Decizie a Biroului Operativ (BO) al SCMD

In atentia tuturor membrilor SCMD

Doamnelor  si domnilor colegi,

Sambata,  06.10.2012, ministrul Apararii si-a luat angajamentul, in prezenta unui numar de circa 250 de reprezentanti ai SCMD din Bucuresti si Ilfov, ca la prima sedinta de Guvern va promova cele doua ordonante cerute de SCMD, in baza Contractului social (termenul stabilit de dl. Victor Ponta pentru remedierea situatiei, oricum se cam apropie). De asemenea, ca este ca si rezolvata problema accesului SCMD in Cercurile Militare, conform Statutului Cadrelor Militare si ceruta din prima zi de ministeriat de SCMD, prin raport scris.

Daca si problema ordonantelor va fi rezolvata in acelasi mod “binevoitor”, ca si problema noului ordin al ministrului Apararii cu privire la accesul in Cercurile Militare, conceput aiuristic si prezentat la convocarea de la Cluj,   de catre trepadusii domnului Oprea ramasi nejustificat in functii,  raspunsul nostru va fi cel pe care il veti decide.

Deocamdata a venit toamna, se apropie CNR si constatam ca latraii de serviciu ai regimului Basescu, infiltrati in SCMD si alte persoane care stau pe margine si nu fac decat sa-i critice si sa-i insulte pe cei care se zbat pentru SCMD si pentru problemele rezervistilor, ei insisi fiind incapabili sa faca ceva concret sau macar sa inteleaga ce se face, s-au activat, ca de obicei, virulent. Indeosebi, cei care nu inteleg ca o mana de carcotasi, care nu ies nici macar la actiuni decat in proportie de 10-15% nu reprezinta nimic la scara nationala, in ochii politicienilor, dar un SCMD organic unit si sprijinit de tot ceea ce a mai ramas din miscarea sindicala si de ONG-urile societatii civile, este un adversar de temut, care poate incurca toate jocurile politice!

In plus, s-a constatat ca materialele trimise numai la BO ale filialelor, in conditiile controlului tehnic actual al Internetului, au ajuns unde nu trebuie. De ce sa nu ajunga si la toti cei interesati? Drept urmare, BO al SCMD a luat decizia sa faca publica si strategia SCMD si modul de rezolvare  a primei oferte electorale primite de SCMD din partea unui partid (asteptam, cu interes, si altele).

Va rugam asadar sa citi cu atentie materialele de mai jos.

BIROUL OPERATIV AL SCMD

..............................................................................................................................

SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE (SCMD)

Consiliul National al Reprezentantilor (CNR)

Alba Iulia, 26-27.10.2012

   HOTARAREA nr. .................

 privind strategia SCMD pentru perioada 28 octombrie 2012-9 decembrie 2014

(Proiect)

I.                   OBIECTIVE GENERALE

(1) Cresterea numerica a SCMD

(2) Cresterea numarului de filiale in scopul extinderii actiunii SCMD in toate centrele de garnizoana

(3) Intarirea coeziunii SCMD

(4) Afirmarea SCMD ca aparator al drepturilor tuturor segmentelor categoriei socio-profesionale a militarilor si functionarilor publici cu statut special disponibilizati fara drept de pensie, in rezerva, in retragere si activi

(5) Afirmarea rolului SCMD de aparator al democratiei constitutionale, al unitatii natiunii si integritatii teriotoriale a Romaniei

(6) Afirmarea SCMD drept etalon si coordonator al “Fortei a Treia”, a societatii civile organizate din Romania, in raport cu Romania politica.

II.                 DIRECTII DE ACTIUNE

(1) Organizare/socializare

a)                      Pornind de la experienta filialelor existente, luand in calcul raportul membri activi/membri pasivi sau de conjunctura – sporirea treptata a efectivelor SCMD, prin intemeierea de catre filialele mama a noi filiale in localitatile din judete sau in cartierele Sectoarelor Capitalei, cu efective de 50-max. 300 membri, pentru a asigura o mai buna cunoastere intermembri, o mai buna mobilizare si coeziune a filialei;

b)                      Pastrarea principiului obligativitatii existentei in fiecare filiala a membrilor provenind din structuri diferite ale MapN, MAI si servicii;

c)                       Continuarea organizarii de filiale cu membri tineri, care au alta problematica si alte obiective pana la pensie, proveniti din disponibilizatii structurilor din MapN, MAI si Servicii;

d)                      Cooptarea, in baza art. 9/3b Statut, prin votul majoritar al membrilor fondatori, a unor reprezentanti ai filialelor teritoriale ca vicepresedinti interimari, pana la alegeri, ai Comitetului Director, pentru o mai buna conlucrare a CD cu BO ale filialelor, intarirea unitatii si coeziunii SCMD.

e)                       Organizarea de catre CD si BO ale filialelor, in scopul unei mai bune cunoasteri intermembri dar si a SCMD in lumea militarilor activi si in rezerva a unor actiuni de socializare, excursii, picnicuri, festivaluri, etc, cu invitati;

f)Organizarea participarii membrilor SCMD din filiale sau a CD la nivel central la activitatile de socializare si aniversative ale structurilor MapN, MAI, SRI, alte Servicii;

g)                      Stabilirea Zilei SCMD (19 august) si a unor actiuni de socializare ocazionate de aceasta, organizate de CD si Bo ale filialelor

h)                      Stabilirea Zilei Filialei si a unor actiuni de socializare ocazionate de aceasta, organizate de BO filiale;

(2) Legislativa (Pentru o viata decenta, sanatate, onoare, demnitate)

a)                      Abrogarea legilor 119 si 263/2010;

b)                      Restabilirea statutului de militar in rezerva si a naturii juridice a pensiei, ca pensie militara de stat, prin promovarea Legii pensiilor militare de stat si a OUG privind restituirea integrala a cuantumului din decembrie 2010, celor cu veniturile abuziv scazute. In acest scop se vor face presiuni, la nivel central si local, asupra Guvernului, majoritatii parlamentare, societatii romanesti in ansamblu, prin media si alte mijloace de comunicare;

c)                       Restituirea dreptului la munca, in integralitatea sa, prin abrogarea cap. IV/Legea 329/2009;

d)                      Reelaborarea statutelor profesionale pentru MApN, MAI, SRI, alte servicii, in conformitate cu noile realitati impuse de aderarea la NATO si UE.

e)                       Restituirea drepturilor privind asistenta medicala si medicamentele gratuite pentru militarii si functionarii cu statut special activi, in rezerva, retragere si familiile lor;

f)Restituirea dreptului la reconversie profesionala pentru rezervisti, prin echivalarea studiilor de specialitate si a cursurilor de formare profesionala, absolvite pe durata carierei;

g)                      Tinand cont de faptul ca SCMD isi continua activitatea pe baza Legii sindicatelor, nu a Legii dialogului social, pentru a carei abrogare luptam si noi si partenerii nostri – recunoasterea oficiala de catre MAI, MapN si SRI, pentru SCMD, a statutului de partener permanent de dialog social si consultant expert in probleme privind:

·        Decizii majore de reformare a structurilor militare, politienesti de penitenciare si informatii existente;

·        Formarea personalului activ;

·        Acordarea de grade, ordine si medalii militarilor in rezerva si in retragere.

·        Accesul membrilor SCMD la bazele si, prin cote-parti, la biletele de tratament stabilite pentru rezervisti si militarii in retragere;

·        Accesul neingradit al membrilor SCMD la bazele sportive, de agrement, taberele, hotelurile, casele de odihna, etc. ale MapN, MAI si SRI.

·        Accesul nestingherit al membrilor SCMD in caminele de garnizoana, cercurile militare, alte locatii specifice in acest sens

·        Acordarea dreptului de preemtiune pentru SCMD in preluarea spre administrare a unor locatii dezafectate ale MapN, MAI, SRI, in vederea transformarii lor in asezaminte sociale.

III.              JURIDIC

(1) Continuarea actiunilor in justitie in tara si in strainatate, impotriva discriminarii, pentru recastigarea drepturilor abuziv incalcate sau anulate de catre regimul Basescu, pana in momentul promulgarii Legii pensiilor militare de stat;

(2) Formularea, in continuare, de plangeri penale si actionarea in justitie a persoanelor vinovate de haosul creat in sistemul de aparare, ordine publica si penitenciare, in perioada 2009-2012, cu consecinte grave asupra vietii si sanatatii pensionarilor militari, categoriilor de disponibilizati dar si ale cadrelor active;

(3) Crearea unor comisii mixte de verificare a avansarilor facute la rezervisti, in perioada dec. 2009-martie 2012, reglementarea prin lege a situatiei, actionarea in instanta a celor vinovati si a complicilor lor;

(4) Crearea unor comisii mixte care sa verifice acordarea de ordine, medalii si distinctii militare, ilegal, unor infractori notorii, retragerea acestora si actionarea in justitie a vinovatilor

IV.              ECONOMIC

(1) Impunerea platii integrale a cotizatiei la sfarsitul anului, pentru anul urmator, sau in luna ianuarie

(2) Declansarea unei campanii pe sisteme de relatii si mediatic, pentru dirijarea catre SCMD a cotei de 2% din impozitele pe venit

(3) Atragerea de donatii si sponsorizari pentru SCMD;

(4) Orientarea membrilor SCMD, dar si a altor rezervisti cu familiile lor sau a cadrelor active, catre CAR-urile intemeiate de filiale sau catre CAR “Solidaritatea sociala” organizat la nivel national

(5) Obtinerea de spatii de la MapN si MAI ca sedii ale SCMD

(6) Obtinerea de facilitati in domeniile financiar bancar, sanatate, transport, turism, agrement, alte servicii, prin parteneriate cu firme private.

V.                MUNCA SI PATRIMONIU

(1) Largirea patrimoniului SCMD prin achizitii, donatii, modalitatile prevazute la Cap. II (2) si in scopul asigurarii de servicii si activitati economice in masura sa ofere locuri de munca, prioritar pentru membrii SCMD si familiile acestora.

(2) Preluarea legala de catre SCMD, prin revendicare, in deplina proprietate, in numele membrilor fondatori ai asociatiilor militare din perioada interbelica si care astazi sunt membri SCMD, a unor “Casine” si altor locatii construite prin contributia cadrelor militare;

(3) Restituirea catre “Cultul Eroilor” a patrimoniului atribuit acestei organizatii prin Actul Regal de constituire;

(4) Incheierea de parteneriate cu firme private, care sa asigure locuri de munca, exclusiv pentru membrii SCMD sau prin SCMD;

(5) Incheierea de parteneriate cu banci si firme de prestari servicii, in extindere a activitatii, care sa asigure membrilor SCMD nu numai facilitati ci si locuri de munca;

(6) Obligarea USL, in situatia castigarii alegerilor, sa respecte punctele din contractul social, privind asigurarea cu experti si consilieri la ministere de resort, din randul membrilor SCMD, in proportiile convenite;

(7) Crearea de catre SCMD a unor puncte de consultanta privind reconversia profesionala si a unei burse de job-uri;

(8) Crearea de catre SCMD a propriilor formatori in diferite domenii de activitate, din viata civila.

VI.              RELATII

(1) Transformarea SCMD in centrul de raliere si coordonare a societatii civile organizate din Romania, in scopul sanctionarii clasei politice prin Forta a III-a, ca alternativa nationala si al organizarii rezistentei romanesti in fata actiunilor MARILOR ASASINI ECONOMICI MONDIALI;

(2) Adancirea legaturilor SCMD cu structurile militare si civile din statele membre NATO si UE;

(3) Dezvoltarea relatiilor SCMD cu cadrele active din structurile de provenienta, in vederea atingerii unor obiective de interes comun, cum ar fi crearea si administrarea Caselor de Sanatate, cu sprijinul Directiilor medicale ale MapN, MAI, SRI;

(4) Refuzul de a mai raspunde atacurilor declansate impotriva SCMD de slugile puterii aflate la conducerea ONG-urilor militare, atragerea tuturor rezervistilor din organizatiile legal constituite de fostii lucratori din MapN, MAI, SRI, alte servicii, alaturi de SCMD, explicand acestor colegi ai nostri ca urmarim aceleasi obiective, dar statutul de sindicat ne ofera posibilitatea adoptarii altor tactici, metode si mijloace necesare atingerii obiectivelor propuse. Cand unitatea de actiune se va realiza la nivelul militarilor in rezerva si in retragere, ca parte componenta si coloana vertebrala a societatii civile, vom putea vorbi si despre unitatea de actiune a natiunii si unitate nationala;

(5) Cresterea numarului de parteneri interni si externi ai SCMD, prin extinderea sistemului de aliante in actiunea sindicala, stabilit sub numele de CNSC si a coeziunii in cadrul CNSC;

(6) Promovarea in Parlament, Guvern si organisme internationale, pe liste de partid sau ca independenti, in conditiile prevazute de Statut, a unor membri SCMD, ca parlamentari, europarlamentari, consilieri, experti, pentru a face lobby obiectivelor SCMD;

(7) Crearea, pe sistem relational, a unor grupuri semnificative de lobby pentru SCMD, in structurile de decizie nationale si internationale;

(8) Stabilirea unor legaturi permanente SCMD, la nivelul conducerii ministerelor si Guvernului, in scopul promovarii obiectivelor SCMD;

(9) Adancirea sistemului de realtii si lobby SCMD in media internationala, nationala si teritoriala.

VII.           POLITIC SI MEDIATIC

(1) Sanctionarea mediatizata de catre SCMD si partenerii sai a politicienilor care si-au incalcat promisiunile electorale si protocoalele semnate cu SCMD. Aceasta se poate face nu numai prin vot ci si prin actiuni gen “Lista rusinii nationale”.

(2) Organizarea la nivel central a Clubului SCMD.

(3) Pana la obtinerea mijloacelor necesare unei activitati mediatice independente, obtinerea unui spatiu de emisie de catre SCMD la televiziunea publica;

(4) Obtinerea prin relatii personale si parteneriat cu factorii politici de catre centru si filialele SCMD a unor emisiuni, invitatii de participare, colaborari permanente la televiziunile, posturile de radio private si presa scrisa, pe suport de hartie sau online.

VIII.         POZITIA SCMD FATA DE ALEGERILE DIN 9 DECEMBRIE 2012.

(1) In situatia in care USL, prin Guvern, va satisface cererile imediate ale SCMD privind cele doua ordonante de urgenta mentionate mai sus si inscrierea la Senat sau Camera Deputatilor a Proiectului Legii pensiilor militare de stat, SCMD va acorda sprijin nelimitat USL, mobilizandu-si si aliatii in acest sens. Exceptie vor face, asa cum s-a stabilit in Contractul social, prin Protocolul semnat de presedintele SCMD cu cei trei copresedinti ai USL, candidatii USL- persoane provenite din PDL, UNPR si UDMR, care au trecut in cursul anului 2012 la USL.

(2) In situatia in care Guvernul nu tine cont de satisfacerea cerintelor minime ale SCMD, pana in preziua declansarii campaniei electorale, luand in calcul faptul ca ultima zi de depunere a listelor de candidati est 22 octombrie a.c., SCMD isi va mobiliza si membrii si partenerii de actiune pe una sau alta dintre urmatoarele directii de actiune:

a)                      Neprezentarea la vot (periculoasa, pentru ca ar da castig de cauza PDL);

b)                      Prezentarea in totalitate la vot, cu sanctionarea clasei politice prin autoanularea buletinelor de vot (stampile multiple), situatie aflata in studiu la Departamentul Juridic al SCMD, sub aspectul consecintelor asupra procesului electoral;

c)                       Indemnarea membrilor sa voteze potrivit propriei constiinte;

d)                      Votarea cu prioritate a membrilor SCMD/parteneri aflati pe listele electorale ale partidelor (altele decat PDL. UNPR, UDMR);

e)                       Organizarea de catre SCMD si aliati, in jurul unui singur partid existent, cel mai probabil neparlamentar,  a “Alternativei Nationale”. Din pacate, timpul scurt aflat la dispozitie, datorita conditionarii noastre de catre protocoalele si Contractul social incheiate cu USL nu ne permite sa compromitem acum “Forta a III-a”.

f)Indiferent de rezultatele votului, in conditiile nerespectarii de catre USL a obligatiilor asumate, continuarea actiunilor de protest impotriva viitorului Guvern, pentru obtinerea de alegeri anticipate, generale si prezidentiale.

In conformitate cu Deciziile CD, prezentul proiect a fost intocmit de catre presedintele SCMD si Departamentul Relatii.

Pentru conformitate,

SEF SECRETARIAT GENERAL,

......................................................

                         (Semnatura si stampila)

 ...........................................................................................................................................

 Propunere a Partidului Romania Mare (PRM) 

de colaborare in campania de alegeri generale, 9 decembrie 2012

         

SCMD nu se va transforma niciodata in partid politic ci, eventual, intr-un model de sindicat, dedicat, prin natura pregatirii membrilor sai, recuperarii si apararii drepturilor categoriei socioprofesionale a militarilor, dar si a drepturilor natiunii romane in ansamblu, cu alte cuvinte, in entitatea coordonatoare a actiunii “Fortei a Treia”, adica a societatii civile din Romania.

Presedintele fondator al SCMD, cunoscand prea bine realitatea parlamentara, ca fost functionar public la Senat peste 5 ani, nu va candida niciodata ca deputat sau senator.

SCMD la nivel central, nu a incheiat si nu va incheia aliante politice cu nici un partid. A semnat doar, ca parte a societatii civile, un protocol de colaborare in alegeri, cu USL, in scopul recuperarii, daca USL ajunge la Guvernare, a drepturilor legitime rapite militarilor in rezerva si in retragere de regimul Basescu. Conditionarea impusa nu de SCMD sau de CNSC, ci de dl. Ponta, este ca USL sa faca dovada bunei intentii, prin masuri in favoarea SCMD si a partenerilor sai, pana in preziua declansarii campaniei electorale, data la care, daca USL nu a facut nimic din ceea ce a promis, la guvernare fiind, atat SCMD cat si partenerii din CNSC se pot considera liberi de obligatii.

Pe de alta parte, potrivit Statutului, orice membru de sindicat poate fi membru al oricarui partid si al oricarui ONG, putand candida in alegeri, iar daca ajunge deputat sau senator va fi suspendat din SCMD pe durata mandatului. Teoretic, nu avem retinere fata de nici un partid, practic insa, datorita legislatiei adoptate prin frauda impotriva noastra, suntem impotriva tuturor candidatilor PDL, UDMR, UNPR, chiar si a celor trecuti in 2012 in tabara USL. In aceste conditii, va trimitem alaturat o oferta electorala, spre instiintarea membrilor SCMD. Daca exista doritori, acestia se pot inscrie, prin intermediul presedintelui de filiala, care va transmite la Secretariatul General optiunea lor, urmand sa li se faca legatura cu persoanele de contact ale respectivului partid, in vederea depunerii candidaturii. Aceasta prima oferta (asteptam oferte similare si de la alte formatiuni, mai putin PDL, UNPR, UDMR) vine de la PRM.

Pe scurt, PRM, tinand cont de faptul ca are, ca si celelate partide, numerosi membri care sunt si membri SCMD, solicita candidati SCMD (indiferent ca sunt sau nu membri PRM) pe listele PRM, conform listei care urmeaza (facem precizarea ca D = loc de deputat iar S = loc de senator).

Iata oferta:

1.     Bucuresti: Sector 1- 1D+ 1S, Sector 2-2D+2S, Sector 3-3D, Sector 4-2S, Sector 5-2D+2S, Sector 6-1D+1S

2.     Alba: 2D+1S

3.     Arad:4D+1S

4.     Arges:3D+2S

5.     Bacau:5D+2S

6.     Bihor: 3D+1S

7.     Brasov: 2D+1S

8.     Braila: 1D+1S

9.     Dolj: 2D+2S

10.                        Buzau: 2D+1S

11.                        Caras Severin:2 D+1S

12.                        Calarasi: 1D+1S

13.                        Galati: 2D+1S

14.                        Giurgiu: 2D+2S

15.                        Gorj: 2D+1S

16.                        Ialomita: 1D+1S

17.                        Iasi: 4D+2S

18.                        Maramures: 1D

19.                        Mures: 4D+1S

20.                        Neamt:3D+1S

21.                        Prahova: 2D+1S

22.                        Satu Mare: 2D+1S

23.                        Sibiu: 1D+1S

24.                        Suceava: 2D+2S

25.                        Salaj: 3D+1S

26.                        Timis: 4D+2S

27.                        Tulcea: 1D+1S

28.                        Vaslui: 2D+1S

29.                        Vrancea: 2D+2S

Obligatiile candidatilor:

I.                   Prin intermediul presedintelui de filiala, sa transmita optiunea pe e-mail, la Secretariatul General al SCMD pana duminica, 14.10.2012, inclusiv. Tot prin intermediul presedintelui filialei, va primi datele persoanelor de contact pentru colegiul in cauza.

II.                Sa pregateasca 4 dosare, care sa cuprinda urmatoarele documente:

a.     Formular de inscriere

b.     Declaratie de avere

c.      Declaratie de interese

d.     Declaratie pt CNSAS

e.      Copie CI/BI

f.       Chitanta (copie xerox pt dosarele 2, 3 si 4) de plata a garantiei de 3.500 lei la CEC, in contul pentru alegeri. In situatia in care vor pierde in alegeri, garantia este restituita.

Documentele de mai sus sunt formulare tip si vor fi puse la dispozitie de persoanele de contact ale PRM. Dosarele vor fi pregatite pana la 22.10.2012, ultima zi legala de depunere de candidaturi fiind 30.10.2012.

Daca vom primi oferte similare de la partide foste sau actuale parlamentare, cu exceptia celor déjà mentionate, vi le vom transmite.

DEPARTAMENTUL RELATII/PRESEDINTELE SCMD

Demersuri recente ale SCMD

Precizari privind planul de masuri si alte activitati de pregatire a Consiliului National al Reprezentantilor SCMD (CNR)

     

In aceasta perioada filialele actioneaza in baza planului de masuri privind pregatirea CNR. Fiecare filiala convoaca adunarea generala stabilind datele cerute privind nr. real de membri, bilantul activitatii, completarea (acolo unde este cazul) a BO, etc.

Orice activitate de alt tip ramane la latitudinea filialelor.

Filialele din Bucuresti si Ilfov nu vor si nici nu pot sa organizeze o singura adunare generala, a unei megafiliale, pe tot Bucurestiul, asa cum s-a inteles, ci o intalnire cu reprezentantii USL, cu care fiecare filiala a incheiat protocoale, la care sa fie invitati si ministrii de resort, conform celor stabilite de conducerea SCMD la tratativele cu cei trei copresedinti ai USL, spre a se analiza modul in care fiecare parte si-a indeplinit obligatiile asumate, de la declansarea campaniei de alegeri locale si pana in prezent.

Separat, filialele din Bucuresti au inceput sa-si tina propriile adunari generale pentru a furniza Comitetului Director atat datele de bilant necesare intocmirii raportului anual, cat si propunerile necesare stabilirii strategiei SCMD pentru perioada urmatoare.

In ceea ce priveste “consiliile consultative”, constatam ca si aici au aparut unele confuzii, drept pentru care facem urmatoarele precizari:

•  In baza planului de masuri adoptat de CD dupa ultimul CNR, fiecarui vicepresedinte, membru al CD, i s-a stabilit o zona de responsabilitate, urmand ca presedintii de filiale din teritoriu sa il tina pe acesta la curent cu problemele pe care respectivele filiale le au. Spre exemplu, filialele din Sud Vest, cad, la ora actuala, in zona de responsabilitate a dl. Vicepresedinte Col. (r) Varban Aurica, iar cele din Bucuresti si Ilfov a d-lui Vicepresedinte cu probleme organizatorice (inregistrat ca atare la tribunal) Gl. Fl. Aer. (r) Balan Iosif, care a preluat si atributiile Secretarului general, pe durata suspendarii dl. Col. (r) Monac Constantin. Deci orice problema au filialele respective, presedintii lor le aduc la cunostinta celor doua persoane. 
• In mod poate nefericit s-a folosit termenul de “consiliu consultativ”, in sensul ca presedintii filialelor teritoriale se constituie intr-un fel de consiliu al vicepresedintelui responsabil de zona, pentru a-l tine in permanenta la curent pe acesta cu problemele aparute si cu propunerile filialelor respective. Din neintelegerea exacta a situatiei, presupunem ca unele filiale au considerat ca s-au creat in sindicat structuri regionale extrem de periculoase pentru coeziunea si unitatea sindicatului, in aceste momente cand batalia dusa de membrii CD si de presedinte are ca scop promovarea intr-un termen scurt a doua ordonante de urgenta guvernamentale in favoarea celor cu pensii scazute si inscrierea la Camera Deputatilor sau la Senat a proiectului Legii pensiilor militare de stat.

Prezentele precizari constituie un raspuns dat tuturor colegilor care si-au exprimat pozitia in scris, acuzand, din neintelegere, imaginare tentative de spargere a unitatii sindicatului.

Honor et Patria! Vae victis!

Biroul Operativ al SCMD

Romania şi SUA: prezidenţialităţi eşuate

          

Omul nepotrivit...

            În urmă cu mai bine de 10 ani, Traian Băsescu părea să rămână un politician şi un om de afaceri local, instalat temeinic, cu toată familia, în lumea românească, mai mică, dar plină de recompense materiale, pe care a ştiut foarte bine cum să le obţină – aproape toate pe căi obscure, în dispreţul oamenilor şi al legii. Pe Petre Roman, ca director al campaniei sale electorale, l-a sabotat sistematic, Roman obţinând la prezidenţialele din 2000 de trei ori mai puţine voturi decât propria sa grupare politică, iar după scurt timp, în 2001, i-a furat tot partidul, Partidul Democrat; a traficat case şi terenuri contra autorizaţii de funcţionare, şi-a aprobat singur, ca primar al Capitalei, repartizarea şi cumpărarea unei vile de lux în centrul oraşului; s-a aflat în spatele a tot felul de firme, firmuliţe şi afaceri deocheate cu statul, cum au fost dezmembrarea, tăierea şi vinderea la fier vechi a unor nave mai vechi, dar şi contracte grase de reparare a altor nave, oferite de Ministerul Transporturilor, condus de Traian Băsescu, unor firme particulare aparţinând lui...Traian Băsescu (?!); tot felul de alte afaceri de familie, prin opt firme, cu cartofi din Turcia, împrumuturi bancare restituite parţial, pulpe de pui din America reexportate sub formă de şniţele în Anglia (carnea de pui americană cumpărată de Băsescu nu se putea opri în Anglia, fiind veche, congelată de ani şi interzisă la import de către britanici), produse lactate, fier vechi, transporturi, contracte de închiriere ilegale în imobile de lux revendicate de foştii proprietari, sau obţinute de la RAAPPS fără să mai deţină calitatea de demnitar, consultanţă, îngheţată, havane; apoi, ca primar, demolări de mii de chioşcuri şi mici afaceri de familie, precedate de sponsorizări consistente pentru campania electorală la Primărie, de la două mari firme străine de supermarketuri; asfaltări, borduri şi 648 WC-uri ecologice instalate în Bucureşti de colegii de prăduială Radu Berceanu şi Adrian Videanu; megaescrocherii imobiliare, de zeci de milioane de euro (afacerea Parcul Bordei) etc. etc. Şi...

           

...la locul nepotrivit: Palatul Cotroceni

            şi, către sfârşitul lui 2004, trăznetul a lovit din senin! Lucrurile au luat, aparent, o întorsătură cu totul neaşteptată. La fel ca şi în 2000, la alegerile pentru Primăria Bucureştiului, în ultima zi posibilă din punct de vedere legal, la 2 octombrie, prin retragerea pe „motive de sănătate” a lui Th. Stolojan, candidatul-surpriză al Alianţei DA (PNL-PD) la prezidenţiale a ajuns Băsescu; a fost prea târziu ca adversarii săi politici să mai poată face o campanie negativă, sau de oricare alt fel, împotriva sa. Apoi, la 12 decembrie a câştigat alegerile prin fraudă, scoaterea adepţilor „portocalii” în stradă, la fel ca şi la Kiev, şantaj şi presiuni externe asupra contracandidatului său, Adrian Năstase. Câştiga pentru a doua oară o poziţie-cheie în administraţia ţării, după ce îl învinsese „miraculos” (citeşte fraudă electronică) pe Sorin Oprescu în 2000, la Primăria Bucureştiului, la câteva zecimi de procent, şi urma să câştige iarăşi, prin fraudarea voturilor emigraţiei, al doilea mandat prezidenţial peste cinci ani, în 2009. Povestea sa de succes, ca simplu politician local şi afacerist mai mărunt al locului, cu căţel, purcel, familie, partid propriu, planuri de viitor şi acareturi în lumea românească, s-a evaporat instantaneu, odată cu ea şi îndatoririle sale constituţionale, sau faţă de bunăstarea românilor. Cealalte „reuşite” ale sale, din 2000, 2004 şi 2009, au afirmat surse israeliene, s-au datorat „contractului de lucru” obţinut în 1998 la Washington, cu angajatori din top managementul american. Apoi, atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 din SUA au decis şi soarta politică a lui Traian Băsescu, l-au propulsat, puţin mai târziu, direct la Palatul Cotroceni. În anii 2001-2004 administraţia neoconservatoare George W. Bush a pornit războaiele în lumea islamică şi Orientul Mjlociu (Afganistan, Irak), a denunţat unilateral tratatul antirachetă ruso-american, vechi de 30 de ani, a lansat o operaţiune strategică gigantică – încercuirea Rusiei post-sovietice la frontierele sale directe, prin instalarea unor regimuri „portocalii” în ţări ale fostei URSS, precum şi o ofensivă politico-diplomatică cu obiective economice în arealul geografic Marea Neagră-Caucaz-Marea Caspică, cu resurse petroliere, gaze naturale şi căi de tranzit intercontinental. Toate acestea au fost mană cerească pentru Băsescu. Marea şansă a vieţii sale. De la 13 decembrie 2004, a doua zi după ce a câştigat prezidenţialele şi a declarat  public, că relaţia cu Washingtonul va fi prioritatea mandatului său, şi până astăzi, Băsescu a respectat scrupulos „contractul de lucru” cu angajatorul american. Astfel, cu excepţia Marii Britanii, Băsescu a trimis numărul cel mai mare de soldaţi în Irak şi Afganistan, dintre toate ţările Europei; a susţinut politic şi diplomatic, împotriva Rusiei, regimurile „portocalii” din Ucraina şi Georgia, pe ultimul inclusiv cu armament şi muniţii; a refuzat orice detensionare sau ameliorare a relaţiilor politice cu Moscova, astfel obligându-i pe români să plătească cele mai ridicate preţuri din Europa pentru gazul natural rusesc, miliarde de dolari în plus, între 2005 şi 2012; în repetate rânduri a insultat Rusia, sau a provocat conflicte diplomatice deschise cu liderii de la Kremlin. A fost „căpşunarul” român cu un contract de lucru în străinătate. A muncit cu seriozitate, ca mercenar angajat să promoveze interese străine în propria sa ţară, şi a respectat înţelegerea cu patronul. La rândul lui, de la 12 decembrie 2004 şi până astăzi, angajatorul american – până în 2008 fosta administraţie Bush jr., iar apoi responsabili de politică externă americană, ca vicepreşedintele Biden, sau birocraţi de la Departamentul de Stat – l-a susţinut  necondiţionat pe Băsescu la putere. Inclusiv după  Referendumul de la 29 iulie, când a ignorat lecţia exemplară de democraţie primită de la români, şi votul masiv (82,57%) al acestora pentru demiterea sa.

Băsescu – preşedintele copy paste

           

            Analiza comparativă a prestaţiei prezidenţiale a lui Băsescu vreme de opt ani relevă că aceasta a avut o sursă de inspiraţie unică şi este copia fidelă a demersului lui George W. Bush jr., în primii săi şase ani la Casa Albă. În egală măsură, şochează asemănarea izbitoare a momentelor-cheie din mandatele celor doi preşedinţi şi „prieteni buni” (Bush, aprilie 2008, la Bucureşti), de la victoria electorală, şi până la erodarea completă, politică, publică şi morală, a celor două personaje, exact cu doi ani înainte de finalul celui de al doilea mandat. Astfel,

           

            1. În America, majoritatea vastă a americanilor a decis că Bush jr. a fost cel mai nepopular preşedinte din istoria ţării, cu cea mai slabă prestaţie dintre toţi cei 42 de precursori ai săi la Casa Albă. În mod absolut identic, cu o majoritate chiar şi mai zdrobitoare decât în cazul fostului preşedinte american - 12% faţă de 19% - românii l-au clasificat pe Băsescu drept cel mai nepopular preşedinte din istoria de 37 de ani a prezidenţialităţii româneşti. Recent, „Washington Times” arăta că, sub Băsescu, majoritatea populaţiei s-ar întoarce în epoca lui Nicolae Ceauşescu, fostul lider comunist fiind favoritul nr. 1 al românilor în sondaje (53%), faţă de ceilalţi trei preşedinţi români de după 1990. Acelaşi ziar prestigios din capitala SUA consemna şi faptul că, la fel ca şi Bush jr., Băsescu a fost şi cel mai slab preşedinte din şirul celor patru preşedinţi ai ţării. În România ultimilor ani reformele democratice şi de liberalizare a pieţei au eşuat;  economia de piaţă a împământenit definitiv o cultură a corupţiei capitaliste; societatea, împărţită net între o elită bogată şi săraci, adică marea majoritate a populaţiei, este învrăjbită; au apărut nemulţumiri şi o reacţie negativă a majorităţii faţă de Uniunea Europeană, iar toate aceste fenomene negative, afirma „Washington Times”, s-au petrecut în timpul administraţiei Băsescu. Comenta astfel un cititor din România pe marginea celor apărute în gazeta americană: „Cu cât Băsescu va sta mai mult la Cotroceni, cu atât ratingul lui Ceauşescu va creşte continuu. În curând vom ajunge să se întâmple la fel şi cu Gh. Gh. Dej şi, de ce nu, pentru că el a plătit datoria de război a României în doar 14-15 ani şi i-a scos pe ruşi din ţară, România putând să se dezvolte economic după aceea, fără monitorizare străină şi să împrumute bani pentru a construi fabrici şi uzine, nu pentru a se distra cu ei o clică îmbogăţită peste noapte, în frunte cu preşedintele ţării” (sic!) ;

            2. După 11 septembrie 2001, după pornirea războiului împotriva terorismului internaţional şi invazia şi eşecul din Irak, deci pe la începutul lui 2004, atunci când i-a înfruntat pe criticii săi, în absolut toate ocaziile Bush a repetat, de sute de ori, aceeaşi propoziţie: „Sunt un preşedinte în vreme de război” (I’m a war president, I’m a war president). Aceste cuvinte, crede publicistul american Gary Kamiya, au acţionat ca o vrajă, au avut un efect hipnotic asupra publicului, disperat ca America să-i găsească şi pedepsească grabnic pe vinovaţi, eventual pe autori, sau măcar pe cineva din spatele atentatelor, în orice caz să fie vorba de nişte islamici... Pe de altă parte, pentru Băsescu media şi publicul românesc au consacrat expresia: preşedintele – jucător. Profund greşită. În lupta politică, Băsescu nu este un „preşedinte – jucător”. Nu se joacă. Este exact ca Bush. Băsescu a fost din primele sale clipe la Palatul Cotroceni un „preşedinte pentru vremuri de conflicte şi războaie”. A declanşat imediat confruntări externe cu reprezentanţi ai Moscovei la Bruxelles şi cu lideri ai Uniunii Europene; a trimis un număr ridicat de soldaţi români în Orientul Mijlociu – mai ridicat decât al tuturor celorlalţi est-europeni – pentru prima oară după 60 de ani, sub Băsescu, un soldat român a căzut în războiul deschis din Irak, în aprilie 2006; a pornit conflicte interne cu toate celelalte ramuri ale puterii, cu propriul său Prim-Ministru, cu Parlamentul şi cu Justiţia; cu litera şi spiritul Constituţiei; cu opoziţia social-democrată sau liberală. A fost provocător, arţăgos, de multe ori a împins lucrurile la extrem, o bună perioadă de timp aceste tactici conflictuale i-au adus un câştig important de imagine la un public stresat, frustrat şi pus pe gâlceavă oriunde şi oricând, la piaţă, la volan, pe internet şi în cabina de votare. În esenţa lucrurilor şi păstrând proporţiile, la fel ca Bush jr., Băsescu a fost un „preşedinte în vreme de război”. Un război ticluit şi provocat de el însuşi – „Războiul românilor împotriva românilor”. În confruntarea politică din România, Băsescu a dovedit cu prisosinţă că „ucide” politic, cu sânge rece, în „execuţii” publice. „Execuţii” regizate de o medie clientelară; de o justiţie aservită de la cele mai înalte niveluri şi până la comandouri de tineri procurori trimişi să terorizeze populaţia satelor, exact la fel după cum detaşamentele de asalt S.A. înfiinţate de Hitler imediat după ce a luat puterea, în 1933, au terorizat oraşele şi satele Germaniei; de servicii secrete strict controlate şi ele, a căror activitate principală şi ilegală este să scruteze îndeaproape populaţia şi să aducă dovezi „compromiţătoare” împotriva tuturor; în sfârşit, de tot felul de agenţii şi departamente, instrumente personale ale unui „preşedinte în vremea războiului românilor contra românilor”, de şantaj şi pentru întocmirea de dosare penale pentru politicieni din opoziţie, oameni de afaceri care nu „cotizează”, lideri sindicali, publicişti importanţi etc.;

            3. Pe plan extern, şi Bush şi Băsescu şi-au câştigat aceeaşi reputaţie negativă, prin faptul că ambii au adus prejudicii grave de imagine ţărilor lor. Percepţia internaţională a administraţiei neoconservatoare Bush jr. s-a înrăutăţit considerabil după invadarea Irakului, influenţa SUA a intrat în declin chiar şi printre aliaţii lor tradiţionali. Antiamericanismul a luat proporţii necunoscute în trecut, şi-a aflat originea, în cea mai mare măsură, în politica neinspirată a preşedintelui Bush jr. în Irak şi s-a manifestat din Marea Britanie, Polonia şi România, până în lumea musulmană şi ţările Americii Latine; din Asia Centrală, Pakistan şi Indonezia, şi până în Coreea de Sud. Din anul 2003 şi până în 2008, procentul europenilor occidentali care au dorit ca Statele Unite să conducă destinele lumii a scăzut dramatic, de la 64% aproape de 20 %, la fel încrederea în Bush s-a diminuat cu zeci de procente. Majoritatea publicului, din întreaga lume, a crezut că administraţia Bush jr. a acţionat numai pentru interesele sale, ignorându-le pe ale aliaţilor euroatlantici, ceea ce a amplificat opoziţia generală faţă de unilateralismul SUA în afacerile internaţionale. Tratamentul prizonierilor islamici la Bagdad şi la Guantanamo a provocat pretutindeni o reacţie atât de negativă, încât fostul consilier pentru Securitatea Naţională, Zbigniew Brzezinski, a apreciat că simbolul Americii nu mai este Statuia Libertăţii, ci temniţa de maximă securitate de la baza militară americană din Cuba. Totodată, sprijinul public pentru NATO s-a diminuat, în paralel cu intrarea Americii într-un con de umbră, precum şi cu transformarea treptată a organizaţiei dintr-una militară, într-una de control politic, pază, intervenţie şi securitate. Cu Băsescu, lucrurile au stat exact la fel. Anunţul făcut la inaugurare, că axa Washington – Bucureşti va fi vectorul exclusiv al politicii externe a României în viitor, a stârnit imediat critici vehemente la principalele Cancelarii vest-europene, a dus la instaurarea aproape spontană a unei carantine politice şi diplomatice împotriva României, în vestul şi estul Europei. A început lungul „îngheţ” al politicii externe româneşti, de aproape opt ani. În aceşti opt ani, câştigurile firave de imagine obţinute de preşedinţi şi guvernări anterioare, apropierea de puternica Franţă şi alte ţări mai importante din vestul continentului; rezultatele pozitive, puţine câte au fost, obţinute în cursului procesului de preaderare, aderarea propriuzisă de la 1 ianuarie 2007, toate acestea s-au risipit treptat, anihilate de performanţa negativă generală a administraţiei Băsescu. România preluată de acesta în decembrie 2004 a involuat mult pe plan intern, la fel pe plan extern, deficitul de imagine internaţională a ţării este astăzi mai adânc şi, aparent, mai de neremediat ca oricând în trecut. După aproape şase ani de la intrarea în Uniunea Europeană, absorbţia fondurilor europene continuă să nu se întâmple şi va împinge, probabil, Bruxellesul către gestul radical al suspendării lor; porţile spaţiului Schengen rămân zăvorâte; cooperarea regională este aproape zero; proiectele de dezvoltare şi integrare continentală zac neatinse, cel mult în stadiul de studii de fezabilitate, şi sunt resuscitate ocazional, în cazul investigaţiilor nu ştiu cărei comisii sau comisar UE, sau ale mediei. Împreună cu cele ale ţării, reputaţia şi imaginea externă ale instituţiei prezidenţiale sunt pulbere. În ce priveşte imaginea negativă pe plan internaţional adusă ţărilor lor, Statele Unite şi România, între Bush jr. 2006-2008 şi Băsescu 2012 s-a instalat un semn de egalitate perfectă;

           

            4. Bush jr. şi Băsescu au ajuns preşedinţi în aceleaşi condiţii  contestate şi neelucidate nici până astăzi, victoriile lor electorale rămân suspectate că s-au produs în urma unor fraude, presiuni şi şantaje. Astfel, la 7 noiembrie 2000, la West Palm Beach, existând bănuiala că republicanii ar fi fraudat alegerile, cazul a ajuns în Curtea Supremă a statului Florida,  decizia a întârziat o lună, s-a procedat la o a treia numărare a voturilor, mecanică. În final, după presiuni insuportabile, Bush jr. a avut câştig de cauză, a devenit preşedinte cu voturile electorilor, dar cu peste jumătate de milion mai puţine voturi populare la nivel naţional, decât adversarul său democrat, caz unic în istoria de peste 200 de ani a alegerilor prezidenţiale americane. La fel, la Bucureşti, pe traiectoria setată (locked up) probabil undeva în Virginia, Maryland, sau District of Columbia încă din 2000 (câştigarea Primăriei Capitalei) şi 2001 (câştigarea Pd-ului), Băsescu a revenit în forţă în 2004, a vorbit de fraudarea electronică a alegerilor şi a ameninţat cu o mare revoltă „portocalie” în Piaţa Universităţii (scenariul ucrainean);  s-a linştit brusc cu două zile înainte de turul II, a anunţat la ultima apariţie televizată, la B1 TV, că „România va rămâne ancorată în politicile SUA”, ticluite, ziceam mai sus, în Virginia, Maryland sau District of Columbia; ambasadorul efemer american la Bucureşti, Jack Dyer Crouch II  (specialist în „revoluţii portocalii” în fostul spaţiu ex-sovietic, spuneau surse ale vremii), s-ar fi întâlnit cu contracandidatul Adrian Năstase chiar în seara lui 12 decembrie, cu o oră sau două înainte de închiderea turului II (afirmau aceleaşi surse), tur II pe care Băsescu l-a „suflat” pe ultimul metru PSD-ului şi candidatului său şi a ajuns, astfel,  preşedintele României.  La fel în 2009, l-a învins pe pesedistul Mircea Geoană tot în turul II şi tot „la fotografie”. A câştigat halucinant, cu voturile umflate ca număr ale emigraţiei de la Paris (oficial, un vot la fiecare 13 secunde, cât timp urnele au stat deschise!), la câteva zecimi de procent, după ce pierduse, exact la fel ca Bush jr. în 2000, voturile la nivel naţional, adică cele din ţară (?!) Din 2000 şi până în prezent, cariera prezidenţială şi, în general, politică a lui Traian Băsescu, susţinută de cercuri interesate de la Washington, a fost şi rămâne o fraudă imensă. Şi o insultă la adresa democraţiei, a alegerilor libere într-un stat european membru al Uniunii Europene şi al NATO, precum şi la adresa poporului român.

            5. Un episod mai puţin cunoscut sau mediatizat din preocupările lui Bush jr. după ce a ajuns preşedinte, este că a preluat de la tatăl său,  fostul preşedinte George Bush sr., îndeletnicirea de a întocmi şi păstra dosare ale politicienilor şi altor oameni influenţi, pentru a compromite, şantaja şi înlătura adversari, la necesitate. Surse americane ale vremii au afirmat că Bush tatăl, fost director al CIA, a fost, la rândul lui, profund impresionat de eficienţa cu care, timp de patru decenii, Edgar Hoover, creatorul FBI, a folosit sute şi sute de documente reale şi fabricate, pentru a elimina, compromite, sau şantaja adversari şi personalităţi publice incomode (Charlie Chaplin, John Lennon, Eleonor Roosevelt, soţia preşedintelui Roosevelt, fostul preşedinte John Kennedy etc.), sau pentru a se apăra de acuze şi dezvăluiri împotriva sa (homosexualism, este îngropat în Cimitirul Congresului, de la Washington, la câţiva paşi de „prietena” sa, domnul Clyde Tolson, fost prim-adjunct al său la Birou, mai mulţi congresmani americani au cerut, ultima oară în 2001, ca sediul central al FBI-ului din Washington, D.C. să nu mai poarte numele lui, J. Edgar Hoover, „o pată pe această clădire...”). Din 2006 şi până către sfârşitul lui 2008, aceste dosare compromiţătoare l-au ajutat decisiv pe Bush jr. să „liniştească” adversari din Congresul SUA, senatori ori reprezentanţi care au cerut demiterea sa (impeachment) şi, în cele din urmă, să supravieţuiască la Casa Albă până la încheierea mandatului. La Bucureşti, clona prezidenţială Băsescu a îmbinat în mod strălucit experienţa trecutului său comunist, ca informator de frunte al fostei securităţi şi membru local important al partidului unic, cu experienţa noului prezent capitalist, experienţă veche din 1935, pe filiera Hoover, FBI – Bush tatăl, CIA – Bush fiul, şi a instaurat în România cel mai eficient şi mai temut sistem de supraveghere, şantaj şi control politic din toată Europa de Est, de după căderea comunismului. „Dosariada naţionlă”, să-i spunem aşa, inaugurată de Băsescu la debutul primului său mandat, în decembrie 2004, continuă şi astăzi, după opt ani, şi a costat România zeci de miliarde de lei noi din banii publici, în infrastructuri şi ore-lucru la Preşedinţie, Parlament, Guvern, ministere, CSM, procuraturi, parchete, DNA (imediat după instalarea Guvernului USL, la 7 mai trecut, DNA a anunţat că are nevoie şi că va achiziţiona sisteme şi aparatură de monitorizare video/audio ultrasofisticate...), ANI, tribunale, judecătorii, instanţe superioare, poliţie, penitenciare, servicii secrete, mii şi mii de mandate de interceptare şi milioane de ore de înregistrări şi ascultare ( în iulie-august, la solicitarea poliţiei politice DNA, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a aprobat de 80 de ori mai multe mandate de ascultare vizând demnitari, decât în aceeaşi perioadă a anului trecut!), secretizări, filaj pedestru, auto şi electronic, comunicaţii terestre şi spaţiale etc. Se monitorizează telefonia fixă şi mobilă, internetul şi e-mailurile populaţiei, se instalează instrumente de supraveghere în maşini personale, se verifică conturi personale de bancă, tranzacţii locale şi internaţionale, au apărut instrumente biometrice de spionaj instalate în locuri publice etc. Şi, bineînţeles, totul se întâmplă în numele luptei contra corupţiei şi al luptei pentru reabilitarea justiţiei în România, dar absolut nimeni nu este convins şi nu ştie unde este linia de demarcaţie – dacă există vreuna – între ceea ce spune un preşedinte mincinos, la fel de mincinos ca modelul său, Bush jr., şi realitate. Iar realitatea revoltătoare a „Dosariadei naţionale” este că, astăzi, zeci, sute de adversari politici care nu au fost de acord cu regimul dictaturii personale a lui Traian Băsescu şi al camarilei sale de hoţi, au toţi dosare penale, suportă tot felul de restricţii şi umilinţe, sunt privaţi de drepturi constituţionale şi civile, sunt terorizaţi, sau au înfundat puşcăriile;

            6. Imediat după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, Bush jr. şi echipa de neoconservatori din jurul său au acaparat naţiunea înspăimântată americană şi au făcut-o să-i urmeze, fără întrebări, în praful şi bezna din plină amiază, de după prăbuşirea turnurilor gemene din New York. Din acea zi, administraţia a refuzat orice dialog cu toată clasa politică, inclusiv colegii republicani, a ignorat orice hotărâre judecătorească, a ignorat Curtea Supremă şi Congresul; şi-a depăşit atribuţiile constituţionale  prin crearea Curţii de supraveghere a informaţiilor externe, o agenţie total secretă; a spulberat libertăţile civile ale poporului american prin alte acţiuni legislative neconstituţionale (Patriotic Act 1 şi Patriotic Act 2). Pentru a controla nemijlocit justiţia, Bush jr. a destituit un număr de şapte magistraţi superiori de la Curtea Supremă şi Ministerul Justiţiei, au urmat apoi demisiile altora, iar Congresul a tăcut mâlc şi nu a investigat nimic. A făcut două numiri dintre oamenii săi de casă la conducerea Curţii Supreme, a numit 61 de judecători la Curţile de Apel, precum şi alţi 261 la Curţile districtuale. Le-au urmat alte 324 de numiri în tot sistemul judiciar, la toate nivelurile, şi-a asigurat, astfel, pentru o bună perioadă de timp, aproape şase ani, controlul discreţionar asupra întregului sistem judiciar american. În România, de aproape opt ani, Traian Băsescu procedează exact la fel. O Curte Constituţională aservită l-a scăpat recent de la demitere, controlul său asupra justiţiei, la toate nivelurile (Consiliul Superior al Magistraturii, parchete, procuraturi, instanţe judecătoreşti etc.), îngreunează enorm strădania Guvernului Ponta şi a opoziţiei USL, ajunsă la putere, de a urgenta debăsificarea justiţiei, a administraţiei, a întregii Românii, aşa cum s-a întâmplat, demult, cu denazificarea în Germania, în primii ani postbelici, 1945-1947; 

            7. În timpul preşedinţiei lui Bush jr., serviciile de informaţii americane au trecut prin vremuri foarte grele. CIA a trebuit să culeagă informaţii, spre a afla, apoi, că  beneficiarii nu sunt interesaţi de ele. A fost nevoită să asculte argumente fabricate pentru pornirea războiului în Irak şi să tacă, deşi ştia că evidenţa faptelor arată cu totul altceva. Din pricina încurcăturilor făcute de oamenii lui Bush jr., a pierdut agenţi operativi. A fost învinuită şi arătată la nesfârşit cu degetul pentru acţiuni ilegale în Europa, unde s-au emis mandate de arestare pe numele lucrătorilor ei – şi acum, la 19 septembrie,  după mai bine de opt ani, Curtea de Casaţie a Italiei a confirmat condamnările, în lipsă, în cazul celor 23 de agenţi CIA judecaţi în 2004 pentru răpirea, la Milano, a unui cetăţean egiptean. Spus în câteva cuvinte, agenţia a fost „Cenuşăreasa” administraţiei, a ajuns „o armată personală a lui Bush, folosită pentru proiecte secrete” şi „a fost transformată într-un fel de unitate de comando a preşedintelui”, afirmau încă din 2005 surse din interiorul serviciilor. Citatul biblic de la intrarea în foaierul clădirii CIA, din Langley, statul Virginia: „Şi vei şti adevărul şi adevărul te va elibera”, a fost dat uitării de către Bush jr., pretins practicant al Bibliei. Minus citatul din Biblie de adineaori, toate acestea sună foarte cunoscut şi aici, pe Dâmboviţa, unde şi Băsescu, exact la fel ca “bunul său prieten” Bush, a înlăturat şi el de la conducerea agenţiilor de informaţii directori care vedeau lucrurile altfel, şi-a subordonat şi a transformat comunitatea de informaţii naţională într-un serviciu propriu, pentru susţinerea şi apărarea intereselor sale politice, sau personale. Acest gen de situaţii abundă de peste şapte ani, este de o gravitate deosebită faptul că, în ultimii doi ani,  de când aproape întreaga societate românească l-a repudiat, sau i-a devenit ostilă, Băsescu a folosit şi foloseşte în aşa fel serviciile secrete, încât echilibrul dintre securitatea naţională, şi drepturile constituţionale şi libertăţile civile ale cetăţeanului român a fost rupt;

            8. „A fost o piesă de teatru absurd, dar solemnă şi venerabilă. Membrii presei au fost conduşi în sală încolonaţi doi câte doi, întocmai ca şcolarii într-o excursie la Grădina Zoologică. Preşedintele a refuzat să răspundă la întrebări din sală şi a ales reporteri de pe o listă pe care o avea în buzunar. Dialogul care a rezultat a fost atât de bombastic, încât nici el nu a mai putut rezista şi, într-un moment de-a dreptul jenant, i-a scăpat pe gură porumbelul, că întreaga seară a fost regizată în prealabil. Nu numai că ziariştii s-au întrecut între ei să-i pună întrebări aprobate anterior, dar au mers atât de departe, încât au părut că sunt aplaudaci angajaţi, fluturând mâinile pe sus şi glumind în scaune, ca să dea impresia de naturaleţe şi a unei conferinţe de presă spontane”. Sună ca o conferinţă de presă a lui Nicolae Ceauşescu din anii ’80 din secolul trecut, anii cei mai negri, ai dictaturii comuniste, nu? Nu. În realitate, astfel a arătat o întâlnire a lui Bush jr. cu presa la Casa Albă, la 3 martie 2003, în relatarea publicaţiei new yorkeze „Vanity Fair”, numărul din iunie 2003! După atacurile de la 11 septembrie 2001 şi până la invazia Irakului, în martie 2003, Bush jr. a redus la tăcere aproape toată mass-media, nimeni nu a întrebat şi nu a comentat nimic despre pregătirile pentru război. Lipsit de analize şi dezbateri în presă şi la televiziuni asupra politicii internaţionale, publicul american a rămas ancorat în clişee excepţionaliste, false şi dăunătoare. Aliniat lui Bush şi neoconservatorilor săi, megaimperiul mediatic al lui Rupert Murdoch – televiziunile Fox News Channel şi Fox Television Station, cu 20 de posturi acoperind peste 40% din teritoriul SUA, reţelele internaţionale Sky, National Geographic şi Fox Kids, plus 130 de ziare, printre care „The New Yorker”, „New York Post”, „Washington Times”, „Wall Street Journal” şi „London Times” – a privat publicul de adevăratele ştiri şi dezbaterea corectă. Au fost subordonate  reţele de radio naţionale şi puse să realizeze emisiuni „live”, în realitate adunări populare pentru susţinerea războiului organizate de sindicate („Rally for America”). Au fost acaparate reţelele de radio în limba spaniolă pentru populaţia hispanică din SUA (Clear Channel FM, cu acoperire 50% din teritoriu şi peste 70% din hispanici). Negăsind în Irak arme de distrugere în massă, Bush a inventat, pentru americani, arme de confuzie în massă, adică ştiri fabricate. Cu excepţia câtorva publicaţii şi televiziuni care au rezistat, media a fost o mascaradă, care a durat până către începutul lui 2005. A fost, astfel, creat cetăţeanul neinformat al Statelor Unite ale Americii. După cum, la fel ca şi Bush jr., Băsescu a reuşit să controleze o bună parte din media românească şi să o transforme tot într-o mascaradă. Într-un fel, i-a venit mai uşor să facă acest lucru, decât modelului său prezidenţial de la Washington. La sfârşitul lui 2004 a ajuns preşedinte în România, o ţară cu o populaţie prea puţin sau deloc informată, cu instituţii democratice fragile, cu o guvernare şi un Parlament sub presiunea continuă a intereselor politice şi economice şi, mai ales, cu o mass-media nevertebrată, „înfometată” etern şi în perpetuă căutare de sponsori. Băsescu a fost şi rămâne, deocamdată, susţinut de mai multe televiziuni, de ziare, agenţii de presă şi, bineînţeles de câteva lichele abjecte, croite de vremuri, interese şi propria lipsă de caracter, după chipul şi asemănarea lichelei prezidenţiale.

            9. Între 5 decembrie 2005 şi 10 iunie 2008 au existat şapte iniţiative oficiale pentru demiterea (impeachment) lui Bush jr. Cea mai importantă a fost ultima, cu 35 de capete de acuzare împotriva preşedintelui, votată la 25 iulie cu 251 pentru, faţă de 166 contra. Şi totuşi, aparent inexplicabil, în continuare nu s-a întâmplat nimic, al doilea mandat al lui Bush a expirat la 20 ianuarie 2009, odată cu el şi obiectul iniţiativei de demitere. Că lucrurile vor evolua astfel, s-a prefigurat încă din 2006, cînd democraţii au câştigat ambele Camere ale Congresului, dar Nancy Pelosi, lidera Camerei Reprezentanţilor, a afirmat limpede că demiterea preşedintelui nu este o prioritate pe agenda de lucru a noii majorităţi din Cameră şi de la Senat („off the table”). De ce oponenţii lui Bush jr. au renunţat la îndepărtarea sa, deşi ar fi putut s-o obţină uşor? Au existat, în acei ani, tot felul de explicaţii, nici una pe deplin satisfăcătoare. Răspunsul trebuie căutat, mai degrabă, într-o situaţie mai veche, cu un impact major, de durată, asupra instituţiei prezidenţiale americane. În 1974, după scandalul Watergate şi declanşarea procedurilor de impeachment, fostul Richard Nixon a fost primul preşedinte din istorie forţat să plece de la Casa Albă înainte de expirarea mandatului. Acest fapt a avut consecinţe profunde, politicienii şi, mai ales, publicul american au înţeles că dispun de un instrument politic nou şi puternic, pentru a înlătura „din mers” şefi ai Executivului care ar duce politici contrare intereselor naţiunii. De 40 de ani încoace cuvântul impeachment a fost readus în actualitate în repetate rânduri, în vremea mandatului lui Bill Clinton, a lui Bush jr şi, în această primăvară, a lui Obama, ultima oară pe motivul folosirii neautorizate a forţei militare în Libia. Şi totuşi, în toate trei cazurile, demiterile nu s-au întâmplat, pentru că establishmentul politic american a mai înţeles ceva, ceva foarte serios: că înlăturarea preşedinţilor în funcţie echivalează, cumva, cu un act de „regicid”, că ”regicidul” destabilizează, pe mai multe decenii, echilibrul „natural” într-un sistem pretins democratic şi că acelaşi „regicid” nu este o pildă civică bună pentru absolut nimeni, politicieni, sau poporeni; că demiterea dă cetăţeanului obişnuit o senzaţie excesivă de forţă politică, că nu este şi nu trebuie să devină o practică curentă pentru remedierea erorilor din managementul executiv suprem, oricât ar fi ele de evidente; în sfârşit, că demiterea erodează periculos imaginea, autoritatea şi prestigiul Casei Albe, ca simbol al forţei instituţiei prezidenţiale americane în lumea întreagă. Dată fiind alianţa politică şi militară dintre România şi SUA, preţuită la Washington, precum şi susţinerea făţişă de care preşedintele român beneficiază de opt ani, în toate ocaziile, este posibil ca de acelaşi tratament, al neacceptării înlăturării sale din funcţia de preşedinte în timpul exercitării mandatului, să fi beneficiat şi Băsescu, din partea decidenţilor de politică externă americană. Dacă această „filosofie” a establishmentului politic american, privind „inamovabilitatea” preşedinţilor în cursul mandatelor, contrară deopotrivă şi Constituţiei Statelor Unite şi Constituţiei Românei, a fost în această vară exportată şi aplicată la Bucureşti şi l-a salvat pe Băsescu după Referendumul naţional de la 29 iulie, atunci democraţia a primit o lovitură grea în România. La fel imaginea Americii în acestă ţară, cu consecinţe imprevizibile pe termen mediu, sau mai lung...

            Ar fi multe, foarte multe de zis. Spre a încheia, am spune doar că Băsescu s-a impregnat în asemenea măsură de ideea parteneriatului cu fosta administraţie americană, încât până şi cuvintele, retorica şi stilul său de conducere au început să semene cu cele ale lui Bush, de acum câţiva ani. Îl priveai pe preşedintele de la Bucureşti şi aveai senzaţia că vezi un film cu preşedintele de la Washington în anii 2002-2006, în vremea pregătirii războiului, a invaziei şi a împotmolirii din Irak. Spunea Bush că luptă contra terorismului şi că securitatea Americii se joacă în Irak? Spunea şi Băsescu, mai ales când erau americani de faţă, că „securitatea României depinde de rezolvarea situaţiei din Irak”(?!). Spunea Bush că luptă în Irak pentru democratizarea acelei ţări? Spunea şi Băsescu la 4 iulie, pe şoseaua Kisseleff, sau la alte ocazii, că românii se află în Irak „cu scopul democratizării”. A controlat Bush o bucată de vreme Congresul? Se zbate şi Băsescu, de când se ştie preşedinte, să controleze Parlamentul. A crezut Bush că militarismul său „macho” va compensa nemulţumirile americanilor, provocate de situaţia internă? La fel a crezut şi Băsescu, maimuţărindu-se în haine de camuflaj la televiziuni, la întâlniri cu soldaţi români, acasă, ori în Irak. S-a opus Secretarul de Stat (Prim-Ministrul SUA) Colin Powell purtării războiului şi a fost nevoit să demisioneze? Întrucât Primul-Ministru Tăriceanu a ridicat, în vremea mandatului său, problema retragerii militarilor români din Irak, şi Băsescu l-a vrut demisionar. Când lucrurile au început să meargă prost în Irak, s-a închis Bush jr. în biroul său şi a încetat orice dialog cu toată clasa politică, inclusiv cu proprii republicani, a ajuns cel mai izolat preşedinte din timpurile moderne ale Americii? La fel face şi Băsescu, a evitat orice dezbatere democratică cu un veto copie xerox din stilul prezidenţialităţii imperiale a lui Bush jr., nu a discutat situaţia dificilă din Irak cu nimeni, cu opoziţia, sau cu Alianţa DA, cea care l-a adus la putere;  s-a închis astăzi în cercul lui tot mai strâmt de penali, impostori, foşti tovarăşi de furăciuni, muieri deocheate, clienţi cu foamea-n gât, magistraţi şantajaţi şi şantajabili s.a.m.d. A ignorat Bush opinia publică şi a mers înainte în Irak?  A ignorat-o şi Băsescu, deşi majoritatea românilor ar fi vrut să-i vadă pe soldaţi întorşi acasă etc. Băsescu a fost şi a rămas clona lui Bush jr., cel mai slab şi mai nepopular preşedinte din toată istoria americană, detestat de propria sa naţiune şi detestat pretutindeni, în lume. Bush, poreclit “Vandalul global”, despre care reputatul Pew Research Center, de la New York, în sondajul “Global Attitudes”, efectuat în 2007 în 47 de ţări ale lumii, releva că a fost considerat cel mai nepopular preşedinte american din toate timpurile. “Vandalul global” Bush jr. a fost şi rămâne modelul patetic şi sursa total neinspirată de „inspiraţie” politică şi morală pentru Băsescu, „Vandalul local” din România.

Epilog

            Ca preşedinte, Bush jr. a debutat cu un rating de popularitate foarte bun, de peste 50%, l-a menţinut până la încheierea primului mandat, cu o cifră record de 90% după 11 septembrie 2001. După începutul lui 2005, cu toată împotmolirea din Irak şi scandalul cu tratamentul prizonierilor islamici la  închisoarea Abu Ghraib, din Bagdad şi la baza Guantanamo, din Cuba, ratingul său a scăzut foarte puţin, americanii au continuat să-i dea credit şi  să-l susţină. Apoi, spre sfârşitul verii, din motive numai de ea ştiute, Natura s-a dezlănţuit, aproape ca niciodată în trecut. Cel mai ucigător şi mai distructiv uragan tropical din ultimele decenii, uraganul Katrina, a lovit Florida şi statele de la Golful Mexic, a urcat înspre Nord până sus, în Kentuky, a culcat la pământ pomi în Manhattan, la New York şi s-a domolit abia în Canada, în Ontario şi în regiunea Côte Nord, din Quebec. La New Orleans digurile au cedat, apele oceanului au intrat 20 km în interior, peste 1.800 de oameni au pierit în furtună şi inundaţii, autorităţile au fost complet depăşite. Bush jr., personal, a fost acuzat de management defectuos, lipsa unei viziuni de lider în momente grele pentru ţară şi de rasism. „Katrinagate” a devenit cuvântul anului 2005 şi, din acel moment, ratingul lui a coborât catastrofal, a ajuns la 19% şi nu şi-a mai revenit niciodată, până când a părăsit Casa Albă. La Bucureşti, în 2007 Băsescu a obţinut un scor formidabil la Referendumul pentru demiterea sa, 74,48% dintre alegători au decis ca el să rămână în scaunul prezidenţial, peste doi ani mulţi ameţiţi au votat iarăşi pentru el şi i-au asigurat al doilea mandat la Palatul Cotroceni. Ratingul lui s-a menţinut la cifre relativ ridicate, între 35% şi 50% şi apoi a venit iarna năpraznică din ianuarie – februarie 2012, o iarnă cum românii nu mai văzuseră de 60 de ani. Exact la fel ca şi Bush jr., Băsescu şi guvernul său au fost complet depăşiţi. Pe un ger cumplit, de -32,5° Celsius, ratingul lui s-a prăbuşit la 10-11%, o ţară întreagă i-a cerut demisia. Apoi, la Referendumul de la 29 iulie, 87,52% dintre participanţi, adică 7,4 milioane de oameni, au votat demiterea sa, în prezent ratingul său este sub 10% şi va rămâne acolo atâta vreme cât va ocupa, ilegal, funcţia de preşedinte.

            Uraganul tropical Katrina SUA 2005 şi iarna siberiană România 2012 au provocat prăbuşirea definitivă a lui Bush jr. şi a lui Băsescu în minţile oamenilor. Toţi analiştii media, toţi politologii şi toţi experţii în instituţii prezidenţiale din lume nu pot explica, în nici un chip, de ce Mama Natură dezlănţuită, două fenomene naturale extreme şi perfect antinomice, căldura şi frigul, absolut fără nici o legătură cu îndeletniciri omeneşti de orice fel, societate, politică etc., au anunţat sfârşitul pentru aceşti doi preşedinţi.      

Doi preşedinţi detestaţi şi repudiaţi de propriile lor popoare...

a.s. (asistat social)

Vasile  Grădişteanu

15 septembrie 2012

         

NOI PARTENERI CNSC

Doamne si domnilor presedinti de federatii sindicale, sindicate, asociatii, uniuni, fundatii,

           

In aceasta saptamana, asumandu-si prin semnatura si stampila, programul de actiune numit “Platforma Civica”, au devenit membrii ai CNSC: “Fundatia Romana de Democratie prin Drept”, Presedinte: dl. Dan HAZAPARU si „Asociatiile Romanilor din Australia de Sud”, Presedinte: dl. Lucian TUDOR.

Uniti, vom invinge!

Presedintele SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

O delegatie de experti ai Comisiei de la Venetia

a venit in Romania

In atentia tuturor membrilor SCMD:

            Comisia de la Venetia pentru Democratie prin Drept a Parlamentului Europei a adoptat “Codul de bune practici pentru referendum”, care prevede la Art.7, ca in tarile UE, in materie de referendum, nu se recomanda “prag-cvorum de prezenta”. Adoptat la 27 noiembrie 2008, in cadrul sesiunii 1042, de catre Comitetul ministrilor al UE, acest Cod a devenit obligatoriu prin Decizia CM 172T/2008.

            Actuala delegatie de experti ai Comisiei de la Venetia ancheteaza in Romania modul in care s-a desfasurat referendumul, ca urmare a plangerilor guvernului si ale CNSC, prin Fundatia Romana de Democratie prin Drept.  Delegatia va stabili daca a fost, sau nu, respectata legislatia europeana care prevaleaza, dupa care, in circa o saptamana Comisia de la Venetia isi va publica concluziile.

            In aceste conditii, pentru a participa direct la eforturile europene de salvgardare a democratiei in Romania, intre SCMD si Fundatia Romana de Democratie prin Drept, (care reprezinta in Romania Comisia de la Venetia), ambele membre ale CNSC, s-a incheiat prin decizia Biroului Operativ, urmatorul protocol suplimentar de colaborare: