Mostenirea risipita a lui Cuza, articol din Saptamana Financiara

Moştenirea risipită a lui Cuza

de Elena Dumitru in Saptamina Financiara, Editoriale,

pe 9 Octombrie 2009,

http://www.sfin.ro/articol_17812/mostenirea_risipita_a_lui_cuza.html

 

Ei nu pot protesta în stradă. Ei nu pot face grevă. Ei sunt militarii României şi nu pot vorbi public despre legile care-i privesc. Ar trebui să vorbească ministrul apărării. Ministrul tace. Cimitirele pline de crucile soldaţilor căzuţi în luptele istoriei noastre, din Tatra până în Urali, ne obligă pe noi, civilii, să vorbim pentru ei. De peste un an, statutul şi onoarea lor sunt ţinta minciunilor şi ironiilor groase ale unor inşi ale căror preocupări nu depăşesc buzunarul, intestinele şi sfincterele din dotare. Acestora nu le sunt pe plac soldele ostaşilor români, pensiile lor, faptul că drepturile lor sunt reglementate prin legi speciale. Peste opinia publică se rostogolesc vorbe grele despre veniturile şi pensiile „nesimţite” ale militarilor, magistraţilor, funcţionarilor.
Criza economică a subţiat veniturile grase ale unora, obţinute  în România cu preţul salarizării modeste a angajaţilor şi al unei protecţii sociale ridicole a populaţiei. Dar şi-au găsit avocaţii: preşedintele şi prim-ministrul. De un an, ei vorbesc despre salariile şi pensiile nesimţite ale militarilor. Iar militarii tac. Alţii pot protesta, militarii nu. Ei nu pot spune că în toate statele moderne soldele militarilor sunt special reglementate, că pensiile militarilor sunt pretutindeni plătite din bugetul statului pe care ei trebuie să fie gata în orice moment să-l apere cu preţul vieţii.
În spaţiul public s-a insinuat ideea că sistemele speciale de „remunerare” şi pensionare a militarilor din România sunt nişte şmecherii puse la cale de Iliescu şi Năstase. Că dinamitarea acestor sisteme care asigură statutul special al militarilor în societate ar fi măsura unui grandios curaj guvernamental şi prezidenţial în eliminarea „resturilor” comunismului. Dar mizeria verbală care ne inun-dă în aceste zile îl ucide pentru a doua oară pe Domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza. El, marele reformator al statului român, modernizatorul dintâi al Principatelor Române, este acela care a întărit armata şi i-a asigurat statutul necesar unei istorii cu care ne mândrim, dar pe care prea puţin o cunoaştem. El a introdus Regulamentul soldelor în anul 1863, Legea asupra poziţiei ofiţerilor în anul 1864 şi  Regulamentul pensiilor militarilor în anul 1865. Prim-ministrul care l-a ajutat în această istorică misiune a fost un eminent jurist şi profesor de drept, Constantin Bosianu.
Au trecut aproape 150 de ani de atunci şi profesorul de drept Boc, cu justificări mincinoase, distruge o parte a moştenirii primite de la înaintaşul său în importanta funcţie de prim-ministru şi de la Domnul Unirii. Cuvintele grele cu care-şi apără iniţiativa legislativă, prin care face una cu pământul o întreagă istorie, încurajează un climat social violent, lipsit de onoare şi de înţelepciune. Domnul Boc îşi face un titlu de glorie din respectarea unor condiţionalităţi convenite cu prea mare uşurinţă în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional. Da, Fondul Monetar Internaţional a solicitat regăsirea echilibrelor bugetare, dar guvernanţii şi preşedintele ţării sunt cei care au avut de ales între modificarea fiscalităţii şi reducerea cheltuielilor cu salarizarea bugetarilor. Şi au ales aşa cum vedem. Domnul Jeffrey Franks, reprezentantul FMI la Bucureşti, declara că „pentru a face situaţia fiscală mai sustenabilă pe termen mediu, Guvernul a fost foarte dornic să anuleze o parte din excesul cheltuielilor publice”. Excesul de borduri a rezistat, statutul militarilor, nu. Recent, în faţa unor reprezentanţi ai mediului de afaceri, preşedintele Băsescu şi-a întărit promisiunea de a apăra cota unică de impozitare, atât de dragă unor conturi bancare impresionante.
Fondul Monetar Internaţional nu are nicio datorie de respect pentru istoria României. Politicienii români însă au. Domnul dezbinării românilor risipeşte vesel moştenirea Domnului Unirii. Iar premierul Boc declară că nu are frică. Dar ruşine are?