marți, 26 octombrie 2010

O noua incercare a SCMD de pastrare a statutului de militar in Romania


Comisa Juridica a Senatului, analizand solicitarea Presedintelui Romaniei de rediscutare, inainte de promulgare, a Legii nr. 124 privind sistemul unitar de pensii publice si constatand existenta a multiple temeiuri constitutionale, legale si care tin de prevederile Regulamentului Senatului a hotarat, cu majoritate de voturi, rediscutarea pe ansamblu a respectivei legi.

In acest context SCMD a redactat propunerile de amendamente pe care le-a depus la Comisia pentru Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala si la Comisia pentru Munca, Familie si protectie Sociala din Senat.

Speram ca membrii celor doua comisii sa-si insuseasca aceste amendamente, sa le cuprinda in “”avizul favorabil”” si respectiv “”raportul de admitere”” si sa le sustina cu toata forta si convingerea in Plenul Senatului.

Este o ultima ocazie pentru senatorii Romaniei, indiferent de culoarea lor politica, sa dovedeasca ca au inteles ce reprezinta statutul de militar si politist si ca doresc ca tara noastra sa fie in continuare alaturi de marea familie a tarilor membre NATO si UE, unde am ajuns cu mari sacrificii.

SCMD le ureaza cele mai bune si curate ganduri si va urmari cu mare atentie votul fiecaruia, atat in comisii cat si in Plen.

Prezentam atasate Propunerile de amendamente redactate de SCMD.

Col. (r) dr. Constantin MONAC
SECRETAR GENERAL AL SCMD

Nr
crt
Textul proiectului de lege

Text propus

Motivarea amendamentelor

1.
a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public de pensii, bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi participanţii la sistem;
1. La art. 2, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public de pensii;




1. Este necesara menţinerea în vigoare a Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat si a Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor,  care îndeplinesc criteriile specifice de bază prevăzute de reglementările comunitare, pentru încadrarea unui sistem de securitate socială ca sistem ocupaţional; aceasta este în concordanţă cu principiul constituţional al egalităţii între cetăţenii României, cu jurisprudenţa C.E.D.O şi cea a Curţii Constituţionale a României, care consacră şi statuează dreptul la diferenţă, respectiv dreptul persoanelor/categoriilor socio profesionale aflate în situaţii juridice diferite de a beneficia de tratament juridic diferit.








2.



--------
2. La art. 2, după litera i) se introduce o nouă literă, lit. j), cu următorul cuprins:
j) principiul ocupaţional, potrivit căruia cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din din sistemul administraţiei
penitenciarelor
beneficiază de pensii de la bugetul de stat.







3.
Art.3.  (1)
..........................................................
q) stagiu de cotizare în specialitate – perioada în care o persoană din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională s-a aflat în una din următoarele situaţii:
q.1. a avut calitatea de cadru militar în activitate;
q.2. a îndeplinit serviciul militar ca militar în termen, militar cu termen redus, elev al unei şcoli militare/şcoli de agenţi de poliţie sau student al unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărae, ordine publică şi siguranţă naţională pentru formarea cadrelor militare, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, cu excepţia liceului militar;
q.3. a fost concentrat sau mobilizat ca rezervist;
q.4. a fost în captivitate;
q.5. a avut calitatea de funcţionar public cu statut special în instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
..................................................................

3. La art. 3 , litera q) se elimină


4.
Art.6.- (1)

I. a) persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă, inclusiv soldaţii şi gradaţii voluntari;
4. La art. 6 pct. I alin. (1),  litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
I. a) persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă;


Diferenţa de tratament se justifică şi este impusă, în principal, de faptul că acestor categorii socio-profesionale, pe parcursul carierei de  militar si poliţist le este drastic restrâns exerciţiul unor drepturi civile şi politice fundamentale, tratamentul diferenţiat în materia regimului juridic al pensionării reprezentând  o compensare parţială a acestor restrângeri, o recunoaştere şi o recompensă acordată de către stat, la sfârşit de carieră, pentru activitatea specială, marcată de numeroase riscuri, responsabilităţi şi privaţiuni specifice profesiei, desfăşurată sub jurământ, în slujba poporului, a legalităţii, pentru apărarea statului de drept, a suveranităţii şi independenţei statului român, a securităţii europene şi euroatlantice.

5.
Art.6.- (1)
....................................................................................
c) cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale.


5. La art. 6 alin. (1) pct. I, litera c) se elimină

6.
Art.6.- (1)
....................................................................................
V. cadrele militare trecute în rezervă, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor ale căror raăporturi de serviciu au încetat, din domeniul apărării, ordinii publice şi a siguranţei naţionale care beneficiază de ajutoare lunare, ce se asigură din bugetul de stat, în condiţiile legii.


6. La art. 6 alin. (1), punctul V se elimină

7.
Art. 9.-
......................................................................................
(2) Angajatorii din domeniul apărării nationale, ordinii publice si sigurantei nationale au obligatia de a pune la dispozitia reprezentantilor caselor de pensii sectoriale, toate documentele necesare verificării legalitătii şi corectitudinii datelor înscrise în declaratia nominală de asigurare si a obligatiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat.


7. La art. 9, alineatul (2) se elimină

8.
Art. 10.-
...........................................................
(2) În cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), declaraţia prevăzută la art.7 constiutie singurul document pe baza căruia se stabileşte stagiul de cotizare în sistemul public de pensii şi punctajul anual de la data intrării în vigoare a prezentei legi.


8. La art. 10, alineatul (2) se elimină

9.
Art.16.-
.........................................................................
b) vechimea în serviciu recunoscută pentru stabilirea pensiilor, în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct.I lit. c), până la intrarea în vigoare a prezentei legi;
......................................................
d) perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 şi data intrării în vigoare a prezentei legi, în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct.I lit. c).


9. La art. 16, literele b) şi d) se elimină


IDEM

10.


Art. 17. - (1) Constituie stagiu de cotizare şi perioada suplimentară la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu acordată în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I, a Il-a, respectiv în condiţii speciale în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c).
10. La art. 17, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
 (1) Constituie stagiu de cotizare şi perioada suplimentară la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu acordată în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a.

Se respecta PRINCIPIUL NERETROACTIVITATII LEGII CIVILE, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie: "Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile." Principiul neretroactivitatii impune ca legea noua nu reglementeaza raporturile juridice aparute, modificate sau stinse inainte de intrarea ei in vigoare. Nimeni nu poate actiona in conformitate cu niste norme care nu exista, nu poate respecta niste norme care nu au fost adoptate si poate nimeni nu se gandeste ca vor apare. Daca legea noua ar anula ceea ce a statuat vechea lege, increderea in lege s-ar diminua, s-ar aduce atingere grava la autoritatea legii, iar vointa de a da ascultare legilor ar scadea considerabil;

IDEM






11.
Art. 27. –(1)
...................................................................................
b)angajatorii şi instituţiile care efectuează plata ajutoarelor în situaţia persoanelor prevăzute la art. 6 alin.(l) pct. V;

11. La art. 27 alin. (1), litera b) se elimină
12.
  Art. 27. –(3)
...................................................................................
c)41,3% pentru condiţii speciale şi alte condiţii de muncă, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, datorate de angajator şi angajaţi, din care 10,5% datorate de angajaţi şi 30,8% datorate de angajatori.

12. La art. 27 alin. (3), litera c) se elimină
13.
Art. 28. -
.........................................................................
(2) Pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), condiţiile în care se desfăşoară activitatea pot fi îormale, deosebite, speciale si alte condiţii de muncă.




13. La art. 28 alineatul (2) se elimină
14.
Art.29.-
....................................................................................
(2) In domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, speciale si alte condiţii se realizează pe baza criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi a activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările ulterioare şi de Hotărârea Guvernului nr. 1822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, cu modificările ulterioare.


14. La art. 29 alineatul (2) se elimină
IDEM




15.
Art. 30.-(1)
c) activităţi din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

15. La art. 30 alin. (1), litera c) se elimină


IDEM
16.


Art. 34. - (1) Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale datorată de angajator, o constituie suma salariilor/soldelor brute lunare precum şi asimilate acestora.
16. La art. 34, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
 (1) Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale datorată de angajator, o constituie suma salariilor brute lunare precum şi asimilate acestora.
IDEM
17.
Art. 37. - (1)
.......................................................................................
j) plăţi compensatorii şi ajutor la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie;


17. La art. 37 alin. (1), litera j) se elimină








IDEM
18.
Art.49.-(1)
.............................................................................
g) a fost elev al unei scoli militare/şcoli de agenţi de poliţie sau student al unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pentru formarea cadrelor militare, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, cu excepţia liceului militar.


18. La art. 49 alin. (1), litera g) se elimină
19.
Art. 54. - (1) In cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), vârsta standard de pensionare este de 60 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 6.
(2) In cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), stagiul minim de cotizare în specialitate este de 20 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului minim de cotizare în specialitate, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 6.
(3)In cazul persoane.or prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), stagiul complet de cotizare este de 30 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului complet de cotizare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 6.

19. Articolul 54  se elimină
20.
Art. 62.-
.............................................................................
(2)În cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), pentru obţinerea
pensiei anticipate, pe lângă condiţiile prevăzute la alin. (1) este necesară şi realizarea
stagiului minim de cotizare în specialitate prevăzut în anexa nr. 6 şi care se află în una
dintre următoarele situaţii:
a)    sunt trecute în rezervă/au încetat raporturile de serviciu ca urmare a împlinirii
limitei de vârsta în grad prevăzută de statutul cadrelor militare/poliţiştilor/funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei
penitenciarelor sau ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor
funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale
instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
b)    sunt trecute în rezervă sau direct în retragere/au încetat raporturile de
serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară.



20. La art. 62 alineatul (2) se elimină




IDEM
21.
Art. 65.-
.............................................................................
(2) In cazul persoane;or prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), pentru obţinerea pensiei anticipate parţiale, pe lângă condiţiile prevăzute la alin. (1) este necesară şi realizarea stagiului minim i:'e cotizare în specialitate prevăzut în anexa nr. 6 şi care se află în una dintre următoarele situaţii:
a) sunt trecute în rezervă/au încetat raporturile de serviciu ca urmare a împlinirii limitei de vârste în grad prevăzută de statutul cadrelor militare/poliţiştilor/ funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor iau ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
b) sunt trecute în rezervă sau direct în retragere/au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară.


21. La art. 65 alineatul (2) se elimină

22.


Art. 70. - (1) Criteriile şi normele pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice, care va fi adoptată în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului alineat.
(2) C.N.P.P. şi casele de pensii sectoriale, prin intermediul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi a Comisiilor Centrale de Expertiză Medico-Militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, organizează, îndrumă şi controlează activitatea de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă.
22. Articolul 70 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Art. 70. - (1) Criteriile şi normele pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice, care va fi adoptată în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului alineat.


(2) CNPP şi casele de pensii sectoriale, prin intermediul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, organizează, îndrumă şi controlează activitatea de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă.




IDEM
23.


Art. 71. - (1) Evaluarea capacităţii de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face, la ce ere, de către medicul specializat în expertiză medicală a capacităţii de muncă, din cadrul CNPP, denumit în continuare, medic expert al asigurărilor sociale, iar în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) de către comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi figurantă naţională.
(2) Pentru evaluarea capacităţii de muncă, cererea şi documentele medicale ale solicitantului se depun la cabinetul de expertiză medicală a capacităţii de muncă din cadrul casei teritoriale de pensii competente în funcţie de domiciliul solicitantului sau, după caz, la comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele militare.
(3)În urma examinării clinice şi analizării documentelor medicale, medicul expert al asigurărilor sociale completează raportul de expertiză medicală a capacităţii de muncă şi emite decizia medicală asupra capacităţii de muncă. In cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele militare emit decizii medicale de încadrare într-un grad de invaliditate, care vor fi avizate de comisia centrală de expertiza medico-militară a Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor sau Serviciului Român de Informaţii, după caz.
(4)In situaţia în care, pentru emiterea deciziei medicale prevăzute la alin. (3), sunt necesare investigaţii sau examinări de specialitate suplimentare, medicul expert al asigurărilor sociale propune, după caz, prelungirea duratei concediului pentru incapacitate temporară de n uncă, în condiţiile legii.
(5)Decizia medicală prevăzută la alin. (3) se emite în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii şi se comunică în termen de 5 zile de ia emitere. In situaţiile prevăzute la alin. (4) termenul de emitere a deciziei medicale se prelungeşte corespunzător.
(6)Decizia medicală asupra capacităţii de muncă poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile medicale de contestaţii sau la comisiile centrale de expertiză medico-mil iară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor si Serviciului Român de Informaţii, după caz.
(7)Comisiile medicale de contestaţii funcţionează în cadrul Centrelor Regionale de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă şi Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.
(8)Contestaţia prevăzută la alin. (6) se soluţionează în termen de 45 de zile de la înregistrare. Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei se comunică în termen de 5 zile de la data soluţionării.
(9)Deciziile comisiilor medicale de contestaţii şi ale comisiilor centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii date în soluţionarea contestaţiilor prevăzute la alin. (8) pot fi atacate la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la comunicare.
(10)     Deciziile medicale asupra capacităţii de muncă, precum şi deciziile prevăzute la alin. (7), necontestate în termen rămân definitive.
23. Articolul 71 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Art. 71. - (1) Evaluarea capacităţii de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face, la ce ere, de către medicul specializat în expertiză medicală a capacităţii de muncă, din cadrul CNPP, denumit în continuare, medic expert al asigurărilor sociale.





(2) Pentru evaluarea capacităţii de muncă, cererea şi documentele medicale ale solicitantului se depun la cabinetul de expertiză medicală a capacităţii de muncă din cadrul casei teritoriale de pensii competente în funcţie de domiciliul solicitantului. 


(3)În urma examinării clinice şi analizării documentelor medicale, medicul expert al asigurărilor sociale completează raportul de expertiză medicală a capacităţii de muncă şi emite decizia medicală asupra capacităţii de muncă.








(4)In situaţia în care, pentru emiterea deciziei medicale prevăzute la alin. (3), sunt necesare investigaţii sau examinări de specialitate suplimentare, medicul expert al asigurărilor sociale propune, după caz, prelungirea duratei concediului pentru incapacitate temporară de n uncă, în condiţiile legii.
(5)Decizia medicală prevăzută la alin. (3) se emite în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii şi se comunică în termen de 5 zile de ia emitere. In situaţiile prevăzute la alin. (4) termenul de emitere a deciziei medicale se prelungeşte corespunzător.
(6)Decizia medicală asupra capacităţii de muncă poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile medicale de contestaţii.




(7)Comisiile medicale de contestaţii funcţionează în cadrul Centrelor Regionale de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă şi Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.
(8)Contestaţia prevăzută la alin. (6) se soluţionează în termen de 45 de zile de la înregistrare. Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei se comunică în termen de 5 zile de la data soluţionării.
(9)Deciziile comisiilor medicale de contestaţii date în soluţionarea contestaţiilor prevăzute la alin. (8) pot fi atacate la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la comunicare.




(10)     Deciziile medicale asupra capacităţii de muncă, precum şi deciziile prevăzute la alin. (7), necontestate în termen rămân definitive.
IDEM
24.
Art. 79. –
...................................................................................
(2) Constatarea situaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) se face numai cu avizul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă sau ale comisiilor centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, după caz.
24. La art. 79, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(2) Constatarea situaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) se face numai cu avizul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă.
IDEM
25.



Art. 80. - (1) Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă, Centrele Regionale de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă sau comisiile centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii pot convoca pentru expertizare pensionarul de invaliditate. Concluziile expertizării sunt obligatorii şi definitive.
(2) Neprezentarea la Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă, Centrele Regionale de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă sau la comisiile centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, din motive imputabile pensionarului, atrage suspendarea plăţii pensiei.
25. La art. 80, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Art. 80. - (1) Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă, Centrele Regionale de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă pot convoca pentru expertizare pensionarul de invaliditate. Concluziile expertizării sunt obligatorii şi definitive.



(2) Neprezentarea la Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă, Centrele Regionale de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă, din motive imputabile pensionarului, atrage suspendarea plăţii pensiei.

IDEM
26.

Art. 103. –
...............................................................................
(5)Pentru cadrele militare şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor care aparţin Ministerului Justiţiei, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, cererile de pensionare se depun la casele de pensii sectoriale care funcţionează în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, după caz, potrivit protocoalelor încheiate între acestea.


26. La art. 103, alineatul  (5) se elimină

IDEM
27.
Art. 114.- (1)
...........................................................................
c) pensionarul de invaliditate sau pensionarul urmaş prevăzut la art. 84 lit. c), sau cel prevăzut la art. 86 alin. (1), nu se prezintă la revizuirea medicală obligatorie sau la convocarea Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, a Centrelor Regionale de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă sau a comisiilor centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii;
27. La art. 114 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
c) pensionarul de invaliditate sau pensionarul urmaş prevăzut la art. 84 lit. c), sau cel prevăzut la art. 86 alin. (1), nu se prezintă la revizuirea medicală obligatorie sau la convocarea Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, a Centrelor Regionale de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă;
IDEM
28.

Art. 135. - Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei si Protecţiei Sociale, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, adoptată în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi.


28. Articolul 135  se elimină
IDEM
29.
Art. 140. –
..............................................................................
(3)Realizarea atribuţiilor ce revin caselor de pensii sectoriale, potrivit legii, este supusă controlului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, după caz.


29. La art. 140, alineatul  (3) se elimină

IDEM
30.


Art. 149. - (1) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii şi de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii, respectiv la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.
30. La art. 149, alineatul (1), se modifică şi va avea următorul cuprins:
(1) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii şi de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii.
IDEM
31.


Art. 150. - (1) Comisia Centrală de Contestaţii şi comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii sunt organisme de verificare, care examinează şi hotărăsc asuora deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale şi urmăresc aplicarea corectă a legislaţiei referitoare la pensiile publice.
(2) Organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei Centrale de Contestaţii, respectiv a comisiilor de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, ministrului apărării naţionale, ministrului administraţiei şi internelor şi directorului Serviciului Român de Informaţii, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(3) În soluţionarea contestaţiilor, Comisia Centrală de Contestaţii şi comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii adoptă hotărâri.
31. La art. 150, alineatele (1) - (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
(1) Comisia Centrală de Contestaţii  este organism de verificare, care examinează şi hotărăşte asupra deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii şi urmăreşte aplicarea corectă a legislaţiei referitoare la pensiile publice.




(2) Organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei Centrale de Contestaţii, se stabileşte prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.






(3) În soluţionarea contestaţiilor, Comisia Centrală de Contestaţii adoptă hotărâri.
IDEM
32.


Art. 151. - (1) Hotărârile Comisiei Centrale de Contestaţii, respectiv ale comisiilor de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei fi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii se comunică persoanelor în cauză si caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale interesate, după caz, în termen de 5 de zile de la adoptare.
32. La art. 151, alineatul (1)  se modifică şi va avea următorul cuprins:
Art. 151. - (1) Hotărârile Comisiei Centrale de Contestaţii se comunică persoanelor în cauză si caselor teritoriale de pensii în termen de 5 de zile de la adoptare.
IDEM
33.
Art. 153.
....................................................................................

d)   hotărârile Comisiei Centrale de Contestaţii şi ale comisiilor de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii privind deciziile de pensie;
e)    deciziile Comisiilor Medicale de Contestaţii şi ale Comisiilor Centrale de Expertiză Medico-Militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Intérnelo: şi Serviciului Român de Informaţii date în soluţionarea contestaţiilor privind deciziile medicale asupra capacităţii de muncă;
33. La art. 153, literele d) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
d) hotărârile Comisiei Centrale de Contestaţii privind deciziile de pensie;



e) deciziile Comisiilor Medicale de Contestaţii date în soluţionarea contestaţiilor privind deciziile medicale asupra capacităţii de muncă;

IDEM
34.
Art. 160.
.............................................................................
(2) Certificarea stagiului de cotizare, realizat până la intrarea în vigoare a prezentei legi, pentru cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi a siguranţei naţionale se face de casele de pensii sectoriale, pe măsura preluării datelor din actele doveditoare prevăzute la art. 159 alin. (2).


34. La art. 160, alineatul  (2) se elimină

IDEM
35.
Art. 164.-
...........................................................................
(5).........................................................................
b) 25 % din salariul mediu brut lunar pe economie din perioadele respective în situaţiile prevăzute la art. 49 alin .(1) lit. b), c) şi g);
35. La art. 164 alin. (5), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

b) 25 % din salariul mediu brut lunar pe economie din perioadele respective în situaţiile prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. b) şi c) ;
IDEM
36.

Art. 167. - In cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare intrării în vigoare a prezentei legi, se utilizează solda brută sau netă/salariul brut sau net, după caz.

36. Articolul 167  se elimină
IDEM
37.


Art. 171. - La data intrării în vigoare a prezentei legi,pensiile din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, inclusiv categoriile de pensii prevăzute la art. 1 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, devin pensii în înţelesul prezentei legi.


37. Articolul 171 se modifică şi va avea următorul cuprins:


Art. 171. - La data intrării în vigoare a prezentei legi,pensiile din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, inclusiv categoriile de pensii prevăzute la art. 1 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, devin pensii în înţelesul prezentei legi, mai puţin următoarele:
a)pensiile militare de stat;
b) pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul adminstraţiei penitenciarelor;
 

IDEM
38.
Art. 196.-
................................................................................
b) Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 14 octombrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;
.....................................................................................
e) Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 31 mai 2004, cu modificările şi completările ulterioare;
r) prevederile cu referire la pensii cuprinse la alin. (1) şi (2) ale art. 11, alin. (3) al art. 21şi art. 24 din  Legea 80/1995 privind Statului cadrelor militare publicată în Monitorul Oficial nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificările şi completările ulterioare;
s) prevederile referitoare la pensii cuprinse la alin.(3) al art. 19 din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006;

43. La art. 196, literele b), e), r) şi s) se elimină
IDEM
39.
ANEXA nr. 6
Se elimină
IDEM

duminică, 24 octombrie 2010

PUNCTUL NOSTRU DE VEDERE


Solutiile SCMD pentru revenirea la statul de drept, la democratia constitutionala in Romania

Luand act de nulitatea de drept a Legilor 329/2009, 119/2010 si a Legii sistemului unitar de pensii initiate prin incalcarea Constitutiei Romaniei, a intregii legislatii in vigoare privind militarii si siguranta nationala, a prevederilor tratatelor de aderare la NATO si UE, savarsite de Presedintie, Guvern si majoritatea parlamentara cu complicitatea Curtii Constitutionale,

constatand incalcarea de catre susnumitii a principiilor neretroactivitatii legii, sperantei legitime, coerentei legislative si dreptului la o buna administrare, a prevederilor articolelor 15(2), 22(1), 29(1), 31(1), 32, 33, 34, 41, 44, 47(1), 49, 53, 80(2), 82(2) din Constitutia Romaniei,

constatand de asemenea discriminarea categoriei socioprofesionale a militarilor conform OG 137/2000, privarea lor de dreptul castigat si drepturile patrimoniale, de dreptul la statut propriu, la onoare si demnitate conform: Pactului ONU din 1966 privind Drepturile economice, sociale si culturale, Art. 7 si 11, Cartei Drepturilor Fundamentale a UE, Art. 17, 25, 34, 41, Conventiei pentru Drepturile Omului, Protocolul 1, Art.1, 6, 14 si Tratatul de la Lisabona, Art. 45,

concluzionand ca in Romania statul de drept si democratia constitutionala, al caror garant il constituie fortele armate, in conformitate cu prevederile Art.118(1) din Constitutia Romaniei, sunt in mod grav amenintate, SCMD, repezentand interesele tuturor categoriilor de militari in rezerva si in retragere, solicita poporului roman, in fata vointei careia, potrivit Constitutiei se subordoneaza, ca parte a Fortelor Armate, in mod exclusiv, dreptul de a interveni si a cere imperativ celor vinovati urmatoarele reparatii:

1.     Dovezi sau scuze publice din partea presedintelui, premierului, fostului ministru al muncii si a jurnalistilor aserviti, pentru acuzele si insultele fara precedent in istorie aduse organismului militar, indeosebi militarilor in rezerva;

2.     Restaurarea statutului militarilor in conformitate cu Constitutia Romaniei, normele europene si calitatea Romaniei de membru NATO si UE;


3.     Abrogarea Legii 119/2010 si a tuturor prevederilor din Legea sistemului unic de salarizare referitoare la militari;

4.     Restaurarea Legilor 164/2001 si 179/2004, care au garantat integrarea Romaniei in NATO, ca legi ocupationale distincte, pentru militari, perfectionarea lor si respectarea legilor organice care asigura protectia militarilor si a familiilor lor;


5.     Crearea, conform recomandarii Consiliului Europei 1572/2002, Art. 7(e) a unui birou exclusiv pentru militari al avocatului poporului;

6.     Senatori de drept pentru Fortele Armate si Biserica Nationala si dreptul militarilor de a candida independent sau pe liste de partid pentru mandate de deputat, conform traditiei si Recomandarii 1572 (2002) a Consiliului Europei, Art. 7;


7.     Renuntarea de catre actuala putere la politica antinationala de iesire din asa zisa criza prin imprumuturi oneroase, suprataxe, desfiintarea de locuri de munca, amputari salariale si de pensii si gasirea adevaratelor solutii legate de investitii si revirimentul economic;

8.     Abrogarea Legii 329/2009 si a tuturor prevederilor din Legea sistemului unitar de pensii care limiteaza dreptul la munca si interzicerea oricaror initiative de acest gen pentru viitor;


9.     Reformarea tuturor structurilor folosite ca politie politica de catre actuala putere, Curtea Constitutionala, DNA, ANI, CNSAS, etc., incetarea in politica interna a actiunii de invrajbire a cetatenilor si categoriilor socioprofesionale si incetarea segregarii pe criterii politice a partenerilor Romaniei in relatiile internationale;

10.                       Stricta respectare a prevederilor Constitutiei, a tratatelor internationale la care Romania este parte, a articolelor Cartei Drepturilor Fundamentale a UE, Conventiei pentru Drepturile Omului, Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, Tratatului de la Lisabona si recomandarile UE;


11.                       Depolitizarea totala si imediata a tuturor structurilor militare: MAN, MAI, SRI, SIE, STS, SPP, etc. si promovarea cadrelor de conducere a acestora exclusiv din interior si pe criterii strict profesionale;

12.                       Restituirea imediata a bunurilor mobile si imobile de care structurile militare au fost spoliate: cladiri, terenuri, centre de recuperare, odihna si tratament;


13.                       Reactualizarea centrelor de reconversie profesionala pentru militarii disponibilizati si verificarea modului cum au fost utilizate resursele alocate acestui scop;

14.                       Respectarea calitatii de militar si a drepturilor decurgand din statutul de militar ale militarilor profesionisti angajati pe baza de contract.

In caz contrar, SCMD isi rezerva dreptul de a apela, conform Art. 118(1) si 150 din Constitutia Romaniei, la popor, pentru satisfacerea acestor revendicari, declansand din acest moment demersurile legale pentru demiterea Presedintelui Romaniei si desfiintarea Curtii Constitutionale prin referendum.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) Dogaru MIRCEA
                                                                                                             

vineri, 15 octombrie 2010

C O M U N I C A T
pentru lamurirea unor neintelegeri privind actiunile in justitie ale S.C.M.D.

1.Inca de la infiintare, SCMD a utilizat toate oportunitatile pentru atacarea in instantele de judecata competente a actelor si faptelor neconstitutionale, nelegale, netemeinice, abuzive, aberante, antiromanesti si antieuropene ale actualei puteri politice, astfel:
•Dosar nr. 49780/3/2009, Judecatoria Sector 5 Bucuresti, actiune impotriva statului roman, actiune pierduta la prima instanta, vor urma apelul si recursul;
•Dosar nr. 2756/2/2010, Curtea de Apel Bucuresti, actiune impotriva lui Emil Boc – termen 26.10.2010;
•Dosar la Tribunalul Municipiului Bucuresti, declinat de la Sectia Civila, la Sectia VIII Litigii de Munca, actiune impotriva Guvernului Romaniei – termen 29.10.2010;
•Plangere prealabila la Guvernul Romaniei impotriva H.G. 735/2010, desigur cu raspuns negativ, dar procedura era obligatorie inaintea sesizarii instantei competente;
•Actiune simultana la Curtile de Apel Bucuresti, Cluj, Brasov, pentru suspendarea executarii H.G. 735/2010, castigata la Curtea de Apel Cluj si, din motive de strategie juridica, retrasa la celelalte doua instante.
Sentinta civila 338/2010 este definitiva, executorie dar revocabila. Adica din momentul pronuntarii ea are efecte juridice asupra tuturor celor care intram sub incidenta ei (militari, politisti, lucratori din penitenciare), efecte care se mentin pana la hotararea instantei de recurs (Inalta Curte de Casatie si Justitie) si daca hotararea instantei de recurs ne este favorabila, pana la hotararea definitiva si irevocabila a instantei in actiunea de anulare a H.G. 735/2010.
Deci de la data pronuntarii Sentintei civile nr. 338/2010 si pana la datele prezentate mai sus (in functie de o situatie sau alta) orice act sau fapt de executare a H.G. 735/2010 este infractiune, prevazuta in art. 271 Cod Penal - “neexecutarea hotararilor judecatoresti”, aspect care SCMD la notificat M.Ap.N., M.A.I., S.R.I., dar aceste institutii se complac in starea de infractionalitate;
•Actiune la Curtea de Apel Bucuresti de anulare a H.G. nr. 735/2010, cu termen de judecata pe 07.02.2011;
•Actiune la Consiliul National al Discriminarii, pe motive de discriminare exercitata fata de SCMD de catre Ministerul Apararii Nationale - actiunea a fost judecata, asteptam pronuntarea.

2.In etapa urmatoare, intreaga forta juridica a SCMD, in stransa cooperare si colaborare cu structurile asociative ale tuturor celorlalte categorii sociale lovite prin actul abuziv si ilegal de recalculare a pensiilor este directionata spre:
•Pregatirea temeinica a apararii pentru castigarea recursului la actiunea de suspendare a H.G. 735/2010, recurs la care in mod sigur Guvernul va recurge;
•Pregatirea actiunilor pentru atacarea imediata a H.G.-urilor ce vor fi emise in urma promulgarii Legii sistemului unitar de pensii publice;
•Pregatirea actiunii mari a SCMD de anulare si suspendare a deciziilor individuale de recalculare a pensiilor, actiune ce se va depune imediat dupa primirea de catre membrii SCMD a noilor decizii. De aceasta data fiind vorba de acte administrative individuale (deciziile de pensii) orice efect al actiunii in instanta se va rasfrange numai asupra membrilor SCMD. Rog in acest sens Birourile Operative ale filialelor sa manifeste maxima atentie in ceea ce priveste evidenta membrilor de sindicat si in intocmirea tabelelor ce vor fi solicitate.

3.Referitor la oferta d-lui avocat Ciorbea sau a altor avocati, pentru moment nu putem beneficia de acestea, deoarece ceea ce au castigat grefierii, cu aparator in persoana d-lui avocat Ciorbea, (suspendarea H.G. 737/2010 referitoare la celelalte categorii de pensii recalculate, in afara de militari, politisti, lucratori din penitenciare) am castigat si noi (suspendarea H.G. 735/2010 referitoare la militari, politisti, lucratori din penitenciare) prin Sentinta civila nr. 338/2010. Dar vom avea o stransa colaborare in procesele de recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie pe cele doua H.G.-uri.

4.Am demarat discutii cu mari case de avocatura, din care face parte si “Casa Ciorbea”, pentru ca in final sa o alegem pe cea “mai tare” pentru actiunea mare de atacare a deciziilor individuale de pensii la Curtile de Apel.

5.In afara actiunilor SCMD orice membru de sindicat are deplina libertate sa apeleze, individual sau in asociere, la orice forma de actiune in instanta si la orice aparator.


Secretarul General al S.C.M.D.
Col. (r.) dr. Constantin MONAC

joi, 14 octombrie 2010

Catre toti membrii si simpatizantii SCMD

ATENTIE MARITA!

Situatia poporului roman este dramatica, la limita supravietuirii. Orice scanteie poate sa aprinda incendiul, oriunde. Depinde de unde vine scanteia. Ca militari, stim ce inseamna si diversiunea si gestionarea crizei si o explozie controlata!

Nu ne intereseaza batalia …  ”cine este primul care da jos Guvernul – Basescu sau opozitia”!

Avertizam ca in aceasta perioada teama de manifestarea noastra din 25 Octombrie, care nu poate fi “gestionata”, este atat de mare incat s-a dat ordin sa fim impiedicati pe orice cale, daca nu legala, macar “profesionista”.

“Javrele” de condei ne ataca din ordinul “Javrei Supreme” din toate pozitiile, pe propriile noastre pagini de internet. Dar nu se multumesc numai cu atat. La una dintre cele mai cunoscute reviste din tara a aparut pe fax un material “olograf” si “incendiar” semnat chipurile de Presedintele SCMD si avand reprodusa stampila noastra. Materialul indemna populatia civila la revolta alaturi de militari, facand paralela cu 22 Decembrie 1989. Din fericire, si la acea revista s-au izbit de vigilenta membrilor SCMD care, ca militari profesionisti, au facut verificarile de rigoare.

Astfel de de actiuni vor continua, “jigodiile” de presa, ordinare sau nu, incercand sa ne arunce in afara conditiei noastre si a legii, pentru a permite o riposta de genul celei produse asupra politistilor.

Daca noii “spontani” isi imagineaza ca-si vor putea bate joc, din nou, de disperarea oamenilor, si vor sari iarasi din strada direct in balcoane si de acolo direct in fotolii, se inseala. Ii vom ajuta profesionist sa sara direct direct la Jilava, acolo unde le este locul.

Pe 25 octombrie isi vor demonstra loialitatea fata de natiunea romana si democratia constitutionala doar membrii onesti ai marii familii a militarilor in rezerva si in retragere si aliatii lor, in toata tara si in cadrul dispozitivelor strict organizate si controlate de SCMD.
Orice “deturnatori” de profesie vor fi luati de guler (de catre fostii lor sefi si colegi…), fotografiati, filmati, si predati jandarmilor.

Honor et Patria! Vae victis!

Col. (r) dr. Dogaru Mircea
PRESEDINTELE SCMD