Bună dimineața doamnă Gheorghe, bine v-ați
trezit!
Înainte de a agita mass-media pe ideea că ați descoperit apa caldă, trebuia să vă întrebați camarazii care au participat de la început la toate dezbaterile privind Plx 540/2024 !
Spre edificare repostâm
avertismentul dat de SCMD la data de 11.09.2024. rezerviștilor și adresa SCMD
către doamna președinte Nicoleta Pauliuc și ceilalți inițiatori, din data de
13.09.2024. privind eliminarea art. 59 indice 3 care refuză creșterea soldei de
grad rezerviștilor din Parlament și Guvern ca NECONSTITUȚIONAL.
Inițiatorii au acceptat
așa cum au acceptat și celelalte obiecții ale camarazilor dvs. din sindicate și
Forumul Structurilor Asociative.
Forma agreată de toată
lumea a fost valabilă până in ajunul dezbaterii, când exact cei care vor să
blocheze proiectul au cerut inițiatorilor să-și asume și acest articol dacă tot
au apucat să-l trimită în forma inițială a proiectului.
Evident că va fi eliminat
la Senat (Cameră decizională) în comisii sau prin votul în plen.
Vă transmit respectuos
rugămintea de a vă consulta cu colegii din Forum înainte de a vă mai contacta
prietenii din mass-media!
Președintele SCMD,
Col.(r)
dr. Mircea Dogaru
NADĂ
ÎNVELITĂ ÎN MARȚIPAN SAU „PROIECTE FANTOMĂ DE LEGI
DEPUSE
ÎN PARLAMENT”?
-Informare,
pentru membrii SCMD, privind discutiile
de astazi, 11 septembrie 2024, de la Parlament-
Stimati camarazi,
Doamna
senator Pauliuc, presedintele Comisiei de Aparare din Senat, a invitat la
discutii la Parlament, la orele 14:00, reprezentanti ai sindicatelor din MAI,
ai SCMD si ai tuturor structurilor asociative ale rezervistilor din MApN, MAI
si Servicii.
Dupa
declaratia data tot astazi, in Piata Obor, de Premier, ca, impreuna cu gl (r)
Ciuca va avea discutii cu reprezentantii rezervistilor, am sperat ca ii vom
intalni acolo pe cei
doi
principali candidati, aliati si concurenti la prezidentiale. Ne-am intalnit
insa, cu presedintii celor 2 Comisii de Aparare, din Camera si Senat, ambii PNL
si cu parlamentari PNL, cu studii juridice, raportorul fiind domnul Fenechiu.
Am crezut ca ne vor comunica marea „victorie”
a cresterii plafonului de neimpozitare la 3000 RON si la rezervisti, asa cum
este constitutional, pentru ca si noi facem parte din sistemul public de
pensii. Pentru cei care nu inteleg, afirm ca, in Romania, ca peste tot in lume,
exista doar doua sisteme de pensii: Public si Privat, ambele guvernate de
diferite legi.
Am
sperat ca au gasit solutia alinierii rezervistilor, ori prin OUG, or prin
amendament la PLX 264/2024, la noile solde de grad ale militarilor si
politistilor in activitate.
Ne-au
prezentat insa, UN NOU PROIECT DE LEGE, de modificare a Legii 223/2015. Il vom
prezenta pentru ca in esenta are un articol unic, privind introducerea, dupa
Art. 59, a trei prevederi noi, vizand aplicarea cresterii soldelor de grad si
de functie la rezervisti.
Am
trecut cu vederea ca unul dintre semnatari, presedintele Camerei Deputatilor
si-a anuntat retragerea din functie pentru a candida la FC Timis.
Am
trecut cu vederea ca Art. 59/3, adica ultimul, este neconstitutional, menit sa
asigure electoratul ca pensia domnului general Ciuca nu va creste, cand orice
anulare a drepturilor decurgand din gradul militar se poate face numai prin
hotarare judecatoreasca, pentru tradare, lasitate in lupta, sau genocid.
Si
subsemnaul, si domnul gl. (r) Constantin Nastase, vicepresedinte SCMD si fost
Sef al Directiei Financiare Generale a MApN, le-am multumit pentru minunata
initiativa, dar, personal, mi-am exprimat nedumerirea ca, in loc sa fim legati
de Plx. 262/2004, aflata in curs de finalizare, ni se promite o noua lege.
Aceasta implica dezbateri in CES, la Consiliul Juridic, la ministerele de
resort si Ministerul de Finante, la comisiile CamereiDeputatilor, votul in
Camera, apoi dezbaterile la comisiile Senatului si votul in Senat.
Stiind
ce urmeaza sa ni se intample la anul, am propus ca acest text sa apara in
Monitorul Oficial, pana in 24 octombrie, ori ca lege, ori ca OUG, care sa-si
faca efectul imediat, putand ulterior sa tot fie legiferat in Parlament asa cum
au fost „legiferate” toate Ordonantele de Urgenta care au facut praf Legea
pensiilor militare de stat.
Pana
atunci, calendarul miscarilor noastre de protest contnua, in paralel cu
dialogul cu GUVERNUL si cu MAJORITATEA PARLAMENTARA..
Personal,
sunt inspaimantat de imposibilitatea intelegerii celor 2 partide pe biata suta
de lei, care ar rezulta din ridicarea pragului de impozitare si la rezervisiti,
dar, mai ales de declaratia dura din aceasta seara a Premierului, privind
„Proiectele fantoma de legi depuse in Parlament”.
Vom
raspunde parlamentarilor PNL in timpul solicitat, dar, la manifestatiile
prevazute pentru 17 septembrie orele 10:30 la Sediul Central PNL si 12:30 la
Sediul Central al PSD, vom solicita adoptarea, pentru mai multa siguranta a
acestei initiative legislative, ori ca Lege, ori ca Ordonanta de Urgenta, pana
la 24 octombrie.
Honor et Patria!
Vae Victis!
Col (r) dr. Mircea Dogaru,
Presedintele SCMD
SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
Adresa: Bucuresti, str. Pajurei, nr. 13, Sector 1, cod postal 013152, Of. Postal 26 Cont:BRD, Agentia Carol, RO41BRDE441SV79262374410, Cod fiscal: 26096263
Adresa e-mail: sindicatulmilitarilor@gmail.com
Nr. 87 din 13.09.2024
Către,
Comisia de Aparare a Senatului României
IN ATENTIA DOAMNEI PRESEDINTE,
SENATOR NICOLETA PAULIUC
Stimata doamna presedinte,
Multumindu-va, inca o data, pentru initiativa legislativa avuta in ceea ce priveste aplicarea maririi soldei de grad si la cadrele in rezerva/retragere, va transmitem, conform solicitarii dvs., obiectiile si propunerile SCMD, la textul proiectului pe care noi il vedem perfect ca text de OUG :
1. Art.593 trebuie sa dispara, intrucat este neconstitutional. Nu poti anula solda de grad parlamentarilor, ministrilor, secretarilor de stat etc. rezervisti, decat odata cu gradul si asta doar prin condamnare definitiva prin Justitie, pentru tradare, lasitate in lupta, genocid s.a.m.d. (vezi cazul V.A. Stanculescu). In plus, exceptandu-i pe nataraii Revolutiei si postRevolutiei, promovati in dauna militarilor valorosi, pentru ca purtau pe umeri un bocanc in loc de cap, noi, rezervistii, actionam astazi UNITAR SI SOLIDAR! Solidaritatea de breasla ne face sa ii sustinem si pe camarazii mentionati in Art.593, chiar daca, odata ce si-au vazut fundurile proptite in fotoliile de parlamentar sau ministru, unii dintre ei ne-au uitat.
2. La Art.592 solicitam ca
termenul de 90 de zile, acordat caselor de pensii sectoriale, pentru aplicare,
sa fie redus la 30 de zile, pentru ca prima plata sa se faca in decembrie 2024.
Altfel, vom prinde blocajul la pensii si salarii, care va fi instituit in Anul
Genocidului, 2025.
3.
La
Art.591 se scoate precizarea ca aplicarea se va face ”la cererea”
beneficiarilor. Nu! SE VA FACE DIN OFICIU. Inamicii nostri de la
Directiile Generale Financiare stiu exact cat si cum am fost furati in ultimii
15 ani, din nevoia de a-si manifesta slugarnicia fata de vremelnicii stapani
interni/externi.
Cu rugamintea de a transmite domnului presedinte al PNL ca vom sustine textul rezultat si ca text de Lege si ca text de OUG, cu ocazia pichetarii, pe data de 17 septembrie a.c., a sediului central al PNL, ramanand deschisi dialogului,
Va transmit sentimentele noastre de stima si aleasa consideratie,
Presedintele S.C.M.D.,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU