miercuri, 4 aprilie 2012

Ne-a intrat Mortul in casa. Il votam?


In atentia tuturor membrilor SCMD, a aliatilor din CNSC, a tuturor cetatenilor Romaniei
Partidele din USL si-au prevazut congresele pe 7 aprilie a.c., pentru a-si preciza, inca odata, fermitatea pozitiei. Imediat dupa, au prevazut reluarea discutiilor cu Consiliul National al Societatii Civile (CNSC), pe marginea obiectivelor cuprinse in proiectul de Contract social.
Toate bune si frumoase, se pare ca stim cu cine votam. Intrebarea este …  pe cine votam? In ultimii trei ani, regimul Basescu, prin lacheii sai din PDL, UDMR, UNPR, reprezentantii minoritatilor din Camera Deputatilor, ne-a calcat in picioare pe toti, pensionari ori salariati, copii ori varstnici, bolnavi sau sanatosi, luandu-ne rand pe rand toate drepturile: dreptul la proprietate, la un salariu decent, la o pensie decenta, dreptul la munca, dreptul la sanatate, dreptul la invatatura, dreptul la o tara numita Romania, bogatiile noastre fiind vandute pe nimic plus comision, dreptul la istorie, la prezent si viitor, dreptul la recunostinta fata de cei ce merita, dreptul la spiritualitate nationala, dreptul la viata.
Am mers in justitie, am iesit in strada pe calduri tropicale sau pe geruri siberiene, am protestat, sperand ca-i vom vedea pe hoti si criminali, spovedindu-se justitiei. Trei ani au votat impotriva noastra, sistematic, ne-au insultat, ne-au persiflat, ne-au furat ca in codru s-au catarat pe mortii revolutiei ca sa fure mai bine tara, ne-au tinut lectii in media cum ca nu o sa ne descotorosim de ei niciodata, iar astazi, in anul alegerilor, ce vedem? Il vedem pe Oajdea trecut la PPDD, vedem zeci de primari PDL in functie, anuntandu-se pe listele ecologistilor, ale PSD sau PNL, il vedem pe Frunzaverde trecut la PNL, ii vedem parasind PDL-ul pe ambii Preda, Cezar si Cristian, alaturi de d-na Popa, auzim de d-na Macovei ca urmeaza sa plece si intepenim afland ca Piedone, fugit de la PC la UNPR, reintra in cursa pe listele PNL sau ca fruntasul-general Ontanu isi negociaza cu Ecaterina Andronescu revenirea la PSD, dar o conditioneaza de reacceptarea lui … Oprea. Adica in loc sa-i vedem in fata justitiei, ii vom regasi number one, pe listele Opozitiei. Ori noi ne-am tampit, intr-adevar, cu totii, ori astia ne considera un popor molusca, un popor de tampiti iremediabil!
Doamnelor si domnilor,
Vom introduce in proiectul nostru de Contract social si prevederea refuzului nostru definitiv de a vota, pe listele Opozitiei, persoanele care au parasit Puterea in anul electoral 2012. Pentru ca nu este vorba despre fuga sobolanilor de pe corabia care se scufunda, ci despre o “marsrutizare” a calailor nostri. Intelegand ca numarul complicilor sau al saracilor cu duhul este tot mai mic, Basescu incearca sa-si salveze complicii din liniile 2, 3 si 4, trimitandu-i deliberat sa-si pastreze pozitiile de primari, consilieri, deputati si senatori, candidand pe listele Opozitiei. Ulterior, acestia isi vor da demisia din partidul gazda temporara, devenind “independenti”. In acest fel, cu procentele de partide servile, obtinute prin fraudarea votului si cu o masa mare de “independenti” in parlament, plus primari care-i vor executa ordinele, indiferent de haina afisata, regimul Basescu, cosmetizat, va putea sa ne calce in continuare in picioare, distrugandu-ne definitiv, ca indivizi, natiune si tara. Colegii nostri din Valea Jiului stiu mai bine, pentru ca instrainarea a tot ceea ce posedam acolo in materie de mine si hidrocentrale este prevazuta pentru luna septembrie! Astfel, ca sluga perfecta, careia i se va ierta furtul si in beneficiul propriu, presedintele “jucator” isi va asigura si sprijinul “tehnicienilor” de la periferia politicii americane sau europene. 

Si pentru toate acestea este absolut necesar sa iesim in strada, toti, pe 1 Mai, pentru a atentiona intreaga lume civilizata ca ne-am saturat de hoti!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU