luni, 8 septembrie 2025

 

URAM SUCCES CAMARAZILOR NOSTRI FRANCEZI

 

Cu ocazia declansarii Revolutiei antiglobaliste la Paris, miercuri, 10 septembrie 2025, uram succes camarazilor nostri – ”Vestele kaki” si militarii francezi patrioti, inca in activitate!

Jos Macron! Jos dementa comunist-globalista! Jos corporatismul criminal si antiuman!

Militari si politisti din toate tarile, uniti-va! Astazi la Paris… maine in toate capitalele Europei!

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

 

SCRISOARE DESCHISA

EXCELENTEI SALE DONALD TRUMP,

PRESEDINTELE U.S.A.

 

EXCELENTA,

Organizand, coorganizand sau participand activ, in ultimii 5 ani, la mitinguri antiguvernamentale si antiglobaliste, sub stindardul ”Trump. 2024. Make America great again”, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D.) din România, indrazneste sa va inoportuneze cu o chestiune vitala pentru militarii si politistii români in activitate, in rezerva si in retragere.

Avand suspiciunea rezonabila ca opinia decidentilor nord-americani despre actualii rezervisti si militari in retragere ai României a fost pervertita, prin manipulare, in cadrul unor think-thank-uri gen ”AGORA” sau ”IREST”, inca din deceniul pregatitor al ”revolutiilor spontane” europene, de catre comunisti ereditari, ca tovarasii Brucan, Socor, Tisminicki, etc.,

Considerandu-ne supusi, ”pas cu pas”, unei agresiuni psihologice si imagologice fara precedent in Istorie, pe care o putem numi REPRESIUNE, noi, rezervistii, sindicalizati tinem sa va aducem la cunostinta urmatoarele…

NOI, actualii rezervisti si militari in retragere, din toate structurile Sistemului de Aparare, Ordine Publica si Securitate Nationala (SAOPSN) al României, suntem generatiile nascute in conditiile retragerii armatei sovietice de ocupatie din tara noastra si ale trecerii la crearea structurilor de forta nationale, in deceniile 6 si 7, ale secolului trecut.

NOI, suntem generatiile pregatite militar, dupa 1968, anul invadarii de catre sovietici si satelitii lor europeni a Cehoslvaciei, sa facem fata unei agresiuni concentrice a fortelor Tratatulul de la Varsovia.

Departe de a fi ”proRusia”, asa cum ne prezinta ”Hotii care striga – Hotul!”, NOI, suntem generatiile deschiderii politice a României spre Occident, prin Germania, Franta si USA si cele care am trait cu speranta, inoculata de parintii nostri, ca…”Vin americanii!”.

NOI suntem cei fara de care evenimentele din Decembrie 1989 din România, nu ar fi fost posibile! Daca am fi fost ceea ce ne acuza manipulatorii dvs. a fi, Ceausescu ar fi ramas presedinte pana la disparitia sa pe cale naturala.

NOI, suntem militarii si politistii care au facut posibila integrarea României in NATO si UE!

NOI, suntem cei pregatiti de dvs., prin cursuri de specialitate si ”politici de aparare” in baze NATO din USA, Canada, Marea Britanie, Germania, etc.

NOI, suntem cei care au acceptat cerintele dvs. de renuntare la cariere, adica reducerea efectivelor Armatei de la 326.000 luptatori in 1989 la ”52.500, jumatate femei” astazi (cum ne atentiona Manfred Worner, la ineputul anilor 90), ”reconversia profesionala”, ”civilizarea” Armatei prin invadarea ei de catre politicieni, demilitalizarea Politiei si autodistrugerea industriei noastre de Aparare (246.000 de profesionisti in 1989, cand eram al 4-lea exportator de armament si munitii din lume, c. 9.000 astazi, cand depindem de importuri). Totul pentru integrarea in NATO, survenita tarziu, abia in 2004!

NOI, suntem insa si cei care, dupa ce am indeplinit tot ceea ce ne-ati solicitat, de dragul de a va avea drept ”parteneri strategici”, am devenit, gratie actiunii de neexplicat a unor slugi sorosiste, care isi aroga statutul de ”politicieni”, ”Inamicul public nr. 1” in propria noastra Tara!

Subiect, din 2009, al minciunii agresive, al batjocoririi continue, ramasi fara industrie de aparare, fara mari unitati, fara baze de instructie, cu legi aberante care ne impiedica sa ne facem datoria de militari sau politisti, cu invatamantul de specialitate practic distrus, fara predictibilitate in cariere, cu un sistem de salarizare si de pensii care nu are legatura nici cu obligatiile asumate de guvernele noastre prin Tratatul de aderare, nici cu nimic din legislatia omologilor nostri din statele membre NATO, deveniti bataia de joc a interlopilor care isi cumpara demnitati de stat si politice, cu zeci de camarazi care si-au lasat oasele sau au fost schiloditi la mii de kilometrii de România, am ajuns sa ne intrebam astazi, cand ne batjocoresc si gradul militar, daca mai suntem sau nu militari si politisti NATO! Si daca nu mai suntem… ce suntem? Cumva cobaii unui experiment care duce la destructurarea armatelor tuturor statelor membre NATO, si, in final, a Tratatului?

Armata ungara a iesit in strada in 2011. Rezervistii francezi se manifesta, ca ”Miscarea vestelor kaki”, din 2020. NOI, rezervistii români ne aparam conditia, demnitatea si drepturile, in strada si in justitie, an de an, incepand din 2010. Vi se pare normal, mai ales astazi, cand razboiul ameninta NATO iar noi românii suntem in prima linie?

De-a lungul timpului, ca sindicat am primit cu bucurie reprezentantii Pentagonului (ulterior convertiti in raportori pentru România si Republica Moldova), ba chiar un consilier implementat de Departamentul de Stat, ne-am adresat inclusiv Secretariatului general NATO,  in scris, incepand cu 2012, la fiecare inexplicabila lovitura data de politic, noua, rezervistilor, ba chiar v-am pichetat ambasada USA in 2020. Cu unicul scop de a cere si a primi explicatii!

Astazi, cand impostura politica ne-a adus nu numai pe noi ci toate structurile socio-profesionale din România, in pragul extintiei, ne adresam din nou dvs., ”partenerul nostru strategic”, solicitand nu ajutor ci un dialog onest cu atasatul dvs. militar in România, indiferent carui serviciu ii apartine si sub ce acoperire functioneaza in cadrul ambasadei. Si solicitam ca aceasta intrevedere sa aibe loc pana in data de 24 octombrie, deoarece, pe 25 Octombrie a.c., de Ziua Armatei, cu sprijinul ceferistilor, minerilor, siderurgistilor, silvicultorilor, lucratorilor din sanatate, pensionarilor civili, etc., NOI, rezervistii, sustinuti de sindicatele politistilor, intentionam sa iesim, din nou, in strada, ca in 2024, pentru dreptul legitim al tuturor la viata normala, intr-un stat considerat membru cu drepturi depline, nu numai cu responsabilitati, al NATO si UE.

Ca dialogul sa fie fructuos, am dori sa urgentati ancheta privind deraierea de la democratie a României, in decembrie 2024, sa trimiteti un ambassador diplomat profesionist, la București, devotat intereselor USA, NATO si consolidarii parteneriatului strategic USA-România, care sa ne sprijine in depistarea tradatorilor nostri, vinovati de a fi slujit cu exces de zel, ordinele globalistilor indicati de dvs., de la Antony Blinken, secretar de stat, la Kathleen Kavalek, ambassador.

Cu speranta ca veti raspunde pozitiv demersului nostru,

Am onoarea sa va salut,

Col. (r) Mircea DOGARU

Presedintele S.C.M.D.

 

 

miercuri, 20 august 2025

Actiunea in Justitie impotriva retinerii CASS

  

 

SCMD DESCHIDE ACTIUNEA IN JUSTITIE

IMPOTRIVA IMPUNERII LA PLATA CASS

-         In atentia tuturor membrilor sindicatului –

 

 

Maine, 21 august a.c., Departamentul Juridic al SCMD declanseaza, in numele si pentru toti membrii SCMD, actiunea in Justitie impotriva retinerii neconstitutionale a CASS, trimitand plangerile prealabile emitentilor cupoanelor de pensii.

Vom comunica in zilele urmatoare, filialelor si membrilor SCMD, solicitarile privind documentele probatorii in proces.

Separat, SCMD va chema in Justitie, individual, si factorii decidenti, vinovati de aceasta noua incalcare a drepturilor legitime ale rezervistilor.

 

Honor et Patria! Vae Victis!

 

Presedintele SCMD,

 

         Col. (r) dr. Mircea DOGARU

marți, 5 august 2025

Reprezentanta sistemului de Justiție, președinta CSM Elena Costache, spune că nu va accepta pachetul de tăieri , conform căruia vârsta de pensionare va crește la 65 de ani, iar pensia va fi 70% din salariul net al magistratului

 În plin scandal legat de creșterea vârstei de pensionare a magistraților și scăderea cumulului pensiei pentru procurori și judecători, președintele Nicușor Dan a avut discuții cu premierul Ilie Bolojan, ministrul Justiției și conducerea Consiliului Superior al Magistraturii. Reprezentanta sistemului de Justiție, președinta CSM Elena Costache, spune că nu va accepta pachetul de tăieri, conform căruia vârsta de pensionare va crește la 65 de ani, iar pensia va fi 70% din salariul net al magistratului. Ea a declarat pentru Digi24 că o pensie de 11.000 de lei, atât cât ar lua un judecător, este o pensie mică și că independența magistraților depinde de bani.




Valentin Stan, jurnalist Digi24:

Găsiți 70% din ultimul salariu NET ca fiind o sumă mică?

Elena Costache, președinta CSM: Ar trebui să fac un calcul mic, nu l-am făcut încă. Acum o să îmi asum și un răspuns direct - da, mi se pare puțin și o să vă spun și de ce mi se pare puțin. Haideți să vedem cât e un salariu mediu. La nivel de Curte de Apel, NET lunar: 20.000 de lei, are o virgulă... 346; Tribunal: 17.948; Judecătorie: 16.157. Să aplicăm 70% din aceste sume. Ar fi 11.309 lei pensie. În ce condiții? Ca să ieși la pensie cu această pensie, ce înseamnă? La ce vârstă? 65 de ani. Dom'le, eu nu am voie să fac nimic ca judecător. Eu nu pot, după ce judec un dosar, să mă duc să îmi deschid un birou de consultanță de avocatură și să acord consultații juridice și să mai câștig niște bani. Și atunci toată lumea a fost de acord: să nu picăm în acest păcat al comparațiilor care nu-și au rostul. Din toate punctele de vedere suntem unici, nu am de ce să mă feresc de acest cuvânt. În primul rând, omul la care faceți referire nu cred că a dat examenele pe care le-am dat noi ca să ajungem în profesie. Nu este ușor să ajungi magistrat. Nu cred că are parte de munca pe care o desfășurăm și, credeți-mă, o spun cu tot respectul față de orice om care muncește.” „Nu putem să punem egal între magistrați și celelalte categorii sociale”

Întrebată ce le transmite angajaților care lucrează până la 65 de ani, care au restricții în ceea ce privește incompatibilitatea și încasează pensii de câteva mii de lei, Elena Costache a declarat că judecătorii și procurorii sunt unici și că meseria lor este una vocațională, care implică foarte multă presiune. Sunt argumente pe care le-a susținut și în fața Președintelui și Premierului. Unul dintre membrii CSM l-a asemănat pe Ilie Bolojan cu un măcelar, după anunțarea tăierilor. Șefa CSM spune că limbajul nu este specific judecătorilor. De cealaltă parte, președintele Nicușor Dan a spus într-o conferință de presă că la CSM este debandadă. „Argumentele legate de justiție socială, de comparațiile cu alte segmente ale sectorului public, exact cum v-am spus, nu stau în picioare. Nu putem să comparăm mere cu pere. Dorim să fim aduși noi magistrații pe aceeași linie din punctul de vedere al cuantumului pensiei și din punctul de vedere al vârstei de pensionare cu alte categorii sociale? Păi cum? Dacă regimul nostru de incompatibilități și interdicții, răspunderea, volumul de muncă, complexitatea, condițiile de desfășurare ale activității sunt cele despre care am făcut vorbire. Celelalte categorii sociale se confruntă cu probleme identice? De fapt de la asta trebuie pornit, ca să poată cineva da răspunsul la întrebările dumneavoastră. Sistemul de justiție din România poate fi pus pe picior de egalitate cu orice alt segment din sectorul public, fără să nominalizăm? Repet, poate fi pus pe picior de egalitate sistem? Suntem una din cele trei putere ale statului. Astăzi, pentru prima dată, pentru prima dată de când sunt în acest Consiliu și pentru prima dată de când sunt președinta Consiliului, de o jumătate de an, am simțit și trebuie să spun chestia asta pentru colegii mei și pentru toată lumea, că a avut loc un dialog și asta chiar m-a bucurat foarte mult între cele trei puteri”.

Valentin Stan: Fără cuvintele debandadă, măcelar?

Elena Costache: Fără. A fost o comparație aceea cu măcelar. A fost o comparație și nu a fost o sintagmă care i s-a atribuit domnului prim-ministru de către colegul meu, care a făcut acea comparație. Nu obișnuim să punem astfel de etichete. Nu obișnuim să jignim. Suntem, consider, oameni de bun-simț, oameni echilibrați, dar pentru a răspunde cu aceeași monedă trebuie să fim tratati cu aceeaşi monedă.

Valentin Stan: În 2018-2019 erau zeci de mii de oameni care ieșeau în stradă pentru Justiție, erau alături de magistrați. Era acea perioadă cu schimbările legislative pentru Justiție, cu Legile Justiției și așa mai departe, după OUG13. Credeți că același număr de oameni ar mai ieși în stradă acum pentru Justiţie, pentru un motiv similar?

Elena Costache: Eu nu vreau să iasă nimeni în stradă pentru Justiție. Nu asta este ideea. Noi nu vrem revoltă populară și noi vrem liniște, noi vrem echilibru, noi vrem să ne facem treaba, da? Vrem ca toată lumea să fie mulțumită de munca noastră.

Valentin Stan: În sensul ăsta mă întreb, credeți că mai sunt acei oameni mulțumiți?

Elena Costache: Vă referiți la încredere, nu? La procentul de încredere. Dacă există încrederea oamenilor care au ieșit pentru Justiție? Noi am dat niște comunicate inclusiv pe acest aspect al încrederii pe care oamenii îl au la ora actuală în noi și cred că da, pentru că nu a scăzut încrederea populației. Asta se vehiculează. Vedeți dumneavoastră, s-a ajuns la această situație din cauza unor denaturări ale adevărului, ca să mă exprim elegant, să nu spun că au fost minciuni voite sau altceva. Nu. Hai să spunem că a fost denaturat adevărul. A fost prezentat într-o altă lumină, deși din punctul meu de vedere adevărul nu poate avea decât o față. Din această cauză s-a ajuns ca noi să fim atât de... urâți, atât de puși la stâlpul infamiei de către societatea românească, să fim  considerați principala problemă a acestei țări, fără ca oamenii să-și deschidă mintea și asta este rugămintea mea apropo de ce spuneați de alte categorii din sistemul public care ies la pensie la 65 de ani și cu pensie mai mică decât judecătorii. Să se uite un pic la toate aspectele pe care le-am prezentat astăzi, să se uite și să se gândească în primul rând ce fel de Justiție vor într-un stat democratic. Vor în ce să se transforme justiția? Să fie o justiție aservită, o justiție sluga cui? „Nivelul de trai al magistraților este normal, este un nivel mediu”

Elena Costache spune că nivelul de trai al magistraților este unul normal și că lipsa banilor în Justiție ar duce la pierderea independenței magistraților. Practic, președintele CSM sugerează că tăierile propuse de Guvern ar afecta imparțialitatea judecătorilor și automat am putea fi toți afectați de decizii incorecte. „Dar nu suntem oameni? Noi cum trăim? Noi trăim în afara emisferei? Noi nu trăim? Nu mâncăm? Nu bem? Nivelul nostru de trai este un nivel normal, este un nivel mediu zic eu. Sunt mult mai multe pături sociale, straturi sociale sau ce mai vreți dumneavoastră, dar pe mine nu mă interesează chestiunea asta. Suntem puși în situația de a ne transforma în proprii noștri avocați. Nu este normal așa ceva. Oamenii trebuie să înțeleagă că fără o justiție independentă, societatea nu are cum să funcționeze normal. Toate turbulențele, toate legile, toate modificările, inclusiv pachetele acestea de măsuri care se doresc a fi luate acum de puterea executivă dau naștere la litigii, pentru că ele au impact pe mai multe sectoare din societatea românească. Oamenii afectați, oamenii considerați ca fiind nedreptățiți de către aceste măsuri unde se duc să își caute dreptatea? În Justiție. Ce faci cu o Justiție șubredă, cu o Justiție aservită? Dumneavoastră, de exemplu, v-ar conveni ca într-un litigiu personal să fiți judecat de un judecător care să nu fie obiectiv, care să aibă grija zilei de mâine, care să se gândească la ce probleme are acasă, financiare sau de orice natură, care să nu știe exact ce lege să aplice. V-ar conveni așa ceva?

Valentin Stan: Ține independența actului de justiție de bani?

Elena Costache: Bineînțeles. Bineînțeles că ține de bani și nu o spun eu, o spun legile, o spune statutul nostru, o spun organismele internaționale, o spune Curtea de Justiție a Uniunii Europene, o spune Curtea Constituțională a României în toate deciziile. Îți creează independență financiară. Elimină posibilitatea oricărei tentative de corupere a magistraților.

Valentin Stan: Eu cred că sunt oameni în țara asta care mai au 5 zile până la salariu, niciun ban, dar tot nu devin corupți. În sensul acesta vă întreb.

Elena Costache: Poate crea – și nu neapărat din prisma magistratului, ci din prisma cetățeanului – o percepție că acel magistrat poate fi coruptibil? „Magistrații sunt atacați în urma campaniilor electorale” Președinta CSM spune că această situație a fost creată de politicienii care au atacat sistemul de Justiție.

Actualii oameni aflați la putere nu ar reprezenta o excepție, sugerează Elena Costache. Șefa CSM declară clar că nu va accepta tăierile propuse de Ilie Bolojan, iar dacă premierul va merge mai departe cu aceste schimbări, atunci Elena Costache amenința că pachetul va fi atacat la Curtea Constituțională a României. „Toată această imagine publică care ni s-a creat este rezultatul unor ani de denigrare, unor ani de campanie acerbă, aș putea spune, care în momentele de campanie electorală a atins cote fulminante, culminante – a atins apogeul împotriva noastră. Încadrați și aceste schimbări de acum în categoria de campanie electorală? Nu știu ce să spun. Parțial, da”.

Elena Costache: S-a deschis calea dialogului.

Valentin Stan: Abia acum?

Elena Costache: Da, pe acest pachet.

Valentin Stan: Este vreun scenariu prin care dumneavoastră, instituția, să accepte vârsta de pensionare mai mare, cu vechime mai mare și scăderea cumulului pensiei? Este vreun scenariu în care să spuneți: da, suntem de acord?

Elena Costache: Pe acest pachet – nu. Trebuie să se vină cu alte propuneri și să vedem.

Valentin Stan: Credeți că CCR ar putea să fie singura soluție în această neînțelegere?

Elena Costache: Depinde. Dacă se merge în continuare cu acest proiect. Dacă se insistă sau nu se insistă. Deci: da sau nu.