sâmbătă, 24 iulie 2010

Cu privire la HOTĂRÂREA pentru aprobarea metodologiei de recalculare a pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor


Astazi, 23.07.2010, in calitate de jurnalist TVRM si de istoric militar, am participat la manifestarile legate de implinirea a 90 de ani de existenta a arhivelor militare, organizate de catre Centrul de Studii si Pastrare a Arhivelor Istorice Militare de la Pitesti. De aici am aflat ca au fost “”divulgate””, in sfarsit,  Normele de aplicare ale legii de desfiintare a statutului de militar (Legea 119/2010) – un cadou otravit pentru lucratorii de la arhive, de ziua lor…

Militarii au avut nu legi si pensii speciale ci legi si pensii de stat, adica de serviciu (militare, de urmas, de boala).

Legea noastra de pensionare a fost insusita cu 4 ani in urma de catre magistrati, dupa care, acestia ne-au eliminat pe noi, titularii!...

Singurul efect benefic al Normelor care instituie haosul generalizat si printre specialisti, este acela ca desfiinteaza pentru totdeauna minciuna ca pensiile de peste 3000 de lei nu vor scadea. Cifra 3000 nu apare nici in Lege si nici in Norme. A fost si va ramane un procedeu de intoxicare, de pacalire a celor slabi de minte, pentru a se evita reactia legitima a militarilor in rezerva si in retragere, furati, umiliti, batjocoriti. Conform Legii 119/2010 si Normelor sale de aplicare, nimeni nu va avea o pensie mai mare de 1,9 puncte.

Cine vrea sa mai castige 2-3 lei in plus, fata de cele 900 – 1400 lei, pe care cu generozitate ni le ofera de acum inainte, ca pomana si nu ca drept, comandantul nostru suprem, prin intermediul slugilor Boc, Seitan, Videanu si altii, nu are decat sa se duca, 3ani si 5 luni de acum inainte, pentru a face coada la arhive la Pitesti, ca sa obtina inutilul: statele de plata de acum 60 de ani si care, fara ordinele de zi pe unitate si celelalte documente financiare nu valoreaza doi bani.

Dar daca va duceti inseamna ca acceptati prevederile discriminatorii ale Legii, adica descalificarea domniilor voastre ca militari.

SCMD a pregatit procesul in justitie, pe motiv de discriminare, deoarece pensia nu poate fi asimilata, potrivit legilor europene si Constitutiei Romaniei, drept bun patrimonial dobandit si inalienabil doar pentru magistrati si pentru cei pensionati pe Legea 19. Ori este pentru toata lumea, deci si pentru noi, ori pentru nimeni. In plus, cuantuml de pensie a fost stabilit si pentru magistrati si pentru noi si pentru altii, prin legi organice si nu prin Constitutia care face referire in egala masura si la structurile militare si la Curtea Constitutionala.

Impotriva unei legi strambe si a unor norme cinice si aberante, vom actiona in justitie atat noi, SCMD, cat si sindicatele din justitie, cele ale pilotilor civili si altele.

Atragem atentia totodata ca eventualele scapari (neaparitia la sfarsitul legii Basescu-Boc-Seitan a precizarii privind abrogarea legilor “”speciale””) nu sunt scapari!... Sunt masuri calculate, menite sa sporeasca haosul legislativ si deruta noastra, deoarece “”LEGEA SISTEMULUI UNITAR DE PENSII PUBLICE””, care trebuia votata in Camera in prima decada a lunii iunie, este pe teava si va fi votata si promulgata in situatia in care ne vom afisa prematur asii din maneca.

Oricum, o alta lege diversionista ne va abate atentia – aceea a impozitarii cu 16% a tuturor pensiilor. Adversarii nostri si cei ai natiunii romane actioneaza premeditat, urmarind haosul generalizat, iesirea necontrolata a flamanzilor in strada si, pe fondul declararii statului roman falimentar si neguvernabil, “”salvarea”” noastra se va face pe bucati, adica desfiintarea Romaniei ca stat national unitar. Declaratiile recente ale pastorului Laszlo Tokes fac parte din plan.

In concluzie, pentru salvarea noastra ca structura socio-profesionala, coloana vertebrala a statului, si pentru salvarea Romaniei, propun urmatoarele masuri, in acord cu cele stabilite la convocarea de la Alba Iulia:

  • Nimeni sa nu dea girul, prin cereri semnate, aberatiilor legislative ale Basescului si compania;
  • SCMD sa declanseze rapid in justitie cele 3 procese stabilite la Alba Iulia;
  • Pe data de 25.10.2010, impreuna cu aliatii nostri in uniforma si cu cei din structurile de justitie, vom picheta Palatul Cotroceni, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul de Justitie. Vom face astfel incat atasatii militari straini si canalele media straine, invitate la mascarada anuala a “”cinstirii”” sangelui varsat de catre martirii neamului, sa constate pe teren situatia reala;
  • Prin toate mijloacele vom alerta sindicatele militarilor activi si ONG-urile militarilor in rezerva din toate statele membre UE si NATO, atragandu-le atentia ca un precedent creat in Romania va deschide larg poarta umilirii si batjocoririi lor intr-un viitor apropiat.

Solicitam tuturor membrilor si simpatizantilor SCMD sa raspunda chemarii noastre pentru 25 Octombrie.

Derobarea inseamna sinucidere. Vremea principiului “”apa trece, pietrele raman”” a trecut. Adoptam principiul german “”mai bine un sfarsit cu groaza decat o groaza fara de sfarsit””.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

vineri, 16 iulie 2010

Catre simpatizantii SCMD din Mangalia

Suntem informati ca adunarea de constituire a Filialei SCMD Mangalia a fost tulburata de catre propagandistii domnului General (r) Iliescu Mihai, care au emis, in stilul deja consacrat, urmatoarele afirmatii: “Nu intrati in sindicat, astia va mananca banii. Dogaru a fost cu familia la Bruxelles pe banii Sindicatului, etc.”

Raspundem ca Dogaru a fost in 1995 la Bruxelles, trimis in misiune de Armata, pe linie de istorie militara. In 2010, la Bruxelles a fost, cu un memoriu reprezentand 22 de asociatii ale pensionarilor, inclusiv SCMD, presedinta FACIAS, care a solicitat Comisiei juridice a UE initierea unei comisii de ancheta pentru Romania, in vederea verificarii modului in care sunt respectate drepturile fundamentale stabilite de Carta UE pentru pensionari. In acelasi timp, cu un memoriu paralel, din partea SCMD, s-a prezentat la Parlamentul European un grup de membri ai SCMD de la Filiala Botosani, aflati in excursie in Europa, pe banii lor. Detalii despre aceasta actiune, importanta pentru toti militarii Romaniei, puteti gasi pe blogul acestei filiale.

Atragem atentia pensionarilor militari ca aberantele legi Boc–Seitan desfiinteaza pensiile militare, numite in mod discriminatoriu “speciale”, “nesimtite”, “pomana”, etc, ca pensii de stat de serviciu, de boala si de urmas. Normele de aplicare vor aparea la inceputul saptamanii viitoare si veti avea la dispozitie 3 ani pentru a va cauta singuri statele de plata de acum 30-40 de ani pentru a obtine in plus cativa lei fata de pensia stabilita ilegal pe baza salariului mediu pe economie. Toate pensiile vor scadea cu 40-60%, iar ceea ce va ramane va fi impozitat cu 16%.

SCMD va initia 5 (cinci) procese impotriva indivizilor imbatati de putere, care isi bat joc de militarii Romaniei, de rezultatele proceselor urmand a beneficia, din pacate, numai membrii SCMD.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

miercuri, 14 iulie 2010

Unde si cand?


Unde si cand, Eu, Valeriu Pricina, am facut vreo afirmatie privitoare la transformarea Sindicatului in partid politic, sau la eventuala lui asezare la remorca vreunuia?

Ceea ce mi se pune in seama are aspect penal pentru acela care o face. Vom examina in Comitetul Director aceasta chestiune si vom hotari. Nu neg faptul ca am avut in ultimii 20 de ani si am si in prezent oferte mai mult decat tentante - sincere sau impingatoare catre compromitere. 
Ma mandresc, insa, cu faptul ca toata prestatia mea ofitereasca, publicistica si scriitoriceasca s-a aflat sub lumina luceafarului absolut al unei constiinte curate, de patriot roman autentic. Cele bune si cele mai putin bune infaptuite de mine s-au asezat firesc sub izvorul fara zoaie si fara vopsele contrafacute al acestei lumini si aici nu voi schimba niciodata nimic, indiferent de riscuri si pierderi.

Numai intregul Sindicatului, consultat si invitat sa hotarasca democratic, ar putea modifica natura luptei comune in altceva decat este ea astazi, dar eu nu voi adera nici atunci la aceasta schimbare. Daca vreodata - fapt putin probabil - se va ivi in Romania o formatiune politica de o alta factura decat toate cele de azi si eu ma voi hotari sa ader la programul ei, atunci acest lucru se va produce printr-o marturisire imediat publica si prin retragerea din Sindicatul la care tin atat de mult.

Totul la vedere, nimic pe ascuns, intotdeauna raspicat si in fata camarazilor de actiune si de idei. Sa lasam javrele sa latre. Oamenii de bun simt stiu sa deosebeasca mieunatul nocturn de ecoul vocii leului in savana.

Am onoarea sa va salut!

Valeriu Pricina

Referitor la posibila transformare a SCMD in partid politic

La sugestia pe care cu obstinatie o avanseaza diferiti domni colonei, mai mult sau mai putin legati de mass media militara de altadata, de a transforma SCMD intr-un partid politic, raspunsul este acelasi dintotdeauna: NU.

In Romania de astazi, perceptia populara asupra partidelor politice se asimileaza cu ideea de gasca, de grupuri de interese total straine intereselor nationale, cu ""baietii smecheri"", cu cei imbogatiti din furtul (devalizarea) in totul sau pe bucati a fostei industrii romanesti sau din speculatii imobiliare cu terenuri ale statului sau ale obstilor locale, cu cei care au adus Romania si pe romani la sapa de lemn.

Deocamdata Armata in ansamblul ei, adica actualii si fostii militari, nu au intrat in constiinta romanilor ca delapidatori si tradatori de tara.

Multumim pentru repetatele sugestii si tendinte de manipulare in acest sens, dar SCMD a fost si va ramane ceea ce s-a anuntat a fi: un sindicat, adica o forta constienta, puternica, de neoprit in apararea drepturilor legitime ale tuturor categoriilor de militari.

In concluzie, nu mai emiteti zvonuri otravite domnilor, este inutil!...

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU