luni, 5 martie 2018

A inceput razboiul SCMD - MApN



                                                                
         SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
Sediul social: Bucuresti, str. Bogota,  nr. 6, Sector 1, Cod postal 013642
Telefoane mobile: 0736600973, 0736601143 Cont: BRD, Agentia Carol, RO41BRDE441SV79262374410, Cod fiscal:26096263

     Nr. 118 din 05.03.2018                                                                                                  Ex.nr. 1




Către,
                                MINISTERUL APARARII NATIONALE
-          In atentia domnului ministru Mihai-Viorel Fifor -
cu sediul in Bucuresti, str. Izvor nr.110, sector 5

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (în continuare SCMD), cu sediul in Bucuresti, str. Bogota,  nr. 6, Sector 1, in temeiul dispozitiilor art. 28, alin (2) din Legea nr. 62/2011, privind dialogul social, in numele membrilor de sindicat, in temeiul Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, modificata si completata ulterior, formulam prezenta

PLANGERE ADMINISTRATIVA PREALABILA

avand in vedere urmatoarele motive:
I. Incepand cu anul 2010, Ministerul Apararii Nationale - prin conducerea acestui minister, a Directiei Generale Financiar-Contabile si a Directiei Generale Juridice au initiat, sustinut si pus in aplicare masuri in domeniul pensiilor militare:
1.Emiterea deciziilor de recalculare in temeiul art.1 lit. a) si b) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor si ulterior a deciziilor de revizuire in conformitate cu dispoziţiile art.1 din O.U.G. nr.1/2011, care au condus la reducerea semnificativa a cuantumului unor pensii ca urmare a calculului acestora pe baza principiului contributivitatii, cu incalcarea unor principii fundamentale constitutionale: principiul neretroactivităţii legii, prevăzut la art.15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, conform căruia: „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile” si principiul drepturilor câştigate, avand in vedere practica[1] Curţii de Justiţie a Uniunii Europene: „dacă prestaţiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate regulamentul nou, acestea nu trebuie să fie reduse” si a Curtii Constituţionale: „în cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită şi aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câştigate anterior”.
            2.Adoptarea Legii nr.241/2013 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si securitate nationala, care a intrat in vigoare la 01.10.2013 si care a reparat incalcarea celor doua principii fundamentale constitutionale mai sus-aratate, fara restituirea diferentelor de bani retinute abuziv in baza OUG nr.1/2011.
            3.Adoptarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, care a reparat transformarea naturii juridice a pensiilor militare si a restituit conform art.121 diferentele de bani retinute abuziv in baza OUG nr.1/2011.
4.Adoptarea O.U.G. nr. 57/2015 si O.U.G. 59/2017, care au modificat Legea nr.223/2015, fara ca acestea sa fie pana in prezent ratificate de Parlament, astfel:
- prin O.U.G. nr. 57/2015: diminuarea bazei de calcul a pensiilor militare de la 80 la 65%, excluderea din baza de calcul a unor sporuri aferente particularitatii activitatilor desfasurate, baza de calcul raportata la 31.12.2009, sporul pentru contributia la fondul pentru pensia suplimentara si/sau contributia individuala la buget a fost inclus in baza de calcul si limitat la 85% din cuantumul pensiei.
- prin O.U.G. 59/2017: actualizarea pensiilor militare cu rata inflatiei si nu in raport de cresterile salariale ale cadrelor militare in activitate, modificarea bazei de calcul a pensiilor militare a celor trecuti in rezerva dupa 15.09.2017 prin includerea Ordinului Meritului Militar in baza de calcul si stabilirea cuantumului pensiei la suma neta a bazei de calcul rezultata, ceea ce a condus la o diminuare a drepturilor de pensie fata de modul de calcul stabilit prin Legea nr. 223/2015.
5.Neacordarea ajutoarelor prevazute de art.20 din Legea nr.284/2010 la trecerea in rezerva a cadrelor militare si adoptarea Legii nr.153/2017 in care acordarea ajutoarelor la trecerea in rezerva nu mai este prevazuta in mod explicit.
6. Incetarea platii indemnizatiilor cuvenite cadrelor militare in rezerva si in retragere, conform prevederilor Legii nr.8/2006 privind instituirea indemnizatiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membrii ai uniunilor de creatori legal constituite si recunoscute ca persoane juridice de utilitate publica din 22.11.2006, incepand cu 01.01.2016 pana la punerea in aplicare a Legii nr. 83/29.04.2016, publicata in Monitorul Oficial nr.341/04.05.2016.

Toate aceste modificari legislative, urmate de norme metodologice, au afectat si afecteaza drepturile cadrelor militare trecute in rezerva si retragere, in conditiile in care acestia s-au supus tuturor rigorilor specifice vieţii militare, cu promisiunea certă din partea statului că vor beneficia de un cuantum al pensiei care să compenseze restricţiile pe care le-au suferit: interzicerea activitatilor care le puteau aduce venituri suplimentare si riscul pe care l-a implicat exercitarea profesiilor de catre cadrele militare din toate structurile de aparare, ordine publica si securitate nationala, pe plan intern si extern.
Masurile luate nu au respectat Decizia Curtii Constitutionale a Romaniei nr.20/2000, dosar nr.5A/2000, care a decis ca nu se poate identifica o ratiune suficienta care sa justifice aplicarea unui tratament diferit intre pensia magistratilor si pensia militarilor, precum si dispozitiile art.60 din Conventie, potrivit caruia „nicio dispozitie din prezenta conventie nu va fi interpretata ca limitand sau aducand atingere drepturilor omului si libertatilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricarei parti contractante sau oricarei alte conventii la care aceasta parte contractanta este parte”.
Reglementarile mai sus-mentionate au constituit o incalcare a principiului egalitatii in fata legii si o diferentiere a regimului juridic de pensionare fata de regimul stabilit pentru alti asigurati, care nu sunt supusi acelorasi exigente, restrictii si riscuri. O asemenea interpretare tinde sa nege in substanta un drept prevazut de legiuitor in favoarea tuturor rezervistilor militari, inclusiv membrilor nostrii de sindicat, devenit cert si lichid odata cu incetarea raporturilor lor de serviciu.
Nu s-a avut in vedere nici faptul ca militarii constituie singura categorie profesionala cu obligatii de serviciu dupa trecerea in rezerva, intrucat in caz de necesitate rezervistii sunt obligatoriu concentrati, refuzul constituind infractiune sanctionata de Codul penal.
Modul de calcul al pensiilor militare stabilit prin actele normative invocate mai sus au condus la o incalcare flagranta a egalitatii in drepturi, garantata de art.16 alin.1 si 2 din Constitutia Romaniei, potrivit caruia cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor, fara privilegii sau discriminari, nimeni nefiind mai presus de lege.
II. Totalitatea considerentelor mentionate in prezenta plangere au fost sustinute de Ministerul Apararii Nationale, de fiecare ministru aflat la conducere dupa anul 2010, de conducerea si angajatii Directiei Generale Financiar-Contabile, Directiei Generale Juridice si Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apararii Nationale, care si-au incalcat atributiile statutare, au contribuit si au acceptat la modificarea drepturilor patrimoniale ale pensionarilor militari in functie de interese si strategii politice.
Mai mult, au acceptat ca Ministerul Muncii si Justitiei Sociale, prin ministrul Lia Olguta Vasilescu, sa aibe initiative legislative si interventii in domeniul apararii, ordinii publice si securitatii nationale, desi domeniul pensiilor militare nu intra in subordinea acesteia.
Consecintele demersurilor de la nivelul Ministerului Apararii Nationale – prin reprezentantii mai sus aratati, au prejudiciat constant atat imaginea cat si calitatea vietii pensionarilor militari, unele efecte fiind ireversibile.
In acest sens, aducem in atentie adresa M.Ap.N. catre Ministerul Finantelor  inregistrata cu nr. A-4330/18.05.2012, catre secretarul de stat Gheorghe Gherghina, cu privire la decesele rezervistilor, ocazie cu care solicitam sa ne comunicati care a fost ratiunea si scopul acelei adrese, in conditiile in care consideram ca nu evidenta celor decedati trebuie sa fie o prioritate a ministerului de resort.
Totodata, subliniem faptul ca o consecinta directa a acestei fluctuatii legislative in domeniul pensiilor militare a condus la o crestere semnificativa a numarului de contestatii, memorii, plangeri prealabile administrative, actiuni in instanta atat in tara cat si la CEDO, mitinguri, interventii in mass-media, retele de socializare, toate in paralel cu adancirea diferentelor de tratament si de imagine intre cadrele militare in activitate si cele in rezerva/retragere.
Impactul negativ s-a manifestat, se manifesta si se va manifesta in ceea ce priveste demnitatea, starea de sanatate a celor trecuti in rezerva si retragere, precum si in perceptia acestora in raport cu atitudinea pe care statul prin reprezentantii sai din Ministerul Apararii Nationale o au fata de cei care isi inceteaza raporturile de munca.
In drept, ne intemeiem prezenta pe dispozitiile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, modificata prin Legea nr.76/2012, coroborate cu dispozitiile art.1 din Intaiul Protocol Aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale ale Omului, in care Romania este parte, intrucat consideram ca membrii SCMD - cadre militare in rezerva si in retragere am fost vatamati in drepturile noastre, ca urmare a atitudinii si masurilor luate de Ministerul Apararii Nationale in calitate de reprezentant cu initiativa legislativa a sistemului de aparare, ordine publica si securitate nationala – prin conducerea acestui minister, a Directiei Generale Financiar-Contabile si a Directiei Generale Juridice.

Presedintele S.C.M.D.                                                    
                  Col.(r) dr. Mircea DOGARU




[1] Cauzele Saieva v Caisse de compensation des allocations familiales - 32/76 şi Mărio Viva v Fonds National de Retrăite des Ouvriers Mineurs - 83/87

marți, 27 februarie 2018

INCETATI SA NE MAI CONSIDERATI UN POPOR DE IDIOTI!




INCETATI SA NE  MAI CONSIDERATI UN POPOR DE IDIOTI!
-         Despre aberatiile juridice numite: „pensia minima”; „fondul maxim pentru pensii” si, mai ales, „5,5 milioane de pensionari” –

Romani,
De 9 ani de zile, de cand Guvernarea Basescu – Boc a lansat in Romania politica genocidului, prin legile genocidului (Legea nr.119/2010 si, mai ales, Legea nr.263/2010, zisa si „Frauda parlamentara Anastase”), obiectivul central al guvernarilor a devenit ceea ce  abia astazi se recunoaste prin vocea doamnei Lagarde, lichidarea fizica a pensionarilor care „traiesc prea mult”.
Teren de experimentare pentru marii asasini economici mondiali? .... ROMANIA!
Executanti? .... Liderii politici in frunte cu presedintii, premierii, ministrii, liderii de partide si de grupuri parlamentare.
Complici? ..... Asazisii analisti politici si teleasti, promovati pe criteriul tradarii de tara sau al prostiei fara speranta, care capuseaza Media din Romania. Acoperiti sau nu!
Speram sa va mai amintiti declaratiile Boc - Basecu despre necesitatea ca pensionarii sa supravietuiasca „maxim 6 ani”, dupa care sa urmeze „parasirea, pe cale naturala, a sistemului”.
Modalitatea aleasa? ... Haosul instituit in legislatia pensiilor. Basescu dixit referitor la militari: „Vor castiga in Justitie! Matematic vor castiga dar ..... peste 4-5 ani si pana atunci le-am luat banii”, iar referitor la civili ”Ce, daca are 600 de lei? Un leu sa i se ia , dar sa i se ia!” Consecinta? Numai rezervisti au murit, intre 2010 si 1 iulie 2013, peste 32.000, majoritatea cu varste cuprinse intre 45 si 60 de ani.
Arme utilizate? ..... Manipularea fuduliei prostilor, a disperarii, invidiei, lacomiei si a altor trasaturi negative ale mentalului colectiv romanesc ce a stimulat prin secole lipsa de unitate a poporului, dar si procedeele militare specifice razboiului psihologic si de imagine.
Prin Mihai Seitan ca ministru al Muncii, Basescu a lansat conceptul „Omul slab care duce in carca omul gras”, adica 4  milioane de salariati ar duce in spate 5,5 milioane de pensionari. O minciuna colosala menita sa ascunda furtul efectiv al fondurilor de pensii obtinute prin contributiile cetatenilor de la UCECOM, mai intai, Casa Nationala de Pensii si, in final, de la structurile militare (Armata, Interne, Servicii).
Lansata pentru imbecili, enormitatea afirmatiei a prins si continua sa fie utilizata astazi cu succes de politicieni verosi, formatori de opinie penali si teleasti papagali. In realitate, in Romania, sunt, la ora actuala, 2.016.000 de pensii civile si circa 200.000 solde de rezervist, botezate „pensii militare”.
Ce este pensia?
Potrivit legislatiei internationale, indeosebi europene, pensia este un „drept patrimonial dobandit” in urma unuia sau mai multe contracte de munca, integral sau partial incheiate, cu statul sau in privat. Pensia nu este un „venit”, ci o restituire a propriilor bani luati de la cetatean prin venituri impozitate o data, deci nu poate fi impozitata legal (neconstitutional, impozitul pe pensii l-a introdus la noi echipa Basescu – Tariceanu, in 2005).
Pensia este rezultatul unui calcul rezultat din cuantumurile veniturilor cetateanului provenite din contracte de munca, cuantumurile contributiilor cetateanului pentru fondul de pensii, vechimea (numarul de ani, legal munciti la stat sau la privat), gradul de risc al muncii, gradul de importanta sociala a muncii etc. Din aceasta perspectiva, exista in Romania doar 2.016.000 de pensii civile, guvernate de legi diferite: Legea 263/2010 – pentru 2 milioane de cetateni si legile ocupationale pentru piloti, diplomati, magistrati, grefieri, functionarii publici din Parlament, Curtea de Conturi, Administratia prezidentiala.
Ce sunt celelalte 3.500.000 de venituri, botezate, in mod criminal, pensii? Venituri de tip salarial acordate de stat, aleator, din burta, fara a decurge la niciunul dintre criteriile care stabilesc pensia, ca rasplata sau premiu pentru activitatea unor cetateni sau ca un ajutor social. Oricum, nu au nici o legatura cu vreun contract de munca sau cu ideile de salariu si contributivitate: indemnizatiile de merit stabilite fostilor parlamentari si presedinti, rentele viagere acordate revolutionarilor, marilor sportivi (exemplu: Doroftei are 9000 lei/luna, renta viagera, nu pensie), marilor artisti sau altor personalitati si ajutoarele sociale meritate, ca in cazul celor stabilite de Nicolae Ceausescu pentru fostii CAP-isti (actualmente decedati) si pomenile pentru nemunca, stabilite aleator, din ratiuni electorale, pentru cca 1.000.000 de manipulati social. Acestora din urma li s-a stabilit un ajutor social minim, la ora actuala, de 640 lei/luna.
In mod pervers, discriminatoriu si ticalos, de cand regina haosului social, doamna Lia Olguta Vasilescu, a ajuns ministrul Muncii, s-a luat decizia politica de a boteza, in dispretul oricaror principii si norme de drept, ajutorul social pentru nemunca (adesea mai mare decat pensiile pentru munca) drept PENSIE MINIMA.
Asadar, nu exista si nu poate exista o PENSIE MINIMA decat in scop manipulator, pentru a promova haosul social. Ticalosului concept i s-a adaugat, odata cu revenirea domnului Teodorovici, la Ministerul de Finante, o noua absurditate juridica – acordarea „Fondului maxim posibil pentru pensii”.
De drept, guvernul nu poate stabili un fond maxim sau minim pentru pensii! Este obligat sa acorde suma care rezulta din adunarea legala a tuturor pensiilor stabilite prin legislatie. Nu este in stare? ...... Pleaca! Nu are voie sa recalculeze retroactiv ( Decizia ICCJ nr. 19 in Dosarul nr.18/17 octombrie 2011), sa stabileasca, dupa ureche, un minim sau un maxim. Drepturile de pensie vor ramane, chiar si daca Romania dispare ca stat, statul succesor fiind obligat sa le plateasca.
Nu acelasi lucru se intampla cu ajutoarele sociale, justificate sau nu, indemnizatiile sau rentele viagere, pe care un stat social le stabileste si le acorda in functie de cat are, cum are, daca are. Si le poate retrage oricand, asa cum le-a instituit!
Asadar, stimatele teleaste, preocupate doar de silueta, trebuie sa priceapa, odata pentru totdeauna, ca pensia pe de o parte si ajutoarele sociale si rentele de merit pe de alta, au regimuri juridice total diferite. Sa nu mai dea ochii peste cap, emitand enormitatea ca ”tot de la stat se platesc”. Pai, si salariile tot de la stat se platesc, fetelor, pentru bugetari, dar asta nu inseamna ca sunt pensii, decat daca faceti aceeasi confuzie ca „providentiala” (Pentru cine?) „LOV” intre „indemnizatiile pentru mamici” (care, oricum, au scazut prin legea haotica a salarizarii) si pensiile bunicelor!
Cat despre „pensiile militare”, acestea sunt solde de rezervist, mai mici decat ale militarilor si politistilor activi, rezervistii nefiind nici lucratori activi, nici pensionari, ci o categorie socio-profesionala obligata sa continue pregatirea militara dupa trecerea in rezerva, pe bani mai putini, pana cand vor fi chemati, din nou sub arme, in caz de razboi. Asa a fost din totdeauna la romani, in epoca statala, asa a fost si este pretutindeni, in Europa si in lume, asa ne-am obligat fata de NATO si UE!
De ce sunt 200.000 de rezervisti de la 147.000, cati au fost initial? Pentru ca, dupa lupta SCMD, dusa timp de 6 ani pentru revenirea la normalitate in legislatia militara, s-a produs, din ordin extern, asaltul distructiv vizand eliminarea structurilor militare in vederea atingerii obiectivului final: desfiintarea Romaniei ca stat. Asaltul a inceput la 9 decembrie 2015, prin initiativa tradatorilor din MApN, care au strecurat o intreaga OUG in 30 de puncte, ca Articol (initial nr.36, apoi nr.40), intr-o Ordonanta de Urgenta privind salarizarea bugetarilor, numai pe anul 2016. A continuat prin celelalte ordonante care au facut praf Legea Pensiilor Militare de Stat (Legea 223/2015), pentru a culmina, dupa tentativa esuata, din mai, a LOV, de a distruge sistemul militar, prin Art.40 din Proiectul Legii Salarizarii Unitare, cu decimarea, din 15 septembrie 2016, prin OUG 59/2017. In conditiile unei lipse acute de personal calificat, alti 8.700 de profesionisti au fost obligati sa paraseasca MApN, cca.7.800 MAI si 3.000 serviciile. Totul, neconstitutional, pentru ca, de la 01.01.2016, ministrul Muncii nu mai are nici o competenta asupra domeniului militar din punctul de vedere al salarizarii si pensiilor militarilor. Din punctul nostru de vedere, actiunile de acest tip de inscriu la „inalta tradare” ca si propaganda imbecila a analistilor penali si a papagalilor de presa privind „pensiile speciale”.
Sintagma de „pensie speciala” nu exista nicaieri, juridic! Doar propagandistic, in arsenalul manipulatorilor! Si s-ar putea referi doar la pensionarii civili, cu pensii stabilite in baza altor legi decat legea generala. Nu la rezervisti!
Rezervistii au PENSII MILITARE DE STAT, stabilite in baza CONTRACTELOR CU STATUL, CONTRACT DE SANGE, care presupun acceptarea sacrificiului suprem in slujba Tarii. Contributiile lor au loc in interiorul sistemului militar si sunt platite in interiorul sistemului, nu de catre Casa Nationala de Pensii. Ei nu se regasesc in Codul Muncii pentru ca ar trebui inscrisi la „munca fortata”, iar Constitutia interzice apelativul (Art.42). Ei presteaza activitati de pregatire specifica, de interventie si, in caz de razboi, de lupta. Nu difera decat prin plata, care este de batjocura fata de omologii din statele membre NATO si UE. In aceste conditii, dupa ce SCMD a hotarat sa-i dea in judecata, pentru abuz de putere, mistificare a realitatii, discriminare a rezervistilor si propaganda contrare intereselor nationale, pe ministrii Muncii si Apararii, este posibil sa le urmeze pe lista si analistii penali, acoperiti sau nu, din media si papagalii televiziunilor.
Pentru ca prostia nu doare, dar se plateste!

Honor et Patria! Vae Victis!

Presedintele SCMD,
Col.(r) dr. Mircea DOGARU



vineri, 23 februarie 2018

Victorie decisiva in Dosarul 46687/3/2016



Victorie decisiva in Dosarul 46687/3/2016
-        In atentia tuturor membrilor SCMD –

Stimati camarazi,
Spre disperarea cateilor minunatei „LOV”, care v-au aburit asupra calitatii procesuale active a SCMD, miercuri, 21 februarie a.c., Sectia a VIII a Contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel Bucuresti a admis recursul promovat de SCMD in dosarul de mai sus si s-a pronuntat definitiv in favoarea a 32 membri SCMD, parte in dosar.
Conform  solutiei pe scurt, prin Hotararea 995/2018,  respectivii membri SCMD isi vor primi ajutoarele salariale „la incetarea cauzei legale de suspendare”.
La mai multe victorii!

Presedintele SCMD,
Col.(r) dr. Mircea DOGARU

marți, 20 februarie 2018

Se intampla in anul Centenarului III



Se intampla in anul Centenarului,
An al definitivarii distrugerii structurilor militare
Prin legile „LOV” (III)

Asa zisa Zi a libertatii religioase (13 ianuarie) inseamna ziua excluderii ortodoxilor, adica a romanilor bastinasi, de la orice fel de drept in Transilvania
(Pana cand prostia si incultura vor vota iredentismul in Parlamentul Romaniei?)
Sâmbătă, 13 ianuarie 2018, cu ocazia celor 450 de ani de la proclamarea așa-numitului Edict de la Turda, episcopii bisericilor tradiționale maghiare din Transilvania au elaborat un document prin care cer parlamentelor României și Ungariei, precum și Parlamentului European ca data de 13 ianuarie să fie marcată drept „Ziua Libertății Religioase".
„Noi, conducătorii cultelor evanghelice-luterane săsești și maghiare, reformate și unitariene din Transilvania, propunem ca Parlamentul României să adopte o Rezoluție Solemnă privind însemnătatea istorică a Edictului de la Turda, emis de către Dieta Transilvaniei, în anul 1568. Întrucât Edictul de acum 450 de ani exprimă năzuința spre pacea interconfesională, iar conviețuirea națiunilor coexistente din Transilvania (?! s.n.) este o realitate istorică importantă, solicităm Parlamentului României să declare Edictul de la Turda ca fiind o valoare socială și spirituală de importanță fundamentală, și să statueze data de 13 ianuarie ca Zi a Libertății Religioase. Solicitarea este adresată și Parlamentului Ungariei și Parlamentului European".
În 13 ianuarie 1568, la Turda, Dieta Transilvaniei a proclamat prin lege toleranța religioasă și libertatea conștiinței, se arată în document. „Edictul izvorât din ideile Reformei a garantat consolidarea protestantismului, dar a recunoscut tacit și existența altor confesiuni. Astfel, pe lângă religia romano-catolică, și-au câștigat existența instituțională alte trei religii recepte, cea luterană, reformată și unitariană. Ulterior, în spiritul Edictului de la Turda, au fost adoptate legi datorită cărora în următoarele decenii s-a consfințit și existența credinței ortodoxe ca religie tolerată, în sensul pozitiv al cuvântului (s.n.)."
Această ultimă aserțiune este un neadevăr flagrant, ca să folosesc o formulare eufemistică, și voi demonstra acest fapt mai jos. Deocamdată, trebuie arătat că, în fapt, adunarea Dietei întrunită la Turda, în 1568, pecetluia definitiv statutul de națiune tolerată a românilor ortodocși din Transilvania. Astfel, ea stabilea că, alături de cele trei religii de stat «recepte» - catolicismul, luteranismul și calvinismul - mai este recunoscută a patra, unitarianismul, considerat în Europa acelui timp o erezie pentru că nega Sfânta Treime și originea divină a lui Iisus Cristos. În ceea ce privește religia ortodoxă, cu toată proclamarea formală a libertății de credință, ea rămânea pe mai departe doar o religie tolerată, în acest fel menținându-se pentru populația majoritară românească o condiție cetățenească inferioară!
Marele istoric care a fost David Prodan pune degetul pe rană în cartea sa „Supplex libellus valachorum". „Recunoscând religiile recepte, Dieta de la Turda interzicea orice altă inovație religioasă (...), cu aceasta se stabileau cele patru religii legale: catolică, calvină, luterană și unitariană (...), ele erau religiile celor trei națiuni etnice, ale ungurilor, secuilor și sașilor. Rămânea pe dinafară, acum, religia ortodoxă. Sistemul politic se completează, se definitivează, se așează pe trei națiuni și patru religii recepte. (...) Națiunile și religiile constituționale lăsau acum pe dinafară întreg poporul român și, mai precis, ortodox".
Hotărârea Dietei de la Turda se datorează, în mare parte, principelui Transilvaniei, Ioan Sigismund Zápolya, care, după ce a fost pe rând catolic, luteran și calvin, s-a convertit la unitarianism, sub influența lui Giorgio Blandrata, medicul său personal și promotor al acestui curent radical al reformației. Departe de a fi fost un semn de toleranță religioasă, recunoașterea unitarianismului era înlesnită de motive politice, pentru că el se opunea cu tărie habsburgilor catolici, care încercau să-și extindă dominația în Transilvania, pe când nobilii unguri, secui și sași preferau să-și păstreze privilegiile chiar rămânând sub suzeranitate turcească!
Revenind la aserțiunea din documentul semnat de episcopii bisericilor tradiționale maghiare din Transilvania, cu privire la faptul că „ (..) în spiritul Edictului de la Turda, au fost adoptate legi datorită cărora în următoarele decenii s-a consfințit și existența credinței ortodoxe ca religie tolerată, în sensul pozitiv al cuvântului (?!)" este suficient să citez din două documente ale vremii. Primul, votat cu un secol mai târziu, în 1669, tot de Dieta Transilvaniei, cuprindea legile „Aprobatae et compilatae". Acestea prevedeau, în continuare, că „Românii sunt tolerați numai, și aceasta numai provizoriu (pro tempore), în această țară, atâta timp cât va place principelui domnitor și nobililor" (Usque bene placitum principum et regnicolarum).
În ceea ce privește faptul că, în urma Edictului Dietei de la Turda, Transilvania ar fi devenit tărâmul libertății religioase și al toleranței interconfesionale, există un al doilea document: un decret privind orașul Târgu-Mureș, emis cu două secole (!) mai târziu - „Leges sen decreta opidi Szekely Vásárhely". El arată că „În anul 1759, ziua 15 a lunii decembrie, fiind adunare festivă, atât a marelui consiliu, cât și a comunității celor o sută de bărbați, s-a hotărât că (...) orice om de neam valah (deci nu numai de religie ortodoxă! s.n.) nu poate, cu nici un preț, cumpăra proprietate în oraș, ba nu poate căpăta nici pământ din hotarul orașului, fie acesta de fânaț sau arător; nimeni din cetățenii orașului să nu-i ajute să prospere, ori să-i primească la lucru și, cu atât mai vârtos, să nu le dea loc să se așeze în oraș (...), ci să-i denunțe primarului. Cei care vor contraveni acestui ordin, vor fi aspru pedepsiți."
Cam atât, deocamdată, despre viziunea episcopilor bisericilor tradiționale maghiare din Transilvania, cea care ar fi devenit, prin Edictul din 1568 al Dietei de la Turda, „tărâmul libertății religioase și al păcii interconfesionale" și despre „conviețuirea națiunilor coexistente din Transilvania (care) este o realitate istorică importantă."
Nu încape îndoială că, dacă ziua de 13 ianuarie - data în care Dieta de la Turda a decis ca ortodoxia și cu ea întreg poporul român din Transilvania să aibă statut de tolerați -, va deveni prin votul Parlamentului României, „Ziua Libertății Religioase", faptul va reprezenta un nou pas spre Europa. Nu contează că spre Europa Evului Mediu...
Iar dacă Parlamentul nu va aproba propunerea episcopilor bisericilor istorice maghiare din Transilvania, va fi foarte clar că România nu respectă drepturile religioase, îndeosebi pe cele ale minorităților și, în general, valorile europene. Puneti dvs. ghilimelele de rigoare. Iar daca va mai exista o data viitoare, straduiti-va sa alegeti patrioti adevarati, cu creier si carte, in Parlament.

Departamentul Relatii al SCMD

vineri, 16 februarie 2018

Anul sobolanului de canal




ANUL SOBOLANULUI
-         In atentia tuturor membrilor SCMD si CNSC –

Doamnelor si domnilor,
Chinezii au intrat in „Anul Cainelui de Pamant”! Treaba lor! Noi, romanii, am optat pentru intrarea in „Anul sobolanului de canal”!
Sobolanii din Justitie se acopera unii pe altii si-si acuza victimele de santaj!
Sobolanii Puterii rontaie tot, mintindu-i pe popandai ca le vor creste ratia de boabe!
Sobolanii Opozitiei chitaie mimand opozitia si visand Puterea, in timp ce chitcanii adevarati mor de foame, gata sa dea vina pe toata lumea, fapt care-i face vulnerabili si prada usoara pentru martanii munipulatori ai Puterii.
Scarbit de inutilitatea dialogurilor cu sobolanii politici, dialoguri care s-au derulat pe parcursul a 10 ani, SCMD a hotarat sa se ridice la suprafata, luand taurul de coarne. A dat in judecata Ministerul Muncii si (In)Justitiei Sociale in solidar cu fostul idol, facator de minuni, al rezervistilor olteni, numita „LOV”. Si a anuntat, deja, ca a definitivat probatoriul pentru chemarea in Justitie a ministrilor Apararii, in solidar cu sobolanii kaki.
Cum era de asteptat, Puterea a reactionat rapid, dand ordine de restrictionare a aparitiei liderilor SCMD in Media si de reactivare a sobolanilor de canal care au reluat abjectiile folosite in 2014 pentru desfiintarea SCMD si convertirea sa intr-o structura de „yesmeni” la dispozitia numitei „LOV”. Ca sindicatul nu ar exista legal, ca procesele intentate de sindicat sunt o poveste, ca presedintele SCMD este prieten la toarta cu Basescu (Parca era cu Putin ..... Trista decadere!) etc.
Nu-i deranjeaza faptul ca, spre deosebire de ei, care se reped sa pupe mana calailor pentru a-si afirma „onoarea” si „demnitatea” lor de sobolani, SCMD se bate cu stapanii lor in Instanta, pentru ca ei, sobolanii de canal, nu au, in fapt, nici onoare nici demnitate, ci doar invidie turbata, pofte si fudulia guvidului care se viseaza casalot! Drept care, primesc cu entuziasm si executa, intocmai si la timp, ordinele Sistemului. Ale acelui Sistem impotriva caruia pretind ca lupta sobolanii Puterii. SCMD a redevenit, asadar si din ordin, tinta mancatorilor, mai mult sau mai putin anonimi, de dejectii!
Intrucat nu avem timp si nici dispozitie sa ne ocupam de slugile recrutate printre rebuturi ale Sistemului, SCMD a luat decizia, la nivel Birou Operativ Central, ca, pentru a nu-i lasa pe cei mai labili prada sobolanilor de canal, Departamentul Juridic sa publice, luni, 19 februarie 2018, extrase din hotararile instantelor, inclusiv ale ICCJ, care confirma REPREZENTATIVITATEA SCMD IN JUSTITIE, PENTRU MEMBRII SAI, DECI, CALITATEA PROCESUALA!
Si, ca sobolanii de canal sa nu mai faca confuzie pe tema reprezentativitatii, ii anuntam ca reprezentativitatea unui sindicat este una si recunoscuta juridic, iar reprezentativitatea ONG-urilor, inlusiv a asociatiilor de „Napoleoni” si „Einsteini” este cu totul altceva. Lista ONG-urilor „reprezentative”, adica a mancatorilor de bani de la stat, de pomana, se afla la Secretariatul SCMD. Nu se afla nici un sindicat printre pomanagii, pentru ca, juridic, nu are de ce! Si nu facem publica lista, deocamdata, pentru a nu fi acuzati ca starnim lumea impotriva plescarilor!
Ofensiva sobolanilor de canal vizeaza, din nou, desfiintarea SCMD, pentru ca le sta in gat, mai mult ca niciodata, sobolanilor Puterii. SCMD va lupta inteligent ca si pana acum pentru ca, din nou, vin mii de rezervisti plini, nu numai de speranta, ci si de inteligenta pragmatica, fiindca au sesizat existenta ordinului general de lichidare a sindicatelor (in frunte cu SCMD, proclamat de kominternisti, la Timisoara, in vara trecuta, si de „stanga” si „nationalist”) si, in ceea ce-i priveste, de aducere a tuturor rezervistilor sub acelasi papuc, pentru a lichida, definitiv, orice chitait de revolta. Dupa atacul la existenta SCMD si cel privind actiunile sale in Justitie, vor urma, bineinteles, atacurile la persoana. Inutil, pentru ca vom merge pana in panzele albe cu procesele impotriva sobolanilor politici si kaki!
Luptandu-ne cu sefii cei mari, nu avem, asadar, nici timp nici dispozitie sa ne coboram la nivelul slugilor virulente din ordin si nici nu ar fi indicat ca atentia sa ne fie deturnata de la palate spre haznale. Nu vrem nici sa stopam apetitul sobolanilor de canal, ca ne serveste! De o parte sunt insulte, de cealalta, fapte! Le uram pofta buna la ce mananca, dar le transmitem, respectuos, rugamintea ca, din cand in cand, sa se mai stearga si la gura! Din ratiuni estetice si de sanatate pentru cei din jur!
Asadar, pe luni! Parte din documentele probatorii ale Departamentului Juridic al SCMD va vor sta la dispozitie.

Honor et Patria! Vae Victis!
Presedintele SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

P.S. Spre stiinta sobolanilor de canal, au incercat si oamenii Olgutei, din Justitie, sa eludeze procesul, prin aceleasi tertipuri cu „bla, bla-uri” despre „legitimitate”, „reprezentativitate”, „legalitate”, dar au luat-o in barba ca de la Cassius Clay. La capitolul practica si inteligenta juridica, SCMD este peste actualele jalnice figuri al Sistemului.

marți, 13 februarie 2018

RECITALUL D-LUI MINISTRU MIHAI FIFOR



RECITALUL D-LUI MINISTRU MIHAI FIFOR
PE INTELESUL LUI „STUPID PEOPLE”
Traducere pe propria raspundere

In seara zilei de 12 februarie a.c., dl. Mihai FIFOR, ministrul Apararii, a sustinut un recital propagandistic de exceptie la Antena 3, la emisiunea dlui. Radu TUDOR, „Punctul de intalnire”. Pentru neavizati, parea ca doi civili discuta, dupa ureche, situatia militarilor si politistilor, dar nimeni nu a pus intrebarea ..... „De ce nu este si un militar acolo?”. Pentru cunoscatori ... NU! Iar specialistii au apreciat ca sublima tehnica disimularii si manipularii!
In mod inteligent, dl. ministru „a scapat” cateva franturi de adevar in marasmul propagandistic. A inceput prin a lauda Legea nr.1 a Haosului, adica Legea salarizarii bramburite a „LOV”, care a permis primarilor sa bage toate primariile in colaps, stabilindu-si salarii de zece ori mai mari si a scos o categorie socio-profesionala deasupra Constitutiei – dactilografele, adica, pardon, IT-istii care nu platesc impozite. O lege care stabileste subofiterilor salarii de pana la ½ din cel al unui medic rezident in primul an si locotenent-coloneilor salarii cat 1/3 din cel al unui medic primar sau profesor universitar! O lege care ii stabileste sefului SMA (coeficient 4,36) un venit lunar mai mic decat al secretarei Primariei Suceava!
Cu entuziasm propagandistic, dl. ministru ne-a vorbit de mariri de solde cu 50% si 40% la baza piramidei si cu 15% in general „la salariu”. Ultima este, in fapt, marirea din iunie          anul trecut, cu 15% doar a soldei de functie, ceea ce, tradus in lei, inseamna o crestere cu 50-60 lei/individ. Iar la pensii s-a tradus prin „0” lei, „0” bani, deoarece, conform Legii inca in vigoare in iulie, aceasta crestere era mult mai mica decat indexarea cu rata inflatiei din 2017. Finalul, insa, ne-a turtit! Adunand toate cresterile de 50%, 40%, 15%, dl. ministru ne-a condus spre colosalul spor salarial in Armata de ...... 3,4%. Ceea ce ne-a reamintit romantica epoca a aritmeticii Robertei Anastase care a impus, prin frauda parlamentara, multlaudata Lege 263/201 a pensiilor, cea care i-a transformat pe rezervisti in asistati social.
Informatia urmatoare ne-a lasat, si ea, fara grai! Noi am calificat OUG59/2017 a „LOV” drept o initativa legislativa a Tradarii Nationale menita sa puna pe butuci intregul Sistem de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala, lasandu-ne la cheremul strainilor, ca Tara, in chiar Anul Centenarului. Potrivit informatiilor noastre au fost epurati cca. 3000 de profesionisti din Servicii, 7.800 din MAI si cca. 1700 din Aparare. Ei bine dl. Fifor ne-a anuntat ca ne-am inselat si ca nu am luat in calcul si „soldatii”, ca sa fim pe intelesul tuturor, noua epurare a Armatei insumand 8000 de persoane.
In 1990, Armata romana avea 326.000 de luptatori. Pentru 2005 si dupa, NATO ne-a stabilit 52.500, cu femei si soldati, zisi profesionisti, la un loc. Inca 8000 inseamna FINAL DE TARA!
PSD-istic, adica propagandistic si manipulator, dl. Fifor a tinut, insa, sa linisteasca natiunea, anuntandu-ne ca a promovat in functii mari sute de tinere genii cu studii beton, nu ca rezervistii anacronici, uitand ca americanii studiaza si astazi si aplica tactica lui Hannibal de la Cannae, ca monument de neegalat al gandirii militare. Fara a contesta calitatea tinerilor sublocotenenti si locotenenti, o discutie de 5 minute cu un rezervist din SCMD ar lamuri lucrurile! Dar nu asta e problema, ca s-au mai vazut in istorie fruntasi si sergenti facuti peste noapte generali! Inspaimantatoare este afirmatia ca aceste tinere cadre ar avea „un alt mental”. Sa nu stie ministrul ca, de 2000 de ani, mentalul militarului roman este acelasi: sa-si dea viata pentru apararea pamantului strabun, pentru independenta, integritatea teritoriala si unitatea patriei? Care ar fi noul mental indus actualelor cadre? Sa moara pentru latrones gentium? Pentru interesele hotilor internationali de petrol, gaz metan, aur, uraniu etc.? Pentru transformarea unor unor halci de Romanie in regate pentru „incornoratii” Angliei sau urmasii lui Horthy? Mai ales ca nu mai dam 500 de copii/an tribut sultanului, ca pe vremea lui Tepes! Ii dam pe toti, sa slugareasca strainilor inlauntrul si in afara Tarii! Si nimeni nu a pus intrebarea ...... „In conditiile astea cine mai apara Romania, domnule Fifor, cand in plin An al Centenarului, se agita steagurile secesiunii?”.
La capitolul pensii militare, dl. Radu TUDOR s-a dovedit un adevarat boier! A precizat clar ca acestea nu sunt pensii nesimtite, ci pensii militare de stat, platite, nu din bugetul de pensii al amaratilor de civili si al Casei Nationale de Pensii, ci din bugetul Armatei. Care Armata, insa, uita toata lumea, inca produce bani vanzand tehnica de lupta, munitii, pulberi, materiale de uniforma etc. Mai putin ca inainte de 1990, este drept, cand, dupa ce-si finanta propriile cheltuieli (dotare, inzestrare, instruire, hranire, salarizare, pensii, servicii medicale etc), dadea 2-4 miliarde / an la bugetul de stat, dar inca produce! Bani produce si MAI (ganditi-va doar la amenzile pe care le platiti!), iar „spionii” inca fura si vand secrete pe bani grei, infiinteaza banci si intreprinderi productive. „Sa traiti”, domnule Radu TUDOR! Ati facut praf toata propaganda chirieaca si vasileasca! Dar ati avut o sarcina usoara (pentru ca dl. Fifor e O.K.), spre deosebire de biata doamna Andreea Cretulescu, obligata sa traga de „LOV” ca de un cal mort, cu intrebari de genul - „Nu-i asa ca Pamantul e rotund si se-nvarteste?”. Si sa inghita in sec atunci cand diva de la Munca confunda pensiile cu ajutoarele sociale si „mamicile” cu bunicile!
Si dl. Fifor a zdrobit propaganda antimilitara, afirmand ce media pensiilor militare este de 3.300 lei, deci nu 3.900, cum s-a mintit in ultima luna de catre teleastii acoperiti ai Puterii. In fapt, este o minciuna mai mica deoarece media pensiei militare este, nu 3.300, ci 2.700 lei. De unde diferenta? A recunoscut-o, filozofic, dl Fifor, afirmand ca are in evidenta 80.000 de pensionari, din care 77.000 au pensii militare. Restul ce ar fi? Evident, pensii civile, luate legal sau nu de fosti purtatori de uniforma, mai egali decat egalii. Spre pilda medicii militari si, indeosebi, magistratii militari, in randul carora intra, pe langa judecatori, anticonstitutional, procurorii si, probabil, toti juristii si angajatii Directiei Generale Juridice pana la femeia de serviciu. Daca aceste categorii beneficiaza de pensie civila, pe lege civila si nu militara ca marea masa, de ce nu sunt transformati, pur si simplu, in angajati civili ai Armatei sau de ce gradele lor nu sunt onorifice, ca in Interbelic? Pentru ca, deocamdata, sunt folositi doar pentru a anatemiza marea masa a militarilor care nu beneficiaza de „pensii civile nesimtite”. Din cauza lor propaganda antimilitara prinde si lumea ne injura pe noi!
Spre exemplificare, dl. Fifor a declarat ca cea mai mica pensie militara este de 391 lei iar cea mai mare de 36.400 lei, marturisind, sotto voce, ca ar apartine unui magistrat. Prima .... da!, este pensie militara pe Legea 223/2015. A doua ..... nu! Este pensie de magistrat, CIVILA, pe Legea 304/2004, civila!
Mai recunoaste dl. Fifor ca, prin ilegala „recalculare” (aplicata pe OUG57/2015 in detrimentul legii reparatorii 223/2015), „60% din pensiile militarilor au scazut”. In fapt, 90%! Si, desi, „recalcularea” trebuia incheiata, legal, la 31.12.2017, Casa Sectoriala de Pensii a Armatei raportand ca s-a incheiat in noiembrie trecut, dl. Fifor precizeaza ca procesul va continua pana la 30 iunie 2018. Chiar nimeni nu este pedepsit pentru raportare falsa (un Maciu, un Jianu, un Luca, un Rosu)?
In rest, dl. ministru a demonstrat ca operatia de potolire a rezervistilor merge snur! Cu exceptia SCMD, a adunat, deja, majoritatea ONG-urilor militare in doua superstructuri, sub inaltul patronaj al papucului politic, aceste structuri urmand a fi predate, fara lupta, saptamana viitoare, in manuta vinovata a d-nei Vasilescu Olguta. Deci, asociatiile militarilor vor fi duse, incolonate, ca turmele la abator, la inutile discutii, cu ministrul Muncii. Pe ce baza, dle. Fifor? Care este, de la 1 ianuarie 2016, competenta distinsei doamne asupra sistemului militar? De ce-i duceti sa discute cu ea, cand singura recunoate acum,  dupa ce ne-a distrus, ca nu are nici o legatura cu stabilirea salariilor si pensiilor militarilor si politistilor? Din aceasta perspectiva, la fel de utila, ar fi o discutie a rezervistilor, pe tema pensiilor cu ministrul Culturii!
Sa intelegem ca dl. Fifor si-a predat competentele de initiator legislativ pe tema militarilor si politistilor, ministrului Muncii? Ca se teme sa nu pateasca ceea ce a patit predecesorul sau, Adrian TUTUIANU, care i-a cerut Olgutei sa-si vada de propria ograda si sa nu-si mai bage nasul acolo unde nu-i fierbe oala?
Oricum, la o discutie cu asasinii politici, SCMD nu va participa, pentru ca nu intelege sa-si etaleze demnitatea si onoarea militara in genunchi! Si nici nu ar putea! Nu numai pentru ca este un sindicat al tuturor rezervistilor, nu doar al celor din Armata, ci si pentru ca a dat-o, deja, in judecata pe Lia Olguta Vasilescu si se pregateste sa inainteze actiunea impotriva tuturor ministrilor Apararii, de la Motoc, la Fifor inclusiv, pentru nerespectarea de catre acestia a „fisei postului”, care presupune apararea intereselor tuturor militarilor si politistilor activi si in rezerva. Evident, acuza va fi in solidar cu „asasinii” tuturor rezervistilor Sistemului de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala, „asasini” proveniti din directile Generala Juridica si Financiara ale MApN.
Asadar, dl Fifor, care trebuie felicitat pentru jumatatile de adevar strecurate in Recital, se va intalni, ca si „LOV” cu SCMD, dar ...... IN INSTANTA! Prin urmare, un membru SCMD care simte nevoia sa-i fie fudulia periata si vrea sa isi satisfaca orgoliul, discutand cu niste ministri, azi pe cai mari, maine la „Mititica” (A se vedea cazul Babiuc), se poate duce. Asta in cazul in care a uitat ca raul este, deja, facut, exact de catre cei carora le va pupa mana. Si poate sa le inghita propaganda, dezinformarea si manipularea, dar pe cont propriu! Daca isi va declina calitatea de membru SCMD, va fi suspendat de catre CD pana la viitorul CNR, pentru vina de a periclita actiunile noastre n Justitie. Cu atat mai mult cu cat, la intrebarea dlui. Radu Tudor despre urmarile pentru militari si politisti ale Legii Pensiilor, dl. Fifor a declarat: „-Despre asta nu discut!”. Ori a dovedit prezenta de spirit si inteligenta, ori l-a imitat pe Dragnea!
Intr-adevar, ce ar mai fi de discutat despre o Lege a Haosului care nu pleaca de la definirea propriului obiect, PENSIA, ca DREPT PATRIMONIAL DOBANDIT, IN BAZA UNUI CONTRACT DE MUNCA INCHEIAT, INTEGRAL SAU PARTIAL, CARE TREBUIE OBLIGATORIU PLATIT DE CONTRACTANT SI NU POATE FI RECALCULAT SAU STABILIT DUPA URECHE, RETROACTIV? O lege care confunda pensia cu rentele viagere ale marilor actori, sportivi ca Doroftei, revolutionarilor etc., cu indemnizatiile de dormit in banca ale fostilor parlamentari si cu ajutoarele sociale, date ca pomana pentru declasarea fortei de munca, este o lege Antinationala, o lege a Haosului! O lege care, pe langa cei 2.209.000 pensionari, pretinde ca „recalculeaza” niste sume stabilite din burta, in afara contractelor de munca si a contributivitatii, pentru 3.500.000 de indivizi care nu sunt pensionari, ci doar beneficiari si care proclama enormitatea  existentei unei „pensii minime” este o lege Antinationala a Haosului programat!
In ceea ce ne priveste pe noi, rezervistii, noua lege nu mai are ce ne fura, pentru ca, prin OUG57/2015, OUG59/2017 si urmatoarele, ni s-a furat totul: echitatea, egalitatea de sanse, baza de calcul, limita de 100% stabilita pentru pensiile ocupationale civile, pensia privata (suplimentara), grupele de munca, ordinul „Meritul Militar”, sumele cuvenite pentru anii lucrati si inainte de intrarea in sistem si dupa trecerea in rezerva dreptul la cresterea pensiei inclusiv cu rata inflatiei etc., dreptul la asistenta medicala gratuita, la statiuni de refacere si odihna etc. Dar, despre toate acestea, despre incalcarea conditiilor integrarii Romaniei in NATO, prevazute in Anexe, ca si despre incalcarea dreptului rezervistilor la sanatate si viata, punct cu punct ..... in INSTANTA!
„Cu toata dragostea”,
Honor et Patria! Vae Victis!

Presedintele SCMD,
Col.(r) dr. Mircea DOGARU

P.S.  Deja facute praf si diferite de la o persoana la alta, in dispretul oricaror criterii, pensiile militare raman „inghetate” cata vreme „LOV” ramane ministru! Urmeaza cele civile!