Marele Fanus Neagu a gasit pentru un articol in care se ocupa de profanatorii vietilor, operelor si memoriei unor exceptionali romani un titlu cum nu se poate mai potrivit : “Hoitarii”. Preiau idea de la exceptionalul prozator pentru ca , iata, si noi suntem victime ale unor profanatori, dar carora le distingem o anume particularitate : ei se hranesc DIN CADAVRUL PROPRIEI LOR CONSTIINTE pentru a intreprinde ceea ce intreprind.
Cand haznaua nu le mai furnizeaza materie ingurgitabila suficienta, cand groapa publica de gunoaie – saracita serios de aplicatia genialului program “SA TRAITI BINE !” – nu le mai ofera nimic consistent, ei isi descopera chiar in sine, cum nu se poate mai la indemana, CADAVRUL PROPRIEI CONSTIINTE.
Entitatea numita “constiinta” este o piesa pe care ei n-au contat niciodata, pe care au mutat-o in spatiul interior al fiintei de colo-colo, pentru ca se tot impiedicau de ea intre o turnatorie si alta, intre o delatiune si alta, dar care, tinuta la cald printre organe rancede, a capatat o duhoare atragatoare, o mazga picanta, o purulentza gustoasa. Cum era sa reziste “baietii”, mai ales ca, hulpaind in arteziene de bale, au constatat, cu mare bucurie, un fapt poate nu chiar atat de curios, de inexplicabil : cu cat inghiteau din el dumicati din ce in ce mai mari, cu atat CADAVRUL PROPRIEI CONSTIINTE se ingrasa, sporea din sine metastazic, precum prostia sporeste din nimic, sau precum patima oarba creste din propriul intuneric.
Invadati, ca prin efectul unei viagre, de energia toxica pe care le-o livreaza jalniaca hrana, hoitarii devoratori ai cadavrului propriei constiinte devin, cu timpul, in stare de absolut orice, dar cea mai tipica dintre ipostazele pe care le pot capata este aceea de sluga inepta, mereu intaratata, mereu gata sa atace, la usa OTREPELOR care ajung – prin jocul deloc curios al iresponsabilitatii noastre colective – sa determine si sa stapaneasca DESTINELE UNOR INSTITUTII, ALE UNOR BIETE COMUNITATI UMANE, PANA LA DIMENSIUNEA ACELEIA DE POPOR.
Astfel, hoitarii care se hranesc din cadavrul propriei lor constiinte, odata dezlegati din lant, ataca pe oricine si in orice conditii, tradeaza fara tresarire si fara clipire, calomniaza cu jubilatii orgasmice, ei facand parte din rasa fara nume, mondiala cu adevarat, a acelora care, pentru un pumn de arginti, conduc de cateva mii de ani, fara de istov si fara de mustrare, “garzile lui Pilat” in locurile unde adevaratele constiinte ale Lumii isi rostesc crezul lor intru dumnezeiasca lumina.
Pretutindenea acolo unde oameni de bine vor incerca sa se adune pentru a-si cauta drepturile si dreptatea, pentru a pune un temei de rezistenta la rau, se vor afla, camuflati intai in miei, drapati intai in vestmintele cauzei, hoitarii care se hranesc din cadavrul propriei lor constiinte – sinistri scutieri ai OTREPELOR ajunse sa determine, vremelnic, destinele noastre, ale tuturor. Cu acest text eu nu-i ochesc in primul rand pe hoitarii cu functii si pozitii inalte si impotriva carora luptam pentru a ne apara si a ne recastiga statutul nostru constitutional, ci pe aceia care s-au infiltrat printre noi, langa noi, in filiale, in conducerile unora dintre ele, si chiar pana in Comitetul Director.
Traim, stimati camarazi, poate cele mai grele vremuri pentru exercitiul actului de constiinta, in special al aceluia de constiinta nationala, din toata istoria moderna si contemporana a Romaniei. Delirul de lacomie, paranoia functiei si a gradului, septicemia vointei de putere si de superpunere, toate acestea si-au dat mana, ca niciodata, la prea multi dintre noi, cu santajul, tradarea, delatiunea, hotia si chiar crima.
Prea multi dintre noi am uitat nu ce-ar fi trebuit sa fim, CI MAI CU SEAMA CE-AM FOST, candva, nu prea departe in timp, intr-o lume care si-a avut, totusi, dincolo de multe lucruri discutabile, de multe rele, VALORILE SI TEMEIURILE EI si la asezarea carora in realitate AM CONTRIBUIT, DIN GREU, SI NOI, PRIN MUNCA NOASTRA.
Sper, din tot sufletul, eu, cel infasurat de la paisprezece ani in vestmintele nobilei noastre meserii, ca un vechi luptator in drapelul sau tutelar, sa nu ne invinga tocmai acum devoratorii cadavrului propriei lor constiinte, sa nu ne impuna tocmai acum legea lor de zdrente si mucegaiuri, in fata careia, ca un adevarat credincios, ridic semnul crucii.
Ei nu realizeaza – spre rusinea lor si a noastra ! – ca isi primesc epoletii de general, ori o pensie deloc intamplator umflata prin meandrele cenusii ale unei legislatii de familie mafiota, IN ACEEASI GALEATA DE TABLA in care altor amarati ai acestui glorios timp li se pun cateva kilograme de zahar si cativa litri de ulei, in schimbul unui vot exprimat “liber” si “democratic”.
POST SCRIPTUM :
SINDICATUL EXISTA ! E din ce in ce mai puternic si mai apt sa organizeze si sa conduca o lupta corecta, constitutionala, exemplara, pentru cei care–l alcatuiesc.
Col.(r) Mircea Dogaru - mult stimate si iubite tovarase Zapor – s-a dovedit a fi prin constiinta, prin curaj, prin actiune, un ofiter deplin al Armatei Romane, cu mult mai presus de “comandantii”, de “onorabilii” si de “venerabilii” pe care-i invoci pentru ceea ce ar fi putut sa faca, daca se dovedeau cu adevarat a fi in stare sa faca, dincolo de ifose, de masti si de grimase .
Nu-i asa - mult stimate si mult iubite “cuscre” Zapor - ca, acum, dupa ce s-a ridicat si dupa ce s-a dovedit a fi, spre surprinderea “curtii” si a clientelei acesteia, neasteptat de puternic, Sindicatul nostru este o teribila tentatie, in special pentru nesatuii devoratori ai cadavrului propriei lor constiinte? Ce zici !?!
In ceea ce ma priveste – mult stimate si mult iubite “cuscre “ Zapor – nici nu merita sa dau vreo replica. Aceia care au vazut macar o singura emisiune “PRO PATRIA”, in intervalul ’90-’97, sau care mi-au citit o singura carte, sau macar un singur articol in “OBSERVATORUL MILITAR”, stiu exact cate parale face ceea ce afirmi si inteleg exact unde doare si unde pute.
Valeriu Pricina – Vicepresedinte SCMDRR.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu