vineri, 6 iunie 2014

Jocul de-a mobilizarea 11

“DUPA NOI POTOPUL” IN VARIANTA BASESCU
- Comentarii pe marginea unui penibil “joc” de-a mobilizarea -
(Urmare)
Partea a XI-a

XIII. INTRAREA ROMANILOR IN NOAPTEA ISTORIEI
Cand batranul comunist-globalist, Silviu Brucan, ne-a facut „stupid people”, prezicandu-ne „desteptarea” dupa 20 ani, toti ne-am burzuluit, l-am urat si injurat. Stiind mult mai multe decat noi, bietul om facuse o analiza corecta, dar nu tinuse seama, insa, de specificul romanesc ce consta in „saritul calului”. Au trecut, nu 20, ci 25 de ani si noi suntem inca in „tunel”, cautand, probabil, la capatul gresit „luminita” pe care ne-o promitea, in ’96, CDR-ul care pare a se recoagula astazi ca dreapta basista. Dar avem o scuza! Cei 25 de ani de „circ” fara „paine” abatuti asupra noastra se adauga celor trei decenii de pregatire intensa si profesionista, de catre interesati, a „revolutiilor spontane”. In „Noaptea Istoriei” am intrat, nu in 1989, ci in 1978. Ca semnal al trecerii la etapa decisiva, fuga lui Pacipa a insemnat, nu numai adaugarea la cele 8 miliarde USD, paguba produsa de cutremurul din ’77 a inca 7 miliarde USD, ci si demantelarea serviciilor noastre de informatii si contrainformatii. Ori, fara informatii, orice armata, oricat de mare, devine o biata turma de sacrificiu. Inconjurat de „curticeni”, Geniul Carpatilor si-a sapat singur groapa, masurile sale logice transformandu-se, in practica, in dezastre economice care au adancit criza indusa, individul fiind usor de manipulat pe tema „iconomiilor”. De pilda, Canalul Dunare-Marea Neagra. Planul initial prevedea construirea unui canal pe care sa intre, direct din Marea Neagra, vasele de tonaj mic si mediu si sa navigheze pana la Viena. Era o rasturnare geostrategica fara precedent. Din antichitate se stie ca cine detine gurile fluviului controleaza in intregime fluviul si Europa. Rusii ne smulsesera controlul, odata cu Basarabia in 1940, devenind riverani. Canalul ar fi scurtcircuitat Bratul Chilia, aducand miliarde exclusiv Romaniei si impunand-o ca decidenta pe Dunare. Sub pretextul „iconomiilor”, Ceausescu a fost prostit sa accepte modificarea proiectului si s-a ajuns la actuala artera, aproape inutilizabila, necesitand transbordarea marfurilor pe barje, cu costuri mari si ritm lent, plus o eventuala reimbarcare. Putea conveni UE sau Rusiei Canalul? Si asa, plata ne-am primit-o, prin sabotarea senalului navigabil dunarean cu nava Rostok, in paralel cu desfiintarea Directiei Lucrari in Economia Nationala a Armatei, ca sa nu putem interveni, in vremea ministeriatului „portocaliului” Basescu la Transporturi. In paralel, rusii, prin intermediul ucrainenilor, ne-au inlaturat complet, prin amenajarea canalului Valcov, care sa le dea lor controlul exclusiv pe fluviu. Ca subminarea economiei nationale sa fie completa, toti pilotii fluviali au fost concediati, preluati de firma unui „ucrainean” din Galati, care a facut propaganda printre primarii Deltei, in ’90-’92, pentru „reintregirea” acesteia in cadrul „Ucrainei”. Tot „coincidente”, sunt, probabil, desfiintarea, exact atunci, a granicerilor, ca sa nu avem cu ce interveni si transformarea lor in politie de frontiera. De asemena, tentativa navei ucrainene Aura de a ermetiza complet Bratul Chilia, prin provocarea unui accident cu epava Rostok. Desi platit de ucraineni, din fericire, pilotul era roman si a salvat situatia in ultima secunda.
Pe aceeasi directie, „Amenajarea Complexa a Raului Dambovita” trebuia sa transforme aceasta apa intr-o Sena a Bucurestiului. Tot sub pretextul „iconomiilor”, agentii l-au prostit pe Ceausescu sa accepte modificarea proiectului initial, sa renunte la cursul continuu si la podurile inalte pe sub care puteau trece vaporase, rezultatul fiind cel care se vede. Era batran, era bolnav, dar inca nu se tampise de tot. A acceptat ideea ca poate acoperi datoriile din exporturi, in special agricole, pe principiul taranesc „jumatate la export, jumatate la populatie”. I se raporta in fals ca avem o „productie record de 32 de milioane tone”, „o productie revolutionara”. Batranul vorbea singur in fata garzii: „Auzi, de 32 milioane tone. Astia isi bat joc de mine. Uita ca sunt de la tara si stiu cat da un hectar.Cred ca nu sunt nici jumate.”  Dupa care dadea ordinul telefonic: „Bine mai, dati 8 milioane la export si restul la populatie.” Dar erau 7 milioane de toate, fiindca Ceausescu nu isi dadea seama ca minciuna pleca de la comuna, unde primarul dubla productia din condei, la judet era din nou dublata de primul secretar si, cand ajungea la ministru, atingea proportii galactice. Mare succes globalist! Romanul era lovit in stomac fara drept de apel si pregatit pentru „revolutie”, iar „multiubitul Fiu al poporului” urat de toata lumea, fara sa priceapa de ce. Ca „bonus”, a fost distrusa armata, bagata, din ratiuni economice, in marile constructii, in minerit si, mai ales, in agricultura. Stie din interior, portocaliul Basescu, de ce ne insulta! Adio arme! Adio pregatire de lupta! Pentru ca se economisea benzina. Adio aplicatii si trageri! In deceniul IX, armata ajunsese principala forta de productie a tarii si principalul contributor la buget, in locul CAP-istilor, minerilor, constructorilor, care iau astazi pensii, in buna masura, de pe urma ei. Sutele de morti, ofiteri, de subofiteri si soldati in accidente de munca, erau cu grija escamotate pentru ca „tovarasului” nu i se putea raporta ca au murit militari, acolo unde oficial nu existau fiindca erau sectoarele de munca ale garzilor patriotice, CAP-istilor studentilor sau elevilor. Drept urmare, in decembrie 1989, soldatii, si la armata si la trupele de securitate, habar nu aveau ce inseamna o arma, cum se incarca si cum se trage. Ii instruiau „profesionisti” de pe margine, indemnandu-i sa traga in simulatoarele aduse de Sergiu Nicolaescu, din Germania, pentru noua lui versiune de „August in flacari”. Masura a avut insa si o urmare neasteptata. Prin’87, bolnav, Ceausescu a fost internat in spital, unde, de plictiseala, a citit cartea politista a lui Petre Salcudeanu (viitorul ministru PSD-ist, depus de SPP in actiunea „Chilotii in vine”) – „Bunicul si o lacrima de fata”. Actiunea se petrecea undeva in Ardeal, unde o tanara tehniciana de 22 de ani fusese gasita moarta, asasinii simuland violul drept cauza. Finalul era apoteotic. Fusese ucisa in urma unui complot pus la cale de presedintele CAP, seful de post, secretarul de partid, popa, directorul scolii et. , adica de toate notabilitatile localitatii. Batand cu pasul terenurile, fata constatase ca in acte erau 3.000 de hectare cultivabile, dar in realitate se cultivau 6.000, pentru a mari artificial productivitatea raportata la hectar. „Da’ daca o fi adevarat?”. Fara sa stim de ce, noi, istoricii militari, am primit de la ministru ordinul ca, in doua luni, sa ii punem pe masa situatia terenurilor agricole ale Romaniei, de la 1812, pana in aprilie 1944. Consternati, ne-am apucat de treaba, 24 de ore din 24 si am realizat-o. In 1990, aveam sa aflam ca Ceausescu ceruse aceeasi situatie de la Ministerul Agriculturii si, sa vezi dracie! Din raportul nostru rezulta ca, fata de Antonescu, in aprilie 1944, cand nu avea jumatate de Ardeal, NE Moldovei ocupat de rusi, cand nu fusesera desecate Baltile Brailei, Ialomitei, lacurile Greaca, Potelu etc., Ceausescu avea cu 2, 5 milioane mai putin. Iar fata de raportul Ministerului Agriculturii, diferenta se marea la 3 milioane. S-a deslantuit ancheta, ajungandu-se la concluzia ca mai toate CAP-urile ascundeau hectare, care existau fizic, dar nu in acte, ancheta stopandu-se cand s-a demonstrat ca si Complexul Scornicesti ascundea 12.000 de hectare. Tanar inca si naiv, am lansat in 1990 intrebarea care mi-a adus prima amenintare telefonica si anonima cu moartea: „Ce s-a intamplat cu cele 3 milioane de hectare agricole, care nu exista nicaieri in acte, dar exista fizic, in conditiile in care restituirea catre fostii proprietari mai mult nu se face decat se face?” Plin de elan, dupa numai doua saptamani, am fost din nou amenintat cu moartea, telefonic, pentru ca, intr-o emisiune „Pro Patria”, sub pulpana prietenului Valeriu Pricina, imi incoltise si lansasem alta idee traznita: „Ii cautati pe teroristi? Ii gasiti pe listele ICRAL-ului! Cautati grupurile de indivizi care au cumparat in 1988 – 1989, case in zone demolabile, pe nimic si, in centrul lor, il veti gasi pe acela care stia deja ceea ce avea sa se intample in Romania.
Un alt exemplu l-ar putea constitui distrugerea sistematica a invatamantului, prin deturnarea ideii logice de „imbinare a teoriei cu practica”. Locotenent fiind si cercetator la CSCITM, contiuam sa predau ore de istorie la Liceul 13 PTTR, unde eram diriginte la clasa XI. La o sedinta cu parintii, acestia m-au intrebat: „- Ce or sa iasa copiii nostri, dupa absolvirea acestui liceu? – Cretini cu diploma. Sunt intr-a XI-a, dar, ca nivel cunostinte, nu depasesc clasele V-VI din vremea dvs.Au trecut 3 luni si inca nu au definitivat orarul. Dupa cheful profesorilor, au 6 ore de matematica, fizica chimie intr-o zi si a doua zi, sport, muzica si mai stiu eu ce! Mai mult, au doua saptamani scoala si una sau doua practica. Carte nu invata ca vine practica, iar la practica joaca fotbal. Cand imi vine randul sa ii prind la cursuri, trebuie sa ii duc ba la blocuri in constructie pentru curatenie, ba la sosea, cu steaguri, ca vine Brejnev, ba la agricultura,  la cules porumb. Daca nu puneti piciorul in prag, sa fie comasate orele de clasa si practica s-o faca la sfarsit, tot comasat, nu-i pregatiti nici pentru carte, nici pentru munca. Eu nu am ce face pentru ca, deja, m-am certat cu inspectorii de la minister, ca de ce nu am incheiat situatia la clasa < X>. - Pentru ca nu i-am vazut nici o zi la fata, decat in prima zi de scoala, cand ne-am prezentat reciproc.- Pai le puneti o nota, o inmultiti cu doi, aia e si nota la teza,  impartiti la doi si asta e rezultatul. – Si pe ce le-o pun? Pe faptul ca isi cunosc numele?” Tovarasul Smarandache nu a stiut ce sa-mi raspunda. Dar raspunsul la intrebarea pentru ce pregateam elevii, l-am aflat in decembrie 1989: ii pregateam pentru strada, ca masa de manevra. Dovada ca 75% din mortii „revolutiei” au fost minori, stersi astazi de la drepturile acordate parintilor, prin globalista Ordonata 11/2014, care inlocuieste revolutionarii cu detinutii politici. Supravietuitorii au avut sanse, fiindca, de prin’90, au ajuns direct ministri. „Minunatul nostru tineret, necontaminat de comunism!”  urla Doina Cornea, soacra Serviciilor franceze si mama coautoarei Declaratiei tradatoare de la Budapesta in privinta Transilvaniei, Ariadne Combes. „Tinerii nostri!” mieuna Blandiana, mama motanului „dizident” Arpagic, in fruntea fanilor tineri manipulati sa se prostitueze politic. „Comunistilor, voi militarii sunteti retrograzi, o sa va luam capetele la toti. Inca existati, pentru ca asteptm sa creasca tinerii nostri!”  imi batea cu pumnul in masa in martie 1990, (pentru ca indraznisem sa declar ca participarea academicianului Stefan Pascu la Congresul Mondial de Istorie de la Madrid este benefica pentru noi, dat fiind ca primise acceptul a 38 de mari istorici sa participe la o masa rotunda pe tema istoriei romanilor) fosta mea secretara de partid, tovarasa Zoe Petre, autoarea candidaturii la presedintie a lui Emil Constantinescu si viitorul lui „guru”.
In conceptia comunista, bunicii kominternisti ne-au sarit ca generatie, apeland la fiii lor din generatia Petre Roman si la stranepotii cu cas la gura, buni de sacrificat pentru ca nu intelegeau nimic. Aceasta este generatia de sub 40 de ani, scolita de-ti vine sa plangi, specialista in „apcize”, pe care se bazeaza, astazi, Victor Ponta si el crescut in lozincile post revolutiei. Cum vechii kominternisti fusesera usuiti de Dej si Ceausescu, se repliasera in posturile calde de modelare a imaginii: radioteleviziune, presa scrisa, revistele de cultura, Uniunea Stalinista a Scriitorilor etc. si s-au pus pe facut „imagine” in tara si in afara in deceniul pregatitor, avandu-i pe „odiosii securisti” pe post de curieri la Europa Libera si raspandaci in interior: „Opriti, fratilor Congresul, ca va moare realesul!”; legarea, la propriu, a covrigilor de coada maidanezilor Capitalei (bunicii „cainilor comunitari” de azi); a perelor in plopii din Grozavesti (dupa discursul lui Ceausescu despre infrangerea Socialismului ”cand va face plopul pere si richita micsunele”); lansarea la apa a cosciugelor pe Dambovita cu efigiile cuplului dictatorial etc. Tanar si naiv fiind, am fost si eu angrenat in marea campanie de pregatire psihologica si indobitocire a romanului, in vederea manarii lui in strada, fara sa stiu.
In 1988, am primit ordinul, din partea ministrului Apararii, prin seful Departamentului Aviatiei Civile (pentru ca eram detasat in economie), sa scriu lucrarea „Dracula. Mit si realitate”, in urmatoarea structura: 70 pagini adevarul istoric, 70 pagini aparitia mitului, 70 pagini documente. Cartea era solicitata de istoricul italian Lauro Grassi, urma sa apara la Editura Xenia  din Milano, care remitea institutiei mele 1000USD si publica, la schimb, o carte a lui Mario Ruffini despre Transilvania, extrem de stanjenitoare pentru unguri. „Am inteles, sa traiti!”, am executat si, prin inscris oficial, i-am trimis manuscrisul lui Ioan Talpes la Editura Militara. Acolo, 2 treimi din manuscris s-au pierdut (partea documentara si analiza mitului), scandalul durand pana la „revolutie”. Devenind, dupa decembrie 1989, „mare si tare”, l-am bombardat cu scrisori pe Lauro Grassi, privind publicarea, fara raspuns. Ne-am intalnit in toamna lui ‚90, la Madrid, unde l-am abordat direct. Uluit, omul mi-a spus:”Credeam ca tu si noul tau general, presedinte al comisiei romane, sunteti niste nebuni! Habar n-am despre ce vorbiti! – Cum domnule, ca am intreg dosarul? N-a fost creierul lui Ilie Ceausescu, Ionescu E.Mihail, insotit de capitanul Ilie Schipor, la dumneata, acum doi ani? – Ba, da. – Si n-ati tratat aparitia unei carti „Dracula”? – Am vorbit despre colaborare pe al II-lea Razboi Mondial. - Pai ala, la intoarcere, a pus un intreg mecanism in functiune si am muncit, ca un nebun, la cererea ta. Uite actele! – Auzi, cand se intampla chestia asta?- In februarie 1988. – Aha! Si ce mit circula atunci, legat de Ceausescu? – Mitul Ceausescu – Nero. Nero a distrus Roma, asta satele. – Si cine dracu , crezi tu, ca a uzit in Rusia, in Germania sau in SUA de Nero? Era prea elitista chestia! Trebuia altceva! Ia, adu-ti aminte, ce s-a intamplat, dupa ce Talpes ti-a ratacit partea documentara? – A aparut mitul Ceausescu – Dracula. Adica, vampirul care suge sangele poporului!- Ei, vezi? De Dracula a auzit tot prostul. Era nevoie de un fraier sa stranga documentatia pentru justificarea evenimentelor sangeroase, deja, pregatite. Ala ai fost tu. Dar fii atent, pentru ca sunt foarte economi, folosesc acelasi material de mai multe ori. Vezi sa nu apara si cartea!” Dupa numai cateva luni, chemat la refec, impreuna cu sefii mei, de ministrul adjunct al Apararii, pentru ca ne opuneam revenirii globalistilor in Comisia Romana de Istorie Militara, am vazut, pe biroul demnitarului, semnalul cartii; coperta mea, titlul meu, dar alt nume: Kurt Treptow. Agentul strecurat in Romania, pe post de istoric, de neoconservatori, in 1988. Cel sustinut caineste de Troika istoricilor militari, ajunsi din ceausisti, mari europenisti, dupa evenimente. Cel arestat pentru pedofilie, la cererea expresa a FBI-ului, pentru ca americanii descoperisera ca inclina cam mult spre Germania, patria bunicului sau, amiralul Von Treptow. Cartea era o culegere de studii a acolitilor de la Insitututl N. Iorga, Treptow semnand exact partile care-mi disparusera mie. Am oprit publicarea in faza de semnal, sub amenintare, declansand razboiul mediatic pe care respectivul ministru adjunct avea sa-l piarda in fata mea in 1992. Cartea am publicat-o, in 1994, la Editura Ianus, cu intrega poveste.
Salvat in extremis, in decembrie 1989, de acuzele de „tradator al istoriografiei militare”, revenit din misiune pe data de 17, am constatat ca din blocurile militare de la Gara de Nord, ofiterii fugeau ca iepurii, la alarma. Se daduse indicativul „Radu cel Frumos”. Intrucat nu am reusit sa prind pe nimeni la telefon de la armata, i-am luat pe cunoscutii mei „securisti”, la rand. Toti erau acasa si habar nu aveau ce se intampla. In final, am dat de fostul complice al nostru din 1985 in scandalul cu analiza istoricilor, „Valer Pop”. L-am rugat sa se intereseze, sa afle ce se intampla, pentru ca eu nu stiu ce sa fac, fiind detasat in economie. Dupa o jumatate de ora m-a sunat, plangand la telefon: „- Unitatea ta e TAROM, te duci acolo si nu pleci, indiferent cine va  da ordinul sa plecati acasa! Si, tine minte........ suntem noi amici? – Da. – Daca esti acolo, in unitate,  ai o arma in mana si ma vezi pe mine venind spre tine in noptile urmatoare, nu ma intreba de sanatate, impusca-ma imediat. – Atat de grava e situatia? – Da. Astia vor sa ne lase fara tara”  Asa am intrat in ceea ce viitorul meu amic, luptatorul de pe inaltimile Golan, scriitorul si regizorul francez de origine romana, Tudor Eliad (Perahim), avea sa defineasca, in subtitlul la cartea sa „Timisoara mi amor”, drept „O coproductie franco-ungaro-americano-hispano-sovieto-italiano-polonezo-norvegiano - bulgaro-germano-iugoslava si Televiziunea Romana Libera”. Prima „revolutie televizata” a lumii, un spectacol de sunet si lumini, sustinut in direct, pe melodia „Mircea, fa-te ca lucrezi!”, de scriitori, poeti, regizori, scenaristi, actori, publicisti, foste amante a nomenclaturii comuniste si alti pregatiti in „laboratorul„ lui Gogu Radulescu de la Comana, care ne-au isterizat, trimitandu-ne sa aparam cu pieptul gol televiziunea, ce putea fi oprita printr-o simpla apasare de buton, ne-au adus la marginea nebuniei cu zvonuri despre otraviri si actiuni teroriste, pentru a masca adevarul! Adevar ce a scapat in amintitele cuvinte ale lui Brucan, adresate lui Petre Roman, favoritul lui Francois Mitterand: „Nu te baga, lasa-l pe asta, DEOCAMDATA, pentru ca pe tine nu te cunoaste, INCA, nimeni!” Deci, nu Iliescu era „pregatitul”, el trebuia doar sa asigure tranzitia de cateva luni, ca in toate tarile din Est spre acapararea puterii de catre „omul providential”. Dar, la noi, fiind multi competitori, a iesit totul pe dos. Oficialul puterii bipolare americano-ruse, Dumitru Mazilu , a fost maturat, fostul coleg al lui Gorbaciov, de camin studentesc, Vladut Nisipeanu, a disparut in Istorie, iar favoritul neoconservatorilor americani, Volodea Tismaneanu, fost lector al CC al PCR, marsrutizat, prin Mexic, in SUA si propus de grupul „Agora” la functia suprema, a ajuns prea tarziu, ca venea prea de departe. La fel a patit si Ioana Bratianu, venita de la Versoix, care l-a gasit instalat, in fotoliul liberal, pe un fost subaltern al sau, sot al maiorului DIE – Dina. Agentii tuturor serviciilor ne-au invadat, cei bastinasi, fosti profitori ai vechiului regim, au trecut la „marea naparlire”, iar noi am fost manati spre Niciunde si spre Nicaieri si deposedati, rapid, de troika Isarescu–Roman–Stolojan, de tot ce aveam ca popor si ca sperante individuale de realizare prin munca.
Nu putem incheia, insa, fara a reaminti ca primul ordin al noii „puteri” – „Numesc ministru al Apararii Nationale pe tovarasul Victor Atanasie Stanculescu!” a fost calcat, imediat, in  picioare ”Nu, e tovarasul Militaru aici!”, a urlat corul vechilor agenti KGB si GRU, dirijati de Mihai Lupoi si un amiral fara flota. Speriat, Iliescu a reconfirmat numirea spunand „Eu nu ma pricep la treburile dvs. militare. Procedati cum e obiceiul la armata!”  Obiceiul, adica regulamentul prevedea, in conditiile date, preluarea functiei de ctare prim loctiior, adica tot de Stanculescu. Numai in stare de razboi declarat, sarcina ar fi revenit sefului SMG. Dupa cateva ore ne-am trazit cu Militaru, numit ministru. Cine l-a numit, peste ordinul lui Iliescu?
Ca multi ofiteri, am pus mana pe „scurtul militar” si am intrebat, cui i se subordoneaza armata? Raspuns:”Din acest moment, pe teritoriul Romaniei, nu se executa nici un ordin care nu vine de la Stanculescu sau Gusa! - Dar astia nu se inghit, fiindca Milea l-a numit pe Gusa sef de stat major, direct din comandant de divizie . – Termina cu prostiile, sunt cei mai buni prieteni, sunt ca fratii. – De cand? – De doua ore.- Aoleu, asa e de grava situatia? – E atat de grava, ca pana maine dimineata e posibil sa nu mai avem tara!”
Dar, despre minunile „post revolutiei” (dupa unii, post lovilutiei), in cele ce vor urma..........

(VA URMA)

Col.(r) dr. Mircea Dogaru,
Presedintele SCMD