“DUPA NOI POTOPUL” IN VARIANTA BASESCU

- Comentarii pe marginea unui penibil “joc” de-a mobilizarea -

(Urmare)

Partea a XIV-a

XVI. MARETIA SI ESECURILE GLOBALISTILOR IN ANII ‘90

“Portocaliul” Traian Basescu, aflat intr-o perpetua campanie electorala are idei putine, dar fixe si crancen sustinute. Una dintre acestea este ca “Cine nu este cu americanii este cu rusii !”. Sloganul este aberant, in primul rand pentru ca un roman care are toti boii acasa si mai si gandeste romaneste, nu poate tine nici cu americanii nici cu rusii ci cu …romanii. Asta este traditia noastra, admirabil ilustrata de ultimul cronicar, Nicolae Stoica de Hateg in “Cronica Banatului”. Omul descria atmosfera din tara in timpul razboiului ruso-germano-turc din anii 1736-1739 purtat pe, si pentru teritorii romanesti. Romanii banateni se aflau cu miile atat in armata imperiala germana cat si in armata turca. Dar erau si organizati in sute de cete de haiduci care pastrau legatura intre ele, fara a alege un conducator suprem si actionau in interes romanesc, pe baza informatiilor primite de la soldatii celor doua armate. Cu uimire notau spionii germani ca in satele romanesti vedeai la hore, duminica, tineri in uniforme germane, turcesti sau in port haiducesc jucand umar la umar chiuind si strigand: “Tine-o Doamne tot asa/Tine-o Doamne n-o lasa/Nici cu turcul nici cu neamtul/Tine-o Doamne tot asa”. Dictonul “divide et impera” aplicat invers, de jos in sus! Iar romanii au prelungit atunci razboiul un an de zile, in interes romanesc.

In al doilea rand dictonul basist este stupid deoarece de 70 de ani puterea pe pamant este bipolara, la nivel statal, americanii si rusii actionand in deplina concordanta. In al treilea rand este stupid deoarece ii priveste pe “americani” ca pe un tot unitar. Or S.U.A. sunt fracturate in doua, de o parte aparatorii statului si ai vechilor idealuri ale umanitatii, de cealalta neoconservatorii, cu alte cuvinte comunist-globalistii nascuti din fuziunea conservatori-trotkisti, dovada si culoarea portocalie adoptata ca rezultat al topiri rosului comunist in galbenul simbolizand porumbul (corn), valoarea suprema a vechilor comunitati stabile de farmer-i americani. In al patrulea rand dictonul basist este stupid, deoarece este rupt complet de realitate, conflictul derulandu-se astazi nu intre state ci intre statele care lupta pentru supravietuire, pe de o parte si transnationalele care vor sa le distruga, substituindu-li-se.

Ce vor reprezentantii transnationalelor? Inlocuirea puterii firesti, bipolare, cu monopolaritatea. Un singur guvern mondial de tehnocrati, care sa decida utilizarea capitalului mondial suprastatal, un singur stat vazut ca un super trust, cu subdiviziuni administrative usor de manipulat, o singura natiune formata prin topirea raselor, disparitia caracteristicilor etnice, culturale si religioase ale popoarelor – natiunea mondiala de consumatori. O “natiune” asupra careia ei, globalistii, sa aiba puterea de decizie: cum si cand se nasc oamenii, ce beau, ce mananca, ce respira, cum si cat sunt instruiti, cum si cat au dreptul sa munceasca, cum si cat au dreptul sa traiasca, experientele africane ale “medicilor fara frontiera” demonstrand ca viata poate fi luata oricand, legal-accidental, cum sa gandeasca si cata libertate de deplasare si de contact interuman pot avea etc. Spre pilda astazi, un newyorkez scapa supravegherii electronice permanente doar 6 minute din 90. Aceasta dementa analizata de Marx la jumatatea sec. XIX este in fapt COMUNISMUL “visat” dar niciodata atins pana acum.

Neoconservatorii au intrat pe pozitii cheie in actiunea puterii bipolare de prefacere a Rusiei si inlocuire a sistemului socialist cu liberalismul (capitalismul). Controlau Uniunea Europeana la varf prin Francois Miterrand iar statul american prin partidul republican aproape integral infestat, si prin marioneta George H. W. Bush. Vicepresedinte in perioada consolidarii neoconservatorilor, adica in mandatele lui Ronald Reagan (1981-1989) apoi presedinte exact in momentul cheie (20.01.1989-20.01.1993). In aceste conditii nu numai Mihail Gorbaciov ci omenirea intreaga parea a nu mai avea nici o sansa. Ei au intervenit in stil caracteristic prin violenta si bai de sange exact in momentul prefacerii ultimului stat socialist european – Romania. A fost o lovitura dubla, agresiunea declansandu-se in Nicaragua si Romania, concomitant. In Asia, dupa ce scosesera pe rusi din Afganistan (1988) au preluat controlul printr-un regim “democratic”, marioneta. Analistii militari au sesizat imediat ca primul obiectiv al noului conflict mondial era acapararea nu de catre imperii ci de catre transnationale a ultimelor resurse clasice ale planetei: petrol, gaze naturale, minereuri, apa potabila. Succesele au fost rapide: spargerea unitatii imperiului rus in numele dreptului la independenta al popoarelor apoi stergerea acestui drept in numele „drepturilor minoritatilor”. Conceptul rege a devenit „discriminarea pozitiva”, adica acordarea de supradrepturi minoritatilor folosite ca „pana de despicat” natiunile si statele. Spre pilda, pentru fosta R.S.S. Moldoveneasca, a fost inventat conceptul de “popor gagauz, putin numeros”. Intrucat gagauzii (turci selgiukizi crestinati) au fost stramutati, dupa 1791, de catre rusi din Bulgaria in teritoriile romanesti din Dobrogea, Bugeac, Transnistria etc, existand astazi si in Bulgaria, in Ucraina sau Romania nu numai in R.S.S.M., am ridicat atunci intrebarea direct catre lansatorii conceptului: ”Cate popoare gagauze putin numeroase exista… 4?” Inca nu am primit raspunsul!

Mihail Gorbaciov a fost inlaturat si inlocuit la conducerea conglomeratului rus cu mujicul betiv si usor de manipulat, Boris Eltin. Pasii au fost urmatorii: o tentativa de puci realizata de Comitetul de Stat de Urgenta, Gorbaciov fiind practic retinut in Crimeea (dupa modelul Hrosciov) in zilele de 19-21 august 1991; armata si serviciile au reactionat promt, „Banda celor 8 globalisti rusi in frunte cu Vladimir Kriucikov, Dmitri Iazov si Ghennadi Ianaiev fiind arestata”; esecul a dus la activarea lui Eltin, ales la 2 iunie presedinte al S.R.S.R. care a fortat desfiintarea Tratatului de la Varsovia, declararea independentei republicilor sovietice pana la 22 septembrie si dizolvarea oficiala a U.R.S.S. la 25 decembrie 1991. In treacat fie spus, manipulat ani de zile de “Grupul de la Harvard”, Eltin avea sa inteleaga in final, intre 2 vodci, ce prostie a facut, avea sa se retraga din viata politica cedand functia de presedinte si misiunea refacerii imperiului, premierului Vladimir Putin (31.12.1999) si avea sa moara, uitat de toata lumea, la 23 aprilie 2007, ultimele lui cuvinte, transmise testamentar rusilor fiind: „Iertati-ma !”.

Tratatul de la Varsovia a fost desfiintat la 1 iulie 1991 si, dupa provocarea, in numele “libertatii”, de conflicte interetnice si religioase in fostele republici,  s-a trecut la faramitarea si adjudecarea lor pe bucatele incepand cu tarile baltice care corespundeau ca dimensiuni, profilului. Urmare a acestor succese si astazi de pilda piata de automobile din Rusia este dominata (30%) de concernele Renault-Nissan (care a pus mana si pe „Dacia” in Romania), Hyundai-Kia (12%) General Motors (7%) Volksvagen (6%). In plus asociat cu AvtoVaz grupul Renault-Nissan a profitat de recentele masuri intreprinse nu impotriva statului rus ci a concurentilor din Rusia pentru a solicita lui Putin controlul total asupra asociatului sau rus care produce „Lada”. Tot in urma masurilor „antirusesti” provocate de criza ucrainiana, Joe Kaeser, seful CEO SIEMENS s-a prezentat in martie 2014 la Putin solicitand intrarea pe piata ruseasca. Pentru a vedea care este interesul transnationalelor in zisa criza, ce substrat au zisele masuri impotriva nu a Rusiei ci a magnatilor rusi si cat le doare in cot de libertatea ucrainenilor, este suficient sa analizam cazul ROSNEFT. In acest mare concern petrolier rusesc al lui Igor Secin, British Petroleum avea deja 20% din actiuni. Bancile occidentale taind finantarea directa a lui Secin, British Petroleum l-a „imprumutat” cu 2 miliarde USD, prin aceleasi banci occidentale, largindu-si astfel participarea in ROSNEFT.

Marsul triumfal al globalistilor in spatiul rus s-a izbit nu de rezistenta politicienilor ci de rezistenta profesionista a complexului militar-industrial, a militarilor activi si in rezerva, de unde obsesia lor, manifesta dupa 1998 pana astazi, de distrugere a structurilor militare in toate statele tinta. De asemenea, de rezistenta bisericii si a mentalului colectiv, imperial, rus.

Concomitent cu spatiul rus, globalistii au declansat ofensiva in lumea petrolului, initiind primul razboi din Golf impotriva demonizatului Saddam Hussein, fapt de neinteles pentru cei ce stiau ca Saddam, ca si Bin Laden sau Gaddafi dealtfel, era o creatie americana. Succesul a fost partial: petrolul Emiratelor si cel de la Doha au fost adjudecate de transnationale, sub amenintarea cu bau-baul Saddam dar Irakul nu a fost cucerit si NATO s-a destramat datorita intereselor distincte si inca manifeste ale UE. In plus, in Afganistan s-a declansat reactia islamica, prin talibani.

Succes total au avut neoconservatorii in Cehoslovacia, unde beneficiau de sprijinul lui Vaclav Havel si al altor quislingi gen: Dana Baschova, Pavel Bem, Antonin Berdych, Rudolf Blazek, Jan Bubenik, Oldrich Cerny si Karel Schwarzenberg.

Prin Havel, ultim presedinte al Cehoslovaciei, au obtinut, ca prim pas, federalizarea extrema la 20 aprilie 1990, schimband denumirea tarii in R.F.C.S. (Republica Federativa Ceha si Slovaca). Apoi intelegand ca un referendum pe criterii religioase le-ar fi potrivnic, fortand constitutia, au obtinut separarea, ca si odinioara Hitler, in Cehia si Slovacia, in iunie 1992.

Un esec neprevazut gratie atat specificului romanesc constand in arta rasucirii la 180 de grade dar si in arta saririi calului, cat si rezistentei structurilor militare, l-au inregistrat in Romania. Desi a fost agresata violent, Romania nu a putut fi sparta la 22 decembrie 1989 nici pe 15 martie 1990 nici pe 13 iunie 1990 cand, pe langa fortele straine existente pe teritoriu, au adus alte 7000 de profesionisti in diversiune, beneficiind si de sprijinul neocominternistilor care isi miorlaiau ... anticomunismul in „Golania”. Nimeni nu s-a intrebat atunci nici de ce un cetatean strain ca Ion Ratiu, in loc sa umble cu cecuri la purtator, avea sute de mii de dolari cash (un miner autentic si doi mineri „acoperiti” i-au dat „tunul” la rezerva din casa de 80000 USD) de ce tinerii pusi pe distractie si atatati de blandiene si constantinesti erau alimentati la sediul PNTCD, de ce politrucii fenomenului erau platiti cu 30 USD/zi de lucru si cu 40 pe timp de noapte, de ce au jucat prost ministrii apararii si internelor, de ce militarii au fost dusi ca vitele la taiere la unitati cu armamentul si munitia sigilate, in timp ce trupele de asalt „revolutionare” le incercuiau etc. Dar, mai ales de ce au fost atacate peste tot birourile de „evidenta populatiei”, incercandu-se incendierea arhivelor acestora! In aceste imprejurari, pe 14 iunie, intr-un Bucuresti in flacari, au aparut minerii, rasturnand situatia. Globalistii aveau sa invete din esec, utilizandu-i ei insisi pe mineri, in toamna lui 1991, cand Iliescu trebuia debarcat pentru ca globalistul, initial prevazut, sa preia conducerea Romaniei. Fara ezitare, la sfarsitul lunii iunie au mutat „Scenariul Bucuresti” la Belgrad, mizand pe faptul ca Iugoslavia ar fi o prada mai usoara deoarece: era deja federalizata, spre deosebire de Romania; avea forte militare teritoriale apte sa se implice intr-un razboi de secesiune; existau de secole animozitati (alimentate extern) pe criteriul segregarii bisericesti a sarbilor. Socoteala a fost gresita pentru ca nu au tinut cont de caracterul sarbilor care s-au batut intre ei dar si impotriva transnationalelor, rezultatul final fiind acela ca sarbii aveau sa-si primeasca dusmanul traditional Rusia cu flori. Rezistenta lor s-a prelungit un deceniu.

Nu s-a renuntat cu totul la Romania, in toamna lui 1991 prevazandu-se debarcarea lui Ion Iliescu si inlocuirea lui cu globalistul initial prevazut. Pus la punct in vara, evenimentul prevedea declansarea actiunii in toamna prin manipularea minerilor, care sa vina la Bucuresti, unde „intamplator” erau asteptati la Cotroceni de „goarnele” civice. Afland inca din vara, un grup de tineri patrioti, au difuzat in presa scrisa poezia „Dor de mineri”, in luna iulie, relatand ceea ce avea sa se petreaca in septembrie. Pe 24 septembrie insa nemultumirile minerilor din valea Jiului, stimulate de refuzul premierului Petre Roman de a se duce acolo la discutii, dar si de punerea la dispozitie de catre mana dreapta a premierului pe linie politica, numitul Traian Basescu, secretar de stat la ministerul transporturilor, a 12 garnituri de tren, au pregatit marsul asupra Capitalei. Structurile nu au fost alarmate, ministrii apararii si internelor erau de negasit, soarta presedintiei si a Romaniei pareau pecetluite, Iliescu fiind parasit de toata lumea. In aceste conditii, asa cum avea sa apara, in 2005, povestea intr-o alta balada, in presa scrisa, sub titlul „Balada lui Cozma ... Racoare”, un tanar ofiter din garda prezidentiala a aparut desfigurat de teama, la poarta ministerului apararii, convocandu-si prietenii la o tigara. Mesajul era: „Suntem tradati de toata lumea, nu se poate lua legatura cu ministrii de resort,in doua ore si jumatate, vreo 12 mii de mineri vor fi in gara de Nord, de unde in 10 minute ajung la Cotroceni pe jos. Acolo ii asteapta gaitele democratiei inclusiv disponibilizati din armata, care cauta unghiurile moarte pe unde se poate forta intrarea – De unde stiti?- De la comandantul Armatei a 3-a. Asta i-a oprit la Craiova, i-a dat jos din trenuri, s-a certat cu liderii lor si a decis sa-i trimita inapoi pe la Turnu Rosu, cand a primit un telefon de la guvern, a fost injurat de toti sfintii, i s-a cerut sa nu se bage ca asta e problema sociala, deci sa le dea drumul spre Bucuresti. Omul, destept si patriot, vazand ca nu da de nimeni pe linia noastra, a sunat direct la Cotroceni si ne-a informat – Cati oameni aveti? – 800 – Adica tara a ajunsa sa depinda de reactia a 800 de oameni! – Da, si nu vad ce-am mai putea face in doua ore! – Invers ca in 13 iunie 1990. Retrageti tot ITB-ul de pe traseu si dirijati garniturile pe Baneasa. Gara mica, ei multi si deja imbatati ca sa nu gandeasca, va fi imposibil pentru cineva sa controleze situatia. Acolo ii asteptati voi, daca aveti uniforma de miner – Avem de la munci, 3000. Stoc! – Imbracati-le si dotati-le. In fiecare buzunar sa aveti o sticla de vodca ”. Si au venit minerii si au inaintat spre centru, talazuind ca marea, din bordura in bordura. Cand au ajuns la Palatul Victoria, s-a auzit strigatul: - „Intai pe astia, ca au scumpit parizerul!” Cum ezitau, un ofiter din garda a aruncat o fumigena pe geam. Si a inceput balamucul. Cureaua de transmisie a lui Silviu Brucan catre premier a iesit sa vada ce se intampla dar a fost pocnit de minerii nemineri care s-au angajat artistic in „lupta” cu colegii lor in uniforma. Omul a fost „salvat” ca si seful lui, Petre Roman, amandoi fiind artistic scosi pe o fereastra dosnica, bagati intr-o salvare, de gardistii care-i aparau „cu trupurle lor” si indepartati. Minerii care aveau obiective strict economice si sindicale au continuat sa-si ceara drepturle scapati de manipularea globalistilor intrati in deruta, dar furia lor era acum indreptata impotriva guvernului. Aceasta este imprejurarea in care, dupa negocieri cu Miron Cozma, Alexandru Barladeanu a anuntat pe 26 septembrie demiterea guvernului Petre Roman. Experienta avea sa fie folosita dar nu in Romania ci in Serbia, cand cei 3000 de mineri manipulati sa ia cu asalt palatul lui Milosevici, reales presedinte, au fost dotati de globalistii sarbi cu AK-47. Milosevici a cazut la 5 octombrie 2000 (mare succes al neoconservatorilo americani in preajma alegerilor, valorificat ca atare) spre paguba noastra, intrucat era roman dupa mama si vorbea romaneste in familie.

Cel mai mare esec l-au inregistrat insa globalistii, prin pierderea alegerilor de catre republicani in fata baiatului din cel mai sarac stat american Arkansas – Bill Clinton, in toamna lui 1992. Un fost hippie, dragut, simplut dar dotat cu o nevasta de fier. Drept urmare, toate tentativele neoconservatorilor de a smulge petrolul iranian si irakian, cu forta, prin invazie militara, contra „Democratie Coca Cola” s-au izbit de un refuz net. Au esuat si in spargerea unitatii Canadei, prin proclamarea independentei Quebec-ului, in 1995 si a Italiei prin proclamarea Republicii Federale a Padaniei, in 1996. Ca mic succes, au inregistrat insa aducerea CDR-ului la putere, in Romania, si impunerea ca presedinte a lui Emil Constantinescu desi Ion Iliescu a castigat alegerile din 1996, apucand chiar sa fie felicitat de Bill Clinton. De „lover-ul” Bill, au incercat sa scape in 1998, prin „scandalul Lewinski”, dar procedurile de impeachement au fost stopate in Congres. A fost totusi suficient sa obtina in luna octombrie dreptul de a bombarda Irakul, actiune la care au participat doar SUA, Canada si Marea Britanie si care a fost anuntata de mine, aflat atunci in Canada, cu o luna inainte, inclusiv in ceea ce priveste consecintele – condamnarea de catre intreaga lume cu Franta si Rusia, mergand pana la amenintarea cu retragerea ambasadelor din SUA. Eram acolo, alaturi de alti 200 de militari europeni, cand pilotii escadrilelor de interventie erau adusi la refacere, fiind complet debusolati. Se duceau sa bombardeze Bagdadul, acolo luminile se aprindeau, vedeau femei si copii pe strazi, adica viitoarele victime. A doua zi, aparea la posturile internationale Tarik Aziz, smiorcaindu-se mai ceva ca Basescu si declarand: „Aseara bombardamentele americane, canadiene si britanice ne-au distrus cea mai mare fabrica de gaz Sarin” (si in imagini aparea o scoala cu brate, picioare si capete de copii, sfartecati de explozii) sau „Aseara, bombardamentele americane, britanice si canadiene ne-au distrus cel mai important punct de comanda” si in imagini aparea o gradina zoologica cu bucati de elefanti, girafe, tigrii si lei, imprastiate in toate partile. Bietii „Rambo” se adunau ca oile, insarcinandu-l pe cel mai mare in grad sa converseze cu noi, europenii pentru a afla raspunsurile. La fiecare raspuns al nostru se consultau si veneau cu noul argument astfel: „- Din noiembrie, cand incepem sa serbam Anul Nou, copii nostri vor primi bomboane si jucarii iar Saddam va primi rachete. – Rachetele voastre nu-l vor atinge pe Saddam fiindca e in buncar. In schimb vor omori copii. Scrie in constitutiile voastre, si la americani si la canadieni ca n-aveti voie sa bruscati un copil ca va ridica politia. – Dar Saddam trebuie sa cedeze. – De ce? – Pentru ca altfel pretul benzinei va creste. – Voi canadienii, traiti vanzandu-le astorlalti, americanilor lemn si energie electrica. – Asa e! – Si cine stabileste pretul la metrul cub de lemn si la kw? – Noi! – De ce? – Pentru ca sunt ale noastre! – Dar petrolul al cui e, al vostru sau al lui Saddam? – Al lui. – Si atunci, cine trebuie sa stabileasca pretul? – Nu el, pentru ca e al lui? – De ce-l bombardati voi cu rachetele, ca sa-i stabiliti pretul ? – Dar noi producem calculatoare. – Sa fiti sanatosi! – El produce camile si feregele. Asta e cultura lui. Scrie la voi in constitutii ca fiecare are dreptul la propria cultura si ca voi trebuie sa i-o respectati?” La punctul asta, eroicii luptatori pentru democratie se luau cu mainile de cap, la propriu, il clatinau si repetau in cor: „- Da, nu e bine ce facem! Nu e bine ce facem!”. Drept urmare, reprezentantii Pentagonului ne-au rugat pe noi, cobaii europeni, sa nu mai discutam cu eroii „democratiei”, ca nu-i mai recupereaza.

Si mai rau stateau lucrurile cu luptatorii terestri din IFOR, KAFOR si alte minuni ale implementarii democratiei globaliste. O doamna general, de la Pentagon, pe langa care Codruta Kovesi ar parea o pitica subnutrita, imi ordona intr-o zi, ca impreuna cu colegii romani, sa urmaresc un post de televiziune newyorkez care transmitea un film superb facut de propaganda, cu titlul: „Vanati-l pe Karagici !”. Era de parere, doamna general, ca noi romanii fiind mai isteti i-am putea explica de ce obtin la public efectul contrar celui scontat. Zis si facut! In primul episod, profesionist facut, vedem noi cum la baza NATO se primeste informatia ca numitul Karagici s-ar ascunde in satul natal. Asistam la pregatirile minutioase, la imbarcare si la plecarea Labradoarelor, la zbor si la desantul pe o pajiste, pe care pastea o turma de vaci, pazite de un mos de vreo 100 de ani. Il vedem pe batran, fugind speriat, cusma cazandu-i din cap, il vedem inconjurat, facand pe el de spaima, cu pata latindu-se artistic pe cracul nadragului, in timp ce „martienii” ii strigau in sarba sa nu se teama. Cu greu, mosul a inteles ca strainii il cautau pe criminalul de razboi Karagici. Atunci s-a transfigurat sub ochii privitorului. Parea alt om, cu alta statura. Si intinzand miinile incrucisate spre a fi arestat, a spus: „- Eu sunt Karagici! – Te-o fi chemand pe dumneata la fel, dar noi il cautam pe criminalul Radovan Karagici. – Da, da, eu sunt Radovan Karagici, arestati-ma”. Din niste tufe, s-a itit figura unui barbos, de vreo 40 de ani, care a inceput sa strige:”- Ce stati de vorba cu prostul ala batran! – Nu vedeti ca e senil! Cum sa fie el Karagici? Eu sunt Radovan Karagici”. In cateva minute, castile albastre au fost inconjurate de zeci de sarbi, care se ofereau strigand: „Eu sunt Karagici !”. Concluzia era de-a dreptul halucinanta. De un cretinism perfect, comentatorul ii caina pe sarbi ca au fost imbecilizati de anii de opresiune „comunista”, de-aia sunt refractari la „democratie”.

La al doilea episod, castile albastre, cu o coloana de transportoare, intrau in satul generalului Radko Mladici, spre al surprinde, tot in baza unui pont. Numai ca drumul era barat de 7 babe, ca intr-un film usurel, de Sergiu Nicolaescu, imbracate in negru, zbarcite la culme, stirbe, ce se zgaiau surde la necunoscutii care veneau sa-l aresteze pe criminalul Mladici. Pe flancuri, prin santuri, au inceput sa inainteze copii, nu mai mari de 10-12 ani, iar in spate sa vina alte babe. Brusc, batranele si-au sfasiat bluzele, lasand la vedere mandria lor de cu 60-70 de ani in urma, si-au inceput sa inainteze strigand: „Trageti!”. De pe laturi, copii aruncau cu pietre. I-au dus kilometri, castile albastre ferindu-se de pietre si incercand sa parlamenteze. Aceeasi concluzie cretina in genul „ – Iata ce-a facut din bietii oameni, indobitocirea comunista!”

In al treilea episod, o echipa de reporteri agata lumea pe strada, intr-un mic oras de provincie, cu intrebarea: „Sunteti de acord ca Radovan Karagici sa fie deferit justitiei pentru crime de razboi?”. La care oamenii o luau la fuga instantaneu. In timp ce reporterii trageau aceeasi concluzie despre consecintele „comunismului” un individ mai in varsta si mai spalatel, s-a apropiat de ei vorbind in engleza: „Domnilor, ma uit la dumneavoastra de catva timp si constat ca sunteti total dezinformati, in ceea ce ne priveste. Ca n-ati inteles nimic! Sunt de decenii medicul acestei comunitati. Am fost de 6 ori arestat pentru convingerile mele, pe vremea lui Tito, si de 2 ori de politia lui Milosevici. Batut si umilit! Dar frica mi se face abia acum, vazandu-va pe dvs. Uitati, aceea e casa mea. Va rog sa veniti cu mine, sa filmati ceva, ca sa intelegeti”. Pe drum, omul explica: „Noi sarbii suntem un popor profund religios. Nimeni n-a putut sa ne ia asta! Pe primul plan e Fecioara cu Pruncul. Apoi vine Sfantul Sava – patronul nostru. Pe urma, ceilalti sfinti”. Ajungand la casa a deschis usa si i-a pus sa filmeze dupa ea, unde se vedea un tablou invelit itr-o carpa alba. L-a dezvelit. Era Fecioara cu Pruncul. Pe urma, i-a pus sa filmeze peretele cu icoane. Erau toti sfintii acolo, cu Sf. Sava, la mijloc. Dar deasupra, unde fusese fecioara, era altceva – portretul lui Karagici! – „Acela este, acum, Dunezeul poporului meu! Nu intelegeti ca pentru noi, incercati de fapt sa-l ucideti pe Dumnezeu? Nu stiu cati sarbi mai sunt pe lume dar daca-l atingeti, toti vom deveni dusmanii vostrii si va vom lovi oricand vom putea si oriunde pe pamant!”.

A fost ultimul episod pe care noi romanii am rezistat sa-l mai vedem fiindca deja incepuseram sa ne pierdem controlul. Cascadele noastre de injuraturi, cu Pasti, Dumnezei si Sfinti, presupun ca au constituit deliciul inregistrarilor. A doua zi m-am prezentat la raport.

Tot atunci s-a declansat, in media, pregatirea psihologica a occidentalilor pentru sfartecarea programata a Romaniei in 1999. Au aparut valuri de articole in presa americana despre mizeria din Romania, ilustrate cu aurolacii din Gara de Nord, desi, ca primar, Traian Basescu (ce-i al lui, e al lui) facuse gara oglinda, (reintroducand, sub pretextul taxei de intrare, paza), despre ororile “comunismului” si despre incapacitatea romanilor, „popor neterminat”, de a construi ceva, concluzia fiind nu numai ca romanii nu sunt buni de nimic, dar si impiedica minoritatile active si pline de calitati sa creeze si sa prospere prin munca. Am atacat violent liderul de campanie, ziarul american „The Gazette” printr-un material de 16 pagini sub titlul „Paiul si barna”, in „Luceafarul romanesc. Magazin al romanilor din strainatate” (Montreal, An 8, nr. 95/1998). Ideea era ca rebuturi sociale se gasesc in toate societatile si in toate timpurile, dovada ca in orasele nord-americane, unde nu a fost „comunism”, mergi prin centru sarind peste tineri beti sau drogati care zac pe trotuare si, cand fac ochi, intind mana, cersind cateva monede. A doua zi am fost contactat de redactorul sef care m-a intrebat daca sunt de meserie si ca trebuie sa inteleg ca ei nu au nimic cu noi dar trebuie sa informeze opinia publica. I-am replicat: „- Opinia dvs. publica, habar nu are pe ce continent este Romania. Dovada ca madam Tattweiler plasa acum cativa ani Transnistria in Siberia. Au auzit cate ceva despre Ilie Nastase, Nadia Comaneci si Ceausescu, in rest ... pata alba. Deontologia profesionala v-ar obliga sa prezentati intai poporul, Tara, si pe urma sa cautati pete in Soare”. A doua zi, omul m-a sunat sa ma intrebe daca sunt multumit. In ziar aparuse un imens material pe mai multe pagini, elogios, sub titlul „Romania, Tara civilizatiei ortodoxe”.

Stoparea campaniei antiromanesti ne-a adus noua romanilor, care eram acolo, sub aspect financiar „fiii ploii”, un castig neasteptat. M-am trezit cu cei 42 de ofiteri ucraineni, condusi de polcovnicul Nikolai Usakov, ca ma acosteaza indignati, avand in mana acelasi ziar, care pretindea ca toate nenorocirile in spatiul exsovietic se trag de la reminiscentele „comunismului” acesta continuand sa existe violent datorita Armatei Rosii, militarii fiind retrograzi si bolsevici. Isi bazau concluziile pe o fotografie aparuta in „Izvestia” unde, sub un arc de cerc format din portretele tuturor liderilor rusi, de la Lenin la Eltin, aparea central, portretul unui ofiter rus cu cascheta specifica pe cap. Am adunat toata gasca de ofiteri polonezi, cehi, slovaci, unguri, lituanieni etc., ne-am tavalit cu totii de ras, am negociat in sticle de vodca si tigari cu Usakov, si am pus mana pe telefon, cerandu-l pe redactorul sef al ziarului: „- Domnule, sunt polcovnicul Nikolai Usakov, va sun de la baza de instruire Saint Jean, in legatura cu articolul dvs. de azi. Suntem aici de toate: ucraineni, polonezi, romani, unguri, cehi etc. Daca o asemenea tampenie, se imtampla in oricare din tarile noastre, toti erati dati afara, pentru incompetenta si incultura crasa. – Ce vreti sa spuneti? – Uitati-va la poza si spuneti-mi ... care este primul om care a pasit pe Luna? – Armstrong! Toata lumea stie! – Dar primul om care a zburat in Cosmos? - Aaaa... un rus. – Iuri Gagarin. – Da, da asa e, Gagarin! – Ei bine, ala e militarul din poza. Parabola era, dupa Izvestia, ca peste 4000 de ani, nici dracu nu o sa-si mai aduca aminte de Lenin, de Brejnev sau de Eltin dar primul om care a zburat in Cosmos va ramane in constiinta umanitatii cat timp va exista aceasta. N-ati inteles nimic!”. A doua zi, ziarul aparea in pagina dubla cu materialul „Iuri Gagarin – primul om care a zburat in Cosmos”, cerandu-si scuze de la cititori pentru interpretarea eronata si anuntand ca redactorul responsabil a fost dat afara.

Astfel de experiente au avut, cel putin pentru noi, romanii, consecinte neasteptate. Daca Usakov a fost facut dupa doua luni general, noi, dupa un an si jumatate, cand o delegatie NATO a cerut sa discute la Bucuresti, la Academia Militara, cu absolventii de la Borden si Saint Jean, a constatat ca, din 241 mai erau in activitate 18, in fapt 17, intrucat eu absolvisem 2 cursuri in acelasi timp. Toti ceilalti fusesera trecuti in rezerva. Atunci, necopt fiind inca, am dat vina pe rusi si pe UE, intrucat toti absolventii de la Moscova si Garmish au fost, cum spun americanii, avansati si „postati”. Abia cand mi-a venit si mie randul am inteles adevarul. Fuseseram selectati de neoconservatori pe post de cobai, fuseseram testati si concluzia a fost ca avem prea multa carte ca generatie, ca intelegem prea multe, ca reactionam la orice tentativa de indobitocire, deci ca suntem periculosi. S-a scapat de noi rapid, sub lozinca educatiei „comuniste” pentru a se face loc copiilor crescuti si indopati cu lozinci, in ideea ca atunci cand astia se vor trezi, daca se vor trezi, va fi prea tarziu pentru Romania.

Prima tentativa din 1999, de dezmembrare a Romaniei, a avut loc in februarie, cand la Budapesta superdemocrata s-a desfasurat un mare congres neonazist. Au participat extremisti unguri din toate tarile mai putin din Romania. Astia trebuiau sa vina la Bucuresti in mars, ca in cele doua capitale sa se raga concomitent pentru autonomie. In aceste imprejurari, minerii care luptau inca pentru drepturi, au fost manipulati din nou, pornind ei spre Bucuresti cu un Miron Cozma care nu excludea, in declaratiile televizate, posibilitatea de a ajunge ministru. De ce minerii s-au oprit la Olt, fataindu-se in sus si jos? Pentru ca asta a fost ordinul! Fiind luati ca pretext, armata fusese mobilizata si ungurii renuntasera la mars. De ce a fost arestat atunci Miron Cozma? Fiindca serviciile fusesera informate ca, daca trece Oltul, la Ploiesti i se va alatura regimentul de la Negoiesti al col. Ion Niculescu, singura unitate de elita, cu adevarat profesionista a Tarii, Niculescu fiind cel care la inarmat, l-a adus pe tancuri pe Sergiu Nicolaescu la televiziune, in 22 decembrie 1989, si a tras cu tunurile in „blocul rusesc” de langa aceasta. Ba se mai zvonea si ca la Universitate vor fi asteptati de sute de ofiteri in uniforma. Atat de mare era, atunci, ura impotriva CDR-ului, coalitia distructiva, a minciunii si razbunarii! Nu confirm dar nici nu infirm!

A doua tentativa a fost in iunie 1999, cu ocazia Conventului Masonic planetar de la Bucuresti cand lojile franco-belgiene au fortat dezmembrarea Romaniei. Ne-au salvat democratii, adica militarii americani prin Marea Loja NATO si Marea Loja Americana. Multumim Bill si Hilary Clinton!

A treia lovitura s-a incercat pe 6 decembrie 1999 prin incriminarea lui Ion Iliescu si armatei in ansamblu. Eram redactor sef al Editurii Militare cand un general, mare profesor universitar spagar, a venit la ora 10 sa ma vrajeasca sa particip la ora 13 la o lansare de carte la Cercul Militar, ca „moderator”. „Cum dracu moderator, la o lansare de carte?”, mi-am zis, si simtind ca ceva pute, am dat tarcoale CMN pe la ora 12. Era o desfasurare de servicii, romane si straine, prin zona, de mai mare dragul! Toti panicati! Am tras si eu de limba pe un revolutionar si am aflat ca in prezenta si a lui Ion Iliescu si a presedintelui Emil Constantinescu, liderii revolutionarilor de la Timisoara, Cluj, Pitesti etc., urmau, zdravan manipulati de baietii strecurati printre ei, sa acuze in bloc toata generalimea trecuta si actuala, pe cantecul „Cine a tras in noi/Dupa 22?”, eu si un taranist, profesor universitar, urmand sa fim papagalii de sacrificiu, pe post de moderatori. Drept urmare, m-am dat lovit si am intrat in sala la 13.15. Totul era un urlet, bietul profesor taranist mai avea un pic si facea infarct. I-am soptit ca, daca vrea sa scape intreg, sa-mi tina isonul si am zbierat ca la infanterie „Liniste!”. Generalii au tacut, „acoperitii” dintre revolutionari, nu: „ – Nu te acceptam, esti militar! – Sunt cel mai civil dintre militari si cel mai militar dintre civili! – Ne-ati adus sa ne manipulati! – Vreti sa ascundeti adevarul ! – Unde sunt Iliescu si Constantinescu? – Nu sunt dar sunt reprezentantii lor, Gelu Voican Voiculescu si Dorin Marian! Si aveti dreptate! Nu e in Romania democratie! Nici macar anarhie! E tembelism! E dementa! Pai unde dracu ati mai pomenit, in ce armata, ca un lt.col. sa urle si toata comanda armatei sa taca si sa execute?”. In linistea care s-a lasat, le-am explicat ca sunt istoric, evenimentele petrecute cu 10 ani in urma sunt Istorie, deci trebuie analizate cu armele istoricului, adica apeland la intrebarile: „ – Cine? Cand? De ce? Cum? Unde?” si mai ales „- Cui foloseste?”. Le-am mai explicat ca toate revolutiile, incepand cu cea franceza din 1789, s-au desfasurat dupa acelasi tipic: „ – Intai au fost VISATORII, care au murit cu pieptul dezvelit, pe baricade, iar daca au supravietuit, vazand ce a iesit, ori s-au sinucis ulterior, ori si-au luat lumea in cap. In valul doi au fost PROFITORII, care au iesit la revolutie sa ciordeasca, de prin magazine, ajungand pana la colierul sau blana reginei din Primaverii. In valul trei – INTAMPLATORII, care au iesit sa ia o paine sau sa caste gura si acum revendica Delta Dunarii, pentru ca au facut revolutie. Ultimii sunt INITIATII. Adica cei care stiu exact ce se petrece, ce se vrea si in interesul cui si mana primele trei categorii la macel in prima faza, ulterior la disperare. Va reamintesc, toate lectiile din cartile de istorie, incep la prima pagina cu: Robespierre, Saint-Just, Marat, Danton etc., sunt parintii revolutiei franceze. Dar dupa 30 de pagini, cand povestea se incheie, constatam ca toti astia sunt morti si ni se spune cu tristete: Revolutia isi devoreaza copii! Pai ce-au fost respectivii ... parinti sau copii?. Asta trebuie sa aflam noi acum si o putem face pentru ca, din prostie, au facut o greseala cat casa! In decembrie 1989 am fost numai noi in strada, unde am murit ca prostii. Si cand noi eram prea ocupati sa strigam Libertate si Democratie, n-am observat cum sobolanii ni se strecoara printre picioare si se infig in cascavalul Puterii. Dupa care ne-au manipulat, aruncandu-ne bucuria in scarba, inveninandu-ne si asmutindu-ne pe unii impotriva celorlalti. Acum au facut imensa prostie sa ne aduca din nou fata in fata, fara intermediari. Dialogand, punandu-ne cap la cap amintirile, vom scoate la lumina adevarul si le-am tras-o! Dumneata, ala care tot tipi la generalul Paul. Ce ti-a facut Vasile Paul, pe vremea aceea maior? - Pai a tras in noi in Piata. – Tacere! Dumneata inchide ochii si incearca sa retraiesti momentul. Cand a inceput sa se traga, il vedeai pe Paul? – Da! – Ce vedeai din el? – Cum adica? – Adica ce vedeai: ochii, gura, nasul? – Nu, ceafa! – Adica omul era cu spatele la tine? – Da. – Si ce facea, venea cu spatele spre tine? – Nu, pleca din Piata. – Si atunci cum tragea? – Cu pistolul pe dupa ceafa? – Nu, nu tragea. – De unde veneau gloantele? – Din lateral, dreapta. – Cine era acolo? – Nimeni. – Cine tragea? – Nu stiu!”. Asa s-a derulat dialogul 4 ore, pe masura ce se scurgeau minutele, fiori de ghiata incepand sa ne treaca pe toti. Iesea la lumina Adevarul! Finalul a fost apoteotic! Revolutionarii si militarii s-au infratit din nou, hotarand sa faca o comisie care sa lucreze permanent, in aceeasi componenta, cu mine coordonator, dar viitoarele sesiuni sa se tina la Timisoara sau Cluj, daca voi avea curajul. „– Va dau si in scris ca vin! – Adica ce vreti sa spuneti? – Ca o a doua intalnire nu v-a mai fi! – Deja zbarnaie telefoanele si-si dau pumni in cap, ca ne-au pus fata in fata si-am ajuns din nou umar la umar. Iar cel care va plati, voi fi eu! – Sa incerce, va lasam telefoanele! La primul semnal venim toti la Bucuresti si dam cu ei de pamant!”. Nu i-am sunat dar acum e limpede de ce revolutionarii m-au sprijinit in infiintarea sindicatului si de ce au sustinut toate actiunile SCMD. Si nu i-am chemat deoarece, am scapat de consecinte facand publica povestea sub titlul „Visatorii, profitorii si initiatii”. Materialul l-a preluat fratele meu de cruce, un mare istoric militar, lt.col. Ion Munteanu, si i-a dat drumul catre toata presa, de la Cotroceni, deoarece era detasat in grupul special de analiza si manipulare media al presedintelui de atunci. Horia Alexandrescu, un Ion Cristoiu mai mic pe la curtile imparatesti, a muscat momeala, crezand ca e ordin si i-a dat drumul in „Cronica Romana”, nr. 2099/08.12.1999. Bietul Horica ... a ramas fara jucarie! Cat despre fratele meu de cruce, a cazut prada pandemiei care ne-a lichidat peste 4000 de militari patrioti, in prima parte a postrevolutiei. Dumnezea sa-l odihneasca, a fost un mare patriot!

In anul 2000, neoconservatorii ne-au „iertat” intrucat isi pregateau revenirea in forta in SUA, actionand pana la falsificarea alegerilor, pentru impunerea ca presedinte a lui George W. Bush. Consecinta a fost infrangerea catastrofala a CDR-ului in Romania si infruntarea in prezidentiale, pe fondul urii antitaraniste a populatiei, a lui Ion Iliescu si ... Corneliu Vadim Tudor! Cat despre revenirea neoconservatorilor, despre Apocalipsa declansata de ei cu incepere din 2001, vom discuta in cele ce urmeaza.

(VA URMA)

Col. (r) dr. Mircea DOGARU,

Presedintele SCMD