ȘEZĂTOARE ”NATO” DE TIP COMUNIST A REZERVIȘTILOR
LA BUCUREȘTI, 2-8 AUGUST 2026
Vineri
31 iulie și sâmbătă 1 august a.c. trompetele media ale Puterii bolojane ne-au
anunțat cu excitație orgasmică, desfășurarea la noi a unui Congres al
rezerviștilor din 29 de țări membre NATO și partenere sub înaltul patronaj al
primului rezervist al țării, Nicușor Dan. Cu implicarea in organizare a
tovarășului necombatant Miruță și a liderilor celor două asociații ale
rezerviștilor, care au spart unitatea noastră de luptă (impresionantă în
2023-2024) la sfârșitul anului trecut transformându-se în falange bolojane:
asociațiile ”bălăceană” și ”buciumană”. Firesc, ne-am zis, ”UTC-iștii de ieri –
prost europeni sau prost occidentalii de astăzi”!
Ne-am
întrebat...Care NATO? Care rezerviști? Care Congres?
Și,
bineînțeles, ne-am pus și întrebarea ... Oare Trump ce spune despre chestia
asta care pute a operațiune militară pregătită în secret si declanșată prin
surpindere?
Apoi
am constat: străinii invitați sunt toți cu caș la gură, apți de luptă și cât se
poate de activi prin diferite servicii; ai noștri sunt cât se poate de
hodorogi, de-a dreptul în retragere și nu au acces la toate dezbaterile; cu
excepția celor care s-au ilustrat bătându-l în media, de peste 4 ani pe Putin
și ridicând osanale organului care l-a consacrat pe Zelenski drept urmare
virtuoz al pianului; nu se discută nimic despre statutul juridic al
rezerviștilor, despre obligațiile si mai ales despre drepturile lor; pe ici pe
colo se discută doar despre cooperare militară. Și este logic deoarece banii
vin de la comuniștii de la Bruxelles, de la tovarășa von de Leyen prin PNRR.
Aceștia dând banul, dau tonul susținuți de comunist- globaliștii de la Paris
și, mai nou, Berlin, delegându-și responsabilitatea comunist-progresiștilor de
la București.
Este
vorba, așadar, despre pregătirea, prin diverse crize aranjate a întregii
omeniri pentru un război care să reducă populația Pământului cu cel puțin 7
miliarde de ”inutili”, ei, geniile, urmând a fi serviți ulterior de Inteligența
Artificială.
Noi
am mai pus întrebarea...De ce un așa-zis Congres al rezerviștilor s-a organizat
în România, țara care și-a distrus totul, prin legi votate în interes străin,
inclusiv Rezerva.
Spre
știința adoratorilor de blugi și de banane, Rezerva națională era formată din
toți cetățenii României, apți de luptă, între 18 și 65 de ani, care au urmat o
formă de pregătire militară (2 ani, 1 an și 4 luni, 9 luni, 8 luni, 6 luni) cu
sau fără examen de grad în rezervă.
Rezerva
profesionistă (cadrele militare din Armată, Interne și Servicii) era formată din
pensionarii militari între 55-65 de ani, vârstă ultimă la care intrau în
categoria ”în retragere”
În
perspectiva integrării în NATO rezerva a fost umflată PRIN EPURARE MASIVĂ în
cadrul tuturor structurilor militare (ex. Armata a ajuns de la 326.000
luptători în 1990 la 52.500 în 2005 iar Industria de Apărare, a 4-a din lume,
de la 246.000 în 1990 la c. 9000 astăzi).
Epurarea
s-a făcut prin OUG 7/ 1998 L.164/2001 și L. 179/2004. care acordau largi
compensații disponibilizaților și dreptul la muncă nelimitat în viața civilă.
Din
2005 s-a declanșat Represiunea, prin L.395 pregătirea pentru luptă a tinerilor fiind suspendată la Pace. Astăzi,
sunt miei numai buni de dus la tăiere în caz de război.
Rezerva
profesionistă a început să fie lovită în 2009 (L.329) fiind supusă de regimul
colonelului (r.) Traian Băsescu unei ample ofensive psihologice și emagologice
spre a fi deposedată de toate drepturile legitime prevăzute în Tratatele de
aderare. Și a culminat cu Legea 282/2023 care îi impune ieșirea la pensie la 65
de ani. Adică rezerva profesionistă dispare, militarii și polițiștii urmând a
ajunge direct în retragere la 65 de ani.
În condițiile în care speranța lor de viață e 62 de ani, retragerea va fi
direct la cimitir.
Despre
bieții rezerviști voluntari care există mai mult pe hârtie, fiindcă un li se
promite și alta li se dă, nu e cazul să mai vorbim.
Iată
de ce considerăm că se desfășoară la București un Congres al rezerviștilor fără
rezerviști, o șușanea politică pe care din respect față de invitații străini am
numit-o ”șezătoare”. Nu clasică, vizând munca în comun și creșterea tonusului
prin snoave povești și cântece, ci de tip comunist vizând exclusiv propaganda
pro-război și anti-umană. O ”Daciadă” sau o ”Cântare Europei” pentru că
României nu îi mai cântă nimeni decât prohodul.
Pe
rezerviști îi informăm că din 2009 de când a apărut SCMD am făcut marșuri de
protest vizibile de pe Lună, mitinguri, pichetări ale ambasadelor și
reprezentanțelor statelor membre NATO și UE, acțiuni în Parlament, în Justiție
și ne-am adresat tuturor statelor membre NATO și UE, solicitând sprijin la 3
președinți SUA și la omologii noștri occidentali, avertizându-i că dacă noi,
cobaii români nu suntem sprijiniți, le va veni rândul și lor și statelor lor!
Mai
atragem atenția că nebunia provocată rezerviștilor de această acțiune seamănă
al dracului de mult cu ceea ce au făcut cadrelor în 1989 prin refuzul
avansării. Să fim calmi să judecăm ca nu cumva ăștia să ne pregătească un
Octombrie Negru în cinstea acelui Octombrie Roșu din 1917 și care se va solda
cu dispariția României, morți, răniți și cu scapă nu cine poate ci doar cine
trebuie!
HONOR ET PATRIA! VAE
VICTIS!
Presedintele SCMD,
Colonel (r.) dr. Mircea Dogaru
P.S.
Urand ”succesuri” camarazilor inca prezenti la
festivitati, le transmitem totodata, respectuos, pentru cazul in care dorim si
noi sa ne rebrenduim, rugamintea de a ne pune la dispozitie lista completa a
cururilor intern-externe care trebuie pupate!

194 de comentarii:
Congresul rezerviștilor se desfășoară anual, prin rotație, in fiecare țară NATO. Acesta este singurul merit al organizării la București.
Muilte lucruri a făcut SCMD pentru rezerviști, dar mai nimic pentru actualizarea pensiilor militare in plată. De ce, oare? Nu permite DGIA?
Pentru domnul colonel Dogaru:
Am onoarea să vă salut, domnule colonel!
Da, ați făcut un rezumat bun al așa-zisului "Congres al rezerviștilor" dar, din motive pe care le înțeleg, l-ați scris "cu mănuși".
Vă doresc sănătate maximă!
=================================================
Pentru oaspeții străini:
I have the honor to greet you, officers!
=================================================
Pentru rapandulele de români "verzi" participanți la "Cercul de labă tristă":
Băi căcați cu ochi, v-ați dus acolo să mai sugeți un sâmbure de măslină, să dați o limbă-n cur și să vă delectați cu un pahar de pișat, dar să grohăiți la microfon despre nedreptățile monstruoase cu care se confruntă pensionarii militari din România n-ați știut, futu-vă mumele-n cur de rapandule!
Toată viața voastră mizerabilă ați știut doar să sugeți și să lingeți "clanțe". Cu subordonații ați fost zbiri și mari zmei, dar cu șefii ați fost niște pupincuriști jalnici, mânca-mi-ați căcatul!
Da, totul e roz și pufos pentru pensionarii militari, mai ales pentru cei cu pensii mici, nu-i așa, băi căcați cu ochi?
E bine, băi pule blegi, ca un soldat să aibă solda de grad 1.584 lei și un colonel, după 32 de ani de "cașchetă", să aibă solda de grad 356 de lei? E bine, băi muiștilor, târâ-mi-aș pula pe mormintele voastre?
=================================================
Pentru ceilalți cititori:
Aveți grijă de sănătate, că rapandulele fesenare n-au de gând să ne actualizeze pensiile, în viața asta.
=================================================
Cam atât, deocamdată. Merg să beau. Pe datorie, că până-n 10 mai e mult!
Aha deci tu ești ăla ce uneltești mișelește 'potriva ocârmuirii.Spui tu tot când te găbjim pui de năpârcă!
@Zavaidoc
Da, eu sunt! Când mă vor găbji, le dau voie să-mi dea pielea înapoi, că înainte știe singură să vină.
Plm, drojdierul profesionist Akoarde Muci Pi Kiept, proaspăt sculat din boskeți, guiță cum că glăsuitorii de ingliezî n-or înțelege nimic din "I have the honor to greet you, officers!" și că asta-i "o idiotenie maxima, o porcarie de neimaginat".
https://mosalecu.blogspot.com/2026/05/fara-efecte-asupra-pensiilor-in-plata.html?showComment=1785991793105#c3835951098444856134
Într-un anume fel, bețivanul ratat din boskeții gării Birtolomeu are oarecare dreptate, și poate că era mai potrivită exprimarea "It's an honor to meet you, officers!", sau "Salut băi Koae!" da' atât s-a putut, și oricum nu citesc ăia ce scriem noi pe aici sau pe la Moș Fi8.
Akoardeee, băi Akoarde, mai iei penicilină pentru sculament bucal și anal?
Semnat: Pui de năpârcă uneltitor în stil mișelesc
Dincolo pe "Cufurez" un agramat se plânge că o are mică, (pensia), el ditamai col.medic dr. ing. academician de talie mondială scolit de la vârsta de 2 luni!
Comentariile lui arata c-am așa:
Eu, col.medic sef de 💩= + pauza, lipsa ,gaura= 🙃🍉🫒=!!@
la maxim 🍋(^.^)(^_^)v(^-^)/
Curat murdar !
🤣🤣
Penes Curcanul și Anonim sunt același oribil personaj, col Dan Dunitriu din Dealu Spirii, care-și face veacul pe blogul lui Mos Alecu!
@ Anonim 6 august 2026 la 15:01
😁😁😁
Ăla-i dr. Mengelea ot Timișoara. E cam dus cu pluta pe Bega, dar e inofensiv.
S-ar putea institui un premiu, în halbe de bere, pentru cel care reușește să parcurgă, de la început și până la sfârșit, un "comentariu" de-al lui dr. Menghelea. Nici Menghelea nu cred că ar fi în stare să-și citească așa-zisele comentarii. Cine știe ce plm scria ăla pe rețete, când se juca de-a felcerul. Brrr!
Mai bântuie pe acolo, pe la cufurez.rrom, basculantistul "pamfletar" C.F.Ifrim, un alt "erudit" de calibrul lui Menghelea.
Traficul pe site-ul bufnițoiului ar scădea mai abitir ca Dunărea dacă n-ar umple spațiul cele două personaje.
Nici bufnițoiul nu cred că e teribil de încântat de așa colaboratori, da', plm, de unde să scoată alți comentaci?
Mult a fost, puțin mai e, până-n 10 august!
@ Anonim 6 august 2026 la 15:22
Hi, hi, hi și hou, hou, hou!
Ai descoperit gaura din cur, da' tot pe lângă ai nimerit.
Dacă-mi sugi bărzoiul și-ți publici o imagine cu Cartea de Identitate, îmi luminez fața.
P.S.
Chestia cu Dan Dunitriu a fost lămurită de mai multă vreme, pe alte meleaguri, da' ai absentat la apel și nu ți-ai însușit corect lecția.
Draji tovarăși și pretini, iarăși am decalotat-o! N-ar fi asta o noutate, dar sunt șanse apropiate de 100% ca și în anul 2027 să o luăm în mână în loc să ni se indexeze pensiile militare. Până una-alta, e sigur 100% că se va păstra CASS de 10% pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei.
https://www.stiripesurse.ro/romania-a-pupat-ghiulul-taxele-pe-pensii-si-salarii-si-cota-tva-obligatii-convenite-la-washington-printr-un-acord-semnat-pe-16-aprilie-document_3909931
"Plenul Senatului a votat, joi, în calitate de for decizional, ratificarea unui Acord de împrumut în valoare de 544 de milioane de Euro între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare."
"Acordul de împrumut, consultat de Știripesurse.ro, prevede o condiție de menținere de către România a unui set de măsuri precum: plasa CASS de 10% pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei, eliminarea scutirii pe impozitul pe venit pentru angajații din IT, construcții, agricultură și industria alimentară, eliminarea plafonării prețurilor la energia electrică, cota TVA majorată la 11% pentru alimente și medicamente."
==========
Deci, actualizare pensii militare din pool4!
Deci, indexare cu rata inflației a pensiilor militare, tot din pool4!
Plată CASS din pensie garantat 100%.
Nu-i problemă, vom fi mai supli și mai sănătoși, să crape de ciudă fesenarii și politrucii din CPS-uri.
Muie PSD!🖕
@Dan Dumitriu
Crezi tu că s-a lămurit problema cu identitatea lui PMT de pe Mh Blog. Poza ta a fost publicată pe huhurez.com in urmă cu mulți ani. Cineva mi-a trimis recent o poză cu tine când plimbi căteaua prin Parcul Izvor, in zona aparatelor de gimnastică de lânga stașia de metrou Izvor.. Nu pot publica poze aici ca să vadă tilicarii că PMT este col.Dan Dumitriu.
@ Anonim 6 august 2026 la 23:05
Tu trebuie să fii tot muistul "anonim" din 6 august 2026 de la ora 15:22.
Ia-ți băi căcăciosule un nume de scenă, dacă ești așa tare în puță.
Chiar așa, ce treabă avem noi aici cu personajele "Dan Dumitriu" și "PMT"?
De ce plm invoci cele două personaje?
Te-au futat ei la pensie?
Ți-au futut ei nevasta sau amanta?
Se pare că ți s-a cam atrofiat și neuronul ăla stingher pe care poate că l-ai avut cândva în dopul de pe gât.
De ce plm nu poți publica poze aici? Te doare mâna? Ai platfus sau otită și pula belită?
Bă boule cu țâțe, tu ori ești prost, ori ai prins gustul pulii.
Și-n definitiv, ia mai du-te bă în pizdocu mă-tii, muistule!🖕
@ Anonim 6 august 2026 la 23:05
@ Anonim 6 august 2026 la 15:22
Hopaaa!
Stai așa, că nu-i așa!
Acum, după ce mi-a dat asistenta țâțoasă din Spitalul nOO pastilele, mi-am dat seama că tu trebuie să fii Țepeș de la salonul 7.
Bine băi căcăciosule, da' pe tine cine pizda mă-tii te-a invitat la așa-zisul "Congres al rezerviștilor"?
Fute-ai pe mă-ta gunoiule!
Vă simțeați bine acolo în fotolii?
Făceați și o labă în grup?
Fute-v-ați mumele-n cur gunoaielor!
N-ați putut grohăi și despre nedreptățile și inechitățile dintre pensiile militare din România?
Cu ce v-au momit politrucii?
Vă trimit la băi de coaie, gratis?
Vouă vă vor actualiza pensiile militare? Nu v-ați mai bucura multe zile de ele!
Mă cac, cu capete de pulă cât mâneca cojocului, în pizdele mamelor voastre, băi rapandulelor trădătoare!
FB,astfel la următoarele alegeri o să facă 50%+1 din prima ăl' cu caii-n sufragerie,alintat și extremist,rusofil,anti&anti a toate!Slava d-na Ramona,mooi€ bagaboantei traseiste PRM/psd din bănie!
Hoopaa,stai așa că nu-i așa opriți nunta mireasa-i cwrvă!
Daaa! Iar mirele-i impotent și curlangiu. Ioai!
Dan Dumitriu ti_a pus um medic pe mos akecu diagnisticul de exchibitie logoreica unipolara zice cate ia cu targa
CSP = UM 02505 = FERMĂ DE SINECURI
Până prin 1950 , csp-eaua era un simplu SEVICIU în MFA , iar cdt era MAIOR.
Azi sunt 4 DIRECTORI dintre care ăla general are funcție de GENERAL de bg. Mai are în jur de 400 de angajați din care 3/4 sunt poziții de militar. Majoritatea sunt PUPEZE fiice , neveste , concubine , amante sau amanți ) , puși pe sinecuri de generali de mucava de tipul celor care sunt acum în anchetă la DNA .
NU E VINA LOR .
@ Anonim 7 august 2026 la 11:45
Uăi prostovane, o tot freci în falcă chestia cu "Dan Dumitriu", de parcă ăsta ar fi Vulvuța ot Craiova, ștoarfa roșie care ne-a futat pensiile tilicare.
Bă boule cu țâțe, ai făcut o obsesie pentru cetățeanul Dan Dumitriu și cred, dar nu sunt sigur, că numai dr. Menghelea, ăla cu maimuțoi pictați în loc de scris, ți-ar putea prescrie un tratament intensiv cu dușuri reci și șocuri electrice. Cred, dar nici de asta nu-s sigur, că și Ilie Sărăcie ar face o derogare pentru energia electrică consumată în timpul tratamentului.
Băi pulică de furnică, tărășenia cu "Dan Dumitriu" a pornit de la Cufurez ăl bătrân, ăla care-i acum împăiat la Antipa, și care i-a dedicat personajului un articol în anul 2017:
https://www.huhurez.com/2017/05/sa-facem-cunostinta-cu-vladimir-danila.html
Prostovanul Cufurilă Marin a descoperit articolul lui Cufurilă ăl bătrân și-l molfăie (articolul) acum pântre jinjii, după ce PMT i-a dat-o bine în falcă, în mai multe comentarii.
Explicația actuală a lui PMT:
"Bro camaraduli zis Cufurez , din Folticeni e Coilinelu XXL, cunoscut pe vremuri și ca Dănilă, sau Șăfu de Stat Major!"
https://mosalecu.blogspot.com/2026/02/sa-mai-ridem-pina-nu-ni-se-va-aplica.html?showComment=1772721786196#c6266438109888822046
După desființarea Hacademiei MH zisă și Zoo+9, PMT, care rămăsese cam nevorbit de ceva vreme, și-a găsit coibar pe bloaga lui Moș Fi8.
PMT a povestit, mai demult, că are în grijă un cățel dar nu-mi amintesc dacă era sau nu cățelușă.
Omul scrie vrute și nevrute, la grămadă, însă în acest conglomerat există întotdeauna o logică pe care însă nu toți sunt capabili s-o identifice și de asta apar și comentariile stupide ale unora.
Un deștept poate spune multe prostii, pe când un prost va spune întotdeauna doar prostii.
Coilinelu XXL, după implozia Hacademiei MH, a mai scris, meteoric, câte un comentariu și pe blog la Moș Alecu dar, de o bucată bună de timp, nu l-am mai identificat ca comentator.
Cam atât despre cele două personaje. Ți-ai notat, loază?
În ceea ce mă privește, am avut destul de multe comentarii încă de pe vremea lui Zoo+9, unele mai dăștepte, altele mai idioate, după cum s-a putut.
Bă boule, eu n-am nici o treabă nici cu Fălticeni și nici cu București, localități pe care doar le-am tranzitat cu diferite ocazii, și nici cu cele două personaje amintite anterior, PMT și XXL, personaje cu care doar m-am intersectat în conversații, de multe ori comice, din trecut pe bloaga lui Bozilea.
Dac-ai ajuns cu cititul până aici e bine, pentru că e momentul să te invit să-mi dai pielea înapoi, că-i deșteaptă și înainte știe singură să vină. Muie băi prostovane!🖕
P.S.
Bă boule, dacă vrei să postezi o imagine aici, va trebui ca prima dată să o încarci pe un server care să fie accesibil tuturor cititorilor.
Dacă n-ai sânge-n puță să postezi imaginea dintr-un cont personal Google Drive, încarc-o spre exemplu pe freeimage.host:
https://freeimage.host/
E un serviciu gratuit și fără reclame supărătoare. Dacă-ți faci cont acolo vei putea gestiona mai ușor fotografiile încărcate, dar merge și ca "Anonim", adică fără cont.
După ce încarci imaginea pe server, acesta-ți va furniza un link, link pe care-l copiezi și-l postezi aici. Ceva de felul:
https://freeimage.host/i/CreKZw7
sau:
https://iili.io/CreKZw7.jpg
Ai priceput, boule? Ai priceput o pool4!
Zise Peneș, bășinosul libidinos!
@ Anonim 7 august 2026 la 17:16
Așa e, cloaca aia de CPS e doar un cerc de labă și de muie, în cadru organizat. Numai pizdele mamițicilor lor știu cum au ajuns ăia acolo.
Totuși. nu cred că asta-i o noutate și ceva care să nu fie știut de crăcănații bășinoși care așteaptă ziua de 10 a lunii ca puii de vrabie în cuib, cu pliscurile deschise larg.
Muine-i O/T, ș-apoi e nOO,
Mi se rupe ștanga-n dOO,
Vine zece pe furiș
Acum n-am bani nici să piș.
@ Anonim 7 august 2026 la 17:49
Da, zise Peneș în timp ce-ți dădea ție muie, boule cu țâțe.🖕
Ai fost lăchit peneșule !!! Ha,ha!🤣😂
Doar mă-ta a fost!🖕
@ Anonim 7 august 2026 la 17:16
Măi moșnege, ai vrut să te dai dăștept în gaura din țeastă dar, dacă tot e să furi, măcar spune sursa și că enjineru' Leo și-a stors neuronu' să scrie respectivul comentariu pe bloaga cufurez.rrom:
----------------------------------
Leo spunea...
CSP = UM 02505 = FERMĂ DE SINECURI
Până prin 1950 , csp-eaua era un simplu SEVICIU în MFA , iar cdt era MAIOR.
Azi sunt 4 DIRECTORI dintre care ăla general are funcție de GENERAL de bg. Mai are în jur de 400 de angajați din care 3/4 sunt poziții de militar. Majoritatea sunt PUPEZE fiice , neveste , concubine , amante sau amanți ) , puși pe sinecuri de generali de mucava de tipul celor care sunt acum în anchetă la DNA .
NU E VINA LOR .
vineri, 7 august 2026 la 09:10:00 EEST
----------------------------------
https://www.huhurez.com/2026/08/un-comunicat-contradictoriu-si.html?showComment=1786083015949#c8303087490149015502
Tot lăchit ramâi! 🤣🤣🤣
Plm, unii au furat startul:
-------------------------------------
Claudiu Marin spunea...
La brd au intrat pensiile
vineri, 7 august 2026 la 11:15:00 EEST
-------------------------------------
https://www.huhurez.com/2026/08/un-comunicat-contradictoriu-si.html?showComment=1786090543119#c7044065207877088294
@ Anonim 7 august 2026 la 18:44
Doar mă-ta a rămas lăchită! Prin gard, avortonule, prin gard!🖕🖕🖕
Siteul SCMD estei fără stăpân? Isi face căteaua colineluluiDan Dumitriu din Dealu Spirii, pensionar al CPS a mapn, nevoile pe el?
Am in fata poza lui de pe huhurez.com si poza recentă din Parcul Izvor.Dqcă nu incetează cu pîngărirea spatiilor de comunicare in online ale militarilor le voi publica pentru ca oamenii să știe cine-i personajul real care-i insultă.
Derbedei sculați la muncă!
@ Anonim 7 august 2026 la 23:04
Băi retardatule, tu ai impresia că toți care scriu pe aici sau pe alte bloguri, în afară de tine, se numesc "Dan Dumitriu"?
Cretinule, ce scrii tu acolo poate fi asimilat amenințării și șantajului.
Omul "Dan Dumitriu" s-ar putea chiar să facă o plângere penală pe chestia asta și ai cam belit-o.
Prostovane, din câte-mi dau seama, ești complet lipsit de abilități tehnice ca să știi cum să-ți "ascunzi" identitatea pe internet, așa că vezi-ți de pensia ta de tot căcatul și de prostia ta, nu de alta dar poate că vreun cetățean "Dan Dumitriu" chiar s-ar putea simți lezat de prostiile pe care le spui la adresa lui și, legal, să-ți ia 30% din sărăcie.
Șterge-te la pulă cu toate pozele ș-apoi dă-i-le mă-tii să le lingă, băi căcăciosule.
Ți-a povestit mă-ta cum am pângărit-o? Întreab-o, boule!
În pizda mă-tii, fugaaa marș!
@ Secretar beobe! 8 august 2026 la 05:16
Uăi da ce zgomotoasă ființă poți fi așa de dimineață!
Nu-i nici o grabă, că pensiile pulimii vor umfla conturile numai luni.
Doar rapandula de Cufurez JR se pare c-a fost miluit mai devreme:
"""
Claudiu Marin spunea...
La brd au intrat pensiile
vineri, 7 august 2026 la 11:15:00 EEST
"""
https://www.huhurez.com/2026/08/un-comunicat-contradictoriu-si.html?showComment=1786090543119#c7044065207877088294
Tembelul încă nu și-a facut apariția? Un gunoi uman!
# Anonim 8 august 2026 la 09:54
Da, da, un tembel și un gunoi uman!
Da', totuși, de cine plm discutăm?
Oricine ar fi, pe el, pe el și pe mama lui!
Să-i futem mama până-i sar flocii de pe pizdă ca paiele din combaina Gloria.
Nu cumva tu ești gunoiul uman și tembelul?
Adă-ți mama la interval, boule cu țâțe!
@ Peneș Curcanul 7 august 2026 la 18:29
Moș Koilă Fi8 a descâlcit nodul gordian și dă palituri crâncene:
https://mosalecu.blogspot.com/2026/08/ca-la-gimnastica-exercitii-liber-alese-1.html?showComment=1786171389689#c759535899265549836
Comentariul moșului e mai lung și-l puteți citi integral în linkul de mai sus.
Redau doar o parte din el:
,,,,,,
- pe bloaga claudioata, in contextul discutiilor generate de timpeniile unor fosti militieni de circulatie pe tema unei hotariri a ICCJ, @Leo debiteaza o nerozie doveditoare a putinatatii cunostintelor lui in domeniu: “Leo spunea...
CSP = UM 02505 = FERMĂ DE SINECURI
Până prin 1950 , csp-eaua era un simplu SEVICIU în MFA , iar cdt era MAIOR.
Azi sunt 4 DIRECTORI dintre care ăla general are funcție de GENERAL de bg. Mai are în jur de 400 de angajați din care 3/4 sunt poziții de militar. ...
vineri, 7 august 2026 la 09:10:00 EEST” (***https://www.huhurez.com/2026/08/un-comunicat-contradictoriu- si.html?showComment=1786083015949#c8303087490149015502 ***)
(***in ce consta timpenia neroziei:
---- nu pina prin 1950 ci pina in 2011
---- nu era “Serviciu in MFA”, era “Sectie in cadrul DFC”
---- nu sint 400 de angajati, sint fix 120 ***).
----si acesta greseste vorbind despre hg 144/2016 ca act de nastere a CPS-urilor... CPS-urile s-au înființat prin hg 233/2011, hg 144/2016 consfințind functionarea lor in baza l.223/2015, si iesirea lor din “coordonarea metodologica” a CNPP
""""
========================================================
Deci, DA!
Orice s-ar spune, Moș Kaliku vorbește documentat, pertinent și la obiect.
Moșul a postat și linkurile spre cele 2 HG-uri (233/2011 și 144/2016) dar mulți s-ar putea să nu le fi băgat în seamă, așa că le reiau eu mai jos:
HOTĂRÂRE nr. 233 din 16 martie 2011:
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/127059
,,,,,,
Articolul 4
(1) Structura organizatorică a Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale se aprobă de către ministrul apărării naţionale, având un număr de 120 de posturi finanţate integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, dintre care 40 de posturi se preiau din cadrul Direcţiei financiar-contabile a Ministerului Apărării Naţionale.
""""
și
HOTĂRÂRE nr. 144 din 10 martie 2016:
https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/176624
,,,,,,
Articolul 4
(1) Structura organizatorică a Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale se aprobă de către ministrul apărării naționale, având un număr de 120 de posturi finanțate integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naționale.
Articolul 7
Personalul caselor de pensii sectoriale este constituit, după caz, din următoarele categorii de personal:
a) pentru Ministerul Apărării Naționale: cadre militare în activitate, soldați și gradați profesioniști, precum și funcționari publici și personal contractual;
Articolul 8
(1) Conducerea caselor de pensii sectoriale este asigurată de un director, ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, care provin din rândul cadrelor militare în activitate sau al polițiștilor - funcționari publici cu statut special, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
""""
=======
Noa, cam așa stau lucrurile cu cirezile din CPS, cirezilea alea care ne trimit în 10 nOO lapte, carne, brânză, OO și unora olo.
Nu iartă nimic Moș Alecu. Și bine face!
Ne mai dă ceva?
Da, olo.
Cică fesenarii dau boborului, din cutiile lor de pantofi, blana ursului din pădure și cioara de pe gard:
https://www.huhurez.com/2026/08/nenorocire1-psd-propune-majjorarea.html
<>
Cine plm îi mai crede pe borfașii ăștia?
Muie PSD!🖕
Declarația fesenarilor era:
"PSD propune o majorare medie a pensiilor cu 12%, precum și eliminarea contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru pensiile cuprinse între 3.000 și 4.000 de lei."
Muie PSD!🖕
Ce mai face fetili? Așteaptă ziua izbăvitoare de 10?
Te-ai inflamat jegule?
Vorbim de tine mai Penes, Hanonim, ...etc!
Oricum te știm, am vrut doar sa ne batem joc de tine si am reusit! Lache!!!
Lache turbează! 🤣
Ce mai face duamna mă-ta?🤣
Există un singur Dan Dumitriu măgar, cel cu poza publicată pe huhurez.com, preluată de pe contul Fb al lui Dan Dumitriu din Falticeni. Ti-ai sters contul sau ți-a fost anulat. Ti s-a demonstrat că tu esti și cel care-= semna pmt pe mh. blog si continui pe blogul lui Alecu. Esti atît de prost și de bolnav mintal incât și prin limbajul de pe SCMD demonstrezi că esti același scabros personaj.
Cei de la SCMD trebuie să știe că Col(r) Dan Dumitriu din București, zona Dealu Spirii le face blogul de rahat! Poza lui o puteți vedea in linkul pe care , ca un prost, l-a semnalat mai sus.
Prostovane, s-o fuți pe mă-ta-n găoază ș-apoi în gură!
La cât de prost ești, cred că nici sergent major n-ai ajuns.
Muie veșnică, băi cretinule!🖕
Tot este un inceput că ai recunoscut că Penes Curcanu, cel care face de rahat acest blog al rezerviștilor militari, este ascelași neisprăvit PMT care este tolerat pe blogul lui Alecu să atace frivol comentatorii care critică ministerul si Casa sectorială.. Sau, boala de care zicea doctorul că suferi, un fel de demență, te împiedică să realizezi cât de prostălău ești când te dai singur in vileag.
@ Anonim 9 august 2026 la 00:27
Iar, n-ai putut să procesezi informația, că n-ai cu ce.
Dobitocule, nu e un început, e muie în formă continuată, muie pe care bag de seamă că o iei cu plăcere.
Doar neuronul tău de moluscă a putut pricepe idioțeniile pe care le scrii tu ca "concluzii".
Căcăciosule, ori ești foarte prost, ori ai prins gustul pulii.
În prostia ta, chiar nu poți, nici măcar puțin, să-ți dai seama cât de ridicol ești?
Retardatule, îți mai spun, pentru ultima oară, că nu sunt nici PMT, nici Dumitriu, și nici n-am băut cu ei la masă.
Ai o obsesie perpetuă pentru cele două personaje, PMT și Dumitriu, și cred că, pentru binele tău, ar trebui să consulți măcar un psiholog, dacă nu un psihiatru.
Pentru distracție, mă șterg la cur cu tine și-ți dau muie cu căcat.
S-o aduci și pe mă-ta la petrecere, că ștoarfei am să-i dau o muie cinstită, până-i refulează pe nas.
Muie, băi dobitocule!🖕
Bai Dumitriule, boșorog impuțit, eu n-am zis nimic de mama ta, saraca, Dumnezeu s-o adihnească. Vulgaritatea și obscenitatea in exprimarea publică sunt semne accentuale de boală Alzhaimer.
Domnule Dogaru, cum puteți să mai scrieți pe un asemenea blog pe care un ofiter cu grave probleme de sănătate psihică este lăsat să scrie asemenea vulgarități?
Viorele, tu ești, băi rapandulă?
Dacă zici că hoașca de mă-ta a crăpat, spune unde ai îngropat-o, să mă cac pe mormântul ei și să-mi fac schiuri din crucea ei.
Muie cu căcat, băi dobitocule!🖕
Care-i diferența între tămâie și ovrei?Când îi arzi tămâia miroase frumos!
Cred că asta, deși poate părea veselă, a fost prea "aspră". Da' poate că mi s-a mai atrofiat mie simțul umorului.
Părerea mea. Hâc!
Mie mi-a plăcut asta:
De ce nu poți juca șah cu țiganii? Pentru că fură caii!
https://mosalecu.blogspot.com/2026/08/ca-la-gimnastica-exercitii-liber-alese-1.html?showComment=1786207097899#c5677609180760727022
(ifrim 08.08.2026, 19:38)
Nea Cașu de la Coiul Căcării scrie despre limbrici:
https://in-cuiul-catarii.info/2026/08/09/miruta-fata-in-fata-cu-reactiunea-24391
”Și culmea culmilor, tot Miruță, prins între dorința de a poza în justițiar cinstit și incoruptibil, pentru a nu fi învinuit de gargară, și cea de a-și promova pupilii, ne anunță cu lacrimi de crocodil că nu are ce să facă, nu e sprijinit, ba chiar este împiedicat să își facă datoria, ”de mici aranjamente între unii cu funcții mai mari.”
Bineînțeles, limbricul nu dă exemple, nu spune nici cine, nici ce funcții îl împiedică să ”pună ordine în armată” dar el nu poate reforma armata din cauza lor, a unor oameni cu funcții mari din armată.
Deci, domnule Miruță, hai, spuneți, care sunt domnule ”superiorii” ăia care nu vor să renunțe și se opun oricărei metode de modernizare, de împrospătare a armatei? Pe cine vreți domnule să dați la o parte, spuneți direct, ce dracu, oameni suntem!”
-----------------------------------------------------------
Deci, DA!
Tot fac eforturi, inutile, să-mi aduc aminte de vreun ministru al MApN care să fi făcut ceva bun pentru rezerviști sau pentru cei în retragere.
N-am reușit!
Toți, dar toți, au fost, și sunt, doar limbrici.
Domnu' Limbric Miruță, da' de limbricul Zisu ne puteți spune ceva?
Cum care Zisu?
Zisu ăla care colecționa poșete, tablouri, ceasuri, beutură și făcea trafic cu morminte, și care și-a plătit cauțiunea de 1.000.000 de lei, de ăla-i vorba.
Ia priviți câte decorații îi rup, la propriu, vestonul eroului neamului Zisu:
https://romania.europalibera.org/a/dna-perchezitii-armata-zisu/33314583.html
Și limbricul Zisu are pensie militară de cel puțin 5 ori mai mare decât are oricare dintre "fraierii" care scriu pe bloguri!😁
Domnu' Limbric Miruță, da' de limbrica ștoarfă Florentina Ioniţă, ne puteți spune ceva?
https://observatornews.ro/justitie/caracatita-spagilor-din-armata-generalii-florentina-ionita-si-catalin-zisu-ar-ridica-un-hotel-pe-litoral-634704.html
Doar întreb, nu dau cu parul.
-----------------------------------------------------------
Pentru că veni vorba de limbrici, mi-am adus aminte de nepieritoarea operă a lui Mircea Cărtărescu, mai precis de romanul ”Orbitor”, în care, la pagina 58, este definită Patria:
“Uite cum e cu ţara: cică limbricul iese cu fi-su dintr-un cur plin de căcat, ca să-i arate cum e afară.
Limbricu-ăla mic se gîndeşte ce se gîndeşte şi dup-aia zice:
- Păi, tăticule, dac-aici e atît de frumos, de ce trebuie să trăim noi în gaura aia păroasă?, în duhoarea aia de căcat, în bezna aia groaznică?
Da’ taică-su-i zise răstit:
- Fiule, să nu mai vorbeşti aşa! Aia-i Patria!”
https://www.timnews.ro/cultura/mircea-cartarescu-imi-bag-p-in-regina-angliei/2012/05/05/
---------------------------
Azi e nOO, mâine-i zece,
Plm, armata trece
Mult a fost, puțin mai e,
Cardul se va umple mâine!
---------------------------
Muie PSD!🖕
Domnilor, situația e groasă, mai ceva ca dânsa lui Terente!
"MAI atrage atenția că nu există niciun caz de ambulanță care să fure copii, în urma incidentului grav din Cluj, în care o autospecială a fost atacată, după propagarea pe TikTok a dezinformării că “ambulanțe negre fură copii”. Raed Arafat face apel la cetățeni să se informeze din surse oficiale."
https://www.biziday.ro/1-10/
"Atacatorii au spus că au văzut pe TikTok că există “ambulanțe negre care fură copii” și că au crezut că autospeciala este una dintre ele."
"Ambulanța atacată nu mai poate fi folosită, iar șoferul a fost grav rănit de cioburile din parbrizul spart și a avut nevoie de o intervenție medicală de urgență. Și Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis un comunicat de presă în care a condamnat incidentul și a făcut apel la responsabilitate."
----------------------------------------------------
În primă fază, recunosc că m-a bușit râsul, și am crezut că-i bășcălie.
Situația grotescă, din păcate, e de-a dreptul reală.
Mai apoi, m-a apucat groaza la gândul că specimenele bipede care-au pus botul la dobitociile manipulatoare """ne vor plăti""" nouă pensiile. Brrr.
Ăsta-i rezultatul programului """România educată"""!
Vai de dânsele noastre!
Muie PSD!🖕
Omul este demis,provizoriu,interimar...de ce s-ar agita să facă ceva?Ia și el salariu cât poate și gata,fără a avea ceva de rezolvat în program!
Au confundat-o cu volga neagră a lui Akoarde!
@ ifrim 9 august 2026 la 18:33
Nu era a lui Corleone, era pentru ciubenul Țiuzăr de pe Bega, ăla care a dat cu alice de """14,7mm""" (nou calibru omologat la stână😁😁😁) în răsculații din '89 și care ciuben încă mai numără zimții bainetei pomnal.
@ ifrim 9 august 2026 la 18:32
@ "Omul este demis,provizoriu,interimar...de ce s-ar agita să facă ceva?Ia și el salariu cât poate și gata,fără a avea ceva de rezolvat în program!"
------------------------------------
Dacă-i demis, provizoriu, interimar și ce mă-sa o mai fi, atunci să stea, în chizda mamii lui de userizd împuțit, pe fundul tranșeului, în poziția iepurelui speriat, că dușmanul ascultă.
Oare ce fel de educație militară au comentatorii care folosesc acest limbaj vulgar? Rugămintea mea este sa mentioneze unde au facut armata si de care etnie apartin. Etnia se referă la identitatea culturală: include limba în care ai crescut, obiceiurile de acasă, religia, mâncarea pe care o faci de sărbători și amintirile istorice pe care le împărtășești cu alții ca tine.Din cate imi amintesc numai țiganii foloseau acest mod de exprimare! Fostii mei camarazi nu foloseau acest limbaj!
Vă rugăm să ne scuzați, doamnă.
Pensionul de curve e pe strada cufurez.rrom.
Vă servim cu mumu-mumu?
Am fost pe locurile spețiale de rromi!
Cine muncește toată ziua nu mai are timp să facă bani!
Dar muieți-s posmagii?
Bibliografie:
https://ro.wikisource.org/wiki/Povestea_unui_om_leneș
sau
https://eteatru.ro/spectacole/povestea-unui-om-lenes-id267.html
Cei care-au fost cuminți, azi vor fi recompensați de CPS.
Stați ciuliți, că azi ne-o bagă. Toată!
Doar Cufurez JR se pare c-a fost ultra și super ascultător și cuminte și pentru asta a fost premiat vineri.
"""
Claudiu Marin spunea...
La brd au intrat pensiile
vineri, 7 august 2026 la 11:15:00 EEST
"""
https://www.huhurez.com/2026/08/un-comunicat-contradictoriu-si.html?showComment=1786090543119#c7044065207877088294
M-am căpătuit! De vreo 10 minute mi-a îndesat-o CEC-ul!
Mai sunt tilicari adevărați, cărora le-a băgat-o:
----------------------------------------
APV_rz 10.08.2026, 12:27
Vă salut,
Doar pentru informare: azi, la ora 12:06, Banca Transilvania mi-a alimentat contul de pensie.
Sănătate să aveți!
Cu respect,
APV_rz
----------------------------------------
Doar Cufurez JR a furat startul vineri, 'tu-l în gâți!
Na, c-am uitat să zic de unde am pescuit comentariul lui Apevilă:
https://mosalecu.blogspot.com/2026/08/ca-la-gimnastica-exercitii-liber-alese-1.html?showComment=1786354051543#c3627365394184563977
"Justiția" sau așa-ziși "magistrați" au micționat, orgasmic, încă o dată pe pensionarii militari:
https://sprd.ro/decizia-ccr-nr-5-2026-plafonarea-pensiilor-militare-ramane-constitutionala-bilantul-unei-linii-jurisprudentiale-inchise/
"Decizia CCR nr. 5/2026: plafonarea pensiilor militare rămâne constituțională. Bilanțul unei linii jurisprudențiale închise"
"În Monitorul Oficial nr. 639 din 3 august 2026 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 5/2026, pronunțată în ședința din 15 ianuarie 2026, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017 — în ansamblul său — și ale art. VII pct. 3 din același act normativ.
Textul aflat în discuție este cel care a rescris art. 60 din Legea nr. 223/2015, introducând regula potrivit căreia, la stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate depăși media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare celor brute cuprinse în baza de calcul. Cu alte cuvinte: plafonul.
Soluția a fost pronunțată cu unanimitate de voturi."
-----------------------------------------------------------------------------
Ce dreaku să mai zici?
Nu știu dacă mai există în România o categorie socială, în afară de militari, care să fi luat atâtea șuturi în gură de la așa-zisa justiție.
Nu mai scriu altceva, că iar se va simți ofensată domnița de pension.
Totuși, nu mă pot abține:
MUIE PSD!🖕
Interdicții multe,pretenții cât casa pe bani puțini!Nu se merită să te faci militar să te boscorodească semenii tăi civili că iei bani de pomană!Un electrician,mecanic,zugrav,tirist în străinătate bate la cur un colonel privind veniturile!Nu mai vorbesc de medici,stomatologi,asistente!Nu se merită să te sacrifici pentru un stat nerecunoscător!
Dacă-mi aduc bine aminte, da' nu garantez pentru rezultat din motive de Alzheimer, chiorul bețiv în tandem cu piticul porno au pornit prigoana împotriva militarilor prin 2010.
Mai apoi, care, pe unde ne-a prins, ne-a tras-o, începând de la politicieni, magistrați, mass-media și așa-zisa societate civilă, până la ultimul drojdier cu balegă între degetele de la picioare.
Cred că acum mai sunt mușterii pe la porțile școlilor militare deoarece nimeni nu citește rubrica "Termeni și condiții", nu știu ce semnează, sunt dobitoci sau masochiști. Acum, orice om care are câțiva neuroni funcționali, dacă s-ar informa puțin înainte, ar alege oricare altă meserie, numai o carieră militară NU.
Părerea mea. Hâc!
Dementu' chior și bețiv ,piticul porno,tartoru' șeitan au început prigoana,au reconsfințit-o bagaboanta,kligonianul,țoțuianu cu jegoșii de mov ce adună "tabloaie".Mai merg la porțile CMZurilor cei ce pun deștu' când semnează ori rup karandașu-n două !
# ifrim 11 august 2026 la 05:45
Indubitabil, DA!
Despre Vulvuța ot Craiova, aia care-a fost propulsată în politichie din ștromeleagul tribunului Vadim, tribunul a scris foarte "elogios", bineînțeles că după ce ștoarfa n-a vrut să-i mai "semneze" condicuța și s-a întâmplat tragedia cu fotbalistul Costică Ştefănescu:
"O să-ţi rupi gâtul? De la ce? De la afaceri, băutură şi… bărbaţi!"
"Ia-l acasă, Vasileasco, dacă vrei să te faci stăpînă şi pe vii, şi pe morţi!"
https://www.cotidianul.ro/vadim-tudor-o-sa-ti-rupi-gatul-de-la-ce-de-la-afaceri-bautura-si-barbati/
Poza cu așa-zisul prim-ministru Tudose sau Terente Klingonianul, ăla care nu are card bancar și umblă cu kilograme de bani în buzunar, e destul de cunoscută și reptilianul a zis că "era obosit":
https://www.aktual24.ro/cea-mai-buna-parodie-cu-noul-premier-mihai-tudose-va-fi-cel-mai-ironizat-prim-ministru-il-va-depasi-pana-si-pe-vacaroiu-video/
Da, astfel de specimene abjecte au futat pensionarii militari.
Partea proastă, pentru noi, e că futaiul e în formă continuată și nimeni nu poate prevedea când se va sfârși și câți dintre noi vor mai apuca RK-ul.
Azi, La Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central, la chioscurile alimentare din incinta, o sticla de apa plata de 2 litri costa 12 lei, un rulou/senvis costa intre 10-25 de lei.
De aia au sefii bani, iar prostimea ... inghite in sec!
Intrebari: Cine a aprobat? Cine a luat spaga?
... (Aproape)Ca la Aeroportul Henri Coanda.
Ati vazut aia de la Justitie cum isi apara procuroru' care a tras cu pistolul in politisti? cica il ... caca-maca in libertate ... dupa ce a tras cu pistolul in politisti!
Spre deosebire ... aia de la Armata se mananca intre ei ca cainii ... cu cat mai general, cu atat mai ........................................................................... mi-e scarba!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Într-o dimineață, într-un sanatoriu, se întâlnesc doi moșnegi:
- Băăă, azi ai uitat să-ți iei pantalonii!
- De unde știi?
- Păi, nu ți-ai pus nici chiloții!
Un căcat cu oki (💩) nu-și poate da seama că pute a prostie și a nesimțire:
----------------------------------
Mosmartin16@gmail.com spunea...
Bre Căline, tu ai probleme mari cu sinapsele din moment ce ești incapabil să pricepi ce tocmai repetă CCR în "n" cazuri ! Concretizând pe pensia caporalului, el poate avea pensia neplafonată și 1 miliard, dar primește pe card maxim ce rezultă din art.60 ! Vai de căpuțu' tău !🤣
miercuri, 12 august 2026 la 10:39:00 EEST
https://www.huhurez.com/2026/08/calcul-care-arata-ca-bugetul-lunar.html?showComment=1786520347228#c4627593626343242545
----------------------------------
Sigur că dr. Menghelea are un stil inconfundabil de a-și comunica ideile, dar despre asta n-are căderea să scrie un căcat de milițian borât care nu-și dă seama că pute a prostie.
Sugi pula lu tac'tu, Mitică Martiniuc!🖕
Azi se dă stingerea la centrala de la Cernavodă:
https://www.biziday.ro/365979-2/
"Centrala Nucleară de la Cernavodă va fi oprită în complet, după ce nivelul Dunării a scăzut sub limitele necesare pentru funcționarea Reactorului 2. Procedura de deconectare a început la ora 7, iar în jurul prânzului este așteptat ca centrala să nu mai furnizeze energie în Sistemul Energetic Național."
-----------------------------------
Aprovizionați-vă cu lanterne, baterii, lumânări și câteva găleți de curent electric. Lumânările vor putea fi folosite și cu altă ocazie.
Știi cum zice unguru?Mi-i rupe pool4 !
Da, știu!
Pare-se că în România ungurii sunt majoritari și se ghidează după înțeleapta povață "mi-i rupe pool4".
Sa va trag la muie la toti idiotii de pe aici si de pe dincolo mai ales!😅
Bine bă boule cu țâțe!
Băi rapandulă veștejită, te-ai sculat din șanț, sau din boscheți?
Începe cu tine să ți-o tragi la muie.
Dacă tot te-ai cufurit pe peretele ăsta, se cheamă că și tu faci parte din ăia "toți idioții".
Să-ți sugi pula de ziua ta, boule!🖕
😅
PESE:
Băi boule cu țâțe, exprimarea corectă pentru ce ai vrut tu să scrii este "tuturor idioților" și nu cum te-ai cufurit tu "la toti idiotii". Pesemne că ți-a plăcut teribil de mult să bei cerneală, idiotule.
Anonime s-o footem pe mă-ta de ziua ta că n-a folosit metode de contracepție bagaboanta!
Întâiul dement al planetei Pământ, zis și dementul portocaliu, zice că Strâmtoarea Hormuz este teritoriu al Statelor Unite.
Zice asta după ce a "învins destul de grav" Iranul.
După această învingere "destul de gravă", Iranul a rămas puțin gravid.
https://www.biziday.ro/366236-2/
“După ce vom termina de învins Iranul, care este deja foarte grav învins, destul de curând voi declara Strâmtoarea Hormuz teritoriu al Statelor Unite”, a spus Trump la un miting de la o academie de poliție din Garden City, New York. Nu a fost clar dacă este serios sau nu în această privință.
==================
De-a lungul și de-a latul istoriei au existat mulți demenți ajunși "șăfi", dar oranjgutanul cred că concurează pentru primul loc la prostie combinată cu ticăloșie și s-ar putea să-l obțină.
Băi Ștrump, da' de ce plm nu declari Rusia și Coreea de Nord teritorii ale Statelor Unite?
Hai că poți, băi oranjgutane!
Fii pizdos!
Arată-le cine-i marele șăf, ce poolele noastre!
Domnilor, s-a demonstrat încă o dată că, pentru caricatura aia de "comandant suprem", militarii nu valorează nici cât o pulă degerată.
Pentru Pitagora a fost mai important să-i dea limbi primei țiitoare decât să participe la Ziua Marinei.
Bine că măcar nea Ilie Sărăcie a avut bunul simț să fie prezent.
Trăiți dom' Ilie!
Vai de pulele noastre!
Aritmeticul n-a venit la ziua marinei pentru că este zi liberă pentru bugetari,iar el se încadrează!Nu-i plătește nimeni orele suplimentare!
În loc de Catedrala Mântuirii neamului mai bine făceați amenajări hidrografice și stații pentru înmagazinarea curentului excedentar!Acum rugați-vă la Sf.Ilie să ploo!
Da, materialul băgat de bărboși în catedrală ajungea pentru devierea Dunării de vreo două ori și ar fi ajuns debitul ca să duduie reactoarele 1 și 2 și ar fi ajuns și pentru reactoarele 3 și 4, reactoare care nu se vor finaliza decât la a doua Lui venire.
Or mai fi oare valabile chestiile alea cu subminarea economiei naționale? Întreb pentru toți miniștri din '90 până azi.
"Ala mic de la Cotroceni" dovedeste in fiecare zi de sarbatoare/lucratoare cat de "mic" este si la stat si la sfat si la ... orice/toate!
Asta sa conduca Fortele Armate ale Romaniei?Chiar s-a tampit de tot poporul roman?
Cine dracu l-a impins acolo sus?
"Ala mic de la Cotroceni" cand o sa faci actualizarea pensiilor militare, singurele pensii din Romania ramase neactualizate, de care si-au batut joc toate partidele si guvernele, in frunte cu PSD/Ciolacu/Grindeanu/Tudose? asta ar fi una din caile prin care sa arati ca esti Comandant conform Constitutiei: Prima datorie a comandantului este grija fata de subordonati!
Caci fara oameni ... nici dronele cu AI nu se misca/zboara!
Știe careva cum funcționau tribunalele poporului?Am înțeles că celeritatea era atributul principal,și nu prea te mai încadrai în termen pentru recurs la CEDO!
Dacă nu intram pe la Cufurilă.securom, să citesc comentarul lu Geoane 1, nici c-aș hi știut de așea bunăciune, ca ici șa !
Ioi, doamne feri, am zis că s-a redășkis Hacademia MH blog și n-am fo anunțat, la salon !
În primul rînd un salut din vechea Troie pentru camaradele Peneș Curcanul & celelalte nume, cu care am fost coleg de catedră în haula MH : AHOE !
Bărbat adevărat, nu alde fătălăul Anonim 9 august 2026 la 00:27 !!!
Bro camaraz și necamaraz, dacă minunea mai țîne, mă bag și eo la un mumu-mumu !
Numa să-m dezgrop arsenalul, că dincle, la Moș Alecu, unde-am fo redistribuit dupe restructurare, se merge doar pe principil *Ceoku mic, că acu eo st la putere* !
Pesea: crecă ar treboi ca un rezumat al discuțiilor de ici șa să hie trimis, cu celeritate, tutulor participanților la Congresul Bășînoțîlor Otaniști, evidențiați în topicul dlui coilinel Drongaru !
Se merită. Pînă la urmă cam asta-i starea dă șpirit care ne definește, nu prostiile buciumate de bălăceni și alț gropani !
Unirea dă puterea. Să stăm uniț !
Cu rășpect, Mojiu dîn Dealu Spirii
La: Gâde a
Știe careva cum funcționau tribunalele poporului?Am înțeles că celeritatea era atributul principal,și nu prea te mai încadrai în termen pentru recurs la CEDO!
19 august 2026 la 12:26
=============================
Da. Ca staboarele. Păcat că tigri2 (RIP) nu mai e printre noi, că ne-ar hi dezvoltat subiectul.
Greu nene, greu să te repornești ! Ca la Rovinari, musai trebă ceva spețialiști chemaț din penzie !
Am de recuperat serios, numa să nu intervină domnul Rînciog și să stingă lumina !
Pfoaaaaa, am făcut o mică letrospectivă, cam de prin mai, încoa !
Bro, zici că s-a reîncarnat Viurelu hurzicelu, să dea dreq !
Salotări pe acestă cale și domnulu Cezar Bulă Muci pi Kept, ce-i ca pool4 de deștept, că am aflat că nu a suflat în veioză ! De zioa lui încă mai rîgîia.
În rest...ce să zic, informații prețioase și constructive, cum ar zice un Cap de Cretă Polițoi, care activează la Mlaudiu Carin !
@ *Bro, zici că s-a reîncarnat Viurelu hurzicelu, să dea dreq !*
Ete pula!
Doar epigoni.
Ehehe, daci vriemuri, bre!
Cum ne lua-n karici Viurelu, nimeni nu ne lua.
Asta e, facem și noi ce mai putem, până la cazan.
Mai o muiță lui Cufurez, mai o pulă-n falcă unui Anonim, deh, fiecare după putirință.
Numai Țiuzăr ciubenul cu muci pi kiept o încasează la foc automat. Bainetaru' ș-acu încă mai numără zimții și tot cu virgulă-i dă. Da-i băiet bun și-și mănâncă brânza din producția proprie.
AHOE!
@ *pmt 20 august 2026 la 17:37*
Oooo, lume nOO la ghișeu!
Da' nu vă-nghesuiți, că-mi spargeți vitrina, băi boșorogilor!
AHOE !
@ *pmt 20 august 2026 la 17:59*
@ *numa să nu intervină domnul Rînciog și să stingă lumina*
Nu stau ei cu lomina stânsă, că li-i frică de moroi.
https://cdn.adh.reperio.news/image-d/d16b8c9a-c970-4a05-b010-5af18319eb1c/index.jpeg
Totul va fi bine, mai ales după 01.01.2027. Care plm îl mai apucă pe 20-27.
@ *Gâde a 19 august 2026 la 12:26*
@ *Știe careva cum funcționau tribunalele poporului?*
Bună, pertinentă și de actualitate întrebarea!
Uăi, daci vriemuri, bre!
În spațiul Carpato-Danubiano-Pontic au fost de tot căcatul, în sensul că nu am fost capabili nici măcar să replicăm un lucru bun și bine făcut de alții.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Tribunalele_Poporului
Adevăratele tribunale ale poporului au fost inventate de franțuji, odată cu Comuna din Paris:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ghilotină
Franțujii ăia erau oameni serioși, ce plm. Acum s-au ieuropienizat și ei, și s-au metamorfozat în magrebieni și femei cu koae.
PÎSÎ: Probabil că și pe vremea aia existau juriști-muiști-triști, de felul lui Cufurez, care promovau recursuri în anulare și procese la CEDO și chiar aveau câștig de cauză dar numai după ce poporenii rezolvau "problema juridică".
PÎSÎSÎ: Ai de plm, da' ce de clienți ar fi acum pentru astfel de trebonale! Numai unul și unul, marfă de calitate, ce plm.
Zice un cetățean, mai mult sau mai puțin turmentat:
............................
Anonim 20.08.2026, 17:35
Onoare pe dracul.Marimea onoarei este direct proporțională cu ce ai în punga.
Plimba cățeaua dacă numai asta poți sa faci.Eventual treci la croșetat
Unii din lipsa de activitate tot taie firul în patru.
Sa le între bine în cap .Pensia este bătută în cuie.
............................
https://mosalecu.blogspot.com/2026/08/ca-la-gimnastica-exercitii-liber-alese-1.html?showComment=1787236542486#c5908857462595540854
Că cam are dreptate cetățeanul.
Aduceți-vă aminte de cuvintele înțelepte ale milițianului Paul🐔, alea cu fiecare să se mulțumească cu sărăcia lui, că din pulă actualizare și după cum merg treburile tot din pulă și indexare.
Care n-are cățea, să plimbe pula.
Care n-are nici pulă, să plimbe ursu'.
Am auzit la unu' expresia care ii defineste pe romani:
Popor contemplativ!
Adica , stam si ne uitam ca blegii cum, de 36 de ani, ne distrug al'de gruparile de crima organizata numite PSD PNL UDMR USR!
In loc sa le dam la cap ... cu votul! noi le dam votul ca sa ne distruga!
La romani, Politica a devenit cea mai banoasa meserie si accesibila oricarui prost, hot, borfas similare.
Politica romaneasca este facuta de hoti, borfasi, incapabili, curve similare.
Un căcănar, degrabă lingător de găoază claudioată, probabil că aceeași rapandulă de anonim care se cufurea și pe aici mânjind cu căcat pe păreți, sare la beregata pulii unui cetățean onest:
----------------------------------------
John1 spunea...
Orice număr natural, inclusiv zero, ridicat la puterea zero este unu. Probabil pe asta se bazează politicienii când analizează pensiile militare.
Apropos, să vedeți cum va reacționa ,,unul" la postarea mea, ,,acela" care tot încearcă să desființeze blogul SCMD cu postările lui insalubre.
joi, 20 august 2026 la 14:40:00 EEST
----------------------------------------
https://www.huhurez.com/2026/08/diferenta-intre-stabilirea-pensiei.html?showComment=1787226008855#c5832072670685343806
Așa ceva... Țî, țî, țî.
Johnule, ai terminat de văruit?
Ai pus clanțele?
Hai să-ți dau o clanță!
Bă boule cu țâțe, zero la puterea zero e o chestie nedeterminată și fără sens.
Pentru a simplifica lucrurile, matematicienii adevărați, nu căcănari ca alde John1, au făcut, în unele cazuri, convenția ca 0⁰ = 1, da' pentru rapandulele cu ciucalată moka de 1.000 de lei neimpozabili în plus la pensie doar pentru c-au frecat pula la negri, e grele astea.
Na, băi pulică, c-am reacționat și încă n-a crăpat bloaga SCMD.
Te servim cu o muie mică, sau cu una king-size?
Da, măi nene, așa e, toți politicienii și-au vărsat hârdaiele cu lături în căpățânile noastre de 36 de ani.
Partea cea mai duhnitoare a problemei e că bagi de seamă ce a ieșit numai după alegeri.
Partea și mai proastă e că politica românească funcționează pe principiul *pulă bagi, pulă iese*.
@ *Anonim 20 august 2026 la 21:06*
@ *Politica romaneasca este facuta de hoti, borfasi, incapabili, curve similare.*
Un mic exemplu, un All-in-One reprezentativ al categoriilor *hoti, borfasi, incapabili, curve similare*:
*DNA îl trimite în judecată pe șeful ARR, Cristian Anton, la domiciliul căruia procurorii au găsit 500 de mii de euro în cutii de pantofi. Este acuzat de luare de mită și coordonarea unei rețele care facilita fraudarea examenelor pentru atestate de șoferi profesioniști.*
https://www.biziday.ro/366630-2/
Cam așa arată un politruc pesedist.
Nu-i problemă, că-l rezolvă Lia.
S-a dat liber la casa de nebuni, ca astia care imput aerul pe aici precis nu sint in deplinatatea facultatilor mentale ?!
@ *Anonim 20 august 2026 la 23:29*
Da, da, să sugi pula, de ziua ta!
https://youtu.be/PRmIMyJaPO0
La Spitalul nOO se zugrăvește, așa că locatarii au primit permisii.
S-o aduci pe mă-ta, să-i arătăm că suntem buni, nu nebuni.
De obicei dăm muie pentru un leu.
Ție, pentru că ești prietenul nostru, îți dăm muie gratis.
Muie, băi rapandulă!🖕
Mnă dimigreața vOO, cei de la ZOO+9 !
Observ că se dau palituri crîncini, tîrziu în noapte !
Mai întîi și primaș dată trebă să dășkid depozitul de ALUPIGUS stoc, să văz cum stau cu moniția ! Se pare că, numa într-o singură oră, se trage cît pentru o zi întreagă !
Bărbaț adevăraț, nu fătălăi în deplinătatea facultățîlor *mentale*, care de fapt și corect îs mai mult mintale ! Asta-i ca și cum ai zice că camaradele Geoane 1 a devenit cam irefutabil, adică dă din cur, însă în gol, nereușind să-ș bage cheia-n clanță !
Hop, hop, hop, cu excepția camarazîlor adevăraț de la ZOO+9, s-o loaț nițel la ceok (urare veke, strămoșească, prin care restabileam cîndva, instantaneu, legătura ombilicală cu Cezar Maimukles, zis și ciobărlanul de pe Bega)!
Mojiu
Circulă proiectul cu noua lege a salarizării. COIeficienții pentru tilicari, cică *discutaț* la Înalta Poartă, produc oareșce furnicături pe șîrteață !
Las să producă, r-aț ai dreq de fătălăi, să vă dea ca la pădurarii din cantoanele silvice, a căror principale atribuțiuni sunt să ciordească codrii verz de brad și să belească pula la urș !
Cu reșpect Marcu, care-i dă lu Geoane 1-n cur cu arcu ! Frate cu dom Anton de mai sus, care-i toarnă-n cur beton !
Aloooo, măi Reddog, măi curlangiule, că mi-adusăi aminte de tine, pe unde zda lu mumă-ta amușini bro, că ți-au evadat bagabonțîî de la pîrnaie și fac gioghing prin Baia Mare acu !
ȘO !
Ion care-i dă muie lui John1
Un căcănar, degrabă lingător de găoază claudioată, probabil că aceeași rapandulă de anonim care se cufurea și pe aici mânjind cu căcat pe păreți, sare la beregata pulii unui cetățean onest
====================
Da, da, susțin total ! Așa a sărit și la beregata pulii mele, insistînd să mi-o sugă, cu tot cu fortonașe !
Cîtă decadență ! Și se mai și lăoda că el, ditamai premiantul nr.1 în clasele I-XII și mare artist la akordeoane cu 120 de baș, nu se coboară el pînă la nivelul ștromeleagului meu ! Ca în fabula cu hulpea și strugurii !
ALUPIGUS uăi !
Cu stimă, Mojiu- șăf depozit ALUPIGUS uz (și cu protecția industrială)
Propun ca cineva priceput sa faca un sait special pentru cei ce vor sa injure pe Internet/spatiu public, ca sa nu mai "vorbeasca" pe aici, ca rau le mai pute gura ...
Militarii, prin definitie, sunt oameni de onoare ... in orice caz, mai mult decat alte segmente sociale ... caci "Padure fara uscaturi nu exista".
POLITICIENII ROMANI SUNT TOTI NISTE BANDITI ORDINARI, UNII PENTRU CA SUNT BANDITI ORDINARI, IAR CEILALTI PENTRU CA II SUSTIN PE CEI CARE SUNT BANDITI ORDINARI, IN LOC SA II EPUREZE, II ALEG SA CONDUCA PARTIDELE! TARA ! POPORUL ! SPRE ... PRAPASTIE!
Anonim
Penes Curcanul și Anonim sunt același oribil personaj, col Dan Dunitriu din Dealu Spirii, care-și face veacul pe blogul lui Mos Alecu!
6 august 2026 la 15:22
==============================
Uăi Koae, n-ai vrea mneatale să ne faci cîte un sugiuc cu biuzele-ț umezite, tutulor onorabililor de mai sus: Peneș, Anonim, DD, pmt și Moș Alecu ?
Î ?
Îț tot explică omul că nu există niciun Dan Dimitriu în ecuație și că invenția este a Putrezitului, preluată apoi de securiciul Cufureață, da tu nu și nuuuu, ca Betmen !
Băi tolomacule, chiar nu poți sesiza diferențele de nuanță artistică din conținutul comentariilor ? Păi nu poți uăi încuiatule, din moment ce toț onorabilii care-ț livrează mumu-mumu și grande mamada, în mintea ta îngustă, ar fi doar o singură persoană !
ALUPIGUS cu moștar !
Păi de ce să mai facă *sait special*, din moment ce avem spațiu suficient pe ici șa ! Și, culmea, mai și funcționează țais !
Măi căcănare, domnia voastră cam are tendințe să instige la cenzură, or mi se pare mie ? Stai să-m șterg nițel lentila de la monoclu...
Căca-m-aș eo în definiția ta cu onoarea tilicarilor ! Și grije mare la ce scoț pe mestecătoare, să nu te trezești cu Volga neagră...
Cu respect, văru lu Anton, tot care-ț toarnă-n cur beton !
Terente
@ *Anonim 20 august 2026 la 23:29*
Da, da, să sugi pula, de ziua ta!
https://youtu.be/PRmIMyJaPO0
================================
De acord în totalitate, fără amendamente !
Cu drag, pretinu lu Paraziții20cmOfițial
@ *pmt 21 august 2026 la 08:48*
@ *Mnă dimigreața vOO, cei de la ZOO+9 !*
Neața bună dom' ghinăral mojiu!
Uăi daci palituri crâncene!
Se cunoaște practica asiduă din ograda ZOO+9.
Rapandulele astea hanonime se pare că sunt de-a dreptul încântate.
Văz că ne aplaudă, la scenă deschisă.
Ioai!
Ah!
Mă cuoplișesc iemoțâile și-mi lăcrimează mătărânga.
Alupigus hanonimelor!
@ *Anonim 21 august 2026 la 10:01*
@ *Propun ca cineva priceput sa faca un sait special pentru cei ce vor sa injure pe Internet/spatiu public, ca sa nu mai "vorbeasca" pe aici, ca rau le mai pute gura ...*
Io propun s-o luăm pe mă-ta-n pulă și ție să-ți umplem mestecătoarea cu căcat dospit.
Cine este de acord?
Mai sus mâinile acolo-n fund!
Da!
Deci, s-a votat, în unanimitate, că o luăm pe mă-ta-n pulă și ție anonimule îți umplem mestecătoarea cu căcat dospit.
Johnule, șterge-te la găoaza de sub nas, că-ți cam pute.
@ *pmt 21 august 2026 la 09:08*
@ *Circulă proiectul cu noua lege a salarizării. COIeficienții pentru tilicari...*
Că tot suntem la ceasul mărț al propunerilor telijente, izvorâte din nesecatul puț al gândirii tilicare, io propun ca coeficientul de funcție maxim, pentru Șeful Statului Major General să fie 1,00 și de la ăsta, în jos, să-i fută cu ștanga-ndoită pe toți tilicarii.
Cum pensia mea-i de tot căcatul, pe principiul asasinării caprei vecinului, să-i fută regulamentar pe toți tilicarii.
Asta așa doar ca să se poată bucura de bătrânețe și ăia care or ieși la pensie peste vreo douăzeci de ani.
Să aștepte și ei degeaba ziua de 10 a lunii și după vreo trei zile cardul să fie aproape gol.
Părerea mea. Hâc!
Băă,ce-i ici -șa?Intru să dau binețe că nu-s gherțoi și ce-mi văz okii?Reuniunea nea Vasile nu mai da mânca-ți-aș pool4 ta!
Bro Ifrimeo, anunță-l mo și pe Akoarde Matrafox să se prezinte la formație, ca să i-o punem nițăl la mestecău ! Eote cît-amar de matarîngă învîrtoșată pe ici șa ! Păcat să se risipească pe fel de fel de anonimi găozari !
Cu știmă, Toma Alimoș de la ZOO, văr foarte bun cu Arici Pogonici de la nOO!
Pesea: am votat *Pentru* la 21 august 2026 la 10:55 ! Zeii să ne aibă-n pază și ocrotire !
Aferim
Exact la astia ma refer!
Le pute gura rau!
De ce?
De cat ... mananca.
Mai, oameni buni!
Ce se intampla cu voi?
WTF men ? Stem bine, nu se întîmplă nika: tensiunea bună, indicele glicemic normal, nivelul de alcoolemie în parametri ,etc samd !
Problems ? Ai nevoie de un ALUPIGUS ? Că livrez și doze injectabile !
Cu drag, Mojiu, care chiar de nu-i Martin, tot ți-o dă la ceok puțin !
Băi nu mă mai distrageți de atenție, că încă nu am terminat de numărat zîmțîî de la baineta pomnal și mă tot încurc !
Ici șa chiar că mi-a plăcut domnul Dogy ! Parcă e cu un pas mai aproape de adevăr. Susțin și le doresc spor la pupăceli.
===============================
P.S. Urand ”succesuri” camarazilor inca prezenti la festivitati, le transmitem totodata, respectuos, pentru cazul in care dorim si noi sa ne rebrenduim, rugamintea de a ne pune la dispozitie lista completa a cururilor intern-externe care trebuie pupate!
HONOR ET PATRIA! VAE VICTIS!
Presedintele SCMD,
Colonel (r.) dr. Mircea Dogaru
============================
Da, da, Vae Victis ! Și rebrenduire reușită !
Un grup de cadre militare foarte educate, pe aici. Cu siguranță că domnii au și nepoți.
Manca-mi-ai pizdu.
Care-i deosebirea dintre brioșe și ovrei!Brioșele se scot din cuptor!
Poate te trezești cu domnul Vexlăr la ușă !
Grije mare !
@ *Anonim 21 august 2026 la 17:24*
@ *Un grup de cadre militare foarte educate, pe aici. Cu siguranță că domnii au și nepoți.*
---------------------------------
Am un nepot pulos. A zis nepotul că ăia crescuți în puf și care-s oripilați de limbajul cazon să-i sugă pula.
Uăi, am nimerit bine la biblioteca din Gara Bartolomeu ?
@ *Dactăr Menghelea Emoji 21 august 2026 la 20:07*
@ *Poate te trezești cu domnul Vexlăr la ușă !*
---------------------------------
Io cre'că domnul Shvartz o scăpat de data asta, că nu le-a pornit discriminaților Volga neagră. După ce i-au afumat burta cu feștila ș-au dat la manivelă până le-or ieșit ochii ca la melc s-au lăsat păgubași ș-au mers la un Schnapps, înjurându-i pe neovrei.
---------------------------------
@ *Shvartz 21 august 2026 la 18:14*
Deci, grijă mare cu brioșele dom' Shvartz!
---------------------------------
Stând pe coadă și rumegând, cred că nici despre țâganii mânca-ț-aș nu e bine să se spună glume.
Decât să mă caute și pe mine ăia cu Volga neagră, io n-am să zic glume referitoare la ei și doar am să prezint un exemplar reprezentativ al acestora:
https://i0.1616.ro/media/2/2701/33631/22649106/1/detinut-mm-prins.jpg
Pe moaca cetățeanului onest și discriminat se poate citi bucuria că se va întoarce la bulău, așa că-i urez "la mulți ani", cu executare bineînțeles.
PÎSÎ
Singura mea nedumerire e de ce plm nu s-a opus arestării respectivul cetățean onest și discriminat? Cred că pentru bugetul statului era mai bine să se opună arestării. Zâc și io, mânca-ț-aș!
@ *rakord 75 21 august 2026 la 20:19*
@ *Uăi, am nimerit bine la biblioteca din Gara Bartolomeu ?*
---------------------------
Nu, dom'le!
Aici e Hacademia SCMD.
Am văzut adineaori, târându-se spre budă, un bărbos care avea moacă de hacademician sau de ayatolah.
Să fi fost Bozilea?
Pula știe, că n-aveam ochelarii pe bornău.
În hol mai era unul care se rezema de un frigider pe care scria ЗИЛ.
Personajul era îmbrăcat cu un veston ponosit și fără petlițe iar dintr-un buzunar al vestonului se zărea un gât de glăjuță.
Știe careva cine o fi personajul?
@ *ifrim 21 august 2026 la 12:30*
@ *Băă,ce-i ici -șa?Intru să dau binețe că nu-s gherțoi și ce-mi văz okii?Reuniunea nea Vasile nu mai da mânca-ți-aș pool4 ta!*
---------------------------
Nici vorbă!
Aici e o șezătoare culturală.
Numai oameni educați și evlavioși.
Să-mi bag io pula dacă nu-i așa!
Paraziți sculați la treabă!Io aștept pe d-na Ramo să vină șefă peste gradați să mă RK în nici d00 mângâia-m-ați suav la oo!
Uăi daci ființî gălăjioasî poți fi!
Tocmai ce visam că vine doamna Ramona și mă masează ușurel și ai apărut tu să strici momentul artistic.
Așa ceva...
Luați de aici:
https://youtu.be/Zhj0fBk-gjc
Succes tovarăși!
Analfabetii imputiti de la PSD au descoperit saitul asta si au purces sa il inunde cu rahatul care le iese din gura cand vorbesc/injura! ca psd-istii numai asa vorbesc/injura!
Care o mai fi fraierul, dus de nas de PSD-isti 36 de ani, lasat de PSD-isti fara actualizarea pensiilor militare, deci, zic, care o mai fi fraierul sa voteze PSD?!
Dupa mizeriile hotarate de-alungul anilor impotriva pensionarilor militari, inclusiv prin
D E C I Z I A Nr. 35 din 20 ianuarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicata in MO nr.692/21 august 2026, declar Curtea Constitutionala a Romaniei ca fiind dusmanul militarilor romani, in special a pensionarilor militari, nula, neavenita si ne-constiturionala!
PENSIILE MILITARE SUNT SINGURELE PENSII DIN ROMANIA RAMASE
NE-ACTUALIZATE! PENTRU CA STATUL ROMAN ESTE DUSMANUL FORTELOR ARMATE ROMANE, IN FRUNTE CU COMANDANTUL FORTELOR ARMATE ROMANE, TOVARASUL DE TRISTA AMINTIRE NICUSOR DAN! care este doar ultimul dintr-un sir lung de nemernici!
Și de ce pula mea țipi ca un handilău ? Că te auzim mai curlangiule
Saitul asta, prin acceptarea parerilor anonime, spre deosebire de PSD-istul huhurez.com, ne da posibilitatea sa vedem parerile, reactiile si gandurile demente si jegoase ale
PSD-istilor la adresa pensionarilor militari, care continua nemernicia Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017, clocita si emisa de "corifeii" PSD.
Așa da, nu mai țipa că lumea încă mai face nani !
Dă-i muie cu dulceață lu Cufureață, dă-l în gîții mă-sii de fesenar !
@ *Anonim 22 august 2026 la 09:14*
@ *Analfabetii imputiti de la PSD au descoperit saitul asta si au purces sa il inunde cu rahatul care le iese din gura cand vorbesc/injura! ca psd-istii numai asa vorbesc/injura!*
--------------------------------------
Dom'le Anonim, cetățene Anonim, tovarășe Anonim, te arăți foarte revoltat că aici scriu "psd-istii", care sunt și "analfabeti imputiti" și mai și inundă inocentele pagini ale neprihănitului site SCMD cu rahat provenit din gură.
Hai că împuțiți înțeleg, mai ales acum pe caligula asta, pardon, canicula am vrut să scriu, da' cum plm* poate scrie un analfabet, fie el împuțit sau neîmpuțit?
Putem bănui că e vorba despre persoane cu o educație precară, renumiții băutori de cerneală, dar, prin definiție, un analfabet este o persoană care nu știe să scrie și să citească.
https://dexonline.ro/definitie/analfabet/definitii
Pe vremea colectivizării forțate, se foloseau expresiile "se știe că...", "se cunoaște că...", "elementele dușmănoase cunoscute...", și alte expresii din acestea vagi și care nu spun nimic concret.
Ai curaj cetățene și demască bestiile pesediste care se reproduc aici pe site, ca să le aplicăm o muificare** corespunzătoare, că altfel mi-i rupe pula***.
Deci, Anonime, fii bărbat! Ca Zoe****.
Legendă:
plm* = acronim pentru "pula mea"
muificare** = a da muie, a oferi sex oral sau a băga ștromeleagul învârtoșat în gura cuiva
mi-i rupe pula*** = expresie folosită de etnicii maghiari cu sensul "mi se rupe pula"
Zoe**** = replica "Zoe, fii bărbată!" apare în piesa de teatru "O scrisoare pierdută" scrisă de I.L. Caragiale, fiind rostită de Ștefan Tipătescu către Zoe Trahanache
Boschetarul de pa fostul Mh blog și de pe Mos Alecu blog a dus in derizoriu și acest site de comunicare pentru pensionarii militari. Chiar nu moderează nimeni comentariile de pe acest blog al rezerviștilor militari? Nu mai sunt fonduri din cotizații? Voluntar nu mai activează nimeni?
@ *Claudiu Marin 22 august 2026 la 14:23*
@ *Boschetarul de pa fostul Mh blog și de pe Mos Alecu blog a dus in derizoriu și acest site de comunicare pentru pensionarii militari. Chiar nu moderează nimeni comentariile de pe acest blog al rezerviștilor militari? Nu mai sunt fonduri din cotizații? Voluntar nu mai activează nimeni?*
-----------------------------------------------------
Ohohooo, lume nouă, numai bună de luat în pulă.
Băi găozare, te-ai rătăcit?
Vezi că cufurez.rrom e pe strada hailaltă, aia care pute a căcat.
Da o muie nu vrei tu, fesenarule?
Băi securane, fă ordine la mă-ta-n pizdă, nu prin alte ogrăzi, mânca-mi-ai brânza de pe pulă cu moștar din azp.
Hai să te moderez la fălci, ronțăi-mi-ai pula cu biuzițele.
Mă declar voluntar s-o fut și pe mă-ta, de ziua ta băi boschetare.
Și dacă treci pe la Antipa să-l saluți pe împăiatul Cufurez, să te piși pe el și din partea noastră.
Muie, bă Marine!🖕
Ba da, stai că ți-o moderez eu, băi securistule: SUGI PULA !
Ia și de la mine o muie mai Pitică Securilă !
ALUPIGUS !
Cu rășpect, Bosketaru dîn Carpaț !
Claudiu Marin
*(...) Nu mai sunt fonduri din cotizații? Voluntar nu mai activează nimeni?*
22 august 2026 la 14:23
=======================
Da măi Claudea, nu mai sunt fonduri și de aia îți facem ție concurență la contor !
Păzea că venim puternic pe turnantă, măi pesedicule.
Susțin urarea de mai sus: Muie, bă Marine!🖕
Și mă piș și pe contributivitatea pe care o tot fluturi tu pe acolo.
De acord cu camarazii de la 22 august 2026 la 15:12 și de la 22 august 2026 la 15:17, cu precizarea că mă înscriu și eu voluntar.
Totodată, menționez că eu sunt adevăratul pmt/Boschetarul de pa fostul Mh blog și de pe Mos Alecu blog și nu camarazii de mai sus, care s-au semnat în numele meu.
Marineeeee, șo pe ea, că acu am scos-o să mă piș !
Bro, să dea dreq, ca hultanii ! A intrat și omul pe ici-șa să ne dea binețe și, numa în interval de fro 10 minute, și-a și loat în mestecău fro 5 ciocane de foc !
Uăi domnu Mlaudiu Carină, da chiar, ce te fute pe tine grija de nemoderarea/necenzurarea acestui blog ? Uăi șoptiricule, nici acu, la penzie, nu te-ai lepădat de practicile tale securistoide ? Vezi-ți dreq de groapa ta cu nătărăi, că ai ce să *moderezi* p-acoalea la greu ! Te-ai plictisit de idioțeniile basculangiului de Onești și ale altor matrafoxați care-ți bîntuie haznaua și te-ai gîndit să te mai spargi în figuri și prin alte curți ?
Uăiiii acesta, uăiiii Marinică, ia-n vez mnetale că mintenaț mă dezbrac de caracter și-ț umplu mestecăul cu niscaiva plăcuțe suedeze !
Auz la căcănar, am intrat și eu p-aciulea, de nici 48 de ore, ca să-m salut camarazîî, iar lumbricoydes ascaris cică eu am ruinat blogul !
HUO
Aprob și susțin întru totul pedeveurile iecsprimate de camarazii care i-au umplut mestecătoare lui Don Cufurez zis și Mlaudiu Carin.
Țin să reiterez tezele de o însemnătate covârșitoare, potrivit cărora, o muie dată cu temei face cât trei femei.
Pe cale de consecință, nu voi precupeți nici un efort pentru a-i da o muie gospodărească securanului Mlaudiu Carin, acest ciobârlan al turmei de berbeci din stâna cufurez.rrom.
Luând în considerare aplombul cu care cetățenii participă la acțiunea de muificare a claudiotului, ne face să credem că Cufurez este un personaj foarte iubit, e adevărat că doar în gură, dar este.
Domnilor, nu vă înghesuiți, că spală Claudiu pizdul de sub nas și trece următorul la aparat.
Muie, bă Marine!🖕
Asta trebuie înrămată:
-----------------------------------------------------------------------------
Claudiu Marin spunea...
Dacă in decembrie va fi votat un guvern PSD, cu Grindeanu sau alt social democrat,, până in decembrie vor fi găsite fonduri pentru indexarea tuturor pensiilor. Mai intâi va fi scăzut procentul datoriei publice.
sâmbătă, 22 august 2026 la 14:44:00 EEST
https://www.huhurez.com/2026/08/coeficientii-de-salarizare-pentru.html?showComment=1787399086002#c5152168348372531359
-----------------------------------------------------------------------------
Deci, securanul găozar Claudiu Marin le predică fraierilor huhurezi că fesenarii borfași își vor goli cutiile de pantofi pline cu euroi șpăguiți și astfel "până in decembrie vor fi găsite fonduri pentru indexarea tuturor pensiilor".
Bă, da' cât de dobitoc trebuie să fii să crezi că mai sunt fraieri care să pună botul la astfel de minciuni.
MUIE PSD!🖕
MUIE Claudiu Marin!🖕
Muie veșnică securiciului găozaro-fesenar ! Cam atît îl duce mintea pe claudiot ! Și, după cum se observă, o grămadă ordonată de creduli îi ventuzează găoaza, în așteptarea mîntuirii veșnice ce stă să vină !
AMIN
I-au încins camarazii telefonul col. Dogaru, ca să-l anunțe că s-a mai înființat o filială, foarte activă, aici !
Se pare că nu are timp să interfereze cu noii membri, întrucat mai are nițel de lucru la carciuma La Doi Cocoși !
*Pentagonul l-a concediat pe redactorul-șef al publicației din domeniul militar “Starts and Stripes” pentru “insubordonare”. Publicația la care lucrează angajați ai Pentagonului a scris despre situația militarilor de pe portavionul Abraham Lincoln, aflați pe mare de mai mult de nouă luni.*
https://www.biziday.ro/366758-2/
“Stars and Stripes” are o lungă tradiție de independență editorială, dar în mandatul de secretar al Apărării al lui Pete Hegseth a devenit ținta criticilor pentru pozițiile care nu corespund cu cele ale a Administrației Trump.
Redactorul-șef Erik Slavin a precizat că în notificarea despre concediere Pentagonul vorbește de insubordonare în legătură cu un interviu acordat de el la CBS News, în care vorbea chiar de Stars and Stripes: ”Sunt concediat pentru că am afirmat că o eventuală cenzură a știrilor destinate membrilor serviciilor armate ar constitui o linie roșie personală. Susțin principiul conform căruia Stars and Stripes trebuie să rămână independentă din punct de vedere editorial, așa cum prevăd legea și propriile politici ale Departamentului”.
-----------------------------------------------------------------------------
Băi, nu se poate așa ceva, că doar în Amerlocia e super, teribilă, uriașă democrație.
Auzi bă, cică democratic, în Trumpland, se bagă pumnul, ca să nu zic pula, în gura presei.
Așa ceva...
Liberté, égalité, fraternité, muie!
@Cucuvaie jr.Dacă varșoviștii suntem tratați pecuniar cu dispreț,tu ai pretenția să facem frumos cu lozincile manipulatoare de onoare,credință,patrie?În capitalismul sălbatic de după comunism totul se rezumă la bani!Dacă mapn își bate joc de noi le dăm și noi mooi£ de cu zori și până-n seară pentru descărcare psihică!Da' tu fiind securici cu oki de peruzea(că d'aia-ți intră pensia mai devreme de 10)ții cu otoritățili și structurili.Deci recapitulăm mooi€ pisidici,mooi€ vipera roșie!
Ce de oameni săritori,de bine ,cum înfierează ei cu mânie proletară vocabularul enoriașilor!Da' de ce vă deranjează adevăratele gânduri,simțăminte ale românilor?Că nu coincid cu gândurile politicienilor,ale celor de la DFC,de la juridic care ne tratează cu indiferență?Tot îi găsesc cei de la DGIA ,DNA militar cu tabloaie ascunse și alte măgării în documente gen zisu și-i mi-i umflă!
Îmbrățișez cu celeritate pedeveurile camarazîlor adevăraț Pardalian și Pintilii ! Și, în mod deosebit, achiesez, în totalitate, la observațiunile de o finețe de lux, referitoare la Cucuvaie- mooi£ cu cîcat !
Simt cum aceste teze, de o inestimabilă valoare teoretică și practică, îm străpunge ele întreaga mea ființă !
Noi o ardem cu Congresul Bășînoșîlor Crăcănaț Otaniști- adică ceva despre nimic și pentru nimic, iar gălbăjîțîî o frig cu roboț umanoizi care au bătut recordul la 100 m plat !
-----------------------
Robotul umanoid Lightning, realizat de firma Honor, a parcurs distanța de 100 m plat în 9,32 secunde în cadrul unui eveniment organizat la Beijing, înainte de inaugurarea Jocurilor Mondiale ale Roboților Umanoizi. Timpul este mai bun decât recordul lumii, 9,58s, stabilit de Usain Bolt.
==============================
În curînd, domnii în cauză, or să ne dea muie într-un mod nițăl mai ciudat, adică nu direct în mestecătoare, ci prin borta curului, de o să simțim gustul sublim al matarîngilor de oțel dinspre gîlci, înspre biuze !
Ioi, doamne feri !
Vad ca aici s-a pus de o sezatoare PSD-ista cu injuraturi si balacareli, cum sunt obisnuti PSD-istii, care injura/jefuiesc poporul roman de peste 35 de ani.
@ *Anonim 22 august 2026 la 22:22*
@ *Vad ca aici s-a pus de o sezatoare PSD-ista cu injuraturi si balacareli, cum sunt obisnuti PSD-istii, care injura/jefuiesc poporul roman de peste 35 de ani.*
--------------------------------------
Vezi pe pizda mă-tii, băi căcăciosule!
Băi prostovane, în afară de cufuritul Claudiu Marin, ce alt pesedist a mai scris aici ceva de bine de fesenari?
Zi, în pizda mă-tii, băi analfabetule funcțional, care comentariu a fost elogios la adresa PSD?
Zi, loază cretină, data și ora comentariului.
Unde și ce pizdoiu mă-tii vezi tu "sezatoare PSD-ista"?
Poate că dacă dai la o parte flocii de pe pizda mă-tii să descoperi o "sezatoare PSD-ista".
Să-i sugi pula lui Ion Iliescu, că poate se trezește, băi cretinule!
Lăsați fonfleurile,aerele de intelectuali,cârcota 'potriva ocârmuirii și orentați-vă spre muncă,plusvaloare,cancioc,mistrie,tornokop....
Mneața ! Și, în afară de camarazîî mei adevăraț de luptă, pe la ceock nițăl s-o loaț , ca să vă tae greața !
Slava domnu Mircea, fost bun amic cu domnul Bozilea, cel mai valabil apropritar de blog, în veață !
Ptiu, ptiu, că și uitasem de tornokop ! Așa cevaaaa...
Cand eram eu securist la Garzile Patriotice Buzău, pfalei ce armata se facea !
Eu, col.medic sef de 💩= + pauza, lipsa ,gaura= 🙃🍉🫒=!!@ la maxim 🍋(^.^)(^_^)v(^-^)/
Maior inginer, absolvent de ATM, caut colaborator pentru confecționarea unor cotețe pentru găini, din tefeleu.
Rog seriozitate.
La brd iar au intrat pensiile !
pmt-ule, liber alese, liber alese, da' nici pentru fiecare cadru de la televizor zbang un comentariu despre ce ti se pare ca se vede!
Bre' Păduche mic și tâmp, ce-ți mai place să mă muști de cur ! Flămândule, ia și fecale !🤣 Bre' babalâcule prostovan, se vede de pe Lună că singuru' tău neuron se plictisește rău de tot, din moment ce scrii hectare de idioțenii. Vezi că te caută aia cu coasa, că faci doar umbră pământului, pmt-ule, alias Păduche mic și tâmp !🤣
Mi-a vazut cineva basculanta cu care am cazut drept in cap la mina ?
Ofer recompensa.
Mărite,indexate,actualizate ?Să facem poștă vipera roșie!
Lasă gargara și fierbe corcodicile alea,acuși vine iarna și-ți trebă la deszăpezire!
Ce nărozi :) !
Se rezolvă tizule,mai scade puțin nivelul dunării la Peninsula fosta Lebăda și iese la suprafață,dronele survolează vazduhul îți caută basculanta da' nu prea-i lasă piloții de F16 să-și facă treaba!
Tot înainte, tovarăși! Că înainte era mai bine!
https://youtu.be/2LwzTlazh1M
@ *Anonim 23 august 2026 la 17:13*
@ *Ce nărozi :) !*
-----------------------------------------------------------------------------------------
Nu vrei mneata Anonim să le faci "nărozilor" un sugiuc cu biuzițele?
Începînd cu data de 23 Aogust promoțiili de capre militare erau ÎNĂLȚATE în grad, sub înțeleapta conducere a tovarășulu comandant suprem, erou între eroii neamulu, cel mai iubit fiu al poporulu !
Vorbesc de varșoviștii care au jurat cu mîna strînsă pe drapel, ajunși acu cam la acelaș nivel cu Ceapiștii Epocii de Haur !
Acu e bine, înălțările, chemările, activările și cum s-or mai numi se fac dimineața, prînz și seara !
I-aț văzut la Zioa Marinii, pe Otaniștii ăia adevăraț care defilau cu okii pe aifoane !
Muie cu moștar fesenarilor covrigari !
Lăsați cocoșelu-n pace,nu-l mai zdruncinați!
PSD-ist imputit, dusmanul poporului roman!
Sa mori tu!?
-> Anonim 24 august 2026 la 08:52
-> PSD-ist imputit, dusmanul poporului roman!
----------------------------------------------------------------------
Care-i problema ta, băi labagiule Anonim? Nu ți se mai scoală cocoșelul și ești invidios pe ăia care mai pot să și-l folosească și în alt fel decât ca dispozitiv de pișat? Sugi pula, impotentule!🖕
Cei care vorbesc urat pe saitul pensionarilor militari sunt PSD-istii, aia de facura
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017.
-> Anonim 24 august 2026 la 09:47
-> Cei care vorbesc urat pe saitul pensionarilor militari sunt PSD-istii, aia de facura Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Experiment:
Un "cercetător" zdrobește cu papucul o furnică.
După măreața faptă, începe să strige la furnică să alerge.
Furnica nu se mișcă.
Concluzia "cercetătorului": dacă strivești o furnică, acesteia i se atrofiază simțul auzului.
---------
Deci, camarade Anonim, care a fost raționamentul logic care te-a făcut să tragi concluzia că "cei care vorbesc urat pe saitul pensionarilor militari sunt PSD-istii"?
Îți pun întrebarea asta deoarece eu n-am reușit să identific nici măcar un comentariu elogios la adresa PSD pe site-ul SCMD, cele mai multe "vorbe urâte" fiind adresate chiar pesediștilor sau fesenarilor, cum mai sunt numiți borfașii înhăitați în PSD.
Mulțumesc anticipat pentru răspuns, camarade Anonim.
Anonime să-mi mânci pool4!
In Monitorul Oficial nr. 699/24 august 2026
https://monitoruloficial.ro/Monitorul-Oficial--PI--699--2026.html
puteti vedea o alta Hidosenie a Ticaloasei CCR, in spatele careia se ascund Presedintele Romaniei, PSD, PNL si Casta Privilegiata a Magistratilor Romani, privilegiata prin legile facute de Parlament/parlamentari/PSD PNL USR UDMR, ca sa ii lase sa fure fara a fi pedepsiti!
Un dobitoc care sta in cur pe scaun si isi bate joc de soarta oamenilor iese la pensie la 48 de ani, iar un militar este scos la pensie la 60-65 de ani!
@> Anonim 25 august 2026 la 09:23
@> In Monitorul Oficial nr. 699/24 august 2026
------------------------------------------------------
Deci, DA!
Aici e vorba de mumu-mumu, în formă continuată.
Vag îmi amintesc de o declarație a marinarului chior Băsescu, zis și Petrov Turnătorul, prin 2010, în care trasa sensul și direcția după care să se judece dosarele militarilor aflate pe rolul instanțelor de judecată.
Am căutat respectiva declarație prin arhiva internetului însă nu am găsit-o dar suna aproximativ așa: *dacă judecătorii vor da câștig de cauză militarilor, să le plătească ei despăgubiri și nu statul*.
Încep să cred că bătrânii oșteni nu vor mai apuca vreodată dreptatea, în astă lume.
Din păcate, link-ul postat (https://monitoruloficial.ro/Monitorul-Oficial--PI--699--2026.html) duce, prin redirecționare, direct la pagina de start a MO, probabil ca mecanism de protecție a serverului.
Pentru a vedea documentul *MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 699 din 24.08.2026* trebuie de mers la pagina
https://monitoruloficial.ro/e-monitor/
Din calendarul afișat se bifează ziua *24 august 2026* și apoi *699* din secțiunea *Partea I*.
Abia acum se va deschide documentul *D E C I Z I A Nr. 283 din 26 martie 2026 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în ansamblul său, ale art. VII din această ordonanță de urgență, ale art. 84 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și ale art. 59 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel cum au fost modificate prin art. VII pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017*.
34. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea
observă că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului
nr. 59/2017 au mai constituit obiect al controlului de
constituționalitate, din perspectiva unor critici similare și prin
raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală, în acest
sens fiind, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 723 din
12 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 349 din data de 15 aprilie 2024, paragrafele 109-117
și 128-130.
35. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale,
atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile
menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de .....
-------------------------------------------------------------------
Cum scriam la început, e vorba de mumu-mumu, în formă continuată.
Vorba domnului col. Dogaru: *VAE VICTIS!*
Atâta doar că fără *HONOR ET PATRIA!*, deoarece PATRIA, după ce noi ne-am făcut datoria față de ea, se șterge la cur cu noi.
MUIE PSD!🖕
Noi ne căcăm pe noi cu actualizări și indexări de pensii de 2 lei și alții duc acasă banii cu roaba. La propriu.
https://defapt.ro/investigatii/cea-mai-mare-prima-de-pensionare-la-stat
532.000 de euro este cea mai mare primă de pensionare oferită de statul român.
Mai mult, DeFapt.ro a obținut un document din care rezultă că ROMATSA a plătit în ultimii doi ani și jumătate prime de pensionare în valoare de 20 de milioane de euro unui număr de 96 de angajați.
Așadar, în medie, 200.000 de euro pentru fiecare tânăr pensionar.
DeFapt.ro a dezvăluit că Adrian Marius Cojoc, directorul general al ROMATSA, și-a mărit salariul cu 150% în anul 2025, de la 7.610 euro, la 18.300 de euro lunar. Adică în jur de 220.000 de euro anual.
Directorul economic al ROMATSA, Radu Cristian Cîțu, are un salariu chiar mai mare: 21.000 de euro lunar. Ceea ce înseamnă că, anual, ridică de la instituția statului român nu mai puțin de 252.000 de euro.
----------------------------------------------------------------
Aici sunt banii dumneavoastră!
Băi stați cominți că aprind lumina-n cămară!
Haoleo, șăfu, nu face de astea, că mai avem un pic de ciordit.
Muie PSD in forma continuata!
La alegerile viitoare, in 2028 cel mai tarziu, vom trimite PSD dupa PNTz, la locul cu verdeata, de odihna vesnica pentru Ciolacu, Grindeanu, Tudose, Olguta si ceilalti hoti!
PSD-ist zice, Hot zice!
De aia au inceput sa urle PSD-istii cand guvernul a manifestat intentia de a lista la bursa mai multe actiuni de la intreprinderile de stat!
Pentru ca intreprinderile statului sunt vacile de muls si falimentat ale PSD, de zeci de ani de zile!
Pe directorii aia si membri in consiliile de administratie trebuie sa ii intrebati cu cat contribuie, lunar, la averile lui Grindeanu et. comp./PSD din salariile/indemnizatiile lor enorme!
Polonia a privatizat intreprinderile de stat prin bursa!Rezultatul:
-Polonia nu a avut nicio treaba cu criza mondiala din 2009/2010;
-Polonia face rai cu banii europeni, nu plateste dobanzi exorbitante la credite, cum fac hotii/prostii din Romania;
-Polonia cumpara intreprinderi in strainatate, se tot extinde, ultima achizitie, dar nu cea din urma, este Biofarm Bucuresti!
-Polonia are cea mai tare armata din Europa, dintre statele care nu au arma nucleara;
-Polonia este respectata!
Romania este stat esuat, sat fara caini, condus de hoti si talhari grupati in PSD PNL UDMR USR!
Motorina cca,11 lei ,full de mașini în trafic,parcările supermarketurilor pline,cărucioare cu,cumpărături pline,deci are lumea bani ,iar la demonstrații,mitinguri,trei lulele,trei surcele inseamnă ca românu-i mulțumit!Este loc si de mai rău!
Nea Cașu de la Coiul Căcării dă în vileag Prânzul cel de Taină:
https://in-cuiul-catarii.info/2026/08/26/o-intalnire-cu-bucluc-24406
Trecând la ”plesbicit”, ca să îl parafrazez pe Nenea Iancu, până la urmă Năstase a ajuns la problemele spinoase, prima dintre ele fiind actualizarea (sub o formă sau alta) soldei de grad la pensii. Aici domnul Miruță, care are soluții pentru toate problemele Ucrainei și toate dronele marine, terestre și aeriane care ajung pe lângă granițele noastre, indiferent cine le trimite, dar nu și pentru pensionarii militari, a cerut scurt și clar ca ”reclamanții” să vină cu sursa de finanțare. Bineînțeles că domnul Năstase, chiar dacă îndeplinise funcția de șef al DFC, nu avea de unde să să scoată banii. Ca să demonstreze că e informat și ar vrea dar nu se poate, domnul Miruță zice:
Știți cât ar însemna asta la bugetul MApN?
Și întorcându-se spre Locțiitorul Șeful DGFC, generalul IVAN, continuă :
Ia spuneți domnule general ce sumă e necesară??
Domnul general Ivan, ”documentat” a răspuns prompt:
V-am raportat domnule ministru.
----------------
A mai făcut domnul Miruță referire și la ”unii dintre dumneavoastră care au o atitudine necuvincioasă în mediul on line față de noi” insinuând tiptil, dar nu subtil, că din cauza acestora nu își primesc pensionarii drepturile.
---------------------------------------------------
Că cum s-ar zice, trei pinguini s-au suit pe banchiza lui Fram și i-au cerut pește fără solzi.
Prostovanii ăia s-au dus boi și au plecat vaci sau boi cu țâțe.
Băi prostovanilor, dacă se actualizează doar solda de grad, fără să se actualizeze și solda de funcție, va fi JALE mare și cei mai mulți vor aduce bani de acasă, că așa-zisa actualizare doar a soldei de grad va duce la o "creștere negativă", adică o scădere, a cuantumului pensiei militare pentru cei mai mulți dintre vechii pensionari militari.
Futu-vă pe unde beți apă, prostovanilor!
Ați îmbătrânit urât și degeaba, cretinilor!
Dom' ministru miruță (cu "m" foarte mic), raportez: TE BAG ÎN PIZDA MĂ-TII, BĂI MUISTULE TRIST!
Noa, băi tovarăși, din cauza mea, că am "o atitudine necuvincioasă în mediul on line" față de rapandulele din fruntea MApN nu se vor actualiza și nu se vor indexa pensiile militare.
Băi și cum ar fi vrut tâlharii din MApN să actualizeze și să indexeze pensiile da', pentru că au luat muie de la moșnegărimea tilicară, și-au luat jucăriile și s-au dus în pizdele mamelor lor.
Noa, asta-i tot. Deocamdată.
Astia de conduc Romania de 36 de ani, spre prapastie! PSD PNL USR UDMR! merita toate injuraturile din lume! La viitoarele alegeri, cand or fi ele, sper sa se duca in
fundul/curul Istoriei!
Raul abatut asupra romanilor si Romaniei are nume:
Grindeanu, Ciolacu, Fritz, Hunor, Ciuca, Orban, Ponta, Nastase, Geoana, Dragnea, ..........
Cu Ponta nu sunt de acord,a fost PM bun,cu rezerviștii nu a avut clenciuri,iar la ultimile alegeri chiar avea propuneri pentru noi !
Trimiteți un comentariu