miercuri, 18 mai 2011

VICTORIE STRAGEGICA A SCMD

Pichetarea Palatului Cotroceni (la Monumentul "Leul"),

in perioada 24 -31 mai a.c.

De opt luni de zile, pentru a indeparta orice manifestare sindicala de usa Presedintelui, "revolutionarii" de serviciu ai unui secretar de stat MAI picheteaza Monumentul "Leul", situatie intolerabila si jignitoare pentru militari, in special pentru genisti. In replica, pentru a dovedi ca traim in Absurdistan, daca "revolutionarii" au pichetat un monument militar, SCMD a fost dirijat catre "Teapa Revolutiei".

Prin surprindere, azi, 18 mai a.c., la negociere cu reprezentantii Primariei Generale si ai MApN, SCMD a reusit sa-si adjudece, in scop de pichetare, Monumentul "Leul", in perioada 24 -31 mai a.c.

Scopul actiunii este urmatorul:

  • In perioada amintita se va vota sau nu ca lege, cu recomandarea Comisiei de Munca, in Camera Deputatilor, OUG 1/2011, legat de care SCMD a demonstrat prin hotarari de tribunal (Alexandria, Drobeta, Giurgiu, Slatina, Targoviste, Constanta, Zalau, etc.) ca este fara obiect, deoarece isi propune sa revizuiasca niste decizii de pensie nule de drept (deciziile de recalculare) emise ilegal, in perioada de suspendare a HG 735/2010, la sfarsitul lui 2010 - inceputul lui 2011. SCMD isi propune, asadar, sa atraga atentia deputatilor portocalii ca vor vota ca lege o ordonanta fara obiect si, mai ales, sa atraga atentia Presedintelui ca se va face de ras promulgand o lege fara obiect.
  • In aceeasi perioada, se va vota, in Camera Deputatilor, Legea Politistilor, de doua ori amanata, prin care, circa 18.000 de cadre vor fi disponibilizate din MAI, intr-o prima etapa, in doua faze. SCMD este impotriva ecestei "reforme" care va lasa populatia, indeosebi rurala, fara aparare.

SCMD a obtinut dreptul de pichetare zilnic, in perioada amintita, cu pana la 300 de participanti, intre orele 11.00 - 17.00.

Intentionam sa stabilim pichete reduse, cu insemnele SCMD in perioada 24 - 30 mai a.c.

In ceea ce priveste ziua de 31 mai, desi avem drept de pichetare, intre orele amintite, deoarece este Ziua armei geniu, am convenit sa o transformam in manifestare comemorativa in amintiurea eroilor cazuti in Razboiul de intregire si, pentru a ne dovedi bunele sentimente fata de colegii activi care nu puteau obtine aprobarea pentru astfel de manifestari, intrucat Protocolul cu primaria fusese semnat cu SCMD si locatia adjudecata de SCMD, am convenit asupra urmatoarelor:

  • SCMD si Asociatia Cadrelor Militare de Geniu in Rezerva si Retragere "Constantin Harjeu" vor desfasura o actiune omagiala, comemorativa, marti 31 mai a.c. intre orele 08.00 - 10.30 a.m., permitand colegilor nostri activi, sub organizarea Comenduirii garnizoanei sa isi desfasoare programul omagial prevazut pentru Ziua armei geniu dupa ora 11.00. Membrii SCMD au fost invitati de organizatori si pot participa in continuare si la programul colegilor activi.

Honor et patria! Vae Victis!

Presedintele SCMD

Col.(r) dr. Mircea DOGARU

CONVOCARE

pentru joi, 19.05.a.c., orele 17.00

B.O. ale filialelor din Bucuresti si Ilfov

In vederea desfasurarii manifestarilor SCMD din perioada 24 - 31. 05. 2011, avand ca scop contracararea OUG 1/2011, a Legii politistilor si a politicii de "revizuire", ii rugam pe toti domnii presedinti si vicepresedinti ai filialelor din Capitala si judetul Ilfov sa se prezinte la sediul central al SCMD, joi, 19 mai a.c., la orele 17.00, pentru a stabili impreuna o strategie adecvata si eficienta. Vom stabili, deasemenea, ora si locatia conferintei de presa pe care intentionam sa o organizam luni, 23 mai a.c.

Honor et Patria! Vae victis

Presedintele SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

In atentia B.O. ale tuturor filialelor

Subiect: viitoarele alegeri locale

In perspectiva viitoarelor alegeri locale, absolut toate partidele, mari si mici, din sfera puterii sau a opozitiei, vaneaza blana ursului din padure, facand deja listele cu candidati. Va transmitem rugamintea de a-i indentifica pe toti rezervistii care candideaza, indiferent de partid, fie ca sunt membrii ai SCMD , fie ca nu, pentru a le asigura sau nu sprijin, in functie de implicarea personala in lupta pentru apararea statutului de militar si a drepturilor tuturor militarilor in rezerva si retragere.

Deasemenea, va rugam sa stabiliti identitatea membrilor SCMD care pot candida din partea partidului ai carui membri sunt sau ca independenti la functiile de primari sau de membrii ai consiliilor locale. Rezultatele vor fi comunicate personal, nu prin telefon, e-mail sau corespondenta, modalitatea urmand a fi stabilita ulterior.

Mafiei trebuie sa i se reteze nu capul (pentru ca i-ar creste alte 9 capete in loc) ci picioarele!

Consideram ca electoratul va avea cea mai mare incredere in candidatii legati de SCMD, indiferent de partidul din care fac parte, asa cum s-a dovedit in precedentele de anul trecut si anul acesta.

Uniti si numai uniti vom putea impune o schimbare benefica si reala, in interesul intregii natiuni, in politica romaneasca si, mai presus de toate, vom putea obtine abrogarea legilor genocidului si ale subminarii economiei nationale, implicit evitarea pe viitor a jignirilor si abuzurilor legislative impotriva tuturor categoriilor de militari.

Honor et Patria! Vae victis!

Presedintele SCMD

Col.(r) dr. Mircea DOGARU

marți, 17 mai 2011

De ce a plans Presedintele?

Venit im personam la lucrarile celui de-al XV-lea Congres al Partidului Stat, la care tovarasul Emil Boc trebuia, mort-copt reales, tovarasul “”gradu”” si Presedinte al Romaniei si-a sustinut vehement, printr-o democratica alocutiune-ordin “”catindatul””. Spre sfarsitul acesteia a izbucnit in lacrimi si nimeni nu stie de ce a plans crocodilul.
V-o spunem noi. Afara se desfasura mitingul SCMD care a facut un bilant real al binefacerilor guvernarii Boc-Basescu, raspunzand fara echivoc la cinica declaratie prezidentiala: “”Voi sunteti partidul (adica PDL – n.n.) care a facut cel mai mult bine Romaniei“”. Pe faza, dupa ce au vazut brigazile de agitatie UASCR in favoarea lui Boc si au inteles ca partida era jucata, sindicalistii militari au avut o idee de geniu: au anuntat ca presedintele are o gaura in babord, ca “”revolutionarii”” care picheteaza de un an de zile Monumentul Leul au uitat sa-si prelungeasca aprobarea si pentru perioada 24-31 mai a.c., drept pentru care  SCMD si ASOCIATIA OFITERILOR DE GENIU, IN REZERVA SI RETRAGERE “”CONSTANTIN N.HARJEU”” vor amana pentru 31 mai mitingul prevazurt pentru 15 mai. Ca vor organiza cu aprobarea Primariei (pentru o actiune de protest) sau fara aprobarea Primariei (care nu este necesara la o actiune comemorativa) pe 31 mai, Ziua Armei Geniu, o ampla manifestatie la Monumentul Leu. Cu vuvuzele daca Primaria aproba, cu flori daca Primaria nu aproba. Avertizat astfel ca este in galeata si ca slugile l-au lasat descoperit, tovarasul presedinte a izbucnit in lacrimi, dupa care a strigat “”Aport!”” si generalul de popota Oprea s-a prezentat la raport. Prea tarziu insa, deoarece luni dimineata 16 mai a.c., SCMD si PMB au semnat protocolul privind actiunea din 31 mai a.c.
In aceste imprejurari, MAN a desfasurat artileria grea si PMB, dupa numai 3 ore, a rechemat SCMD la discutii pe motivul ca Monumentul Leul a fost arondat pe intreaga durata a zilei de 31 mai, ministrului Oprea. Numai ca legea prevede: primul venit, primul servit! Drept pentru care vom merge la domnul primar Oprescu sa ne aparam punctul de vedere.
Apelam la toti membrii si simpatizantii din Bucuresti sa fie prezenti pe 31 mai la orele 10 dimineata, alaturi de genisti, la monumentul Eroilor Geniului, cu flori. Dar, pentru orice eventualitate, sa-si verifice si corzile vocale pentru o eventuala intalnire de gradul trei.
Vom reveni!

Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

vineri, 13 mai 2011

SCRISOARE DESCHISA ADRESATA CONVENTIEI NATIONALE A PARTIDULUI DEMOCRAT LIBERAL

        Conventia Nationala a Partidului Democrat Liberal ce se va desfasura in scurt timp ofera membrilor Filialei 1 Sibiu  a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate oportunitatea de a se adresa celor care vor decide linia politica  si vor alege conducerea   PDL–in prezent principalul partid de guvernamant, pentru a le atrage atentia asupra situatiei deosebit de  grave in care se afla Romania, ca urmare a politicilor elaborate, impuse si aplicate de actuala guvernare .
      Presedintele PDL si, din pacate, eternul si incompetentul premier  al Guvernului Romaniei, angajat in lupta pentru presedentia PDL, printr-o campanie electorala in care se cheltuiesc si bani publici, incearca sa le prezinte romanilor „maretele realizari” ale regimului Basescu-Boc. Asistam parca la o repetitie generala pentru alegerile locale si parlamentare din anul  viitor ! Numai ca, in realitate, „bilantul” pe care cu mult tupeu si ipocrizie dl.Boc incearca sa ni-l prezinte este in flagranta contradictie cu realitatea pe care o traim cu totii. Guvernele impuse  prin fortarea prevederilor constitutionale de catre  Presedintele Romaniei- dl. Traian Basescu , sustinute si  alcatuite efectiv de catre membrii  PDL, UDMR si UNPR, avandu-l ca premier pe dl. Emil Boc, au ca principale  „realizari”:
·         compromiterea valorilor statului de drept prin repetate incalcari si „fortari”ale prevederilor Constitutiei, ale principiilor de drept unanim recunoscute si respectate in lumea civilizata. Abuzul de ordonante de urgenta, de asumari ale raspunderii guvernului, acte normative cu aplicare retroactiva, repudierea „de facto” a caracterului de stat social al Romaniei etc., stau marturie in acest sens; 
·  compromiterea administratiei publice prin politizare excesiva  si demotivarea  resursei umane;
·   decredibilizarea puterii judecatoresti  si folosirea  unor structuri ale Ministerului Public in scopuri politice: pentru compromiterea adversarilor politici si pentru protectia propriilor membri de partid. Asa zisele actiuni de „flagrant” televizat pentru adversarii politici, arestarile spectaculoase transmise in direct, „scurgerile de informatii” in presa din dosarele de ancheta penala,  secrete potrivit legii, sunt  deja notorii; 
· extinderea fara precedent a coruptiei si dirijarea beneficiilor obtinute de pe urma acesteia catre camarila din jurul PDL, atat la nivel central cat si local. Presa dezvaluie zilnic astfel de fapte;
· erodarea coeziunii sociale a natiunii noastre prin instigarea diferitelor categorii de populatie unele impotriva celorlalte: cei ce lucreaza in domeniul privat impotriva bugetarilor, a tuturor impotriva pensionarilor,  a diferiteler de categorii de pensionari intre ele etc
·  prabusirea fara precedent a economiei nationale, in conditiile crizei mondiale, prin: contractarea de imprumuturi nejustificate ca necesitate si la fel de nejustificate din punctul de vedere al cheltuirii banilor respectivi. Aceste imprumuturi au amanetat deja viitorul copiilor si nepotilor nostri; taieri masive de venituri ale bugetarilor si a multor categorii de pensionari; lipsa masurilor active de sprijinire a economiei; angajarea de investitii inoportune si neproductive. In plus, aceste asa zise investitii s-au angajat la costuri  fabuloase cu firmele camarilei politice care graviteaza in jurul „greilor” din PDL; o politica   nesabuita  de achizitii publice prin care, la fel,  s-au drenat banii publici catre firmele de partid si, in sfarsit, dar nu in ultimul rand, neaccesarea fondurilor europene, acestea neputand fi drenate spre „beneficiarii” mai sus aratati. Sunt doar cateva din „contributiile”pe care unii din membrii PDL, destul de multi, din pacate, le-au adus la situatia actuala a economiei nationale;
·  incapacitarea sistemului public de sanatate prin: subfinantare, demotivarea personalului medical si incurajarea explicita a exodului acestuia in afara granitelor tarii, inchiderea unitatilor spitalicesti etc;
·      compromiterea viitorului tarii prin dezorganizarea si dezorientarea sistemului public de invatamant. Actele normative in domeniu, care vadesc o conceptie lipsita de orice orizont, adoptate prin asumarea raspunderii guvernului, taierea salarilor personalului care lucreaza in invatamant, desfiintarea unitatilor scolare au generat aceasta situatie;
·  ruperea echilibrului relatiilor sociale de munca. Prin adoptarea noului  Cod al muncii si a normelor privind dialogul social, reglementarile aplicabile relatiilor sociale  de munca au devenit net defavorabile angajatilor. Sub pretextul flexibilizarii pietei fortei de munca, reglementarile adoptate in domeniul muncii ne-au „intors” cu cel putin 70 de ani inapoi in timp;
·  atingeri grave aduse institutiilor care fac parte din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala datorita, in principal,  subfinantarii si demotivarii resursei umane    prin: taierea soldelor si salariilor - singurele venituri  permise de lege acestor categorii socio-profesionale; modificarea statutelor acestora in sensul spolierii de drepturile specifice corelative cu obligatiile, riscurile si privatiunile la care sunt supusi. Cel mai elocvent exemplu  este anularea dreptului acestor categorii socio-profesionale la pensia militara de stat, iar pentru cei aflati in rezerva, recalcularea retroactiva a pensiilor; demonetizarea gradelor si ierarhiilor militare prin avansari si promovari ilegale ale unor militari aflati in activitate sau in rezerva, pe criterii arbitrare cu puternica tenta politica etc 
·       relatiile externe ale Romaniei sunt la cea mai joasa cota . Se pare ca mai joasa si decat in perioada regimului comunist. Nu e cazul sa mai adaugam nimic la acest capitol. Faptele sunt notorii.

     Doamnelor si domnilor delegati la Conventia Nationala  a PDL,

     Aceasta este realitatea pe care o suporta majoritatea covarsitoare a  romanilor. Cand priviti in jur, dumneavoastra ce vedeti? Ce vedeti cand va uitati in ochii oamenilor? V-ati imaginat vreodata cum va percep oamenii cu a caror soarta efectiv  va jucati?  Nu dorim sa transferam discursul intr-un registru sentimental. Nu ne vom umili cerandu-va ceva! Desi am avea tot dreptul sa va pretindem, caci dumneavoastra sunteti in serviciul nostru, nu sunteti stapanii nostri! E bine sa tineti minte acest lucru!  Nu va amenintam!!! Va atragem insa atentia ca veti raspunde pentru ce ati facut  pana acum si ce veti face dupa Conventia Nationala a partidului din care faceti parte. Cu siguranta, pentru unii raspunderea nu va fi doar politica, asa dupa cum nici faptele lor nu au fost doar politice!
   „Bulevardul guvernarii” cu care va ademeneste dl. Emil Boc poate deveni extrem de alunecos! Inca mai aveti sansa de a  indrepta raul ce l-ati facut. Ati arata ca intr-adevar sunteti romani si ca va pasa  de Romania si de romani.
    Ori sa iesiti de la guvernare si, prin alegeri anticipate, sa dati sansa Tarii sa aiba o conducere  competenta si devotata.
      Posibilitatea de alege  este in mana dumneavoastra.  Deocamdata. S-ar putea sa nu va mai bucurati de ea multa vreme !   

            
Filiala 1 Sibiu a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate
                                       
                                        Biroul Operativ         
                    
  

joi, 12 mai 2011

14 mai 2011 - SCMD versus Congresul PDL


In atentia tuturor membrilor si simpatizantilor SCMD

                                                                                     Motto:
“Stima noastra si mandria
 Boc, Basescu, Romania!...”

Sambata, 14 mai a.c., grupul Basecu, Boc, Udrea, Oprea, Igas, etc, cu Visanii, Murgii, Oajdii, Talmacenii si Robertele de serviciu, isi vor serba victoria asupra natiunii romane, in cadrul unui congres al partidului–stat.
Ne-au furat tot ce se mai putea fura si se pregatesc sa dea strainilor, contra comision, ultimele surse de venit ale natiunii romane.
Ne-au inmultit si ne-au marit taxele si impozitele cat sa ne faca sa regretam veacul de aur al fanariotilor.
Ne-au condamnat la moarte, lichidandu-ne spitalele, industria farmaceutica, gonindu-ne din tara medicii si punandu-ne sa platim lipsa de asistenta medicala.
Ne-au indobitocit, distrugandu-ne scolile, reformand la nesfarsit invatamantul, facand vedete din tradatori si curve, provocand scandal dupa scandal de imagine, ca sa nu mai vedem dezastrul.
Ne-au lichidat mijloacele de subzistenta, taind salariile, pensiile, alocatiile, ajutoarele sociale.
Ne-au vandut pe 300 de ani, luand in conditii oneroase imprumuturi de care nu era nevoie.
Distrug orice initiativa particulara sau cetateneasca pentru ca nimic nu trebuie sa functioneze, si toti banii trebuie sa se stranga la ei, ca sa poata cumpara prostii pe nimic, inainte de alegeri, si constiinte, dupa.
Ne-au desfiintat dreptul la proprietate, nationalizandu-ne noua, militarilor, gradele si pensiile.
Ne-au luat prin lege, dreptul la munca.
Intr-un exces de zel stalinist, au proclamat ca statul nu are nici o obligatie fata de cetateni, ne-au indemnat sa parasim tara ca sa muncim aiurea si au stabilit cat mai avem voie sa traim dupa iesirea la pensie – 6 ani.
Au distrus puterea legislativa, prin asumari de raspundere si pe cea judecatoreasca, prin hotarari de Guvern si ordonante care anuleaza hotararile definitive si irevocabile ale tribunalelor.
Au jignit si anihilat toate categoriile socioprofesionale.
Ne-au lasat fara aparare iar astazi atenteaza asupra ordinei publice.
Au mintit si mint in continuare, cu tupeu, in speranta ca numarul imbecililor care mai cred in behaielile prezidentiale, ramane constant.
Au furat in mod constant si se pregatesc sa fure in continuare, referendum-uri.
Prin modificarea Constitutiei si referendum-uri trucate vor sa transforme Capitala in organism statal si statul intr-o federatie de regiuni autonome, ca mijloc de trecere la desfiintarea Romaniei, cu sprijinul minoritatilor agresive si al slugilor fara creier.
Pentru toate acestea si pentru multe altele, ar trebui sa ne implicam in procesul declansat de echipa cotroceana de stavilire a tentativelor de revolta din ograda proprie.
De 6 luni de zile se incearca distrugerea aripii Blaga care, daca ar parasi PDL-ul, ar schimba majoritatea in Parlament. Asa se explica misterul atacurilor impotriva vamesilor si a politistilor de frontiera, ba chiar si asupra unor sindicalisti, ca Marica si Gruia. Pentru ca in PDL numarul celor ingroziti ca nu vor mai avea viitor politic dupa disparitia lui Basescu, datorita calcarii in picioare a oricaror principii si notiuni de drept, este in continua crestere. Sa-i sprijinim pe acestia din urma, inainte sa ne trezim cu taxe puse si pe respiratie, in favoarea Elenei Udrea.
Sa aducem la cunostinta lumii intregi, cu ocazia Congresului PDL-ului, adevaratele sentimente ale romanilor fata de aceasta plaga abatuta asupra noastra, fata de care cutremurele si tsunami-urile din Japonia, cu toate distrugerile provocate, sunt simple glume.
Sa pichetam la Bucuresti locatia Congresului si in tara toate sediile PDL. Sa-i chemam in sprijin la aceasta actiune pe toti oamenii de buna credinta, pe toti cei care mai gandesc, pentru ca nu este o lupta pentru dominatie si control ci o lupta pentru supravietuire a natiunii romane.
Prostilor sa le amintim ca dupa “revizuirea” unor anterioare decizii de pensie “recalculata”, nule de drept (pentru ca au fost emise in perioada de suspendare) va urma ofensiva de tip stalinist, in baza legilor “lustratiei” impotriva tuturor celor care mai cred in dreptul Romaniei la existenta. Primii loviti vor fi politistii, SRI-stii, lucratorii din celelate servicii, Armata, etc, ale caror pensii, odata revizuite, vor fi micsorate prin lege cu 15%, apoi toate celelalte categorii socio-profesionale. Pentru ca tovarasul Basescu, sfatuit de fiii si nepotii KGB-istilor de odinioara, a proclamat in mod aberant Romania de ieri ”stat comunist”, “ilegitim si criminal”. Un stat servit, nu-i asa, de o ”retea institutionala” care-i grupeaza pe toti cei care au produs prin munca lor uriasa bogatie a tarii, jefuita in cei 21 de ani de post ”revolutie”: de la medici la academicieni, de la constructori la artisti, de la muncitori la profesori, de la militari la actori si ziaristi.
In numele democratiei, care ramane pentru romani un vis prea indepartat, este momentul sa ne spunem parerea fata de bolsevicii portocalii si fata de noul Stalin de la Cotroceni. Sa pichetam la Bucuresti sala Congresului si in tara sediile PDL, exprimandu-ne deschis sentimentele si opiniile fata de cei care au adus natiunii noastre Apocalipsa. Cerandu-ne drepturile legitime (la viata, la proprietate, la munca, la sanatate, la invatatura, la batranete linistita, etc), in primul rand, dreptul copiilor nostri la un viitor normal, intr-o Romanie europeana. Sa-i sprijinim pe aceia dintre ei, putini la numar, care mai au o urma de rusine, sa se desprinda de nucleul dur, kominternist-stalinist al PDL-ului! Sa stopam acum ascensiunea hidrei blonde! Sa risipim acum armata de mancurti portocalii!
Pentru noi, militarii, vom cere dreptul la onoare nepatata, la demnitate, stoparea transformarii chelnerilor in ministri si a fruntasilor in generali, drepturile legitime decurgand din contractele incheiate de noi cu statul si indeplinite de noi, prorogarea legilor noastre ocupationale, abrogarea legilor genocidului care ne interzic dreptul la munca si sanatate, pensiile noastre legal dobandite, si dreptul dintotdeauna la asistenta medicala gratuita.
Vom face apel la toti aliatii nostri si, pentru prima data, la Federatia Nationala a Muncii sa ne sprijine.
Ostile s-au adunat intotdeauna la beleag de Sfantu Gheorghe si, in mod traditional, campaniile s-au dus din primavara pana in toamna!

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) Mircea DOGARU

miercuri, 11 mai 2011

Comunicat

privind fluidizarea legaturilor dintre Comitetul Director si Birourile Operative ale filialelor

Va transmitem rugamintea ca, pentru eliminarea timpilor morti si a discutiilor ineficiente, presedintii birourilor operative sa tina legatura cu presedintele SCMD, telefonic sau prin e-mail, vicepresedintii cu vicepresedintii de resort din Comitetul Director, secretarii cu Secretariatul Tehnic si Secretarul General al SCMD.

Pentru orice problema privind:

· organizarea de actiuni, se va tine legatura cu Departamentul Organizare, prin domnii vicepresedinti: Col. (r) Marian TUDOR si Cms.Sef (r) Stefan RACASAN;

· pentru orice problema de imagine, cu domnul vicepresedinte Valeriu PRICINA si domnul Ene ARSINEL, sef Departament Media si Comunicare;

· pentru probleme de natura financiara, cu domnul vicepresedinte Gl. mr. (r) Constantin NASTASE si cu contabilul sef Lt.col. (r) Marin CHELU;

· pentru orice problema de natura juridica, cu Lt.col. (r) Monica CALOIAN, sef Departament Juridic, Col. (r) Emilian PIELMUS si Col. (r) Ioan STATE.

Presedintele SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU