joi, 18 septembrie 2014

Scrisoare deschisa parlamentarilor Romaniei

Multumiri deputatilor si senatorilor din Parlamentul Romaniei, altii decat reprezentantii PDL

Doamnelor si domnilor senatori si deputati,
Prima masura antinationala, anticonstitutionala, antieuropeana si impotriva oricarui principiu de drept, luata de regimul dictatorial Basescu-Boc impotriva pensionarilor, in mod deosebit a rezervistilor Romaniei si a profesorilor, a fost Legea 329/2009, care a limitat acestor categorii dreptul la munca. Cu data de 10 decembrie 2009, familiile noastre au fost private ori de pensia legitima obtinuta in baza unui contract indeplinit cu statul, ori de salariu ca plata a muncii depuse in baza unui contract ulterior. Statul roman a fost privat, in acelasi timp, in mod ciudat, de competenta unor profesionisti autentici, in domenii uneori apartinand exclusiv sistemului de aparare, ordine publica si siguranta nationala.
Impotriva acestei nedreptati SCMD s-a adresat justitiei romane si europene, Parlamentului Romaniei, Parlamentului European, NATO si guvernelor tarilor euroatlantice. A manifestat in strada si a obtinut cooperarea unora dintre predecesorii dvs.  pentru indreptarea situatiei prin initiativa legislativa sau ordonanta de urgenta.
Promisa ca OUG inca din ianuarie 2011, promisa ca Lege la 4 martie 2013 (PLx109) iata ca dreptatea s-a implinit, tarziu, extrem de tarziu, pentru cei mai multi dintre noi, prin votul dvs., la 17 septebrie a.c. pe PLx 402/2014. Prin aceasta s-a reintrodus normalitatea impunand ca unic criteriu la angajare, competenta in locul unor criterii penibile cum ar fi varsta ori apartenenta politica.
Va multumim ca ati votat!
Va multumim ca nu ati dat curs incercarilor disperate ale PDL, principalul vinovat de genocidul pensionarilor, incercari concretizate in cuvantul deputatului Tinel Gheorghe, de a stopa din nou revenirea la legalitate si normalitate in ceea ce ne priveste.
Pe agenda dvs. se mai afla insa, pentru saptamana viitoare, si dezbaterea si votarea Proiectului Legii pensiilor militare de stat, esential pentru racordarea tarii noastre la NATO, tratat exclusiv militar, si din punctul de vedere al conditiei cadrului militar activ si in rezerva. Adica reacordarea de catre dvs. a dreptului la onoare si demnitate pentru militarii si politistii romani, drept rapit de regimul tiranic Basescu-Boc prin legile cu caracter retroactiv, nr. 119 si 263/2010 si, dupa victoria zdrobitoare in justitie a SCMD, la ICCJ,  la 7 ian. 2011, prin inventata "revizuire" promovata de OUG nr. 1/2011.
Va rugam sa votati si saptamana viitoare pentru normalitate si legalitate! Adica pentru respectarea obligatiilor contractuale pe care si le-a asumat statul roman modern fata de militari si politisti, inca de la 1830.
Va informam prin prezenta ca, dupa votarea acestui proiect si trimiterea sa spre promulgare, manifestarile de atentionare, preconizate de SCMD in luna octombrie in fata sediilor partidului majoritar al coalitiei de guvernamant, vor fi reorientate spre Palatul Cotroceni, pentru a grabi revenirea, dupa 5 ani de distrugere sistematica a categoriei noastre socio-profesionale, la normalitate, prin promulgare. Nu vom mai accepta jocul de-a retrimiterea in Parlament sau la Curtea Constitutionala, care, in mod de acum dovedit, ar putea rapi vietile altor camarazi. (Va reamintim cazul fostului dvs. coleg, senatorul si generalul Mihail Popescu, Dumnezeu sa-l odihneasca!).

Cu multumiri, in asteptarea votului dvs. pe Proiectul Legii pensiilor militare de stat,

PRESEDINTELE SCMD,
 Col. (r) dr. Mircea DOGARU

luni, 15 septembrie 2014

Condoleante



Presedintele SCMD si Comitetul Director sunt alaturi de dl. Col. (r) Gurau Petru, presedintele Filialei SCMD Braila, in greaua incercare prin care trece in aceste zile.
Sincere condoleante, la trecerea in nefiinta a sotiei sale!
Dumnezeu sa o odihneasca!

In atentia membrilor si simpatizantilor SCMD

Legile promise ori manifestatii stradale?

Din discutiile purtate de presedintele SCMD, la sfarsitul saptamanii trecute, alaturi de presedintele Sindicatului UNIPOL, cu reprezentanti ai Guvernului si Senatului, au rezultat urmatoarele:

  • In perioada 15 sept - 7 oct. a.c. vor fi supuse votului Camerei Deputatilor (camera decizionala) o serie de legi reparatorii;
  • Ordinea dezbaterii este urmatoarea: 1. Proiectul Legii reparatorii pentru grefieri, diplomati, fosti parlamentari, etc; 2. Proiectul Legii cumulului pensii-salarii; 3. Proiectul Legii de repunere in plata a indemnizatiilor revolutionarilor; 4. Proiectul Legii pensiilor militare de stat;
Precizam ca in toate solicitarile, SCMD a sustinut racordarea prin lege a rezervistilor romani la conditia rezervistilor din statele membre NATO, intrucat NATO este un tratat exclusiv militar, ale carui conditii trebuie respectate. Documentatia, din puct de vedere juridic, asupra a tot ceea ce ni s-a intamplat si privind justetea revendicarilor noastre pe calea revenirii la normalitate, au fost inmanate Primului ministru si ministrilor de resort, inclusiv noului ministru al bugetului si Avocatului Poporului.

Intrucat avem o experienta bogata acumulata in peste doi ani si jumatate de promisiuni neonorate, am dat insa si curs deciziei CD al SCMD de pichetare a sediului central al PSD si a sediilor PSD din tara, incepand cu data de 1 octombrie a.c.

In urma negocierilor cu Primaria Capitalei s-a stabilit ca pichetarea sediului PSD din Soseaua Kiseleff, nr. 10 se va face in perioada 1-17 octombrie (exceptand zilele de 11-12 octombrie) cu drept de prelungire, zilnic intre orele 14-17. 

Intrucat memoria politicienilor este extrem de scurta, pe durata campaniei electorale vom face asadar campanie si noi, pentru legile promise inca din oct. 2011, de principalul candidat, care s-a angajat, prin semnatura, la 14 iulie 2012. Aceasta, bineinteles, daca nu se vor tine nici de acest ultim angajament asumat in ceasul al 14-lea.

Solicit asadar membrilor SCMD ca, in numele unitatii de interese a tuturor categoriilor de militari si politisti, activi si in rezerva, sa lase deoparte cu ocazia acestei ultime, speram, batalii, orice manifestare a ego-ului propriu sau stimulata de interese colaterale si ambitii personale, pentru a putea obtine impreuna victoria asteptata dupa 5 ani de lupta sindicala pentru revenirea la normalitate a categoriei noastre socioprofesionale, umilita, mai odios poate decat celelalte componente ale natiunii, de catre regimul Basescu.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

luni, 8 septembrie 2014

Miting in Piata Victoriei




MITING IN PIATA VICTORIEI
- in atentia celor care doresc sa participe –

Doamnelor si domnilor,

Miercuri, 10 septembrie a.c., asociatiile BNR si Romania Civica organizeaza un miting de protest in Piata Victoiei, intre orele 10.00-14.00. Se reproseaza Guvernului nerezolvarea/tergiversarea pachetului de legi promise diferitelor structuri ale Societatii Civile: piloti, diplomati, grefieri, functionari publici, militari, revolutionari, profesori, mineri, CFR-isti etc.

In ceea ce ne priveste, SCMD l-a informat pe premier ca asteptam votarea si trimiterea, spre promulgare a legilor in cauza, pana la 30 septembrie solicitand negocieri. Dupa aceasta data, vom trece la pichetarea sediilor PSD, conform solicitarii anexate.

Col.(r) dr. Mircea Dogaru,

Presedintele SCMD


miercuri, 3 septembrie 2014

“MARELE” Dogaru raspunde


“MARELE” Dogaru raspunde
- In atentia intregii mass media –

Doamnelor si domnilor jurnalisti,
Deoarece  domnii politicieni continua sa fie abulici, vorbind fara sa stie despre ce,
Deoarece, in cursul zilei de ieri, 2 septembrie, s-au facut afirmatii despre negocieri ale Guvernului la Comisia de Munca a Camerei Deputatilor privind legile zise “speciale”,
Deoarece s-au facut si se fac confuzii intre demersurile privind legile zise “speciale” si un Proiect de lege reparatorie pentru piloti, grefieri, diplomati, fosti parlamentari si fosti functionari publici din Parlament si Curtea de Conturi,
Deoarece in toata aceasta ciorba parlamentara, atat politicienii cat si media ii amesteca aiurea si pe militarii rezervisti, acestia neavand nici o legatura cu respectivul proiect,
Deoarece, intr-o emisiune la Realitatea TV, de aseara, 2 septembrie, “Amiralul de Cismigiu”, Mircea Toader, colegul de tinerete nebunatica  al lui Traian Basescu, si-a permis sa politizeze haosul intrebandu-se ce face MARELE Dogaru in aceasta situatie cand constata ca a fost pacalit de Ponta, imi iau permisiunea sa raspund, facand si putina ordine in chestiunea legilor “speciale”:
  • Spre stiinta tovarasului Toader, cel care a mai aratat odata cu degetul aiurea, facand sa treaca o lege de reducere a TVA in folosul cetateanului, pe 2 septembrie nu s-au respins legile “speciale” in Senat pentru ca nu a fost vorba despre ele. S-a respins Proiectul legislativ nr. 951/11 dec.2013, inregistrat la Camera Deputatilor (camera decizionala) de 12 senatori si deputati PSD si trimis la Senat, unde a fost inregistrat cu nr. L209/2014. Este un proiect de lege repartorie pentru fostii detinatori civili de legi organice zise “speciale” care nu are nici o legatura cu militarii;
  • Proiectul respins prevedea, nu revenirea la vreo lege “speciala”, ci intoarcerea in cuantum a pensiilor celor mai sus numiti la situatia din august 2010;
  • Proiectul respins era, aproape, un “copy – paste” al Legii reparatorii nr. 241 pentru militarii rezervisti, promulgata anul trecut in 30 iulie, cu aplicare de la 1 octombrie 2013. Prin urmare, “MARELE” Dogaru isi primeste pensia din 2010 de un an de zile pentru ca nimeni nu a avut curajul sa traga in piept 159.000 de rezervisti, dar trebuie sa se declare multumit ca traieste in 2014, cu pensia din 2010. La fel in 2020, 2030 etc., daca mai apuca, fiind tot “asistat social”. SCMD este, prin urmare, singura forta sindicala din Romania care a fortat USL sa-si respecte, macar partial, una dintre promisiunile facute;
  • Deoarece reparatia pentru miltari este incompleta, SCMD lupta pentru promulgarea Legii pensiilor militare de stat, care sa readuca militarilor toate drepturile statutare rapite de alde Basescu, Boc, Seitan, Toader, Roberta Anastase, in conformitate cu Tratatul de aderare la NATO. Proiectul se afla la Comisia de Munca a Camerei Deputatilor avand toate avizele si asteptand doar semnatura domnului Ponta, adica avizul Guvernului, pentru a fi trimis in procedura de vot. Este motivul pentru care s-a deplasat, ieri, la Camera Deputatilor, ministrul muncii, fapt confirmat in dialogul pe care     l-am avut, in direct, cu presedintele respectivei comisii, la orele 11.30, la RTV.
  • In ceea ce priveste, nu legile zise “speciale”, cum bat campii politicienii, ci Proiectul legii reparatorii pentru Iovan si colegii lui, pentru diplomati, grefieri etc. acesta a avut avize favorabile de la toate comisiile si a intrat in dezbatere numai dupa ce Guvernul, sub presiunea mediatica a SCMD, a trebuit sa renunte la minciuna ca FMI s-ar opune asa ziselor legi “speciale” si sa admita, prin vocea domnului Ponta, ca, abrogate retroactiv, in dispretul oricarui principiu de drept, de regimul Basescu, acestea vor reveni din 2015;
  • Toate grupurile parlamentare din Senat s-au consultat si au intrat in sala cu hotararea ferma de a trece proiectul ca formalitate care ar fi facut dreptate unui numar infim de persoane (cca 4000). Cand s-a trecut la vot, in lipsa domnului Ponta aflat in vizita in China, tata socru, Ilie Sirbu, s-a ridicat insa, ca odinioara Mircea Toader (cu diferenta ca, spre deosebire de Toader, el stia bine ce face) si a aratat cu degetul “semnul mortii”. Drept urmare, PSD a votat impotriva. Asa a fost respins proiectul legii reparatorii pentru Iovan. Dar mai exista o sansa – votul pozitiv al Camerei Deputatilor, care este camera decizionala.
Din nenorocire, elanul raspopitului a atins si Proiectul de lege nr. 317/2014 privind abrogarea unor prevederi din Legea nr. 329/2009, adica a dreptului constitutional la munca neingradita pentru pensionari. Si acesta va depinde de votul Camerei Deputatilor. Acelasi individ se opune OUG reparatorii pentru revolutionari, care depinde, exclusiv, de Victor Ponta.
Drept urmare, asa cum am anuntat, rezervistii asteapta ca in luna septembrie sa fie trimis spre promulgare proiectul Legii pensiilor militare de stat, care ne reacorda statutul de militari in rezerva cu toate drepturile, de la solda de rezervist, grupele specifice de munca, la tratament medical gratuit in spitalele si policlinicile noastre si cu abrogarea celor 7 legi contradictoriii, sub incidenta carora ne aflam astazi, retragandu-ni-se stigmatul de “asistat social”. De asemenea, promulgarea legii care sa ne dea dreptul la munca neconditionat pana la varsta 65 de ani, promis noua, ca si primul proiect, inca din octombrie 2011, fie sub forma de OUG, fie sub forma de lege.
In caz contrar, am anuntat ca vom picheta sediile PSD pe termen nelimitat, incepand cu 1 octombrie 2014. Asta nu inseamna ca uitam frauda parlamentara a Robertei Anastase si crimele comise impotriva noastra de regimul Basescu-Boc. Indiferent de apartenenta politica (pe care si-o schimba, oricum, mai des decat ciorapii), politicienii nostri au in ochii electoratului aceleasi “calitati”: lipsa de competenta si de caracter, lacomie, fariseism, hotie, egocentrism, rupere de realitate etc.
Doamnelor si domnilor jurnalisti,
Va adresez, respectuos, rugamintea de a lua in considerare faptul ca, intr-un viitor material va voi pune la dispozitie intreaga documentatie despre pensii, indemnizatii si ajutoare sociale, categorii in mod voit confundate si despre incalcarea cu buna stiinta, de catre regimul Basescu, incalcare asumata si de actualul regim mixt, a tuturor principiilor de drept, a Constitutiei Romaniei si a legislatiei europene in privinta tuturor categoriilor de pensii, militare si civile, in scopul continuarii genocidului la adresa pensionarilor, enuntat de Emil Boc in cadrul programului de guvernare prin sintagma “parasirea pe cale naturala a sistemului”.
Cu stima,
Col.(r) dr. Mircea Dogaru,
Presedintele SCMD