luni, 6 februarie 2017

D E N U N T
In atentia membrilor SCMD si CNSC

Doamnelor si domnilor,

     Intr-o tara in care dreptul la delatiune si dreptul DNA-ului de a aresta pe oricine, la prima banuiala, au devenit litera de lege, promulgate fiind de anticonstitutionalul Presedinte prin iesirea in strada si indemnul la insurectionare, a venit vremea sa ne pronuntam si noi. Pentru ca, pe 23 ianuarie a.c., Presedintele nu a fost suspendat, asa cum cere Constitutia, ceea ce inseamna ca tradarea a devenit la romani “trendy”.
     In strada au iesit, in Bucuresti si in marile orase, mankurtii, adica sclavii perfecti. Pentru ca numai un sclav isi reclama, sub lozinca Libertatii – biciul. Au iesit pentru ca nu vor 80000 de noi locuri de munca dedicate, adica sponsorizate de Guvern, nu vor indemnizatii triple, nu vor gratuitate pe CFR pentru studenti, salarii mai mari pentru parinti si pensii mai mari pentru bunici. Vor ca doamna Kovesi sa-i poata aresta, in buna traditie a Tatucului Stalin, a lui Beria si a Monicai Macovei, pardon, a Anei Pauker! Au iesit in strada, avand ca pretext OUG nr. 13/2017 dar sustinand vechiul Plan Prozorovski de spargere si ocupare, de catre rusi a Romaniei, pe bucati.
     Imediat, in Romania de Est, aflata inca sub ocupatie ruseasca, rusii Usatai, Sor, Dodon, etc. au organizat o manifestatie a ciolovecilor in sprijinul mankurtilor din Piata Victoriei. Renegatul roman Vladimir Putin i-a inmanat lui Dodon ordinul de lupta printr-o harta a “Moldovei Mari”. Falsa, bineinteles, pentru ca Tara Moldovei, adica Valahia Minor sau “Tara Romanilor cea Mica” s-a intins intre Carpati si Nipru, pana la 12 septembrie 1740. Atunci, cu sprijinul aliatului german, rusii au furat prima halca de pamant romanesc de 44.500 kmp adica tinutul de “La Margine ( in rusa-U Craina)”, dintre Bug si Nipru. A urmat a doua halca de 69.000 kmp, Transnistria dintre Bug si Nistru, in 1791 si a treia halca, numita de serviciile rusesti de spionaj “Basarabia”, la 28 mai 1812. Nordul romanesc a fost furat de rusi cu ocazia impartirii Poloniei, parte din Delta in 1940 iar Insula Serpilor in 1948.
     Denunt, asadar, implicarea serviciilor rusesti in recenta lovitura de stat declansata in Piata Victoriei, prin luptatorii profesionisti adusi in Romania inca din iunie 1989 si transformati astazi in oameni de afaceri. Dar denunt si cateii lui Putin, pe ciolovecii de la Sofia care au declansat imediat manifestatii de solidarizare si pe iredentistii lui Hunor care a proclamat la Targu Mures, momentul propice pentru “recuperararea pamantului strabun” si pe cei ai lui Tokes care a proclamat autonomia la Bruxelles. Cu atat mai mult cu cat Putin l-a vizitat zilele astea pe agentul lui de la Budapesta, Viktor Orban. Este adevarat ca va merge la Budapesta si Donald Trump, dar ca “om-sandwich” fiind succedat de o vizita a doamnei Merkel, mana dreapta a lui Putin in Europa.
     Mankurtii care plang de dragul democratiei in Piata Victoriei actioneaza, asadar, ca agenti ai intereselor rusesti. Denunt si capii SRI-ului si ai celorlalte servicii pe care SRI-ul le controleaza, de inalta tradare, nu numai pentru ca nu ne informeaza, cum n-au facut-o nici in decembrie 1989, cand aveam, de sase luni, peste 100.000 de luptatori profesionisti straini pe teritoriu, ba, mai mult actioneaza vizibil in sprijinul tradarii. In plus, numitul Hellvig, fost militian de circulatie, este presedinte de fundatie Soros. Iar nebunul de George Soros, vizand distrugerea statelor, in numele noului Comunism numit Globalism, investeste zeci de milioane de dolari in pseudofundatii “democratice” care vizeaza destructurarea statelor lumii. In Ungaria, Israel, Germania si Albania se iau déjà masuri impotriva sorosistilor. In Romania, dupa ce au distrus toate partidele si miscarile patriotice, SRI-ul si STS-ul i-au tras de par in Parlament.
     Si mai denunt multinationalele, jefuitoare si asasine, care actioneaza pe pamant romanesc, intoxicandu-ne cu otravuri pe post de mancare, bauturi si medicamente, ca sponsorizeaza la greu, incepand cu bancile, destructurarea Romaniei. Dovada a constituit-o prezenta lui Steven Van Groningen – presedintele Raiffeisen Bank la miting. De ce bancile? Pentru ca nu vor Legea darii in plata, nu vor cresteri salariale ca romanii sa nu se mai imprumute si nu vor sa plateasca statului roman taxele si impozitele cuvenite. Dar si celelalte multinationale care nu vor concurenta, nu vor taxe si care sunt ingrozite de ideea Fondului Suveran de Investitii care sa revitalizeze industria, productia si vanzarile de produse romanesti. Toti si-au trimis, sub amenintarea aruncarii in somaj, salariatii in strada. Iar mankurtii s-au dus, dupa modelul lui Iuda, ba si-au expus la ger si pericol si copiii care, matematic, peste 10–20 de ani isi vor scuipa in ochi parintii, pentru ca i-au vaduvit de patrie.
     Mai denunt amarastenii care se lipesc de toate cauzele, strigandu-si propria disperare sau primind una suta lei pentru participare, taietorii de frunza (de coca) la caini prin baruri si pe la colturi de strada si, in final, ma autodenunt pe mine si pe toti cei din generatia mea dar ii denunt si pe profesori si pe reprezentantii media.
     Pe noi, ca parinti, pentru ca, preocupati de painea zilnica ne-am lasat copiii de izbeliste sa creasca singuri ca niste buruieni, tinte ale escrocilor si manipulatorilor antinationali. I-am lasat pe mana profesorilor, care s-au dovedit slabi. N-au iesit in strada, impotriva reformelor in cascada care au distrus invatamantul si, mai ales, impotriva ticaloaselor programe scolare care ne-au spalat copiii pe creier, dezgustandu-i de Neam si Tara prin distrugerea materiilor identitare: istoria nationala, limba si literatura romana, geografia economica. Si denunt media care, de dragul “reitingului” proslaveste violenta, dand numai anunturi mortuare si cazuri de violenta sau prezinta drept modele in viata, pentru tinerii nostri, toate parasutele vanatoare de fraieri, botezate “dive” si toti gainarii agramati botezati “oameni de afaceri”.
      Pe politicieni nu-i denunt pentru ca de unde nu e nici Dumnezeu nu cere! Aia zisi de “dreapta” indiferent cum se numesc (AC, PAC, CDR, CD, PDL, azi PNL sau USR, etc.) nu fac decat sa urle cu spume la gura, sa minta si sa fure, inclusiv ciolanul puterii, in timp ce zisii de “stanga” desi fura mai cu staif si lasa si amaratilor de-o paine si un bilet de tramvai, nu fac decat sa piarda puterea pe mana lor, atunci cand au castigat-o prin votul nostru. In orice tara normala, Piromanul de la Cotroceni era deja demis iar circarii lui Soros din Parlament, tehnocratii aceluiasi si fatucile zise liberale, raspundeau deja in fata legii.
     Nu in ultimul rand, denunt bataia de joc la adresa revoutionarilor si militarilor, carora li s-au furat meritele din decembrie 1989 prin OUG nr. 95/2014 si tradarea penalilor din M.Ap.N. care vor sa complice situatia, aruncand 182.000 de rezervisti in strada (Armata, Interne, Servicii) prin strecurarea Art. 66 in Proiectul de buget, pe sub nasul unei majoritati aiurite si intentia de prorogare a OUG nr. 57/2015, referitoare la salariile bugetarilor cu tot cu Art. 40 care loveste pensionarii militari, profitand de nebagarea de seama a unui Guvern inghesuit, in cea mai buna traditie nazista, de unealta uneltei de la Cotroceni, baschetbalista Kovesi.
     Asistam, asadar, la finalul de Tara al Romaniei dusa spre abatorul statelor si natiunilor de catre mankurtii frumosi si liberi. Si nu putem sa ne adresam SUA pentru ca aceleasi interese care scot mankurtii in strada in orasele Romaniei, o fac si in orasele americane. Nu putem sa ne adresam decat Bunului Dumnezeu cu rugamintea sa faca in asa fel incat prostia sa doara. Atunci toata Tara ar fi un urlet. Atat de puternic incat ar putea sa cada, din nou, zidurile Ierihonului, adica ale a “n” –a Noi Ordini Mondiale. Sau sa-l rugam pe Domnul Nostru sa ne dea, in sfarsit, mintea romanului cea de pe urma!
     Cat despre noi, rezervistii, ca romani ai Tarii si nu ai lui Iohannis, ramanem credinciosi devizei SCMD...

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele SCMD

Col. (r) dr. Mircea Dogaru

duminică, 5 februarie 2017

COMUNICAT DE URGENTA



SCMD este contra oricarei manifestatii stradale, pentru ca intelege perfect strategia dusmanilor Romaniei. Anuntam pe aceasta cale ca nu s-au difuzat din partea noastra chemari pentru o contramanifestatie la Cotroceni. Totul este o diversiune si ii rugam pe toti rezervistii, membri sau nu ai SCMD, pe toti aliatii din CNSC, sa nu iasa in strada. Vom lua in considerare o actiune inteligenta de contracarare a planului de desfiintare a Romaniei ca stat si a romanilor ca natiune. Transmitem tuturor romanilor patrioti sa astepte adevaratul mesaj al SCMD/CNSC.

Traiasca Romania suverana!

Honor et Patria! Vae victis!

Presedintele SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

vineri, 3 februarie 2017

SEDINTA C.D. DIN 2 FEBRUARIE 2017
                         In atentia tuturor membrilor SCMD
Ieri, 02.02.2017, Comitetul Director al SCMD s-a intrunit statutar la Pitesti, in sedinta deschisa, intre orele 12.00-14.00. Membrii CD au votat in unanimitate participarea la sedinta a conducerilor filialelor Pitesti, Campulung Muscel, Targoviste, Ramnicu Valcea si Slobozia.
Tematica propusa de Biroul Operativ Central a fost votata in unanimitate, raspunzandu-se astfel si unor intrebari si sugestii, venite din teritoriu, pe tema cuantumului cotizatiilor, a legalitatii, prin prisma procedurilor si a necesitatii de a raspunde rapid solicitarilor filialelor privind cota de 40%. Astfel, cuantumul este stabilit de C.N.R. iar solicitarile venite din partea celor ce vor sa se intoarca in sindicat, de scadere a cotizatiei, nu pot fi aprobate pentru ca avem la ora actuala sute de fosti membri de sindicat reinscrisi ca activi, dupa plata integrala a cotizatiei pe 2,3,4,5,6 ani din urma. A-i favoriza pe unii ar insemna discriminare.
S-a solicitat si s-a aprobat prin vot participarea filialelor la urmatoarele actiuni intreprinse de C.D.:
Continuarea protestelor la Primul Ministru si la membrii Guvernului, fata de incercarile penalilor din M.Ap.N. de a obtine prorogarea si dupa 28 februarie a.c. a OUG nr. 57/2015, cu mentinerea Art. 40;
Vom face toate demersurile necesare la Guvern si Parlament pentru ca in noua OUG privind salarizarea pe 2017 a bugetarilor, ilegalul si irationalul Art. 40 privind pensiile militare de stat sa nu mai figureze. Sau, daca se proroga OUG nr. 57, Art. 40 sa fie abrogat;
Vom protesta impotriva tuturor masurilor intreprinse de aceiasi penali ai M.Ap.N. vizand tergiversarea aplicarii sau anihilarea Legii 123/2015 inclusiv prin initiativele avute de Departamentul pentru Relatia cu Parlamentul si Informare Publica la Legea Bugetului pe 2017. Vom atentiona ca amanarea platii recuperatorii catre rezervisti spre finele trimestrului IV a.c. are in vedere neplata acesteia prin decesul beneficiarilor (cate 500/luna in intregul sistem) deces considerat de finantistii si juristii armatei ca sursa de economie la buget;
C.D. va depune plangeri penale individual impotriva celor vinovati, generali si colonei, activi sau in rezerva, dar consilieri pe aceleasi functii, care isi bat joc sistematic de toti rezervistii M.Ap.N., M.A.I. si S.R.I., de dragul gradelor si functiilor nemeritate, din 2009 si pana astazi;
C.D. va lua masuri, in continuare, pentru abrogarea OUG nr. 95/2014 care falsifica istoria recenta si ii discrimineaza si pe militari si pe revolutionari, cele doua categorii fara de care ministrii, presedintii si “marii politicieni” ar fi fost astazi niste Neica-nimeni. De asemenea, vom continua sa solicitam Camerei Deputatilor supunerea la vot a Proiectului Legii sindicatelor, de tip european, sustinut de CNSC si depus de senatorul Ioan Ghise;
C.D. va lua masuri pentru orientarea viitoarele manifestatii de strada ale rezervistiilor, strict pe sediile M.Ap.N., M.A.I. si S.R.I., pentru ca revendicarile noastre sunt sociale nu politice;
C.D. se va adresa Primului Ministru pentru indepartarea doamnei Otilia Sava (PNL) din fruntea departamentului incriminat si numirea ca secretar de stat a unui expert in problemele militarilor si politistilor, negociat cu SCMD;
C.D. va solicita participarea SCMD, prin expertii sai, la toate proiectele de legi- cadru pentru militari, politisti si lucratori din serviciile de informatii si contrainformatii, urmarind si respectarea drepturilor militarilor angajati pe baza de contract si a civililor din aceste structuri;
Cu sprijinul presedintilor de filiale sau ai grupurilor de initiative, C.D. va trece la reorganizarea filialelor, cu prioritate din zonele de centru, vest, nord-vest si est, adunarile generale urmand sa fie conexate pe directii de actiune;
Cu prioritate, membrii C.D., membrii fondatori si ai B.Op. filiale vor achita cotizatia pe 2017 ca exemplu;
In paralel, C.D. si presedintii de filiale vor face propaganda pentru virarea a 2% din impozitul pe salarii sau pensii catre SCMD, urmand sa protesteze oficial daca vointa membrilor sau simpatizantilor nu este respectata de ANAF;
S-a votat si participarea contabilului sef la sedintele C.D. cu accent pe problematica financiara a sindicatului si elaborarea unei noi proceduri, supusa aprobarii C.N.R., de virare trimestriala a cotelor din cotizatii catre filiale, cu respectarea legislatiei si normelor financiare privind justificarea cheltuielilor.
Urmatoare sedinta a C.D. se va tine in Bucuresti.
Multumim domnului vicepresedite col. (r) Victor Popescu, Biroului Operativ si membrilor filialei 1 Pitesti, care s-au ocupat de organizare.
Honor et patria! Vae victis!

Biroul Operativ Central
ANUNTURI
-         Conform solicitarilor facute de delegati ai filialelor prezenti la sedinta C.D. de la Pitesti din 2 februarie 2017 –
  1. Astazi 3 februarie a.c., orele 23.00 – RTV;
  2. Luni 6 februarie a.c., vom transmite denuntul Presedintelui SCMD la adresa celor care, prin santaj cu pierderea job-urilor, ne trimit copiii si nepotii in strada dar si a initiativelor legislative de ultima ora, luate de basistii penali din Departamentul pentru Relatia cu Parlamentul si Informare Publica al M.Ap.N., impotriva tuturor rezervistilor din sistem pentru a-i scoate in strada;
  3. Presedintele SCMD anunta ca nu are cont si pagina de Facebook si ca s-au intreprins toate masurile necesare pentru desfiintarea pagini pirat, deschisa de forte antinationale in scopul manipularii.

Honor et patria! Vae victis!

Secretariatul General al SCMD

marți, 31 ianuarie 2017

A doua Scrisoare deschisa
Primului Ministru al Romaniei

Domnul Sorin GRINDEANU

Domnule Prim Ministru,

Ne adresam din nou dvs. deoarece am fost informati ca lustruitorii de clante ai Regimului Basescu, cei vinovati fata de noi de faptele penale ilustrate de auditul Curtii de Conturi din 2012 si de toate nenorocirile legislative abatute asupra rezervistilor in ultimii 7 ani, pocnesc din nou din calcaie pe la usile Guvernului, in scop de dezinformare. Pe cale de consecinta, va aducem la cunostinta urmatoarele:
  • Statut juridic de pensionar si pensii de stat incadrate in Pilonul I au in Romania doar cca. 2,5 milioane de persoane. Restul de 3 milioane se incadreaza la rubrica venituri de tip salarial sub diferite denumiri – ajutoare sociale, ajutorul social minim garantat, indemnizatii, indemnizatii de merit (de la fostii sportivi la fostii parlamentari si presedinti) etc.;
  • Pensiile sunt un drept patrimonial dobandit care nu poate fi anulat, diminuat, negociat si impozitat (pentru ca ar fi dubla impozitare); Veniturile de tip salarial – Da!;
  • Pensiile se impart in doar doua categorii – civile si militare, apartin domeniului public si sunt reglementate de mai multe legi. Toate au fost diminuate la calculare sau recalculare, pentru ca doamna Paliu Dragu, ca ministru de finante, a luat in calcul, pentru 2016,  coeficientii pentru salarizare stabiliti printr-o OUG in 2009, abrogata ca Legea nr. 330/2010 la 28 decembrie 2010. Putem vorbi de un furt calificat la nivel national;
  • La 9 decembrie 2015 s-a dat OUG nr. 57/2015 pentru a reglementa salarizarea bugetarilor civili pe 2016. In mod ticalos si aberant, ca Art. 40 al acestei OUG a fost introdusa o intreaga Ordonanta in 30 de articole privind o singura categorie de pensionari – pensionarii militari. Impotriva acestei samavolnicii care a distrus Legea pensiilor militare de stat, luptam noi, militarii si politistii in rezerva si retragere, cu sprijinul camarazilor activi, din 28 decembrie 2015 si pana astazi. Consecinta a fost ca, fara aliatii nostri, numai noi si familiile noastre v-am adus cca. 1 milion de voturi in alegeri;
  • Devenit ilegal dupa alegeri, Guvernul Ciolos ne-a lovit prin OUG nr. 99, data la 15 decembrie 2016 si Legea nr. 250 promulgata la 17 decembrie 2016, care au intarit OUG nr. 20/2016 de prorogare a ticaloasei OUG nr. 57/2015, pana la 28 februarie anul acesta.

Domnule Prim Ministru,

Pentru asigurarea salariilor bugetarilor, incepand cu luna martie a.c., pana la aparitia Legii salarizarii unitare, veti fi obligat sa dati o noua Ordonanta de Urgenta sau, la presiunea tradatorilor a caror misiune este sa dea strainilor totul, inclusiv halci de Tara, sa prorogati OUG nr. 57/2015.
Pentru ambele variante, va rugam respectuos, ca in noua Ordonanta, sa nu mai figureze pensionarii militari si sa se mentioneze in mod expres abrogarea OUG nr. 57/2015 si a urmatoarelor date de Guvernul Ciolos sau, in al doilea caz, sa se comunice, in mod expres, abrogarea Art. 40 din OUG nr. 57 referitor la pensionarii militari.
Solicitam cele de mai sus deoarece discriminarea intre militarii si politistii cu aceleasi date de vechime, grade, functii, etc., indeosebi a celor trecuti in rezerva inainte de 1 ianuarie 2016, a celor cu misiuni in teatrele de operatii, pilotilor, militarilor angajati pe baza de contract si agentilor, etc. a atins cote dementiale. In plus, OUG nr. 57/2015 a deschis calea pentru noi abuzuri cum ar fi furtul calificat comis prin confiscarea pensiilor civile obtinute de cei care s-au angajat in diverse domenii dupa trecerea in rezerva.
Totodata va transmitem respectuos rugamintea de a va consulta cu reprezentantii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate in privinta numirii noului Secretar de Stat si Sef al Departamentului pentru Relatii cu Parlamentul si Informare Publica, deoarece detinatoarea inca a functiei, doamna Otilia Sava, fosta UNPR, fosta PNL, care bate astazi la portile dvs., nu are nimic in comun cu domeniul decat sotul, ofiter SRI. In plus, sub pulpana domniei sale, se ascund asasinii rezervistilor. Adica juristii militari, mai slugarnici decat cei civili, aceia care au girat, de dragul gradelor, politica basista, antimilitara.
Cu stima,
In numele tuturor celor hotarati sa apere Tara si sa sustina actualul Program de guvernare,
Presedintele S.C.M.D.

Col.(r) dr. Mircea DOGARU

vineri, 27 ianuarie 2017

Scrisoare deschisa
Primului Ministru al Romaniei

Domnul Sorin GRINDEANU

Domnule Prim Ministru,

La solicitarea a numerosi membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D.) si ai altor structuri din cadrul Consiliului National al Societatii Civile (C.N.S.C.), va transmitem urmatoarele:

Constatam cu ingrijorare ca, in timp ce la Budapesta, in decurs de o saptamana, urmeaza sa vina in vizita cei doi mari decidenti ai lumii, presedintii SUA si Rusiei, in Romania vin doar trimisii marilor asasini economici mondiali care solicita presedintelui Romaniei debarcarea guvernului dvs. prin orice mijloace, inclusiv prin arestarea dvs., pe baza unor dosare masluite in care “binomul” s-a dovedit pana acum expert. Toti liderii politici nationali au avut si au dosare fabricate. Toti investitorii romani de capital romanesc in Romania au fost fie lichidati fie aruncati in inchisoare, in locul lor aparand in mediul de afaceri romanesc, firme straine.

Supararea asasinilor economici mondiali nu se datoreaza numai neindeplinirii proiectului Iohannis-Ciolos – cedarea aeroportului Otopeni, a portului Constanta, a intregii industrii energetice, etc. ci si, in primul rand, deciziei guvernului dvs. de a pune in aplicare un punct extrem de periculos pentru ei din Programul PSD-ALDE de guvernare si anume crearea Fondului Suveran (National) de Investitii pentru revirimentul industriei si economiei romanesti.

Constatam ca masa de manevra utilizata impotriva interesului si revirimentului national, sustinute de guvernul dvs., este asigurata, pe langa tradatori romani deveniti agenti straini, de o periculos de mare grupare de agenti interni de influenta ai lui George Soros, acuzat pe toate meridianele ca, sub masca democratiei, sponsorizeaza fundatii care militeaza pentru dezagregarea statelor in numele globalismului preconizat candva de Karl Marx sub numele de “comunism”.

State ca Israel, Germania, Albania solicita luarea de masuri si interzicerea fundatiilor Soros, in timp ce Ungaria a trecut déjà la masuri hotarate in acest sens. Si, in timp ce noul presedinte al SUA a anuntat, ca scop al mandatului sau, anihilarea miliardarului dement care a proclamat principiul disparitiei rasei albe, in Romania, unde seful principalului serviciu de informatii este presedinte de fundatie Soros, partidele si miscarile patriotice au fost spulberate si Soros-istii introdusi artificial in Parlament. Prima consecinta a fost oficializarea, in 23 decembrie 2016, a unui proiect mistificator de istorie si de realitati actuale “Terra Siculorum” (cand realitatea medievala era “Terra Blachorum et Siculorum”) intrandu-se apoi, prin amenintari si miscari stradale, la aplicarea in Romania, a planului nazist din anii 1933-1934 (de la “incedierea Reichstagului” la “Noaptea cutitelor lungi”). Totul sub patronajul presedintelui.

In situatia in care veti intelege necesitatea imperativa de a apara Romania cu orice pret, va asiguram de intregul nostru sprijin. Va solicitam anchetarea activitatii si interzicerea fundatiilor sponsorizate de George Soros si pe teritoriul Romaniei. Va solicitam analizarea activitatii persoanelor influente din politica, administratie si media, sponsorizate de George Soros si de asemenea interventia Ministerului Justitiei in privinta persoanelor, cetateni romani, care, incalcand grav Constitutia Romaniei, au initiat, acceptat sau au admis publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I nr. 66/26.01.2017 a unei initiative legislative care urmareste dezagregarea Romaniei prin promovarea unui fals istoric – Terra Siculorum – formula care nu a acoperit si nu acopera nici expresia “Tinutul Secuiesc”, traducere voit gresita a ungurescului “Szeckelyfold” care inseamna de fapt “Pamantul Secuilor”.

Ca istoric, specializat pe aceasta tema, subsemnatul va poate pune la dispozitie oricand documentele si argumentele care anuleaza acesta diversiune.

      Cu deosebita stima,
      p. C.N.S.C.
      Presedintele S.C.M.D.,

      Col.(r) dr. Mircea DOGARU

joi, 26 ianuarie 2017

SEDINTA C.D. DIN 02 FEBRUARIE 2017
-         In atentia doamnelor si domnilor vicepresedinti –

Doamnelor si domnilor,

In acord cu domnul vicepresedinte col. (r) Victor Popescu sedinta C.D. va avea loc la Pitesti pe data de 02 februarie 2017 incepand cu orele 12.00. Evolutia ultimelor evenimente, cu impact direct asupra situatiei rezervistilor si propunerile venite din teritoriu, au determinat Biroul Operativ Central sa stabileasca urmatoarele teme care urmeaza sa fie supuse dezbaterii:
  1. Situatia financiara a SCMD la data de 31 decembrie 2016, pe baza raportului intocmit de domnul lt.col.(r) Oarga Madalin; presiunile care se fac de fostii membri, care doresc sa se intoarca in sindicat, pentru reducerea cotizatiei, domniile lor avand de platit cotizatiile restante; necesitatea respectarii procedurilor; recomandarea virarii catre SCMD a 2% din impozit;
  2. Analiza modului de derulare a actiunii de reorganizare a filialelor, abandonate de vechile birouri operative din motive obiective (deces, schimbare de domiciliu, stare de sanatate, incadrarea in functii publice, etc.) sau … politice si a procesului de intemeiere a noi filiale;
  3. Situatia actiunilor in justitie ale SCMD;
  4. Situatia proiectelor de lege sustinute de SCMD (abrogarea Art. 40 din OUG nr. 57/2015, a OUG 95/2014 si promovarea proiectului Legii sindicatelor sustinut de CNSC);
  5. Necesitatea implicarii SCMD in proiectele de legi-cadru privind Statutul cadrelor militare, statutele politistilor si legile cadru de functionare a serviciilor de informatii, cu atentie sporita pentru clarificarea juridica a drepturilor militarilor angajati pe baza de contract si a personalului civil din structurile militare;
  6. Cooperarea cu autoritatile locale in proiecte de interes cetatenesc si recomandarea ca experti, in vederea angajarii la toate nivelurile a membrilor SCMD;
  7. Analiza problemelor specifice ivite in teritoriu si aduse de catre filiale la cunostinta vicepresedintilor responsabili de zona sau a Biroului Operativ Central;
  8. Reafirmarea rolului SCMD in cadrul “societatii civile”.


Honor et patria! Vae victis!
     Biroul Operativ Central

vineri, 13 ianuarie 2017

COMUNICAT PRIVIND REPROGRAMAREA
SEDINTEI C.D. AL S.C.M.D.
-         In atentia doamnelor si domnilor vicepresedinti –

      Doamnelor si domnilor,
  
 In urma discutiilor cu domnul vicepresedinte col.(r) Popescu Victor, data fiind situatia posibilitatilor de transport si prognoza meteo pentru luna ianuarie a.c. (ger, viscol, polei) Biroul Operativ Central a luat decizia reprogramarii sedintei C.D., care se va desfasura la Pitesti, pe data de joi 02.02.2017, incepand cu orele 11.00
      Tematica dezbaterilor va fi comunicata in timp util.

Honor et patria! Vae victis!

Biroul Operativ Central

miercuri, 4 ianuarie 2017

COMUNICAT PRIVIND CONVOCAREA COMITETULUI DIRECTOR
In atentia membrilor C.D.

Urandu-va, inca o data, un An Nou fericit si plin de impliniri, va transmitem ca, in urma discutiilor cu domnii vicepresedinti col. (r) Tudosie Stefan si col. (r) Popescu Victor dar si cu financiarul S.C.M.D., Biroul Operativ Central a luat decizia comutarii sedintei de lucru a C.D. din data de 12 ianuarie in data de 19 ianuarie 2017 si de la Bucuresti la Pitesti. Asadar, sedinta C.D. se va desfasura la Pitesti, joi 19 ianuarie a.c. incepand cu orele 12.00. Ordinea de zi si locatia vor fi comunicate la inceputul saptamanii viitoare.
ACTUALIZARE: Din motive obiective, sedinta CD se replanifica la 02.02.2017. Celelate precizari legate de ora si loc raman valabile.

LA MULTI ANI !

Biroul Operativ Central

vineri, 30 decembrie 2016

GUVERNULUI ROMANIEI
URARI DE VIATA LUNGA

In numele S.C.M.D., al tuturor rezervistilor, al membrilor C.N.S.C. si ai Alternativei Nationale, uram noului Guvern, in sfarsit legitim, viata lunga si o memorie si mai lunga. Sa nu uite ca este rezultatul unui vot zdrobitor al celor care mai cred in Romania si mai spera in dreptate.
Fie ca legislatia reziduala basista, antisociala si antieuropeana si legislatia agentilor de la Bruxelles, profund antinationala, sa fie eliminate din radacina in 2017!
Fie ca in anul care vine rezervistii, pensionarii, bugetarii, revolutionarii, etc. sa isi afle dreptatea pentru care lupta impreuna de 7 ani!
Fie ca in noul an sa mai ocupam Piata Victoriei doar in sprijinul unui Guvern care apara interesele economice, sociale, culturale si nationale ale romanilor!
LA MULTI ANI!

Presedintele S.C.M.D.

Col. (r) Mircea DOGARU

vineri, 23 decembrie 2016

“CRACIUN POSOMORAT” – 2016
Stimati membri, aliati si simpatizanti ai S.C.M.D. si C.N.S.C.

Titlul de mai sus este un plagiat dupa o reclama prosteasca la un film si mai prost, despre pisici, difuzat in preajma Craciunului. In cazul nostru este vorba despre alte animale. Acelea care isi asteapta de Craciun, ca in fiecare an, parandaratul din contractele cu statul. Este primul motiv pentru care Iohannis, la sfatul Mafiei, transmis prin Basescu, ne-a lasat fara Premier si fara Guvern de Craciunul 2016. Ciolos si ceilalti agenti straini nu pot pleca cu mana goala din Tara Prostilor.
Al doilea motiv ar fi acela ca, intotdeauna, prin iuteala de mana si nebagare de seama, incepand din 2008, intre sarmale si piftii, intre Craciun si Anul Nou, se dau cele mai ticaloase, antisociale si antinationale ordonante de urgenta si hotarari de guvern. Pe ultima suta de metri, agentii asasinilor Romaniei, in loc sa fie déjà plecati, unde a dus Mutul iapa, pot face tot ce nu au reusit in cursul anului, pentru a raporta stapanilor - “Romania – misiune indeplinita”.
In plan general strategic, se poate obtine ceea ce s-a urmarit pana acum – declansarea tulburarilor sociale in vederea destabilizarii si dezagregarii Romaniei. Iata sensul masurii luate de Iohannis, la sfatul lui Basescu. In loc sa avem un Guvern stabil anul asta si reparatii legislative de drept, din ianuarie 2017, Basescu si Iohannis, ca niste mici pigmei antinationali, devorati doar de ambitii si interese personale, ne batjocoresc in continuare, aratandu-ne ca se pot sterge la fund cu votul nostru. Au facut-o déjà, pentru ca numai un acefal isi poate imagina ca basistii si nicusordanii au patruns in Parlament, altfel decat prin furt de voturi de la altii, de catre complicii din sistem.
Victoria si strategia lui Dragnea au fost zdrobitoare, in timp ce pretextul furnizat de Basescu lui Iohannis este penibil. Basescu reproseaza doamnei Shhaideh ceea ce nu i-a reprosat in 2012, cand era Presedinte, si anume ca sotul ei n-a fost somer in Siria lui Bashar Hafez al-Assad, ci specialist in agricultura. Asta in timp ce Basescu s-a pupat in bot cu Assad, pe vremea tunului cu autorapitii ziaristi, cand l-au lasat in piele pe “teroristul” Hayssam. Ba au baut si bere germana impreuna, ca ala n-are voie whiskey. In plus, am avut si avem relatii normale cu Siria si regimul care are si ambasada la noi. Si ar fi dovada de cretinism politic sa te bagi in razboiul civil de acolo si sa iei partea unuia sau altuia dintre beligeranti.
Pe scurt, Basescu ii reproseaza Premierului propus, ca din motive de sot, n-ar avea dreptul la functie ca membru CSAT. Numai ca pe aceasta logica sucita nici Iohannis n-ar avea, pe motiv de parinti si toate rudele in Germania, nici Ciolos pe motiv de nevasta-fiica a sefului spionilor francezi si, cu atat mai mult, contrapropunerea sa, tiraspoleanul Eugen Tomac, crescut si educat in curtea militionerului Voronin, cel care l-a cadorisit pe Pirat cu 8 vagoane de vin. Jongleria rusului Igor Dodon, cu retragerea cetateniei, nu ne pacaleste. E o manevra tipic KGB-ista de a-si acoperi omul, vopsindu-l in martir al neamului.
Ii solicitam Presedintelui, aburcat in functie de oamenii lui Basescu si pe banii basistilor, furati cu sacul, la propriu, de la noi, din pensii si salarii, SA SE TREZEASCA! Asta ca sa nu impartaseasca soarta mai vechilor coabitanti cu Dracul, Victor Ponta si Crin Antonescu. Daca ne-a distrus Craciunul in traditia comanditarilor asasinarii lui Ceausescu, sa nu indrazneasca sa ne strice si Anul Nou, pentru a nu fi indreptatiti sa-i uram, ca si celui ce-si bate joc de Constitutie, de Tara si de viata noastra, de 12 ani: “LA MULTI, la foarte multi …ANI!”. Si, bineinteles, suspendare usoara!

Honor et patria! Vae victis!
Presedintele S.C.M.D.

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

vineri, 16 decembrie 2016

COMUNICAT

     Salutam solutia Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a VIII-a Contencios administrativ si fiscal in Dosarul 34950/3/2015, in care la data de 14.12.2016, in sedinta publica, Completul 14 Recurs a respins ca nefondate recursurile formulate INSPECTORATUL DE POLITIE JUDEŢEAN TIMIS si INSPECTORATUL DE POLITIE JUDEŢEAN DOLJ, in cauza care a avut ca obiect acordarea ajutoarelor, in conformitate cu prevederile art. 20 din Legea-Cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.  
    Mentionam ca  actiunea a fost formulata de SCMD, in numele a 25 membri de sindicat din judetele  TIMIS  si DOLJ, iar  Tribunalul Bucuresti-Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal a admis actiunea in anul 2015, cu obligarea paratilor la plata ajutoarelor.
   Constatam ca demersurile noatre juridice legate de acest aspect sunt confirmate, inca o data, de instantele de judecata.
     Hotararea fiind definitiva, inca 25 de noi membri SCMD si-au redobandit astfel salariile compensatorii, abuziv suspendate.

 Seful DEPARTAMENTULUI JURIDIC  
Col. (r) Monica I. CALOIAN
     


 

miercuri, 7 decembrie 2016

SUGESTII DE VOT PRIMITE PE ADRESA NOASTRA DE E-MAIL
-         Cititi si ganditi -


Candidati USR 2016:

Gabriel Seidler (deputat, Bucuresti),
Adrian Echert (deputat, Sibiu), 
Wilhelm Schuster (senator, Sibiu),
Christian Schuster (deputat, Alba),
Giuseppe-Rino Sachetti (deputat, Tulcea),
Narcisa Gutium (senator, Vaslui),
Marciana Özmen (senator, Olt),
Mirela Iank (deputat, Satu Mare), 
Adrian Wiener (senator, Arad),
Doina Tuță Osman (senator, Arges),
Nuți Findrihan (deputat, Braila),
Adrian Dobrovie (deputat, Bucuresti),
Irina Wagner (senator, Bucuresti),
Lavinia Abu Amra (deputat, Mures),
Leonid Gorczynski (deputat, Caras-Severin),
Miroslav Tașcu-Stavre (senator, Caras-Severin),
Mihai Boloveschi (deputat, Cluj),
Siegfried Kloyber (deputat, Cluj),
Adnan Memet (deputat, Constanta),
Elod Mark Miklos (deputat, Covasna),
Ionela Iurisniti (deputat, Bistrita-Nasaud),
Antonio Andrusceac (senator, Botosani),
Allen Coliban (senator, Brasov),
Anca Sawaia (deputat, Diaspora),
Cristian Bulfon (senator, Hunedoara),
Cynthia Păun (deputat, Neamt),
Francisc Vătămănelu (senator, Neamt), 
Cosette-Paula Chichirău (deputat, Iasi),
Ellen Popovici (senator, Vrancea),
Beniamin Todosiu (deputat, Alba),
Dominic David Teleki (deputat, Valcea),
Gall Zoltan (deputat, Harghita),
Ivan Dan (senator, Maramures),
Oana-Mioara Bizgan-Gayral (deputat, Bucuresti),
Nadia Pal (deputat, Bihor),
Attila-Lorand Toth (senator, Bistrita-Nasaud),
Daniela Verman (deputat, Calarasi),
Romana Harossa (senator, Cluj),
Matei Adrian Dobrovie (deputat, Bucuresti),
Visloguzov Ramona (deputat, Dambovita)…etc.

Din lista lipsesc alde Clotilde Armand si George Soros. Intrucat orice asemanare cu anii 50 ai veacului trecut ai dominatiei KOMINTERN-ului este, desigur, cu totul si cu totul intamplatoare, intrebarea care se pune ar fi …”De cine oare vor sa salveze Romania nicusordanii europenisti? Nu cumva de … ROMANI?” Un motiv in plus sa mergem la vot, dupa ce am cumpanit bine lucrurile.

Honor et patria! Vae victis!
Presedintele SCMD

Col. (r) Mircea DOGARU