Stiri, opinii, informari:
- Acoperiții din „Doi șʹun sfert” au acaparat Armata Română
- Interviu: Directorul adjunct al Colegiul Naţional Militar "Dimitrie Cantemir"
- Militarii activi si in rezerva care in anul 2018 au obtinut venituri din salarii si/sau pensii, pot contribui la dezvoltarea SCMD
- Adunari generale ale filialelor SCMD in aceasta luna: Ramnicu Valcea-13.02,10.00, Arad-14.02,11.00, Slobozia-15.02,12.00, Braila-20.02,11.00, Mangalia-23.02,11.00. Detalii puteti gasi pe paginile filialelor respective.
- Fundațiile germane și cultele neoprotestante implicate în funcționarea statului român prin agenți de influență, propagandă și fonduri substanțiale
- Astazi, 08 februarie 2019, s-a dovedit in mod evident faptul ca putem trece peste orice motivatii care ne-ar putea indeparta pe unii fata de ceilalti si ca putem sa ne unim eforturile in lupta comuna pentru drepturile noastre legitime - Col. (r) Lucian Constantin
- Discursul presedintelui SCMD, col. (r) dr. Mircea Dogaru, la mitingul comun SCMD-CNSC
- INTALNIRE 40 DE ANI PROMOTIE SCOALA MILITARA

luni, 29 septembrie 2014
Comunicat
Deoarece pana joi, 02.10.2014, Parlamentul Romaniei va dezbate Proiectul Legii pensiilor militare de stat, SCMD suspenda pichetarile preconizate la sedile PSD din Bucuresti si din tara, pana luni, 06.10.2014.
In functie de rezulatul dezbaterilor, SCMD va declansa actiunile de protest fie la sediile PSD, in cazul in care majoritatea parlamentara nu va adopta proiectul de lege, fie la Palatul Cotroceni, in scopul urgentarii promulgarii Legii pensiilor militare de stat.
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU
vineri, 26 septembrie 2014
IN ATENTIA BO ALE FILIALELOR SI A MEMBRILOR DE SINDICAT
Pentru a nu stim cata oara, BO al Filialei nr.1
Craiova se erijeaza intr-un fel de organ de conducere al sindicatului in
dispretul tuturor prevederilor Actului Constitutiv si ale Statutului SCMD, invocand acordul de
vointa al unor filiale care - in fapt – nici habar nu au despre continutul
actiunii respective. In acest cadru, Presedintele Filialei nr. 1 Craiova, col
(r) Misu Naon, si-a permis sa posteze pe site-ul filialei un antistatutar “Comunicat” (preluat, de
cine?- evident de catre Filiala S. 6 Bucuresti, condusa de col (r) Tudor Marian
– contestatorul de serviciu al SCMD!) prin care intoxica opinia publica si
membrii SCMD despre faptul ca presedintele SCMD ar „incalca grav statutul organizatiei” si ca „nu le mai reprezinta interesele”.
Lasand la o parte faptul ca presedintele
SCMD nu le reprezinta intr-adevar interesele celor doi, interese care numai ale
sindicatului nu sunt, este de remarcat faptul ca o structura subordonata, fara
personalitate juridica, iese in public cu o chestiune pe care nu a discutat-o
sub nici o forma cu structura centrala, nu numai in plina campanie electorala
ci si in zilele in care in Parlament se desfasoara discutiile privitoare la
votarea proiectului Legii pensiilor militare de stat, marti 30 sept. a.c. fiind
ziua decisiva.
Lasam la latitudinea membrilor de
sindicat sa ia pozitia ce se impune si
sa propuna masurile pe care le considera necesare a fi luate la CNR 2014,
adresandu-se statutar fie Secretariatului general fie Departamentului juridic.
BIROUL OPERATIV
CENTRAL
Departamentul
Juridic
luni, 22 septembrie 2014
"SCANDALUL TURCESCU"
ASTEPTAM RASPUNSUL SEFULUI SMG
IN “SCANDALUL TURCESCU”
- In atentia tuturor
rezervistilor Romaniei –
Stimati camarazi,
In precampania, extrem de murdara, pentru
prezidentialele 2014, un basescu a aruncat o piatra in balta si o suta de
destepti ai media s-au bulucit s-o recupereze, impiedicandu-ne sa mai vedem
padurea de copaci: faptul ca un candidat ar fi sau ar fi fost ofiter acoperit.
O prostie, din moment ce unul dintre candidati de zece ani insista sa-si
sustina pretentiile la pozitia suprema, prezentandu-se drept superspion al
Romaniei – dl. Gheorghe Dinu, de la Constanta. Abia s-a fasait diversiunea,
dupa ce media ne-a incredintat ca nici Basescu nu ar putea sa-l denunte si nici
respectivul sa se autodenunte fara a comite un act de tradare si a raspunde
penal, cand o diversiune si mai bizara ne-a rebulversat – Robert Turcescu, “El
Basisto Maximo”, s-a autodenuntat ca ar fi ofiter acoperit DIA.
Lasand la o parte faptul ca serviciul in cauza nu se
mai cheama DIA de un sfert de veac, ci DIM in cadrul DGIA sa analizam situatia.
Robert Turcescu este inapt militar, deci nu putea fi
reactivat si nici avansat in rezerva. Si, totusi, in scandalul declansat in
2012 de gl. Corneliu Dobritoiu, pe atunci ministru al Apararii, pe tema acordarii
abuzive de grade de colonel si general in rezerva la peste 2.500 de indivizi,
din interiorul si din afara sistemului militar, a aparut, alaturi de fruntasul
ajuns general, Nicolae Ontanu si numele lui Robert Turcescu in calitate de
locotenent colonel. Cum decretul de avansare in gradul de general il semneaza
presedintele, rezulta ca ar fi fost facut direct lt.col. de prietenul, cu
handicap retroactiv, al presedintelui, amiralul Marin, in 2010, sau de urmasul
acestuia la sefia SMG, dl. gl. Danila.
La vremea respectiva, am obiectat ca individul era
prea tanar sa fie facut in rezerva lt.col., sugerand ca el si altii din presa
basista au primit onorific gradele pentru a putea fi platiti din banii armatei
pentru jigodismele la care s-au pretat in interes basist. Pentru ca astfel de indivizi
sa poata fi rasplatiti, pensiile cadrelor militare au fost facute praf si
rezervistii si-au inceput Golgota, cu mii de victime, neincheiata nici astazi,
pentru ca dl. Victor Ponta nu-si gaseste, inca, timpul necesar pentru ca Proiectul
Legii pensiilor militare de stat sa intre la vot.
Nu am crezut, insa, nici o secunda, ca respectivul
Turcescu ar fi putut fi fabricat, peste noapte, ca ofiter activ acoperit al
serviciilor speciale ale armatei. Pentru ca rostul unui ofiter activ acoperit
sau al unui ofiter de influenta, este sa faca lobby structurii din care face
parte si Tarii. Or, numitul Turcescu s-a comportat ca un isteric tradator de
tara si, in mod constant, ca un dusman plin de ura al militarilor si
politistilor activi si in rezerva. Cum sa accept ca serviciile armatei il platesc
si il protejeaza pe propriul lor asasin? Cum sa accept ca profesionistii nostri
ne sacrifica pe noi, militarii si Tara de dragul unui tiran cu zilele numarate?
Si, nici astazi, nu accept, chiar daca indivizi strecurati in SCMD au acelasi
comportament atacand, de ani de zile, cu furie si ura nejustificata, atat
persoanele din conducerea SCMD cat si orice act, gest sau actiune a acestora,
totul ducand la ideea ca se straduiesc, din ordin, sa distruga acest organism
de lupta pentru drepturile militarilor si ale cetatenilor Romaniei. Inca imi
place sa cred, prin urmare, ca “Scandalul Turcescu” nu este decat o noua si
ordinara diversiune din arsenalul basist, vizandu-l, intr-o forma sau alta, pe
perincipalul candidat! Sau, poate ca, de atata slugarnicie, in pragul
despartirii de Marele Idol, sluga Turcescu a luat-o razna!
Oricare ar fi realitatea, actualul sef al SMG va
trebui sa ia, oficial, o pozitie si sa apere armata, iar procuratura militara
ar trebui sa se sesizeze din oficiu si sa-l ridice pe individ pentru un amplu
si profesionist consult medical. Pentru inceput!
Nu pot, insa, sa nu iau in considerare in analiza
faptelor si consecintele declaratiilor fostului ministru, dl. Corneliu
Dobritoiu. Acesta a fost insultat public de presedintele Basescu, schimbat din
functie dupa “Scandalul coloneilor”, iar Lista generalilor, care il implica
direct pe presedinte, nu a mai fost niciodata prezentata. Mai mult, un scandal
stupid incheiat in 2007, juridic, a fost reluat - asa-zisul proces “Case pentru
generali”. Ca si in cazul Becali, cand, pentru a fi agatat acesta, cu exceptia fostului
presedinte Emil Constantinescu, au fost arestati si condamnati toti membrii pe
linie militara ai CSAT, acum au fost agatati 131 de generali si colonei in rezerva
pentru a se lovi, direct, in fostul ministru Dobritoiu. Unsprezece cazuri au
fost disjunse, separat dl. gl.(r) Mircea Chelaru, fost sef SMG, acuzat de abuz
in serviciu in 2007, cand el era rezervist din 2001 si un lot de 10 fosti sefi
ai SMG, ai DGIA si ai Directiilor centrale care l-au sprijinit pe Crin
Antonescu in perioada interimatului si care oricum stiu prea multe.
Oricare ar fi adevarul si implicatiile, MApN trebuie
sa raspunda oficial si raspunsul trebuie sa fie extrem de taios, pentru ca
militarii nu pot fi facuti presul campaniei electorale.
In ceea ce-i priveste pe rezervisti, membri ai SCMD,
reafirm ca asteptam pana la 1 octombrie a.c., ca dl. Victor Ponta sa se tina de
cuvant, sa dea avizul pe Legea pansiilor militare de stat, aceasta sa intre in
dezbatere si sa fie trimisa spre promulgare, asa cum s-a promis, pana la 7
octombrie. Intre timp, pregatim propria noastra campanie, deloc electorala,
exclusiv sociala. Contrar afirmatiilor din ultimele zile, nu am semnat nimic cu
nimeni, am facut doar oficiul de a transmite, membrilor SCMD si aliatilor
nostri din CNSC, rugamintile de a acorda, prin semnaturi, dreptul de a candida,
domnului Gheorghe Funar, senatorului Ioan Ghise si candidatului propus de
Alternativa Nationala (grupare de ONG-uri si partide mici) – dl. Teodor
Melescanu. Rezultatul il va decide, in opinia noastra, votul cetatenilor
suprascarbiti de jocurile si prestatiile politice si doritori de intrare, in
sfarsit, in normalitate dupa 25 de ani de circ.
Cu stima,
Presedintele SCMD,
Col.(r) dr. Mircea Dogaru
joi, 18 septembrie 2014
Scrisoare deschisa parlamentarilor Romaniei
Multumiri deputatilor si
senatorilor din Parlamentul Romaniei, altii decat reprezentantii PDL
Doamnelor si
domnilor senatori si deputati,
Prima
masura antinationala, anticonstitutionala, antieuropeana si impotriva oricarui
principiu de drept, luata de regimul dictatorial Basescu-Boc impotriva
pensionarilor, in mod deosebit a rezervistilor Romaniei si a profesorilor, a
fost Legea 329/2009, care a limitat acestor categorii dreptul la munca. Cu data
de 10 decembrie 2009, familiile noastre au fost private ori de pensia legitima
obtinuta in baza unui contract indeplinit cu statul, ori de salariu ca plata a
muncii depuse in baza unui contract ulterior. Statul roman a fost privat, in
acelasi timp, in mod ciudat, de competenta unor profesionisti autentici, in
domenii uneori apartinand exclusiv sistemului de aparare, ordine publica si
siguranta nationala.
Impotriva
acestei nedreptati SCMD s-a adresat justitiei romane si europene, Parlamentului
Romaniei, Parlamentului European, NATO si guvernelor tarilor euroatlantice. A
manifestat in strada si a obtinut cooperarea unora dintre predecesorii dvs. pentru indreptarea situatiei prin initiativa legislativa
sau ordonanta de urgenta.
Promisa
ca OUG inca din ianuarie 2011, promisa ca Lege la 4 martie 2013 (PLx109) iata
ca dreptatea s-a implinit, tarziu, extrem de tarziu, pentru cei mai multi
dintre noi, prin votul dvs., la 17 septebrie a.c. pe PLx 402/2014. Prin aceasta
s-a reintrodus normalitatea impunand ca unic criteriu la angajare, competenta
in locul unor criterii penibile cum ar fi varsta ori apartenenta politica.
Va
multumim ca ati votat!
Va
multumim ca nu ati dat curs incercarilor disperate ale PDL, principalul vinovat
de genocidul pensionarilor, incercari concretizate in cuvantul deputatului
Tinel Gheorghe, de a stopa din nou revenirea la legalitate si normalitate in
ceea ce ne priveste.
Pe
agenda dvs. se mai afla insa, pentru saptamana viitoare, si dezbaterea si
votarea Proiectului Legii pensiilor militare de stat, esential pentru
racordarea tarii noastre la NATO, tratat exclusiv militar, si din punctul de
vedere al conditiei cadrului militar activ si in rezerva. Adica reacordarea de
catre dvs. a dreptului la onoare si demnitate pentru militarii si politistii
romani, drept rapit de regimul tiranic Basescu-Boc prin legile cu caracter
retroactiv, nr. 119 si 263/2010 si, dupa victoria zdrobitoare in justitie a
SCMD, la ICCJ, la 7 ian. 2011, prin
inventata "revizuire" promovata de OUG nr. 1/2011.
Va
rugam sa votati si saptamana viitoare pentru normalitate si legalitate! Adica
pentru respectarea obligatiilor contractuale pe care si le-a asumat statul
roman modern fata de militari si politisti, inca de la 1830.
Va
informam prin prezenta ca, dupa votarea acestui proiect si trimiterea sa spre
promulgare, manifestarile de atentionare, preconizate de SCMD in luna octombrie
in fata sediilor partidului majoritar al coalitiei de guvernamant, vor fi
reorientate spre Palatul Cotroceni, pentru a grabi revenirea, dupa 5 ani de
distrugere sistematica a categoriei noastre socio-profesionale, la normalitate,
prin promulgare. Nu vom mai accepta jocul de-a retrimiterea in Parlament sau la
Curtea Constitutionala, care, in mod de acum dovedit, ar putea rapi vietile
altor camarazi. (Va reamintim cazul fostului dvs. coleg, senatorul si generalul
Mihail Popescu, Dumnezeu sa-l odihneasca!).
Cu
multumiri, in asteptarea votului dvs. pe Proiectul Legii pensiilor militare de
stat,
PRESEDINTELE
SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU
luni, 15 septembrie 2014
Condoleante
Presedintele
SCMD si Comitetul Director sunt alaturi de dl. Col. (r) Gurau Petru,
presedintele Filialei SCMD Braila, in greaua incercare prin care trece in
aceste zile.
Sincere condoleante, la trecerea in nefiinta a
sotiei sale!
Dumnezeu
sa o odihneasca!
In atentia membrilor si simpatizantilor SCMD
Legile promise ori manifestatii
stradale?
Din discutiile purtate de presedintele
SCMD, la sfarsitul saptamanii trecute, alaturi de presedintele Sindicatului
UNIPOL, cu reprezentanti ai Guvernului si Senatului, au rezultat urmatoarele:
- In perioada 15 sept - 7 oct. a.c. vor fi supuse votului Camerei Deputatilor (camera decizionala) o serie de legi reparatorii;
- Ordinea dezbaterii este urmatoarea: 1. Proiectul Legii reparatorii pentru grefieri, diplomati, fosti parlamentari, etc; 2. Proiectul Legii cumulului pensii-salarii; 3. Proiectul Legii de repunere in plata a indemnizatiilor revolutionarilor; 4. Proiectul Legii pensiilor militare de stat;
Precizam ca in toate
solicitarile, SCMD a sustinut racordarea prin lege a rezervistilor romani la
conditia rezervistilor din statele membre NATO, intrucat NATO este un tratat
exclusiv militar, ale carui conditii trebuie respectate. Documentatia, din puct
de vedere juridic, asupra a tot ceea ce ni s-a intamplat si privind justetea
revendicarilor noastre pe calea revenirii la normalitate, au fost inmanate Primului
ministru si ministrilor de resort, inclusiv noului ministru al bugetului si
Avocatului Poporului.
Intrucat avem o experienta
bogata acumulata in peste doi ani si jumatate de promisiuni neonorate, am dat
insa si curs deciziei CD al SCMD de pichetare a sediului central al PSD si a
sediilor PSD din tara, incepand cu data de 1 octombrie a.c.
In urma negocierilor cu
Primaria Capitalei s-a stabilit ca pichetarea sediului PSD din Soseaua
Kiseleff, nr. 10 se va face in perioada 1-17 octombrie (exceptand zilele de
11-12 octombrie) cu drept de prelungire, zilnic intre orele 14-17.
Intrucat memoria politicienilor
este extrem de scurta, pe durata campaniei electorale vom face asadar campanie
si noi, pentru legile promise inca din oct. 2011, de principalul candidat, care
s-a angajat, prin semnatura, la 14 iulie 2012. Aceasta, bineinteles, daca nu se
vor tine nici de acest ultim angajament asumat in ceasul al 14-lea.
Solicit asadar membrilor SCMD
ca, in numele unitatii de interese a tuturor categoriilor de militari si
politisti, activi si in rezerva, sa lase deoparte cu ocazia acestei ultime,
speram, batalii, orice manifestare a ego-ului propriu sau stimulata de interese
colaterale si ambitii personale, pentru a putea obtine impreuna victoria
asteptata dupa 5 ani de lupta sindicala pentru revenirea la normalitate a
categoriei noastre socioprofesionale, umilita, mai odios poate decat celelalte
componente ale natiunii, de catre regimul Basescu.
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU
luni, 8 septembrie 2014
Miting in Piata Victoriei
MITING IN PIATA VICTORIEI
- in atentia celor care
doresc sa participe –
Doamnelor si domnilor,
Miercuri, 10 septembrie a.c., asociatiile BNR si Romania Civica organizeaza un miting de protest in Piata Victoiei,
intre orele 10.00-14.00. Se reproseaza Guvernului nerezolvarea/tergiversarea
pachetului de legi promise diferitelor structuri ale Societatii Civile: piloti,
diplomati, grefieri, functionari publici, militari, revolutionari, profesori,
mineri, CFR-isti etc.
In ceea ce ne priveste, SCMD l-a informat pe premier
ca asteptam votarea si trimiterea, spre promulgare a legilor in cauza, pana la
30 septembrie solicitand negocieri. Dupa aceasta data, vom trece la pichetarea
sediilor PSD, conform solicitarii anexate.
Col.(r) dr. Mircea Dogaru,
Presedintele SCMD
miercuri, 3 septembrie 2014
“MARELE” Dogaru raspunde
“MARELE” Dogaru raspunde
- In atentia intregii mass
media –
Doamnelor si domnilor jurnalisti,
Deoarece domnii
politicieni continua sa fie abulici, vorbind fara sa stie despre ce,
Deoarece, in cursul zilei de ieri, 2 septembrie, s-au
facut afirmatii despre negocieri ale Guvernului la Comisia de Munca a Camerei
Deputatilor privind legile zise “speciale”,
Deoarece s-au facut si se fac confuzii intre
demersurile privind legile zise “speciale” si un Proiect de lege reparatorie
pentru piloti, grefieri, diplomati, fosti parlamentari si fosti functionari
publici din Parlament si Curtea de Conturi,
Deoarece in toata aceasta ciorba parlamentara, atat
politicienii cat si media ii amesteca aiurea si pe militarii rezervisti,
acestia neavand nici o legatura cu respectivul proiect,
Deoarece, intr-o emisiune la Realitatea TV, de aseara,
2 septembrie, “Amiralul de Cismigiu”, Mircea Toader, colegul de tinerete
nebunatica al lui Traian Basescu, si-a
permis sa politizeze haosul intrebandu-se ce face MARELE Dogaru in aceasta
situatie cand constata ca a fost pacalit de Ponta, imi iau permisiunea sa
raspund, facand si putina ordine in chestiunea legilor “speciale”:
- Spre stiinta tovarasului Toader, cel care a mai
aratat odata cu degetul aiurea, facand sa treaca o lege de reducere a TVA
in folosul cetateanului, pe 2 septembrie nu s-au respins legile “speciale”
in Senat pentru ca nu a fost vorba despre ele. S-a respins Proiectul
legislativ nr. 951/11 dec.2013, inregistrat la Camera Deputatilor (camera
decizionala) de 12 senatori si deputati PSD si trimis la Senat, unde a
fost inregistrat cu nr. L209/2014. Este un proiect de lege repartorie
pentru fostii detinatori civili de legi organice zise “speciale” care nu
are nici o legatura cu militarii;
- Proiectul respins prevedea, nu revenirea la vreo
lege “speciala”, ci intoarcerea in cuantum a pensiilor celor mai sus numiti
la situatia din august 2010;
- Proiectul respins era, aproape, un “copy – paste”
al Legii reparatorii nr. 241 pentru militarii rezervisti, promulgata anul
trecut in 30 iulie, cu aplicare de la 1 octombrie 2013. Prin urmare, “MARELE”
Dogaru isi primeste pensia din 2010 de un an de zile pentru ca nimeni nu a
avut curajul sa traga in piept 159.000 de rezervisti, dar trebuie sa se
declare multumit ca traieste in 2014, cu pensia din 2010. La fel in 2020, 2030
etc., daca mai apuca, fiind tot “asistat social”. SCMD este, prin urmare,
singura forta sindicala din Romania care a fortat USL sa-si respecte,
macar partial, una dintre promisiunile facute;
- Deoarece reparatia pentru miltari este
incompleta, SCMD lupta pentru promulgarea Legii pensiilor militare de stat,
care sa readuca militarilor toate drepturile statutare rapite de alde Basescu,
Boc, Seitan, Toader, Roberta Anastase, in conformitate cu Tratatul de
aderare la NATO. Proiectul se afla la Comisia de Munca a Camerei
Deputatilor avand toate avizele si asteptand doar semnatura domnului
Ponta, adica avizul Guvernului, pentru a fi trimis in procedura de vot.
Este motivul pentru care s-a deplasat, ieri, la Camera Deputatilor,
ministrul muncii, fapt confirmat in dialogul pe care l-am avut, in direct, cu presedintele
respectivei comisii, la orele 11.30, la RTV.
- In ceea ce priveste, nu legile zise “speciale”,
cum bat campii politicienii, ci Proiectul legii reparatorii pentru Iovan
si colegii lui, pentru diplomati, grefieri etc. acesta a avut avize
favorabile de la toate comisiile si a intrat in dezbatere numai dupa ce
Guvernul, sub presiunea mediatica a SCMD, a trebuit sa renunte la minciuna
ca FMI s-ar opune asa ziselor legi “speciale” si sa admita, prin vocea
domnului Ponta, ca, abrogate retroactiv, in dispretul oricarui principiu
de drept, de regimul Basescu, acestea vor reveni din 2015;
- Toate grupurile parlamentare din Senat s-au
consultat si au intrat in sala cu hotararea ferma de a trece proiectul ca
formalitate care ar fi facut dreptate unui numar infim de persoane (cca
4000). Cand s-a trecut la vot, in lipsa domnului Ponta aflat in vizita in
China, tata socru, Ilie Sirbu, s-a ridicat insa, ca odinioara Mircea
Toader (cu diferenta ca, spre deosebire de Toader, el stia bine ce face)
si a aratat cu degetul “semnul mortii”. Drept urmare, PSD a votat
impotriva. Asa a fost respins proiectul legii reparatorii pentru Iovan.
Dar mai exista o sansa – votul pozitiv al Camerei Deputatilor, care este camera
decizionala.
Din nenorocire, elanul raspopitului a atins si Proiectul
de lege nr. 317/2014 privind abrogarea unor prevederi din Legea nr. 329/2009,
adica a dreptului constitutional la munca neingradita pentru pensionari. Si
acesta va depinde de votul Camerei Deputatilor. Acelasi individ se opune OUG
reparatorii pentru revolutionari, care depinde, exclusiv, de Victor Ponta.
Drept urmare, asa cum am anuntat, rezervistii asteapta
ca in luna septembrie sa fie trimis spre promulgare proiectul Legii pensiilor
militare de stat, care ne reacorda statutul de militari in rezerva cu toate
drepturile, de la solda de rezervist, grupele specifice de munca, la tratament
medical gratuit in spitalele si policlinicile noastre si cu abrogarea celor 7
legi contradictoriii, sub incidenta carora ne aflam astazi, retragandu-ni-se
stigmatul de “asistat social”. De asemenea, promulgarea legii care sa ne dea
dreptul la munca neconditionat pana la varsta 65 de ani, promis noua, ca si
primul proiect, inca din octombrie 2011, fie sub forma de OUG, fie sub forma de
lege.
In caz contrar, am anuntat ca vom picheta sediile PSD
pe termen nelimitat, incepand cu 1 octombrie 2014. Asta nu inseamna ca uitam
frauda parlamentara a Robertei Anastase si crimele comise impotriva noastra de
regimul Basescu-Boc. Indiferent de apartenenta politica (pe care si-o schimba,
oricum, mai des decat ciorapii), politicienii nostri au in ochii electoratului
aceleasi “calitati”: lipsa de competenta si de caracter, lacomie, fariseism,
hotie, egocentrism, rupere de realitate etc.
Doamnelor si domnilor jurnalisti,
Va adresez, respectuos, rugamintea de a lua in
considerare faptul ca, intr-un viitor material va voi pune la dispozitie
intreaga documentatie despre pensii, indemnizatii si ajutoare sociale,
categorii in mod voit confundate si despre incalcarea cu buna stiinta, de catre
regimul Basescu, incalcare asumata si de actualul regim mixt, a tuturor
principiilor de drept, a Constitutiei Romaniei si a legislatiei europene in
privinta tuturor categoriilor de pensii, militare si civile, in scopul
continuarii genocidului la adresa pensionarilor, enuntat de Emil Boc in cadrul
programului de guvernare prin sintagma “parasirea pe cale naturala a sistemului”.
Cu stima,
Col.(r) dr. Mircea Dogaru,
Presedintele SCMD
luni, 1 septembrie 2014
DELIRIUM TREMENS sau Jocul irational de-a razboiul
DELIRIUM
TREMENS
sau
Jocul
irational de-a razboiul
- in
atentia tuturor militarilor Romaniei care mai pun Patria deasupra ambitiilor si
intereselor personale –
De doua
luni de zile informam media despre extrem de periculosul joc basist legat de
evenimentele din Ucraina, sub titlul “Dupa
noi potopul <in varianta Basescu>”.
Am
prezentat provocarile irationale ale presedintelui Romaniei la adresa lui
Putin, indemnurile belicoase, lansate liderilor mondiali, de interventie in
Ucraina, foarte asemanatoare cu atitudinea lui Ceausescu din 1989, care ii
tragea de urechi si pe Gorbaciov si pe Bush, ca sa le explice el cum devine
cazul cu democratia. Si declaratiile categorice ale liderilor NATO si UE ca
nimeni nu vrea razboi in Ucraina si nu va interveni militar in Ucraina.
Am
prezentat interesul special pe care natiunea romana ar trebui sa-l aiba, ca si
polonezii si lituanienii, fata de Ucraina: faptul ca aceasta este o inventie
statala si etnostatala a serviciilor de spionaj germano-austro-ungare din 1894,
preluata si utilizata de sovietici dupa 1917. Ca in aceasta constructie au fost
incluse, rand pe rand, teritorii romanesti rapite, de Rusia in ultimii 250 de
ani, Romaniei statale sau preluate de la alti latrones gentium (Imperiul Romano-German, apoi Austro-Ungaria):
tinutul de “la Margine” (u Craina) dintre Bug si Nipru, Transnistria istorica (Bug-Nistru), aproape jumatate din asa-zisa
Basarabie, inclusa de rusi, la 2 august 1940, in “Ucraina”, Herta, partea de
Nord al Moldovei, botezata de nemti “Bucovina”, Pocutia, cea mai mare parte a
Maramuresului istoric si fostele voievodate de Ugocea si Bereg (Transcarpatia).
Ca sa nu mai vorbim de tinuturile romanesti din intreaga Podolie, de fostii
romani galitieni si de Tara Romanilor (Volhinia), voievodat in cadrul Uniunii
Polono-Lituaniene, rapita de rusi, in 1792 si transformata in gubernie. Circa
200.000 de km2 de pamant romanesc rapiti in ultimii 250 de ani, cu
milioane de romani aflati in diferite stadii de deznationalizare, sub numele de
romani, voloki, volohi loscarini, moldoveni sau …..”poporul Radio Romania
Actualitati”. Interesul nostru ar cere sa luptam pentru drepturile la existenta
romaneasca, in conformitate cu normele europene, ale acestor frati pe care, in
ultimii 70 de ani, i-au abandonat si Dumnezeu si statul roman.
Tot
interesul nostru ar cere sa facem ce-au facut Tarile Baltice, ungurii, nemtii,
polonezii etc. – sa dezvoltam relatiile economice cu Rusia, a carei imensa
piata ar putea inghiti exporturile noastre, revitalizandu-ne industria. Interesul
nostru ar fi sa importam gazul rusesc direct de la rusi, nu prin intermediul
germanilor, ca sa-l platim de 3 ori mai scump decat bulgarii sau ungurii.
Traian Basescu a decis, insa, altfel. A refuzat sa treaca gazoductul South
Stream pe la noi, ceea ce ne produce o paguba de 4 mld. Euro/an si a lansat o
ampla campanie de acuze si invective asupra lui Vladimir Putin, cu grave
consecinte economice si de securitate si pentru Romania si pentru asa-zisa
Republica Moldova. Nici macar globalistii (neoconservatorii sau marxistii
trotskisti), in frunte cu Joe Biden si John Kerry, nu au indraznit sa
ceara ceea ce a cerut el, la 29 august
a.c.: intrarea flotei aliate in Marea Neagra, deoarece “navele pot descuraja ideile
unui bolnav care crede ca poate reface zonele de influenta ale URSS”.
Daca tot recurge la propaganda imbecila despre comunismul care n-a existat
niciodata, nici macar in URSS, pentru ca abia acum se instaleaza pe mapamond,
asa cum a prezis Marx, sa ne spuna domnul presedinte care este diferenta, din
punct de vedere teritorial, in cm2, intre fosta URSS si fostul
Imperiu Tarist! Fiindca tarii rusi au furat teritoriile, sovieticii doar le-au
pastrat sub lozinca socialismului. Pe sleau, Basescu cere sanctiuni “in
sectoarele energetic si militar”. Pentru inceput, emite noul Geniu al
Carpatilor, “Pozitia mea, maine, (sambata
30 august a.c.–n.n.), la
Consiliul European, va fi indreptata spre sprijinul Ucrainei, cu armament cu
care sa poata face fata agresiunii Rusiei, agresiune materializata in
asanumitul razboi hibrid”.
Nu ne
obosim sa-i raspundem noi, pentru ca pe o ureche ii intra si pe alta ii iese.
Si asa ne crapa obrazul de rusine ca presedintele Romaniei habar nu are ce
inseamna NATO si UE si cu ce se mananca ele. Oferim cinstea de a-i raspunde
premierului Finlandei, Alexander Stubb, care a declarat: “Este imposibil! O astfel de
sustinere nu poate fi acordata de NATO, intrucat, dupa cum este cunoscut (mai putin de Basescu – n.n.),
aceasta nu poate oferi asistenta decat membrilor sai. In ceea ce priveste UE,
aceasta nu dispune de resurse pentru a oferi un ajutor, de acest fel, Ucrainei”.
De cinci
ani de zile, diversionistii basisti ne ametesc de cap cu iluzia ca gaura neagra
numita Deveselu ne apara, ca NATO se va bate in locul nostru, la o adica, in
timp ce noi vom juca barbuncul, la petrecerile lui Bercea
Mondialul. Chiar daca Obama, de la Washington sau George Friedman, venit
special la Bucuresti, ne spun: NATO nu va apara, daca nu va aparati singuri. De
ce v-ati distrus armata? De ce v-ati distrus industria? Spre edificare, pentru
a demonstra ca presedintele Romanie este singurul cap infierbantat care
provoaca la razboi, va prezentam mai jos sinteza serviciilor de specialitate
americane, publicata la 15 august 2014, in prestigioasa revista Forbes, sub
titlul: “7 Motive pentru care America nu
va face niciodata razboi pentru Ucraina.” Chiar daca “Rusia continua sa ocupe regiunea
Crimeea a Ucrainei sau decide sa ocupe toata Ucraina!” Motivele ar fi: 1. Rusia este o superputere
nucleara; 2. Rusia are o armata puternica; 3. Ucraina este aproape de Rusia
(intre Kiev si Moscova sunt 500 de mile, in timp ce intre Kiev si New York sunt 5000); 4.
Armata SUA este obosita dupa aproape 13 ani de razboi in Iraq si Afganistan; 5.
SUA nu are multe trupe de trimis; 6. Poporul american este obosit; 7. Aliatii
americanilor sunt obositi.
Redam, la
finalul materialului, copii dupa documentul original, pentru ca militarii
romani sa analizeze, sa inceapa sa gandeasca si sa decida.
Daca
nimeni nu vrea razboi, de ce tot agita securea acestuia presedintele Romaniei,
bazaind ca musca in “pupa” calului? Pentru ca, in baza Art.92, Al.2 din
Constitutia Romaniei, presedintele poate declara mobilizarea partiala sau
totala a fortelor armate informand, ulterior, dupa 5 zile, “in cazuri
exceptionale”, Parlamentul. La fel, in caz de agresiune armata. Aceste
prerogative sunt intarite de Art.93, Al.1 al Constitutiei, care mai prevede ca,
in caz de razboi sau de catastrofa, cu alte cuvinte cand se declara starea de
necesitate sau mobilizare, “mandatul
presedintelui poate fi prelungit”.
Asadar,
Traian Basescu, pentru ca a distrus, economic, Romania, i-a distrus imaginea in
exterior, a distrus, prin legile aberante impuse, toate categoriile
socio-profesionale si de varsta, incepand cu militarii, rezultatul fiind
disparitia prematura a zeci de mii de romani, prin sinucideri, atacuri
cerebrale sau de miocard, de frica a ceea ce-l asteapta, ar face orice ca sa
pastreze puterea, inclusiv sa mimeze o agresiune externa sau ….. interna.
Pentru ca, in lipsa rascoalei Transnistriei, care intarzie, poate apela la
aliatii sai unguri, care se autovopsesc in defuncti “maghiari”, “secui”,
“ceangai”, sa puna de o autonomie in interior, numai ca alegerile prezidentiale
sa se amane sine die. Intre timp,
sprijina inscrierea la prezidentiale numai a indivizilor cu bube in cap si
dosare penale. Fara exceptie, toti cei care s-au inscris, pana acum, sunt
santajabili, astfel incat Basescu va putea lansa in turul II, pe baza
“Coabitarii”, inca in vigoare, in locul cuplului Ponta-Tariceanu, previzionat
de PSD, cuplul Ponta-Udrea. O avea in vedere si vreun nou Razboi Troian pentru
actuala Elena?
Orice candidat
normal este neavenit! Spre pilda, daca Ponta se retrage (si Ponta a anuntat ca
nu va candida niciodata impotriva lui Crin Antonescu), PC va propune un
candidat propriu. Din lipsa de alti candidati, PSD l-ar sustine pe acesta care,
cu cea mai mare probabilitate, ar putea fi senatorul Dumitru Pelican. Drept
urmare, dupa ce senatorul in cauza a avut o iesire extrem de dura la adresa
Elenei Udrea, la RTV, joi, 28 august a.c., a doua zi, cand se stia ca va pleca
la Mangalia, la o activitate de partid, a trecut pe langa moarte. Toate cele
cinci prezoane de la roata stanga a masinii personale i-au fost desfacute,
concluzia specialistilor din Interne fiind, fara dubii – tentativa de asasinat.
In
concluzie, sfarsitul hegemoniei basiste este atat de cumplit incat poate fi, de
dragul ambitiilor unei singure persoane, nu sfarsitul independentei si
integritatii Romaniei ci insasi sfarsitul Romaniei ca stat, popor si natiune.
Poate ca a venit, asadar, timpul, militari ai Romaniei, sa analizati
profesionist evenimentele, sa explicati natiunii ce se intampla si sa o orientati,
in mod democratic, in baza Art.118, Al.1 al Constitutiei, spre solutiile
democratice de iesire din criza, ce se impun.
Col.(r) dr. Mircea DOGARU,
Presedintele SCMD
Abonați-vă la:
Postări (Atom)