“DUPA
NOI POTOPUL” IN VARIANTA BASESCU
-
Comentarii pe marginea unui penibil “joc” de-a mobilizarea -
(Urmare)
Partea a XV-a
XVII. APOCALIPSA
NEOCONSERVATOARE SI “REVOLUTIILE” PORTOCALII (2001-2007)
Pregatindu-se pentru asaltul decisiv in timpul
mandatelor lui Bill Clinton, comunist –globalistii au atins apogeul sub
mandatele lui George W. Bush (20.01.2001- 20.09.2009), pe care si le-au
asigurat fortand la limita sistemul electoral american. Scopul nemarturisit era
adjudecarea prin forta a ultimelor resurse clasice ale planetei (petrol, gaze
naturale, minereuri, apa potabila), limitarea drastica a populatiei globale
prin asigurarea controlului total asupra vietii pe Pamant si faramitarea
statelor mai mari de 10 milioane locuitori, incepand cu Estul Europei. Intr-un
cuvant, intronarea, in sfarsit, a Noii Ordini Mondiale, enuntata de Marx la
jumatatea secolului XIX si definita la 28 ianuarie 2013, de catre deputatul
belgian Louis Laurent Standuri astfel: “O lume ce merge spre pierzanie, in care
Banul este noul Dumnezeu. Cand sectele, organizatiile ascunse vor/conduc lumea!
Oamenii sunt morti! Crezandu-se vii! Drogatii isi darama propriile guverne,
omoara conducatorii, ucigandu-se intre ei. Chiar si in zilele de nastere a
Mantuitorului nostru (aluzie la asasinarea lui Ceausescu – n.n.)! Si
popii tac! Si papii! Jucand in hora lor, pe muzica plansului victimelor colaterale!
Ruina unor tari, pe nimeni nu intereseaza! Vor! Si reusesc sa aiba ……linistea
belsugului lor! Averile tarilor aduse pe <calea libertatii>, lasand in
urma mocirla democratiei” Si totul se desfasoara……”In aerul pestilential al
respiratiei tradatorilor de neam si tara. Cozile de topor, fara de care nimic
din planurile noilor colonialisti nu s-ar implini! Dar se implinesc…….De ce?
Cati oameni mai trebuie sa moara, ca sa redevenim din nou oameni? ……. Va este
frica sa raspundeti? Atunci n-o faceti, tarandu-va in continuare, gandind,
aducandu-va aminte de atunci cand mergeati in picioare. Erati demni! Aveati! Va
stiati istoria trecuta…… Astazi un pleonasm voit, doar pentru a va reaminti de
ieri. De acei eroi care stiau ca, prin moartea lor, TARA va ramane tara
copiilor lor. A urmasilor si a urmasilor lor! Taceti si …….. veti muri flamanzi
si goi! Si nimeni nu va sti ca v-ati dus! Ca ati fost si voi niste fiinte vii,
dar ca v-a fost frica sa spuneti ca ati fost oameni. Doar niste sclavi!
Stapaniti de semenii vostri, ce-si zic stapanii lumii! De cei <votati> ca
sa va vanda, sa va fure si sa va ucida! Pe voi! Viitorul copiilor vostri!
Pruncii nascuti din dragoste! Dragoste de viata! Vise! Sperante!”
Pentru ca aceasta “minunata” lume sa poata fi
construita s-a planificat desfasurarea, concomitent, a urmatoarelor actiuni:
1.
Transformarea
SUA in stat comunist, politienesc;
2.
Largirea
autoritatii neoconservatoare in bogatul Est european si distrugerea Rusiei;
3.
Adjudecarea
primatului in lumea petrolului, prin distrugerea, in prima etapa, a Irakului si
Iranului.
Modalitatea? Recurgerea la razboiului psihologic si
imagologic, prin motivarea emotionala a
maselor de viitori sclavi cu ajutorul media. Acelasi Louis Laurent atragea
atentia ca “Liderii din tarile occidentale iau oamenii lor de prosti, cu ajutorul
si sprijinul presei care, in prezent, nu este nimic mai mult decat organul de
propaganda al puterilor pe care acestia le reprezinta.”
Primul obiectiv a fost atins pe fondul acuzelor
virulente, dar aberante, pe tema terorismului arab, adica a fostelor creatii
americane, de o lovitura emotionala de tip “Pearl Harbour”. S-a inoculat ideea
lovirii de catre terorism a SUA in simbolurile americane: Casa Alba,
Pentagonul, si “Gemenii”. In realitate, cu lichidarea amaratilor de calatori a
unor curse interne, s-a lovit doar in centrul de afaceri care constituia inima
Globalismului, adica in “Gemeni”. Multipla lovitura la 11 septembrie 2001:
- Natiunea americana era isterizata si astfel
pregatita sa inghita totul, inclusiv transformarea SUA in stat comunist politienesc,
promulgandu-se Patriotic Act One si Patriotic Act Two prin care
toate drepturile constitutionale ale cetatenilor au fost desfiintate,
americanii devenind niste simpli subiecti in mana puterii
neoconservatoare, adica globalist-comuniste, exercitata prin intermediul si
in numele statului devenit fictiune. Mai putin un drept care, mental, este
identificat cu insasi calitatea de om liber a americanului - dreptul de a purta arme. Dar si acesta
este in curs de lichidare prin apologia mediatic facuta dementilor care
impusca, in scoli, copii sau oameni, pe strada, la intamplare. Alti
dementi, uitandu-se la stiri, adopta modelul si, in curand, portul armelor
va fi limitat, apoi interzis.
- Natiunea americana, odata isterizata, traind cu
groaza lui 11 septembrie, (fara sa se intrebe de ce din 50.000 de locatari
ai “Gemenilor”, erau prezenti doar 4000, care n-au fost anuntati, n-au
chiulit in ziua aceea, sacrificatii fiind doar portari, liftieri, femei de
serviciu etc. si pompierii ca victime colaterale) era pregatita sa inghita
minciunile despre armele de nimicire in masa ale lui Saddam Hussein si sa
porneasca la “Cruciada” impotriva Lumii Arabe.
- Nu numai americanii ci si occidentalii in
general, de frica mortii accidentale, au inghitit, fara sa protesteze, implementarea
de conduceri neoconservatoare, adica oameni de paie ai globalistilor –
comunisti care au ajuns de la “rosul” caracteristic, prin intermediul
“rozului” exersat in Gruzia, la “portocaliul” final (“Revolutiile Portocalii”).
- Republicanii americani au ajuns definitiv
“tramvaiul” neoconservatorilor, vocile singulare, ca Pat Buchanan, fiind
izolate si marginalizate dar, pentru asigurare, pentru un viitor eventual
esec gen Clinton, au sprijinit ridicarea spre varf a unei grupari
neoconservatoare si in Partidul Democrat, condusa de “Banda celor patru” (Joe
Biden, John Karry, John Mc Caine si Victoria Neuland, sotia actualului
ideolog comunist-globalist, Robert Kagan, autorul recentei si disperatei
lucrari apologetice”Lumea faurita de America”).
- Globalistii se puteau prezenta drept victime.
Pentru trecerea la obiectivele urmatoare, neoconservatorii
se puteau baza pe premierul englez laburistul Tony Blair (1997-2007), pe
premierul spaniol – Aznar Jose Maria (1996-2004) si pe premierul portughez –
Jose Manuel Durao Barroso. Acestia au fost primii “portocalii”. In Franta se
puteau baza doar pe ministrul de interne, Nicolas Sarkozy (2002-2007), in
Ucraina pe Iulia Timosenko, “revolutionara” lansata de “Ucraina Noastra”, in
Lituania, pe presedintele Valdas Adamkus (1998-2009), in Polonia pe sclavul
Lech Kacinski, in Cehia pe Karel Schwarzenberg, in Slovacia pe premierul
Niculas Dzurinda (1998-2006), in Romania pe primarul Bucurestilor – Traian
Basescu, in Gruzia (Georgia) pe Mihail Sakashvili etc. Doar in Ungaria, spre
cinstea ungurilor, pe nimeni.
Pentru a justifica invadarea Irakului, administratia
neoconservatoare a lansat, in ianuarie 2002, minciuna “Axis of Evil”, conform
careia Irakul, Iranul si Coreea de Nord ar pregati atentate in SUA.
La 16 martie 2003, in conditiile in care 91% dintre
spanioli si portughezi erau in strada impotriva ideii de razboi antiarab, Geroge
W. Bush i-a convocat pe cateii “portocalii” Blair, Aznar si Barrosso in
Insulele Azore, pentru sustinerea agresiunii in Iraq, in cadrul programului “O
viziune pentru Irak si poporul irakian”. Tradandu-si popoarele, Aznar
si Barrosso au semnat, drept pentru care aveau sa fie impusi, ulterior, primul,
presedinte al Consiliului Europei (din 2009), al doilea, presedinte al Comisiei
Europene (din 2004), fara nici un fel de alegeri.
Intrucat Barrosso este, nemijlocit, legat de sprijinirea,
prin incalcarea Constitutiei, a “portocaliului” Basescu cu ocazia
Referendumului din 2012, cand ne-a transmis un ultimatum in “11 puncte”, fie-ne
ingaduit sa ne ocupam putin de el. Adica de cel care, potrivit
europarlamentarului Martin Schultz, “pentru noi…..va ramane, pentru totdeauna,
organizatorul summit-ului din Azore”. Omul, vinovat, potrivit
europarlamentarului Nigel Farage, de provocata criza a Euro si de esecul
politicilor economice ale UE, fiind, dincolo de calitatea de neoconservator, “Un
idiot. Adica un idiot in toata regula!”. Este declaratia lui Farage din
30 august 2012, cand a constata ca “Ceea ce facem in Bruxelles, cu Barrosso si
cu celalalt joker, Van Rompuy, este sa reconstruim un mod de guvernare
centralizata, nedemocratica, condusa de birocrati”, indivizii trebuind
opriti pentru a putea “sa ne intoarcem la o Europa a suveranitatii
democratiei”. Daca in 2010, acelasi Farage anuntase ca Barrosso este un
“Ne-ales”,
dupa doi ani, edificat, putea conchide: “Barrosso este un comunist vorbind despre
democratie”. Datorita lui si secunzilor sai, in egala masura
comunisti-globalisti, Viviane Reding, Katherine Ashton si Herman Van Rompuy, UE
a ajuns doar “o comedie bolnava”, adica “ al 4-lea Reich pentru Europa”. Si
nu se referea la trecutul comunist al
lui Barrosso: lider al Partidului Comunist al Muncitorilor din Portugalia
(maoist), luptator in ilegalitate cu Miscarea Revolutionara a Proletariatului
Portughez, arestat, ca atare, in 1976, fugit in SUA si reprogramat ca
neoconservator de neotrotkistii de acolo, revenit, in 1980, ca social democrat
legat de popularii europeni, dar implicat in razboiul din Angola, de partea
UNITA, si negociator (1991) pentru dictatorul Jose Eduardo dos Santos. Il taxa
drept comunist pentru ceea ce reprezinta in realitate, in prezent! Acesta este
seful de retea, nemijlocit, al celui care se declara, singur, drept “comunist”,
la alegerile din 2004, din Romania – Traian Basescu.
Bazata pe o propaganda ticaloasa, de o violenta a
minciunii care friza dementa, invazia in Irak s-a declansat la 4 zile dupa
conspiratia “cateilor” din Azore, adica la 20 martie 2003. Ca sa nu fim acuzati
de apartenenta la KGB de vreun neokominternist, preschimbat in mare aparator al
democratiei, apelam din nou la declaratia, oficiala, a deputatului belgian,
Louis Laurent: “Aproape peste tot in lume inteventiile militare si destabilizarea
regimurilor devin din ce in ce mai frecvente.Razboiul preventiv a devenit
regula si astazi, in numele democratiei sau al luptei impotriva terorismului,
statele noastre isi aroga dreptul de a viola suveranitatea statelor
independente si de a da jos conducatori legitimi.Avem Irakul si Afganistanul ca
sechele ale minciunii americane. Au urmat aopi Tunisia, Egipt si Libia, unde
gratie deciziilor noastre, tara noastra a participat in prima linie la crime
impotriva umanitatii pentru a da jos, de fiecare data, regimuri pe care le
definiseram drept progresiste si pentru a le inlocui cu regimuri islamiste a
caror prima dorinta a fost aceea de a impune Sharia. Se intampla acum in Siria
unde finantam armamentul rebelilor islamisti, care vor sa-l inlature pe Bashar
al-Assad.”
Armele de nimice in masa ale lui Saddam fiind o simpla
poveste, la 9 aprilie invadatorii intrau, deja, in Bagdad. Marea surpriza irakiana
a fost intinderea unei retele de sarma pe pistele aeroportului si udarea
acestora cu apa, pentru ca vitejii “boys” sa fie prajiti la curent electric. In
replica, invadatorii au recurs la o lovitura limitata de un anumit tip,
distrugand complet aeroportul, motivata fiind de depistarea (dupa telefonul
mobil) a lui Uday (fiul lui Saddam) intr-unul dintre avioanele gata de
decolare. Totul a fost filmat de un reporter de la Al Jazeera, ceea ce explica
de ce un tanc american a tras cu tunul in camera de hotel a acestuia. Au ars si
ziaristul si dovada. Informatiile au fost aduse in Romania de catre ziaristul
corespondent de razboi, Septimiu Roman, dar nu au fost utilizate. Dumnezeu sa-l
odihneasca pe acest sibian de mare profesionalism si noblete si fratele meu de
cruce! A fost un mare si autentic patriot! Membrii guvernului irakian s-au predat imediat, in
frunte cu Tarik Aziz, geniul crestin al Irakului, dar Saddam a fost capturat
abia la 13 decembrie 2003. Procesele au durat ani de zile pentru a atrage atentia opiniei publice de la
adevaratul spectacol – sfasierea transnationalelor intre ele pentru petrolul
irakian. Invatand din experienta cu Nicolae Ceausescu, invadatorii au decis sa-i
lichideze si pe toti membrii guvernului, inclusiv pe simpaticul “Ali Mincinosul”,
care ne asigura ca eroica Divizie Medina rezista, ca nici un soldat american nu
va pune piciorul in Bagdad, in timp ce tancurile americane defilau prin spatele
lui. Crima trebuia facuta, ca si la Bucuresti, cu mana bastinasilor. Aspect observat
de ziarul Le Monde Diplomatique in numarul acestuia din noiembrie 2004, in care
un profesor de drept de la DePaul University College of Law din Chicago, expert
in dreptul international si legislatia privind drepturile omului, declara: “Au
fost facute toate eforturile pentru crearea unui tribunal ai carui magistrati
sa nu fie independenti, ci controlati, controlul insemnand ca manipulatorii
politici ai tribunalului au trebuit sa se asigure ca SUA sau alte puteri
occidentale sa para ca nu au nici o legatura cu asta.” Desi toti
arestatii au fost permanent (ca ulterior,
la noi, celebrul Omar Hayssam) in custodia fortelor invadatoare! Declarat
vinovat si condamnat la moarte, la 5 noiembrie 2006, Saddam a fost spanzurat la
30 decembrie, pentru poporul sau ramanand un martir al libertatii. Cu Tarik
Aziz (care cerea, in 2008, azil in Croatia catolica) si ceilalti procesele s-au
prelungit pana in 2010. Abia la 28 octombrie 2010, Tarik Aziz a fost condamnat
la moarte, guvernul marioneta refuzand, insa, sa semneze sentinta.
Concomitent cu circul irakian, pe fondul lansarii de
catre ideologul Kagan, pe mapamond, a cartii neoconservatoare programatice “Despre
Paradis si Putere: America si Europa in Noua Ordine Mondiala”, s-a
declansat procesul comunizarii Europei rasaritene, cunoscut sub numele de “Revolutiile
portocalii”. Desi prima “revolutie”, in Georgia, a fost declarata “Trandafirie”
sau “Roz”! Artizanul pe teren a fost, pentru primele tari vizate, Georgia,
Ucraina si Romania, Jack Dyer Crouch II. Un fel de ambasador itinerant care sa
controleze alegerile. In Georgia, la sfarsitul lui 2003, alegerile au fost
castigate de Mihail Saakashvili, presedinte “portocaliu” din 2004 pana in 2013
pe care, in 2005, Mc Caine avea sa-l propuna la Premiul Nobel pentru pace, iar George
W. Bush avea sa-l declare, ca pe Basescu, “un prieten bun” al SUA. Astazi este
refugiat in SUA si utilizat ca politruc “portocaliu” pentru ca este dat in
urmarire internationala la Tbilisi. In coasta lui i-a fost plasat, inca de la
inceput, pe post de consilier, un mogul neokominternist, pe langa care, numitul
Vladimir Tismaneanu pare o biata pisica lesinata – marele ideolog, fara opera,
Vladimir Socor. Pentru ca individul a inceput sa apara cu articolase
propagandistice si in presa basista de la noi, e bine sa se stie ca s-a nascut
la Bucuresti, la 3 august 1945, ca a absolvit, ca orice pui de kominternist din
Nomenklatura, Scoala rusa din Primaverii, apoi Facultatea de Istorie din
Bucuresti, plecand la instructaj in State, in 1972. Colegii ii spuneau fiul …… “Imnului
de Stat” deoarece era fiul muzicologului proletcultist Matei Socor, expresedinte
al Comitetului de Radiodifuziune si al Uniunii Compozitorilor (1949-1954),
autodefinit drept luptator “impotriva influentelor cosmopolite ale
ideologiei imperialiste” si a “ploconirii in fata artei decadente burgheze”.
El a compus primul imn de stat romanesc postbelic “Zdrobite catuse” (1948-1953),
pe care nu l-am apucat, dar si pe cel de-al doilea “Te slavim Romanie”
(1953-1977), din care citez: “Infratit fi-va vesnic al nostru popor/Cu
poporul sovietic eliberator/Leninismul ni-e far si tarie si-avint/Noi urmam cu
credinta Partidul ne-nfrant”. Norocul nostru cu “bestia nationalista”
Ceausescu, fiindca i-a pus pe astia pe fuga si ne-a redat “Trei culori” si “Desteapta-te
romane”. Din vasta opera a lui Matei Socor, mai putem cita celebrele coruri de
tipul “Steagul Partidului” si “Sa fii Partidului ostean”.
Revopsit de neoconservatori in SUA, Vladimir Socor a
fost implementat la Europa Libera (1983-1994), apoi la Fundatia Jamestown –
Washington (1995-2002) si, in fine, ca expert al Institutului Est European,
trimis in coasta presedintelui Georgiei. Din cauza lui, Saakashvili a atacat,
in 2008, Osetia, fiind zdrobit in numai 5 zile, de rusi. Pentru campania
mediatica destinata acestei actiuni, William Hill, seful misiunii OSCE in
Moldova, avea sa-l acuze pe Socor de “inselaciuni si inventii grosolane”.
In Ucraina, Crouch II l-a lansat, in 2004, pe Viktor
Iuscenko, atragand simpatiile printr-o campanie mediatica mondiala, sub
minciuna ca ar fi fost victima otravirii de catre KGB/FSB. Acesta avea sa fie
presedinte in perioada 2005-2010, sub controlul adevaratului agent “portocaliu”,
premierul Iulia Timosenko, provenita din miezul afacerilor transnationale.
CEO la ”Ukrainski Benzin” (1991), presedinte al “United
Energy Systems of Ukraine” (1995), aleasa in Rada Ucrainei in 1996, sef al
Comitetului pentru Bugetul Strategic al Ucrainei din 1998, ea a condus, in mod
tradator, destinele acestei tari, din spatele lui Iuscenko.
In Romania, Crouch II s-a bazat pe Traian Basescu,
mana dreapta a lui Petre Roman pana in 2000. “Performant” la conducerea
Ministerului Transporturilor, unde a dus in sapa de lemn NAVROM, TAROM si CFR.
Instructat in anii 1999-2000 de neoconservatori, el a fost adus in 2000, atat
in fruntea Partidului Democrat, in locul lui Petre Roman, considerat “neperformant”,
cat si a Primariei Capitalei, prin inlocuirea adevaratului invingator, Sorin
Oprescu. Aici s-a ilustrat prin contributia la distrugerea, in favoarea transnationalelor,
a ceea ce mai ramasese din industria si serviciile bucurestene. La alegerile
din 2004 a fost, tot prin manareala, impus in locul liderului opozitiei,
Theodor Stolojan, “Draga Theo” fiind depistat ca ar fi, ombilical, legat de
Lukoil! Conform uzantelor, candidatul principal, Adrian Nastase a trebuit sa
faca vizita de “analiza”, la Washington. Aici a fost fotografiat din toate
pozitiile, concluzia freudiana fiind ca moaca lui nu corespunde functiei de
presedinte. Ca sa nu ne facem de tot de bafta ca tara, Nicu Filip, Patriarhul
Masoneriei Romane a sunat-o pe “Marea Mama”, adica pe “Marele Arhitect al
Universului” (pe care aveam sa-l cunosc personal, odata in casa singurului
Hohenzollern autentic – A.S.R. Paul de
Romania si a doua oara la botezul fiului acestuia), obtinand primirea,
neoficiala, de catre cuplul Bush, a cuplului Nastase. Toate acestea le stiu de
la Nicu Filip, la care m-a dus un prieten, pacalindu-ma ca voi intalni un
batran care are o biblioteca imensa si documente de familie incepand din
secolul XVIII. Habar nu am unde am fost, undeva in tiganime, in gradina plina
de simboluri a Templului din care ieseau membrii guvernului si alti potentati
care, cand ma vedeau, incercau sa-si acopere fata. Textual, omul mi-a spus: “Draga,
te-am chemat sa te cunosc si sa te rog sa ma ierti! – Nu inteleg! – Ai simtit
in ultimii 20 de ani ca orice ai incerca sa faci te izbesti de un zid? – Da.
Dar l-am ocolit, l-am sarit sau am trecut prin el. – Adevarat, dar ai pierdut
timp, energie si sanatate! Zidul ala sunt eu. Am fost mintit, am fost pacalit
de oameni care nu meritau sa ajunga ceea ce i-am facut. Cand ai scos cartea aia
cu Necunoscutii Horia Closca si Crisan, am cerut sa mi se aduca tot ceea ce ai
scris vreodata. Acum am terminat si te-am chemat sa ma ierti, pentru ca tu ai
avut dreptate si eu m-am inselat! Esti altceva decat noi, dar nu conteaza.
Romania este in ceasul 14 si toti cei care mai tinem la Ea trebuie sa luptam
umar la umar, sa o pastram pentru ca vor sa o desfiinteze. Cu ce te pot ajuta? –
Sunt blocat complet pe televiziuni, radio, presa. Greu, emisiunile mele au fost
scoase, accesul la presa, chiar cea de specialitate, mi-a fost interzis. Vreau
mana libera pentru mine si ai mei, sa ne putem bate.” De a doua zi am avut cale libera cat timp a
mai trait Nicu Filip. Dumnezeu sa-l odihneasca! A fost un patriot roman
adevarat! In acel context, am aflat prima parte povestii Nastase. A doua am aflat-o
de la fratele meu de cruce, Septimiu Roman, martor ocular la “vederea”
candidatului aranjata la Moscova: “- Trebuie sa stii ca la nivelul asta de
vizita, numai in situatia de cataclism, de bomba nucleara, gazda poate intarzia
un sfert de ora. Pe noi ne-au tinut in anticamera 45 de minute, cu Nastase in
frunte, de ne-am facut verzi la fata si eram uzi cu totii. Apoi ne-au poftit
intr-un salon cu o imensa masa ovala. Dupa alte cateva minute, a aparut Putin,
imbracat sportiv, cu un mers sportiv, fluierand usor o melodie, cu un dosarel
sub brat. S-a oprit in capul mesei si, nici bonjour, nici gutu-te-n berg, a
aruncat dosarelul peste masa, in fata candidatului, incepand cu istoricele
cuvinte:<Iti interzic sa mai speli bani prin Rusia!> si in urmatoarele
minute a explicat cum si pe unde trec banii si unde ajung concluzionand:<Sa
nu-si imagineze cineva ca se misca vreun cent pe Glob, fara ca noi si
americanii sa stim!>”
Respins la Washington si la Moscova, Nastase a decis
sa se bata. A luptat si a castigat! Dar ce folos ca a avut aproape 52% din
voturi…… tovarasul Jack Dyer Crouch II l-a chemat la ordin si a explicat ca e
cazul sa-si anunte infrangerea. Sub nasul lui, l-a sunat pe Basescu si i-a dat
ordinul sa inceapa “marsul portocaliu” Basisto-Taricean al “victoriei”, udata
cu sampanie, inainte de anuntul oficial (ca sa nu mai existe balbaiala din
1996).
In noaptea aceea violeta am primit telefon de la un mare
patriot, deputat la Chisinau. “-Frate, te uiti la televizor?- Da!- Si la
voi cum se vad steagurile alea de care zic astia ca ar fi portocalii? – Rosii,
frate! Al dracului de rosii! – Noi, la Chisinau avem culorile mai tari. Aici se
vad de un rosu ca sangele. Aveti grija!”
Asa a inceput odisea neoconservatorului roman, omul
proclamat de Bush “bunul meu prieten”, cel care s-a impotrivit conductei South
Stream, de gaz rusesc, facandu-ne sa pierdem 4 miliarde de euro, anual, numai
pentru tranzit, cel datorita caruia neoconservatorii nu s-au mai obosit sa
trimita, la Bucuresti, ambasadori diplomati de profesie (ultimul a fost Michael
Guest), ci politruci, afaceristi “portocalii”, ultimul, Mark Gittenstein
(implicat in Rosia Montana, Chevron si ASTRA) fiind cel care avea sa ne
ameninte pe noi, rezervistii, in 2011, ca ar trebui sa zicem merci ca nu se
trage in noi, de pe blocuri, ca in Siria.
Basescu si-a sustinut examenul de “capacitate
neoconservatoare” la 10 martie 2005, la Washington.
Pe 9 martie 2005, Bruce Pitcairn Jackson a tinut un
discurs globalist demential, intitulat “Viitorul democratiei in regiunea Marii
Negre”, in fata Comitetului de Relatii Externe al Senatului,
Subcomitetul de Afaceri Europene, proclamand ca, pentru controlul petrolului si
gazului din spatiul exsovietic, intreaga regiune a Mariii Negre trebuie
adjudecata, prin revolutii de tipul celor din Georgia si Ucraina, ca stat dupa
stat, trebuie smuls influentei rusesti din aceasta zona, chiar cu riscul
razboiului si ca, in conditiile tradarii Turciei, “Presedintele Basescu este unul
dintre cei mai elcventi sustinatori ai unei strategii ample privind regiunea
Marii Negre…..Scopul sau nu este altul decvat acela de a face ca Marea Neagra
sa devina o a doua Mare Mediterana.” Adica, un al doilea Lac American! Apoi a
anuntat ca, evident “Cu totul intamplator, presedintele Basescu ajunge astazi la Washington.”
Drept care, “intamplatorul”
Basescu a fost chemat a doua zi sa tina un speech in acelasi loc. Si a tinut exact cuvantarea lui Jackson,
piperata cu ceva mai multe atacuri la adresa Rusiei.
Cu aceeasi
ocazie, MRU (creatia lui Sami Vianu) i-a facilitat intalnirea lui Basescu si cu
seful neoconservatorilor din Partidul Democrat, Joe Biden, pe atunci senator de
Delaware. Acesta i-a cerut ca, la intoarcere, s-al inlocuiasca pe Tariceanu cu
MRU , ca asta sa poata pune batista pe tambal in cazul celor 3 mari mafioti
transnationali din mafia petrolului, arestati, intamplator, la Bucuresti.
Basescu s-a executat, Tariceanu a zis “Da!”, initial, dar dupa ce a fost
chemat la ordin, la Budapesta, a intors-o pe “Nu!”. A inceput razboiul
transnationalelor, ilustrat in Romania prin razboiul dintre Palatele Victoria
si Cotroceni, Basescu nereusind sa-l puna pe MRU decat seful SIE. Suficient,
cat sa rezolve problema!
In paralel, “revolutiile portocalii” s-au derulat si in
Lituania, unde poresedintele Valdas Adamkus a fost reales pentru mandatul
2004-2009, cu mare succes in Polonia, unde “portocaliul” Lech Kacinski a fost
ales presedinte (23 decembrie 2005) impunandu-l pe frate’su, Jaroslav Kacinski,
premier. Un succes moderat in Cehia unde, impotriva nationalistului Vaklav
Klaus, a reusit sa-l impuna pe “portocaliul” Karel Schwarzenberg, premier, in
2007 si in Franta unde, tot in 2007, Sarkozy a ajuns presedinte. Avea sa
distruga Franta pana in 2012, astazi dand cu “subsemantul” in fata
autoritatilor pentru trafic de influenta si coruptie.
Intelegem, asadar, ca marsul globalist-comunist,
triumfal inceput in 2001, a fost la un moment dat contracarat, fiind astazi pe
panta descendenta.
Despre esecurile neoconservatorilor, insa, despre
incercarea de redresare prin “Primavara Araba” si alte operatiuni speciale
care, aproape, au distrus si Romania, vom vorbi cu alta ocazie.
(VA URMA)
Col.(r) dr. Mircea Dogaru,
Presedintele SCMD
