vineri, 3 iulie 2015

LEGEA PENSIILOR MILITARE DE STAT. CONSULTARI

INFORMARE
-         IN ATENTIA TUTUROR MEMBRILOR S.C.M.D. –
Stimati camarazi,
Va informam prin prezenta ca marti 30 iunie a.c., in ziua votului decisiv in Camera Deputatilor, Biroul Operativ Central al SCMD a raspuns cu promptitudine tuturor solicitarilor venite direct din partea ministrului Apararii Nationale, pe linia explicarii necesitatii uniformizarii legislative in sistem.
Miercuri, 1 iulie a.c., la invitatia personala a primului ministru interimar, domnul gl. (r.) Gabriel OPREA, presedintele SCMD si dl. vicepresedinte col. (r.) Valeriu PRICINA s-au prezentat, alaturi de liderii sindicatelor din M.A.I., la consultari cu premierul si factorii de decizie din toate structurile sistemului. S-au transmis multumiri si felicitari pentru succesul legislativ obtinut si s-a abordat intre altele, problema cooperarii in vederea elaborarii rapide a normelor comune de aplicare a legii. Discutiile au continuat a doua zi pe aspectele tehnice ale cooperarii la sediul M.A.I. De mentionat ca au fost prezenti numai lideri sindicali, fara reprezentanti ai ONG-urilor rezervistilor.
S-a abordat, indeosebi, problema cooperarii si ulterior in vederea solutionarii punctuale si rapide a disfunctiilor si erorilor care ar putea apare in procesul de aplicare a normelor. Presedintele SCMD a afirmat ca, din acest moment, sindicatul va apara, legat de aplicarea legii, numai interesele membrilor sai. Pentru ca etapa luptei catorva pentru binele tuturor, inclusiv al celor care au stat pe margine, privind doar lupta sau, mai rau, omagiind batul care i-a lovit si insultandu-i pe luptatori, pentru ca, dupa „razboi” sa vorbeasca „vitejeste” despre „demnitate” si „onoare militara”, s-a incheiat!
Tot joi, 2 iulie a.c., dupa amiaza, raspunzand invitatiei transmisa de domnul deputat PSD de Arges, Catalin-Marian RADULESCU, o delegatie a SCMD formata din dl. vicepresedinte col. (r.) Valeriu PRICINA, din partea B.Op.C., doamna vicepresedinte C.D. col. (r.) CALOIAN Monica si dl. col. (r.) Vasile MIHAI din partea Departamentului Juridic, s-a prezentat la Camera Deputatilor. Au fost transmise in scris, doamnelor si domnilor deputati, multumirile noastre pentru modul in care au inteles necesitatea si au actionat in vederea uniformizarii legislative in sistem si s-a raspuns afirmativ invitatiei de a coopera, prin specialistii sindicatului, la elaborarea viitoarelor proiecte legislative privind domeniul Apararii, Ordinei publice si Sigurantei nationale.
Cu stima,
Biroul Operativ Central


miercuri, 1 iulie 2015

AM INVINS... VA MULTUMIM!


IN ATENTIA MEMBRILOR LOIALI, SIMPATIZANTILOR SI ALIATILOR S.C.M.D. 

Doamnelor si domnilor,
Dupa 3 ani de promisiuni, amanari, sperante inselate, manipulari, Legea Pensiilor Militare de Stat, astfel numita si ceruta de noi inca de la 01 ianuarie 2011, a fost votata in Senat, luni 29 iunie a.c. si in Camera Deputatilor, marti 30 iunie a.c. A fost un adevarat tur de forta, ca rezultat, pentru prima data, al cooperarii, fara fisura, dintre rezervisti si varfurile noii generatii de militari si politisti in activitate.
De ce nu explodam de bucurie?
De ce nu iesim in strada chiuind, cu sticle de sampanie in maini? Pentru ca ne-au mancat 6 ani din viata, ne-au batjocorit, umilit, ne-au supus oprobiului public, ne-au aruncat la marginea societatii, ne-au vlaguit, ne-au imbolnavit, ne-au imbatranit inainte de vreme si, in peste 30 de mii de cazuri concrete, si-au atins scopul de a ne face “sa parasim pe cale naturala sistemul”. Intr-un cuvant, ne-au scarbit de tot si de toate! Dumnezeu sa-i odihneasca pe camarazii nostri care au murit cu deciziile batjocurii in mana, ca gl. (r.) Mihail POPESCU, scriindu-i scrisori de protest dictatorului, ca profesorul universitar dr. col. (r.) Mihai IRIMIEA, ori s-au sinucis ca mr. (r.) Felician BREBAN de la Satu Mare! Toti luptatori ai SCMD! Dumnezeu sa-i ierte pacatul salvatului in extremis lt.col. (r.) Petre MORJAN (azi in filiala 1 Ramnicu Valcea), cel care si-a dat foc in fata Palatului Cotroceni, acuzand dictatura! Jertfa lor nu a fost zadarnica!
Dumnezeu sa-i ierte, pentru ca noi inca nu putem pe toti cei care si-au batut joc de noi si de tara dar si pe camarazii nostri care ne-au parasit, vazandu-si sacii in caruta, ori au stat smechereste pe margine, martelandu-ne ca la usa cortului din ordin, din meschine interese personale sau manipulati pe slabiciunea fudulului care nu suporta etalonul si aspira permanent sa se impopotoneze cu pene stralucitoare! O vor face si in aceste clipe, mai abitir decat alta data, conform dictonului “la razboi inapoi, la placinte inainte”, vorbind despre “demnitate” si “onoare militara” si incercand sa-si atribuie merite pe care nu le au. De aceea, cunoscand toti actiunile SCMD din acesti ani, in Parlament, in media, in relatiile cu partidele politice si in strada, permiteti-ne sa facem doar un 
Scurt bilant al victoriilor SCMD.
SCMD a obtinut victoria in razboiul de imagine si psihologic declansat impotriva rezervistilor, luptand pentru drepturile tuturor categoriilor socio-profesionale si de varsta, adica pentru intreaga natiune, asa cum este datoria militarului, si facandu-si-i aliati, in cadrul CNSC, pe toti cei asmutiti impotriva noastra de propaganda basista. Numai impreuna, toti la un loc, am reprezentat si reprezentam o forta de care clasa politica trebuie sa tina seama.
SCMD a obtinut greu, inexplicabil de greu, in octombrie 2014, abrogarea Cap. IV, din Legea 329/2009, deci dreptul la munca nelimitat si neconditionat pentru toti pensionarii, fie militari, fie civili.
SCMD a obtinut in 7 ianuarie 2011, la ICCJ, blocarea Legii 119/2010 si anularea neconstitutionalei “Recalculari” retroactive si, pentru anul 2011, revenirea la cuantumul initial al pensiilor. Subsecvent, SCMD a provocat, ca reactie, aparitia Ordonantei de Urgenta discriminatorii, 1/2011, cu al sau ticalos Art. IV, inca in vigoare, deci implicit, cresterea ametitoare, neasteptata si nesperata a cuantumurilor unora, in general a acelora care au servit regimul, a “scafandrilor” de Vaslui sau a “genistilor” de birou.
SCMD a obtinut, in extremis, in 2011, pastrarea identitatii Caselor Sectoriale de Pensii Militare, blocarea in 2012 a restituirii diferentelor de pensii pentru 2011 si, in 2013, a obtinut reparatia partiala, prin Legea 241, pentru cei cu cuantumurile scazute.
SCMD a obtinut tot prin impunerea schioapei dar necesarei Legi 241, cu sprijinul lucratorilor activi de la casele de pensii, care ne-au informat la timp, stoparea “executiei” finale a tuturor rezervistilor, care trebuia sa aiba loc la 01 iunie 2013, cu plata in 6 luni a diferentelor fata de noile decizii, pentru 30 de luni din urma. O masura cu consecinte catastrofale, in special pentru cei ale caror pensii crescusera si care trebuiau sa dea inapoi miliarde.
SCMD a initat si obtinut elaborarea in comun a Proiectului Legii Pensiilor Militare de Stat, cu sprijinul liberalilor in 2012, al PSD, prin domnii Mircea DUSA in 2013 si Liviu POP in 2014, al UNPR si PSD in 2015, actualizarea Proiectului, votat zilele acestea, facandu-se, in perioada 9 ianuarie-12 februarie a.c., la initiativa viceprim-ministrului Gabriel OPREA, sprijint de ministrii Rovana PLUMB, Mircea DUSA, Darius VALCOV si Robert CAZANCIUC.
SCMD a impulsionat pe 18 martie, intrarea Proiectului in Parlament, adresandu-se tuturor parlamentarilor, indiferent de culoarea politica si obtinand asumarea pe linia egalitatii de sanse, din partea unui grup de deputati si senatori, intre care doamna Liliana MINCA, dl. Stefan Petru DALCA si dl. Dumitru PELICAN. Mai departe, efortul a fost asumat de domnul premier interimar, de ministrul apararii, de conducerile celor 3 structuri mari ale sistemului, ca initiativa guvernamentala.
SCMD a obtinut reconsiderarea actiunilor noastre in justitie si pedepsirea de catre CSM a judecatorilor care practic ne-ar fi desfiintat, prin aplicarea de amenzi per capita.
SCMD a sprijinit obtinerea drepturilor de catre profesori, ceferisti, pensionarii civili, grefieri, piloti, functionarii publici din Parlament, diplomati, etc.
SCMD a coordonat toate manifestatiile stradale antiregim in perioada 27 octombrie 2010-14 iulie 2012 si a initiat, ulterior, actiuni stradale de avertizare la adresa vechiului si actualului USL, in perioada 4 martie 2013-30 octombrie 2014.
SCMD a initiat mii de actiuni in justitie, in tara si in afara, si va continua sa o faca, legaturi cu miscarea sindicala militara la nivel european, contacte prin ambasade sau direct, cu centralele sindicale, guvernele statelor membre UE, secretariatul general NATO, Departamentul de Stat American, staff-ul lui Vladimir PUTIN si al Angelei MERKEL, in anii 2011-2013, si cu presa internationala, denuntand dictatura basista, etc.
Tuturor celor care au sprijinit SCMD in actiunile sale, in mod deosebit celor care isi leaga numele, prin actuala lege, de revenirea noastra la normalitate, le datoram 
Multumiri
In numele Biroului Operativ Central, si al Comitetului Director al SCMD, transmit multumirile noastre si asigurarile de loialitate fata de cuvantul dat, tuturor politicienilor, jurnalistilor onesti si personalitatilor care ne-au sprijinit in diferitele etape ale luptei noastre. Personal ne vom adresa in scris fiecaruia.
Multumim in mod deosebit posturilor de televiziune RTV si Antena 3, carora le uram viata lunga! 
Multumim tuturor aliatilor nostri din CNSC care au inteles ca numai impreuna vom reusi, atingand pe rand obiectivele fiecaruia, ca parte a obiectivelor natiunii!
Multumim tuturor presedintilor de filiale SCMD, care au inteles sa-si faca datoria, rezistand atacurilor furibunde din exterior si interior, care vizau si vizeaza desfiintarea sindicatului. Chiar zilele acestea, una dintre primele filiale ale noastre, Filiala 1 Bihor a rezistat actiunii manipulatorii a unui “tobosar” al Liei ROBERTS, care incearca sa transpuna in Romania si in SCMD, devastatorul conflict ce se desfasoara in SUA, intre aparatorii democratiei reale, reprezentata de OBAMA si sustinatorii nebuniei trotkist-globaliste, care vizeaza desfiintarea tuturor statelor, in scopul acapararii bogatiilor acestora. Am dovedit déjà ca, dupa ce au rezistat “ciumei brune”, apoi “ciumei rosii”, romanii au fost capabili sa rejecteze si “ciuma portocalie”!
Multumim tuturor membrilor loiali SCMD, care s-au ridicat deasupra interesului personal, spre interesul general si national.
Multumim, indeosebi, noilor membrii SCMD care au avut curajul sa ni se alature in pofida jegoasei si din ce in ce mai disperatei campanii de denigrare a fondatorilor si a conducerii SCMD, declansata din exterior cu sprijin intern.
Pe toti ii asiguram ca rolul SCMD nu s-a incheiat ci, dimpotriva, ne asteapta noi si esentiale
Misiuni imediate.
In urmatoarea etapa, preconizata prin lege a dura 2 ani, dar pe care noi o dorim cat mai scurta, SCMD va contribui la elaborarea normelor si procedurilor de aplicare a legii, ca si a celorlalte proiecte de legi vizand sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.
Vom veghea asupra modului concret de aplicare a Legii Pensiilor Militare de Stat, pentru ca vor fi, ca de obicei, scapari si inerente erori, dar vom consilia si interveni punctual numai in sprijinul membrilor SCMD cu legitimatie la zi.
Luptam cu hotarare pentru abrogarea Ordonantei 95/2014, insultatoare si periculos discriminatorie fata de militari si pentru reobtinerea de catre aliatii nostri revolutionari, civili si militari, a Legii Recunostintei.
Lucram alaturi de aliatii nostri sindicalisti din CNSC si cu sprijinul patronatelor, la elaborarea unei noi legi a sindicatelor care sa permita nu numai SCMD ci tuturor sindicatelor din Romania, sa existe real si sa poata negocia legal, locuri de munca pentru membrii lor in intreaga UE, si in lume, asigurandu-le pretutindeni protectia necesara etc.
Toate acestea nu vor fi posibile fara sprijinul dvs. stimati camarazi, membrii ai SCMD, simpatizanti si aliati, fapt pentru care va multumim anticipat.
Cu stima,
Pentru toti ceea ce ati facut in numele cauzei comune,
Va multumesc,
Presedintele SCMD
Col. (r.) dr. Mircea DOGARU

marți, 30 iunie 2015

PROTEST

-IN ATENTIA ADEVARATILOR PROFESIONISTI DIN MEDIA-
Doamnelor si domnilor jurnalisti,
Ma adresez dvs. constatand in ultimele ore, cu profunda indignare, lipsa totala de profesionalism ale unor "stiriste" specializate in "Elodii" si barfe de colt de strada, care afecteaza grav imaginea pe care ati construit-o posturilor dvs., abordand dupa ureche problema Legii pensiilor militare de stat, provocand opinia publica si aruncand in derizoriu domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale, atat de delicat in contextul actual international.
Sunt ferm hotarat sa dau in judecata pe oricare dintre aceste pseudojurnaliste care si-au permis sa dezinformeze opinia publica, astazi, 30 iunie 2015, cand se voteaza in Camera Deputatilor Legea pensiilor militare de stat. Pentru numele lui Dumnezeu, nu este vorba de “pensii speciale” sau de “mariri de pensii” si de "privilegii".  Este vorba acum despre o lege speciala pentru militari si politisti, asa cum trebuie sa fie si pentru alte categorii (diplomati, aviatori, personal auxiliar din Parlament sau instante de judecata, chiar sportivi, artisti, etc) care nu pot fi incadrate in legea celor "8" (8 ore de munca, 8 ore de odihna si 8 ore de pregatire si refacere a capacitatii de munca) asa cum se intampla in cazul marii majoritati a celor ce muncesc.
In ceea ce ne priveste, este vorba despre inlaturarea haosului legislativ instaurat de regimul Basescu –Boc in sistemul nostru, de unificare legislativa, de abrogare a unor prevederi aberante din 11 acte normative diferite si contradictorii, sub influenta carora ne aflam in momentul de fata! Este vorba despre usurarea bugetului de asigurari sociale prin scoaterea militarilor si politistilor din sarcina  Casei Nationale de Pensii Publice, la care noi nu am cotizat, contribuind dintotdeauna in propriul nostru sistem si, nu in ultimul rand, este vorba despre inlaturarea unor nedreptati aruncate aleator si discriminatoriu, in scop de dezbinare, asupra unei mari parti dintre militari, vizand decredibilizarea si distrugerea rezervei.
Prin urmare, transmit tuturor “jurnalistilor” si altora care bat campii pe la posturile de televiziune, vorbind incitant despre “mariri” si “privilegii” sa se documenteze  si pe urma sa presteze deontologic niste joburi in care, deocamdata, nu au ce cauta!
Pentru intregul  sistem national de aparare, ordine publica si siguranta nationala, Legea pensiilor  militare de stat reprezinta o intoarcere la normalitate, la asezarea militarilor si politistilor romani alaturi de colegii lor din celelalte tari membre NATO, pe fundamentele dreptului, cu alte cuvinte este vorba despre implinirea unui act de dreptate, cu atat mai semnificativ cu cat se realizeza intrun moment tensionat in care se afla mediul de securitate est-european.
 Toata cinstea si admiratia pentru cei care, dincolo de interesele politice obscure deservite, sunt capabili sa inteleaga si interesul national si se pot ridica deasupra ratingului de presa.
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

STADIUL PROIECTULUI LEGII PENSIILOR MILITARE DE STAT

- IN ATENTIA TUTUROR CELOR INTERESATI –

Stimati camarazi,
Proiectul Legii Pensiilor Militare de Stat, denumita astfel in 2012 la initiativa SCMD, lege pentru care luptam constant inca din 2011, a trecut ieri la vot in Senat cu amendamentele favorabile noua (amendamente ce-l readuc la forma din 12 februarie a.c. asupra caruia am cazut cu totii de acord) fiind trimis la Camera Deputatilor. Astazi la ora 11.00 este supus (ca Plx-529/2015) dezbaterilor in vederea intocmirii raportului comun in comisiile de resort (Munca si Aparare). Urmeaza votul in Camera Deputatilor, inclusiv pe amendamentele propuse de deputati, vot pe care il dorim cat mai rapid.
Daca in urmatoarele ore, comisiile de resort prezinta raportul la Biroul Permanent al Camerei Deputatilor, acesta va intra la vot astazi in plen, fiind prevazut la punctul 6 al ordinei de zi. Doamne-ajuta!
Ultima faza consta in trimiterea legii votate spre promulgare la Presedinte. Acesta o poate promulga sau o poate respinge (o singura data). Este cazul Legii speciale a pilotilor, respinsa de Basescu la promulgare si care a zacut in Parlament timp de 8 luni pana a fost trimisa din nou la promulgare. Tot Presedintele o poate ataca la CCR. Nu credem ca va fi cazul!
Va vom tine la curent cu evolutia situatiei.
Cu stima,
Presedintele SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

sâmbătă, 27 iunie 2015

Privind actuala forma a Proiectului Legii pensiilor militare de stat

Stimati camarazi, 

SCMD a postat atat forma finala a Proiectului de Lege propus de Guvern (vezi coltul din dreapta sus al paginii noastre de Internet),  cat si amendamentele aduse prin comisiile Senatului si care sunt, in general, favorabile.

Rugamintea este ca, atunci cand cititi un amendament (ex. alin. 6 la Art. 60), sa cititi in intregime articolul respectiv pentru ca altfel puteti trage concluzii eronate.

Va prezentam link-urile de pe pagina de Internet a Senatului Romaniei:

Link Proiect de Lege privind pensiile militare de stat:   http://www.senat.ro/legis/PDF/2015/15L212FG.pdf
Link  Raportul comun al comisiilor sesizate în fond pentru Proiectul de Lege privind pensiile militare de stat  http://www.senat.ro/legis/PDF/2015/15L212CR.pdf

Votul final va fi dat astazi, 29.06.2015, la orele 17.00, conform ordinei de zi afisata pe site-ul Senatului.
 
Biroul Operativ Central al SCMD