“DUPA NOI POTOPUL” IN VARIANTA BASESCU
Comentarii pe marginea unui penibil “joc” de-a
mobilizarea
(Urmare)
Partea a-VII-a
VIII. BATALIA DINTRE SOCIALISM SI COMUNISM PENTRU
ROMANIA
FAZA KOMINTERNISTA (1917-1945)
Esenta conflictului dintre adeptii marxismului
(internationalisti) si cei ai socialismului nationalist rus (bolsevismul sau
leninism-stalinismul) a constat, in ceea ce priveste Romania, in dorinta
fiecaruia de a-si adjudeca imensitatea teritoriului romanesc aflat in
componenta artificialei creatii statale numita “Ucraina”. Corect “u Craina”,
adica, textual, “la Margine”.
Lasand la o parte ca mai exista o Craina romaneasca,
adica “o Margine”, in NE Serbiei, numai un neamt stupid (referirea este la
inventatorul ei, contele Franz Stadion) ar putea, fara sa verifice, acredita
ideea ca ar exista un popor care sa se numeasca “la marginean”, o limba “la
margineana” si, in fine, o tara care sa se numeasca “la Margine”. Vladimir
Putin nu a acceptat! La Summit-ul de la Bucuresti, fixat in bascalie de 1
aprilie 2009, cand se astepta intrarea Ucrainei si Georgiei in UE, dupa ce si-a
turat motoarele avionului nr. 1 “Rossia” doua ore, pana cand Merkel l-a
informat ca a executat ordinul si a respins cele doua state, Putin a descalecat
in Capitala Romaniei pentru a da o lectie de patriotism romanilor si una de
cultura occidentalilor. Vazand ca nimeni nu a inteles nimic, l-a luat pe George
W. Bush la brat, l-a carat in Crimeea si acolo, la Soci, cu Bush alaturi, a
anuntat presei mondiale ca “Ucraina este o creatie artificiala alcatuita
din teritorii luate de la rusi (partea
de Est) si de la tarile vecine ( partea de Vest).”. Care ar fi aceste
tari? Una ar fi Lituania, adica “Litva”,
tara tracilor nici romanizati, nici slavizati, care a creat, acum, o structura
de criza pentru monitorizarea situatiei din teritoriile sale inglobate in
“Ucraina”. A doua ar fi Polonia, care pretinde ca jumatate din teritoriul sau a
fost inglobat in “Ucraina”, uitand ca Pocutia, Podolia, nemaivorbind de “Tara
Romanilor” numita “Volhynia” si pana departe, pe “raul Romanilor” care unea
Novgorodul cu Ladoga, s-a intins “Tara Volohovenilor” sau “Romanilor” si ca
intreg sudul sau actual, inclusiv Cracovia, este “Patria Goralilor” adica a
romanilor care si-au pierdut doar limba, pastrandu-si identitatea. Ca o
paranteza, datorita inculturii si prostiei noastre, faptul ca acesti romani au
dat Lumii un Papa din neamul Voitila (Ioan Paul al II-lea) sau cei din
Ivano-Frankivsk, prin urmasii lui Stefan Putina, translatorul de rusa al lui
Dimitrie Cantemir, un lung sir de ofiteri nobili, narodnici si comunisti,
culminand cu stra-stra-nepotul de azi, Vladimir Putin, nu ne serveste la nimic.
A treia tara revendicatoare, dupa polonezii care si-au facut si ei comitet de
criza, ar fi …..imperiul Austro-Ungar, care …. nu mai exista. Revendica, in
schimb, Cehia, Slovacia si Ungaria, teritoriul romanesc din asazisa Ucraina
subcarpatica, unde s-a nascut, la Manastirea Peri, limba literara romana, unde
romanii mai traiesc compact (in Maramuresul istoric) la Slatina (Solotvino),
Rahau, Teaceu etc. sub numele de romani, dar si sub numele de voloki, vlahi
loscarini sau “poporul …. Radio-Bucuresti”.
In 1999, coordonatoarea de la Radio Romania
Actualitati, dna Doina Jalea, m-a chemat disperata, in calitate de colaborator
al postului (emisiunile “Detectivi prin colb de cronici” si “Inorogul”), sa
ascult o caseta de domeniul absurdului. Pe scurt, reporterul Radu Sofran,
insotind o echipa de istorici de la muzeul din Satu Mare, in vizita la omologii
din Ujigorod, a inregistrat urmatoarea scena: o cetateana a venit sa semnaleze
ca, undeva, la mama dracului, in nord, la granita cu Polonia, unde nu aveau ce
sa caute, a intalnit romani bastinasi. Niste femei care faceau troc la targ, de
doua – trei ori pe an, aducand produse de lemn si oierit, care vorbeau
romaneste, refuzau sa admita ca sunt romance, respingeau numele de “moldovean”
si declarau ca nu stiu ce sunt, spunand ca stiu doar ca sunt, de acolo, din creierii muntilor, dintotdeauna
traind in satele Mirke (Mircea, de cca.1550 de locuitori) si Poroskovo (cca.
4000 de locuitori). In arhivele ucrainene, cele doua state figurau din sec.XIV
ca fiind rutenesti, adica ale fostilor romani, necrestini (prutenii, brutenii
sau brodnicii, disparuti in masa ruseasca prin slavizare). S-a organizat, pe
loc, expeditia, s-a ajuns, pe carari de munte, cu pasul, in Mirke, unde au fost
inconjurati de romani, traitori in mileniul I, care s-au strans ca la urs. Pe
inregistrare se auzea: ”-Cine sunteti voi, cum va numiti?- Apa’
draga doamna, noi nu stim! Dara ucraintii ne spun voloki. – Si de unde ati
venit? – De nicari, noi suntem de aici, pe toti muntii astia am fost numa’ noi,
cum stim din batrani. Apoi au venit ucraintii peste noi si am ramas numai
satele astea doua.” N-avusesera niciodata scoala, erau analfabeti in
toate limbile, nu avusesera niciodata preot si biserica, dar erau crestini. Si dialogul
absurdului a continuat: ”-Nu sunteti moldoveni?- Nu, moldovenii sunt
departe, am auzit noi de ei.-Nu vorbiti romaneste? Nu, nu stim cine sunt
romanii! Noi vorbim limba noastra.” I-au pus sa cante si sa recite. Ei nu stiau
cuvantul “doina”, dar “horeau”, toate versurile lor fiind pe acelasi calapod: “Toata
lumea are neamu/Numai io pe nimeni n-amu/Toata lumea are tara/Numa noi, ca
canii afara!” Si aicea a intervenit, ca peste tot in spatiul romanesc,
sfatosul comunitatii:”- Io stiu cine suntem! Noi tinem
de un popor care se cheama Radio-Bucuresti.” Si a povestit cum in 1980, unul de-al lor,
intors din Afganistan ca soldat, a adus o „cutie” care vorbeste, adica un radio
cu tranzistori. S-au strans ca la urs in curtea aluia, s-au jucat pe butoane,
pana au dat de unii pe care i-au inteles si care-si ziceau „Radio-Bucuresti”.
Atunci au inceput sa planga, dar nu stiau de ce. Ascultau in fiecare seara,
batandu-si copiii sa taca, dar la ora actuala, spunea mosu cu mandrie, aproape
toti au cutii care vorbesc si baterii, in casa, fiindca le-au luat de la targ,
pe produse.
La inceput de Mileniu
III, nu in Matto-Groso, ci in centrul geografic al Europei, sunt descoperiti
mii de romani traind ca Evul Mediu timpuriu, urmasii acelora care l-au batut si
ranit pe Almus, tatal lui Arpad, la trecerea valului condus de maghiari, prin
Carpatii Padurosi. Ungurii ar fi facut un scandal pana la Dumnezeu. Pe noi ne-a
durut si ne doare in cot! Radio Romania Actualitati le-a trimis carti, ei fiind
analfabeti, le-a trimis casete video si audio, ei neavand curent electric. Ani
de zile am tras semnalul de alarma la radio, la TV, in articole de presa,
studii si carti, in Congresele Spiritualitatii Romanesti. Au reactionat doar studenti si tineri
profesori romani de la Cernauti si Chisinau, ale caror ONG-uri au trimis acolo
echipe de investigare. Pentru ca Romania nu a fost si nu este interesata de
soarta romanilor din tara, dara-mi-te de soarta romanilor risipiti!
De o lasitate, prostie
si un lichelism fara cusur, asazisa noastra elita politica, in loc sa
dialogheze cu Putin pe aceasta tema, sa sprijine Kievul conditionat de Legea
privind drepturile minoritatilor (abrogata de „portocalia” Timosenko), bate
campii declamand lozinci despre o Europa care nu mai exista sau despre o
America ce nu mai este, demult, unitara, fiind fracturata in doua si cunoascand
o lupta atroce intre Capitalism sau Neoliberalism, reprezentat de Obama si
trotkysto-conservatorism, cu alte cuvinte Comunismul sau Globalismul,
reprezentat de neoconservatorii condusi de Joe Biden. La aceasta stare de lucruri contribuie si
tradarea si incultura monumentala, datorita educatiei pe care am primit-o, atat
pe linie socialista, cat si kominernista, din ordinul lui Stalin, in privinta
asumarii propriei noastre istorii. Cati romani stiu ca ne-am falsificat istoria
ingropand faptele unui mare patriot, Constantin Brancoveanu (1688-1714), spre a
face erou din cel mai sinistru tradator pe care l-a avut poporul roman, Dimitrie
Cantemir (1693; 1710-1711). Prin Tratatul de la Lutk (13 aprilie 1711) acesta a
cedat Rusiei toate teritoriile rasaritene ale Tarii Moldovei, pana la Nistru.
Din fericire, patronul sau, Petru I Cel Mare, a fost batut de turci, la 22
iulie 1711, la Stanilesti, pe Prut. Despre ce teritorii este vorba? In primul
rand despre Ucraina romaneasca, adica despre teritoriile Tarii Moldovei de „la
margine”, de 44.500 km2, locuite, aproape exclusiv, de romani, de la
sud de Kiev, la Marea Neagra, intre Bug si Nipru. Acestea au fost rapite Tarii
Moldovei, a carei granita a fost retrasa de pe Nipru pe Bug, la 12 septembrie
1740, in urma unui Congres la Constantinopol, la care au luat parte Rusia,
Turcia si Prusia. Urmeaza Transnistria romaneasca, de 69.000 km2,
intre Bug si Nistru, din care astazi au ramas „atasat”, teoretic, asazisei
Republici Moldova, 4.200 km2, restul ramanand in constructia
Ucraina. Furtul a avut loc la 31 dec. 1791, cu ocazia tratativelor de pace ruso-austro-turce,
de la Sistov / Iasi. A treia halca a fost furata de rusi, sub numele, de ei
inventat, de „Basarabia”, la 28 mai 1812, insumand intre Purt si Nistru, 45.630
km2, cu 5 cetati, 17 orase, 685 de state si 490.000 locuitori.
Tinanad cont de faptul ca asazisa Republica Moldova mai are 33.371 de km2,
cu tot cu restul de Transnistrie atasat, rezulta ca 20.000 de km2
din zisa Basarabie se afla, astazi, tot in „Ucraina”. Se adauga, ca furturi de
la Romania statala, un teritoriu de 6000. km2 din nordul Moldovei,
rapit (1775) si botezat (1786), de germani, la 11 ani dupa furt, „Bucovina” si
cei 340 de km2 ai Hertei, ambele intrate in „Ucraina”, la 2 august
1940 si Insula Serpilor, furata de rusi, cu complicitatea lui Eduard Mezincescu,
kominternist globalist, in 1948. Asadar, in „Ucraina” de astazi exista 133.840
km2 de pamant romanesc revendicabil, intrucat a fost furat de rusi,
in ultimele doua secole, unei Romanii statale si pentru ca are, inca, locuitori
bastinasi romani nedeznationalizati. Plus fictiunea statala numita Republica
Moldova, plus Maramuresul istoric si celelelalte teritorii romanesti din
Transcarpatia.
Aceasta realitate teritorial-etnica a avut o
mare influenta asupra evolutiei noastre istorice de dupa 1917, facandu-ne
victima predilecta, atat a comunismului kominternist, cat si a socialismului
rus (sovietic). Cateva date sunt edificatoare. Date pe care nu le cunoasteti
deoarece „marii” istorici romani postbelici au fost ori fabricati, ori
slugarnici si lasi, ori tradatori.
La 10 martie 1917, s-a
declansat Revolutia la Petrograd. 16 zile mai tarziu, Germania si Austro
Ungaria incheiau un acord la Viena (26 martie), prin care intreaga Romanie
revenea Austro-Ungariei ca provincie.
La 5 aprilie 1917, sub
influenta partidelor politice din Rusia, in teritoriile romanesti cotropite,
s-au infiintat Partidul National Moldovenesc (Chisinau) si Partidul Progresist
Moldovenesc (Odessa). Dar nu lor li se datoreaza unirea „Basarabiei”. Sansa de
a mai recupera ceva din teritoriile romanesti ocupate au reprezentat-o, rezervistii – cei 300.000 de
militari romani, soldati, subofiteri si ofiteri, disponibiliati din armata
tarista. Intruniti in Congres, la 9 mai 1917, la Odessa, ei au constituit
Comitetul Central Ostasesc (CCO) declansand lupta pentru autonomia teritoriilor
romanesti ocupate. La 16 iulie 1917, CCO a lansat ideea convocarii unui Sfat al
Tarii care sa ia decizia democratica in acest sens. In replica, 2 zile mai
tarziu, istoricul Mihail Hrusevski, agent german, inventatorul fictiunii
statale „Ucraina”, a proclamat, sustinut de trupele germane si austro-ungare, „Ucraina”
intre Muntii Carpati si Muntii Caucaz, provocand rascoala militarilor romani de
la Odessa si Sevastopol. Este momentul in care, bolsevicii lui Lenin si eserii
intra in joc pentru adjudecarea fictiunii Ucraina, ca tara a Sovietelor. La 20
august 1917, un detasament terorist de 200 de bolsevici si eseri i-au ucis, in
via lui Hodoroja, de langa Chisinau, pe liderii disponibilizatilor romani,
Hodoroja si Murafa. Locul or a fost luat, imediat, de Gherman Pantea si maiorul
Emilian Catele, despre a carui disparitie, la sfarsitul celui de-al II razboi
Mondial, ar fi putut fi intrebat agentul NKVD-Viena, fost GESTAPO, Denis
(Dionis) Patapievici, tatal comunistului globalist, H.R. Patapievici, cel care
ne taxeaza, pe noi, romanii, drept „patibulari” si „fecale”, spre extazul
„portocaliului” Traian Basescu.
La 14 septembrie 1914,
Rada (parlamentul) Ucrainei filogermane a obtinut de la Germania si
Austro-Ungaria, contra aprovizionarii trupelor de ocupatie, recunoasterea ca
teritorii ale Kievului a Galitiei, Transcarpatiei, Bucovinei de Nord si Basarabiei.
Este motivul pentru care Lenin s-a grabit sa organizeze, in Basarabia, prostind
taranimea, „soviete de tinut”. In aceste imprejurari, la 27- 28 octombrie 1917,
convocat la Chisinau de CCO, Congresul Militarilor Romani a hotarat proclamarea
autonomiei si convocarea Sfatului Tarii.
A mai hotarat, insa, un lucru – amputarea, adica salvarea doar a teritoriului
romanesc dintre Prut si Nistru, romanii de dincolo de Nistru fiind abandonati.
Cu durere, reprezentatntul acestora din urma, Toma Jalba, a reprosat
Congresului: „-Dar eu va intreb, fratilor, care sunteti moldoveni, cum ne lasati pe
noi, moldovenii, cei ce suntem rupti din aceasta Basarabie sa traim pe celalalt
mal al Nistrului?Noi ramanem ca soarecele in gura motanului?Dar sa stiti ca de
ne veti uita, noi vom sapa malul Nistrului si vom indrepta apa dincoace de
pamantul nostru, caci mai bine sa-si schimbe raul mersul , decat sa ramanem noi
despartiti unii de altii.”
Congresul Ostasesc de
la Chisinau a organizat Sfatul Tarii la 21 noiembrie 1917, cu participarea
democratica a delegatiilor pe nationalitati: 105 romani, 15 ucrainieni, 14
evrei, 7 rusi, 2 bulgari, 2 germani, 2 gagauzi, 1 polonez, 1 armean, 1 grec. Impreuna
au votat autonomia tinutului romanesc dintre Prut si Nistru si crearea a 100 de
cohorte romanesti pentru protectia lui. Separat, in conditiile declansarii
Revolutiei Bolsevice (25 octombrie/7 noiembrie 1917) si a emiterii, fariseic,
de catre Lenin, a Declaratiei Drepturilor Popoarelor din Rusia, care isi puteau
decide soarta prin autodeterminare, romanii de dincolo de Nistru au convocat si
ei la Grigoriopol, la 19 noiembrie 1917, Comitetul National Roman si au decis:
limba oficiala, intre Nistru si Bug este limba romana, slujba in biserica se va
tine in limba romana, iar Congresul National al Romanilor sa se intruneasca la
17 decembrie 1917, la Tiraspol, ca sa decida autonomia. Intr-adevar, la 17
decembrie, la Tiraspol, Congresul Romanilor Nistreni a decis, in unanimitate: „Sa
ne soidinim cu fratii nostri din Moldova. Oamenii de la tara ne-au trimis cu
aceasta vorba, sa fim cu dumneavoastra impreuna. Cu aceasta ne asteapta pe noi
la sate.” Era o incercare disperata de a se salva, in conditiile in
care Romania era scoasa din lupta cerand, la 26 noiembrie, armistitiu Puterilor
Centrale, iar Chisinaul ii abandonase, definitiv, proclamand la 2 decembrie
1917, constituirea Republicii Democratice Moldovenesti, doar pana la Nistru. La
11/24 dec. 1917, pentru a contracara actiunile romanilor, Lenin a inventat la
Harkov, Ucraina Rosie (Republica Sovietica Socialista Ucraina). Comisar pentru
popoarele care visau autodeterminarea si desprinderea de Moscova, Stalin, a
invadat Transnistria si i-a lichidat pe toti intelectualii, in special
invatatorii si preotii romani, stopand pentru intregul secol XX visul de
revenire la patria mama a romanilor de dincolo de Nistru. Concomitent, Germania
si Austro-Ungaria au decis transformarea Galitiei si Bucovinei de Nord intr-un
regat autonom, sub stapanirea Habsburgilor.
Lupta pentru unirea
Basarabiei a fost dusa, asadar, de sutele de mii de disponibilizati din armata
tarista, in conditiile in care Romania era scoasa din razboi si ocupata de
trupele germano-austro-ungaro-bulgaro-turce, iar adversari, pentru visul lor de
unire, erau atat germanii, austriecii si ungurii, cat si albgardistii rusi,
bolsevicii rusi, Ucraina Socialista de la Harkov si Ucraina Alba de la Kiev.
Strategia lui Stalin,
pentru a impiedica unirea Transnistriei si Basarabiei, sub numele de Republica
Democratica Moldova cu Romania, a prevazut: actiunea militara asupra acestor
provincii romanesti, o ampla campanie propagandistica antiromaneasca, dusa prin
kominternisti, de o parte si de alta a Prutului, atacuri teroriste si asasinate
pentru descurajare. Aceeasi strategie aveau sa o aplice, in anii 1990-1992,
Mihail Gorbaciov si Boris Eltin, in Razboiul Nistrean, pentru a impiedica
Unirea.
Razboiul impotriva
romanilor a fost declansat prin „Sovietele
Frontului Roman al Flotei din Marea Neagra si Regiunea Odessa” (RUMCEROD).
Misiunea sovietizarii teritoriilor romanesti rasaritene aflate sub ocupatie a
primit-o Mihail Bruhis, presedintele Comitetului Central Executiv al Sovietelor
RUMCEROD caruia i s-a acordat
„plenitudinea puterii si comanda trupelor de pe Frontul roman si zona limitrofa
a Frontului”. El a creat grupul de forte FRONTODEL pentru „conducerea luptei
revolutionare pe Frontul roman si in Basarabia”. In aceste imprejurari, la 21
dec. 1917, Sfatul Tarii de la Chisinau a cerut ajutor militar Antantei care a
aprobat ca doua divizii romane, comandate de generalul Coanda, sa treaca Prutul
pentru preluarea pazei obiectivelor guvernamentale si cooperarea cu fortele
militare ale Chisinaului. Astfel asigurat, dupa ce la 8 ian.1918 s-a produs
discursul lui Woodrow Wilson (Cele 14 puncte) privind autodeterminarea popoarelor,
iar la 9 ian. 1918 Ucraina Alba de la Kiev si-a proclamat independenta, Sfatul
Tarii a decis sa proclame, in mod
simbolic, la 24 ianuarie (pentru a reaminti de Unirea din 1859), independenta
Republicii Democratice Moldovenesti, sub presedintia lui Ion Inculet.
Reactionand imediat, Ucraina Alba a incheiat, la 27 ianuarie, Pacea de la
Brest-Litovsk cu Austro-Ungaria, revendicand Basarabia. Din nefericire pentru
noi, la 28 ianuarie/10 februarie, Romania s-a predat Puterilor Centrale cerand,
neconditionat, pacea. Iar la 18 februarie/3 martie, credincios angajamentelor
asumate fata de germani, Lenin a incheiat, tot la Brest -Litovsk, pacea
defavorabila Rusiei Sovietice, dar extrem de profitabila pentru „sponsorii”
Ucrainei Albe – Germania si Austro-Ungaria. Asigurat, presedintele Mihail
Hrusevski si-a permis sa ameninte Romania. Rada Centrala de la Kiev a trimis o
nota de protest Romaniei, Bulgariei, Germaniei si Austro-Ungariei, declarand ca
este impotriva eventualei uniri a Basarabiei cu Romania. In aceste conditii,
strategii CCO au recurs la o solutie neasteptata, declansarea unirii pe parti
(pe judete): la 3 martie 1918, Zemstva (parlamentul local) din Balti a
proclamat unirea acestui tinut cu Romania; la 13 martie, respectiv 25 marie
Zemstvele din Soroca si Orhei au proclamat acelasi lucru.
La 26-28 martie (8-10
aprilie) 1918, la Roma, Congresul Nationalitatilor asuprite din Austro-Ungaria
a proclamat, in fata lumii civilizate, dreptul natiunilor asuprite de a se
constitui in state nationale sau de a se uni cu patria mama. Acesta a fost
semnalul asteptat de Sfatul Tarii de la Chisinau care a decis, la 27 martie / 9
aprilie 1918, unirea Republicii Democratice Moldovenesti cu Romania, Rezolutia
de Unire proclamand: „Republica Moldoveneasca (Basarabia)in
hotarele sale dinspre Prut, Nistru, Dunare si Marea Neagra si vechile granite
cu Austria, rupta de Rusia acum o suta si mai bine de ani din trupul vechii
Moldove, in puterea dreptului istoric si a dreptului de neam, pe baza
principiului ca noroadele sa-si hotarasca soarta lor de azi inainte si pentru
totdeauna, se uneste cu mama sa Romania.”.
In acest moment,
Romania ocupata de trupele Puterilor Centrale se trezea in razboi cu fostul
aliat, deoarece tinutul Hotin (1740 km2), declarat unit, era ocupat
de Armata a VIII-a rusa. Eram, deci, in razboi cu Rusia Alba, dar si cu Ucraina
Alba, deoarece zeci de mii de ruteni fusesera adusi aici in perioada 1916-1918
pentru nevoile frontului (constructia cailor ferate) si nu mai erau dispusi sa
plece. Mai mult, la 10 ianuarie 1918, ca replica la proclamarea independentei
Ucraine Albe, Stalin declarase insurectia la Hotin, proclamand puterea
Sovietelor. Nici Austro-Ungaria nu a stat degeaba si, in replica la proclamarea
independentei Moldovei, la 24 ianuarie 1918,
a declarat Tinutul Hotin anexat Bucovinei ocupate.
Unirea ne punea,
asadar, in stare de razboi, din nou, si cu fostii adversari si cu fostii aliati.
Ucraina Alba a lui Hrusevski a reactionat prima declarand, la 31 martie 1918,
unirea Basarabiei cu Romania drept anexiune si cerand revizuirea frontierei.
Rusia Sovietica si Ucraina Sovietica au recurs la actiuni teroriste, din
ordinul lui Stalin detasamentele lui Barbula si Kotovski incercand, permanent,
sa provoace insurectii in perioada 1919 (Hotin, Otaci) – 1924 (Tatar Bunar). Un
val de activisti comunisti, reprezentanti ai Kominternului, inca manipulati si
utilizati de Stalin, au fost aruncati, cu material de propaganda impotriva
„imperialismului romanesc”, dincolo de Nistru. Stramosii patapievicilor si
tismanenilor de astazi, in egala masura straini pentru ca erau
internationalisti, s-au numit: N. Osipov, G. Poniatovski, A. Pavlavski, A.
Zalkind (care a creat un comitet „revolutionar” la Tighina), G.M. Humpert zis
„Grib” (care coordona actiunea in fruntea comitetului regional Odessa al
Partidului Comunist din Ucraina), M. Koslovetki, la Cetatea Alba. Pe intreaga
Romanie, actiunile antistatale erau coordonate de kominternistii Pavel Tkacenko
(I.I. Antipov) si Haia Lifsit. Politia romana avea sa dea o grea lovitura
ilegalistilor centralei din Chisinau, arestandu-i in 1920, pe toti. Numele
acestor „patrioti”, care nu mai puteau
de dragul libertatii si democratiei poporului roman, este relevant pentru
conceptia internationalista a comunismului de ieri si de azi, de a amalgama
popoarele in scopul constituirii unei singure natiuni de sclavi planetari:
Bogopolskii Haim, Lutenko Moisei, Saevici Faibish, Frenkel Isac, Pavel
Nicolaev, Vasilii Volohov, Moisei Dubinski, Fedor Pohila, Hers Leib Gurevici,
Lemkovici Feiga, David Felerman, Ruhin Pupko, Ana Bogopolskaia, Svetkov, Seiman
Goldstein, Israil Bakal, Iosif Sielberman si Samuel Rivlin.
In aprilie 1918, la
comandamentul Armatei a VII a austro-ungare, care ocupa acum Hotinul, s-a
prezentat lt. maj. Racikovski ca administrator al tinutului desemnat de Kiev. A
fost aruncat, in suturi, peste Nistru. De ce a avut acest tupeu? Pentru ca, la
24 aprilie 1918, Ferdinand a incheiat pacea rusinoasa de la Buftea – Bucuresti,
prin care Romania ceda Bulgariei, Dobrogea, Austro-Ungariei, frontiera montana
(5.600 km2), iar Germaniei, pe 90 de ani, petrolul si padurile
Romaniei. La 27 octombrie / 9 noiembrie 1919, Germania a cerut armistitiu,
situatie in care Romania a declarat, din nou, razboi, Austro-Ungariei. Aceasta,
incheind si ea armistitiu la Belgrad (31 octombrie/13 noiembrie), a fost
nevoita sa-si retraga Armata a VII-a din Hotin.
In baza hotararii de
unire a Republicii Democratice Moldovenesti cu Romania, Divizia I Cavalerie romana
a intrat, la 7 noiembrie, in tinut si, la 9 noiembrie 1918, comandantul ei a proclamat unirea cu
Romania. Doua zile mai tarziu s-a produs o interventie a Rusiei Albe, Mihail
Krupenski, presedintele Zemstvei locale proclamand tinutul parte integranta a
Rusiei. Drept urmare, Divizia I Cavalerie Romana a intrat in Hotin, prefectul
acesteia declarand: „De acum inainte, orasul si tinutul Hotin se unesc, pentru totdeauna,
cu Romania mama!” Inceput la 27 martie/9 aprilie 1918, unirea
Basarabiei cu Romania s-a definitivat abia la 11/24 noiembrie 1918. Ea a
declansat si procesul de unificare cu Romania a partii de nord a Moldovei,
rapita de austrieci in 1775 cu sprijinul maresalului rus, Rumeantev, mituit cu
un „prezent (cadou – n.n.) de 5.000 de
galbeni si o tabachera de aur impodobita cu briliante”. Numita „Moldova
Austriaca” sau „Moldova Imperiala” la inceput, apoi Districtul militar al
Moldovei de Nord, regiunea a fost botezata, de specialistii germani, gl. Von
Barko si col. Seger, la 11 ani dupa furt (1786), Comitatul „Bucovinei”. Au vrut
sa foloseasca un sinonim pentru romanescul „codru” si au folosit slavonescul
„bucovina”, fara sa stie ca acesta inseamna padure de fag, iar in regiune nu
cresc fagi. La 15/28 noiembrie 1918, Consiliul National de la Cernauti a decis
unirea cu Romania. Pentru romanii ramasi in Ucraina, noua frontiera a Romaniei
a devenit „frontiera groazei”. La 2 mai 1919, Kievul, de grija caruia moare
astazi Basescu, a dat, in numele noii realitati sovietice ucrainiene, nota
catre guvernul roman, prin care ameninta: „Clasa muncitoare din Ucraina nu poate
admite ca intre Ucraina Sovietica si Ungaria Sovietica, Bucovina sa ramana
inrobita.” Din fericire, trupele
romane au lichidat Ungaria Sovietica a lui Bela Kuhn. In spate, insa, zeci de
mii de romani au fost masacrati de comisarii kominternisti, alte mii pierind in
incercarea de a trece Nistrul, prin locuri vulnerabile (Nemeuca, Poiana,
Cerilin, Vadu – Rascov, Volcinet, Chitcani, Unghia Bacului, Libnic, Rezina,
Ciucat, Praporgescu, Stolniceni, Terasa). Supravietuitorii erau primiti la
Chisinau de „Comitetul pentru ajutorarea refugiatilor moldoveni de dincolo de
Nistru”, condus de Pantelimon Halippa. Masacrarea a peste 800.000 de romani in
Ucraina Sovietica a atras proteste la Liga Natiunilor si in Parlamentul
Romaniei (20 februarie si 4 martie 1931) si un Memorandum la Liga Natiunilor,
semnat de 634 de refugiati, denuntand genocidul, memorandum publicat de ziarul
parizian „L’ordre”. La 28 februarie 1932, ziarul „Adevarul” scria: „In
Rusia Sovietica, procesul barbar de masacrare in masa nu este primul si,
probabil, nu va fi nici ultimul, cata vreme va domnidictatura salbatica a unei
minoritati acre si-a insusit atributul de oligarhie odioasa.” La 2 aprilie 1932, „neamul romanesc” denunta: „Se
desfasoara pe frontiera groazei cea mai cumplita tragedie pe care au trait-o
vreodata locuitorii paradisului bolsevic. Cad cu zecile, cu sutele in nopti
lipsite de lumina, cei care fug de teroare si de foame.” Este
explicabil, in aceste conditii, de ce inventia Kominternului, Partidul
Socialist-Comunist din Romania nu a avut succes. Dealtfel, din cei cca 300 de
insi, in frunte cu Gheorghe Cristescu ce aderasera la Moscova, 271 au fost
arestati, 58 ramanand condamnati in procesul din Dealul Spirii (4 iunie 1921).
Nici Uniunea Tineretului Socialist din Romania devenita, la 20 martie 1922, UTC
din Romania, nu a avut mai mult succes, deoarece Conferinta Comunista de la
Ploiesti, din 3-4 octombrioe 1922, a lansat, din ordinul lui Stalin si al
Kominternului, ideea ca Romania este stat imperialist, asupritor de popoare,
cum ar fi poporul „moldovenesc” si a deschis lupta impotriva Unirii. Aceasta in
conditiile in care invingatorii in primul Razboi Mondial hotarau soarta Lumii
si a noastra in cadrul Conferintei Internationale de la Lausane (20 noiembrie
1922 – 24iulie 1923). Majoritatea comunistilor erau cetateni straini ai
Kominternului sau tineri tradatori romani, ca Hannah Robinsohn (Ana Pauker) si
Emil Bodnaras. Pentru finantarea actiunilor teroriste pe teritoriul Romaniei
s-a infiintat organizatia subversiva „Ajutorul Rosu”, in 1924, parte a
Organizatiei Internationale pentru Ajutorarea Revolutionarilor. Este motivul
pentru care Partidul Comunist din Romania, cum se numea nestatutar din 1922, a
fost interzis, prin ordonanta militara, la 5 aprilie 1924. Primul secretar general
in ilegalitate a fost desemnat, de Komintern, ungurul Elek Koblos. El a fost
confirmat la Congresul III al PC din Romania, desfasurat in septembrie 1924,
tocmai la Viena, pentru a sustine interesele URSS la tratativele de acolo cu
occidentalii.
Ca si UDMR, astazi, PC
din Romania a negat art. 1 din Constitutia Romaniei, referitor la faptul ca
Romania este stat national. Drept urmare, la 19 dec. 1924, prin Legea Marzescu,
PC din Romania a fost, definitiv, interzis. Din pacate, UDMR-ul, nu! Partea
ciudata este ca Elek Koblos nu a fost de acord ca Romania este stat
imperialist, ca asupreste popoare, ca Transilvania sau Basarabia nu ar fi pamanturi
romanesti, drept care a fost debarcat de Komintern si lichidat la Congersul PC
din Romania, organizat la Harkov (29 iunie-2 iulie 1928). Un alt ungur care
avea sa fie ucis pentru Romania Mare, avea sa fie Stefan Foris, secretar
general al PC din Romania, in faza de pregatire a marii tradari nationale de la
23 august 1944. In locul lui Koblos, Kominternul a trimis pe ucrainianul Vitali
Holostenko (Barbu), sub a carui conducere, PC din Romania a fost, practic,
decimat datorita luptei pentru putere, soldata cu asasinate, intre Ana Pauker,
adepta a amorului liber si sotul ei, Marcel Pauker (Luximin). In 1931, la
Congresul V, PC din Romania l-a primit ca secretar general , trimis de Moscova,
pe polonezul Alexandr Stefanski (Gorun). Fapt straniu, si acesta a deviat,
constatand la fata locului ca Romania este un stat national, nu imperialist.
Cum incepea sa–si propage ideile, anti Komintern, a trebuit sa fie potolit de
...... Lucretiu Patrascanu, pe care rusii il trimisesera la Varsovia. Acesta ii
trimitea mesaje secrete prin care ii cerea sa nu mai spuna adevarul, urmand sa
discute lucrurile intre patru ochi.
In ceea ce priveste
numarul comunistilor din Romania, numar niciodata comunicat, va pot spune ca
istoric, in baza documentelor, ca 23 august 1944 i-a prins cu efective de sub
100 de persoane, majoritatea straini si fugari la Moscova ca spioni si
tradatori, in frunte cu Ana Pauker si Bodnaras, restul arestati si in lagare cu
Gh. Gghiorghiu Dej, pentru ca au organizat, in calitate de sindicalisti si nu
de comunisti, grevele din 1933.
De dragul adevarului,
trebuie spus ca aceste greve, in care si-a pierdut viata, accidental, agentul
de Siguranta, epileptic, Vasile Roaita, au fost organizate de social-democrati
si legionari.
Studentii Facultatii de
Istorie din Bucuresti, in perioada 1974-1979, o chinuiau, sistematic, pe
tovarasa internationalista Zoe Petre, secretara de partid, cu intrebarea:”-Cati
comunisti erau inainte de 23 August 1944, tovarasa?”. Si cum ea o tot
scalda, cum ca ar fi fost 1000 cu tot cu simpatizanti, se ridica, tot
sistematic, in picipoare, in amfiteatru, internationalistul Sami Vianu, cel
care avea sa-l fabrice peste ani pe „alpinul” si „orientalul” Tel Aviv, Mihai
Razvan Ungureanu (ochii si urechile lui Joe Biden in Romania), aratandu-ne carnetul
rosu PCR si declarand: „- Copii! Sunt Sami Vianu, membru al PCR din
1 octombrie 1944, cand Ana pauker declansase, deja, concursul .......cine
primeste mai multi legionari in partid, si am carnetul de partid cu numaul 241.
Va dati seama, asadar, cati comunisti erau inainte de 23 August!”
De aici si butada despre
comunisti, valabila si astazi, si pentru revolutionari si pentru veteranii de
razboi: „Dragi tovarasi, putini am fost.....multi am ramas!”.
In concluzie, si comunismul
si stalinismul au esuat in Romania inaintea actului de tradare de la 23 August
1944, fapt care l-a obligat pe Stalin sa recurga la o diversiune de neimaginat
– constituirea unui stat fantoma in teritoriile romanesti, inca, ocupate si
repartizate RSSU, asa-numita Republica Autonoma Sovietica Socialista
Moldoveneasca.
Dar despre aceasta si
despre navala adevaratilor comunisti pe tancurile sovietice, adica a
tismanenilor, romanilor si patapievicilor, care ne chinuie si astazi in numele
neoconservatorismului, vom vorbi in cele ce vor urma.
(VA
URMA)
Col.(r) dr. Mircea
Dogaru
Presedintele SCMD
