vineri, 19 iulie 2019

INTREBARI ADRESATE MINISTRILOR DE FINANTE FOSTI, ACTUALI SI VIITORI


INTREBARI ADRESATE MINISTRILOR DE FINANTE
FOSTI, ACTUALI SI VIITORI
Domnilor,
Constatand de 10 ani o acerba ofensiva impotriva statutului juridic al PENSIEI ca drept patrimonial, inalienabil si intangibil obtinut in baza unor contracte de munca, integral sau partial indeplinite (la militari contracte de sange pe „munca fortata” botezata „activitate” la ordin), ofensiva sustinuta prin ample campanii media si initiative legislative care nu definesc obiectul legilor pensiilor, adica PENSIA,
Luand act de incercarea constanta a guvernelor de atribuire a statutului de ajutor social sau de indemnizatie de merit PENSIEI, pentru a anula obligativitatea respectarii dreptului patrimonial dobandit,
Simtind acut incalcarea principiului sperantei legitime si a drepturilor omului si cetateanului prin anihilarea dreptului pensionarilor (civili si militari) la viata, munca, sanatate si trai decent, in scopul lichidarii fizice a acestora, prin genocid mascat,
Observand in spatele minciunilor despre cresterea punctului de pensie, condamnat la disparitie prin Legea LOV, prin topire in „punctul de referinta”, micsorarea reala a pensiilor (civile si militare) prin inflatia galopanta si nealinierea la aceasta si la cresterea salariului mediu pe economie nici in ianuarie 2018 (furt calificat de la pensionari de 5,5%) nici in ianuarie 2019 (alt furt de 5,5%), va somam sa raspundeti, in numele dreptului legitim la informare, la intrebarile decurgand, din tabelul anexat:
·        Cate din cele 4.900.000 de plati ale Casei Nationale de Pensii reprezinta cu adevarat (juridic) PENSII CIVILE („publice” sau „speciale”)?
·        Cate reprezinta, in fapt, venituri adica ajutoare sociale si rente viagere? si
·        Cate reprezinta indemnizatii de merit sau plati de tip salarial?
Pentru ca amestecul, intentionat al pensiilor, care nu sunt venituri, cu diferite venituri de tip salarial se face, repetam, in unicul scop al distrugerii statutului juridic al pensiei pentru ca guvernele sa nu plateasca pensionarilor dreptul patrimonial cuvenit ci cat vor si cum vor!
Solicitam acest lucru, in calitate de rezervisti, deoarece, prin deciziile unilaterale si obligatorii ale magistratilor din CCR (Decizia 20/2000) si ICCJ (Decizia 29/2011) s-a proclamat IDENTITATEA DE TRATAMENT JURIDIC DINTRE MAGISTRATII LA PENSIE SI REZERVISTI, pe motivul ca primii ar infrunta ACELEASI RISCURI si ar avea ACELEASI PRIVATIUNI ca si militarii, desi nu cunoastem exemplul nici unui procuror sau judecator ucis sau ranit in aplicatii, misiuni in Irak, Afganistan, Kosovo, etc, ori care sa nu poata parasi, in weekend, garnizoana fara aprobare (data numai pentru maxim 15% din efectiv). O „identitate” bizara pe care noi rezervistii o acceptam si pentru care am dat in judecata ministrii si ministerele Muncii si Apararii, pentru ca nu ni se aplica, incalcandu-se deliberat, in ceea ce ne priveste, de catre guverne, deciziile obligatorii ale CCR si ICCJ sus-mentionate. Vom da in judecata si CCR si Media pentru ca vorbesc declarativ de decizii acordate doar magistratilor care, in fapt, s-au identificat, legal sau nu, cu statutul de militar.
Si mai facem acest demers in numele parintilor, fratilor, surorilor, sotiilor si copiilor nostri, care au sau vor avea calitate de pensionari civili, iar ca sindicalisti, in numele tuturor aliatilor nostri din Consiliul National al Societatii Civile (CNSC).
In ceea ce ne priveste, ca executanti (constitutional) la ordin de „activitati” si nu de „munci” va somam sa incetati campania mediatica si ticaloasa de manipulare impotriva rezervistilor din structurile de aparare, ordine publica si securitate nationala, deoarece nu avem nici acelasi mod de viata, nici de retributie si nici aceleasi drepturi prevazute pentru civili, orice tentativa a dvs. de a amesteca nu la obligatii de serviciu ci doar la drepturi, in dispretul oricarui contract si in mod bolsevic/stahanovist salbatic militarii cu civilii, obligandu-ne sa raspundem prin chemarea dvs. in justitie pentru furt calificat de proprietate, discriminare si indemn la genocid si inalta tradare, asa cum am facut-o deja cu ministrii Apararii si Muncii.
In concluzie, va atragem respectuos atentia ca PENSIA nu este un venit ci o restituire dintr-un venit deja impozitat si un drept patrimonial dobandit sau un depozit pe care trebuie sa-l restituiti prin contract de munca ori „activitate”, actualizandu-l la valoarea reala la zi a leului. Ea nu poate fi, legal, impozitata nici in procent fix, nici progresiv si nici taxata! Guvernele trebuie sa o plateasca indiferent daca au sau nu bani sau daca statul roman exista ori dispare! Iar daca nu sunt in stare, pleaca! Doar cu veniturile salariale de orice tip, indemnizatiile de merit, rentele viagere, ajutoarele sociale si profiturile puteti jongla la capitolul impozitare, taxare, „recalculare” cum si cat va tine cureaua ... electorala!
Am onoarea sa va salut, in jargonul preferat de dvs., ca slugi perfecte ale intereselor straine,
Sincerely yours,
Col. (r) d. Hist. Mircea DOGARU
President of S.C.M.D.
Bucharest, Romania
2019, July, 19