duminică, 21 noiembrie 2010

CATRE APROPIATII SI SUBORDONATII MAIORULUI GABRIEL OPREA, MEMBRI AI SCMD

 Doamnelor si domnilor,

Nu m-as fi adresat dumneavoastra pe aceasta cale daca nu as fi constatat ”succesurile” nescontate si colaterale pe care le-ati obtinut in campania de denigrare a conducerii SCMD: subminand increderea in “coloneii” care apara imaginea SCMD, ati determinat un numar foarte mare de cadre in rezerva si in retragere sa nu se alature SCMD, ba chiar si membri ai Sindicatului sa li se alature si, in conditiile in care SUSPENDAREA HG 735/2010 este fapt implinit de peste o luna, sa se adreseze unor pescuitori in ape tulburi, individual sau pe “companii”, sa le “apere” interesele contra sume astronomice. Majoritatea s-au trezit cand au constatat ca li se pretind sume echivaland cu cotizatia la SCMD pe…60 de ani, ca sa castige ceea ce au deja: suspendarea. Altii au aflat, ca si ANCMRR (pe 16 noiembrie) ca actiunea lor in instanta este fara obiect, pentru ca suspendarea HG 735/2010 s-a produs deja, si au dat banii degeaba!

Episodul ne-a ingrozit, aratandu-ne cat de mari sunt disperarea militarilor, orgoliul nesustinut de fapte si egocentrismul unora, rezultatul “spalarii” creierelor” practicata de politic in ultimii 20 de ani, dezinformarea, increderea oarba in “grade” si “functii”, etc. toate facandu-i victime sigure ale manipularii dar si cat de mari sunt aroganta, prostia, si lacomia dumneavoastra, cei ce luptati pentru rasplati iluzorii, impotriva propriilor dumneavoastra interese.

Intr-un ultim efort de a va trezi la realitate (considerati-l avertisment), va reamintesc urmatoarele:
1.     V-ati infiltrat de la inceput, din ordin, determinand zeci de membri ai grupului de initiativa sa se retraga. Nu v-am oprit pentru ca un SINDICAT este un organism democratic, din care orice persoana ce indeplineste conditiile poate face parte, la cerere, deci nu aveam, legal, dreptul sa va respingem. Dar, impotriva tuturor asteptarilor sefilor dvs. si eforturilor depuse, dupa 10 luni de impotriviri, SCMD a fost inscris legal, prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, la 18 august 2009. ATI FOST INVINSI!
2.     Intelegand pericolul transformarii SCMD intr-o MISCARE DE REZISTENTA NATIONALA, sefii v-au cerut stoparea coagularii in sindicat a cadrelor provenind din toate structurile sistemului national de aparare. Ati incercat sa stimulati vechile animozitati dintre “Armata”, “Militie” si “Securitate”, dar inteligenta, interesul si hotararea oamenilor au fost prea mari. In ciuda declaratiilor unor fanfaroni manipulati si ale unor canalii santajabile, Sindicatul are membri peste tot: MApN, MAI, Justitie, Transporturi, STS, SPP, SIPA, SIE, SRI, etc., de la subofiteri la generali. ATI FOST, DIN NOU, INVINSI!
3.     Prin zvonuri, calomnii, scenarii sinistre, manipularea orgoliilor, etc, ati incercat limitarea numerica a SCMD la un mic grup, usor de manipulat, usor de distrus. V-ati impotrivit mereu intemeierii de noi filiale, apoi ati lansat ideea fuzionarii filialelor.  O filiala cu 50-200 membri, care se cunosc intre ei, este operanta. Una cu 1.000 ar fi ca Partidul Comunist cu 4,5 milioane de membri. Ar exista doar in teorie, permitand unui mic grup de persoane sa-si faca mendrele. SCMD va avea la sfarsitul acestei luni 82 de filiale, 85 de filiale pana la sfarsitul anului si peste 10.000 de membri, intrarile, in pofida actalei dvs actiuni disperate de denigrare fiind de 500 de noi membri/saptamana. Interesant este faptul ca organismul din care faceti parte, MApN, ramane codas. In continuare, majoritatea membrilor care se inscriu in SCMD sunt de la MAI si celelalte structuri ale sistemului national de aparare. Asadar, ATI ESUAT DIN NOU!
4.     Apeland la idiotii care si-au luat gradele pe “deciuplina militara”, adica pe servilism dezgustator, atunci cand nu si le-au cumparat direct, cu bani, ne-ati dat in cap cu “demnitatea” si “onoarea” de militar, evident cu demnitatea si onoarea sclavilor, pentru a ne impiedica sa ne ridicam impotriva MApN si MAI, adica a ministrilor de resort care numai interesele celor doua institutii si pe cele nationale nu le servesc!... Astazi, SCMD are mai multe procese in care partile acuzate de discriminare, incalcarea Constitutiei si a legislatiei europene sunt MapN si MAI. ATI ESUAT DIN NOU!
5.     Ati impins nebunia calomniei pana la a afirma ca am fost cu familia la Bruxelles pe banii SCMD, pentru a ne impiedica sa sesizam forurile internationale. La ora actuala, Secretarul General al NATO, presedintii comisiilor si grupurilor parlamentare europene au fost sesizati de grave incalcari de catre stapanii dvs a principiiilor de drept international, presedintii celor doua Camere ale Parlamentului Romaniei fiind somati sa raspunda Parlamentului european. Asadar ATI ESUAT!
6.     Ati incercat sa determinati SCMD (si inca nu ati renuntat) sa renunte la obiectivele sale si sa-l transformati in infrastructura politica a unui partid fantoma, prin care numitii Gabriel Oprea si Traian Basescu incearca sa-si perpetueze la nesfarsit monopolul puterii in Romania. ATI ESUAT!
7.     Ati incercat sa ne stopati actiunea de lamurire a parlamentarilor asupra nedreptatilor care se fac militarilor in rezerva si in retragere, dar, cu toata aceasta impotrivire, in Parlamentul Romaniei s-au ridicat voci declarand ca reprezinta interesele SCMD si au fost elaborate zeci de amendamente la legile care au ca obiect desfiintarea statutului nostru de militari si distrugerea noastra. A trebuit ca grupul “independentilor” sa-si dea arama pe fata si SA VOTEZE DE 5 ORI IMPOTRIVA INTERESELOR MILITARILOR, rezultatul fiind aparitia unei motiuni simple impotriva stapanului vostru si a doua motiuni de cenzura impotriva stapanului stapanului vostru. Asadar, desi batalia parlamentara continua, pana acum ATI ESUAT! Atat de rau incat, in loc sa-i atacati, macar de forma pe numitii Oprea, Boc, Roberta Anastase, etc, ati inceput sa atacati, dezvaluindu-va identitatea, pe Dogaru, Pricina, Apostal, Monac, Cobuz, Tudor, etc.
8.     Cand de peste un an se desfasoara o ofensiva fara precedent, imagologica si de razboi psihologic impotriva militarilor, voi ati executat ordinul imbecil de a-i ataca pe toti cei care au trecut, mediatic, la contracarare. Daca va imaginati ca militarii in rezerva si in retragere, membri sau nu ai SCMD si cetatenii Romaniei sunt in masa tampiti, va inselati. Adica Dogaru, Pricina, Monac, Tudor, etc. le apara interesele si voi ii atacati? Nu va faceti iluzii din pricina catorva decrepiti sau devorati de orgolii care stau la caldura sau pe marginea santului si maraie, rosi de ambitii prostesti sau atrasi de promisiuni, impotriva celor care isi pierd slujbele, isi pun familiile in cap, fiind pe drumuri in fiecare sambata si duminica, luptand pentru drepturile tuturor… ATI ESUAT!
9.     Ati incercat sa sabotati procesele SCMD si mai ales rezultatele care au inceput sa se intrevada dar… ATI ESUAT! Ca noua premiera istorica, SCMD, el insusi o premiera istorica, este pe cale de a spulbera in justitie (in Tara si, mai ales in afara) marsavia  prezidentiala si iluziile furtocratiei. O prima actiune de anulare a HG 735/2000 a avut loc. In caz de esec vor urma altele pana la 7 februarie 2011. Vom fi invinsi? Vom merge la CEDO nu inainte de a ne confrunta in instanta, pentru ultima data in Romania, in martie, cu Curtea Constitutionala, pe aceeasi tema. In interes meschin, personal, veti boicota in continuare, interesul general? Aveti grija “napoleonilor” ca cine seamana vant, culege furtuna!
10.                       Ati incercat sa sabotati acceptarea SCMD de catre miscarea sindicala.     V-ati dat peste cap (zvonuri, calomnii, diversiuni, atragerea in cursa a liderilor, amenintari, etc) sa impiedicati premierele istorice din 25 si 27 octombrie a.c. – iesirea in strada a rezervistilor impotriva Presedintelui, Curtii Constitutionale, ministrilor de resort si…FMI! JALNIC ESEC! Decapitarile la varf din Politie si Jandarmerie sunt o consecinta directa a acestui esec! La fel turbarea dvs!
11.                       Ati incercat dezagregarea SCMD inainte de 25 octombrie a.c. ATI ESUAT!

Doamnelor si domnilor,

Calomniati, calomniati, ca poate va iese pe nas! Activitatile dvs. in folosul … stapanilor si doar al stapanilor, se desfasoara pe telefoanele filate, pe Internet (mai greu acum, pentru ca nu va mai permitem sa varsati otrava pe blogurile SCMD) si la colt de strada. La mica barfa! Din decenta, majoritatea membrilor nu va raspund pe limba dvs, ca sa pricepeti: “Hai sictir, ba!” respectiv “Hai sictir, fa!”. Dar sunt si minti slabe care pun botul la acuzele dvs, uitand ca de o parte sunt fapte palpabile, de cealalta doar veninul barfelor.
Ca SCMD a fost obligat sa se organizeze, din miscare, luptand, este adevarat! Ca au fost greseli inerente oricarui inceput, este adevarat.
Dar prioritatile SCMD sunt actiunile si procesele in justitie, interesul comun, nu plecarea urechilor la latratul cotarlelor!
Oricum, va multumesc! Stimulat de dvs., impreuna cu ceilalti colegi care au ridicat crucea acum mai bine de un an, am hotarat ca a venit timpul trecerii la organizarea armatei de luptatori care este SCMD.
Am apelat la zecile de experti pe care ii avem in capitala. Regulamentul de organizare si functionare este aproape finalizat, in baza Statutului SCMD, a propunerilor Consiliului National al Reprezentantilor tinut la Alba Iulia si a celor venite pana in ultima clipa de la filiale. La fel Codul media al SCMD. Se lucreaza la proceduri si la definitivarea echipei de control economico financiar intern.
Toate documentele vor fi trimise filialelor pentru ultime completari, inaintea redactarii si pregatirii pentru tipar.
Filmele documentare si clip-urile nu publicitare ci care sa exprime corect pozitia, actiunile si punctul nostru de vedere sau cele proclamate in Piata Constitutiei (27.10.2010) sunt in faza de finalizare de montaj. La fel cel care va demonstra natiunii ca minciuna veche de 20 de ani a luat sfarsit, ca, prin sindicatele lor, militarii in rezerva, politistii (activi), lucratorii din penitenciare si revolutionarii lupta impreuna pentru LIBERTATE SI INTERESUL NATIONAL. Vom inunda cu ele, spre disperarea stapanilor dvs, televiziunile si internetul.
Iar cand rezultatul controlului financiar intern, care va incepe din 25.11.2010, executat de experti de necontestat, va fi trimis filialelor, vom declansa actiunea de supunere a dvs. oprobiului public. Pentru ca va cunoastem! Stim ca ati primit ordin de atragere a mintilor slabe, de stimulare a orgoliilor, de compromitere a caracterelor puternice, de santajare, racolare sau inlocuire a persoanelor incomode din conducerile filialelor SCMD, de provocare  a convocarii unui Consiliu national fara alt obiectiv decat rezultatul barfei, colportarii zvonurilor, calomniilor si aparenta satisfacere a unor ambitii. Pentru ca ceea ce nu stiti dvs dar stim NOI, este ca nu se mai incearca desfiintarea SCMD ci preluarea sub control de catre “Grupul de la Bucuresti”, avanpost al “Clubului de la Roma” Va faceti iluzii!

Doamnelor si domnilor,

Ceea ce slujiti dvs este o Romanie fara romani. O Romanie in care, dupa ce li s-a luat totul, romanii sa plece sau sa “paraseasca sistemul”, dupa cum a declarat Jigodia cea Mica! O Romanie fara patide si fara sindicate reale, fara armata si servicii reale, “aparata” de 10 brigazi … NATO, cu un lider ex PSD sau ex PNL – surpriza, santajat si pus de Prizonierul de la Cotroceni, o Romanie impartita in 15 regiuni si macroregiuni, 16 cu Bucurestiul care va fi impartit si el in zeci de arondismente, toate autonome fiscal la modul absolut (nu vom mai plati datoriile ca nu vom avea cu ce dar nici de ce, pentru ca am dat teritoriul cu toate resursele), cu un guvern-fantoma de “uniune nationala” si un presedinte de carton, dirijat de un inalt functionar european pe nume Basescu, o Romanie “pacificata” prin doua legi minune: Legea AMNISTIEI pentru 1989, care va lichida asociatiile si sindicatele revolutionarilor deveniti inutili si incomozi, aruncand totodata un nemeritat si definitiv oprobiu asupra militarilor, si Legea AMNISTIEI FISCALE. Aceasta va anula urmarirea pe viitor a hotilor interni si externi care se vor putea bucura in deplina libertate de tot ceea ce au jefuit in ultimii 20 de ani, transformandu-i definitiv pe hoti in “elita” economica, sociala si politica pe deplin “purificata”, iar pe noi in sclavi de-a pururi. Va felicit dar va interzic sa raspundeti “Servesc Patria” pentru ca voi nu ati servit si continuati sa nu serviti Patria ci calaii sai!
Acestea fiind spuse va previn:
Nu incercati sa ne rezervati soarta lui Vantu pentru ca prin buzunarele noastre bate, oricum, vantul! Nu incercati sa ne rezervati soarta lui Miron Cozma pentru ca nu vom repeta niciodata greselile lui (dovada esecurile dvs in tentativa de implicare a noastra in “Actiunea cascheta” si in Operatia “Chemarea la Revolutie a Capitalei”)! In viata suntem un pericol activ si adversari de neinvins pentru stapanii dvs si stapanii stapanilor dvs. Morti … vom deveni un pericol mortal pentru aceiasi, fiindca legendele nu pot fi invinse.
Prin NOI, Miscarea Nationala de Rezistenta impotriva marilor asasini economici mondiali si a slugilor lor interne exista si in Romania! Prin NOI si prin multi altii alaturi de care ne vom regasi pe aceeasi baricada la momentul oportun. Sa inteleaga sacalii ca lupii sunt lupi iar lupul este dublul simbol al neamului nostru traco-roman!
Drept care, doamnelor si domnilor, va urez “Noroc bun!” si “Sa traiti bine!”.
Vremea alegerii apelor a inceput!

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. MIRCEA DOGARU

joi, 18 noiembrie 2010

Informare catre filiale in urma desfasurarii sedintei Comitetului Director al SCMD in ziua de 16.11.2010


Au participat urmatorii membri ai Comitetului Director:

5.     Lt. Col. (r) Cobuz Elena


Au lipsit dna Vicepresedinte demisionar Winzer Anisoara si, motivat, dl. Lt. Col. (r) Apostol Catalin, plecat in delegatie la Constanta.

Au participat ca invitati dna contabila, Perianu Stela si dl Col. (r) Icleanu Dragos, responsabil cu alcatuirea si coordonarea Comisiei de verificare financiara interna.

Prin votul membrilor Comitetului Director prezenti, s-a  admis prorogarea termenului prevazut in Hotararea din 04.11.2010, in data de 16.11.2010.

S-a trecut la dezbaterea punctelor inscrise pe ordinea de zi, prevazute de Hotararea Comitetului Director din 04.11.2010:

Contabilul SCMD, dna Perianu Stela, a prezentat la primul punct al ordinii de zi, situatia la 31 oct. 2010 a veniturilor si cheltuielilor, defalcarea pe capitole si pe fiecare cheltuiala in parte, precum si soldul la respectiva data; situatia cu sumele de bani alocate fiecarei filiale a SCMD si decontul acestora
Raportul scris, Registrul jurnal si situatia sumelor de bani transferate la filiale, cu fisele de decont, au fost predate Comitetului Director, urmand a fi verificate de  catre Comisia interna de control financiar, coordonata de dl Col Icleanu Dragos.
S-a votat necesitatea transparentei in ceea ce priveste toate categoriile de cheltuieli, urmand ca sinteza raportului comisiei sa fie trimisa filialelor, iar raportul sa poata fi consultat la sediul central de catre orice membru al SCMD care doreste acest lucru.
In sprijinul Comisiei, pana la 05.12.2010, dl Col Monac Constantin, secretar general, dl Lt Col Apostol Catalin, vicepresedinte trezorier, dna contabil Perianu Stela si dl Col. Icleanu Dragos vor elabora o sinteza cu veniturile si cheltuielile SCMD.
La propunerea dl Gl Balan Iosif, care a aratat necesitatea existentei unei proceduri de achizitii, dl Col Icleanu Dragos, s-a angajat ca, pana la urmatoarea sedinta a Comitetului Director, sa elaboreze proiectul de procedura de achizitii care sa fie supus aprobarii Comitetului Director si trimis ulterior BO ale filialelor, spre consultare.
Cu privire la raportul vicepresedintelui trezorier, de incadrare a unui economist (atributiile trecute in Anexa 1), Comitetul Director a aprobat oferta dl. Col Icleanu Dragos de a indeplini, gratuit, aceasta functie, 2-3 luni, pana la angajarea unei persoane competente.

La urmatorul punct al ordinii de zi s-a stabilit algoritmul de constituire si elaborare a regulamentului de functionare a Comisiei de control intern economico financiar, formata  din specialisti recunoscuti, membri ai  SCMD
 Comitetul Director a aprobat lista de propuneri prezentata de Col Icleanu Dragos, in numele filialelor din garnizoana Bucuresti (expertii: Cristian Anton, Stroe Viorica, Otilia Frantu, Jianu Dan, Chelu Marin) dar a insistat ca in afara celor nominalizati sa se solicite filialelor din provincie inca 3-4 specialisti, in mod deosebit filialelor care cred zvonurile destabilizatoare privind existenta unor cheltuieli nejustificate, ale caror nume sa fie comunicate SCMD pana la 22.11.2010, orele 12.00.
Controlul va incepe pe data de 25.11.2010.
Procedura de control prezentata de col Icleanu Dragos a fost aprobata in unanimitate  (Anexa 2).
S-a votat ca raportul in detaliu sa fie prezentat Comitetului Director, putand fi consultat la cerere, la sediul central al SCMD, de catre orice membru al SCMD interesat. Numai la sediul central, deoarece va contine si datele personale ale membrilor SCMD.
Sinteza raportului, semnata de catre toti membri Comisiei, va fi trimisa tuturor filialelor, pentru a curma actiunea de destabilizare si distrugere a Sindicatului, initiata din exterior, cu sprijin intern, pe aceasta tema.
Presedintele SCMD declara ca din acest moment va da in judecata orice persoana, membru sau nu al sindicatului, care mai raspandeste calomnii in ceea ce priveste activitatea Comitetului Director, chiar daca este sau a fost membru al acestuia. Nici o persoana nu are voie sa angajeze SCMD in justitie, potrivit legislatiei in vigoare, fara procura sau delegatie din partea reprezentantului legal al SCMD - Presedintele. Nici o persoana nu are voie, conform legislatiei in vigoare si a Statutului SCMD, sa uzurpe atributiile Comitetului Director, ale Biroului Operativ, ale Presedintelui, ale Birourilor Operative si ale Presedintilor de filiale, convocand in numele acestora, una sau mai multe filiale, la adunari exceptionale.
S-a comunicat ca activitatea de intocmire a ROF-ului intr-o prima forma, coordonata de catre dl Col. Tudor Marian si de dl Comisar Sef Racasan Stefan, se apropie de finalizare. Forma finala a ROF-ului va fi trimisa filialelor spre completare si Comitetului Director, in acelasi scop.
Presedintele a comunicat ca actiunea de desfiintare sau preluare a Sindicatului de catre forte politice se desfasoara in forme din ce in ce mai disperate si violente cu concursul inclusiv al unor servicii straine:
·        Intrega activitate a SCMD este boicotata, exemplu elocvent fiind activitatea juridica: au aparut actiuni in justitie, in numele SCMD, care nu apartin SCMD, au aparut vanatori de fraieri care cer inclusiv membrilor de sindicat sa se grupeze in numar semnificativ si sa plateasca individual sume exorbitante pentru a initia actiuni inutile de suspendare a Hotararii de Guvern 735/2010, deja suspendata, sau de anulare a acesteia, cand SCMD a actionat deja si in acest sens. Pe langa deruta, neincredere in avocatii SCMD si escrocare, astfel de actiuni ii vor aduce pe cei pacaliti in situatia ANCMRR-ului care a primit in justitie raspunsul: actiunea dvs este fara obiect deoarece HG 735/2010 este deja suspendata;
·        Pe langa presedintele SCMD, vicepresedintele trezorier si vicepresedintele cu relatia media, au inceput sa fie atacate in mod trivial si acuzate in mod absurd, in stilul bine cunoscut al anilor 50 si alte persoane: dna vicepresedinte cu probleme juridice, pentru ca a fost invitata de mai multe filiale la adunarile generale, dl secretar general, coordonatorul comisiei de redactare a ROF-ului, vicepresedintele cu probleme organizatorice, unii presedinti de filiale, membrii Secretariatului Tehnic, etc. Deci cum se afirma cineva in interesul SCMD, cum este terfelit de Fabrica de zvonuri si calomnii;
·        Persoane neautorizate de Comitetul Director si echipe de agitatori si manipulatori incearca sa provoace dezicerea membrilor de filiale de conducerea acestora, a presedintilor de filiale de conducerea centrala, sau schimbarea Birourilor Operative ale filialelor cu persoane care in viitor sa faciliteze luarea sub control politic si extern al SCMD. Va trebui sa rugam filialele sa ne anunte rapid despre aparitia agitatorilor itineranti in zona;
·        De aceea s-a hotarat elaborarea rapida a tuturor documentelor baza pentru buna functionare in ansamblu si departamental al SCMD si trimiterea lor spre completare catre filiale.

La urmatorul punct al ordinii de zi, Secretariatul Tehnic a prezentat documentele solicitate si care au fost puse la dispozitia coordonatorului Comisiei de verificare interna

·        Situatia personalului tehnic platit de SCMD pe baza de conventii civile sau de prestari servicii. La acest punct , dl Col Pricina a solicitat plata cu ora (40 lei /ora) a unui expert in montaj filme, care sa ajute operatorii nostri in realizarea clipurilor si filmelor document cu activitatea si pozitia SCMD in problemele care ne privesc, filme ce vor fi trimise gratuit tuturor televiziunilor, inclusiv locale si vor fi postate pe Internet;
·        Contractele de utilitati in derulare la zi, raportul privind situatia site-urilor de Internet ale SCMD (Anexa 3), evidenta la zi a bunurilor achizitionate de SCMD (mijloace fixe si obiecte de inventar);
·        S-a prezentat situatia bunurilor achizitionate si existente la sediul central, urmand ca pana la urmatoarea sedinta Secretariatul Tehnic sa prezinte situatia bunurilor achizitionate si aflate la Filiale.


La urmatorul punct al ordinii de zi s-a prezentat situatia numerica a membrilor de sindicat per ansamblu si pe filiale, constatandu-se urmatoarele:
·        Exista o crestere medie de 500 de membri noi pe saptamana, chiar in conditiile actuale de agresiune de imagine fara precedent asupra SCMD;
·        Exista filiale cu numar de membri intre 20 si 200, dar si filiale cu un numar de peste 350 de membri;
·        S-a reconfirmat necesitatea cresterii numarului de filiale, in special in Bucuresti, tinandu-se cont de informatiile care ne-au parvenit privind situatia Romaniei in 2011: Guvern de “”uniune nationala””, 40 de arondismente in Bucuresti, in locul Sectoarelor, 16 regiuni cu autonomie fiscala totala in locul judetelor, reducerea SRI, MAI si MApN la simple caricaturi, securitatea Romaniei urmand a fi asigurata de … NATO, declararea Romaniei stat multicultural in loc de national, etc.
·        Un numar de 1150 de membri ai SCMD nu se afla in evidenta filialelor ci in evidenta directa a SCMD, prin Secretariatul Tehnic. La acest punct s-a votat ca toti sindicalistii neafiliati sa fie treptat luati in evidenta de catre filialele din judetul de domiciliu, iar grupurile de initiativa din Teleorman si Harghita, care depasesc cu mult numarul necesar, sa fie ajutate sa se constituie rapid in Filialele 1 Alexandria si 1 Miercurea Ciuc.

Ca ultim punct pe ordinea de zi,
la propunerea Secretariatului Tehnic si a presedintilor filialelor din Bucuresti care isi desfasoara activitatea la sediul central, propunere sustinuta si de filialele 1 Botosani si 1 Calarasi, s-a discutat si s-a decis reorganizarea Secretariatului Tehnic, in care sa fie cooptat si dl Cpt Cdor (r) Sirbu Razvan, si stabilirea unor atributii clare pentru membrii acestuia.
De asemenea, la propunerea vicepresedintelui cu probleme juridice si a dl Comisar Sef Racasan Stefan s-a votat constituirea unei permanente cu experti juristi la sediul central al SCMD, care sa raspunda prompt solicitarilor de natura juridica ale membrilor SCMD si sa asigure legatura permanenta a dnei Cobuz Elena cu avocatii si casele de avocatura din Bucuresti si din tara, angajati de catre SCMD.

Honor et Patria! Vae victis!

Presedintele SCMD,
Col. (r) dr. Dogaru Mircea

vineri, 5 noiembrie 2010

Informare referitoare la sedinta Biroului Operativ cu membrii Grupului de organizare a manifestarilor SCMD din zilele de 25 si 27 octombrie a.c.

 Joi, 04.11.2010, Biroul Operativ a analizat impreuna cu toti cei implicati prin grupurile operative organizarea pichetarii celor trei obiective din Capitala, in ziua de 25 Octombrie si de participarea SCMD la marea manifestatie din ziua de 27.10.2010, desfasurarea actiunilor, extragand concluziile si invatamintele ce se impun.


Considerand aceste grupuri operative in care s-au implicat toate filialele din Capitala si reprezentanti ai judetelor limitrofe drept coloana vertebrala a Departamentului organizatoric la nivel central, Biroul Operativ le-a solicitat propuneri si sprijin in continuare in activitatea de organizare mai eficienta a SCMD la nivel de Capitala si in comunicarea cu filialele.

S-a constatat ca aceste actiuni au constituit un real succes al SCMD, succes care nu a putut fi insa exploatat imagologic imediat, datorita reactiei asteptate a Puterii:

  • Presedintele si vicepresedintele pe probleme media au fost dati afara din serviciu;
  • Alti doi membri ai Comitetului Director au fost deja amenintati cu aceeasi masura;
  • Beneficiind de sprijinul “”Napoleonilor “” de serviciu, reteaua infiltratilor in SCMD s-a activat, declansand actiuni de destabilizare pe baza unor acuze nefondate sau inventii ad-hoc referitoare la persoane, cariere si atribuire de intentii si fapte nestatutare . Din date ale Biroului Operativ, pe langa ascultarea telefoanelor tuturor celor implicati in evenimente si provocarea de incidente in care sa fie implicate persoane de notorietate in SCMD, s-a dat ordinul clar, de catre Marele Emanat, ca SCMD sa-si inceteze pe orice cale si prin orice mijloace existenta.

In aceasta situatie, Biroul Operativ a cerut sprijinul Grupului de organizare, pentru crearea rapida a Departamentului organizare in sprijinul vicepresedintelui cu probleme de organizare, a Departamentului juridic, in sprijinul vicepresedintului pe probleme juridice, si a Departamentului economico-financiar in sprijinul vicepresedintelui trezorier.

La propunerile participantilor,  urmeaza sa fie constituit un colectiv de audit intern care sa ajute din acest moment la solutionarea tuturor problemelor economico-financiare ale sindicatului.

In cel mai scurt timp grupurile de lucru vor elabora pe baza statutului si a propunerilor venite de la filiale:

  • Proiectul de ROF, care va fi trimis birourilor operative ale filialelor, pentru analiza, in vederea aprobarii ulterioare in Consiliul National al Reprezentantilor;
  • Proiectele de organizare si functionare, pe baza de atributii si sarcini ale Departamentelor (colectivelor de lucru). Acestea vor fi trimise filialelor spre analiza si propuneri, in vederea definitivarii;
  • Sustinerea propunerii Biroului Operativ al Filialei 1 Slatina de sistare a posibilitatii de atacare a SCMD pe propriile bloguri de catre persoane care indeplinesc sarcini precise in acest scop. Activitatea membrilor de filiale se desfasoara in cadrul filialelor, conform statutului, fiecare filiala avand propria pagina pe Internet, gestionata de catre Biroul Operativ. In acelasi mod, Comitetul Director gestioneaza prin vicepresedintele cu probleme media si prin Secretariat, pagina centrala;
  • S-a cerut valorificarea rapida a filmelor realizate de operatorii SCMD cu ocazia evenimentelor din perioada 24-27 octombrie si realizarea de clipuri ale SCMD cu specialisti ai sindicatului din intreaga tara, pe probleme punctuale de interes general, care sa constituie raspunsuri la ofensiva juridica, imagologica si psihologica, declansata de actuala putere impotriva intregii categorii socio-profesionale a militarilor, vizand eliminarea statutului nostru de militari si aruncarea noastra la marginea societatii, ca umili “”beneficiari”” pe viitor ai unei pomeni de stat.
  • Toate solicitarile venite de la filiale vor fi puse pana marti, 09.11.2010, la dispozitia grupurilor de lucru.

S-a luat hotararea sa aplicam prezumtia de nevinovatie tuturor membrilor de sindicat care au fost atrasi in actiunea profesionista de destabilizare a SCMD, executata de experti in manipulare, dar si sa le transmitem rugamintea ca din acest moment sa inteleaga abordarea cu prudenta a oricaror manifestari isterizante de tipul “”veniti la Cotroceni sa-ï intampinam pe politisti””, ceea ce ar fi insemnat desfiintarea prin lege a sindicatului, “”Apocalipsa””, “”s-au cheltuit bani pe cazane””, in loc de cazare, pentru ca, marturisim, la capitolul “”Unde sunt banii dumneavoastra?”” experti sunt domnul Basescu si slugile domniei sale, nu noi.

Recomandam de asemenea prudenta si in relatiile cu media, si o buna colaborare cu reprezentantii acesteia, mai ales dupa ce vigilenta redactorilor de la Romania Mare, ne-a salvat actiunea din 25 Octombrie, refuzand sa publice o “”chemare la revolutie”” a bucurestenilor, care le-a fost transmisa ca din partea noastra. Daca ar fi publicat-o nu am fi avut nici un fel de actiune si am fi dat si astazi cu subsemnatul.

In ceea ce priveste pe cei ce executa misiuni de destablizare, s-a concluzionat ca acestia s-au deconspirat singuri, dat fiind graba cu care au trebuit sa raspunda cererii disperate a Puterii, de destabilizare. Toate acestea au fost supuse dezbaterii in Comitetul Director, rezultatul dezbaterii fiind adus la cunostinta dumneavoastra prin publicarea procesului verbal al sedintei din 04.11.2010.

Preocuparile imediate ale SCMD sunt legate de Legea 124/2010 si viitoarele sale norme de aplicare si de procesele de suspendare (asteptam data recursului) si de anulare (16.11.2010 – Curtea de Apel Cluj si 07.02.2011, Curtea de Apel Bucuresti) a Hotararii 735/2010.

Biroul  Operativ al SCMD
Comunicat al Biroului Operativ
referitor la intalnirea organizata de Filiala 1 Ramnicu Valcea a SCMD, sambata, 06.11.2010, pe probleme juridice

Transmitem rugamintea ca la aceasta intalnire sa fie invitate cat mai multe cadre care nu sunt membri ai SCMD, deoarece Legea 119/2010 si mai ales si HG 735/2010 afecteaza pe toata lumea.

Din partea Comitetului Director a fost delegata sa participe  dna vicepresedinte cu probleme juridice Elena Cobuz, coordonator al Departamentului juridic al SCMD. Domnia sa va fi insotita de dna avocat Cristiana Huzuneanu si va clarifica problema suspendarii Hotararii 735/2010, a recursului Guvernului, a ceea ce speram sa obtinem prin cele doua procese in care se cere anularea definitiva a Hotararii 735/2010, care excede legea mentionata.

Nici o alta persoana, nu are nici calitatea, nici mandatul sa reprezinte Comitetul Director al SCMD, la respectiva intalnire de lucru, decat aceea daca este sau mai este membru al SCMD, de a vorbi in nume propriu.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTE SCMD, Col. (r) Dogaru Mircea
SECRETAR GENERAL, Col. (r) Monac Constantin


marți, 2 noiembrie 2010

Informare catre toti membrii SCMD


UNDE SUNT BANII DUMNEAVOASTRA? In contul central al SCMD, in zecile de conturi ale trezorierilor de la filiale, in obiecte patrimoniale, bunuri si servicii, achizitionate cu facturi si chitante legale. Pana la ultimul leu!

Va reamintesc faptul ca atunci cand am fost contactat de catre actualul Secretar General, pentru a face parte alaturi de alti militari (pe care toata lumea pare sa-i ignore astazi) din grupul de membri fondatori ai SCMD, eram inspector de integritate in cadrul Agentiei Nationale de Integritate. Deci stiu mai bine decat oricine cum trebuie cheltuiti legal banii si ce inseamna raspunderea gestionarii lor.

Am fost atacat pe baza de confuzie de persoane, ca fost contabil sef in M.Ap.N., pentru un trecut care nu-mi apartine, de catre o gasca de persoane care stau pe margini si lanseaza zvonuri privind cheltuielile nejustificate, neeconomicoase, neoportune, etc. Ba nici nu stiu sa citeasca transformand articolul de cazare de la Alba Iulia, in articol de investitie de cazane!

In urma acestei manifestari de rea credinta, va informez ca am introdus norme metodologice privind incadrarea cheltuielilor sindicatului, si este de tot rasul faptul ca cei care le-au atacat si au afirmat ca sunt paranoice, si-au atacat in fapt fostii sefi, pentru ca sunt preluate din M.Ap.N.

Pentru a curma orice agitatie si speculatie despre cheltuirea banilor in SCMD, voi solicita in Comitetul Director, in afara Raportului Comisiei de Cenzori, un audit financiar extern, dar imi rezerv dreptul, pentru ca asa este corect, sa-i chem in justitie individual pe toti cei care au initiat si intretinut aceasta campanie murdara si, deoarece auditul extern este foarte scump, vinovatii si nu SCMD sa plateasca costurile.

In plus, prostia agresiva, rautatea maladiva, ambitia nejustificata, tradarea, trebuiesc sanctionate, altfel se va alege praful si de noi, ca militari, si de noi, ca tara, si de sperantele puse in SCMD de catre tot mai multi romani.

In loc sa exploatam succesul de imagine dobandit in urma actiunilor noastre initiate in ultima luna, trebuie sa facem fata manevrelor ticaloase ale celor care declanseaza isteria autodistructiva, urmand un scop clar si precis: executarea ordinului expres de distrugere a SCMD.

In incheiere, va rog, stimate colege si stimati colegi, sa va uitati cu mare atentie la persoanele din jurul dumneavoastra, care vorbesc despre “”onoare””, “”cinste””, “”demnitate””,  si sa incercati sa va raspundeti singuri cate parale fac si daca faptele lor le justifica sau nu vorbele.

Nu uitati ca cei atacati sau ignorati sunt cei care au creat din nimic un sindicat, i-au dat un statut public, i-au dat o imagine, l-au impus autoritatilor, inclusiv Guvernului si Presedintelui Romaniei.

Am onoarea sa va salut!

 VICEPRESEDINTE TREZORIER AL SCMD,
Lt. Col. (r) ec. APOSTOL Catalin


duminică, 31 octombrie 2010

COMUNICAT DE ""EXTREMA URGENTA""

CATRE TOTI MEMBRII SCMD SI MAI ALES CATRE CEI DIRECT INTERESATI (DIN ORDIN)

“”APOCALIPSA”” DUPA 25 OCTOMBRIE

De comun acord cu dl. Secretar general Constantin Monac, am hotarat in Biroul Operativ (despre care in mod ciudat unii membri SCMD, necunoscand Statutul, pretind ca nu stiu ce inseamna), sa convocam Comitetul Director de doua ori, in saptamana 1-7 nov. a.c.:
  • In ziua de 01.11.2010, orele 17.00, pentru a face bilantul participarii membrilor SCMD la actiunile comemorative si de protest din zilele de 25 si 27 oct. a.c.;
  • Joi, 04.11.2010, pentru a discuta probleme legate de mai buna organizare a conducerii centrale si a legaturilor operative cu filialele. Aceste probleme au aparut atat in cadrul campaniei declansata de putere si slugile sale pentru impiedicarea manifestarii noastre din 25 Octombrie, cat si in cursul activitatilor noastre, din perioada 22-27.10.2010, cand s-au sesizat disfunctii si neajunsuri. Ii instiintez pe toti membrii SCMD ca eu am impus la precedenta sedinta a Comitetului Director sistarea oricaror discutii pe teme interne pana dupa realizarea obiectivului nostru principal: impunerea SCMD ca forta sindicala de prim rang in Romania, prin manifestarile din 25 si 27 oct, obiectiv realizat.

Orice alta opinie referitoare la obiectivele noastre pentru saptamana in curs este dictata ori de o paranoia de tip napoleonian ori de prostia agresiva ori de, mai curand, domnul Gabriel Oprea in persoana, prin oamenii sai de casa infiltrati in SCMD, in scopul razbunarii.

Domnul Gabriel Oprea a fost obligat sa scrie “”inchis”” pe Ministerul Apararii Nationale, in ziua de 25 Octombrie, trimitand acasa si registratura (‘”Punctul nostru de vedere”” nu a putut fi depus si inregistrat la M.Ap.N., decat a doua zi dimineata, pe data de 26.10.2010) desi mintise Primaria Generala a Capitalei (pentru a ni se interzice pichetarea M.Ap.N.) ca desfasoara activitati comemorative cu strainii in incinta ministerului. Faptul ca l-a decorat pe Emil Boc de Ziua Armatei, faptul ca si-a avansat toti sponsorii si colegii de partid de la fruntasi si caporali, la colonei si generali in rezerva, la Cercul Militar (unde noi nu avem acces) in aplauzele servililor cu un cer de stele pe umeri si plini de “”onoare”” si “”demnitate””, nu l-a racorit! A dat ordin strict infiltratilor si slugilor din MApN si STS sa puna umarul la distrugerea Sindicatului. Am verificat acest lucru in emisiunea de la ANTENA 3 din 28.10.2010, cand, atacand Primaria Slatina pentru deturnarea angajamentelor privind utilizarea terenurilor de la Armata, am fost atacat in direct, nu cu argumente ci cu insulte de catre una din trompetele dlui Gabriel Oprea. In prostia lui, individul nu si-a dat seama ca ii inscrie stapanului numele in “”Afacerea Slatina””!

Doamnelor si domnilor colegi,

Am creat impreuna un organism de care nu numai dl Oprea si presedintele Romaniei se tem ci si stapanii lor din afara. Presedintele primise in mod expres sfatul sa nu se desfasoare vreo activitate a militarilor in rezerva, ostila FMI si Puterii din Romania, pe data de 25 Octombrie. Am fost amenintati, am fost “”sfatuiti de bine””, o campanie abjecta s-a desfasurat mediatic in afara dar si in interior de catre cei intrati in sindicat cu misiune, pe temele bine stiute, pe care le utilizeaza profesionistii inca din vremea descalecatului de pe tancurile rusesti: banii, achizitiile, agresivitatea presedintelui si a purtatorului de cuvant, lipsa de onoare si demnitate a actiunii, etc. In cadrul acestei campanii, presedintele si vicepresedintele cu relatia media si-au pierdut slujbele (la privat) datorita interventiei directe a dlui Oprea, cel pe care va reamintim, Presedintele Romaniei l-a considerat atat de bun in calitate de “”sef al mafiei lui Nastase”” incat a tinut sa si-l aduca in propria ograda, probabil pe acelasi post, secretarul nostru general a fost deja amenintat, iar unul dintre vicepresedinti avertizat cu desfacerea contractului de munca.

Catei de curte santajabili sau numai lipsiti de simtul realitatii au dat declaratii de “”desolidarizare””! Bine ca s-au solidarizat cu decoratiile si gradele in rezerva date bocilor si afaceristilor din curtea prezidentiala! Dupa trei zile de discutii dure cu reprezentantii PDL ai Primariei Generale, protestul nostru a avut loc in Capitala, in trei puncte:
  • La Cotoceni (mai corect Golden Blitz);
  • La Curtea Constitutionala;
  • La Piata Revolutiei, unde manifestantii nostri, printr-o delegatie condusa de domnii colonei in rezerva Stefan Adrian si Valeriu Pricina si dl. Gl (r)  Marcu Tudor, au fost invitati la discutii de catre dl Secretar de Stat MAI, Dan Fatuloiu si de catre noul ministru al Muncii.

Posturile de televiziune nu au dat mai nimic din aceste manifestari, nici “”Punctul nostru de vedere””, nici “”Juramantul”” nostru, dupa cum nu au dat nimic din ce s-a petrecut in realitate pe 27 octombrie, cand presedintele SCMD, presedintele Federatiei sindicatelor din Politie si presedintii Sindicatelor revolutionarilor au aparut umar la umar pe scena, declarand incheiat balciul care se desfasoara de 20 de ani in Romania. Nu s-a dat nimic despre “”Proclamatia din Piata Constitutiei””, nimic despre respingerea de catre reprezentantii natiunii a actualei puteri si a FMI. Din fericire, toate aceste evenimente, au fost profesionist filmate si deja transpuse in videoclipuri de operatorii nostri, care au muncit zi si noapte. Pentru valorificarea imgologica a evenimentelor si a rolului extrem de important avut de SCMD in Bucuresti si in tara, a fost convocata sedinta Comitetului Director de luni, 01.11.2010. In ceea ce priveste sedinta de joi, Comitetul Director a fost convocat pentru a se pronunta in privinta propunerilor prezentate la ultima sedinta, privind cooptarea de specialisti in sprijinul tuturor vicepresedintilor SCMD si crearea unor structuri organizatorice, viabile, care sa “”alarmeze”” rapid si sa coordoneze afluirea in conditii optime spre Bucuresti a filialelor in caz de necesitate. Data fiind reactia domnului Oprea si ordinele precise date probabil infiltratilor domniei sale din SCMD, consider ca bunul simt, interesul tuturor si realitatea dura a “”reformelor”” concretizate in legi care ne distrug pe toti, lasandu-ne nu numai fara posibilitati de subzistenta, dar si fara calitatea de militar pentru trecut si pentru viitor, nu mai ajung. Voi cere convocarea tuturor membrilor fondatori pentru joi, 11.11.2010, in fata carora toti membrii Comitetului Director si ai Comisiei de Cenzori vor trebui sa raporteze ce au facut personal pentru Sindicat, de la data de 05.05.2009 si pana in prezent. Pentru ca este inadmisibil ca, in timp ce unii isi sacrifica slujbe, cariere, familii, timp, energie, lucrand 24 din 24 de ore pentru Sindicat, altii sa stea pe fund acasa si sa se ocupe cu balacareala pe Internet a BO ale Filialelor si a membrilor Comitetului Director. Pentru ca este inadmisibil ca unii sa execute ordine contrar statutului de membru SCMD, creand false probleme, cu sprijinul diversilor “”anonimi”” sau al unor persoane usor influentabile. Activitatea unui membru de filiala se desfasoara in cadrul filialei si al grupurilor de specialisti. Nu imi amintesc sa fi propus cineva crearea unui departament de “”barfe, smenuri, susanele”” si nici nu cred ca ar fi productiv, ba dimpotriva. Este valabil si pentru activitatea membrilor fondatori si ai Comitetului Director care ar face mai bine, daca au in mod cinstit nelamuriri, sa-si sune colegii, nu sa iasa cu fundul la drum, agitand filialele si persoanele mai putin analitice. Asa ar fi normal, nu numai statutar. Voi cere membrilor fondatori sa analizeze activitatea celor pe care i-au desemnat prin semnatura sa-i reprezinte in primul Comitet Director, si sa propuna masurile care pot fi luate in conditiile date pentru creserea capacitatii organizatorice, de reactie si a coeziunii SCMD. In ceea ce priveste Comisia de Cenzori, reamintesc tuturor celor care au uitat, ca in urma cu exact un an eu am propus sa fie formata din membri din afara Capitalei, din filiale apropiate, iar aceasta idee a fost reconfirmata la Alba Iulia. Pe actualul presedinte al Comisiei de Cenzori, presedintele Filialei 1 Calarasi, l-am anuntat atunci, din sedinta, telefonic. A fost preferata Filiala 1 Calarasi, pentru ca era prima constituita in afara Bucurestiului, iar celelalte doua care i-au urmat, Filiala 1 Bihor si Filiala 1 Botosani erau prea indepartate. Din banii alocati ca Filiala, Filialele 1 Calarasi si 1 Craiova si-au confectionat primele veste, sepci si bannere cu insemnele SCMD. Desi eu as fi preferat vestele Filialei 1 Craiova, care erau kaki, majoritatea a hotarat ca cele albastre, ale Filialei 1 Calarasi sa fie adoptate de toata lumea. In aceste conditii, am rugat Filiala 1 Calarasi sa confectioneze centralizat cat de multe veste si sepci poate, pentru manifestarile sindicale din mai si iunie a.c., platite din fondurile SCMD si nu ale Filialei. Tot la cererea majoritatii, exprimate si la Alba Iulia, am acceptat achizitionarea aparaturii necesare unui ministudio de filmare, pentru ca nu poti duce cu succes un razboi de imagine fara armele adecvate si fara proprii tai operatori profesionisti.

Munca noastra s-a bazat si trebuie sa se bazeze pe incredere totala intre membrii SCMD, dar si pe izolarea, care vad ca este tot mai necesara, a infiltratilor. Voi cere membrilor fondatori acceptul de a dezvolta Departamentul “”siguranta, informatii si protectia informatiilor”” la nivelul tuturor filialelor. Ii voi ruga pe toti presedintii BO si voi cere Secretariatului Tehnic sa ia masuri de curmare a comentariilor postate de anonimi, “”Napoleoni”” si infiltrati pe blogurile noastre.

Pe dl. Oprea il intereseaza cine sunt generalii, chestorii, amiralii, contraamiralii, membri ai SCMD. Este motivul pentru care se cere cu disperare ca documentele financiare, adica listele de membri cotizanti, sa fie facute publice si pentru FSB si pentru CIA si pentru tata Leana.  Sa-si puna pofta in cui! Orice membru SCMD poate obtine orice informatie si are acces la orice document, la sediul central (fara sa poata face copii transmisibile). In ceea ce priveste pe doritori, nu au decat sa organizeze o spargere la sediul central, dar tot nu vor obtine ceea ce ii intereseaza. O buna parte a personalitatilor SCMD nu fac si nu vor face parte din Filiale, fiind strict si in interesul SCMD, protejate (in termen de specialitate, vorbim despre senatori, deputati, primari, personalitati politice…””sub acoperire”” ca membri ai SCMD).

In concluzie, stimate colege si stimati colegi, faza romantica a actiunii noastre a luat sfarsit! Nu numai pentru din ce in ce mai multi militari in rezerva, dar si pentru din ce in ce mai multi roamani de toate varstele si de toate profesiile, SCMD se contureaza a fi ultima speranta! Nu avem dreptul sa ne lasam coplesiti de insulte, atacuri nedemne, care se adreseaza nu ratiunii ci orgoliului nostru! Nu avem dreptul ca profesionisti sa dam satisfactie unui grup infam de mafioti kaki sau albastri si slugilor lor cu mai mult orgoliu prostesc si ambitie nefondata decat cu creier. Nu vom lua masuri impotriva nimanui, ii vom lasa pe ratacitii nostri ca, dupa ce se vor face de ras, sa se intoaca singuri acasa, dar in viitoarele noastre actiuni de contracarare, vom tine seama nu numai de gunoiul extern ci si de praful de sub presul nostru. Multumesc inca odata tuturor celor care au participat in Capitala si in Tara la evenimentele din 25 si 27 octombrie, tuturor celor care au avut si au initiative demne de preluat si dezvoltat in interesul SCMD.

Vom creste ritmul intemeierilor de filiale noi, pentru ca momentul ianuarie 2011, cand minciunile “”recalculatorilor”” pensiilor noastre vor iesi la iveala sa ne gaseasca pregatiti. Pentru ca dincolo de interes, va trebui sa oferim tuturor militarilor activi, in rezerva si in retragere si, mai ales tuturor romanilor, un ideal si un obiectiv de lupta – salvarea Romaniei pentru romani! Aceasta este misiunea noastra. Daca am fost si ne consideram cu adevarat militari! Slugile si santajabilii n-au decat sa-si conserve, in continuare, “”onoarea”” si “”demnitatea”” in grandioase manifestari de decorare si avansare in grad a bocilor! Oricum realitatea va desparti in curand graul de neghina.

Pe data de 1 Decembrie 2010, am promis, noi, cei prezenti la Cotroceni, ca vom defila in uniforma militara pe strazile Capitalei si in principalele orase ale tarii. Nu mai este mult pana atunci. Va invit sa ne sfatuim si sa hotaram sa facem cum este mai bine pentru Tara!

Ingaduiti-mi sa inchei, reafirmandu-mi totala adeziune fata de cuvantul care, strigat de mii de voci si pe 25 Octombrie si pe 27 octombrie, i-a inspaimantat si continua sa dea frisoane “”stapanilor”” externi si slugilor lor interne – “”UNITATE””!

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTE SCMD,
Col. (r) dr. Dogaru Mircea

31 octombrie 2010, Bucuresti, Sediul central

joi, 28 octombrie 2010

PARLAMENTUL EUROPEAN nu ne-a uitat

Reamintim membrilor SCMD si simpatizantilor despre faptul ca si in timpul vacantei de vara am depus la Comisia de petitii a Parlamentului European documentele intitulate:
1.    “VREM SA MUNCIM” si "APEL LA RATIUNE".

Am primit atunci asigurarile ca petitiile noastre vor ocupa un loc important pe agenda Comisiei parlamentare Euopene, asigurari ce prind roade in aceste zile prin faptul ca:
  • .    Avem informatii ca respectivele petitii “sunt in lucru””ele fiind date spre studiu si analiza fiecarui parlamentar european, membru al Comisiei;
  • Avem dovada ca cele doua documente au fost trimise de catre Parlamentul European presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului Romaniei cu rugamintea de a se analiza si trimite “Puncte de vedere”.
.     Pentru a se redacta si trimite aceste ”Puncte de vedere” documentele au fost difuzate catre membrii Birourilor Permanente, presedintii Comisiilor de aparare, ordine publica si siguranta nationala si ai Comisiilor de politica externa din Senat si Camera Deputatilor, proces ce se afla in desfasurare in aceste zile.
                                                                                          
Ne exprimam deplina incredere in efecte favorabile noua.

Col (r) dr. Constatin MONAC
SECRETAR GENERAL AL SCMD