S.C.M.D. subscrie la analiza d-lui amiral (r) Romulus Haldan
Amiralul Romulus Hâldan:
România, o țară ocupată! Armata Română nu mai are ce mobiliza, nu mai are
resurse umane și nici materiale. Nu avem variante de apărare și nici industrie
de armament, dotându-ne cu ce nu le mai trebuie altora
Amiralul (r) Romulus Hâldan afirmă că România nu mai are o armată
națională, oștirea fiind slab înzestrată, se arată într-un articol publicat pe
siteul Infobrașov.net.
Amiralul Hâldan susține că „Nu există un sistem unitar de pregătire pentru
apărarea națională”, deoarece toate „documentele elaborate, de regula cu foarte
mare întârziere, de către cei cu obligații in acest sens (Președinție, Guvern,
Parlament, ministere), sunt doar vorbe alambicate și nimic altceva”.
Acesta a scris că nimeni nu ia în calcul varianta în care alianța militară
din care face parte România nu ar funcționa, „așa cum s-a întâmplat și se
întâmplă în majoritatea cazurilor”.
Mai mult decât atât, acesta afirmă că bugetul alocat Armatei „este destinat
pentru îndeplinirea obiectivelor alianței, nu pentru îndeplinirea obiectivelor
naționale” și că statul cheltuie bani „bani pentru interoperabilitate, dar nu
și pentru operabilitate”.
Iată articolul integral:
România, o țară ocupată! ARMATĂ avem! Dar SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ?
A. Armata este elementul maxim de siguranță al unei țări. Atunci când este
națională.
Să vedem ce înseamnă o armată națională. Și să vedem dacă noi avem o armată
națională. În dreptul fiecărui criteriu care definește o armată națională, vom
pune DA sau NU.
1. Existența unui sistem național de apărare –NU
ARGUMENTE:
– Ministerele și departamentele care au în organică structuri militare sau
cu regim
militar (Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Departamentul pentru
Situații de Urgență) și alte structuri tip militar (Serviciul de Protecție și
Pază, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul
de Telecomunicații Speciale) nu au stabilită o strategie comună, o doctrină
comună și planuri de acțiune comune pentru a putea fi subsumate sintagmei de
forte armate naționale.
Nu există un sistem
unitar de pregătire pentru apărarea națională.
Documentele elaborate, de regula cu foarte mare intarziere, de catre cei cu
obligatii in acest sens (Președinție, Guvern, Parlament, ministere), sunt doar
vorbe alambicate si nimic altceva. Nimic concret! Nimic aplicabil! Nimic
ancorat in realitate! Nimic constructiv! Si totul datorită faptului ca sunt
elaborate de farseuri diletanti si semnate de persoane care, deși au functia
prevăzută de lege, nu au pregatirea potrivită sau nu au nivelul de pregătire
potrivit sau nu au o consiliere adecvată, mai ales din punct de vedere
calitativ. Sistemul este, încă, infestat de foști UTC-iști care, după revoluție
s-au transformat în experți în mobilizare, resurse umane și, mai ales în
strategi de cabinet. Și fac ce au învățat, adică să înșire vorbe, nu idei. Și
le este tare ușor, deoarece indivizii cu funcții în stat, datorită
incompetenței lor, au nevoie de ei. Unii au ajuns chiar ministri sau consilieri
de stat.
2. Existența unei concepții unitare de apărare a țării în care să nu fie
luate în calcul alte elemente decât capacitățile naționale existente –NU
Toate concepțiile privind apărarea națională sunt croite pe principiul
alianței, neexistând varianta când alianța nu funcționează, așa cum s-a
întâmplat și se întâmplă în majoritatea cazurilor.
3. Cetățenii țării participă, sub diferite forme, la realizarea sistemului
national de apărare, în structuri militare, economice, administrative sau
sociale cu atribuții și sarcini în acest domeniu – NU
ARGUMENTE:
– Nu există structuri militare destinate, în exclusivitate, misiunii de
apărare a țării. Toate structurile militare, sub o formă sau alta, sunt destinate
executării de misiuni în teatre de operații, sub comandă străină, deși sunt
considerate contingente naționale.
– Structura armatei române nu corespunde intereselor naționale și nevoilor
de apărare și securitate națională;
– Bugetul alocat armatei este destinat pentru îndeplinirea obiectivelor
alianței, nu pentru îndeplinirea obiectivelor naționale.
Cheltuim bani pentru
interoperabilitate, dar nu și pentru operabilitate;
– Principala formă de serviciu militar nu este serviciul militar
obligatoriu. Predominantă este forma de serviciu militar pe bază de contract,
care este o formă mascată de mercenariat. Militarii angajați pe bază de
contract sunt lefegii care, în orice moment, pot să își dea demisia din cu
totul alte motive decât cele care țin de domeniul militar: oferte materiale mai
bune în diferite structuri civile românești sau străine; faptul că, după
parcurgerea perioadei de instrucție, pot pleca, deținând un document care să
ateste că au făcut pregătire militară (cerut la angajare în foarte multe țări,
dar și în diferite structuri de securitate și pază). De asemenea, acești
militari nu pot fi reținuți peste program în unitate, decât în condițiile când
sunt plătiți suplimentar sau primesc zile libere, care, cumulate, devin
adevărate concedii de durată. Apariția rutinei, care, în timp, coroborată cu
înaintarea în vârstă, duce la erodarea deprinderilor inițiale, practic,
militarii angajați pe bază de contract, parazitând sistemul.
Normal ar fi ca, acești militari, începând cu vârsta de 30 de ani să fie
pregătiți pentru a deveni maiștri și subofițeri sau, funcție de studii, chiar
ofițeri, bineînțeles, în urma unor cursuri și, mai ales, în urma unui examen
extrem de riguros. Cei ce nu trec acest examen, să mai fie menținuți în armată
încă cinci ani, iar la vârsta de 35 de ani (când , în mod evident, nu mai pot
face față, fizic, în structuri de luptă), să fie integrați în structuri
logistice sau, de ce nu? Să părăsească sistemul. Trebuie înțeles o data pentru
totdeauna că armata nu este instituție de protecție socială. Tot timpul, acești
militari angajați pe bază de contract au revendicări de sorginte sindicală,
transformând armata în altceva decât cee ace ar trebui să fie. Și tot timpul
sunt obosiți, blazați, nervoși și revendicativi, deoarece, majoritatea au și un
al doilea loc de muncă în diferite structuri civile, la unitate venind să se
odihnească. Practic, parazitează sistemul.
Un raport corect și
efcient de militari angajați pe bază de contract și militari în serviciu
militar obligatoriu, este, în opinia mea, de 1/5.
– Voluntariatul este o mare eroare. Este un fel de azil pentru tot felul de
amatori de senzații tari care, cum nu le convine ceva, imediat pleacă și uită
de voluntariat. Mulți confundă armata cu air softul sau tot felul de comicării
militare din mass media.
– Armata este condusă de cadre militare a căror pregătire pentru funcții de
conducere este, predominant, în străinătate, în special SUA. Se repetă situația
din perioada stalinistă când cei care au condus armata erau școliți în URSS.
Ulterior, s-a dovedit că majoritatea acestora fusese recrutată de serviciile
secrete sovietice. Cazul generalilor Șerb, Militaru etc. Din păcate, pregătirea
în străinătate nu aduce nimic nou, deoarece, logic, instituțiile unde se
instruiesc ofițerii străini trimiși la studii, nu asigură decât o pregătire
superficială, mai mult politică decât militară, unde se însușesc noțiuni
eminamente teoretice, ce pot fi găsite și pe internet. Este un fel de „ai
noștri tineri la… învață, la gât cravatei cum se leagă nodul…”
Cine crede că fac afirmații gratuite, să studieze cazul diferitelor state,
membre sau nu NATO, europene sau din alte zone ale lumii.
B. Nu avem o concepție unitară și continuă privind componența armatei, misiunile
acesteia pentru apărarea națională și, mai grav, nu avem variante de apărare,
pornind de la ideea greșită că singurul inamic probabil (ba, chiar sigur) este
Rusia și că NATO rezolvă problema. Nu am învățat lecția istorică, trăită de
multe ori, că alianțele sunt cele mai nesigure forme de apărare. Sunt valabile
politic, dar nu și militar. Primii care sar la gâtul tău, sunt vecinii. Ei,
întotdeauna, vor avea destule de împărțit cu tine.
C. Armata română nu are rezervă. Singurii rezerviști ai armatei române sunt
pensionarii și aceștia, bineînțeles, pentru foarte scurt timp, deoarece,
datorită vârstei, sunt scoși din lucrările de mobilizare.
O armată normală are rezerviști care râmân în ștatele de mobilizare cel
puțin 20 de ani, nu câțiva ani (nu mai mult de 5). Mai grav, armata română nu
are ofițeri, subofițeri și maiștri în rezervă. Cei existenți sunt cei care
parăsesc sistemul înainte de vârsta de pensionare . Singura categorie de
rezerviști unde avem excedent este cea a gradelor mari (locotenent-colonel,
colonel, general), dar cea stringent necesară, grade mici și vârste tinere, cei
care instruiesc nemijlocit trupa, nu există. Fiindcă, dispărând noțiunea de
serviciu militar obligatoriu, a dispărut și noțiunea de militar cu termen
redus, adică, acea categorie care asigura ofițeri de rezervă instruiți.
Avem Centre Militare Județene și Zonale, cu destul personal, dar care nu au
obiectul muncii. Practic, acestea se ocupă cu evidența pensionarilor.
D. Nu avem planuri de mobilizare a economiei reale și viabile, deoarece
componenta strict națională a economiei românești este insignifiantă.
În caz de război, o să ne trezim că trebuie să facem licitații. Că, de,
suntem în economia de piață. Firmele străine, mai mult decât majoritare în țara
noastră, vor face ce le dictează interesele lor nu cele ale noastre. Și este
logic. Vedeți, cumva, Luk Oil-ul furnizând carburanți armatei române? Sau
MOL-ul? Sau chiar Petromul? Am fi naivi să credem asta!
Reducerea efectivelor armatei s-a făcut de către politicieni total aserviți
unor interese străine.
E. Peste noapte ne-am trezit că orice analfabet din politică se ocupă de
strategii militare. Reamintesc doar un exemplu – machedonul electrician Costică
Canacheu care chema generalii la ordin că, de, era la comisia de apărare și
siguranță națională. Sau de metresele târâte după ei de către miniștrii
apărării, în fața cărora generalii trebuiau să aibă grijă cum mișcă. Mai rău
este că aceste hoarde hămesite erau mereu prezente în unități operative,
împreună cu te miri cine suită, pentru a se bucura de viață, petrecând fără
rușine pe banii cadrelor militare și pe norma de hrană a trupei. Puteai să zici
ceva? Puteai să faci ceva? Poporul i-a ales, armata este datoare să suporte
aleșii poporului!
Apar tot felul de pițifelnici care declamă emfatic: „De ce generalii nu își
prezintă demisia în semn de portest?” Dar nu se întreabă de ce ei, prin votul
lor exprimat ca la galeria de fotbal, au băgat pe gât generalilor aceste
gunoaie nule, lacome și nesimțite și că pe aștia îi doare undeva chiar dacă
toți generalii și-ar da demisia.
S-au desființat unități și mari unități de-a valma, fără nicio logică, cu
complicitatea unor generali făcuți la apelul de seară. Orice opoziție față de
această frenetică demolare a fost stârpită din fașă.
S-au făcut greșeli grave, ireparabile. Dau un singur exemplu – în Munții
Apuseni a mai rămas doar un batalion de vânători de munte, iar de la Curtea de
Argeș până la Turnu Severin, unde munții întâlnesc Dunărea (250 Km.) nu există
nicio unitate de vânători de munte. Exemplele pot continua. Nu mai este necesar
să fac comentarii.
După reducerile masive și prostești, norocul nostru a fost că au fost
generali care au reușit să convingă nulitățile politice și sociale care au
decis soarta apărării țării și, implicit, a armatei, că este neapărat necesar
să se reînființeze unele structuri. Așa a fost cazul, spre exemplu, cu
reînființarea brigăzilor din Banat și Dobrogea, unde nu prea mai era nimic pe
zona terestră. Oricum, sunt județe în Romania unde nu mai există unități
militare, în afara inutilelor centre militare.
Nimeni nu ne-a obligat să facem reduceri și nimeni nu ne-a spus oficial cât
să reducem. Dar noi am redus mai mult decât oricine. Interesele au fost mari.
Practic, au fost vizate terenurile si clădirile armatei. A urmat jaful la
drumul mare, fiecare șmecher implicat servind o felie cât mai mare din acest
tort primit gratis. Din pacate, aceste terenuri și clădiri sunt iremediabil
pierdute. Și nu numai acestea. A fost jefuit ștocul de mobilizare, astfel că,
la această data, armata română, efectiv, nu mai are stocuri de mobilizare
viabile. Dar are structuri care mănâncă, încă, pâine albă gestionând și ținând
evidențe fantomă.
ARMATA ROMANA NU MAI ARE CE MOBILIZA. NICI RESURSE UMANE, NICI MATERIALE!
F. Avem structuri expandate, gen Brigada 30 Gardă și Protocol, care se
ocupă de spectacolul drag capilor politici ai României, gen „Onorul, Zgomotul
și Focul”, deoarece avem o droaie de doritori de astfel de spectacole, care nu
ar înființa o companie de infanterie în plus, dar ar avea nevoie de o divizie
de protocol. Această structură de protocol era suficient să aibă dimensiunea
unui batalion, dar, atunci, nu mai putea presta pentru toți clienții politici
și s-ar lăsat cu supărare mare. În locul unei astfel de structuri costisitoare
și total inaptă în caz de război (unde nu se fac spectacole cu arma, ci se
moare cu adevarat) putea fi creată o mare unitate de luptă.
G. Nu avem industrie de apărare. A fost distrusă cu bună știință,
dotându-ne cu ce nu mai trebuie altora. Și mai facem și ceremonii când
introducem în dotarea armatei române second handurile refurbișate ale
altora. Orice încercare de producție internă este strivită în fașă. Importurile
sunt prioritare. Și de aici, veșnicele scandaluri și amânări și refaceri ale
planurilor de dotare. De exemplu, de peste 20 de ani vrem să dotăm forțele
navale cu corvete. A văzut cineva vreuna? Să nu mai vorbim de șpăgile enorme
încasate de tot felul de „patrioți” Își mai adduce aminte cineva de generalul
Croitoru care a fost demis pentru un motiv de doi lei, dar motivul real era că
s-a opus cu tărie achiziționării de avioane second hand. Și exemplele sunt
multe.
H. Nu există o concepție de dotare a armatei stabilă și viabilă. Noi ne
dotăm funcție de ce ne cer alții, nu de ce avem noi nevoie. Practic, orice
schimbare în spectrul politic sau în conducerea armatei, duce la schimbări de
opțiuni și, practic, totul se ia de la capăt. Practic, acești decidenți
politici și militar își bat joc de apărarea țării. Dacă se răsfoiește istoria
modernă a armatei române, se va vedea că politicienii, indiferent de partid, în
cârdășie cu unii generali și cu cel din fruntea statului, au subminat apărarea
națională. Două războaie mondiale ne-au prins nepregătiți și rezultatul au fost
masele mari de militari morți pe câmpul de luptă. Și nimeni nu a plătit pentru
această gravă trădare de țară. Cum nu va plăti nici acum. Vinovați vor fi
morții.
I. Conducerea armatei este politizată și falsificată. Dacă armata română
are, în majoritate, generali meritorii, patrioți și cu conștiință de neam și
țară, există o categorie de falși generali, a căror singură rațiune de a exista
este de a parveni. Pentru asta, execută orbește decizii politice care sunt
evident dăunătoare țării, deși au jurat ca țara și neamul asta amărât să fie
stăpânul lor suprem. Aceste false valori se strecoară prin viață și carieră
pândind orice oportunitate și valorificând-o la maxim, bineînțeles că numai în
interes personal. Orice încercare de a te ridica împotriva lor este sortită eșecului.
Scutul politic al acestora, este mai ceva decât cel de la Deveselu.
J. Există o structură în cadrul Universității Naționale de Apărare de o
nocivitate extraordinară pentru armata națională, așa zisul Colegiu Național de
Apărare. Aici coloneii, predau viitorilor generali pe filiera scurtă, lecții
sterile și fără să contribuie cu nimic la formarea unor generali adevărați, ci
la formarea unor viitori ocupanți de funcții. Tot aici, găsești cursanți cu
diferite ocupații – politicieni, popi, cârciumari, actori etc. Admiterea se
face pe baza prezentării unui referat, teoretic, dar, practic, pe baza unei
decizii politice. Când hotărăști politic cine va deveni general, este clar că
nu vei avea generali, ci slugi sau, în cel mai bun caz, dar tot nefericit, vei
avea complici la diferite măgării politice. Aici se incubează viitoare găști
care se vor sprijini și ridica unii pe alții pentru a parazita această țară.
Aici nu există selecție, ci clientele. Aici nu există școală, ci plimbări de
colo colo, chermeze și chefuri, uneori monstruoase și se nasc cumetrii
politico-militare. Nu există examene și nu există prezență. Bineînțeles că nu
toți viitorii generali care trec pe aici sunt corupți sau coruptibili, mulți
dintre aceștia fiind oameni de valoare, dar contactul cu mocirla politică, cu
tot felul de interlopi care fac acest colegiu, bineînțeles că alterează. Dau un
singur exemplu din mlaștina atât politică, cât și interlopă – Elena Udrea, deși
sunt foarte multe exemple. Acești indivizi și individe, după absolvirea acestui
colegiu, au dreptul să se înscrie la doctorat în cadrul Universității Naționale
de Apărare. Aici intervine fabrica de doctori, care a scos pe bandă rulantă un
număr uriaș de falsuri grosolane care nici măcar nu știu titlul tezei lor de
doctorat, iar conținutul este făcut de fabricanți de profesie de doctorate și
abundă în plagiate și literatură de proastă calitate științifică. Ancheta
declanșată în acest sens, cu sunete și trâmbițe, nu numai că nu a rezolvat
nimic, dar de ani buni nu se mai știe nimic despre ea și, mai ales despre
concluziile ei. Aproape toți escrocii politici ar fi rămas fără doctorate și
asta nu permite sistemul.
Exista și un Colegiu de Război, unde viitorii candidați la gradul de
general erau admiși în baza unui examen extrem de greu și care învățau la greu,
dând tot timpul examene și întocmind o mulțime de documente de stat major la
nivel strategic, corespunzătoare diferitelor viitoare funcții de acest nivel,
până la cea de șef al Statului Major al Apărării. Acum, acest colegiu nu mai
există. A rămas numai un curs în cadrul Facultății de comandă și stat major. De
ce? Răspunsul este simplu – nu se vrea generali adevărați, ci generali
politici.
Normal este ca la un curs de pregătire pentru viitorii generali să predea
generali, nu niște colonei care în toata cariera lor s-au ocupat de latura
didactică, mulți dintre ei necomandând nici măcar la nivel batalion. Norocul
este că armata română are destui ofițeri capabili care sunt în stare să se
pregătească singuri, mai ales prin exercitarea practică a comenzii la diferite
eșaloane ierarhice. Și, mai ales, are destui oameni cu caracter, cu educație
înaltă și care își iubesc țara și poporul necondiționat.
Educația primită în Liceul Militar, care nu a avut nimic politic în ea, nu
poate fi dislocată de nicio pregătire politico-militară și adevarul, deși
acoperit de gunoiul politic și de ofensiva masivă contra ființei naționale și
spiritualității acesteia, va fi păstrat, ocrotit și scos la iveală de acești
oameni.
Deși există excepții și acestea se cațără cât mai sus, în cârdășie cu
gunoaiele politicii și jefuitorii economici ai țării, adevărul există și va
învinge! S-a mers prea departe!
România este singura țară unde se fac avansări ale militarilor aflați în
rezervă sau retragere. Ba, mai mult, se dau grade și civililor.
K. Gradele în rezervă se acordă, în toate țările, numai militarilor care
parcurg diferite forme de perfecționare, sunt activați pentru o perioadă sau
sunt vizați pentru conducerea anumitor structuri în caz de război.
Avem generali fotbaliști, generali tenismeni și generali Onțani. Rivalul
din tinerețe al golanului fals general Năstase, americanul Stan Smith, era
caporal în armata SUA și așa a rămas. Nastase, care este un analfabet, pur și
simplu, a ajuns general. Pe când și Simona Halep general? Că Lipă a ajuns
chestor!
Trebuie terminată golănia asta cu generali de operetă. Armata este armată
și generalii sunt generali. Pentru sport sunt destule alte recompense.
Avem o armată de generali în rezervă și retragere, majoritatea dintre
aceștia necomandând niciodată o structură al cărui comandant să aibă funcția de
general. Nu avem armate, dar avem făcuți, după revoluție, cel puțin 60 de
generali de armată.
Practic, în toată România, nu trebuie să existe decât un general activ cu
gradul de general de armată și acela să fie șeful Statului Major al Apărării.
Numai la Cotroceni sunt două funcții de general și ambele cu stele multe,
când normal, secretarul CSAT trebuie să fie cel mult general de brigadă,
atribuțiile sale fiind profund birocratice, de secretariat. Consilierul pe
probleme de apărare națională al președintelui poate să fie orice general în
rezervă sau retragere, fiind dreptul președintelui de a-l alege. Am luat
exemplul președenției, deoarece peștele de la cap se împute. Și Iliescu a fost
primul crap. După care, după el, toți ceilalți.
L. O altă boală gravă în armata română, este împuternicirea. Invenție pur
românescă și de certă sorginte comunistă. O împuternicire durează 6 luni, după
care trebuie reînnoită sau trebuie făcută numirea pe funcție. Armata română
este plină de împuterniciți. Unii sunt la a treia sau chiar a patra
împuternicire consecutivă. De ce?
Din trei motive. Unul – Incompetența de a găsi omul potrivit a unor
decidenți militari și politici, Doi-neîncrederea în subordonați a unor
decidenți militari și politici, derivată din propriile tare de caracter și din
incompetență și Trei – teama ca cel numit să nu ia locul decidentului. Toate
trei, în concluzie, au ca bază incompetența celor care generează
împuternicirea.
Ar mai fi și o a patra variantă, care nu este imposibilă, deși refuz să o
accept, și anume accea a faptului că împuternicitul nu face parte din gașcă
(numită frumos echipă) sau nu a înțeles că trebuie să cotizeze, să
sensibilizeze decidentul (decidenții)
Amiral, Romulus Hâldan
