vineri, 20 septembrie 2024

Textul B447/2024 modificat de delegatii sindicatelor si structurilor asociative ale rezervistilor si propus initiatorilor, la data de 17 septembrie a.c.

 PROIECT


              PARLAMENTUL ROMANIEI, CAMERA DEPUTATILOR, SENATUL


LEGE


pentru completarea Legii Nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat


           Parlamentul Romaniei adopta prezenta Lege:


            Articol unic: - Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat – publicata in

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 556/27.07.2015, cu modificarile si completarile ulterioare, se

completeaza si va avea urmatorul cuprins:


            1. Dupa Art. 59 se introduc doua noi articole, Art. 59/1 si Art. 59/2 cu urmatorul

cuprins:


              „Art. 59/1 – Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizeaza, din oficiu, ori de cate ori se

majoreaza solda de grad/salariul gradului profesional si/sau solda de functie/salariul de

functie ale militarilor/politistilor si functionarilor publici cu statut special, in procentajele

stabilite la Art. 29 si 30 si, in functie de vechimea valorificata prin ultima decizie de pensie,

astfel:

                    a) Potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii in rezerva/incetarii

raporturilor de serviciu, a mediei soldelor de functie/salariilor de functie si a drepturilor

banesti, care fac parte din baza de calcul folosita pentru stabilirea pensiei militare de stat,

conform legii si valorificate in ultima decizie de pensie, a celor ale caror drepturi de pensie

au fost deschise inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi;

                     b) Fondurile necesare pentru plata drepturilor prevazute la alineatul precedent,

in anul 2024, se suporta din bugetele aprobate institutiilor din SAOPSN.

                Art. 59/2 – In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi,

Casele sectoriale de pensii recalculeaza toate pensiile militare aflate in plata, in conformitate

cu dispozitiile prevazute la Art. 59/1.”


PRESEDINTELE                                                                                           PRESEDINTELE

CAMEREI DEPUTATILOR                                                                          SENATULUI

joi, 19 septembrie 2024

Concluzii privind pichetarile din 17 septembrie a.c.

 


CONCLUZII PRIVIND PICHETARILE DE LA SEDIILE PNL SI PSD,

DIN 17 SEPTEMBRIE A.C.

- In atentia membrilor si partenerilor SCMD –

 

Doamnelor si domnilor,

La actiunile de protest din 17 septembrie au participat delegati de la toate sindicatele si asociatiile de rezervisti care au elaborat, pe 29 august a.c., programul comun de manifestatii, mai putin de la AORR.

A fost ca la ”Alba-Neagra” sau ca in schita ”Două Loturi”. Daca pe 3 septembrie ne-au primit amabil liderii PSD si am gasit inchise portile PNL, marti a fost ”vițăvercea”.

Liberalii au promis ca, pana in 24 octombrie, in regim de urgenta, noua lege privind cresterea soldei de grad si functiilor aferente la rezervisti, proiect inscris ca B447 la Senat, va fi votata in ambele Camere si trimisa la promulgare. Cu observatiile noastre vizand aspectele de neconstitutionalitate sau de procedura financiara si cu solicitarea sa fie votata de intreaga majoritate parlamentara.

Asadar, in 6 luni, PLx262/2024 n-a putut ajunge la votul final, dar noul proiect va trece prin toate fazele intr-o luna? Sa dea Dumnezeu!

Va reamintim pe scurt:

 SCMD a solicitat, din aprilie, sefilor de comisii din Camera, amendarea OUG 26/2024 si a gasit si deputati care sa inainteze amendamentele respective. Dupa 6 luni de cearta pe amendamente, ni se spune ca nu pot intra (nici chiar ”Amendamentul Leoreanu”), pentru ca s-ar opune Consiliul Legislativ si CCR, pe motiv de nerespectare a ”bicameralitatii”. Amendamentele au cazut, asadar, pe ”Procedeul Mocioalca”, pentru cine isi mai aduce aminte. Nimic nu e nou!

Lasam la o parte faptul ca CL este doar consultativ, iar magistratii, daca le permitem sa-si transfere lor si solda noastra de grad, ca tot si-au transferat, pas cu pas, intreaga Lege 223/2015 ( dovada ca, in forma promulgata este nu buna ci exceptionala) vor fi, pentru ei, de acord.

Prevazand situatia, noi am cerut ca, odata amendamentele respinse, sa fie legiferate prin OUG, textul acesteia, elaborat de parlamentari prieteni, fiind depus de delagatii sindicatelor si asociatiilor UNITE IN ACTIUNE, inca din 7 iunie, in mapa premierului, unde zace si astazi. Poate acum inteleg si ”idiotii utili” Puterii, care oracaiau atunci, acuzandu-ne de toate defectele lor,  de ce am actionat asa!

In situatia de fata, nu ne ramane decat sa punem presiune, pe toate caile, pentru ca minunea B447 sa devina Lege pana la 25 Octombrie. Drept care, apelam la toti membrii si partenerii SCMD, rezervisti, politisti si civili, din Bucuresti si Ilfov, sa sprijine urmatoarele actiuni:

- 26 septembrie, pichetarea cu 600 participanti a Ministerului Muncii, alaturi de CFR-isti, mineri, pensionari civili etc. din Meridian si CNSC, intre orele 09.45-12.00, impotriva minciunii ca nu s-ar fi platit contributii, nici la civili, nici la militari si politisti, pentru anii adaugati pe grupele/conditiile speciale de munca. Spre stiinta celor care bat campii ca am fost putini la pichetari, am anuntat un numar exceptional de participanti, deoarece o pichetare se face cu maxim 100 de persoane;

- 1 octombrie, incepem la orele 11.00 pichetarea la MApN, apoi ne depla sam la ministerele Justitiei si de Finante si incheiem la MAI, spre a le scoate din cap minciuna ca pensiile militare ar fi integral ”necontributive”. NU! Sunt integral contributive, dar la bugetele noastre de asigurari sociale! Doar formula de calcul, permanent modificata in rau, difera;

15 octombrie, o delegatie ”semnificativa” (ca sa il plagiem pe dl. Geoana) a structurilor noastre, insotita de un grup de nivel pichet, se va deplasa la Ambasada SUA, pentru a-i intreba pe pertenerii nostri strategici .... ”CE SUNTEM NOI? CAPRE SAU MILITARI SI POLITISTI NATO IN ACTIVITATE, IN REZERVA SI RETRAGERE?”.

Pe 25 Octombrie, ii invitam in Piata Victoriei, pe toti membrii si aliatii nostri din Capitala si din Tara, rezervisti, politisti si civili, pentru ca suntem toti cobaii aceleiasi ”austeritati” si toti vom fi adusi, din 2025, sub limita supravietuirii, datorita tembelismului comunism-globalistilor europeni si slugarniciei pseudo-politicienilor nostri!

Daca legea promisa va merge la promulgare, vom notifica PMB ca ne vom deplasa si noi, ca ”simpli cetateni”, din Piata Victoriei, pentru a depune flori la monumentele, casele memoriale si placile comemorative din jurul Palatului promulgatorului inca in functie. Avem aprobarea pentru cca. 30.000 participanti. In viziunea Comisiei PMB inseamna mai putini, in interpretarea noastra inseamna mult mai multi!

Daca Legea nu va fi gata si nici doleantele aliatilor nostri indeplinite, vom decide in Piata Victoriei, impreuna, atitudinea noastra comuna fata de evenimentele perioadei 1 noiembrie – 1 Decembrie.

 

Honor et Patria! Vae Victis!

 

Presedintele SCMD,

        

                   Col.(r) dr. Mircea DOGARU

 

marți, 17 septembrie 2024

PROPUNERI

 

PROPUNERI PRIVIND INITIATIVA LEGISLATIVA A LIBERALILOR

DE COMPLETARE A LEGII

- Catre sindicate si toate structurile asociative ale rezervistilor din SAOPSN -

        Stimati camarazi,


        Dupa ampla analiza efectuata de domnul vicepresedinte gl.(r) Constantin Nastase, din punctul de vedere al legislatiei financiare si al resurselor SAOPSN, asupra textului initiat, SCMD va propune varianta alaturata, pentru a fi sustinuta la negocierile cu initiatorii. Ramanem insa la parerea ca, timpul fiind scurt, doar prin cooptarea intregii majoritati parlamentare, sau prin OUG, se poate rezolva situatia, pana la inceperea campaniei electorale.

Presedintele SCMD
Col (r) dr. Mircea Dogaru



                                                               PROIECT
              PARLAMENTUL ROMANIE, CAMERA DEPUTATILOR, SENATUL
                                                                 

                                                                   LEGE

              pentru completarea Legii Nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat


           Parlamentul Romaniei adopta prezenta Lege:


            Articol unic: - Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat – publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 556/27.07.2015, cu modificarile si completarile ulterioare, se completeaza si va avea urmatorul cuprins:


            1. Dupa Art. 59 se introduc doua noi articole, Art. 59/1 si Art. 59/2 cu urmatorul cuprins:


              „Art. 59/1 – Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizeaza ori de cate ori se majoreaza solda de grad/salariul gradului profesional si/sau solda de functie/salariul de functie ale militarilor/politistilor si functionarilor publici cu statut special, in procentajele stabilite la Art. 29 si 30 si, in functie de vechimea valorificata prin ultima decizie de pensie, astfel:
                    a) Potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii in rezerva/incetarii raporturilor de serviciu, a mediei soldelor de functie/salariilor de functie si a drepturilor banesti, care fac parte din baza de calcul folosita pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii si valorificate in ultima decizie de pensie, a celor ale caror drepturi de pensie au fost deschise inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi;
                     b) Fondurile necesare pentru plata drepturilor prevazute la alineatul precedent, in anul 2024, se suporta din bugetele aprobate institutiilor din SAOPSN.
                Art. 59/2 – In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, Casele sectoriale de pensii recalculeaza toate pensiile militare aflate in plata, in conformitate cu dispozitiile prevazute la Art. 59/1.”


PRESEDINTELE                                                                                            PRESEDINTELE
CAMEREI DEPUTATILOR                                                                          SENATULUI

luni, 16 septembrie 2024

MAINE, 17 SEPTEMBRIE 2024, PICHETARI LA SEDIILE CENTRALE ALE PNL SI PSD

 

-          Apel catre rezervistii din Bucuresti si Ilfov -

Camarazi,

Domnii presedinti Marcel Ciolacu si Nicolae-Ionel Ciuca ne-au promis, inclusiv la TV, in direct, ca se vor intalni cu noi in problema acordarii soldei de grad rezervistilor, proiect aflat in nelucrare la Parlament, din aprilie a.c.

Nu este politicos sa-i lasam sa astepte! Domniile lor nu-si vad capul de treburi, deci vom proceda conform sfaturilor unui vechi stapan pe care elita noastra l-a slujit pana la 9 mai 1877: "Daca Mahomed nu merge la munte, va merge muntele la Mahomed"!

Le vom demonstra ca este vorba despre onoare si demnitate, mai mult decat de bani, care vor veni din bugetele ministerelor noastre, costul cu "mentenanta" rezervistilor fiind mai mic decat cel al mentenantei pentru "Patriot".

Veniti asadar intre 10.30 si 11.00, la sediul central PNL din Modrogan! Apoi vom merge la PSD, unde nu vom "urla" ci vom sopti, plini de bun simt, ca apartenenta la NATO impune nu numai obligatii ci si drepturi.

Sa nu ne lasam manipulati de parsivenia slugilor Puterii, carora, daca ne fac sa renuntam la proteste, li s-a promis ca va ploua cu stele pe 25 Octombrie, ca sa avem cu ne ne făli in Ghencea 3, ca bani de coliva oricum nu vor mai avea ai nostri, incepand de la anul.

Honor et patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

vineri, 13 septembrie 2024

Adresa SCMD catre comisia de Aparare a Senatului

 SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE

Adresa: Bucuresti, str. Pajurei, nr. 13, Sector 1, cod postal 013152, Of. Postal 26 Cont:BRD, Agentia Carol, RO41BRDE441SV79262374410,

Cod fiscal: 26096263

Adresa e-mail: sindicatulmilitarilor@gmail.com

Nr. 87 din 13.09.2024

                                                                                                                                                                  

       Către,

                   Comisia de Aparare a Senatului României

 

 IN ATENTIA DOAMNEI PRESEDINTE,

SENATOR NICOLETA PAULIUC

 

Stimata doamna presedinte,

 Multumindu-va, inca o data, pentru initiativa legislativa avuta in ceea ce priveste aplicarea maririi soldei de grad si la cadrele in rezerva/retragere, va transmitem, conform solicitarii dvs., obiectiile si propunerile SCMD, la textul proiectului pe care noi il vedem perfect ca text de OUG :

 1. Art.593 trebuie sa dispara, intrucat este neconstitutional. Nu poti anula solda de grad parlamentarilor, ministrilor, secretarilor de stat etc. rezervisti, decat odata cu gradul si asta doar prin condamnare definitiva prin Justitie, pentru tradare, lasitate in lupta, genocid s.a.m.d. (vezi cazul V.A. Stanculescu). In plus, exceptandu-i pe nataraii Revolutiei si postRevolutiei, promovati in dauna militarilor valorosi, pentru ca purtau pe umeri un bocanc in loc de cap, noi, rezervistii, actionam astazi UNITAR SI SOLIDAR! Solidaritatea de breasla ne face sa ii sustinem si pe camarazii mentionati in Art.593, chiar daca, odata ce si-au vazut fundurile proptite in fotoliile de parlamentar sau ministru, unii dintre ei ne-au uitat.

2.      La Art.592 solicitam ca termenul de 90 de zile, acordat caselor de pensii sectoriale, pentru aplicare, sa fie redus la 30 de zile, pentru ca prima plata sa se faca in decembrie 2024. Altfel, vom prinde blocajul la pensii si salarii, care va fi instituit in Anul Genocidului, 2025.

3. La Art.591 se scoate precizarea ca aplicarea se va face ”la cererea” beneficiarilor. Nu! SE VA FACE DIN OFICIU. Inamicii nostri de la Directiile Generale Financiare stiu exact cat si cum am fost furati in ultimii 15 ani, din nevoia de a-si manifesta slugarnicia fata de vremelnicii stapani interni/externi.

 

Cu rugamintea de a transmite domnului presedinte al PNL ca vom sustine textul rezultat si ca text de Lege si ca text de OUG, cu ocazia pichetarii, pe data de 17 septembrie a.c., a sediului central al PNL, ramanand deschisi dialogului,


Va transmit sentimentele noastre de stima si aleasa consideratie,


 Presedintele S.C.M.D.,                       

       Col. (r) dr. Mircea DOGARU