiul Noului Geniu al Carpatilor cu militarii
sau
Din frauda in frauda spre Dictatura finala

Remember
Aflat, ab initio, pe lista baietilor utilizabili a facatorilor de “”revolutii””, Noul Geniu al Carpatilor a fost adus trap-saltat in Tara, in cadrul Marii Pacaleli din Decembrie si azvarlit direct in guvern. S-a achitat cu brio de misiune, punandu-ne pe butuci, direct sau prin intermediari, flota, CFR-ul, TAROM-ul. Cu ajutorul Iliescului a fost facut parlamentar si, ulterior, prin rebeliune, sef de partid. Si tot cu ajutorul Iliescului a fost promovat, fara sa fi castigat real alegerile, primar al Capitalei si, de doua ori, presedinte. Dictator se vrea singur pentru ca i-a intrat in cap ca merita, el fiind unicul dotat cu creier si menit de Dumnezeu sa conduca o natie de acefali carora trebuie sa le explici ca unor copii mici ca Legea Fundamentala a Tarii este facuta doar spre a fi incalcata iar Binele este ceea ce le spune el nu ceea ce vad si simt ei.
La distrugerea armatei prin “”reforma”” nu a contribuit esential dar compenseaza prin desavarsirea distrugerii ei astazi, ca si prin “”reforma”” Internelor si SRI. Nu poti distruge definitiv o tara daca structurile ei militare sunt intacte sau capabile inca de rezistenta. Si, cu ajutorul fiilor si nepotilor vechilor kominternisti, strategic implementati consilieri sau raspanditi prin structurile staliniste de politie politica (CNA, CNSAS, ANI, DNA, etc), al inventatei Curti Constitutionale, al unei tarle de fomisti botezati pompos “”jurnalisti””, “”analisti””, “”formatori de opinie”” si, mai ales, al aliatilor iredentisti, a purces la treaba.
Cu militarii activi problema s-a rezolvat repede! Cu ajutorul ministrilor penali si al curvelor din sistem, au fost transformati in presuri prin amenintarea cu trecerea in rezerva si promovarea in grade si functii a lichelelor servile, handicapatilor (unul a functionat ca sef al SMG) si a marineilor proprii.

Inceputul
Au ramas insa “”nesimtitii”” de rezervisti care cumulau “”si pensii si salarii”” si nu mai puteau fi santajati. Drept care incurcau groaznic locul ca experti si consilieri la primarii, prefecturi, consilii judetene, guvern, parlament, presedentie, ba chiar la ANI, DNA si in magistratura, impotrivindu-se, nenorocitii indopati cu patriotism, tuturor marilor tunuri. De pilda, distrugerii propriei industrii de armament, paralel cu importul, contra filodorme substantiale, de stifturi nezburatoare si neplutitoare scoase din uz de “”aliati””.
Asa a aparut Ordonanta din 28 decembrie 2008, pe fondul declaratiei ministrului Apararii (transferat de la PSD) ca va da inapoi “”miliardul”” primit drept compensatie, miliard pe care, oficial, nu avea cum sa-l posede, de vreme ce a fost trecut in rezerva mult inaintea Ordonantei 7, cu gradul de capitan (cel de maior i-a sosit la termen in clipa in care MApN ii intocmea dosarul de debarasare). Dar SCMD, constituit si in curs de legalizare la acea data a reactionat prin avocatul poporului si Ordonanta a picat pe 5 ianuarie 2009.

Declansarea campaniei “”nesimtirii””
Atunci s-a declansat campania “”Nesimtitii de militari cu pensii nesimtite de 20 de milioane”” desi pensiile noastre aveau o medie de 14 930 000 lei vechi la MApN si 14 400 000 lei vechi la MAI. Campanie sustinuta prin Emil Boc si Mihai Seitan, cu ajutorul jegurilor din media obedienta si care, in mod stalinist, trebuia sa intoarca natiunea romana impotriva militarilor, bagand in capul trogloditilor ideea ca haiducul Basescu ia de la bogati sa dea la saraci. In realitate Basescu ia de la toata lumea si-i da Elenei Udrea, adica lui insusi!
Desi avea ca adversari 5 milioane de papagali care inca nu se dezmeticisera, fanii Basescului, SCMD a reactionat, alertand camarazii din NATO si UE asupra “”precedentului romanesc””, participand voluntar la toate manifestarile centralelor sindicale, inclusiv in Parlament, contracarand in media si amenintand grav realegerea la 6 decembrie a Noului Geniu al Carpatilor.

Limitarea dreptului la munca
Pe acest fond s-a dat, strategic, Legea 329/2009 care ne-a limitat, contrar Constitutiei, legislatiei europene si oricarui principiu de drept, dreptul la munca. SCMD a deschis un val de procese pe discriminare dar Geniul Carpatilor si-a atins scopul – pe data de 10 decembrie 2009 rezervistii au fost dati afara din slujbe sau obligati sa renunte la pensii de dragul slujbelor, devenind astfel santajabili. Imediat s-a declansat campania pentru “”Legea sistemului unitar de pensii”” sub acelasi slogan al “”Nesimtitilor de militari cu pensii nesimtite””. In paralel, considerandu-se ideea SCMD buna (adunarea sub acelasi steag a rezervistilor din toate structurile) Oprea, Blaga si Sarbu (autorul, ca PSD-ist, al proiectului Legii pensiilor) au primit ordinul sa-i atraga pe toti liderii “”structurilor organizatorice ale cadrelor militare in rezerva si in retragere”” sa topeasca SCMD si ONG-urile militarilor intr-un “”partid al generalilor”” in rezerva PDL si in slujba Noului Geniu al Carpatilor. Nedandu-si seama ca ne vor ‘’si regulati si cu banii luati””, unii nedotati din nascare, dusi cu pluta sau servili si ticalosi din fire au pus botul. Nu si SCMD pe ai caror principali lideri ii lasa rece gradul de general sau chestor.

Ofensiva impotriva dreptului la proprietate asupra gradului si pensiei
Batalia s-a dat in Parlament pe fondul motiunii simple impotriva lui Gabriel Oprea (ocazie cu care 3 senatori au declarat ca reprezinta interesele filialelor SCMD Satu Mare, Craiova si Ploiesti). Grupuri SCMD au fost prezente in sala strigand tuturor votantilor pro-guvern “”sluga”” si “”veti plati in decembrie”” si obligandu-i pe adeptii d-lui Oprea sa renunte la vot si sa fuga. In Capitala si in toata tara SCMD a participat sub insemne proprii la marile manifestatii ale sindicatelor, fraternizand cu cei manipulati sa ne urasca. De frica respingerii, “”Legea sistemului unitar de pensii””a fost retrasa la Comisia pentru munca si Guvernul si-a asumat raspunderea pe un “”pui”” menit sa ne anuleze calitatea de militar si sa ne ia retroactiv un drept de proprietate (gradul si pensia) – Legea 119/2010, cu metodologia sa “”stiintifica”” exprimata de cele doua HG-uri (735 si 737).
Neputand ataca in justitie Legea, SCMD a atacat consecintele ei, in procese pe discriminare si HG 735 ca act administrativ. In replica, Geniul Carpatilor a cerut distrugerea SCMD prin activarea cartitelor si manipularea naivilor sau prin lovituri de imagine gravitand in jurul acuzei adusa pe rand liderilor sindicatului, de deturnare a circa 8 miliarde din cotizatii cand aceasta, la data respectiva nu depasea cifra 3. S-a mizat pe “”principiul caprei””, pe dictonul “”nu iese fum fara foc”” si pe exploatarea grandomaniei romanului, ca principal defect colectiv. Cei care nu sunt in stare de nimic dar care, in mintea lor, sunt Cezari, Napoleoni sau, cel putin Decebali, urmau in viziunea Basescului, sa sara in sus fericiti ca exista pete in soare. Dar s-a uitat ca este vorba despre militari care stiu ce inseamna diversiunea. Prea putini s-au lasat prada propriei gelozii sau nebunii.

Riposta SCMD
SCMD a raspuns pe masura atacului psihologic si de imagine, anuntand zilnic organizarea de ample manifestatii pe data de 25 Octombrie 2010 la Cotroceni, MApN, Curtea Constitutionala si la prefecturi in toata tara. Si, in ciuda impotrivirii disperate, stimulata de Cancelarul Germaniei care i-a atras Geniului atentia ca va fi o palma data cu piciorul imaginii sale, le-a organizat si desfasurat!
Pe 25 octombrie 2010 SCMD a fost perceput de federatiile si centralele sindicale drept egal, consolidandu-si pozitia la ampla manifestatie din Piata Constitutiei din 27 Octombrie.

Primul vot prin frauda, in vazul si in dispretul natiunii
In replica, Geniul a declansat ofensiva pentru distrugerea miscarii sindicale, contracararea rezervistilor prin crearea din pedelei si uneperei a unei alte armate de rezerva (facand generali din fruntasi, colonei si chestori din plutonieri, amirali din maistri militari si ministri din chelneri) si a strecurat, pe fondul scandalului declansat de Legea 119/2010, aproape neobservat, daca n-ar fi fost FRAUDA ANASTASE, Legea 263/2010 care ne rapeste cu totul dreptul la munca si proprietatea numita grad militar, transformandu-ne din rezervisti in “”asistati”” prin abrogarea legilor noastre ocupationale.  Cat priveste pensiile, acestea au fost rapite retroactiv, pe fondul tentativei de reducere a salariilor bugetarilor cu 15%. Scandalul international iscat l-a facut pe Geniu sa renunte la pensii. Nu si la cele militare si ale altor “”nesimtiti”” cu legi ocupationale, pe care le-a executat cu ajutorul magistratilor care au admis ca legile se aplica selectiv si retroactiv in Romania.
In mod diversionist s-a anuntat ca salariatii vor fi executati la 1 iulie alaturi de pensionarii “”nesimtiti””. Nu si militarii care vor fi executati pe 1 ianuarie 2011, pentru ca, pe “”principiul caprei””, natia sa fie multumita ca o patesc si ei. Intuind diversiunea, SCMD a reactionat imediat, facandu-se partenerul si portavocea tuturor celor loviti de lege, dar si a pensionarilor civili in ansamblu. A actionat in strada, in parlament, in media, la Secretarul General al NATO, la comisiile UE.

Oprea, Igas si Maior in afara legii
Cu data de 28 septembrie 2010 s-a obtinut SUSPENDAREA DEFINITIVA SI EXECUTORIE a HG 735/2010. “”Recalcularile”” retroactive trebuiau sa inceteze imediat. La fel falsul in acte publice numit “”adeverinta de venit””! In timp ce Blaga, apoi Igas si Maior si-au tinut cu prudenta gura, pacalit de nespecialista in finante-contabilitate Maria Lupu, Gabriel Oprea si trambitele domniei sale, uitand povestea cu “”daca o singura pensie militara scade imi dau demisia”” au batut campii trei luni si jumatate ca Hotararea Curtii de Apel Cluj este valabila doar pentru 7 persoane (executate si ele, culmea, prin “”recalculare””).
Am fost insultati, atacati murdar in media, fapt benefic pentru ca am decis un control intern care, in ciuda violentei de limbaj, specific militara, nu a constatat nici un furt, nici o delapidare ci doar o debandada reparabila in hartiile contabilitatii. Tinand cont de toate observatiile, SCMD s-a reorganizat, aducand din ce in ce mai mult a structura militara: Departament financiar-contabil, Departament juridic, Departament media, etc, cu sprijinul profesionist al Departamentului organizatoric. Simdicatul s-a intari atat de mult, incat infiltratii, depistati si aflati sub observatie, mai maraie doar pe la colturi si fac incursiuni pe sest, din ce in ce mai rar, in provincie, iar la ultima magarie ordonanta de Geniu si executata de gazeta puilor nascuti vii, dl lt col Marin Neacsu ne-a prevenit cu o zi inainte ca i-a refuzat pe gazetarii care l-au vanat, ca nimic din ceea ce i se pune in carca nu-i apartine deoarece d-sa chiar daca nu ne inghite personal, ramane loial SCMD. In acelasi timp, dna Lt Col Elena Cobuz ,detasata de noi intr-un domeniu special si extrem de important pentru SCMD s-a oferit sa vina martor intr-un eventual proces, pentru ca, de asemenea, i s-a pus numele pe o seama de ineptii elaborate, am aflat noi, de birourile speciale create de unele servicii pentru filarea, discreditarea si distrugerea SCMD. Nu este cazul de procese, stim de mult cate magarii s-au pregatit impotriva noastra, ce contin si unde vor apare si ne vom distra, candva sa demonstram ca tin de barfele strecurate in dosarele noastre, inainte de 1989 de delatorii, apoi tradatorii lui Ilie Ceausescu, astazi mari figuri publice, la fel de tradatoare. Ii avertizam totusi pe oamenii Geniului sa renunte la amenintarile cu moartea la adresa unor lideri ai sindicatului (“”Ai grija ca o sa te lase franele la masina, ca o sa-ti cada ceva in cap””, etc) sau la adresa membrilor lor de familie, pentru ca cine sapa groapa altuia  va cadea singur in ea!

Victoria SCMD si noua frauda portocalie
Listele cu “”recalculatele”” d-lui Oprea si furibunda campanie a cateilor d-sale au cazut la 7 ianuarie 2011, cand ICCJ a spulberat definitiv HG 735. Atunci, SCMD a organizat “”Marsul cel lung”” din Capitala si actiunile din strada de la 24 ianuarie, somandu-i pe tovarasii Boc si Basescu sa revina la 15 februarie cu pensiile din decembrie, cu exceptia celor marite demonstrativ, ca investitie in imagine, care sa ramana in noul cuantum. De frica, respectivii s-au conformat dar au nascocit OUG 1/2011 si, in locul “”recalcularii”” – “”revizuirea”” (aceeasi Marie cu alta palarie). Astfel au aparut noile minciuni si noua lista bagata sub nasul lui Oprea de nespecialista Lupoica. Aceasta a fost deja verificata de rezervisti care au constatat  ca mii de cadre nu apar, ca altii sunt trecuti de 2-3 ori, ca datele nu corespund cu ceea ce le vine pe deciziile de revizuire, ca in mii de cazuri calculul pe alte baze duce la acelasi rezultat, fapt posibil doar dupa aritmetica Robertei Anastase si ca cele doar doua pensii militare de peste 50 milioane lei (5000 roni) s-au transformat in 1659 de pensii intre 50 milioane si 1 miliard lei vechi, grevand bugetul lunar cu 20 milioane lei noi pe fondul de pensii si cu 1,6 miliarde lei noi anual pe cntributiile la asigurari sociale. Asadar, pedepsirea “”nesimtitilor cu pensii de 20 de milioane”” costa bugetul numai pentru Armata 80 milioane euro/an. La acestea se adauga cheltuielile imense de birotica, aparatura, si personal angajat in aberanta “”recalculare – revizuire””! Halal economie!
Declansand, dupa actiunile de protest de la 1 martie, 21.753 de procese si castigand deja peste 1000, SCMD a demonstrat ca OUG 1/2011 care ne transforma in “”beneficiari””, luandu-ne toate drepturile decurgand din contractul cu statul, NU ARE OBIECT, DEOARECE REVIZUIESTE NISTE DECIZII DE PENSIE NULE DE DREPT, LUATE ILEGAL, IN PLINA PERIOADA DE SUSPENDARE DEFINITIVA SI EXECUTORIE. Cu alte cuvinte, nici legea trecuta fraudulos prin Camera si VOTATA LA DOUA MAINI, nu are obiect.
Desi am fost impiedicati in mod huliganic si anticonstitutional sa participam la dezbateri, am avut totusi 8 observatori in sala care se constituie in martori, iar televiziunile ne dau inregistrarile video ca probe. Vineri, 24 iunie a.c., la orele 10.00 a.m., vom depune la Parchetul General primele trei plangeri penale impotriva fraudatorilor.

Lupta continua
Vom cere oficial presedintelui Senatului sa nu-si puna semnatura pe noua Lege si, in final, ii vom da in judecata pe Roberta Anastase si pe complicii sai, vinovati de frauda in dauna a peste 160000 de rezervisti.
Cele mai stralucite minti in domeniile finante si contabilitate si juridic ale Romaniei au fost invitate de noi in aceeasi zi, 21iunie 2011 la orele 16.00, la Clubul Zebra din Capitala sa dezbata impreuna cu adevaratii reprezentanti ai media, frauda si vidul de legislatie in domeniul pensiilor militare.
S-a constatat ca se desfasoara o TRANSMITERE SI MANIPULARE DE FONDURI PUBLICE FARA ACTE JUSTIFICATIVE, NICI O PENSIE MILITARA, MARITA SAU MICSORATA, NEFIIND PLATITA LA ORA ACTUALA LEGAL. Aceasta pentru ca de la 1 ianuarie 2012, sa fim executati retroactiv, retinandu-se si celor carora le-au crescut pensiile in ianuarie si celor carora le-au revenit cele din decembrie, “”foloase necuvenite din drepturi de pensie””.
Si va mai avertizam ca, dupa executarea noastra prin scaderea punctului de pensie (doar suntem “”beneficiari””, adica civili prin OUG 1/2011), apoi prin “”regularizare””, va mai urma o scadere de 15 % din ceea ce ramane, pe legile “”lustratiei”” pentru ca am fi servit statul care l-a facut om pe tovarasul “”Basescu””.
De doi ani conducerea SCMD va avertizeaza ca gongul final va fi dat de sfartecarea Tarii, prin regionalizare, ca tandemul Basescu-Boc ne vrea plecati aiurea cu traista in bat sau “”iesiti pe cale naturala din sistem””, fiindca, de facto, statul roman nu mai exista si natiunea romana incurca locul. Dovada v-a furnizat-o iesirea isterica a noului Geniu al Carpatilor la intalnirea cu liderii opozitiei. Frauda din Camera Deputatilor fiind descoperita, d-sa a facut spume ca o fiara. Ca i-a insultat pe opozanti, e treaba lor. Din punctul nostru de vedere sunt tineri, specializati si cel putin sunt treji cand ies in public. Ca sindicat noi oricum ne aliem la alegeri cu toti cei care lupta hotarat pentru debarcarea bolsevicilor portocalii, inclusiv cu politicieni adevarati din PDL, UNPR si UDMR, ba chiar si cu Dracul, la nevoie! In ceea ce ne priveste, din monologul Basescului noi am retinut, evident, ceea ce ne intereseaza:
“”Singurul izvor de prosperitate este munca!””,  a proclamat, cu tupeu stalinist, noul Geniu al Carpatilor. I-auzi braul! Atunci de ce ne-ai furat dreptul la munca, prin Legile 329/2009 si 263/2010, hombre?
Mai mult, “”grait-a Zarathustra, “” Ca politician am cele mai bune relatii cu cetatenii din Harghita si Covasna. Am obtinut mai multe voturi in Harghita si Covasna decat in Tara””. Gura pacatosului, adevar graieste! Adica in mintea Basescului, Harghita si Covasna nu mai fac parte din Tara numita Romania inca din 6 decembrie 2009! Asta a fost conditia realegerii? Tradare contra voturi?

Joi, 23 iunie la statuia lui Carol I
Vom dezbate toate problemele amintite la pichetarea de joi, 23 iunie de la Piata Palatului, cu incepere de la ora 11.00, cand, pentru noi si in sprijinul politistilor, executati cu sau fara lege, vom cere arestarea grupului de hoti parlamentari ai Geniului, condus de Roberta Anastase. Toti membrii si simpatizantii SCMD care pot veni, sunt invitati. De asemenea, daca s-au trezit, si purtatorii de grade care au crezut ca “”onoarea si demnitatea”” se pot obtine in genunchi, cu mana intinsa spre generalul fruntas Ontanu sau spre ministrii Igas si Oprea, pot sa ni se alature. Vom incerca, din nou, sa-i trezim la realitate pe bucuresteni.


Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU




luni, 20 iunie 2011


LA REFERENDUM, PE VIATA SI PE MOARTE!
-in atentia tuturor membrilor SCMD-
         
Doamnelor si domnilor,        
         Cu ocazia intemeierii fiecarei filiale ati fost avertizati, in ultimii doi ani, asupra  pachetelor de legi antieuropene, anticonstitutionale si antinationale care vor urma, vizand nu numai distrugerea fiecarei categorii socioprofesionale, incepand cu militarii, dar si, pas cu pas, a statului numit Romania!
         Astazi, acest proces este ca si incheiat: industria ne-a fost definitiv distrusa, pamantul productiv nu ne mai apartine, exploatarile miniere sunt inchise pentru a fi cesionate pe nimic strainilor, nici o banca nu mai este romaneasca, ultimele posesiuni ale natiunii sunt gestionate de firma Franklin Templeton, iar guvernul se pregateste sa dea pe nimic ultimele active. Presedintele declara ca statul nu are nici o obligatie fata de cetateni si indeamna forta activa sa-si gaseasca de lucru aiurea iar premierul cere pensionarilor sa paraseasca in maximum sase ani, pe cale naturala, sistemul. Slujbele au ajuns o raritate, salariile o batjocura (pana si diurnele  luptatorilor din teatrele de operatii au fost taiate), pensiile, alocatiile pentru copii, elevi si studenti, indemnizatiile pentru persoanele cu dizabilitati si pentru revolutionari - un lux, ca si spitalele si scolile!
         Tot in urma cu doi ani, SCMD-ul va avertiza ca gongul final il va constitui, dupa distrugerea Romaniei de facto, distrugerea de jure prin regionalizare, ca inceput al destructurarii Romaniei prin federalizare. Si iata-ne ajunsi aici !
         Un presedinte tradator, un guvern tradator, o majoritate parlamentara tradatoare vor sa imparta Tara, in scopul pastrarii puterii prin frauda, in opt regiuni de tip stalinist, botezate, in dispretul istoriei, “judete”. Mai mult decat atat, proiectul PDL-UNPR-UDMR prevede ca in aceste judete sa apara substructuri administrative de Ev Mediu timpuriu, prestatale, de tipul Tara Barsei, Tara Oltului, “Tinutul Secuiesc”, etc.
         Va reamintim ca Ardealul cedat a fost eliberat la 25 octombrie 1944 prin jerfa a peste 58000 de militari romani si imediat ocupat de trupele sovietice, Stalin conditionand retrocedarea de acordarea cetateniei romane celor 400.000 de fascisti unguri adusi din Ungaria si colonizati de Horthy, si de creerea unui bantustan unguresc numit Regiunea Mures Autonoma Maghiara.
         Mult hulitul Dej ne-a scapat de ocupatia ruseasca in 1958 si, la fel de hulitul Ceausescu, de consecintele acesteia, zece ani mai tarziu.
         Astazi puterea tradatoare reface mostenirea stalinista in numele …democratiei europene.
         Potrivit art. 118 din Constitutia Romaniei si Juramantului nostru, datoria noastra de militari este sa aparam “chiar cu pretul vietii” independenta, unitatea, integritatea terioriala a Tarii si democratia constitutionala. Pana la arme insa, exista mijloacele democratiei constitutionale. Deocamdata !
         USL, ca forta a opozitiei, a declarat ca va organiza referendum-uri in judetele unde detine puterea in consilii. Impartasim aceleasi opinii ! Reorganizarea administrativ  teritoriala a tarii nu se poate face fara consultarea natiunii! Natiune pe care o informam prin prezenta ca puterea tradatoare vrea prin forta, in Parlament, sau prin asumarea raspunderii de catre guvern sa impuna si absurda si antinationala Lege a statutului minoritatilor !
         In consecinta, rugam toate filialele, pe toti membrii de sindicat dar si pe toti rezervistii din judetele unde se vor organiza referendum-uri, sa sprijine cu toata forta acest demers al USL, sa convinga intreaga populatie sa voteze impotriva reformei PDL-iste, pentru pastrarea integritatii teritoriale si a insasi existentei Romaniei ca stat.
         Rugam de asemenea toate filialele si pe toti membrii SCMD si simpatizantii din judetele unde puterea detine controlul sa organizeze manifestari de toate tipurile pentru a solicita si obtine organizarea de referendum-uri.
        
Doamnelor si domnilor, 
        Batalia noastra nu mai este o lupta pentru statut si drepturi ci o BATALIE PENTRU ROMANIA. Sa fim pregatiti, la nevoie, de sacrificiul impus de Juramant!

Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

vineri, 17 iunie 2011

Activitatile SCMD in perioada 20-23.06.2011

· Luni, 20.06.2011, de la orele 16.00, participare la plenul Camerei Deputatilor la dezbaterile pe OUG 1/2011. Reamintim ca in data de 15.06 discutiile s-au oprit la acest punct, prezenta noastra stimuland luarile de pozitie si acuzele aduse de mai multi deputati ca puterea isi bate joc, in continuare, de militari si ca vor sa transforme in lege o ordonanta fara obiect. Cei 61 de participanti se vor aduna la orele 15.30 la statui, in Parcul Izvor.
· Marti, 21.06.2011, intre orele 10.00-13.00, participare la votul in plen pe proiectul de adoptare ca  lege a OUG 1/2011. cei 61 de participanti se vor aduna la statui, in Parcul Izvor;
· Tot marti, 21.06.2011, intre orele 16.00-18.00, la Clubul Zebra din Sos. Panduri, nr. 71, se va desfasura o masa rotunda pe tema pensiilor militare. Constatand ca lista lui Oprea este o aberatie, avand probe ca nu s-a terminat recalcularea, ca nici o pensie militara nu este platita la ora actuala legal, ca nu exista legi aplicabile privind pensionarea militarilor, ca cei trecuti in rezerva astazi, dupa legile abrogate, la 50-55 de ani, urmand a primi pensie la 60, 63 sau 65 de ani, ca se opereaza un transfer de fonduri publice fara acte justificative, etc, totul urmarind doar diversiunea si tergiversarea lamuriri problemei doar dupa alegerile locale, SCMD are initiativa organizarii unei dezbateri cu specialisti de necontestat care sa explice in fata reprezentantilor media ilegitimitatea actelor Guvernamentale vizand anularea dreptului de proprietate a rezervistilor in privinta gradelor in rezerva si a cuantumului pensiilor dobandite. Invitati la dezbatere:
  • · Prof.univ.dr. Alexandru ATHANASIU;
  • · Senator Teodor MELESCANU;
  • · Deputat Alina GORGHIU;
  • · Deputat gl.bg. Nicolae MIRCOVICI;
  • · Deputat George SCUTARU;
  • · Avocat Costel GALCA;
  • · Avocat George DEDIU;
  • · Avocat Graziela BARLA;
  • · Avocat Gheorghe PIPEREA;
  • · Avocat Florin BALAIITA;
  • · Gl.mr. (r) Constantin NASTASE;
  • · Avocat Viorel IEPURE
· Joi, 23.06.2011, pichetare organizata de SCMD intre orele 09.00-19.00, in Piata Palatului, la statuia lui Carol I. Scop: exprimarea pozitiei SCMD fata de OUG 1/2011 si votul din Parlament din data de 21.06.2011 si fata de actele de inalta tradare a Guvernului privind intentia de asumare a raspunderii pe Legea statutlui minoritatilor si pe Legea desfiintarii judetelor si crearii a 8 “”regiuni mures autonome maghiare”” ca inceput al federalizarii si distrugerii de jure a Romaniei ca stat. La aceasta actiune SCMD ii cheama pe toti membrii si simpatizantii din Bucuresti si Ilfov si pe toti locuitorii Capitalei care s-au saturat de minciuna, spolierea si tradarea comise de bolsevicii portocalii.


Jos comunismul portocaliu!

Honor et Patria! Vae victis!


PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

marți, 14 iunie 2011

Aritmetica domnului Oprea are neaparata nevoie de un audit serios


Umpland ecranul cu emfaza, dl. Mr.(r) de intendenta Gabriel Oprea ne-a asigurat ca 90,2% dintre pensiile militarilor au crescut.
In realitate:
·        Procesul ilegal de “”recalculare””, adica de aplicare retroactiva a Legii 119/2010, inceput la 01.07.2010, suspendat definitiv si executoriu la 28.09.2010 si irevocabil suspendat de ICCJ la 07.01.2011, continua tot ilegal. Este acelasi proces, numai ca “”recalcularea”” este botezata astazi “”revizuire””;
·        Circa 30% din pensii inca nu au fost “”recalculate”” (“”revizuite””) desi, printr-un document oficial, seful SMG al MApN declara inca din februarie procesul ca definitiv incheiat la 15 martie 2011, iar ministrul Oprea l-a declarat incheiat la teleconferinta de vineri, 10 iunie 2011;
·        Din pensiile “”revizuite”” circa 50% au scazut sau raman identice (ceea ce, tehnic, este o imposibilitate, ca si cresterea pensiei unui maistru militar sef de depozit la aproape dublu fata de pensia unui sef SMG) iar majoritatea “”cresc”” nesemnificativ. Exceptie cazurile alese la “”plesneala”” si cazurile “”mihaiiliestilor””, adica ale obedientilor;
·        Legal, Legea 263/2010 nu se aplica, Legea 119/2010 este blocata, iar OUG 1/2011 nu are obiect deoarece asa cum au demonstrat in circa 1000 de cazuri Tribunalele din tara isi propune sa revizuiasca niste decizii nule de drept. Acelea emise ilegal in perioada de suspendare intre 7 dec 2010 si 7 ian 2011;
·        OUG 1/2011 va fi votata maine, 15 iunie 2011, ca lege, in scopul legitimarii unui fals, adica in scopul legitimarii deciziilor de pensie nule de drept emise in dec-ian.;
·        La ora actuala, nici o pensie militara, fie marita, fie micsorata, fie in cuantumul din decembrie, nu este platita si incasata pe baze legale. Ceea ce se intampla se poate numi transfer si manipulare de fonduri fara acte justificative. Acest fapt constituie un fapt penal, pasibil de inchisoare atat pentru ordonatorii de credite (Maior, Igas, Oprea) cat si pentru fiecare dintre noi. Dar noi ne-am “"scos””, pentru ca am lasat fara obiect “”revizuirea””, atacand “”recalcularea”” in 21.753 de procese.

Daca razboiul de imagine “”Poporul contra militari”” a esuat, daca guvernantii au fost obligati sa creasca aiuristic unele pensii si sa aplice principiul divide et impera in interiorul sistemului militar (subofiteri si maistri contra ofiteri, disponibilizati contra celor iesiti la termen), inventand pe langa minciuna plafonului de “”30 de milioane”” trasnaia neprezvazuta in vreo lege – “”stagiu militar complet””, aceasta se datoreaza existentei, luptei si victoriilor SCMD. Fara lupta noastra, nici o pensie nu era astazi crescuta si rezervistii erau transformati in civili si definitiv calcati in picioare de la 1 ianuarie 2010. Inclusiv slugile decorate de “”generalul”” Ontanu si care fac sluj in fata numitilor Oprea, Igas si Maior.

Ce va fi in continuare?
Probabil vor termina pana la sfarsitul lui 2011 recalcularea din burta, botezata revizuire, si vom primi toti respectivele decizii pe care cei care au minte le vor contesta. Ca primim pensiile integral, ca in dec 2010, sau marite anul acesta, nu are nici o importanta pentru ca la 1 ianuarie 2012 va veni “”regularizarea”” si tuturor ni se vor trage esalonat diferentele de pensie fata de aberantele decizii primite in luna ianuarie 2011. In ceea ce priveste peticele de hartie numite decizii de revizuire, ca si lista publicata de dl Oprea, acestea vor fi anulate de regularizare. Ulterior, din ceea ce ne-a ramas, ni se vor mai trage 15% pe baza legilor lustratiei, pe motiv ca am servit statul poreclit de comunistul Traian Basescu si consilierii lui cominternisti “”ilegitim si criminal””.
Atentie insa, pana in ianuarie 2012, vom fi aruncati din nou in gura plebei acefale si setoase de sange.
Reamintim ca doi ani de zile am fost facuti nesimtiti de primul ministru, de Mihai Seitan si de Traian Basescu pentru ca aveam pensii nesimtite de 2000 lei, iar media pensiilor noastre, in baza legilor de aderare la NATO si UE (164/2001 si 179/2004) era de 144o lei la MAI si 1493 lei la MapN, in medie. In MApN aveam doar o pensie de 5780 lei (Gl. Mihai Popescu) si una de 5870 (Gl Eugen Badalan), cei doi sefi de SMG trecuti in pensie de pe functie. Astazi, de cand am devenit “”simtiti””, avem, deocamdata, in conditiile in care procesul nu s-a incheiat, 1160 de pensii peste 5.000 lei, 327 de pensii peste 6000 lei, 108 peste 7000 lei, 41 peste 8.000 lei, 12 peste 9.000 lei, 8 peste 10.000 lei, 1 peste 20.000 lei si 2 peste 30.000 lei. Astfel, la pagina 243 din tabelul public al dl. Oprea,  constatam cresterea unei pensii de la 414 lei la 28.783 lei. Si mai constatam, la nr. 56556968 o crestere de la 48 lei la 4980 lei, la nr. 36554255, o crestere de la 3072 lei la 95.052 lei (adica 950 520 000 lei vechi) si la nr. 53556004 o crestere de la 4576 lei la 53675 lei (peste jumatate miliard lei vechi).
In sensul celalat, constatam la nr. 52553101 o scadere de la 3466 lei la 410 lei si mai constatam scaderea a peste 2300 de pensii sub 3000 lei.
Reamintim sloganurile gargarei ministeriale: “”Daca o singura pensie militara va scadea imi dau demisia”” (Oprea ian feb 2010), “”Nici o pensie sub 30 de milioane nu va scadea”” (Oprea, iulie 2010).
Celor care se bucura cu praful de pe toba, le reamintim ca sunt civili, dependenti de punctul de pensie si ca acesta va scadea de la 738,28 lei la 590 lei pana la sfarsitul anului. Si le mai amintim ca in calitate de “”asistati”” dupa Legea 263/2010 sau “”beneficiari”” dupa OUG 1/2011, platesc CAS-ul ca orice civil. Le reamintim ca nu mai au dreptul la medicamente gratuite si ca cele compensate nu prea mai exista cu incepere de la 1 martie.
In incheiere imi permit, in fata noii diversiuni prezidentiale, sustinuta cu brio de slugile guvernamentale, sa adresez tuturor celor interesati, pe propria-mi raspundere, urmatoarele indemnuri:

Stimate domnule/doamna fost militar, actualmente “”beneficiar”” sau “”asistat””:

·      Esti prost si lacom? Serveste-ti calaul si mana care te biciuie, aruncandu-te in final la canal!
·        Esti inteligent, ai onoare si demnitate si dragoste de tara? Ridica-te la lupta alaturi de noi, impotriva balaurilor care ne inghit de vii, pentru ca noi sa avem un trecut demn de calitatea de militar, iar copii nostri un viitor si o tara!
·    Ramane o realitate faptul ca dupa ce ne-au insultat doi ani ca avem “”pensii nesimtite de 20 de milioane lei””, de frica noastra si pentru a ne sparge unitatea, au investit in cei mai slabi dintre noi, facand pensii de aproape un miliard de lei si grevand bugetul de stat si contributiile pentru asigurari sociale, conform scrisorii de intentie catre FMI cu peste 1,6 miliarde lei noi! Chiar vor scapa nepedepsiti?


Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU


joi, 9 iunie 2011

Comunicat privind cazul Morjan Petre


Domnul Morjan Petre, prezentat de toata media drept pensionarul militar care si-a dat foc in fata Cotroceniului, s-a inscris in SCMD la Filiala 1 Sector 3 Bucuresti, pe data de 14.01.2011. Nu figureaza in baza centrala de date deoarece nu are inca dosarul complet, lipsindu-i actele doveditoare ale calitatii de fost cadru militar.
In baza propriei declaratii este absolvent al Scolii Militare de Ofiteri de la Sibiu si al Academiei Tehnice Militare, promotie 1984, a lucrat la o unitate militara cu statut special din Valea Jiului, desfiintata in 1988, an cand din vointa proprie a parasit sistemul militar.
SCMD ii va acorda tot sprijinul domnului Morjan, desi calea luptei noastre este nu actiunea de tip budist ci lupta in justitie, in strada si in Parlament, in spiritul Constitutiei, pentru apararea democratiei constitutionale.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r)  dr. Mircea DOGARU

vineri, 3 iunie 2011

In atentia membrilor SCMD inscrisi pe lista de asistare la dezbateri de la Camera Deputatilor


Dezbaterea proiectului Legii de aprobare a OUG 1/2011 a fost scoasa din programul de lucru al Camerei Deputatilor stabilit pentru ziua de luni, 06.06.2011.
Mai mult ca sigur aceasta dezbatere va fi amanata cu o saptamana, intrucat Puterea nu vrea sa se confrunte si cu noi si cu politistii, concomitent.
Cererea noastra de asistare la dezbaterile din Camera pe acest subiect ramane valabila si sindicalistii care s-au inscris pe lista vor fi anuntati in legatura cu zilele planificate.
Cunoscandu-le practica domnilor politicieni, atragem atentia ca este posibil ca la sedinta Birourilor Permanente de luni, 06.06.2011, proiectul de Lege sa fie introdus totusi prin surprindere pe ordinea de zi a Camerei. In aceasta situatie ii rugam sa fie pe receptie pe toti cei aflati pe lista participantilor, pentru a ne putea aduna rapid, pana la orele 16.00, la Parlament.
Ramanem asadar in asteptare.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

joi, 2 iunie 2011

Filiala 1 Craiova – USL


Astazi, 02.06.2011, Filiala 1 Craiova a decis cu unanimitate de voturi sa incheie un protocol de colaborare cu USL la alegerile locale din Municipiul Craiova.
Au fost prezenti si reprezentanti ai filialelor SCMD din cele 5 judete de la vest de Olt, spre a aprecia daca este cazul sa incheie protocoale similare la nivelul localitatilor lor.
Presedintele SCMD a anuntat ca se va incheia un protocol de colaborare cu USL, punctual pe localitati, la nivel central, ceea ce nu exclude posibilitatea incheierii unor protocoale cu alte partide la nivel local, daca interesele SCMD si nationale o cer.
La Craiova, protocolul de colaborare cu USL a fost votat in pofida incercarii de destabilizare a doi dintre strecuratii dlui Oprea in SCMD. Nici macar acestia nu au avut curajul sa voteze impotriva colaborarii cu USL.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

luni, 30 mai 2011

COMUNICAT

Luni, 06.06.2011, de la orele 09.00 AM, vor avea loc in Camera Deputatilor dezbaterile pe marginea proiectului Legii de aprobare a OUG nr.1/2011, iar marti dimineata, votul in plen.
Membrii SCMD din Bucuresti si Ilfov, care vor sa participe la dezbateri si la sedinta de vot, sa se inscrie de urgenta la Secretariatul Tehnic.
Vom solicita Camerei Deputatilor, dreptul de participare pentru 60 de persoane.
Termen de inscriere: pana la 01.06.2011, orele 11.00 AM.

Honor et Patria! Vae Victis!

Presedintele SCMD

Col. (r) Mircea DOGARU

sâmbătă, 28 mai 2011

Mesajul care va fi transmis de SCMD Presedintelui Romaniei, luni, 30 mai a.c., cu ocazia mitingului desfasurat cu incepere de la ora 11.00, la Monumentul Leul

Scrisoare deschisa
Fostului nostru comandant,
Presedintele Romaniei,
Domnul Traian Basescu

Domnule Presedinte,

In repetate randuri, SCMD v-a atentionat asupra gravului dezechilibru intervenit intre puterile statului, asupra faptului ca Executivul isi permite sa anihileze Puterea judecatoreasca si Legislativul, rezultatul fiind aparitia unor ordonante de urgenta si legi discriminatorii pe care noi le-am numit legi ale genocidului, subminarii economiei nationale si dezagregarii Romaniei ca Stat.
Sunt legi nu numai anticonstitutionale si antieuropene, dar care se opun si oricarui principiu de drept, vizand rapirea unor drepturi fundamentale tuturor categoriilor socioprofesionale, dar, in primul rand militarilor:
  • Dreptul la munca
  • Dreptul la proprietate (grad si renta)
  • Dreptul la sanatate, invatamant, cultura
  • Dreptul la o batranete linistita
  • Dreptul la viata.
In repetate randuri, SCMD v-a solicitat interventia in sensul determinarii abrogarii legilor 329/2009, 119 si 263/2010, OUG 1/2011, a Legii 1/2011 si a Codului neoiobagist al Muncii. In fapt, va atentionam ca, astazi, o astfel de abrogare se impune, deoarece:
    1. OUG 1/2011 urmeaza sa fie votata ca lege in decada 1-10 iunie a.c., or, in circa 618 actiuni in justitie SCMD a obtinut hotarari ale tribunalelor ca aceasta Ordonanta este fara obiect deoarece isi propune sa “”revizuiasca”” niste decizii ilegale de pensie emise in perioada de suspendare a HG 735/2010, deci nule de drept. Daca promulgati o lege fara obiect, va umpleti de ridicul.
    2. “”Legea politistilor”” a fost respinsa in Camera Deputatilor, or Executivul se pregateste sa sfideze Legislativul, transpunand ilegal in practica proiectul de “”reforma”” prin disponibilizarea a 19 000 de cadre de la MAI, cu ajutorul Ministerului de Finante. Daca acceptati acest lucru, va faceti vinovat de complicitate.
    3. Urmare a vidului legislativ creat de insistenta in prostie a Guvernului Boc, actuale cadre de la MAI si MapN sunt trecute in rezerva la 50-55 de ani, fara drept de pensie, pana la 60-63 sau 65 de ani, sau cu un ajutor de somaj calculat in baza defunctei HG 735 si botezat “”Decizie provizorie””. Daca nu stopati aceasta practica va faceti vinovat de complicitate sau, daca Guvernul arunca totul in sarcina dumneavoastra, ca de obicei, de instigare la genocid.
    4. Tot ca urmare a vidului legislativ, militarii angajati pe baza de contract, sunt aruncati pe piata muncii la 45 de ani, fara drept de ajutor de somaj, fara drept de pensie anticipata, fara recunoasterea stagiului si calificarilor obtinute in Armata Romana, Legea 51/2010 fiind practic anulata de Legea 263/2010.

In aceasta situatie revenim , domnule presedinte, insistand sa recomandati marionetelor dvs. din Guvernul Boc sa actioneze pentru abrogarea legilor amintite. Doar prorogarea legilor 164/2001, 179/2004 si 51/2010 poate duce la reintrarea Romaniei, din punct de vedere legislativ in normalitate.
Ca militari, insistam, domnule presedinte, sa luati in baza Constitutiei Romaniei, masurile care se impun, vizand arestarea si deferirea lor justitiei, sub acuza de inalta tradare, pentru toti cei ce conspira la dezintegrarea statului roman, incepand cu tradatorul Laszlo Tokes, care-si datoreaza pozitia pentru crearea de consulate ale asa zisului “”Tinut Secuiesc””, exclusiv dvs. si deficitarei dvs. gandiri in materie de politica interna si externa si terminand cu ultimul complice-executant la transpunerea in practica a himerei masonice numita “”Regatul Coroanei Sf. Stefan””, Csibi Barna.
In caz contrar, ne vedem obligati, domnule presedinte, sa actionam si pe mai departe, conform misiunii trasate noua de Art. 118, al 1 din Constitutia Romaniei.

Honor et Patria! Vae victis!
Fara respect si fara stima,
Dar cu reala ingrijorare pentru viitorul Romaniei,

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

joi, 26 mai 2011

Victima colaterala – Ziua rezervistului


In atentia membrilor SCMD si celorlalti rezervisti din Sectorul 5 Bucuresti

In perioada 24-31.05 ac., SCMD si-a adjudecat Monumentul de la Piata Leul al genistilor, arma a carei zi aniversara este 31 mai. Scopul actiunilor SCMD in aceasta perioada este convingerea Presedintelui Romaniei sa nu promulge legea de aprobare a OUG 1/2011,  sa nu permita ”reforma” adica distrugerea prin destructurarea MAI si sa actioneze pentru prorogarea Legii 51/2010 a militarilor angajati pe baza de contract.
Nici o secunda SCMD nu a avut in vedere sa disturbe spritevenimentul inventat de domnii Oprea, Blaga, Maior, Ungureanu si Pahontu la 12 mai 2010 si numit, prin HG 467/2010, ”Ziua rezervistului militar”, fixata pe data de 31 mai, intrucat respectivii habar nu aveau ca dubleaza Ziua Genistilor, de dragul careia se dau astazi de ceasul mortii.
De ce asadar o zi a ”Rezervistului Militar”? Pentru ca exista si rezervisti nemilitari, ca domnii generali si colonei Ontanu, Miki Spaga, Talmaceanu, Cristian Diaconescu, etc.
Din cauza sindicatului care se va afla la Monumentul Leul si pe 31 mai a.c., domnul Gabriel Oprea a hotarat sa dea anul acesta rezervistilor din dotarea d-sale sampanie si piscot nu pe 31 mai la Leul, ci pe 28 mai, la Cercul Militar. Asadar pe 28 mai, rezervistii nemilitari vor fi la Cercul Militar iar rezervistii militari vor picheta, speram, Palatul Cotroceni, alaturi de membrii SCMD Sector 5, la Monumentul Genistilor.
Le recomandam tuturor celor prezenti atunci la pichetare sa-si manifeste fara rezerve ”stima si mandria” fata de rezervistii nemilitari si ilustii lor conducatori.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD

miercuri, 25 mai 2011

Razboiul cu Puterea


In atentia tuturor rezervistilor si cadrelor militare in retragere, in special din Capitala

Marti, 24.05.2011, la Comisia de munca din Camera Deputatilor, s-a dezbatut proiectul Legii de adoptare a OUG 1/2011. Desi punctul nostru de vedere este clar – OUG 1 (si prin urmare si Legea) nu are legal obiect, deoarece isi propune sa revizuiasca niste decizii de pensie nule de drept, emise ilegal, in plina perioada de suspendare a “recalcularii”, dovada ca tribunalele din tara ne-au dat dat dreptate pana acum in 618 actiuni in justitie, desi nu suntem de acord cu o lege care are drept scop doar legitimarea unei ticalosii si a unor falsuri, de dragul acelora dintre dvs. care nu inteleg nimic si sunt preocupati doar de banul imediat, am admis sa facem amendamente in sensul abrogatei Legi 19/2000, la care am fost racordati post mortem: din doua decizii de pensie sa se aplice aceea cu cuantumul mai mare. In paralel, SCMD a dus munca de lamurire in Capitala si in teritoriu cu senatorii si deputatii, cu reprezentantii partidelor si chiar cu Presedintele, ca aceasta aberatie juridica ce a inlocuit defuncta HG 735/2010 sa fie respinsa.
Toate comisiile au admis amendamentele noastre, dar pe 24.05, la comisia decisiva – Comisia pentru munca, din ordinul expres al d-lui Oprea, transmis telefonic secretarului sau de stat, majoritatea portocalie din comisie, in frunte cu UNPR-istii, a respins toate amendamentele. Astfel, Legea va fi votata saptamana viitoare in forma initiala. Motivatia ar fi minciuna basesciana de la al XV-lea Congres al Partidului stat ca ”pensiile militarilor au crescut”.
La o privire retrospectiva constatam ca este pentru a 7-a oara cand suntem loviti la vot, exact de slugile d-lui Oprea, care continua sa se bata cu pumnii in piept ca nu mai poate de grija noastra.
Tot pe 24.05, datorita destructurarii PDL, Legea Politistilor a cazut la vot in Camera Deputatilor. Nu are nici o importanta, cei 19 000 de politisti prevazuti a fi dati afara vor fi disponibilizati cu sau fara drept de pensie, asa cum s-a prevazut. Ministerul de Finante va restructura posturile, iar in rezerva se afla doua ordonante de urgenta prevazute pentru MAI si SRI in acelasi scop.
Anticipand toate acestea SCMD a organizat in Capitala pichetarea Palatului Cotroceni, la Monumentul Leul, in perioada 24-31 mai.
Modificarea strategiei in functie de evolutia evenimentelor din Camera va fi comunicata joi, 26 mai, orele 11.00, la pichetarea organizata cu filialele din Sectorul 3 al Capitalei. Cei interesati sunt invitati sa vina.
Intrucat exista multa comoditate, lasitate, egocentrism sau incapacitate de intelegere in randul rezervistilor si cadrelor in retragere, care nu fac parte din SCMD, ne simtim obligati sa le reamintim tuturor urmatoarele, care fac parte din istoria noastra recenta:

Impus din exterior, razboiul de imagine si psihologic impotriva structurilor militare, in special a rezervistilor, s-a declansat la 31 dec. 2008 cand s-a dat prin surprindere o OUG limitand dreptul nostru la munca. Aceasta avea sa devina Legea 329/2009.

Etapa 1  (31 dec 2008 – 23 nov 2010)
                   In aceasta etapa a razboiului impotriva noastra s-a mers pe interzicerea dreptului la munca (realizata prin Legea 329/2009 si 263/2010), pe acuza ca ne-am imbulzit sa iesim din armata ca sa luam ”miliardul”, cu alte cuvinte compensatiile, oricum ciuntite, pe care numitul Oprea ne-a indemnat sa le dam inapoi, dand primul exemplu, la 5 ian. 2009.
Am fost insultati de Presedinte, Premier, ministri, ziaristi obedienti sau numai imbecili, ca suntem “”nesimtiti””, ca avem “”pensii nesimtite de 20 de milioane””. S-a urmarit aruncarea intregii populatii impotriva noastra. Boc si Basescu urmand sa fie haiducii care iau de la “”nesimtiti”” si dau la saraci. Zi de zi, de dimineata pana seara, am fost insultati si atacati, desi media pensiilor noastre era de 1493 lei la MAN si 1440 la MAI. Nici o secunda nu s-a pus problema cresterii vreunei pensii militare, dar dvs. ati uitat.
In acelasi scop, reducerea salariilor tuturor bugetarilor si a pensiilor a fost anuntata pentru 1 iulie 2010, in timp ce reducerea pensiilor “”nesimtitilor”” de militari a fost anuntata pentru 1 ian. 2011, astfel incat, pe principiul caprei, toate categoriile socio-profesionale, cu alte cuvinte intreaga natiune romana, sa-i urasca tocmai pe cei care, prin definitie, sunt aparatorii poporului si patriei. A intervenit insa SCMD, contracarand profesionist, prin campanii media, in strada si in justitie. Victoriile noastre la Curtea de Apel Cluj din 28 sept. si 23 nov. au inspaimantat Puterea, care a hotarat sa schimbe tactica si a renuntat la reducerea cu procente cuprinse intre 18 si 69% a tuturor pensiilor militare. S-a hotarat sa se investeasca in imagine, iar principiul Divide et Impera sa se mute din campul strategic (natiunea contra militarilor) in campul tactic (militari contra militari).

Etapa a 2-a (23 nov 2010 – 16 mai 2011)
In aceasta etapa, Puterea a acreditat ideea ca nu toti militarii sunt nesimtiti fata de civili ci numai unii sunt “”nesimtiti”” fata de proprii lor colegi. Prin urmare, ca va face dreptate in interiorul sistemului.
Considerandu-i pe toti romanii imbecili, dl. Boc a uitat de expresia lui preferata, de pe vremea cand facea tandem cu Mihai Seitan, ca militarii au pensii nesimtite si de 20 de milioane si, facand tandem cu dl. Oprea, a declarat ca pensiile sub 30 de milioana nu vor scadea. Minciuna grosiera, deoarece in nici un proiect de lege nu era prevazut vreun plafon de 30 de milioane. Si a mai declarat ca majoritatea pensiilor vor creste, desi bugetul pe 2011 nu prevedea acest lucru. S-a declansat conflictul subofiteri si maistri militari contra ofiteri si generali.
Desi SCMD a continuat sa sustina in justitie principiile de drept international ca nici o lege nu se aplica retroactiv, ca pensia in plata este drept castigat, este drept patrimonial si orice diminuare a ei inseamna discriminare, s-a trecut ilegal la ”recalculare”. Ilegal pentru ca procesul de recalculare fusese suspendat inca de la 28 sept prin Sentinta definitiva si executorie a Curtii de Apel Cluj.
Deci Puterea a distras atentia opiniei publice si a pretins ca hotararile Curtii de a Apel nu sunt erga omnes. Drept urmare, s-au emis decizii ilegale de pensie, 90 % dintre pensiile militarilor scazand cu procente cuprinse intre 18 si 91% (cazul Jan Panaitescu). Au fost si pensii crescute aleatoriu, in special la slugile din fruntea asociatiilor cadrelor militare in rezerva si in retragere sau la unele categorii de ofiteri, maistri si subofiteri din marina si aviatie.
SCMD a atacat in justitie si ICCJ a facut praf HG 735, la 7 ian 2011. In aceasta situatie Puterea a inlocuit HG 735 cu OUG 1/2011 si a decis sa ia banii militarilor rezervisti, pe etape:
·       50% prin “”revizuire””
·       50 % prin “”regularizare”” care va incepe la 1 ian 2012 si va presupune retinerea ca “”foloase necuvenite din drepturi de pensie”” a tuturor sumelor date unora in plus, in scop propagandistic. Se adauga 15 % din ce ramane, suplimentar fata de ian 2011, de la toti militarii, pe motiv ca au servit pana in 1989 un regim declarat numai de Basescu “”ilegitim si criminal””.

Ii atentionam pe toti “”beneficiarii”” ca au obtinut cresterea pensiilor datorita SCMD si ca numai SCMD duce astazi lupta ca aceste pensii sa le ramana asa, marite. Ii mai atentionam pe toti colegii nostri ca numai datorita actiunii SCMD si-au vazut in februarie pensiile din decembrie. Ii mai atentionam insa si ca suntem in vid legislativ, ca legile noastre ocupationale au fost abrogate, inclusiv Legea 19/2000 la care am fost racordati ulterior. SCMD a declansat 21753 de actiuni in justitie (pe langa zecile de procese pe discriminare pe care le vom transfera la CEDO) din care am castigat 618 pana acum.
SCMD a rezistat tuturor atacurilor dezlantuite cu complicitate din interior, in scop de destructurare.
SCMD i-a prevenit pe toti militarii impotriva pescuitorilor in ape tulburi care s-au repezit sa le ia bani pentru a obtine in justitie ceea ce SCMD obtinuse. SCMD a prevenit pe toata lumea ca orice recalculare a drepturilor cu care ai trecut in rezerva este nu numai inadmisibila din punct de vedere juridic, dar si imposibil de realizat cu mai putin de 4000 de operatori profesionisti care sa lucreze timp de 30 de ani numai pentru recalcularea pensiilor din MapN, ori 8000 de operatori, pe 30 de ani, sau 4000 pe 60 de ani, care sa recalculeze pensiile celor 160 000 de pensionari din intregul sistem. Va dati deci seama ce recalculeaza in trei zile ametitii de serviciu ai numitilor Oprea, Igas si Maior.

Etapa  a 3-a (16 mai a.c. - in derulare)
In aceasta etapa, Puterea a renuntat sa mai minta ca face dreptate in interiorul sistemului si, uitand ca toate pensiile militare “”nesimtite”” trebuiau sa scada, a proclamat prin vocea Basescului, la Congresul PDL, ca toate pensiile militarilor au crescut. Fiind minciuna prea gogonata, “”expertul”” Ionel Blanculescu a revenit, declarand ca marea majoritate a pensiilor militare au crescut, doar cateva, putine la numar, ale celor disponibilizati inainte de termen, vor scadea.

Realitatea prezenta:

·       91% din pensiile militarilor scad cu pana la 50% prin “”revizuire””;
·       9% raman la fel sau cresc propagandistic, intrucat s-a investit in imagine. Aceste cresteri vor fi date inapoi de la 1 ian. 2012, prin “”regularizare””.

Tot prin “”regularizare””, de la 1 ian, vom atinge cuantumul prevazut pentru ian 2010. In plus, prin Legile lustratiei, vom pierde 15 % din ceea ce ne ramane pentru ca am servit in perioada 1945-1989 regimul care l-a facut pe Traian Basescu om, comunist si capitan de nava.
Mai atregem atentia stimatilor nostri colegi care nu pricep nimic, dar pun botul la propaganda basesciana, ca toata aceasta batalie inutila, cu intorsaturi neasteptate, este perdeaua de fum lansata pentru a-i impiedica pe prosti sa vada adevaratele obiective ale razboiului psihologic si de imagine, declansat impotriva structurilor militare.

Obiectivele razboiului impotriva militarilor

1.In camp strategic:

Se urmareste globalizarea rapida, distrugerea tuturor statelor si reducerea la entitati de sub 10 milioane de locuitori, potrivit Principiului Leopold-Kohr: “”Tot ce este mic este minunat””! Pentru ca marii asasini economici sa distruga statele existente (inclusiv SUA, Canada, Spania, Italia, Franta, Marea Britanie, Rusia, etc) trebuie distruse structurile militare de rezistenta. S-a incercat pretutindeni, din SUA pana-n Letonia si nu s-a reusit, dar se spera ca se reuseste in Romania, a carei autoproclamata elita politica este excesiv de servila fata de creditori. Dovada: nu mai suntem militari ci “”asistati”” prin Legea 263/2010 si “”beneficiari”” prin OUG 1/2011. Ca “”civili”” nu mai avem asistenta medicala gratuita, aplicandu-ni-se CAS-ul ca tuturor. Prin Legea 119 si Legea mama 263 ne-a disparut, odata cu specificitatea si protectia sociala, si partea de drepturi din contractul incheiat ca militari cu statul. Ne-au fost abrogate legile ocupationale si am devenit retroactiv dnii Popescu, Ionescu, Georgescu, etc. Nici nu s-a terminat bine procesul in Romania si legile basesciene au fost transferate in Ungaria, scotand armata ungara in strada.

2. In camp tactic:

Spre intelegerea celor care se multumesc cu pomana temporar aruncata, afirmama ca anul 2012 trebuia sa ne gaseasca, in viziunea Puterii, pe toti, cu statut de civili, dependenti numai si numai de punctul de pensie, care oricand poate sa scada. Si aceasta pentru ca in perioada 2012-2015 salariile activilor, militari si politisti, se vor alinia la salariile omologilor din statele membre NATO. Ca atare si pensiile rezervistilor trebuiau sa creasca comparativ cu cresterea soldelor de grad si functie, astfel incat sa devina similare celor ale rezervistilor NATO. Cu alte cuvinte, un fraier incantat acum ca a primit 100 de lei in plus, si are o pensie de 6-700 de euro, se va trezi la anul ca in loc sa aiba 2500-3000 de euro, pensie, ca rezervist NATO, va avea circa 300, prin scaderea punctului de pensie, bani care nu vor valora nimic, datorita cresterii preturilor.

Acestea si multe altele vor fi dezbatute la actiunile noastre de la Monumentul Leul, in perioada urmatoare, 26-31 mai, cand vom stabili si strategia actiunilor noastre ocazionate de votul in Camera Deputatilor, pe Legea de aprobare a OUG 1/2011. Ii atentionam pe colegii nostri activi din Armata si Interne ca urmeaza sa fie disponibilizati fara drept de pensie pana la 65 de ani (63 de ani femeile) sau cu un ajutor de somaj de tot rasul botezat “”pensie provizorie””. Ii avertizam si pe colegii nostri mai tineri, soldatii si gradatii profesionisti, ca vor fi aruncati pe drumuri la 45 de ani, fara nici un fel de drepturi, indemnizatii, pensie anticipata, fara nici chiar ajutor de somaj, ba vor mai fi si dati afara din apartamentele “”de serviciu””. Toate acestea au inceput deja sa se intample, avem dovezile concretizate in “”Decizii”” de treceri in rezerva (practic in “”civilie””) fara drepturi, emanate in perioada 1 feb-1mai a.c. Cu sau fara lege, distrugerea sistemului militar continua.

In concluzie:

Solicitam rezervistilor si cadrelor militare in retragere, nemebri de sindicat, in interesul lor si al tarii, sa se trezeasca rapid, sa lase orgoliile nejustificate deoparte si sa fie alaturi de noi, in strada, la Monumentul Leul, dupa cum urmeaza:
·       Joi, 26.05, intre orele 11.00-13.00, alaturi de membrii SCMD ai filialelor din Sectorul 3;
·       Vineri, 27.05, intre orele 11.00-13.00, alaturi de membrii SCMD din Sectorul 4;
·       Sambata, 28.05, intre orele 11.00-13.00, alaturi de membrii SCMD din Sectorul 5;
·       Duminica, 29.05, intre orele 11.00-13.00, alaturi de membrii SCMD din Sectorul 6;
·       Luni, 30.05, cu incepere de la ora 11.00, alaturi de toti membrii SCMD din Capitala si Jud Ilfov. Le vor fi prezentate toate documentele doveditoare despre ceea ce-i asteapta.
·       Marti, 31.05, intre orele 08.00-10.30, SCMD invita pe toti rezervistii si ofiterii in retragere la actiunea de comemorare a jertfitilor nostri din razboaiele de intregire si reintregire, urmand ca, daca doresc, sa participe ulterior, de la ora 11.00, la activitatea omagiala organizata de Comenduirea Garnizoanei Bucuresti, prin bunavointa SCMD, tot la Monumentul Leul.

Toti cei care constientizeaza ca si-au mentinut cuantumul pensiilor sau chiar au primit sume suplimentar, datorita actiunilor SCMD, pot veni alaturi de noi si in actiunile pe care le vom organiza in Parlament sau in jurul lui, de preferinta cu aprobare, in ziua votarii transformarii OUG 1/2011 in lege.

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

joi, 19 mai 2011

Comunicat al Presedintelui SCMD

C O M U N I C A T

IN ATENTIA TUTUROR CELOR INTERESATI
GRAFICUL ACTIUNILOR DE PROTEST LA COTROCENI ALE FILIALELOR SCMD DIN BUCURESTI, IN PERIOADA 24 – 31 MAI A.C.
Recuperand, dupa opt luni de adjudecare de catre ”revolutionari”, Monumentul Genistilor (Leul), SCMD organizeaza in scopul atentionarii Presedintelui sa nu promulge Legea de aprobare a OUG 1/2011 si Legea politistilor, urmatoarele actiuni:
  • Luni, 23 mai, a.c., Conferinta de presa la ora 12.00, in localul ”La Gil” ( B-dul Aerogarii nr. 21);
  • Marti, 24 mai, a.c., pichetare la Monumentul Leul. Raspund B.O. ale filialelor din Sectorul 1 al Capitalei;
  • Miercuri, 25 mai, a.c., pichetare la Monumentul Leul. Raspund B.O. ale filialelor din Sectorul 2 al Capitalei;
  • Joi, 26 mai, a.c., pichetare la Monumentul Leul. Raspund B.O.ale filialelor din Sectorul 3 al Capitalei;
  • Vineri, 27 mai, a.c., pichetare la Monumentul Leul. Raspund B.O. ale filialelor reunite ale Sectorului 4 al Capitalei;
  • Sambata, 28 mai, a.c., pichetare la Monumentul Leul. Raspund B.O. ale filialelor reunite ale Sectorului 5 al Capitalei;
  • Duminica, 29 mai, a.c., pichetare la Monumentul Leul. Raspund B.O. ale filialelor reunite ale Sectorului 6 al Capitalei.
La aceste actiuni participa, functie de posibilitati, si membrii filialelor PCMB si Ilfov si reprezentantii Asociatiei Ofiterilor de Geniu in Rezerva si Retragere “Constantin Harjeu”. Pot participa si militari in rezerva si retragere, simpatizanti ai SCMD, din alte structuri organizatorice ale rezervistilor si veteranilor.
  • Luni, 30 mai, a.c., miting de protest la Monumentul Leul, participa membrii tuturor filialelor din Bucuresti si judetul Ilfov.
Toate actiunile, din perioada 24 – 30 mai, vor incepe la orele 11.00 AM.
  • Marti, 31 mai, a.c., de Ziua Genistilor, adunare comemorativa la Monumentul Leul, intre orele 08.00 – 10.30 AM; participa membrii tuturor filialelor din Capitala, judetul Ilfov si ai Asociatiei Ofiterilor de Geniu in Rezerva si Retragere “Constantin Harjeu”.
De la orele 11.00, participantii pot da curs invitatiei comandantului garnizoanei, luand parte si la activitatile organizate in acelasi scop de MApN.
Honor et Patria! Vae victis!
Presedintele SCMD
Colonel (r) dr. Mircea DOGARU

C O M U N I C A T

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate organizeaza pe data de 23 mai 2011 o conferinta de presa.

Evenimentul va avea loc incepand cu ora 12.00, la restaurantul ,,La Gil” din b-dul Aerogarii nr. 21.

Tema conferintei:

1. * Scopul actiunilor de protest S.C.M.D. in perioada 24-31 mai 2011;

2. * Obiectivele reale si strategia proceselor SCMD;

*S* Sa ne distram cu ministrii Apararii, Internelor si directorul SRI.

Raspund avocatii si specialistii in domeniul juridic ai sindicatului.

SEF DEPARTAMENT MEDIA SI COMUNICARE

Lt.col. (r) ENE Arsinel

C O M U N I C A T

DEPARTAMENTUL MEDIA CATRE TOTI MEMBRII DE SINDICAT

Va rugam sa accesati www.certitudinea.ro, ca sa consultati publicatia on-line “Certitudinea” care apare de un an jumatate.

Conducerea publicatiei doreste sa o editeze si pe suport de hartie intr-un tiraj de peste 30.000 exemplare ca saptamanal, format tabloid, 24 pagini minim.

Se doreste ca ziarul sa fie dedicat in primul rand sindicatelor, problematicii sociale, etc., care ne framanta pe toti. In acest sens au propus si SCMD-ului, in cadrul colaborarii, patru pagini pe numar care sa cuprinda materiale elaborate de membrii de sindicat, transmise prin Departamentul Media.

In replica, SCMD valorificadu-si propriile idei si actionand pentru propriile obiective si pe calea presei scrise, va sprijini ziarul prin abonamente. Costul unui abonament, care se poate face trimestrial, este de 7 lei / luna. Un numar de exemplare va fi pus la dispozitia SCMD, cu titlul de gratuitate, in scop publicitar.

Ii rugam pe potentialii colaboratori sa comunice B.Op. ale filialelor optiunea pentru abonamente, iar B.Op. sa transmita Departamentului Media lista abonatilor si a abonamentelor tinant cont si de faptul ca se pot face un numar de abonamente suplimentar direct pe filiala, in scop publicitar (propagandistic).

Rugamintea Comitetului Director al SCMD este sa ne fie comunicate rezultatele pana pe 1 iunie 2011.

Sef Departament Media si Comunicare

Lt.col.(r) ENE Arsinel

miercuri, 18 mai 2011

ZALAU.

VICTORIE IN PREMIERA A SCMD

Pana in prezent, SCMD a obtinut victorii, pe pasul 1A sau pe pasul 1B, in tribunalele din resedintele de judet din sudul tarii. Ii felicitam pe colegii de la filiala 1 Zalau pentru ca astazi, 18mai, au spart gheata in N-V. Si tribunalul Zalau a admis pe pasul 1B ca deciziile de recalculare , care constituie acum obiectul revizuirii, sunt nule de drept, fiind luate in perioada de suspendare a aplicarii HG 735/2010.

Le uram camarazilor din Zalau sa obtina acelasi succes si in dosarele urmatoare!

Honor et Patria! Vae Victis!

Presedintele SCMD

Colonel (r) dr.Mircea DOGARU