Doamnelor si domnilor,
cetateni ai Romaniei,
Cu ocazia Anului Nou, Sindicatul Cadrelor Militare
Disponibilizate (SCMD) va ureaza sa puteti alunga pentru o clipa grijile si
necazurile, ca sa va bucurati in tihna de masa incropita pentru familiile dvs.,
de Revelion si de resturile pastrate pentru Sfantul Vasile si Sfantul Ion! Sa
fiti suficient de tari apoi, incat sa nu puneti la inima si sa rezistati in
clipa in care va veti reintoarce la realitate si veti constata marirea si
inmultirea nejustificata a taxelor si impozitelor, impunerea la plata a
oricarui act medical, desi cotizati, obligati fiind, la asigurarile de
sanatate! Sa rezistati scaderii veniturilor, operatiune mascata de asa zisa “inghetare”,
sa rezistati “regularizarilor”, scumpirilor si noului val de disponibilizari
decis de guvernatorul subcoloniei Romania, Jeffrey Franks, si tuturor celorlalte
masuri aplicate cu un dezgustator servilism de slugile asasinilor nostri economici,
care constituie prin furt, masluiri de voturi, cumparari de suflete si
incalcarea cotidiana a fiecarui articol al Constitutiei, actuala autoproclamata
Putere politica a Romaniei!
Va rugam sa rezistati, in mod deosebit, cand veti plati prima
intretinere din 2012, si sa nu le faceti pe plac, adica sa parasiti “pe cale
naturala sistemul”. Fie ca vremea lamentarilor sa fie ingropata cu 2011, iar
2012 sa fie anul actiunii civice, hotarate, a natiunii romane pentru
reintronarea democratiei si distrugerea in fasa a noii dictaturi de tip stalinist!
SCMD va lanseaza un apel la constientizare, la actiune hotarata
in spiritul legislatiei europene, si in numele drepturilor sacre ale
umanitatii. Pe data de 24 ianuarie 2012, SCMD va propune sa materializam
indemnul la Unire al inaintasilor nostri, sa respingem hotarit indemnurile la
solidaritate intre pagubasi si hoti, intre victime si calai, lansate in ultimii
doi ani de actualul Guvern.
SCMD va asteapta organizat, ca reprezentanti ai societatilor,
fundatiilor, uniunilor si sindicatelor din care faceti parte, sa veniti alaturi
de organizatiile membre ale Consiliului National al Societatii Civile,
semnatare ale Programului National de Actiune in 12 puncte numit PLATFORMA
CIVICA, in Piata Victoriei, la vremea pranzului! Ne este foame de libertate, ne
este sete de dreptate, este obligatoriu sa ne unim si sa realizam
ceea ce ne propunem: supravietuirea noastra a tuturor, a natiunii romane, a
statului numit Romania, adica a celor spoliati total si definitiv prin
preconizata, de catre Putere, actiune
numita Marea Privatizare, adica, in realitate, Marea Spoliere!
Nu ne propunem sa va chemam la revolutii, pentru ca nu credem
in posibilitatea ca o tara total infranta si ocupata sa-si poata reveni altfel
decat prin recursul la inteligenta. Va informam ca jandarmii si politistii care
ne-au pazit in cursul ultimilor doi ani, ca disponibilizati, sunt astazi membri
ai SCMD! Si va garantam ca cei care ne
vor pazi pe 24 ianuarie, vor fi in randurile noastre dupa 1 martie.
Ne adunam pentru ca intreaga planeta sa stie ca in Romania
exista vointa nationala, ca si in SUA sau Grecia, Rusia sau Ungaria, Marea
Britanie sau Bulgaria, Germania si Franta sau Albania!
Ne adunam pentru a vota punctul nostru de vedere sub forma
unei scrisori deschise catre popoarele lumii, care va fi inmanata ambasadelor
si consulatelor de la Bucuresti si care se va intitula “VOINTA NATIUNII ROMANE”.
Acest material va cuprinde explicit toate deraierile actualei Puteri de la
democratia constitutionala, inclusiv tentativa de a impune vointei nationale vointa
unei clici privilegiate, prin comasarea alegerilor si masluirea electronica a
votului, subminarea economiei nationale, politica de genocid, inclusiv cultural,
la care suntem supusi, transformarea statului in adversar al cetatenilor,
ofensiva impotriva tuturor categoriilor socio-profesionale si a miscarii
sindicale, distrugerea sistematica, pentru toate generatiile, a posibilitatii
de afirmare profesionala si de supravietuire cel putin, daca nu de accedere la
un trai decent, prin munca cinstita, etc.
Pentru ca actiunile noastre se desfasoara intotdeauna in spiritul
Legii fundamentale pe care Puterea nu o respecta, va rugam ca, prin
reprezentantii autorizati ai ONG-urilor si sindicatelor din care faceti parte,
sa ne transmiteti, pana la data de 10.01.2012 (la telefoanele 0736600961,
0736600973, e-mail sindicatulmilitarilor@gmail.com
sau fax 0318177371) problemele cu care va confruntati si care trebuie incluse
in scrisoarea deschisa, numarul de delegati cu care doriti sa participati, in
numele Unirii civice a natiunii romane, la mitingul din 24 ianuarie, alaturi de
SCMD si aliatii din cadrul Consilului National al Societatii Civile. Avem
nevoie de numarul exact de participanti, atat pentru a contracara propaganda
mass media servila Puterii, care aplica in sens invers aritmetica domnisoarei
Roberta Anastase la mitinguri, cat si pentru a evita obiectiile Puterii ca
suntem mai multi decat s-a convenit la negocierile cu Primaria Municipiului
Bucuresti si factorii de ordine publica. ONG-urile si sindicatele din tara se pot adresa direct
filialelor SCMD din judete, care ne vor informa cu promptitudine.
Mitingul va
fi si un test pentru candidatul Sorin Oprescu la Primaria Capitalei: va executa
ordinele Puterii de reprimare, demonstrand ca este ceea ce unii il acuza a fi,
sau va actiona conform legii, in slujba democratiei si a poporului?
In pofida tentativelor Puterii de a elimina, prin cumparare
sau amenintare de lideri, prin infiltrarea de sabotori sau interpretarea
aberanta a legislatiei, orice manifestare publica ostila, SCMD si ceilalti componenti
ai Consiliului National al Societatii Civile vor fi in Piata Victoriei, de Ziua
Unirii.
Manifestatia va constitui, in egala masura, un test si pentru actuala Opozitie,
care se manifesta mai mult la televizor si deloc in strada, in sprijinul celor
loviti de masurile Puterii, pe viata si pe sperantele carora se incearca, in
exclusivitate, iesirea din criza.
Intrucat, Consiliul National al Societatii
Civile si-a propus sa se constituie intr-o masa de vot in masura sa anihileze
orice tentativa de frauda, iar viitoarele alegeri sa fie cu adevarat expresia
vointei nationale, manifestatia din 24 ianuarie va fi un test si pentru
intreaga autoproclamata clasa politica. Domnii deputati, senatori, membri ai
Guvernului, trebuie sa inteleaga odata pentru totdeauna ca sunt reprezentantii nostri,
nu stapanii nostri si ai destinului nostru! Ca isi datoreaza cariera faptului
ca noi ii investim pentru a duce la indeplinire programul nostru, al
cetatenilor Romaniei, care prevede crearea nu distrugerea de locuri de munca,
ieftinirea, nu scumpirea vietii, acces pentru toti la sanatate, invatamant,
cultura, justitie, etc. Cu alte cuvinte, cine nu este un bun manager, indiferent
de cat tupeu si cati bani are, din furt si frauda, nu are ce cauta in nici o
functie de reprezentare a noastra, pentru ca in orice democratie reala, vointa
poporului trebuie sa fie vointa politicului, cu atat mai mult cu cat este, in
fapt, vointa lui Dumnezeu.
Doamnelor si domnilor, cetateni
ai Romaniei,
Sa pasiti asadar cu bine peste pragul de An Nou si sa fiti,
in numele Unirii, mai necesare decat niciodata pentru natiunea romana, alaturi
de noi, la marea exprimare a Societatii Civile constiente din Romania, din 24
ianuarie 2012.
Libertatea si drepturile se cuceresc si se pastreaza prin
lupta si vointa colectiva hotarata, de catre cei care vor sa-si traiasca viata
ca cetateni demni, in libertate si respect, nu cersind si slugarind pe la
curtile hotilor!
LA MULTI ANI! VA
ASTEPTAM!...
Honor et Patria! Vae
victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Mircea DOGARU
P.S.
Cetatenilor mai emotivi, care s-au lasat intoxicati de
propaganda prezidentiala si uneperisto-militara, prin publicarea din “burta” a
unor tabele stiintifico-fantastice privind cresterea inimaginabila a pensiilor
militare in cazul a 92% dintre rezervisti, le comunicam spre linistire, ca asa
cum am precizat in repetate randuri, la 92% dintre militari, politisti si
urmasi, transformati ilegal in “asistati” ai statului, pensiile le scad
catastrofal. Deciziile de revizuire in cazul celor care au fost mintiti ca vor
avea cresteri semnificative de la 01.01.2012, au inceput sa soseasca. Cei in
cauza va vor confirma direct, in strada, pe 24 ianuarie a.c. Cu atat mai
raspicat cu cat Puterea este hotarata, si avem déjà dovezi, sa incalce si
hotararile definitive si irevocabile ale instantelor de judecata. Solutia
ramane una singura: asasinii natiunii romane trebuie trimisi acolo unde le este
locul!