miercuri, 17 octombrie 2012

In atentia Birourilor Operative si a tuturor membrilor SCMD

Precizari privind relatiile SCMD cu partidele politice

Doamnelor si domnilor colegi,

Nici presedintele SCMD, nici Biroul Operativ, nici Comitetul Director nu au semnat vreun protocol de colaborare in alegerile generale cu vreun partid, deoarece ne aflam, pana la 10.11.2012, sub incidenta protocolului semnat de catre presedintele SCMD si copresedintii USL.

Speram ca pana la acea data USL sa dea curs promisiunilor privind cele doua Ordonante de urgenta si sa depuna la Camera sau la Senat Proiectul Legii pensiilor militare de stat. Functie de acest lucru, vom adopta in Consiliul National al Reprezentantilor SCMD (CNR) o atitudine cu privire la alegerile generale de la 9 decembrie a.c.

USL nu a oferit insa membrilor nostri de sindicat, chiar daca acestia sunt si membri ai partidelor componente acestei uniuni, locuri eligibile in Parlamentul Romaniei. Au facut-o insa alte partide iar Biroul Operativ al SCMD a decis sa prezinte aceste oferte tuturor membrilor si aliatilor SCMD, pentru situatia in care s-ar gasi, individual, persoane care au puterea si determinarea sa candideze in alegeri, pentru a sustine in Parlamentul Romaniei interesele SCMD. Aceste persoane au fost rugate sa ne transmita optiunile lor prin intermediul Birourilor Operative ale Filialelor. Orice alta interpretare, in situatia actuala, tine mai mult de dorinte decat de realitate.

In baza Hotararii CNR, la expirarea termenului prevazut de protocolul cu USL, vom tine o conferinta de presa, la intrarea din str. Pangrati a Televiziunii Romane, si vom anunta pozitia noastra si a aliatilor nostri in alegeri si pe durata campaniei electorale.

Orice legatura la nivel local intre filialele unor partide, altele decat cele ale USL si filialele SCMD, se va realiza prin Comitetul Director, Biroul Operativ sau Presedintele SCMD.


Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU